3 aprilie 2012

REFERENDUM NATIONAL

Fără să fi avut acordul Poporului Român, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu guvernele pe care le-au patronat, au trecut la: privatizări frauduloase; împrumuturi externe de peste 150 miliarde euro; înstrăinarea bogăţiilor naturale; pregătirea dezastrelor ecologice prin folosirea cianurii în minerit şi obţinerea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică. Pentru aflarea adevărului şi stoparea Holocaustului împotriva românilor, Partidul România Mare propune organizarea unui Referendum Naţional, în ziua de 3 iunie a.c., înaintea alegerilor locale. Această consultare a populaţiei e perfect constituţională şi absolut necesară.

Partidul România Mare consideră că participanţii la Referendumul Naţional trebuie să răspundă, prin Da sau Nu, la următoarele întrebări:

1.Doriţi ca Guvernul să prezinte în Parlament bilanţul privatizărilor şi pe ce anume au fost cheltuite sumele obţinute?

2.Doriţi să fiţi informaţi de către Guvern şi Banca Naţională a României despre împrumuturile externe şi destinaţia lor?

3.Doriţi să fie reziliate toate contractele de privatizare, concesionare sau vînzare a resurselor naturale din România?

4.Doriţi să fie interzise folosirea cianurii în minerit şi extragerea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică?

5.Doriţi să fie oprită expunerea populaţiei României la riscurile aditivilor alimentari cancerigeni?

6.Doriţi să fie stopată de Parlament expulzarea cetăţenilor români din România prin aşa-zisa modificare a Legii minelor?

7.Doriţi să fie interzise produsele etnobotanice pe teritoriul României?

8.Doriţi să fie judecaţi şi condamnaţi toţi cei vinovaţi de subminarea economiei naţionale, de jefuirea Poporului Român, de înrobitoarea îndatorare externă a României şi de Holocaustul împotriva românilor ?

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR

Membru al Parlamentului European

Preşedintele Partidului România Mare

3 aprilie 2012, Bucureşti

0 comentarii: