Nici nu ştiu, fraţilor, cum să-mi aleg cuvintele astăzi, cînd vreau să vă vorbesc vouă, care acum pentru întîia oară călcaţi pe pămîntul ţării româneşti. Nu ştiu cum să-mi aleg cuvintele, fiindcă vă vorbesc de la picioarele Statuii lui Vodă Cuza, care a înfăptuit aici întîia unire a jumătăţii neamului, şi fiindcă simt cum umbre mari din trecut plutesc peste capetele noastre în aceste clipe cînd se săvîrşeşte a doua unire, Unirea Ardealului cu România, la al cărei botez aţi venit voi ca să-i aduceţi cel mai scump dar: sîngele vostru. Îmi dau bine seama ce zbuciumat trebuie să vă fie sufletul astăzi, cînd trăiţi cea dintîi zi de dezrobire morală. Aţi petrecut o viaţă întreagă sub asupririle ungureşti, aţi înfruntat moartea sub străin, pentru ca mai tîrziu, într-un lung exil departe de vatra voastră, să doriţi ceasul răzbunării.
Voi aţi fost oaste fără noroc, fără rădăcini în tabăra nemţească, voi, cătane pribege, voi aţi fost batalioanele morţii îndoite, numai trupul vă murea în Galiţia, iar sufletul vostru călătorea departe, se ducea să moară la Bucureşti.
Aşa aţi gîndit voi, fiindcă aşa au gîndit părinţii voştri, aşa a gîndit Ardealul cu toată istoria lui şi cu întreagă credinţa lui politică. De aceea, toată vremea războiului, cît aţi fost carne de tun pentru nemţi şi pentru unguri, acolo, în tranşee, în nopţile de veghe ori în ploaia de obuze, voi aţi visat căciulile dorobanţilor pe crestele munţilor noştri. Iată de ce din ziua cea dintîi de cînd România a tras sabia pentru voi, voi aţi fost soldaţii ei, voi v-aţi socotit mobilizaţi la 14 august şi-aţi aşteptat clipa ca să veniţi la datorie. Sufletul Ardealului, risipit în mii de părticele pe tot întinsul pămîntului moscovit, se zbate de-atunci şi se cere aici, în tabăra sîngelui românesc.
Rusia revoluţionară, Rusia conştiinţei libere, v-a înţeles şi-a deschis drum slobod năzuinţei voastre. Astfel, ea ne-a dat prilejul, - şi-i sîntem recunoscători pentru aceasta - ca să ne sărbătorim unirea. Venirea voastră însă nu e numai un praznic de înfrăţire familială. Nu! Ea vorbeşte mai departe, vorbeşte lumii întregi! Voi, voluntarii ardeleni ai Armatei Române, voi puneţi în faţa sentimentului de dreptate al umanităţii, puneţi actul de spovedanie politică al unui popor. Prieteni şi duşmani îl pot vedea limpede şi el e menit să tragă greu în cumpăna morală a conştiinţei universale.
De aceea, cu înţelesuri adînci am privit astăzi jurămîntul vostru, care leagă pentru totdeauna sufletul Ardealului de flamura României. Acest jurămînt rămîne o piatră fundamentală pe care se zideşte de-acum istoria noastră. Îl vor fi simţit ca pe-un cutremur sub soarele de vară, îl vor fi simţit toţi străbunii noştri, care l-au visat veacuri de-a rîndul şi ni l-au plămădit în sînge; îl vor fi simţit toate oasele româneşti semănate atîta vreme pe toate cîmpurile Europei de către pajura austriacă - şi-l vor fi simţit ca un fior de izbîndă apropiată cei vii de-acasă, părinţii, copiii şi nevestele voastre.
Prin acest jurămînt, viaţa Ardealului primeşte altă temelie. El înseamnă că a murit pe veci în inima şi mintea Poporului Românesc, a murit împăratul Austriei şi că, pe ruinele tronului putred de la Viena, scaun nou de domnie s-a ridicat pentru Regele Ferdinand al României. Noi, ardelenii, vom sluji cu credinţă dinastiei lui, care, în suferinţe grele unindu-se cu noi, şi-a topit sufletul în tainele mari ale existenţei noastre naţionale. Viitorul va arăta şi veţi arăta-o şi voi cum poporul nostru drept şi milostiv ştie să răsplătească strălucirea curată a unei coroane regale.
Prin acest jurămînt voi sînteţi cetăţenii liberi ai României. Ea e patria voastră, ea e patria Ardealului întreg. Iubiţi, fraţilor, iubiţi cu toată căldura ce poate da libertatea, iubiţi această ţară care de-un an aproape însîngerează la pragul porţilor voastre. Siliţi-vă s-o cunoaşteţi cît mai bine, să-i pă-trundeţi durerile şi nădejdile, cinstiţi-o cu blîndeţă pentru lipsurile ei, cu îndîrjire pentru drepturile ce i se cuvin, iar dacă s-ar întîmpla vreodată ca cineva să vă greşească, nu-1 confundaţi cu ţara, gîndiţi-vă că fraţii voştri sînt milioanele neamului, fraţii voştri sînt soldaţii morţi la Făgăraş şi la Braşov şi soldaţii vii cu care alături va trebui să sfărîmaţi pe duşmanul de la hotare.
Cu aceste dorinţe, vă urez bun sosit şi, crezînd în vitejia voastră şi în biruinţa steagului nostru, vă zic: - La revedere la noi acasă, la revedere în Ardeal!
OCTAVIAN GOGA
Miercuri, 2 august 1917, Piaţa Unirii, Iaşi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu