15 ianuarie 2015

EMINESCU, LA 33 DE ANI


Am vârsta christică, sfârşit de secol
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana

Aşa precum e scris, să se întîmple!
s-or împlini scripturile în veac
eu ştiu că n-am greşit în faţa ţării
chiar dacă astăzi mă siliţi să tac

Îmi pregătiţi de-acum o moarte lentă
aţi mai făcut-o şi cu alţii, ştiu
imperiul infiltrat ca igrasia
îşi cere jertfa câte-un spirit viu

Şi s-ar putea cândva să mă răpuneţi
deşi va fi destul de greu, vă jur
eu am în spate mânăstiri şi codri
şi siglele romane împrejur

Am în pământ un neam de oseminte
şi altul sus, la fel de numeros
în cleştele acesta cine intră
e sfărâmat năpraznic, os cu os

Nu vă jucaţi cu pământenii ţării
sunt buni şi blânzi, dar nu mizaţi prea mult
destule patimi ne-au rănit mândria
şi ne-au spurcat lăcaşele de cult

Prea mulţi ne spulberară în copite
pământul ca un mire fermecat
şi aurul l-au ruginit cu sânge
şi pântecul fecund l-au ulcerat

Lăsaţi această ţară să rodească
să-şi coacă pâinea, vinul să şi-1 bea
să-şi crească pruncii fără de prihană
şi viitorul cum şi-l ştie ea

Nu scuturaţi voi roua de sub mierle
nu veştejiţi făpturile la flori
în numele a căror drepturi sacre
parlamentaţi şi vă simţiţi datori?

Nu-i cal troian cabala voastră neagră
e un poney de bâlci, trăgând la dric
istoria nu are nici o roată
nu mai puteţi întoarce, deci, nimic!

Mai bine v-aţi întoarce voi acolo
de unde luaţi arginţii putreziţi
noi stăm din veac la cina cea de taină
voi luaţi câte-o gustare, şi fugiţi

Vă zic o dată pentru totdeauna:
nu suntem colonia nimănui
de şerpi şi de căpuşi fanariote
suntem de-acuma până-n gât sătui

E timpul, cred, să isprăviţi odată
cu lenea şi şantajul cunoscut
au suferit şi alţii chinuri grele
şi-au luat-o de la cap, şi au tăcut

Plecaţi-vă trufia, puneţi mâna
pe plug şi sapă chiar, că n-o fi foc
daţi ascultare spiritului ţării
şi-acestor oameni fără de noroc

Eu vă blestem prin gura celor simpli
crucificaţi pe dealuri şi câmpii
sunt robii muncii şi copiii ţării
pe care voi îi vindeţi, zi de zi

Ei nu ştiu toţi prea bine ce se-ntâmplă
ei trag la jug, nădăjduiesc şi mor
în timp ce saltimbancii şi irozii
ţes conjuraţii împotriva lor

Pe capul vostru şi-al seminţei voastre
să cadă veşnic sângele străbun
fiţi blestemaţi pentru aceste crime
pe care-aş vrea s-apuc să le răzbun!

CORNELIU VADIM TUDOR, 1982

13 ianuarie 2015

Daca esti ortodox distribuie acest video...

https://www.facebook.com/video.php?v=791868860893236&set=vb.488497084563750&type=2&theater

9 ianuarie 2015

FETIŢA FĂRĂ TATĂ



Astăzi, Vlad Hogea ar fi împlinit 38 de ani.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ȘI SĂ-I AȘEZE SUFLETUL PRINTRE ÎNGERII SĂI !
Nu te vom uita niciodată...

Fiicei lui Vlad Hogea, rămasă orfană
la vârsta de 5 luni…

Am colindat în viaţă lumea toată
Şi-am pus la suflet toate câte sunt
Fetiţa care creşte fără tată
E omul cel mai trist de pe pământ.


El a murit de tânăr, putrezeşte
În ploaie şi zăpadă, zi de zi,
Ea plânge-n pumni, de dorul lui tânjeşte
Unde s-a dus? Când oare va veni?

În inimioara ei e-o dulce rană
Închide ochii, prinde chipul său
Sărută poza lui ca pe-o icoană
De ce-a fost Dumnezeu atât de rău?

N-o va mai ţine-n braţe niciodată
Nu-i va mai spune glume şi poveşti
Fetiţa ce rămâne fără tată
Te face din senin să-mbătrâneşti.

E mai sfioasă ca o căprioară
Cu ochii mari şi plini de-o rouă grea
În zori, mai treacă-meargă, dar spre seară
Oh, seara plânge sufletul în ea!

Tăticule, de ce nu vii acasă?
Pot să te-ajut? Să-I scriu lui Dumnezeu?
Ai alţi copii în cer şi nu te lasă
Să te întorci la îngeraşul tău?

Pe mine cine-o să mă mai dezmierde,
Să-mi spună ce e bine şi ce-i rău?
Din plastilină roşie şi verde
Un Moş Crăciun am pus la capul tău.

Am pus şi crengi de brad şi poleială
De ziua ta, pe proaspătul mormânt
Hai, scumpul meu părinte, şi te scoală
Eu fără tine parcă nici nu sînt.

Ah, Doamne, învoieşte-l pe tăticul
Dă-i o vacanţă, doar Te-a ascultat
Tu poţi să schimbi în paradis - nimicul
Pe Fiul Tău, cândva, L-ai înviat.

Fă o minune şi acum, ştiu bine
Măcar o zi pe an să mi-l aduci
Aşa uşor e totul pentru Tine
Dă-mi să port eu povara Sfintei Cruci.

Tăticule, să ştii că eu cresc mare
Şi nu te fac de râs, poţi întreba
Iar moartea rea nu poate să separe
Nicicând un tată de prinţesa sa.


Corneliu Vadim Tudor
31 decembrie 2014

LASATI RELIGIA IN SCOALA !

Lăsaţi religia în şcoală
N-o prigoniţi, nebuni atei
Fără credinţă nu-i morală
E propagandă de doi lei.


Ea nu e doar o disciplină
E lacrima lui Dumnezeu
Cine o soarbe, bea lumină
Creştin, islamic, sau evreu.

Ce rău ea ar putea să facă?
De ce vă-mpiedicaţi de ea?
Fiinţa umană-i mai săracă
Fără credinţa în ceva.

În intervenţia divină
În Demiurgul creator –
Nu e religia de vină
Că oamenii se nasc şi mor.

Că lumea se abrutizează
Şi stăm pe-o bombă, zi de zi
Acum, e ceasul la amiază
La miezul nopţii va plezni.

Religia e mama şcolii
Trăiam în peşteri fără ea
Şi eram orbi precum sobolii –
Dar Domnul nu a vrut aşa.

El ne-a dat legi şi sanctuare
Unde să-I înălţăm prinos
Să cerem milă şi-ndurare –
Ce e în viaţă mai frumos?

Eram ca nişte animale
Dar Domnul ne-a înnobilat
Iubim, avem valori morale
Avem un crez de apărat.

Şi ce-ar fi muzica, pictura
Sau poezia fără ea?
Religia e când natura
Renaşte după iarna grea.

Prin ea chiar Tatăl ne vorbeşte
Însă vorbim şi noi cu El
Nu poţi să-L minţi, că te trăzneşte
Toţi păcătoşii mor la fel.

Luaţi seama cum lucrează Domnul
Fie în bine, fie-n rău
Ne-a vizitat un înger somnul
Şi ne-a transmis mesajul Său.

Sau ne lovim de alte semne
Ce ne vorbesc pe limba lor
Ce poate, oare, să însemne
Un déjà vu tulburător?

Nu suntem singuri, niciodată
Mereu sunt spirite cu noi
Ne tutelează viaţa toată
Scot bani de aur din noroi.

Cum să numim acest miracol
Al existenţei omeneşti?
Ce face punte – din obstacol
Pictând vitralii la fereşti?

Religie – aşa-i vom spune
Credinţa-n Dumnezeu din cer
Nu luaţi speranţa-ntr-o minune
Copiilor, atât vă cer.

Lăsaţi-i Biblia s-o-nveţe
Din ei mari sfinţi pot răsări
Ei au nevoie de poveţe
Nu de violuri şi beţii.

Lăsaţi copiii la icoane
Din sfântul Graal să bea puţin
Lumea ar fi un Mondo Cane
Fără religie. Amin.

CORNELIU VADIM TUDOR
29 decembrie 2014

ÎNGERII PLEACĂ DINTRE NOI !


Ieri după amiază Universul s-a cutremurat și Timpul a stat în loc ! Și-a luat zborul de lângă noi, către Tatăl Ceresc marele patriot român VLAD HOGEA. Mult prea tânăr, la doar 37 de ani, lăsând în urmă o familie minunată (soția Cristina și fetița de doar 4 luni), Vlad a hotărât să ajute la reînfăptuirea visului românilor și anume refacerea României Mari, stând de-a dreapta Tatălui. A absolvit facultatea de drept în Iași, din câte știu eu ca șef de promoție, fiind împiedicat să-și susțină discursul pentru simplul fapt că era membru PRM. A avut 2 mandate de deputat, în perioada 2000-2008, când a reprezentat în Parlamentul României Partidul România Mare. Mulți membri PRM (inclusiv subsemnatul) îl vedeau ca un succesor al președintelui Corneliu Vadim Tudor (în partid era chiar supranumit Vadimel). Având aceeasi vârstă cu el, mă simțeam foarte apropiat, prin faptul că împărtășeam aceleași IDEALURI, deși locuiam în capete diametral opuse ale țării (el la Iași, eu în Timișoara).
Ne-am văzut doar de 2 ori, odată la București, la sediul PRM și ultima dată, în anul 2012 la 1 Decembrie la Alba-Iulia, dar am comunicat destul de frecvent telefonic și prin email.
În ultima perioadă s-a implicat în proiectul România Unită și înființarea partidului cu același nume alături de Bogdan Diaconu, Vlad având funcția de prim-vicepreședinte.
Gândirea sa politică profundă se poate vedea și din ultimul său articol, scris chiar in ziua de Crăciun, pe care il voi reda în cele ce urmeaza:
”Conceptul de naţiune ne duce cu gândul la ideea de putere politică. Cu cât e la mijloc mai multă putere, cu atât se evidenţiază legătura dintre naţiune şi stat. Naţiunea modernă este o comunitate care, pe cale de normalitate, tinde să producă un stat de sine stătător; bineînţeles, o uniune convenţională nu este o ţară. În Estul Europei, la începutul Secolului XX se ajunsese la concluzia că: “Noi, slavii, distingem cu greu statul de naţiune”, făcându-se chiar o clasificare a naţiunilor, pe acest criteriu: “Există culturi-naţiuni şi state-naţiuni”. De atunci se acceptă concluzia că naţiunea culturală pune accentul pe etnie, limbă, istorie comună, iar naţiunea politică este aceea în care cetăţenia are o importanţă mai mare decât identitatea etnică. S-ar putea spune chiar că istoria autodeterminării este istoria formării naţiunilor şi a spargerii statelor.
Lumea statelor naţionale este o lume construită pentru a păstra idealurile trecutului, şi în care schimbarea este limitată numai la cele necesare, o lume care se opune ‹schimbării de dragul schimbării. Dacă ordinea mondială este gândită astfel încât omogenitatea în interiorul fiecărui stat să fie maximizată, iar numărul statelor să fie minimizat, atunci acea ordine mondială este o ordine mondială naţionalistă, iar componentele ei sunt statele naţionale. Dacă sunt prea puţine state, şi fiecare dintre ele prea mare, atunci vor deveni eterogene în interior. Dacă sunt prea multe, vor diferi prea mult unul de celălalt. Există, totuşi, un număr optim de state, raportat la orice moment din evoluţia lor, în cadrul acestei ordini mondiale naţionaliste. Acest optim este determinat de limitele mijloacelor de comunicaţie şi transport şi de gradul dezvoltării politice şi sociale.Există, aşadar, o arhitectonică geopolitică mondială care să constituie o alternativă la modelul actual de globalizare unipolară.
Naţionalismul este capabil să furnizeze, în condiţii de civilizaţie şi democraţie deplină, o matrice organizaţională a lumii viitorului, un tipar mai potrivit, mai valabil şi mai uman decât cel care ni se pregăteşte din umbră. Având ambiţia nietzscheană ca în zece fraze să spunem ceea ce altul spune într-o carte, ceea ce oricare altul nu spune într-o carte, avansăm ideea unui Decalog Naţionalist, aşa cum a fost conturat de către cercetătorii contemporani ai acestui fenomen magnific şi etern:
1) Totalitatea naţiunilor formează omenirea.
2) Nimeni nu poate pretinde că nu aparţine nici unei naţiuni.
3) Naţiunile sunt diviziunile naturale ale umanităţii.
4) Fiecare individ aparţine în mod organic unei naţiuni (nu doar prin alegere, prin exprimarea unei opţiuni).
5) Naţiunile există şi trebuie să continue să existe.
6) Naţiunile deţin monopolul formării statelor.
7) Nici o porţiune de teritoriu nu poate fi deţinută de o altă entitate în afara statului naţional.
8) Naţiunile sunt sacre.
9) Naţiunea conferă un statut special.
10) Naţiunile nu pot fi suprimate.
În vremea noastră, unii definesc statul naţional ca fiind “un sistem politic în care funcţiile executive, legislative şi judecătoreşti fundamentale sunt centralizate în mâinile unui guvern naţional şi care permite în principiu participarea tuturor cetăţenilor adulţi, pe baze egalitare, la viaţă politică. Cele două caracteristici au dat naştere la dualitatea guvern – societate”. Noi rămânem la ideea exprimată cu decenii în urmă, că “factorul hotărâtor în zămislirea unei naţiuni e cel subiectiv, e conştiinţa unităţii care, fără discuţie, e opera statului modern. Se poate oare vorbi de o naţiune când sunt prezenţi numai factori externi, fără conştiinţa identităţii lor? Desigur că nu. Naţiunea, ca individualitate colectivă, e un produs al conştiinţei de sine, al reflecţiei aspupra condiţiilor ce ţin laolaltă o seamă de oameni. Pe scurt, naţiunea e un concept modern, şi închegarea ei coincide cu avântul noii cugetări. Naţiunea modernă se organizează în stat: idealul e statul naţional”. Vlad Hogea
În încheiere, cred că versurile fostului său șef de partid, Corneliu Vadim Tudor, vor putea aduce puțină mângâiere familiei și tuturor celor dragi:
I. Tu, care zaci pe-un pat de flori
Ne luăm acum la revedere
Cu-o moarte toţi suntem datori
Dar ştim că numai trupul piere.
Ce-nseninat e chipul tău
El vede-acum acea minune
De parcă, dincolo de rău,
Stai cu Iisus în rugăciune.
Refren:
Aşa lucrează Dumnezeu
Prin semne şi minuni
El e păstorul tău şi-al meu
Şi din acest calvar mereu
Îi ia pe cei mai buni.
II. Ne despărţim îndureraţi
Dar moartea nu-i biruitoare
Noi toti suntem surori şi fraţi
Şi-n Cer e viaţa ce nu moare.
La Tatăl numai prin Iisus
Noi vom ajunge, toţi creştinii.
Aşteaptă-ne acolo, sus,
În Ţara Slavei şi-a Luminii.
Adio prieten drag. Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți așeze sufletul alături de îngerii Săi !

Dr. Livius Țîrnea,
fost presedinte al PRM Timiș