29 august 2010

Adevărul despre legionari - Primul partid din lume cu program anti-bolşevic


Un bun român, bun cunoscător al fenomenului românesc, este interesat cu precădere de momentele de excelenţă ale Neamului Românesc. Nu fac partizanat legionar stupid, de partid sau pe simpatii personale, moştenite din familie sau pe altă cale, ci fac partizanat pur românesc atunci cînd afirm că nu cunosc în istoria neamului românesc o ispravă mai de soi, mai deosebită, mai înălţătoare în absolut ca Mişcarea Legionară.

Pe cei scandalizaţi sau dezamăgiţi de această afirmaţie îi compătimesc sincer şi îi sfătuiesc să-şi reconsidere cu luciditate atitudinea faţă de legionari, consultînd atît argumentele care îi încriminează, cît şi cele invocate în apărarea lor. Altminteri, riscăm sau sîntem deja în situaţia tristă de a nu percepe unul din fenomenele esenţialmente definitorii pentru justificarea existenţei noastre ca neam. Cînd, la Judecata de Apoi, care va fi o judecată a popoarelor, a neamurilor, Dumnezeu ne va cere nouă, românilor, să spunem cu ce folos am făcut umbră pămîntului, răspunsul nostru va fi cu siguranţă plăcut Domnului: La noi, Doamne, pe plaiuri româneşti şi din inimi româneşti a început legionarismul...
A început zic, căci pînă atunci, pînă la Judecata cea Mare, fenomenul legionar se va extinde mult în afara graniţelor româneşti. Sînt convins că legionarismul are o forţă de contagiune care se va vădi limpede şi spectaculos, la scară planetară, atunci cînd omenirea va lua cunoştinţă de adevărul despre legionari, despre ideile şi faptele acestora. Este forţa de contagiune pe care o are şi Binele, nu numai Răul! Şi nu m-aş mira ca vreodată, cum le e obiceiul, unii să conteste paternitatea românească asupra legionarismului. Îi vor găsi, probabil, rădăcini iudaice sau ungureşti, ori ruseşti...
Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice partizanat în aprecierea fenomenului legionar şi să nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricît de mult acest adevăr ar contrazice tezele aflate în circulaţie. Pun la bătaie întreaga mea credibilitate, ca persoană publică, pentru a-i asigura pe compatrioţii mei mai tineri că în mass media oficială circulă numai calomnii şi neadevăruri, veritabile minciuni, despre legionari... Destul cu atîta minciună, cu răul imens pe care această minciună îl face Neamului nostru! E momentul să proclamăm ora adevărului pentru legionari! Cu adevărul despre legionari putem şi trebuie să mergem în lume cu capul sus! Nu cunosc motiv mai mare de mîndrie pentru români!
Căci nu intră în discuţie (numai) personalitatea excepţională a lui Corneliu Zelea Codreanu. S-a spus că unul ca el se naşte o singură dată în istoria unui popor. În realitate, majoritatea popoarelor, în Istoria lor, nu au avut norocul sau tăria să nască asemenea om... Cu toate acestea, eu nu pun accentul pe Căpitan, pe personailtatea sa fără pereche.
Extraordinar este faptul că un promotor, un profet al unei doctrine morale şi social-politice atît de spiritualizată, atît de idealistă, de "visătoare", cum a fost legionarismul, nu a proorocit în pustiu. Nu apariţia unui ins atît de excepţional cum a fost Corneliu Zelea Codreanu este lucrul cel mai neaşteptat, mai neobişnuit, ci teribil a fost succesul mesajului său la un public atît de larg. Succes tradus prin adeziune totală. Împinsă, am putea spune, pînă dincolo de sacrificiul suprem! Vechiul adagiu "Nimeni nu este profet în Ţara lui" a primit o infirmare categorică în cazul legionarilor. În ciuda mesajului său, atît de radical spiritual şi de utopic, care visa la transformarea interioară, la primenirea spirituală a Omului, a Neamului, "romanian dream" formulat de Corneliu Zelea Codreanu a găsit o audienţă fără egal atît la nivelul cel mai popular, cît şi printre elitele intelectuale ale Ţării.
Ştiu bine cît de gravă şi de riscantă este afirmaţia pe care o fac, dar o fac din toată inima, bine edificat asupra subiectului şi o spun spre ştiinţa tuturor: de la Isus Christos nu a mai existat un mesaj adresat percepţiei profunde a fiinţei umane, adresat disponibilităţi omului de a se dedica "fără rest" Binelui, adresat capacităţii şi disponibilităţii fiinţei umane de a se desăvîrşi, de a se depăşi pe sine în planul existenţei morale, spirituale, civice, mesaj care să penetreze atît de repede şi de adînc în sufletul unui număr atît de mare aderenţi: în 10 ani (1927-1937), sute de mii de oameni - peste un milion - s-au alăturat Căpitanului, s-au alăturat unui program politic de comportament creştin, cavaleresc, în toate împrejurările vieţii şi cu precădere în postura de om politic, de om al cetăţii. Şi acest ataşament năvalnic şi sincer s-a produs în condiţiile unei prigoane împotriva legionarilor fără precedent în Istoria României, şi nu numai. O prigoană din partea guvernanţilor, a tuturor partidelor politice, a establishmentului internaţional.
Cei ce îmbrăcau cămaşa verde ştiau că îmbracă cămaşa morţii, dar nu au ezitat să-l mărturisească pe Isus şi modelul legionar de comportament civic. Cu precădere în epoca modernă, nu a mai existat personaj politic purtător atît de limpede al mesajului cristic, care să adune în jurul său atîtea valori umane şi care să insufle camarazilor săi atîta încredere şi speranţă în forţele Binelui din această lume.
Legionarii au făcut mai mult decît să-şi dea viaţa pentru crezul lor: legionarii şi-au dedicat viaţa acestui crez. Au trăit zi de zi gîndind şi făptuind în spirit legionar. Ca români, trebuie să consemnăm cu satisfacţie deplină faptul că, practic, nu a existat familie de români care să nu aibă pe cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mişcare şi pătimind apoi din greu pentru această dăruire de sine. Într-atît de mult se poate spune că Mişcarea Legionară, mai mult decît orice altă idee politică, îi reprezintă pe români. Parafrazîndu-l pe poet, "cine român zice, legionar zice!".
Invoc în sensul celor de mai sus un "detaliu" uluitor: la nunta sa, Corneliu Zelea Codreanu a avut 100.000 (o sută de mii) de participanţi. Nu era un om bogat, nu deţinea nici o funcţie în Stat, era doar un student sărac, căruia însă i se dusesea vestea pentru ardoarea patriotismului său, pentru curajul şi intransigenţa arătate faţă de adversarii Neamului, ai Patriei. Alaiul de nuntă, plecat din Focşani spre Crîngul din apropiere, a măsurat 10 kilometri. Amploarea efectiv naţională a acestui moment de solidarizare a Poporului Român în jurul Căpitanului a speriat autorităţile în asemenea măsură încît au confiscat filmul făcut la această nuntă şi l-au distrus, inclusiv copiile. Întreb: ce semnificaţie putem da acestei cifre: 100.000 de participanţi, din toată ţara, pe care toţi locuitorii Focşanilor au sărit să-i găzduiască, mîndri că Corneliu Zelea Codreanu se căsătorea cu o fată din urbea lor? Nu cumva această cifră impun şi pentru Guiness Book, adică pentru istoria planetei?! Dar, mai ales, ea trebuie să impună în sufletul oricărui român. Ce s-a întîmplat atunci, ca şi alte isprăvi legionare, deci româneşti, sînt momente unice în istoria planetei noastre!
Repet, la acea nuntă nimeni nu a venit din obligaţie protocolară sau de alt soi. Ci numai din bucuria de a demonstra şi de a constata că flacăra românismului curat, autentic, nu s-a stins, ci, dimpotrivă, arde mai vie ca oricînd.
Legionarii au apărut în istorie ca replică la politicianismul vid de orice răspundere pentru soarta neamului, pentru destinul individului cetăţean într-o ţară guvernată prin sperjur şi crimă, prin minciună şi fărădelegi. (Nota bene: situaţia social-politică a României din vremea apariţiei şi creşterii Mişcării Legionare semăna, în datele ei esenţiale, cu situaţia dezastruoasă în care a ajuns azi România. De aceea, sînt tot mai mulţi românii care, pentru depăşirea impasului actual, se gîndesc la soluţia legionară, întemeiată pe dragostea de Neam şi de Dumnezeu, pe cultul muncii şi al profesianismului, corectitudine în toate momentele existenţei tale, pe respectul legii şi al valorilor umane, pe severitatea cea mai aspră faţă de trădătorii Neamului.)
Legionarismul a apărut şi ca reacţie la ameninţarea bolşevică dinspre Uniunea Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au resimţit şi înţeles pericolul comunist, reacţionînd cu toată vigoarea. Într-o epocă în care intelighenţia europeană se lăsa păcălită sau cumpărată de samsarii Internaţionalei Comuniste, românii, prin Vasile Pârvan, Constantin Stere, Ionel Brătianu, Panait Istrati, Vasile Marin şi alţii, dar, mai ales, prin Corneliu Codreanu, au cîntărit cu luciditate şi au diagnosticat impecabil răul mortal pe care Lenin şi tovarăşii săi îl reprezentau pentru Europa Creştină. Legionarii au fost, pe plan politic european, prima mişcare coerentă şi eficient anti-bolşevică, primul partid cu program anti-comunist!
Lor, legionarilor, le datorăm conceptul antidot la multe din primejdiile lumii de azi şi viitoare. Este vorba de proiectul Internaţionala Naţionaliştilor. O Internaţională care să-i solidarizeze pe voitorii de bine de pe această planetă, în replică la binecunoscuta internaţională comunistă, care azi, sub numele de globalizare sau de noua ordine mondială, păşeşte triumfală, călcînd în picioare tot ce are fiinţa umană mai sfînt: familie, Patrie, credinţă. Îndrăznesc să dau acest pronostic: solidaritatea mondială a naţionaliştilor, a "rasiştilor" de toate rasele şi etniile, este cea care ne va mîntui de nebunia şi ticăloşia actualilor guvernanţi regionali sau planetari, punînd capăt degringoladei mondiale şi dezmăţului general. Legionarii nu au apărut sub influenţa unor ideologii şi partide politice din afara ţării, cum susţin, fără probe, detractorii lor, invocîndu-i pe fasciştii italieni sau pe naziştii germani ca modele copiate de ei. Anumite asemănări în doctrină, inerente în viaţa politică, nu au valoare probatorie, căci mult mai impozantă este dimensiunea interioară, morală şi religioasă, specifică legionarismului, dar care lipseşte cu desăvîrşire şi la fascişti, şi la nazişti. Ori, această dimensiune spirituală este esenţială pentru legionari, deosebindu-i şi de comuniştii atei, cu care unii au identificat oarecari asemănări. Deosebindu-i de toate partidele politice cunoscute.
Caracterul spiritual al proiectului legionar este prezent la tot pasul în opera legionară. Ca dovadă spectaculoasă şi convingătoare pentru ochiul critic, chiar sceptic, al unui tînăr de azi aleg un detaliu: fiecare şedinţă de cuib legionar începea printr-un exerciţiu de ...tăcere. Da! Un exerciţiu de tăcere! Pe durata a 30 de minute se tăcea, legionarii tăceau împreună, în comuniunea numai a gîndurilor, a credinţei şi a speranţelor negrăite, într-o rugăciune mută, ceea ce asigura un anumit nivel de profunzime şi seriozitate pentru discuţiile ce urmau. Evident, e de domeniul comicului grotesc să-ţi imginezi cum ar funcţiona această regulă la oricare din partidele politice de azi.
Fiecare român stăpîn pe propria sa putere de judecată trebuie să se lepede de stereotipiile induse în mintea noastră de propaganda anti-legionară, să examineze la sursă doctrina şi făptuirea legionară în întregul ei, să se străduiască să deosebească între sensul major, definitoriu, al legionarismului şi accidentele inerente. Într-o organizaţie cu peste 1 milion de membri, era cu neputinţă să nu se strecoare intruşii neaveniţi, mulţi dintre ei acţionînd ca agenţi ai unor "instituţii" din ţară sau străinătate interesate să compromită şi să slăbească Mişcarea Legionară. Asasinarea lui Nicolae Iorga, bunăoară, se ştie azi cu certitudine că este opera unei diversiuni criminale anti-legionare. Diversiune bine gîndită, care a adus legionarilor o grea lovitură de imagine, nici azi vindecată.
Tînărul cinstit şi de bună credinţă care vrea să afle adevărul despre legionari mai trebuie să ţină seama de un paradox: legionarii, în ciuda faptului că au atras elitele epocii, un Nae Ionescu, un Mircea Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au ştiut niciodată să se apere de calomniile şi acuzaţiile ticăloase, cu rea credinţă formulate, care s-au adunat noian pe capul lor. Încrezători pînă la habotnicie (stupidă) în justiţia divină, dar şi dintr-un soi de eleganţă care a fost în istorie numai a lor, legionarii prea au lăsat "în plata Domnului" netrebnicia împinsă pînă la crimă a propagandei anti-legionare. Este de datoria noastră, a urmaşilor, îndeosebi a tinerilor istorici, să se aplece ei cu obiectivitate şi speranţă asupra Mişcării Legionare şi să dezvălue adevărul şi numai adevărul despre românii care au lansat "cel mai spiritualizat proiect politic din Secolul al XX-lea" - am citat din memorie aprecierea făcută de Goebbels în 1943 în faţa delegaţiei de ziarişti de la Clubul Presei din Paris - informaţie căpătată de la Alexandru Frîncu, martor al momentului.
Dar cel mai grozav este că, prin faptele lor, legionarii, adică noi, românii, am dovedit că acel proiect, atît de utopic la prima şi la a doua, ori la a treia vedere, era realist şi realizabil. Avem tot dreptul, după cunoaşterea corectă a făptuirii legionare, să ne întrebăm la ce standard ar fi urcat societatea românească, iar după modelul românesc însăşi societatea omenească, dacă proiectului legionar nu i se opuneau cu îndîrjire criminală forţele disproporţionat de mari ale unor entităţi publice sau secrete, ori numai discrete, aflate sub obedienţa marii finanţe mondiale, a Răului? Aceste forţe care lucrează fără odihnă de cel puţin 200 de ani la cel mai ticălos proiect din Istorie, au înţeles cel mai bine pericolul legionar, au înţeles că legionarii aflaseră Leacul, soluţia problemelor pe care le ridică existenţa acestor forţe al Răului. Demascate de Căpitan cu luciditate şi înfruntate de un popor întreg, aceste forţe diavoleşti au reacţionat fără scrupule, fără ruşine, fără nici un simţ al onoarei sau măcar al legitimităţii.
Atributul diavolesc li se potriveşte în sensul său cel mai propriu. Prin minciună, prin crimă, prin diversiune şi calomnie, prin tot ce putea convoca în sprijinul său netrebnicia umană, aceste făpturi infernale au lovit în Mişcarea Legionară, în oamenii şi ideile acesteia, în faptele acestora, încercînd să denatureze ori să ascundă adevărul despre legionari. La modul ideal - căci există un ideal şi la acest nivel infim al umanităţii, ei au încercat să facă uitată existenţa legionarilor, să şteargă din Istorie şi din memoria oamenilor, a Poporului Român, amintirea legionarilor.
Nevrednicii nu au fost departe de reuşită. Dar încă o dată s-a vădit că nu mor Făt-Frumoşii atunci cînd vor estropiaţii Istoriei. Iar în momentul de faţă se poate spune că minciuna despre legionari, diabolica făcătură prin care s-a încercat eliminarea lor din conştiinţa publică, a eşuat glorios, şi timpul trece de acum în favoarea adevărului despre Mişcarea legionară. Încă o dată Isus iese biruitor, de data aceasta prin cei de dragul cărora "Poporul Român a îmbrăcat pentru o zi cămaşa verde!" (Petre Ţuţea).
Invoc un singur argument pentru a-i pune pe gînduri pe cei încă neclintiţi în convingerea lor că legionarii au fost nişte criminali odioşi: în România post-belică, în perioada cominternistă, 1945-64, majoritatea deţinuţilor politici au fost legionari. Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani de puşcărie în condiţiile cele mai inumane. A fi legionar te expunea după 1945 tuturor pericolelor sociale şi politice. Mulţi au dedus din acest regim de exterminare la care au fost supuşi legionarii că ar fi vorba de pedeapsa binemeritată pentru cei 120 de evrei ucişi de legionari în cadrul "pogromului din ianuarie 1941", pedeapsă pe care în mod logic o primeau legionarii din partea unui regim politic controlat de evreii comunişti. Eu, subsemnatul, am susţinut în mai multe rînduri, cu argumente la care nici pînă azi nu mi s-a răspuns şi nimeni nu le-a infirmat, că "legionarii nu au ucis nici un evreu". Nu reiau aceste argumente şi nu cer nimănui să mă creadă pe cuvînt, dar îi întreb pe sceptici cum comentează următoarea situaţie, de nimeni tăgăduită: în ianuarie 1941, cîteva sute de legionari, majoritatea lideri, în frunte cu Horia Sima, comandantul Mişcării, s-au refugiat în Germania, pentru a evita represaliile comandate de Ion Antonescu. În Germania, legionarii au fost internaţi în lagărele de concentrare de la Buchenwald, Dakhau, Rostock etc., alături de deţinuţii politici germani: comunişti, mai ales, majoritatea evrei.
După război, toţi legionarii din aceste lagăre au fost eliberaţi şi şi-au refăcut viaţa în Europa Occidentală, iar lor li s-au alăturat alţi legionari refugiaţi din Ţară. Cei mai mulţi dintre legionari au ajuns la o situaţie socială şi materială frumoasă, unii excelînd de-a dreptul, inclusiv în lumea academică. Deşi în Occident s-a declanşat imediat după război cunoscuta vînătoare de nazişti, prin care evreii i-au căutat spre a-i pedepsi pe toţi cei care săvîrşiseră crime împotriva lor în timpul războiului, nimeni nu i-a acuzat pe legionari pentru cei 120 de evrei ucişi, chipurile, în ianuarie 1941, la Bucureşti. Legionarii nu şi-au schimbat numele, s-au afirmat public prin nenumărate publicaţii anti-comuniste, au continuat să activeze politic sub titulatura de Mişcare Legionară, cu sediul central în Spania, cunoscut de toată lumea. Nu era nici o problemă pentru un Simon Wiesenthal să-i găsească şi să-i ia la întrebări pe legionari.
De ce nu au fost "deranjaţi" de nimeni legionarii refugiaţi în Occident? Simplu de răspuns: pentru că Serviciile de Informaţii, în frunte cu cele evreieşti, ştiau bine că legionarii nu uciseseră nici un evreu în ianuarie 1941. Dacă cineva i-ar fi acuzat şi cercetat juridic pe legionari pentru crimele petrecute în ianuarie 1941, Cercetarea Penală risca să ducă la dezvăluirea faptului că "rebeliunea legionară" fusese de fapt o diversiune menită să discrediteze Mişcarea Legionară şi s-o scoată de la guvernarea României. Risca să descopere că printre strategii şi organizatorii rebeliunii legionare se aflau mulţi evrei comunişti. Aşa se face că ancheta judiciară asupra crimelor legionare din ianuarie 1941 nu a fost niciodată pornită, nici în România, nici în Occident, deşi evreii, perfect îndreptăţiţi să-i identifice pe criminalii anti-semiţi, aveau toate instrumentele juridice şi politice pentru a deschide şi duce pînă la capăt o asemenea anchetă. Aveau instrumentele necesare, dar nu aveau şi interesul s-o facă. Nu aveau interesul să se descopere cumva adevărul cel adevărat despre cei 120 de evrei pe care, în ianuarie 1941, dacă chiar i-a ucis cineva, nu legionarii au fost aceia...

ION COJA

Copyright Tricolorul

În loc să protesteze, românii au ales cea mai proastă soluţie: să se sinucidă

Presa ne anunţă că, într-o singură zi, cea de miercuri, 25 august, 2 bucureşteni s-au sinucis din cauza Regimului Băsescu-Boc. E vorba de o femeie, încă neidentificată, care s-a aruncat în Lacul Herăstrău, şi de un bărbat în vîrstă de 57 de ani, găsit spînzurat în subsolul Spitalului Elias, pe biletul de adio fiind scrise cuvintele: "Mulţumesc primului-ministru Boc. Cer iertare familiei". Fireşte, în mod normal, Emil Boc este cel care ar trebui să ceară iertare acestei familii îndoliate, care suferă această tragedie, în primul rînd, datorită guvernării catastrofale. Dar ce mai este, oare, normal în ţara asta? Numărul sinuciderilor zilnice este cu mult mai mare, dar acestea două au ieşit în evidenţă, ele petrecîndu-se aici, în Capitala ţării, sub ochii presei centrale. Îi invit pe cei care fac turul televiziunilor de dimineaţă pînă seara, mereu şi mereu aceiaşi, pînă la saturaţie, fără a spune nimic inteligent, să ia în calcul acest indicator statistic: sinuciderea.

Acesta este etalonul comparativ: pe vremea lui Ceauşescu, se înregistrau cca. 1.000 de sinucideri pe an, iar acum sînt aproximativ 4.000. Mai pe înţelesul tuturor, în aşa-zisa democraţie se omoară de 4 ori mai mulţi români ca pe vremea aşa-zisei dictaturi. De ce? Ca să trăiască mai bine ca-n Rai o haită de animale de pradă, care îşi serbează zilele de naştere şi nunţile prin cele mai scumpe locuri ale Planetei, stînd pe saci de miliarde de euro! Nu credeam că, după distrugerea ţării, va urma şi distrugerea poporului! Fiindcă asta se întîmplă acum: ţara e terminată, bucată cu bucată, şi s-a trecut la etapa a doua a catastrofei, genocidul. Ca sociolog, pot spune că sinuciderea nu făcea parte din psihologia Poporului Român.
Există extrem de puţine exemple de persoane publice care s-au sinucis: scriitorii Al. Odobescu şi Urmuz, cîţiva artişti, militari şi oameni politici, în majoritatea cazurilor fiind vorba de o sinucidere de onoare, nu de disperare. Explicaţia respingerii soluţiei suicidale se află în religia creştină şi în vitalitatea rasei noastre latine. Astăzi, asistăm la un val de sinucideri, fără precedent în Istoria României. Echilibrul social s-a rupt, iar locul său a fost luat de o psihoză socială gravă. Românii sînt cu nervii la pămînt. Dar, în loc să lupte, aleg cea mai proastă soluţie: sinuciderea. Toată lumea aşteaptă să se întîmple o minune. Să aibă loc un cutremur social, mitinguri, marşuri, greve de protest. Numai că astfel de manifestări nu se petrec de la sine, ca un fel de combustie spontană.
Aşadar, românii se sinucid pe capete. Sincer să fiu, la una ca asta nu mă aşteptam. Fireşte, este, şi sinuciderea, o formă de protest. Dar nu duce la nici un rezultat. Sinucigaşul e curajos în faţa morţii, dar laş în faţa vieţii. Însă ar fi o mare greşeală să acuzăm de laşitate nişte oameni amărîţi, care îşi iau viaţa - sau, mai degrabă, moartea - în propriile mîini, fiindcă altceva nu ştiu şi nu pot să facă. Laşitatea cea mai mare e cea a partidelor politice din Parlament. Uitaţi-vă la indivizii ăştia, în ce hal se comportă! Toţi şi-au cumpărat scaunele de parlamentari, cu bani grei. Nici măcar pe vremea Epocii Fanariote nu se făcea un astfel de troc neruşinat cu dregătoriile. În treacăt fie spus, chiar în aceste zile se dau lupte grele pentru formarea unui nou guvern, în care toate funcţiile se vor vinde pe bani: o funcţie de ministru costă 1.000.000 de euro (atît vrea să-i dea William Brînză - Elenei Udrea, ca să primească plocon postul de ministru al Economiei); o funcţie de secretar de Stat costă 700.000 de euro; iar o funcţie de preşedinte de Agenţie, sau de Autoritate Naţională costă 500.000 de euro. Bani care se strîng la Elena Udrea şi, apoi, iau drumul conturilor bancare ale lui Traian Băsescu. Şi ce fac românii în vremea asta? Păi, după ce şi-au strîns cureaua în jurul burţii, acum o strîng în jurul gîtului! Aceasta mi se pare suprema formă de laşitate, nu numai individuală, ci colectivă.
În ceea ce ne priveşte, noi, cei de la PRM, am rămas singurii pe baricade. Noi sîntem Opoziţie. Singura Opoziţie, de altfel. Am organizat mitinguri şi marşuri de protest - de care au fugit, ca dracul de tămîie, toate celelalte partide, pentru că le stricau socotelile. Personal, am protestat şi pe plan internaţional, atît prin Scrisori Deschise, cît şi prin discursuri rostite în plenul Parlamentului European. Am dat în judecată Guvernul în mai multe rînduri - dar toate Plîngerile Penale au fost, efectiv, aruncate la coş de creatura mutantă pe care a instalat-o Traian Băsescu în funcţia de procuror general, madam Kövesi. Este momentul să anunţ că ne vom face datoria şi de data asta şi vom da în judecată Guvernul Boc, cerînd în instanţă pedepsirea vinovaţilor pentru abuz în serviciu, şi anularea Ordonanţei de Urgenţă 58/2010, care contravine flagrant Constituţiei României. La Art. 139, Al. 1, Legea fundamentală prevede foarte clar, citez: "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege". Or, ceea ce face acum acest regim iraţional este un fel de lecţie de dresură umilitoare, mai ales pentru a-i îngenunchea pe artişti şi alte persoane publice. În loc să-i caute pe evazioniştii fiscali chiar în rîndul clientelei sale portocalii, Regimul Băsescu-Boc caută acul în carul cu fîn, printre creatori care abia îşi mai duc zilele. Prin obligarea acestor oameni de a depune, în fiecare lună, declaraţii de venit la 3 rînduri de cozi, Regimul Băsescu-Boc încearcă să transforme cultura română într-un lagăr, în care fiecare deţinut e forţat să se prezinte, periodic, la amprentare, controlul dinţilor etc. Asistăm, efectiv, la scene halucinante, care ne înjosesc ca popor.
Dar, mult a fost, puţin a rămas. Ceea ce nu putem noi, oamenii, să rezolvăm, va rezolva Cel de Sus. Adică, în această toamnă, răufăcătorul naţional şi internaţional Traian Băsescu, care ne-a certat cu toată lumea, va ieşi din scenă, pe scara de incendiu. Deja el nu mai apare în public şi toată lumea ştie de ce...
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Text prezentat la Conferinţa de Presă a PRM de vineri, 27 august 2010)

14 august 2010

Duminică, 15 august, mare praznic bisericesc: SFÎNTA MARIA


Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sau "Sfînta Maria Mare", cum este numită în popor, este cea mai importantă sărbătoare a verii în religia creştin-ortodoxă, închinată unuia dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi de factură feminină: Fecioara Maria. În cazul sfinţilor şi al celor plăcuţi lui Dumnezeu nu se poate vorbi despre moarte, astfel că ziua în care Sfînta Maria şi-a dat obştescul sfîrşit este pomenită în cultura religioasă drept "adormire", ceea ce înseamnă continuarea vieţii în ceruri.

Celebrată pe 15 august, Sfînta Maria Mare este precedată de o perioadă de post de 14 zile. Chiar dacă, în ultimii ani, cei care poartă numele de Maria sau un derivat al lui îşi sărbătoresc ziua pe 15 august, sărbătorirea propriu-zisă are loc pe 8 septembrie, ziua naşterii Maicii Domnului. Cei adormiţi se pomenesc în ziua de 15 august, iar cei vii sînt sărbătoriţi de Sfînta Maria Mică, pe 8 septembrie.
Cu toate acestea, Sfînta Maria Mare este prilej de bucurie şi sărbătoare, acest praznic fiind cunoscut şi sub numele de Paştele din mijlocul verii. Sînt multe zone în ţară în care, cu prilejul acestei sărbători, se cîntă Prohodul, ca în Vinerea Mare. Este cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Era firesc ca o sărbătoare atît de mare şi aproape de sufletul creştinilor să dea naştere multor tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. În popor, Sfînta Marie Mare este sărbătoarea care face trecerea între anotimpul călduros şi cel autumnal. O dată trecută această zi, vremea începe să "se strice", făcînd loc ploilor şi frigului. După această zi, se organizează din nou nunţi, au loc tîrgurile de toamnă, se fac însămînţările specifice noului sezon, iar apele nu mai sînt bune de scăldat.
Se spune că pentru a fi sănătos şi a-ţi proteja familia de necazuri şi boli este bine să te rogi Maicii Domnului în această zi şi să mergi în pelerinaj la mînăstirile şi bisericile care poată hramul Sfintei Marii. La Mulţi Ani tuturor acelora care poartă numele Fecioarei Maria, sau un derivat al acestuia!

Copyright Tricolorul

7 august 2010

Un parlamentar PDL vorbeşte, sub protecţia anonimatului

* Întrebare: Vă e frică să mergeţi pe stradă? Nu vă înjură lumea? * Răspuns: M-ar înjura dacă aş fi perceput corupt. Dacă presa m-ar arăta ca profitor, lumea m-ar arăta cu degetul. Dacă aş fi beneficiat de contracte cu Statul, ca alţii din PDL, mi-ar fi jenă să dau ochii cu oamenii. Cum să zici austeritate, cînd ţie îţi creşte contul. Ar trebui să se abţină de la gesturile astea. Trebuie embargou.

* Î.: Cine ar trebui să-l pună?
* R.: Emil Boc.
* Î.: Şi de ce nu-l pune?
* R.: N-a înţeles ce rol joacă. Nu vedeţi sondajele? Credeţi că numai măsurile anunţate de Guvern ne-au dus aici? Nu. Şi lipsa de coerenţă, furturile şi tunurile pe care le dau unii. Am scăzut 20%!
* Î.: Deci sondajele sînt adevărate!
* R.: Da. Sînt corecte. Strada o spune.
* Î.: Cît aţi picat din cauza măsurilor şi cît din cauza tunurilor şi a corupţiei?
* R.: Jumătate-jumătate. Acum trebuie schimbată garda! Altfel, plecăm din politică cu coada între picioare!
* Î.: Ce înseamnă asta?
* R.: Septembrie e crucial pentru PDL. Trebuie o cotitura majoră. Remaniere, în primul rînd. Eu refuz să cred că partidul a rămas în 4-5 oameni. Am luat, în 2008, 35%. Nu sîntem un partid de buzunar. Eu o să propun o schimbare de gardă. Şi, ca mine, sînt mulţi.
* Î.: Se vor lăsa remaniaţi miniştrii?
* R: Dacă nu avem cum să-i schimbăm... vom mai rezista o iarnă. Iar, în primăvara anului 2011, o să fie colaps total pentru partid. Şi pentru ţară.
* Î.: Aţi spus 4-5 oameni. Cine trebuie remaniat?
* R.: Toţi cei care au lipsa de credibilitate.
* Î.: Videanu?
* R.: Da.
* Î.: Blaga?
* R.: Da.
* Î.: Udrea?
* R.: Da, cred că şi ea.
* Î.: Vlădescu?
* R.: El trebuie să continuie mandatul cu FMI.
* Î.: Şeitan?
* R.: Aici nu ştiu. Are un mandat pe pensii, pe salarizare, pe ajutor social. Ar trebui lăsat să ducă la capăt. Îl analizăm. Să ne spună clar ce vrea să facă şi să dea termene clare.
* Î.: Berceanu?
* R.: Da. La capitolul imagine, e praf.
* Î.: Boc trebuie să rămînă la Victoria?
* R.: Da. Îi mai trebuie o şansă. E şeful PDL. Nu poţi răsturna din temelii partidul. Îl faci vraişte. Dacă îl dai jos, pierzi partidul din mînă.
* Î.: Dar el stă cel mai prost în sondaje!
* R.: Asta e problema. El a strîns toate gafele.
* Î.: De ce nu poate să-i ţină în mînă?
El realizează, foarte greu, că e prim-ministru şi şef de partid. Ar trebui să nu aibă nici o dependenţă de nimeni, să fie mai exigent în relaţiile de comunicare. Nu trebuie să vorbească fiecare cînd şi cum vrea. Ca, mai apoi, după o gafă monumentală, să fim nevoiţi să explicăm de ce e aşa şi nu altfel. Disciplina, într-un partid, e esenţială.
* Î.: V-aţi înjurat propriul Guvern?
* R.: Da. L-am înjurat. Păi, băi, frate, ce dracu vă bîlbîiţi atît! Unul spune una, altul alta. Aştia nu văd că decontul, pentru noi, a venit mult mai devreme decît ne aşteptam. N-am anunţat bine măsurile, că oamenii ne-au şi taxat. I-am terminat pe oameni! Adică teama de viitor şi lipsa de perspectivă. Şi, aici, este vina noastră.
* Î.: Care credeţi că e cea mai mare gafă a PDL, în ultimele 2 săptămîni?
* R.: Brandul de ţară. Udrea trebuia să facă demiteri pe capete, chiar de la Shanghai. N-a făcut şi a ieşit...
* Î.: Cine e mai tare? Blaga sau Udrea?
* R.: Din bătălia lor, partidul pierde.
* Î.: Pentru ce se bat? Pe puterea lui 13%?
* R.: Acum e un moment bun pentru decontări, pentru plătit poliţe, pentru răsturnări de situaţii!
* Î.: De ce se ocupă Videanu de strategia de relansare economică? El nu mai are credibilitate deloc!
* R.: Pentru că nimeni nu-l întreabă nimic. Au venit de un an jumate la guvernare şi nu au nici o strategie. Videanu se ocupă doar de el, de afacerile lui şi ale prietenilor lui. Vinovat e partidul că nu îl întreabă nimic.
* Î.: De ce nu-l întreabă?
* Î.: Pentru că e prim-vicepeşedinte. E ca şi cum m-aş întreba eu pe mine. Cum să se întrebe ei pe ei? Blaga pe Videanu sau Videanu pe Blaga...
* Î.: Mai e de furat?
* R.: Da. Chair dacă te gîndeşti că PSD a început să-şi împartă deja autostrăzile şi fondurile, ar mai fi ceva...
* Î.: Va fi demis preşedintele în toamnă?
* R.: Nu. Ar fi o prostie politică.
* Î.: Va cădea Guvernul Boc?
* R.: E posibil.
* Î.: Cine ar putea prelua funcţia lui Boc?
* R.: Sînt... (Lucian Croitoru, Stolojan)
* Î.: Stolojan e sănătos?
* R.: E sănătos, cînd trebuie... Liviu Negoiţă, Sorin Frunzăverde...
* Î.: Mai prindeţi un mandat?
* R.: Am avut destule.
* Î.: Mai intraţi în Parlament?
* R.: Da, dacă facem schimbarea la faţă a partidului şi un alt executiv, da.
* Î.: Dacă nu...
* R.: Anticipate, la anu'.
* Î.: Şi mai intraţi?
* R.: E foarte greu. Cu o altă conducere a partidului, cu alţii la vîrf.
* Î.: Pe cine vedeţi la vîrf?
* R.: Cezar Preda, Sorin Frunzăverde, Sever Voinescu, Roberta Anastase sau Sulfina Barbu.
* Î.: Pentru că sînt mai buni?
* R.: Nu, pentru că nu sînt corupţi!

PS: Interviul, cu o mărime a PDL, a fost realizat de Dana Grecu, realizatoarea Emisiunii "La Ordinea Zilei", de la Antena 3. A dorit să nu îi fie pomenit numele.

Copyright Tricolorul

Scrisoare Deschisă domnului Shimon Peres

Scrisoare Deschisă domnului Shimon Peres, preşedintele Israelului Ne adresăm Excelenţei Voastre, în numele celor pe care îi reprezentăm, precum şi a celor aproape două milioane de martiri ai Neamului, ucişi fără judecată de temuta Securitate, în trecutul încă proaspăt al memoriei naţionale.

Excelenţă,

După cum bine cunoaşteţi, comunitatea mozaică din România trăieşte şi munceşte în bună pace, chiar dacă istoria acestor meleaguri a fost zbuciumată, plină de controverse şi, de multe ori, sîngeroasă. Prezenţa Excelenţei Voastre în ţara noastră reprezintă un prilej, pentru noi, de a încerca să clarificăm împreună, sincer şi deschis, "activitatea" unor evrei-comunişti în epoca postbelică din România (al II-lea război mondial).
* 28 iunie 1940 - A insemnat invadarea României de către trupele sovietice, avînd, ca rezultat, anexarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, precum şi preluarea puterii locale de către evreii-comunişti. Este o lovitură grea, pe care românii au simţit-o în suflet - şi, totodată, începutul ofensivei comuniste împotriva ţării şi a Neamului Românesc.
* 23 august 1944 - România era "eliberată" de Armata Roşie şi "ocupată" de cea mai odioasă diktatură comunistă! Trebuie să precizăm că, la instalarea prin forţă a comunismului, coreligionarii d-vostră au avut un rol preponderent şi condamnabil din punct de vedere istoric. Componenţa de peste 90% a evreilor-comunişti printre fondatorii Partidului Comunist Român (în fapt komisari sovietici de etnie mozaică), veniţi în România pe tancurile ruseşti, a însemnat scufundarea ţării în întunericul celor 45 de ani de teroare roşie comunistă.
După fatidicul an 1944, spirala istorică a suferinţei româneşti a crescut inexorabil, atrăgînd în ea zeci de milioane de români deportaţi, ucişi, închişi în temniţele comuniste, privaţi de cele mai elementare drepturi în lagăre comuniste. Întregul popor român a fost martirizat, deviat de la cursul său istoric firesc, amputat prin distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali şi înlocuirea acestora cu pseudo-valori de sortginte comunistă, a căror influenţă este prezentă şi continuă şi în ziua de astăzi.

Excelenţă,

Nu putem să uităm că marea majoritate a "torţionarilor" şi "educatorilor" din iadul închisorilor comuniste, care au schingiuit şi torturat sute de mii de români (opozanţi ai regimului comunist), au fost de etnie mozaică.
Cu titlu de exemplu, amintim că numai torţionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general şi fost şef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956), se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre.
Pentru o reintrare în normalitate, amintiţi-vă de Sanctitatea Sa, Papa Benedict, care şi-a cerut, pe bună dreptate, scuze pentru responsabilitatea creştină în legătură cu antisemitismul şi a cerut evreilor şi creştinilor: să se unească pentru a întări relaţiile şi să continue să meargă împreună pe drumul reconcilierii şi fraternităţii.
Nu aşteptăm scuze, pentru că noi ştim că doar Dumnezeu, în Mila sa nemărginită, are puterea de a ierta cu adevărat, şi doar Lui ar fi înţelept să-i cereţi iertare!
Ce puteti face d-voastră, în numele comunităţii evreieşti din România şi din întreaga lume, este să adoptaţi o poziţie corectă faţă de crimele săvîrşite de coreligionarii d-voastră şi să condamnaţi public holocaustul komunist.
Mai nou, recenta obraznicie a reprezentanţilor Muzeului Holocaustului din SUA, care pretind Băncii Naţionale a României să retragă o emisie numismatică care cuprinde patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, o apreciem ca un atac la adresa Creştinismului Ortodox şi ne aduce în situaţia de a ne face să ne indoim de bunele intentii ale coreligionarilor d-voastră americani.
Vă reamintim, de asemenea, că recentele d-voastră declaraţii, potrivit cărora "aţi cumpărat" Romania , alături de alte ţări, iar Israelul are o poziţie bună, neavînd probleme, sînt jignitoare şi alarmante din perspectiva reconcilierii pe care o dorim cu toţii.

Excelenţă,

În spiritul acestui ADEVĂR, avînd în vedere proxima vizită oficială a Excelenţei voastre în ţara noastră, am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din România, dacă aţi condamna public comunismul ca doctrină politică şi socială care a dus la moartea şi distrugerea materială şi morală a milioane de români.
De altfel, bilanţul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii comuniste ridică numărul global al acestora la peste 100 milioane în întreaga lume, fiind cea mai distructivă ideologie din Istoria Umanităţii.
O astfel de luare de poziţie nu ar constitui, de altfel, decît un binemeritat gest de respect faţă de Poporul Român, avînd în vedere faptul că toţi şefii de stat din România post-decembristă au onorat memoria victimelor nazismului, vizitînd Muzeul Holocaustului, ori cu ocazia prezenţelor oficiale în Israel, şi regretînd, în numele umanităţii care ne caracterizează ca popor, pierderile suferite de coreligionarii Domniei Voastre.
În acelaşi spirit al regretului faţă de pierderile suferite de poporul român, ar fi meritoriu dacă aţi binevoi ca, pe parcursul vizitei d-voastră în România, să onoraţi memoria victimelor comunismului, vizitînd Memorialul Sighet sau unul dintre abatoarele umane comuniste (Jilava, Aiud sau Gherla).
Pentru o mai bună informare, vă prezentăm în continuare, o enumerare succintă a listei celor mai proeminenţi evrei-comunişti, răspunzători de holocaustul komunist din România, ţară pentru care au luptat şi au murit bunicii, părinţii, şi fraţii noştri:
• Ana Pauker ( Hannah Rabinshon) - poreclită "Stalin cu fustă"; secretar general al CC al Partidului Comunist Român (1944-1948).
• Ella Diamantestein - secretara Annei Pauker.
• Ilca Melinescu (Ilka Wasserman) - şefă a MAE; directoarea Editurii Cartea Rusă.
• Carol Lustig - director MAE(1948-1952).
• Ana Toma (Ana Grossman) - soţia lui Pantelimon Botnarenko, şeful Securităţii; ministru la MAE (1950-1952).
• Avram I.Bunaciu (Abraham Gutman) - ministru al Justiţiei (1948-1952); ambasador la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961).
• Leonte Răutu (Lev Oigenstein) - membru CC al PCR (1948-1972) şi multe alte funcţii înalte.
• Ghizela Vass - membru CC al PCR (1948-1984); membru în conducerea Comitetului Democratic Evreiesc, în 1950.
• Leopold Filderman - preşeşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lînga Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti.
• Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin) - conducătoral PCR; contracandidat al lui Nicolae Ceauşescu (1945-1988).
• Heinrich Kreidl - secretar geneneral în Ministerul Lucrărilor.
• Jean Coller - şef Direcţia de Cadre (1945-1950).
• Walter Roman (Erno Neulander) - evreu din Oradea; şef al Direcţiei Politice a Armatei; tatăl lui Petre Roman (prim-ministru al României în perioada 1989-1991).
* Silviu Brucan (Saul Bruckner) - conducătorul campaniei de bolşevizare a României; ambasador la Washington (1956-1962).
* Leonte Tismaneanu (Enea Leon Tismeneţki) - redactor şef la Editura PCR; profesor la Facultatea de Marxism-Leninism; tatăl lui Volodea Tismaneanu, actualul preşedinte al IICCMER.
* Alexandru Nicholschi (Boris Grundberg) - evreu basarabean, şef NKVD pentru România; şef la DGSP/MAI (1948-1961).
* George Silviu (Gersch Golinger) - secretar general al MAI (1946-1953).
* Teohari Georgescu (Burah Tescovici) - agent NKVD; ministru de Interne (1944-1952).
* Moises Haupt - general, comandant militar al Bucureştilor (1944-1950).
* Ştrul Mauriciu - colonel, director al Securităţii Galaţi (1948). Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sîrmă ghimpată, scuipîndu-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca.
* Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa) - general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). Responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre. L-a arestat personal pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz.
* Fuchs (Fux) Iani - maior, Fălticeni - arestase copii de 12 ani, fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniţi în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scînduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment, unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlînd de disperare cînd i s-a deschis uşa . Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu, şi-l aminteşte şi ea pe "fiorosul maior Fux", care i-a scos unghiile cu cleştele.
* Feller Moritz - locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat, folosind curentul electric, de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.
Lista este lungă şi cuprinde încă 211 nume de evrei-comunişti din posturile cheie ale Partidului Comunist Român.
O rugăm pe Excelenţa Voastră să agreeze expresia înaltei noastre consideraţii.

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România,
prin preşedinte VIOREL ENE
Asociaţia Baricada Inter 1989,
prin preşedinte ec. ION IOFCIU
Mişcarea pentru Libertate,
prin preşedinte av. MIHAI RAPCEA
Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor,
prin vicepreşedinte MIRCEA SURDU
Bucureşti, 3 august 2010


Copyright Tricolorul