Un manifestant anti-sistem, strigand la Lună

În ziua de 18 decembrie 1989, împlinisem 15 ani. Era o zi specială pentru mine, de fiecare dată, această aniversare, pentru că mi se dădea foarte multă atenţie din partea familiei şi a prietenilor. Dar, ce să vezi, 1989 avea să fie altfel decît mă obişnuisem în copilărie. Începuse protestul de la Timişoara de două zile şi, în fiecare seară, stăteam lipiţi de difuzorul radioului VEF din dotare, ascultînd cu îngrijorare ce se întîmplă acolo, printre bruiajele de rigoare, desigur. Un foarte bun prieten al părinţilor mei, Sanyi Bacsi, cum îi spuneam noi, se întorsese de la Timişoara în dimineaţa zilei de 18 decembrie cu lacrimi în ochi, confirmînd tot ce auzisem la radio, ceea ce m-a speriat destul de tare.

Sanyi Bacsi era şofer pe camion, un om înalt - în jur de 1,90 m -, pe care nu-l mai văzusem vreodată în ipostaza asta. Era groasă rău... Muriseră foarte mulţi oameni pe stradă, inclusiv împuşcaţi prin spitale şi incineraţi pe ascuns. Astăzi tind să cred că şi susţinătorii băsişti ar face la fel, după cum se comportă Jandarmeria Română.

Evenimentele ce au urmat m-au făcut să uit de răsfăţul zilei de naştere. A fost momentul sfîrşitului copilăriei. Începînd din 22 decembrie, am stat cu ochii pe televizor cît cepele de la Cooperativa Agricolă de Producţie şi nu am scăpat nici un amănunt, un nume sau vreo informaţie venită de la Televiziunea Română - intitulată ad-hoc chiar Liberă. Mă erijasem chiar în „informatorul” familiei, fiind povestitorul în reluare al evenimentelor către părinţii mei, care erau în febra pregătirii Crăciunului, dar şi disperaţi că fratele meu a dispărut în toiul evenimentelor, pînă pe data de 28, cînd a apărut acasă cu un Kalashnikov, banderole tricolore pe braţ şi pe frunte, nebărbierit şi cu o alură de Che Guevara. Spre deosebire de alţii, eram chiar fericit că din familia mea nu murise nimeni, dar numai eu ştiu prin ce-am trecut (părinţii mei - nu mai spun) pînă mi-am revăzut fratele sănătos acasă. Avea 19 ani atunci, fără armata făcută, dar i s-a dat armă cu multe gloanţe de război, reprezentînd încrederea FSN-ului în tineretul revoluţionar. Acel FSN, aveam să aflu mai apoi, funcţiona deja de 6 luni, că doar se scăpase tovarăşul general Militaru la Televiziune în noaptea de 22. Ce a urmat apoi ştim cu toţii: mazilirea lui Mazilu, amnistia lui Iliescu (adicătelea nu mai era nimeni responsabil de nici o crimă), diversiunea de la Tîrgu Mureş - ca să nu ne mai gîndim la debarcarea lui Iliescu şi a puciştilor lui, escaladarea extremismului naţionalist (inexistent, de fapt), mineriade, morţi nevinovaţi, avem nevoie de linişte, Caritas, Securitatea conduce ţara din umbră, aici sînt banii dumneavoastră, nu ne vindem ţara - o „privatizăm“, raţele cu papion, Iliescu reales, cuponiada, bănci în faliment, milionari peste noapte, 15.000 de specialişti, Ţapul învins de Serviciile Secrete, Securitatea continuă să conducă România, dormiţi liniştiţi că FNI şi CEC lucrează pentru voi, Băsescu intră în luptă cu... corupţia, Băsescu chiar se luptă cu corupţia - dar corupţia nu venise la luptă, alianţe politice contra naturii - PD cu PNL, PSD cu PDL, PSD cu PNL, traseism şi curvăsărie politică în partidele emanate din FSN şi cele istorice, căderea în derizoriu a PNŢCD, la care se mai adaugă şi UDMR cu sloganul „guvernează veşnic” şi PRM contra UDMR (adică ce-i aia guvernează veşnic?), se formează UNPR din spuma şi elitele justiţiabile penal ale Opoziţiei - care nu mai rezistă fără afaceri cu statul. Tăieri de salarii şi pensii, românul rezistă, emigrări în masă - românul rezistă mult mai bine în alte părţi, pleacă medicii din ţară trimişi de preşedinte - aici se dovedeşte deja că românul nu mai e chiar aşa de rezistent cum se lăudase cu un rînd mai sus... Se închid spitale, şcoli – fără şcoală statul te vrea prost, ca să votezi cum ţi se spune, Securitatea s-a reevaluat, acum face afaceri cu statul şi-l sprijină pe Băsescu, 700 milioane de euro Catedrala Mîntuirii Neamului - dar e doar o catedrală mică de criză. Crime, violuri, execuţii mafiote, interlopi înrudiţi şi combinaţi cu poliţişti, politicieni, chiar pînă şi cu preşedintele statului, Justiţia română schimbă tabăra – protejează interlopii contra nevinovaţilor la comandă politică, procese la televizor, execuţii în direct, diversiuni prost orchestrate şi executate. Continuă jaful din Buget cu raportări de depăşiri de plan, aurul de la Roşia Montană se vrea dus (de către alţii, bineînţeles) la Sörös şi plînge după el întruna, restul de metale rare din zăcămînt „vor“ şi ele să se ducă după aur. Încep protestele din Piaţa Universităţii în 13 ianuarie şi continuă pe geruri năpraznice şi viscol în toată ţara şi diaspora, mor 86 de oameni îngheţaţi şi îngropaţi în zăpezi şi nu interesează pe nimeni, vrem să ne dăm americani şi facem cadou subsolul la Jevron ca să ne exploateze gazele de şist. În schimb, noi ne luăm angajamentul ferm să rămînem fără apă sau cu apele poluate şi compatrioţii morţi din intoxicări cu diverse substanţe, vrem să dăm zăcămintele de cupru pe doi lei, doar ca să ne luăm şi noi o şpagă. Rectific, nu noi luăm, ci ei!

Eu m-am săturat de cît am scris şi de cîte am spus! Dar voi, care aţi trecut, de asemenea, prin toate astea şi vă mor părinţii, fraţii, copiii nevinovaţi de foame, de frig, de nepăsarea celor care ar trebui să le pese – plătiţi tot de voi, cei care ar trebui să vă apere, dar vă bat în plină stradă pentru că aţi îndrăznit cîţiva să vă opuneţi jafului şi nesimţirii?

Să nu ne enervăm, totuşi, noi sîntem cetăţeni ai unei ţări tolerante. Tolerăm minciuna, hoţia, jaful, nesimţirea şi dezonoarea chiar foarte bine. Am ajuns să ne identificăm cu ele. Aşa sîntem educaţi de 22 de ani încoace, probabil că asta o însemna „democraţia originală” trasată de Iliescu şi urmaşii lui, cine ştie?

Eu unul mă declar demodat şi rămîn cu demnitatea, cinstea şi onoarea – lîngă protestatarii din Piaţa Universităţii, alături de care am stat 67 de zile de la începutul demonstraţiilor, mi-am luat în cîteva rînduri porţia de gaze lacrimogene (că doar le-am plătit, nu?), i-am dorit şi transmis cu voce tare lui Băsescu „Demisia!“. Nu am vrut să mă amestec cu grupul lui Crăciun, pentru că nu vreau să fac parte dintr-un experiment practic al SNSPA, pus la cale de Cristian Pîrvulescu şi cîţiva politicieni „de marcă“ şi să mă promoveze Gâdea la televizor. Nu am vrut să intru în vreun partid politic, deşi din 1996 am fost votant cuminte şi conştiincios PNL, pro-monarhist, rezonînd cu doctrina şi principiile liberale. Am participat, însă, la ultimul congres al PNL, din curiozitate. La congresul USL nu am fost, pentru că nu îmi plac baronii şi hoţii din PSD. Am plecat scîrbit însă de asemănările dintre Plenarele PCR-iste şi unanimitatea PNL-istă şi de uşurinţa cu care l-au acceptat pe Frunză Verde Lobodă ca vicepreşedinte şi elogiile aduse personajului, cu toate că înainte cu două săptămîni era oponentul important şi susţinătorul jafului naţional şi al lui Băsescu. Şi se trece într-o veselie de la PDL la PNL, nu unul - doi, ci cu toată filiala. Şi acum ce să fac? Să votez PNL, care de fapt e tot cu PDL? Adio doctrină şi principii liberale, cică se vor aplica o dată cu adoptarea monedei unice, adică săptămîna ce-a trecut.

Şi atunci, evident, apare întrebarea: eu cu cine votez? Pot să mă integrez cu uşurinţă printre cei 42-45% care nu merg la vot din acelaşi motiv, că nu au o alternativă. Totuşi vreau să mă implic, sînt sătul de ceea ce trăiesc zilnic, de 22 de ani încoace. Nu am intrat în nici un partid, pentru că urăsc minciuna şi mincinoşii, iar politica românească e plină de minciuni şi mincinoşi. Astăzi, însă, am decis să intru într-un partid care de 22 de ani este consecvent, nu a schimbat dreapta cu stînga sau invers, nu au migrat traseişti politici înspre el, este mereu furat în sondaje... dar rezonez cu principiile sale fundamentale: „Demnitate, Cinste şi Onoare”!



KAITAR ISTVAN JANOS,

Membru al Partidului România Mare,

Filiala Sector 1, Bucureşti

Sursa:
Ziarul Tricolorul