Ce-i de facut ? Rezistati prin boicot...

Motto: „Cine-a îndrăgit străinii Mînca-i-ar inima cîinii“... MIHAI EMINESCU La cumpăna dintre ani, acesta e Mesajul meu către români: boicotaţi-i pe şmecheraşii băştinaşi care sînt aduşi şi menţinuţi la Putere de teroriştii străini! N-aveţi altă posibilitate de a vă apăra. Ei au pus stăpînire pe tot ce mişcă-n ţara asta, pînă cînd n-o să mai mişte nimic. Îmi imaginez că, la proporţiile acelor vremuri, tot astfel erau paralizate aceste meleaguri şi în aşa-numitul „mileniu întunecat“. Asta l-a făcut pe Lucian Blaga să scrie că strămoşii au boicotat Istoria, vreme de 1.000 de ani, cît timp au durat marile migraţii. Cel dintîi a semnalat acest fenomen istoricul roman Florus, care a scris: „Daci montibus inhaerent“ - „Dacii se ţin agăţaţi de munţi“. Ce frumos! Dar şi ce trist, totodată. Să te retragi din Istorie, să urci pe piscuri inaccesibile, cu agilitatea caprelor negre, şi să-ţi duci existenţa acolo, în cuibul vulturilor. Să faci copii, să-i înveţi să meargă, să vorbească, să crească, să trăiască. Adică să supravieţuieşti. Tîrziu de tot, cînd primejdia a trecut, să ieşi la suprafaţă aidoma unui rîu subteran, atras de aerul proaspăt al zorilor şi de văpaia de purpură a soarelui. Am crezut că nu vom mai trăi un astfel de moment istoric. Eram naiv. Cînd am aflat ce bogăţii uriaşe are acest pămînt românesc - încă mai are, după ce a fost jefuit de toate liftele spurcate - am priceput de ce e atacat, din nou, de nişte migratori. Nici măcar specialiştii nu pot estima ce zăcăminte de aur, argint, uraniu, petrol, gaze naturale şi atîtea alte valori mai are România. Încep să cred că e vorba de cantităţi inepuizabile. Depinde doar de adîncime şi de tehnica de exploatare. Şi iată cum, în loc să fie o sursă de bunăstare şi pace - comoara din adîncuri ne expune urgiei, generaţie după generaţie. Iar străinii fac ce vor. Taie şi spînzură. Am să vă dau numai un exemplu: timp de aproape două luni, sediul central al PRM a fost ca o imensă cameră frigorifică, întrucît n-am avut căldură. Am plătit, din banii mei, suma de 46.000.000 de lei vechi - dar tot degeaba. Am făcut toate demersurile legale. Nimic. Toţi erau surzi şi muţi. Criogenia salvează România! Într-un tîrziu, am aflat că repornirea alimentării cu gaze depinde de Gaz de France - stăpîna absolută. Aşadar, de nişte străini. Atunci, i-am trimis o scrisoare ambasadorului Franţei în România, dl. Philippe Gustin. Nu pentru că înaltul diplomat s-ar ocupa cu aşa ceva, ci fiindcă doream să ia cunoştinţă, şi el, de maniera barbară în care se poartă, într-o ţară străină, nişte conaţionali ai săi. Au mai trecut două săptămîni şi, în jurul datei de 10 decembrie, pe un ger de crăpau pietrele, stăpînii de sclavi de la Gaz de France au catadicsit să deschidă gazele româneşti, pentru sediul unui partid românesc, într-o ţară membră a Uniunii Europene! E numai un exemplu al condiţiei noastre noi, de slugi şi toleraţi în propria noastră ţară. Aşa sînt străinii, pretutindeni, oriunde s-ar afla: nu-ţi dau nici măcar un pahar cu apă. Şi atunci, cum să nu fiu naţionalist? Cine îi va feri pe copiii noştri, pentru a nu ajunge servitorii copiilor lor? Ai acestor „gazdefranci“? Aşadar, să ne ţinem şira spinării dreaptă. În faza actuală, cînd din pricina celor trei „kapo“ care au condus România după decembrie 1989 (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu) ţara a ajuns o colonie jalnică, singura soluţie e boicotul. Împotriva „cozilor de topor“ autohtone şi a killerilor străini. Boicotaţi-le Parlamentul şi Guvernul, rezultate în urma unor alegeri murdare, care au falsificat, într-o manieră bestială, voinţa Poporului Român! Boicotaţi-le televiziunile şi ziarele mincinoase! Boicotaţi-le fiecare apariţie publică! Boicotaţi-le mărfurile! Boicotaţi-le partidele, care nu sînt altceva decît bande de interlopi! Boicotaţi-le instituţiile necinstite, cu ajutorul cărora vă ţin în jug şi vă tîlhăresc! Boicotaţi-le Serviciile Secrete, care au fraudat, cu neruşinare, alegerile! (Pretutindeni, în Europa, în aceste vremuri de criză, vin la Putere forţele naţionale - numai la noi ele sînt ţinute în lanţuri, ba chiar se încearcă să se impună ideea că ele nu mai reprezintă pe nimeni, dispar!) Fraţilor, dacă n-aveţi curajul să ieşiţi în stradă, atunci măcar staţi naibii în casă, nu mai ieşiţi decît pentru strictul necesar. E o nouă formă a „tacticii pămîntului pîrjolit“, din vremurile medievale. România e o colonie americană nenorocită, unde li se mai azvîrle cîte o ciosvîrtă şi altor şarlatani străini. Ţara asta nu mai are nici Preşedinţie, nici Parlament, nici Guvern. Justiţia e o farsă sinistră. Educaţia, Sănătatea, Protecţia Socială - le simţiţi pe pielea voastră. Lăsaţi-i singuri, să-şi spargă capetele, să se extermine reciproc. Boicotaţi, prin dispreţul vostru, aceste vremuri ticăloase. E singura modalitate de a-i face de rîsul lumii şi de a le pune oglinda în faţă: sînteţi nişte asasini! Şi Dumnezeu ştie cum să-i bată pe asasini. CORNELIU VADIM TUDOR 20 decembrie 2012

CONFERINTA DE PRESA

În principiu voi încerca să imprim filialei Timiş cele 4 direcţii, care sunt pilonii pe care se clădeşte întregul eşafodaj al Partidului Romania Mare: CREŞTINĂ, NAŢIONALĂ, EUROPEANĂ şi JUSTIŢIARĂ. Constat că singurul partid de opoziţie rămas la ora actuală în Romania este PRM. De aceea, PRM trebuie împiedicat prin orice mijloace, la fel ca în 2008 să intre in Parlament. După gluma de prost gust din vară cu suspendarea preşedintelui, cele două aripi FSN-iste se pare că au căzut la pace. Nu se mai aude nimic despre cele cca. 2 milioane de români care ar trebui radiaţi de pe listele electorale, nu mai aud nimic despre tentativa de ”lovitură de stat” dată de USL. “Partidul România Mare a fost şi a rămas ca un stejar, drept, în furtună. Ne-au bătut ploile şi viscolele, ne-au izbit valurile de murdării proferate de duşmanii Neamului Românesc, am fost şi încă mai suntem hărţuiţi prin Tribunale, dar n-am ieşit din luptă, n-am îngenuncheat, n-am abjurat de la legământul şi credinţa în Idealurile Naţionale. Indiferent în ce culori mizerabile ne prezintă unii şi alţii, indiferent cât de sălbatică e prigoana declanşată de Mafie împotriva noastră, indiferent cât de mârşave sunt metodele prin care se încearcă să fim reduşi la tăcere, de la interzicerea noastră pe posturile de Televiziune şi până la difuzarea, periodică, a unor sondaje de opinie mincinoase - noi, cei de la Partidul România Mare nu ne vom da bătuţi şi nu vom trăda încrederea populaţiei. Aceasta e calea cea dreaptă” (C. V. Tudor). Ea izvorăşte din credinţa în Mântuitor, care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Când Poporul Român va înţelege aceasta, atunci va fi salvat. În calitate de Preşedinte interimar al filialei PRM Timiş, nu voi încuraja şi nu voi tolera nici un fel de acces de xenofobie, de antisemitism sau de antihungarism gratuite din partea membrilor filialei, dar în aceeaşi măsură, nu voi tolera accesele de antiromânism ale unor organizaţii sau partide care funcţionează în Ţara noastră, ba mai mult, unele sunt finanţate şi de la buget. Fac apel către toţi românii cinstiţi şi patrioţi să vină alături de noi să ne ajute să salvăm ce se mai poate salva din Ţara noastră şi să pornim reconstrucţia ei, să ajungă din nou o Ţară puternică şi respectată, aşa cum a fost în perioada interbelică. Fac apel către toţi foştii membri PRM, sau actualii membri intraţi în letargie dintr-un motiv sau altul, să răspundă pozitiv apelului meu şi să strângem rândurile în vederea campaniei electorale care bate la uşă şi care se anunţă deosebit de dură. Mă opresc aici pentru a nu dilua mesajul pe care vreau să-l transmit electoratului. Voi încheia, aşa cum a făcut-o şi domnul Preşedinte Vadim într-o conferinţă de presă în urmă cu aproximativ zece ani, cu versurile de pe pisania de mormânt a marelui nostru poet George Coşbuc versuri care mă reprezintă: “O luptă-i viaţa, deci te luptă, Cu dragoste de ea, cu dor… Tu ai pe-ai tăi, de n-ai pe nimeni Te lupţi pe seama tuturor” Dr. LIVIUS ŢÎRNEA, Preşedinte interimar al PRM Timiş Timişoara, 09.10.2012

Marginalii la pamfletul - Baroane -

10 mai 1945 În „Dreptatea“, Ilie Păunescu, participant la proces, face o relatare despre poziţiile d-lor T. Arghezi şi G. Brătianu în Procesul marilor criminali de război. Au fost citaţi ca martori ai apărării şi d-nii: dr. Petru Groza, Gh. Tătărăscu, Lucreţiu Pătrăşcanu, General Vasiliu Răşcanu, Constantinescu-Iaşi (rubrica „Pînă la ora 12“). Arghezi participă ca martor al apărării, pentru generalul Popescu; acesta ar fi ordonat, se pare, punerea sa în libertate în urma arestării pentru pamfletul „Baroane“. Redăm un fragment din intervenţia lui T. Arghezi, aşa cum o consemnează autorul articolului: „D-na Arghezi a relatat apoi soţului său că pe cînd insista plîngînd pe lîngă fostul ministru de Interne pentru eliberarea maestrului, două lacrimi s-au ivit în ochii lui Dumitru Popescu. D. Arghezi a fost pus în libertate, în urma unui ordin telefonic, dat comandantului lagărului. (...) Dumitrutru Popescu 1-a îmbrăţişat şi 1-a trimis acasă, recomandîndu-i să nu mai scrie. Din clipa aceea, semnătura lui Tudor Arghezi a fost cenzurată în toate gazetele. S-a oprit chiar apariţia unui articol intitulat «Generalul», în care maestrul Arghezi făcea portretul lui Dumitru Popescu, scriind probabil ceea ce a declarat în şedinţă: «Nu l-am cunoscut înainte de a fi arestat. Îl credeam foarte înalt şi foarte mare, pentru că general combinat cu Popescu îmi dădea această impresie»“. (Depoziţia lui Arghezi este consemnată şi în „Semnalul“ din 11 mai, în articolul nesemnat Şedinţa de dimineaţă a procesului Antoneştilor. Audierea d-lui George Brătianu). Sursa: Ziarul Tricolorul

LA MULTI ANI, Gheorghe Funar!

Astăzi este ziua de naştere a lui Gh. Funar. Doctor în economie, secretarul general al PRM s-a născut la 29 septembrie 1949, la Sînnicolau Mare, judeţul Timiş. Între anii 1992 şi 1997, Gh. Funar a fost preşedinte al PUNR. Timp de 12 ani (1992-2004), a fost primar al Municipiului Cluj-Napoca, fiind unul dintre cei mai buni gospodari ai oraşului de la Poalele Feleacului. Ca senator PRM de Cluj-Napoca, în perioada 2004-2008, Gh. Funar s-a remarcat prin numeroasele acţiuni legislative pe care le-a promovat, contribuind astfel, alături de colegii săi de partid, în frunte cu liderul istoric al acestuia, dl. Corneliu Vadim Tudor, la frînarea şi limitarea marelui jaf naţional de care se fac vinovate toate guvernările de după decembrie 1989. Cu prilejul zilei sale de naştere, ziarul nostru îi urează luptătorului patriot Gh. Funar un călduros La Mulţi Ani! Ziarul Tricolorul, nr 2580 / 29.09.2012

Adio, bunul si vechiul meu prieten Romulus Vulpescu

Vreau să-i prezint scuze Ilenei Vulpescu pentru că am întîrziat. Sper că la propria înmormîntare nu voi face la fel. Am o viaţă infernală, după cum ştie toată lumea, dar nu puteam să lipsesc de la plecarea pe ultimul drum a unui om care a contribuit mult la formarea atîtor caractere. Talentul nu ţi-l poate dărui nimeni. Ţi-l dă Dumnezeu, sau nu ţi-l dă. Dar caracterul se formează, în timp. După evenimentele atît de tulburi şi neclarificate, încă, din decembrie 1989, a apărut, deodată, ca o spadă, o coloană vertebrală pe care lumea nu o ştia, pentru că el nu era un om al Cetăţii, dornic de apariţii diurne şi nocturne, la singurul post de Televiziune existent pe atunci. El era un om de bibliotecă, un eminent traducător, un fermecător poet, cu artificii lingvistice nemaicunoscute în literatura română. Eu cred că, de la Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu încoace - amicul nostru, care este îngropat la doi paşi - nimeni nu a mai scos efecte atît de rare şi de fermecătoare în limba română, inventînd rime pe care eu, ca tînăr poet, le invidiam. Am spus că, deodată, a apărut, în acel peisaj sălbatic, atunci cînd încă mureau oameni pe străzi, un om de mare caracter, care le-a dat o pildă morală tuturor. Atunci a apărut el la Televiziune, lumea luînd, astfel, cunoştinţă de existenţa unui om cu nume atît de frumos şi de rar. Primul rege al Romei a fost, înaintea lui Numa Pompilius, Romulus. Iată ce nume extraordinar şi ce destin a avut acest om Romulus Vulpescu! În anul 1992, cînd au fost alegeri pentru Parlament, i s-a făcut o nedreptate: Romulus Vulpescu a fost trecut pe locul 6 la Senat, la Bucureşti. Toată lumea a rămas uimită cum de un om de valoarea lui a ajuns pe un asemenea loc. Cînd ai un om ca acesta, dar îl treci pe locul 6, înseamnă că nu ai simţul realităţii. Atunci, Romulus Vulpescu a rămas, practic, fără serviciu. L-am angajat la mine, la Cabinet, la Senat, consilier. Dar, de fapt, eu eram consilierul lui, pentru că el domina, prin autoritatea lui, pe toată lumea. Cine putea să-i dea vreo dispoziţie, vreun ordin unui om enciclopedic, avînd un spirit de acoperire atît de vast? Mă leagă foarte multe amintiri de ilustrul dispărut. Iată, bunăoară, depunerile de coroane la care am fost împreună. De pildă, la Mînăstirea Dealu, unde este capul ,,cu rouă de sînge", după cum scria Nicolae Iorga, despre craniul lui Mihai Viteazul. Era, atunci, cu noi, şi Eugen Barbu. Dar, erau şi atîţia alţi oameni care, între timp, au trecut în lumea umbrelor. Îmi duceam, odată, acasă, cu maşina, nişte colaboratori, la 3-4 dimineaţa, şi le spuneam: ,,Măi, copii ai durerii, aici, în Cimitirul Bellu, sînt îngropaţi toţi oamenii care au marcat nu numai existenţa mea, ci existenţa României contemporane, oameni pe care i-am cunoscut atît de bine, de prietenia unora bucurîndu-mă îndelung. Aici sînt Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Aristide Buhoiu, Ion Voicu, Fănuş Neagu, Mihai Ungheanu, Marin Preda - cu care n-am fost prieten, dar copiii lui, cînd erau mici şi blonzi, se jucau pe genunchii mei, la Casa Scriitorilor“. Nimeni nu poate să facă abstracţie de geniul extraordinar pe care l-a avut acel om şi de logica lui imbatabilă. Uite cum lucrează Dumnezeu, cum i-a unit, pe toţi, în această bibliotecă de pămînt! Ei stau aici, cuminţi, ca în rafturile unei biblioteci. Cum stau cărţile, aşa stau, şi ei, acum, alături. Îmi este greu să vorbesc la căpătîiul acestui om fermecător, căruia Dumnezeu, în marea milă a Lui, i-a dat şi bucurii, şi drame. Mi-a fost greu să vorbesc şi cu Ileana, aseară. Am crezut că am numărul de la telefonul ei mobil şi, poate, frica de vreo explicaţie, de vreun cuvînt nelalocul său - pentru că, vorba ei, există Arta Conversaţiei şi în acest domeniu al vieţii şi al morţii noastre - m-a făcut să-mi doresc să-i dau un mesaj scris. Cum să-i transmiţi unui om condoleanţe, cînd nu ştii ce să-i spui şi nu te aşteptai la aşa ceva? Ce să-i zici? Am vrut să-i dau un SMS, dar am constatat că aveam numai numărul de la telefonul fix. Atunci, mi-am luat inima în dinţi şi am sunat-o. Spre surprinderea mea, ea mi-a dat mie îmbărbătare, ea mi-a dat mie curaj, nu invers. Nu ştiu de unde are atîta forţă această femeie fără vîrstă, care nici lacrimi nu mai are! Dar, ce-i în sufletul ei! Ce stalactite sînt în inima ei! I-am spus cele cuviincioase şi am întrebat-o dacă are nevoie de ceva. Bineînţeles, în imensa ei demnitate, mi-a zis că nu are nevoie de nimic. Atunci i-am zis: ,,Trăieşti o tragedie de Hecuba. Ţi s-a stins din viaţă singurul copil, Ioana, care era fermecătoare şi care, de asemenea, a lucrat cu mine o perioadă. Iar apoi, să ţi se prăpădească şi tovarăşul tău de drum, sufletul tău pereche“. Doamne Dumnezeule mare! Nu puteai să zici Ileana fără Romulus şi viceversa. Ei erau, pentru toată lumea, Vulpeştii. Au intrat împreună în Enciclopediile culturii naţionale. Îndoliată adunare, ne despărţim, astăzi, de un om remarcabil, de un drapel al culturii române. Îmi pare atît de rău că sînt mult mai tînăr decît ei toţi şi că am rostit discursuri funebre, mai mult sau mai puţin reuşite, la căpătîiul atîtor oameni, de la Ion Lăncrănjan şi Eugen Barbu, pînă la Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu. Rămîn din ce în ce mai singur. Va veni o vreme a amintirilor mele despre aceşti oameni, de o mare frumuseţe morală, de o mare destoinicie, care nu au făcut compromisuri cu ceea ce se numeşte paragina. Noi trăim, acum, în imperiul paraginei. Vorbeam în Parlamentul European, exact acum o săptămînă, la Strasboug: ,,Ce democraţie? Ce drepturi ale omului?". O democraţie care nu dă pîine înseamnă că nu e bună, spunea Lech Walesa. Un om care nu a fost oricine; o fi fost el electrician, dar a luat Premiul Nobel pentru Pace. Iar de la el încolo se poate vorbi de o altă epocă. Romulus Vulpescu a pus pumnul în pieptul furtunii. Urmele lui se văd pretutindeni în societatea românească. A fost un om profund religios, a scris pagini minunate despre Dumnezeu şi despre sămînţa de veşnicie pe care o sădeşte Tatăl Ceresc în inima fiecărui om. Oricui i se poate întîmpla moartea, dar nu lui. Fiecare dintre noi spune: ,,Cît mai tîrziu, sau, poate, va fi altceva". Preotul care slujeşte, aici, de faţă, ştie că Dumnezeu Îşi recuperează Lumina sădită în om. Omul nu e creat întîmplător. Ce este acela „evoluţionism"? Aş vrea să mi se arate şi mie maimuţa din care s-a tras Shakespeare, sau Beethoven! Nu există aşa ceva! Viaţa e un dar al lui Dumnezeu. Încă o dată, o asigur pe Ileana că sînt alături de ea şi îi doresc să depăşească acest moment, de două ori tragic. Trăim zilele unei tragedii duble. Eu cred că Dumnezeu mai are un plan cu Ileana Vulpescu. Ea trebuie să mai dea culturii române opere memorabile. Un om atît de minunat ca Ileana, rar am văzut. Ea e Vitoria Lipan, în carne şi oase. M-am rugat, înainte de a pleca de acasă, pentru sufletele gemene ale Ioanei şi tatălui ei, Romulus Vulpescu. Eu mă rog, întotdeauna, în genunchi, pentru că asta vrea Dumnezeu de la noi, smerenie, nu trufie. Unul dintre cele mai mari păcate biblice este trufia. Noi sîntem nimeni în palma lui Dumnezeu! M-am rugat să le ierte păcatele, foarte puţine, de altfel. Ce păcate ar fi putut să aibă un înger ca Ioana? Un copil! Noi, toţi, am avut păcate faţă de această familie, am fost nerecunoscători. M-am rugat lui Dumnezeu să le primească sufletele nobile în Rai. Adio, bunul şi vechiul meu prieten! Fie-ţi sufletul liniştit, să ai odihnă veşnică, să fii convins că vom veni cîndva, şi noi. Cel puţin noi doi, dragul meu Romulus Vulpescu, vom merge în aceeaşi direcţie. Amin! CORNELIU VADIM TUDOR (Necrologul a fost rostit, liber, la ceremonia de doliu care a avut loc joi, 20 sept. 2012, la Cimitirul Bellu Militar) Înmormîntarea marelui scriitor Romulus Vulpescu Comunicat de Presă Joi, 20 septembrie, la Cimitirul Bellu Militar, din Capitală, a fost înmormîntat eminentul scriitor şi traducător Romulus Vulpescu, fost senator PDSR, precum şi membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului din partea Partidului România Mare. La trista ceremonie a fost prezent liderul PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, din partea căruia, la catafalcul celui care i-a fost un prieten apropiat şi consilier senatorial a fost depusă o coroană de flori cu panglică Tricoloră. Domnia-sa a prezentat condoleanţe mult-încercatei scriitoare Ileana Vulpescu, soţia marelui dispărut, care, în luna august, şi-a pierdut şi unica fiică, Ioana, răpusă de o boală necruţătoare. La funeraliile lui Romulus Vulpescu au luat parte văduva şi fiica lui Adrian Păunescu, Carmen şi, respectiv, Ana Maria; poetul Ion Horea şi fiica lui, Irina; prof. univ. dr. Ion Toboşaru; Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu şi ginerele primului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu; Victor Socaciu; Coralia şi Dumitru Meteleanu; Ştefan Cazimir; Florin Rotaru; Gelu Voican Voiculescu; numeroşi alţi reprezentanţi ai literelor româneşti, prieteni apropiaţi ai acestei inegalabile familii de scriitori. Personalitatea excepţională a lui Romulus Vulpescu, scriitor şi traducător de rară vocaţie, dar şi patriot autentic, cum rar se mai văd în aceste timpuri de trădare a Interesului Naţional, de abandonare a iubirii de Neam şi Ţară, a fost evocată, într-un discurs impresionant, de către preşedintele PRM. Alături de domnul Corneliu Vadim Tudor, la funeralii au participat prof. Adrian Popescu, Ruxandra Lungu, avocata Anca Chiţu, Cristina Ţone, Silviu Crăescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe omul de mare spirit şi cu inimă generoasă care a fost Romulus Vulpescu. BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE 20 septembrie 2012 Ziarul TRICOLORUL, nr 2573 / 21.09.2012

Doamnelor şi domnilor,

vă anunţ că în Uniunea Europeană sînt 26 de ţări independente şi o colonie: iubita mea ţară, România. Dar aceasta nu e orice fel de colonie, ci o colonie americană, în care agenţii CIA se poartă ca nişte stăpîni de sclavi pe plantaţii. Aceşti feudali primitivi au trei griji, mari şi late: 1) Să jefuiască bogăţiile ţării, mai ales zăcămintele de aur, argint şi uraniu, dar şi cele de gaze naturale; 2) Să le bage românilor pe gît, contra a zeci de miliarde de dolari, contracte păguboase şi vechituri militare, cum ar fi 48 de avioane F-16, unele fabricate în anul 1965, veritabile „sicrie zburătoare"; 3) Să transforme această paşnică ţară într-un scut anti-rachetă viu, contra Rusiei.

Si mai au o preocupare: să fure alegerile! Ultimul jaf „Marca CIA“ a avut loc la 10 iunie, cînd alegerile locale au fost fraudate de stăpînii americani, cu ajutorul unei armate de 900 de ofiţeri şi agenţi ai principalului Serviciu Secret al României, şi anume Serviciul Român de Informaţii. Tehnicile furtului sînt diabolice şi taie orice speranţă în democraţie, în voinţa, liber exprimată, a electoratului.

O batjocură la adresa a milioane şi milioane de români, dar şi a Europei civilizate. În aceste condiţii, alegerile din România devin nu numai inutile, ci şi ridicole. Abia acum înţeleg strigătul de revoltă care se aude, de zeci de ani, în atîtea ţări ale lumii: Yankees, go home!



CORNELIU VADIM TUDOR,

Membru al Parlamentului European,

Preşedintele Partidului România Mare

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Corneliu Vadim Tudor - date de contact in PE

http://www.europarl.europa.eu/meps/ro/96845/CORNELIU_VADIM%20TUDOR.html E-mail: tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu Facebook : https://www.facebook.com/corneliu.vadim.tudor Twitter: https://twitter.com/vadim_tudor Sursa: Ziarul Tricolorul

Mare succes al lui Vadim in Parlamentul European: DISCURSUL TRIBUNULUI A ANULAT AVIZUL DE MEDIU PENTRU MINELE DE AUR DE LA CERTEJ !

Prin discursul rostit în Parlamentul European, la Strasbourg, luni, 10 septembrie 2012, de dr. Corneliu Vadim Tudor, în care acesta a atras atenţia autorităţilor europene că Statul Român va încălca Rezoluţia votată la 5 mai 2010, contra utilizării cianurilor în exploatările miniere, au fost stricate calculele lui Victor Ponta. Joi seara, după întîlnirea comisarului european pentru Mediu, Janez Potcnik, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat anularea documentaţiei de mediu, care a fost emisă de Directorul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara, Gabriela Lambrino, şi care permitea demararea exploatării metalelor preţioase de la Certej. Conform surselor noastre, discuţia dintre Rovana Plumb şi comisarul european Janez Potcnik, sosit, joi dimineaţa, în România, a fost una care nu admitea nici un drept la replică. Între patru ochi, Janez Potcnik i-a reproşat Rovanei Plumb situaţia delicată de la Certej, menţionînd că nici el, nici ceilalţi membri ai Comisiei Europene nu au fost informaţi de emiterea acestui aviz. Oficialul european i-a spus oficialului român că a aflat de chestiune abia în cursul zilei de miercuri, din buletinul electronic de informare, pe care Parlamentul European îl transmite zilnic celorlalte instituţii europene şi unde era menţionată luarea de poziţie a europarlamentarului român.

Ori, singurul care a ţinut un discurs în Parlamentul European cu privire la ilegalitatea de la Certej este preşedintele PRM. Aceleaşi surse spun că, prinsă cu mîţa în sac, în una din pauzele discuţiilor oficiale, Rovana Plumb l-a informat telefonic pe Victor Ponta şi împreună au stabilit să spună presei că documentaţia de mediu de la Certej va fi anulată.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

PRM A AVUT MEREU DREPTATE

Ecourile referendumului pentru suspendarea lui Traian Băsescu sînt departe de a se fi stins, mai ales că perdanţii fac tot posibilul să diminueze numărul de alegători, ca să justifice un soi de cvorum, iar aşa-zişii învingători caută din răsputeri să demonstreze că nu mai puţin de 1.500.000 de voturi au fost fraudate prin metoda turismului electoral şi a CNP-urilor inexistente. Pentru prima oară în România, din interes personal sau de partid, evident, cineva a dat undă verde instituţiilor statului să cerceteze modurile de fraudare a alegerilor.

Ce mai contează că PRM este singurul partid care a semnalat acest fenomen, l-a descris amănunţit şi a adus o sumedenie de dovezi în acest sens? Ce au făcut instituţiile „statului de drept”? Absolut nimic. Ce au făcut alegătorii noştri? Unii au dat din umeri, neîncrezători. Alţii, mai naivi, nu concepeau că în România democratică se poate întîmpla aşa ceva şi au zîmbit, ironic, ştiau ei de ce. Iar cîţiva, puţini la număr, lucrau temeinic la scoaterea singurului partid autentic de Opoziţie, apărător al Interesului Naţional, în afara forului legislativ suprem: Parlamentul.

Vremelnic, forţele antinaţionale şi-au atins scopul. Acum, îi hrănesc pe români cu sondaje mincinoase, demne de batjocura oricărui om cu o fărîmă de creier. Revenind la fraudele semnalate la referendum, considerăm că procurorii sînt extrem de blînzi, blazaţi sau timoraţi. Presupunem că Traian Băsescu a declanşat această acţiune şi bănuim şi din ce motiv. Problema este că nu ne interesează cine, ce, cum şi de ce acţionează în acest sens, cîtă vreme acest buboi al fraudei trebuia spart odată şi odată de cineva, indiferent de motive, poate discutabile. Afirmaţia lui Victor Ponta, din 2009, cum că maşinăria PDL de furat voturi a funcţionat mai bine ca aceea a PSD, nu ne iese din cap şi pace! Trebuia să dea de gîndit întregii naţiuni. Trebuia să dea de gîndit „instituţiilor statului”, care nu au mişcat un deget pentru a demara o anchetă serioasă, urmată de consecinţe de ordin penal. Preşedintele abia cîştigase alegerile, la mustaţă, iar Parlamentul Ruşinii nu avea de gînd să se lase dizolvat de un Traian Băsescu furios. Acum, lucrurile s-au schimbat. Alegerile bat la uşă şi iniţiatorii turismului electoral trebuie descurajaţi. Inconştienţii care îşi vînd votul trebuie opriţi. Analiştii politici abonaţi la anumite televiziuni susţin că populaţia se va speria de anchete şi nu se va mai prezenta la vot. Aiurea, cine nu are nimic de ascuns nu are de ce se teme. În final, în cabina de vot este doar alegătorul, însoţit de isteţimea şi conştiinţa sa, indiferent cîte kile de ulei, mălai sau peşte a primit de la candidaţi. Din acest motiv, cifra de 1.500.000 de voturi considerate fraudate ni se pare mult prea mică. Presupunem că se bazează doar pe dovezi palpabile, găsite în urma studierii listelor electorale, a listelor suplimentare, a decedaţilor şi a comparării CNP-urilor celor care au votat pe ici şi pe colo. Unii, de 28 de ori! Ce ne facem, însă, cu aceia care au votat presaţi de autorităţile locale, la care sînt angajaţi să plimbe trei hîrtii în patru zile şi şantajaţi cu pierderea locului de muncă, ce ne facem cu cei care au votat DA sau NU, chiar nu mai contează, influenţaţi de primari şi intimidaţi de jandarmul de serviciu prezent cu urna mobilă, în faţa porţii, în miez de noapte? Ei nu apar în statisticile procurorilor. Numai că, din proprie experienţă, şi din informaţiile însoţite de dovezi furnizate de filialele PRM din oraşe, comune, sate, frauda depăşeşte orice imaginaţie. Şantajul moral şi financiar dă roade excelente, se pare. Disperate nevoie mare, unele trusturi de presă ameninţate cu decredibilizarea în urma tornadei de minciuni aruncate în urechile românilor îi cheamă în stradă pe cei 7.500.000 de nedreptăţiţi, fără să ia în calcul că, dintre ei, poate numai 3.000.000, cu aproximaţie, au votat „pe bune”! Restul… Aşteptăm să ne contrazică Istoria. Aşteptăm să-i vedem pe cei 7.500.000 de români apărîndu-şi votul. În stradă, evident! Unde sînt ei acum, domnule Crin Antonescu, domnule Victor Ponta, domnule Daniel Constantin? Unde?

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Ucraina se teme că Romania va anexa Bucovina de Nord

„Se fac pregătiri pentru anexarea Bucovinei de Nord, sub pretextul reîntregirii Sudului şi a Nordului Bucovinei. Acest lucru se va întîmpla în timpul următoarei crize politice din Ucraina; va fi un proces foarte rapid şi puţin dureros“, a declarat Sergey Deev, Secretarul Congresului Civil-Constituţional Ucrainean, preşedintele Comisiei pentru relaţii ucraineano-române, anunţă portalul de ştiri MIGnews.com.ua.

Acesta susţine că NATO consideră Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) drept o posibilă zonă de conflict armat. „În regiunea Cernăuţi, mai mult de 100.000 de oameni au cetăţenie română. La frontierele ţării a crescut numărul posturilor de control, iar poliţia de frontieră este înlocuită cu civili care deţin cîte două paşapoarte, unul ucrainean şi unul românesc“ - afirmă Deev. „Se fac pregătiri pentru anexarea Bucovinei de Nord, sub pretextul reîntregirii Sudului şi a Nordului Bucovinei. Acest lucru se va întîmpla în timpul următoarei crize politice din Ucraina, va fi un proces foarte rapid şi puţin dureros“.

„În săptămîna următoare anexării, românii din regiune vor organiza un referendum, în care marea majoritate a cetăţenilor, avînd şi paşaport ucrainean, şi românesc, vor susţine unirea cu Bucovina, astfel încît aceasta să revină în graniţele sale de pînă în anul 1940“ - subliniază preşedintele Comisiei pentru relaţii ucraineano-române. Deev susţine că deţine informaţii potrivit cărora acest scenariu se află într-un stadiu foarte activ de pregătire, iar Ucraina, practic, nu poate face nimic pentru a se opune. „România este stat membru al NATO şi, în consecinţă, orice acţiune de răspuns împotriva României va atinge întreaga Alianţă Nord-Atlantică. Această problemă a fost discutată şi în cadrul summitului NATO de la Chicago, împreună cu situaţia din Transnistria. La acel summit, Bucovina a fost trecută pe lista cu posibile zone de conflict militar“ - a concluzionat expertul. În regiunea Cernăuţi, locuiesc la aproximativ un milion de oameni, dintre care 75% sînt ucraineni, 12% sînt români, iar 7% se declară moldoveni. Potrivit presei ucrainene, „în documentele oficiale ale României, se arată că în Nordul Bucovinei, 20% din populaţie aparţin minorităţii române. Aritmetica este simplă: moldovenii au fost incluşi pe aceeaşi listă cu românii odată cu românizarea şcolilor moldoveneşti - explică jurnaliştii de la MIGnews.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Mormantul de la Ţebea - un centru energetic al romanismului

Doamnelor şi domnilor, salut, din nou, prezenţa celor mai importante instituţii ale acestei ţări: Biserica şi Armata. Mulţumesc soborului de preoţi pentru psalmodierea celui mai frumos cîntec compus vreodată pe pămînt: „Christos a înviat din morţi“. Am găsit în arhiva mea o fotografie, care fusese făcută acum 21 de ani, mai exact în septembrie 1991, tot aici, la mormîntul sfînt de la Ţebea. Era întîiul meu pelerinaj la locul de veci al lui Avram Iancu. E greu să povesteşti o poză, dar unde vreau să ajung? În fundal, în mijlocul soborului de preoţi, am zărit chipul zîmbitor al Mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală. După mai puţin de 1 an, în iunie 1992, aflaţi în trapeza Patriarhiei, la praznicul prilejuit de trecerea în rîndul sfinţilor a voievozilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, cărturarul Antonie m-a rugat să ofer o sponsorizare pentru restaurarea mînăstirii brâncoveneşti, de la Sîmbăta de Sus. L-am chemat pe generalul Valeriu Buzea, care purta carnetele de cecuri ale Fundaţiei „România Mare“, şi am făcut donaţia cuvenită.
Alături, la aceeaşi masă, se afla şi ministrul Învăţămîntului, fostul meu profesor de cibernetică de la Facultatea de Filozofie, Mihai Golu. A apelat şi el la generozitatea mea, zicîndu-mi că plouă prin acoperişul Liceului „Andrei Şaguna“, din Braşov. Fără să ezit, am semnat un cec similar şi pentru acea lucrare. De ce vă spun toate acestea? Era un timp romantic, parcă pluteam pe aripile unui suflu vital, încă trăiau atîţia oameni dragi, presa producea fonduri considerabile, din care făcea şi opere de binefacere. Au trecut 21 de ani de atunci. Exact cît a durat perioada interbelică, din 1918 pînă în 1939. Atunci am progresat. Acum am regresat. Totul merge din rău în mai rău. Parcă niciodată nu s-a adeverit mai bine distihul lui Eminescu din „Doina“: „Vai de biet român, săracul / Îndărăt tot dă ca racul!“. Nu e nici timpul, nici locul să spun cine e de vină pentru această situaţie pe care, la proporţiile ţării sale, Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel, o numea „Stare de leşin naţional“. Doar un singur comentariu vreau să fac: NU toată clasa politică e de vină, cum se grăbesc unii să aplice ştampila anatemei şi să generalizeze. Există aici, printre noi, patrioţi care nu numai că au pus pumnul în pieptul furtunii şi s-au opus jafului şi anarhiei, dar au şi pătimit pentru curajul lor. La timpul şi la semnalul potrivit, aceşti români de o mare bravură se vor ridica, se vor coaliza, şi vor tăia braţele Caracatiţei Mafiei. Destul cu batjocura! La gunoi cu paragina care s-a făcut stăpînă pe ţară! Ni se răsucesc morţii în morminte cînd văd neputinţa şi laşitatea noastră! Birourile mele sînt la Bruxelles şi la Strasbourg – străinii nu te respectă decît dacă tu însuţi îţi respecţi identitatea naţională. Am pomenit despre regretatul meu prieten Antonie Plămădeală, pentru că odată, de Sfînta Maria Mare, pe cînd ne beam cafeaua din filigean, în cerdacul Mînăstirii Sîmbăta de Sus, i-am propus să fie canonizaţi alţi martiri ai creştinismului şi ai românismului: Mihai Viteazul, Horea, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu şi Avram Iancu. Nu toţi au avut moarte de martir - dar toţi, absolut toţi au avut viaţă de martir. Aceeaşi propunere aveam să i-o fac şi succesorului său în jilţul mitropolitan, Laurenţiu Streza. Întrebaţi poporul, cel curat şi drept-credincios: da, la icoanele sufletului românesc ard, zi şi noapte, candele pentru toţi aceşti giganţi! Ei sînt, deja, nişte sfinţi pentru noi, românii. Asta înseamnă că sînt nu numai modele de urmat, ci şi făcători de minuni. N-avem decît să ne uităm la minunea care se petrece aici, la Ţebea, în fiecare septembrie: vin pelerini din toată lumea, ca la un centru energetic. Acei oameni publici care nu vin la Ţebea, nu există! Pe acela care suferă de depresie şi nu mai are nici o speranţă, îl invit să-şi ia tărie de la acest loc, unde sînt atraşi, ca de un pol magnetic, coconii şi prinţesele românilor, cu straie de sărbătoare, şi bătrînii cu zăpadă în păr şi cu brîu Tricolor. Apropo de Tricolor: în biroul meu, de la Casa Scînteii, am, la vedere, steagul lui Avram Iancu, pe care mi l-a dăruit un ţăran român aici, la Ţebea. Această forţă magică o au numai Eroii. Din ce aluat sînt plămădiţi ei? Care e substanţa miraculoasă care îi face pe oameni să venereze un Erou cînd e în viaţă, dar şi mai mult cînd a trecut pragul veşniciei? N-are România lideri politici şi spirituali? Iată unul din ei, cu numele primului Patriarh biblic, Avram!
Stimaţi compatrioţi, aici, în această însorită duminică de septembrie, ne-am adunat dintr-un dublu motiv: să aducem omagiul nostru, la 140 de ani de la trecerea în Eternitate, acelui om providenţial care a fost Avram Iancu, Tribun al Tribunilor, care n-a făcut compromisuri, a pus mîna pe Lancea lui Horea şi s-a bătut vitejeşte pentru românii lui iubiţi – şi în al doilea rînd, pentru a ne privi în ochi şi a strînge rîndurile, văzînd cît de actuale sînt vorbele lui, conform cărora sîntem mulţi cum e cucuruzul brazilor. Ruşine, de 1.000 de ori ruşine, aşa-zisei Justiţii din ţara asta, care nici măcar acum, la aproape 2 ani de la sacrilegiul săvîrşit de un bezmetic, care a spînzurat efigia lui Avram Iancu în piaţa publică, nu l-a pedepsit pe acel duşman al românilor! Nu trebuia decît să aplicaţi Legea, nestimaţi magistraţi! Pretutindeni în lumea civilizată, terorismul şi crima de lez-naţiune sînt pedepsite exemplar. Ar îndrăzni cineva să aducă o astfel de insultă violentă, aşadar criminală, Ioanei d‘Arc în Franţa, lui Garibaldi în Italia sau lui Washington în America?

Haida-de ! Numai la noi e posibilă, ba chiar justificată şi tolerată orice ticăloşie! Totul se muşamalizează. După care ni se vîntură pe la nas cenuşa unui nazist, care instiga la omoruri în massă, şi sîntem acuzaţi tot noi de lipsă de omenie şi civilizaţie. Îţi stă mintea în loc cînd vezi ce complicităţi odioase sînt urzite peste capul românilor şi împotriva lor! Ne permitem să ţinem la închisoare un fost prim-ministru, în mod abuziv, dar pe un nemernic care ne-a lovit în ce aveam mai scump pe lume îl lasă să zburde în libertate.
Acum, în Anul Caragiale, asistăm la o altă anomalie: fără a învăţa nimic din păţania ruşinoasă a fraudelor, dovedite, cu vîrf şi îndesat, de la alegerile locale din 10 iunie şi de la referendum, nişte firme de bucătărie, auto-intitulate pompos „institute de sondare“, încearcă să-i prostească şi să-i intoxice iar, pe români, cu o avalanşă de făcături ridicole, care prefigurează o nouă şi nesimţită hoţie electorală. Mîine mă voi duce la Strasbourg, la deschiderea Sesiunii de Toamnă a Parlamentului European, unde voi rosti un discurs, împotriva fraudelor electorale, care nu se mai termină, precum şi a manierei sinistre în care România e tratată de ocupanţii străini, de parcă ar fi o colonie africană. Mai nou, o altă fărădelege: cineva a dat avizul de mediu pentru exploatarea cu cianuri a minelor de aur şi de argint de la Certej – ceea ce sfidează, grosolan, Rezoluţia votată, la 5 mai 2010, de Parlamentul European. Permite-ţi-mi să închei acest discurs cu cîteva versuri scrise pe drum, în maşină - nu înainte de a propune botaniştilor să revigoreze Gorunul lui Horea, bătrîn de 800 de ani, punînd altoiuri potrivite:

Fraţi români, veniţi la Ţebea
Unde regină e plebea
Aici n-au loc impostorii
Ciocoii şi profitorii
Licheaua se dă de gol
Şi-i dată de-a rostogol.
Românii nu mai suportă
Această neagră cohortă
Care îi minte şi-i fură
Le ia tot din bătătură.
E destul! Morţii tresar!
S-a strîns funia la par!
Iancule, om fără pată
Ţara e crucificată
Lumea-i tot mai costelivă
N-are grîu nici de colivă
Românii îşi vînd rinichii
Şi bandiţii beau „vizichi“.
Fetele se prostituează
Şi Mafia se distrează.
Hoţii petrec ca în Rai
La Londra şi în Dubai
Iar Poporul, ca un cîine,
Nu are bani nici de pîine.
Mîine va începe şcoala,
Dascăli: foametea şi boala
Dar un Duh calcă pe ape:
Învierea e aproape!
Iancule, fecior de Domn,
Hai, trezeşte-te din somn!
Tu, iubite Crăişor
Ajută acest Popor!
Astăzi dă-ne, te-am ruga,
Binecuvîntarea ta
Ţara s-o putem salva!
Iancule, de ce mai stai?
Aşteptăm un semn: No, hai!

CORNELIU VADIM TUDOR

(Discursul a fost rostit la ceremonia de la Ţebea, duminică, 9 sept. 2012)

Liderul PRM a participat la comemorarea a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu

- Comunicat de Presă -

Avram Iancu a fost comemorat, duminică, în Complexul Istoric de la Ţebea, la împlinirea a 140 de ani de la moartea sa. Serbările Naţionale dedicate „Crăişorului Munţilor“ au început la orele 11,00, cu un ceremonial public, în satul din comuna Baia de Criş, judeţul Hunedoara, în inima Ţării Moţilor. Cel mai important lider politic prezent la acest eveniment a fost preşedintele PRM, dl. Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European. Tribunul a depus o coroană de flori cu panglică Tricoloră la mormîntul lui Avram Iancu de la Ţebea. Liderul PRM a rostit, de asemenea, un discurs fulminant, primit cu deosebit entuziasm de miile de participanţi prezenţi la această manifestare.

Alături de Tribun, la festivităţi au participat: secretarul general al PRM, Gh. Funar, general ing. Marcu Tudor, colonel Dan Zamfirescu, Adrian Popescu, Ioan Aurel Rus, preşedinţii unor filiale locale – Vasile Popa (Olt), Grigore Trif (Timiş), Emil Crişan (Alba), Eugen Rotărescu (Sibiu), Viorel Constantin (Bistriţa), Dorin Filip (Arad), Vasile Gîrba (Bihor), Dumitru Pop (Mureş), precum şi Gavril Mihai Irimie, primarul PRM al comunei Şoimuş (jud. Hunedoara) şi Costel Robert Vâlceleanu, primarul PRM al comunei Perieţi (jud. Olt).

Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a rostit o emoţionantă predică despre păstrarea identităţii naţionale.

Deşi au fost invitaţi, Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Vasile Blaga nu au fost prezenţi la Ţebea. Au participat, în schimb, ministrul de Interne, Mircea Duşa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Mariana Cîmpeanu, fostul ministru de Interne, Traian Igaş, senatorii PNL Mircea Diaconu şi Dan Radu Ruşanu, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, parlamentari din judeţul Hunedoara aparţinînd tuturor formaţiunilor politice. Avram Iancu a fost comemorat, dar şi sărbătorit. Comemorat la biserică, printr-o slujbă religioasă de pomenire, iar sărbătorit pe cîmpul de la Ţebea, printr-un moment artistic de excepţie, la care şi-au dat concursul Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Anghel, Mariana Deac, Nicolae Furdui Iancu, Ciprian Roman, Corul bărbătesc din Finteuşul Mare, Grupul „Iza“ din Maramureş, Fluieraşii „Junii Petrileni“, formaţia „Craiu Nou“, din Alba Iulia, Orchestra de muzică populară a Casei de Cultură din Municipiul Brad. Frumosul spectacol artistic a fost prezentat de Iuliana Tudor, realizatoare la TVR.

Avram Iancu, conducătorul Revoluţiei Române de la 1848-1849, din Ardeal, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi, şi s-a stins din viaţă pe 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş. Este înmormîntat în Cimitirul de la Ţebea, la umbra „Gorunului lui Horea“.

BIROUL DE PRESĂ AL PRM

9 septembrie 2012

30 august 1940 - Romanii nu vor uita, in veci, Diktatul de la Viena

Anul 1940 reprezintă unul dintre cei mai tragici din întreaga istorie modernă a României. Diktatul de la Viena (30 august 1940) a fost o consecinţă directă a Pactului de neagresiune semnat între Germania şi URSS la data de 23 august 1939, cunoscut sub denumirea de „Pactul Ribbentrop-Molotov” (după numele miniştrilor de Externe ai celor două tabere). În contextul internaţional din vara anului 1940, România era extrem de vulnerabilă şi, în urma presiunilor venite din partea vecinilor săi, avea să piardă cea mai mare parte a teritoriilor unite în anul 1918.

La 28 iunie 1940, sîntem nevoiţi să pierdem Basarabia, Bucovina şi Ţara Herţei, la 30 august cedăm Transilvania, iar pe 7 septembrie Cadrilaterul revine Bulgariei. În două luni, România Mare a pierdut 1/3 din teritoriu, ajungînd de la 295.049 km pătraţi, în perioada interbelică, la 194.136 km pătraţi, în septembrie 1940, populaţia diminuîndu-se de la 19.933.802 locuitori, în iunie 1940, la aproximativ 13.500.000, în iunie 1941.

URSS a fost prima mare putere din timpul celui de-al II-lea război mondial care şi-a arătat intenţia să susţină o revizuire a graniţelor României în favoarea Ungariei, existînd apropieri diplomatice între ministrul de Externe Molotov şi trimisul diplomatic maghiar József Kristóffy. Ocuparea de către trupele sovietice a Basarabiei şi Bucovinei de Nord la sfîrşitul lunii iunie a anului 1940 a impulsionat Budapesta să ridice chestiunea Transilvaniei. Puterile Axei au sugerat părţilor implicate să îşi rezolve problemele prin negociere directă. Axa era interesată să păstreze pacea în Balcani, deoarece avea nevoie de exporturile ţărilor din această zonă pentru război.

România şi Ungaria au început negocierile la Turnu Severin, însă cererile exagerate ale părţii maghiare au forţat România să ceară arbitrajul Germaniei şi Italiei. S-a luat decizia ca Ungaria să primească 43.492 km pătraţi, cu o populaţie estimată la 2.609.000 locuitori. Istoricul Keith Hitchins scria următoarele: „Diktatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia, ci a dus la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria. Nu a reuşit să rezolve problema naţionalităţilor, separînd toţi etnicii maghiari de toţi etnicii români. Aproximativ 1.200.000 de români, cam 50% din populaţia teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar circa 500.000 de maghiari au rămas în Transilvania Sudică”.

Pentru comunitatea românească, Diktatul de la Viena însemna întoarcerea la situaţia de dinainte de 1918, cînd conducerea maghiară le refuza românilor drepturile de minoritate etnică. Situaţia comunităţii româneşti s-a agravat şi mai mult, datorită armatei maghiare, care s-a dedat la atrocităţi inimaginabile în localităţi precum Moisei, Trăznea, Ip, Sărmaşu, Mureşenii de Cîmpie, Cîmpia Turzii, Luduş, Prundu Bîrgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud.

Diktatul de la Viena a evidenţiat vulnerabilitatea României sub Carol al-II-lea şi lipsa de hotărîre şi patriotism a clasei politice româneşti, care şi-a lăsat cetăţenii expuşi abuzurilor trupelor ungare şi sovietice, fără măcar ca armata română să fi tras un foc de armă. Azi, evenimentele anului 1940 ar trebui să servească drept exemplu despre cum nu ar trebui să acţioneze clasa noastră politică. Niciodată, aşa ceva nu ar trebui să se mai întîmple!

Sursa:
Ziarul Tricolorul

EDIŢIE SPECIALĂ LA ROMANIA TV ŞI UN INVITAT DE MARCĂ Preşedintele Partidului Romania Mare, europarlamentar dr. Corneliu Vadim Tudor

Vineri, 24 august 2012, orele 21,30, în studioul România TV, invitatul de marcă al Ionelei Năstase la Ediţia Specială a fost europarlamentarul dr. Corneliu Vadim Tudor, preşedintele P.R.M.-ului. O personalitate de asemenea anvergură a copleşit-o pe distinsa doamnă avocat Paula Iacob, care şi-a exprimat sincera admiraţie faţă de Tribun, simţindu-se totodată onorată de a participa la emisiune alături de acest monstru sacru al culturii româneşti, această enciclopedie de date şi evenimente. Nu este prima oară cînd doamna avocat Iacob „dă Cezarului ce-i al Cezarului”. De aceeaşi consideraţie s-a bucurat europarlamentarul şi din partea invitatului Marius Niţu. A sta în preajma lui Corneliu Vadim Tudor este un privilegiu. A-l avea invitat într-o emisiune este un cîştig spiritual, moral, politic pentru toţi privitorii. Şi nu numai. Preşedintele Corneliu Vadim Tudor le face o favoare canalelor de televiziune prin prezenţa sa, şi nu invers.

Discuţiile purtate sînt diverse şi antrenante. Domnia-sa este cel care dă tonul discuţiilor, care conferă emisiunilor vigoare, culoare, substanţă.

Cazul Adrian Năstase şi încarcerarea fostului prim-ministru, precum şi noile acuze ce i se aduc agită spiritele. După dosarul „Trofeul calităţii“, o altă culpă devine obiectul următorului dosar penal. Este vorba de cele 399 de cartuşe găsite în plus faţă de cele trecute în permisul de port-armă. Domnul Vadim consideră dosarul privind încălcarea regimului armelor şi muniţiilor „un nod în papură”, rod al maşinăriei băsiste. În privinţa dosarului „Trofeul calităţii“, europarlamentarul afirmă: „Adrian Năstase e nevinovat... un dosar politic... e o ruşine.”

Preşedintele P.R.M. se întreabă cum este posibil ca într-un stat de drept, membru al U.E., să se comită asemenea abuzuri. În sprijinul afirmaţiei aduce ca argument faptul că pe teritoriul României se perindă, în stare de libertate, violatori şi criminali în serie. În acelaşi spaţiu generos sînt liberi şi aceia care „au devalizat economia naţională” şi, totodată, aceia care au arme şi tabere de antrenament în secuime. Iată cît de alunecoasă e noţiunea de libertate! Cu imparţialitatea care îl caracterizează, Tribunul este de acord cu pedepsirea lui Adrian Năstase în cazurile Petrom-Sidex-RODIPET şi se pronunţă: „Da, îl pedepsim. În momentul de faţă, însă, se impune a fi eliberat sau graţiat“.

La întrebarea moderatoarei dacă mai este posibil ca Adrian Năstase să scape de închisoare, răspunsul este pozitiv: „Eu zic că da. Îl vom scoate noi din închisoare. Măcar la facultate să-şi ocupe locul”.

O altă problemă ridicată de moderatoare ţine de acţiunea Jandarmeriei, care deschide dosare penale demonstranţilor din Piaţa Universităţii.

Cu sapienţa caracteristică, preşedintele Corneliu Vadim Tudor cataloghează aceste acţiuni ale Jandarmeriei „un comportament securistic”. În continuare, face trimitere la opinia mentorului său spiritual, Eugen Barbu, care considera că „Jandarmeria e mama Securităţii”. Tribunul impresionează prin stilul sentenţios: „Mişcările sociale de anvergură îşi creează propria legitate”; „Istoria se scrie de mai multe ori, dar se face o dată”; „Pe efortul eroic al tinerilor din ianuarie se caţără impostori politici”. Constatările nu mai au nevoie de nici un comentariu. Doar de gîndire.

În privinţa Curţii Constituţionale, preşedintele Vadim precizează: „Curtea Constituţională este instituţia care personifică Legea fundamentală”.

Referitor la membrii C.C.R., Tribunul consideră că „ei sînt suverani acolo”.

Rugat să-şi exprime punctul de vedere legat de revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, prin decizia C.C.R., europarlamentarul explică: „Totul este o diversiune... Băsescu este un executant în mîna Marelui Licurici. Ne obligă să cumpărăm crucişătoare... Americanii au interese prea mari aici”.

În aceeaşi logică se încadrează şi faptul că Joe Biden „s-a grăbit să-l felicite pe dl. Băsescu pentru revenirea la Cotroceni” şi, totodată, şi-a anunţat vizita în România în luna septembrie a.c.

Întrebat cum se explică tăcerea lui Băsescu, deşi referendumul a fost invalidat, europarlamentarul precizează că, fiind orgolios peste măsură, dl. Băsescu are ambiţia ca la învestitură să ţină primul discurs.

„Eu şi Băsescu sîntem două pietre tari”, mărturiseşte Tribunul.

Întrebat de moderatoare cînd vor avea loc alegerile parlamentare, preşedintele Vadim consideră că în contextul politic actual nu se ştie dacă vor fi alegeri. Probabil se vor face la anul.

Moderatoarea prezintă variante posibile de regrupare şi repliere a partidelor pe eşichierul politic (guvern P.D.L. - P.P.D.D. - U.D.M.R.; numirea unui premier fidel etc.). Invitatul arată că Dan Diaconescu (P.P.D.D.) este o invenţie a lui Băsescu. Este de-a dreptul ilar ca o persoană să fie condamnată la 29 de zile de arest preventiv şi să fie eliberată după 4 zile. În ilogica aparentă a unor acţiuni se ascunde o logică satanică.

Un alt personaj, „după ce a fost membru al C.C. al U.T.C.”, acum caută să-şi ridice mingea la fileu, observă dezgustat Tribunul. Este posibil ca P.D.L.-ul să racoleze U.D.M.R.-ul şi U.N.P.R.-ul, dar mai degrabă se pare că lui Băsescu i se pregăteşte o nouă suspendare.

Întrebat de motivul pentru care U.D.M.R.-ul este curtat de toate partidele, ca un autentic jolly-joker, dl. Vadim este de altă părere: „Ungurii sînt o ghiulea de piciorul tuturor”, mai ales în varianta acestor pretenţii de autonomie teritorială. Scorul real al U.D.M.R.-ului nu depăşeşte 3-4%. De asemenea, Tribunul ne aduce la cunoştinţă că George Sörös nu a venit în România la mofete, ci să urgenteze afacerea Roşia Montană.

Europarlamentarul precizează că procesul de filaj al cetăţenilor a ajuns la asemenea cote, încît „e mai rău decît făcea Securitatea în anii stalinişti”. Cetăţeanul este interceptat după amprenta vocii şi obligat să vorbească în şoaptă în propria locuinţă.

Oprindu-se la semnificaţia Zilei de 23 august, Ziua eliberării patriei de sub jugul fascist, Tribunul vede istoria ca o înşiruire de lumini şi umbre. Aveam de revendicat teritorii de la ambele tabere beligerante. Dacă România nu făcea mişcarea atît de necesară în acel moment, pierdeam Ardealul. Urmează o constatare sentenţioasă: „Nu pot exista manuale de istorie alternative. Istoria nu este alernativă”.

Trecînd la elemente demografice, dl. Vadim consideră o ruşine să nu se cunoască numărul real al populaţiei României.

Intervenţia telefonică a Regelui Cioabă al rromilor a demonstrat că acesta cunoştea precis numărul total al rromilor din spaţiul mioritic, respectiv 63.000 la recensămînt şi aproximativ 2.500.000 în realitate. Diferenţa rezidă din faptul că la recensămînt majoritatea ţiganilor s-au declarat români. Europarlamentarul îşi manifestă simpatia faţă de rromi şi doreşte ca această etnie să se bucure de noi facilităţi şi oportunităţi. În finalul emisiunii, România este definită de Tribun „patria suprarealismului şi a teatrului absurd“, cînd spre hazul tuturor se discută cazul nemaiîntîlnit al unui bărbat violat de o femeie.

În toate ipostazele – bărbat de stat – om de vastă cultură – jovial partener de dialog – Tribunul este epatant.

Cînd românii posedă un bun naţional de talia lui Corneliu Vadim Tudor, ar trebui să dispară nelămuririle în materie de opţiune prezidenţială.

Să nu căutăm soarele după gard, cînd îl avem în faţa ochilor!

Prof. DANIELA VASILOSCHI, Cluj-Napoca

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Astăzi, 15 august, creştinii din intreaga lume o sărbătoresc pe Fecioara Maria

Motto: „A fi născătoare de Dumnezeu - ce imensitate cosmică!“

(Corneliu Vadim Tudor, „Cele mai

frumoase aforisme“)



Este una dintre cele mai iubite sfinte ale Creştinătăţii. Maria din Nazareth s-a născut pe 8 septembrie, dată la care se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului (numită frecvent „Sfînta Maria Mică“). Logodită cu Iosif, Maria primeşte, la 25 martie, vestea că urmează să-L nască pe Isus Christos (zi în care Creştinătatea sărbătoreşte Buna Vestire). Este venerată ca fiind mama lui Isus, cea care, prin harul dumnezeiesc, a născut şi a rămas fecioară şi după naştere - unul din cele mai mari miracole creştine, aşa cum a stabilit al treilea Sinod Ecumenic, din anul 431, ţinut la Efes. Ziua de 15 august, cea mai mare sărbătoare creştină dedicată Mariei, este data la care aceasta s-a stins din viaţă şi poartă numele de Adormirea Maicii Domnului (la ortodocşi), Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria (la romano-catolici) sau Sărbătorirea Binecuvîntatei Fecioare Maria (la anglicani). În mod obişnuit, credincioşii ortodocşi numesc această comemorare „Sfînta Maria Mare“. Atît la creştini, cît şi la musulmani, Maria a rămas fecioară, fiind venerată atît pentru miracolul imaculatei conceperi şi naşterii lui Isus, cît şi pentru faptul că este cea care a dat viaţă Mîntuitorului, absolvindu-ne de păcate. Ea a adus lumii creştine mîntuirea prin Isus, aşa cum, anterior, păcatul fusese adus de Eva.

Importanţa Fecioarei Maria este subliniată şi de numeroasele sărbători legate de numele ei: 2 februarie - Purificarea Sfintei Fecioare Maria (Biserica Anglicană); după Paşti, în vinerea din Săptămîna Luminată, se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii (ortodocşi şi greco-catolici); 2 iulie - Punerea în raclă a veşmîntului Maicii Domnului (ortodocşi şi greco-catolici); 31 august - Punerea în raclă a braţului Maicii Domnului; 9 septembrie - Sfînta Ana - mama Sfintei Maria; 12 septembrie - Sfîntul Nume al Mariei (Biserica Romano-Catolică); 1 octombrie - Acoperămîntul Maicii Domnului (ortodocşi şi greco-catolici); 21 noiembrie - Intrarea în biserică a Maicii Domnului (greco-catolici şi romano-catolici); 8 decembrie - Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria (Biserica Catolică); 26 decembrie - adunarea credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu. Toate aceste sărbători, ca şi numeroasele icoane ce o înfăţişează pe Fecioara Maria (cel mai des cu pruncul Isus în braţe) sînt dovezi ale importanţei pe care o are aceasta în cadrul spiritualităţii creştine. Un loc deosebit îl ocupă apariţiile Fecioarei Maria, semnalate de-a lungul timpului în numeroase locuri de pe glob: 1858, la Lourdes (Franţa), 1917, la Fatima (Portugalia) sau 1981, la Medjugorie, în apropiere de actuala Bosnia-Herţegovina, acestea fiind poate cele mai cunoscute. Dar apariţiile sale au fost semnalate în multe alte părţi ale lumii: Mexic, Egipt, Filipine, România. Toate acestea, pe lîngă miracolul lor, au un numitor comun: transmit un mesaj de pace şi credinţă în puterile protectoare ale Sfintei Maria. Sfînta Maria este venerată ca fecioara născătoare a Mîntuitorului, iar numeroase biserici şi catedrale poartă numele Sfintei.

La Mulţi Ani tuturor celor care poartă frumoasele nume de Maria, Marian sau unul dintre derivatele acestora!

SMECHERIA BALCANICA

Motto: „N-avem şi noi nemţii noştri!“

TUDOR ARGHEZI



Am tot scris despre spiritul fanariot care ne trage în jos ca popor. Noi, românii, am corupt Fanarul, nu el pe noi. Unul dintre colaboratorii lui Carol I (francez sau elveţian) n-a mai suportat să stea în ţara noastră şi, întrebat fiind de ce pleacă, a răspuns, în româneasca lui aproximativă: „Prea molt bida mătii“. Omul nu era obişnuit. Totul îl şoca aici, la Porţile Orientului. Unde, vorba lui Raymond Poincaré, nimic nu este prea grav (totul e luat lejer). Şi foamea? Şi boala? Şi moartea? Astea nu prea sînt lejere. Dar celebrul avocat, care avea să ajungă prim-ministru şi, ulterior, preşedinte al Franţei, se referea la altceva:

la uşurinţa cu care sînt tratate temele majore ale existenţei, la zeflemea, la băşcălie, la bacşiş, la acest spirit care, desigur, ne-a ajutat să supravieţuim în Istorie, dar a şi făcut ca, vorba lui Caragiale, să nu ne suporte nimeni. Astăzi, chiar în Anul Caragiale, la 100 de ani de la moartea acestui Aristofan modern al Europei, situaţia e şi mai rea. Aşa cum George Orwell şi-ar revizui „1984“, dacă ar trăi azi, tot astfel Dumitru Drăghicescu ar răscroi, în totalitate, „Din Psihologia Poporului Român“. Tentativa de a lămuri cum e cu virtuţile şi cu defectele Neamului Românesc e un sac fără fund. Un butoi al Danaidelor. Un Labyrint fără ieşire, în timp şi spaţiu. Pentru mine, problema este ceva mai simplă, avînd în vedere că am un sistem clar de referinţe: din punct de vedere comportamental, eu n-aş face, în viaţă, nimic din ceea ce n-ar fi făcut Isus Christos, Mihai Eminescu, Părinţii mei. Aşadar, mi-am ales REPERELE fundamentale, care mă ajută să nu greşesc. Au furat aceşti oameni, dintre care unul era Fiul lui Dumnezeu? Au minţit? Au trădat? Evident că nu. Nu e uşor să trăieşti aşa. Dar pentru oamenii curaţi la suflet ar fi cu mult mai greu să trăiască pe dos, adică să fure, să mintă, să trădeze. Dar, toate cuvintele sînt palide faţă de proba de foc a vieţii. Ne aflăm în vara teribilă a anului 2012. Nu e sfîrşitul lumii, cum s-a profeţit, dar, cu siguranţă, e sfîrşitul unei lumi. Aşa cum evenimentele de acum 100 de ani prevesteau sfîrşitul acelei lumi: primul război balcanic, scufundarea Titanicului (peste 1.500 de morţi), dispariţia atîtor oameni iluştri. Şi acum, moare o lume. Mor ultimii supravieţuitori ai celui de-al II-lea război mondial, ai războiului rece, ai atîtor evenimente care au marcat Secolul XX. Neîndoielnic, acel secol a fost marcat de personalităţi puternice, chiar dacă unele dintre acestea au fost malefice. Nu le-a acuzat nimeni că sînt ridicole. De pildă, nu şi-l poate imagina nimeni pe Lenin căzînd în nas cu bicicleta (sau, mă rog, cu velocipedul), aşa cum a căzut George W. Bush. În Secolul XX au existat farseuri şi impostori – dar ei reprezentau excepţia, nu regula. Atunci era în România un singur Alecu Constantin-Porcu, care, în 1917, şi-a adăpostit averea, în Moldova, transportînd-o cu o garnitură de tren formată din nu mai puţin de 17 vagoane de tren, personaj care l-a făcut pe Octavian Goga să scrie, despre ţara pentru care, totuşi, zăcuse de atîtea ori în temniţele ungureşti: „Ţară minoră, ţară de secături“.

Astăzi, după aproape 100 de ani, scena publică e plină de Constantineşti, mai mult sau mai puţin Porci (sau, mă rog, de Porci, mai mult sau mai puţin Constantineşti). Luaţi Declaraţiile de Avere ale miniştrilor, deputaţilor, senatorilor, primarilor, angajaţilor RA-APPS: vă stă mintea-n loc! „De unde are ăsta (sau asta) atîtea case, atîtea maşini, atîtea bijuterii, atîtea conturi bancare?“ – vă întrebaţi, cu năduf. Din jaf, într-un cuvînt. Acelaşi Octavian Goga s-a împrumutat de bani pentru a cumpăra aşa-zisul Castel de la Ciucea, de la amicul său maghiar Ady Endre (Castel îi zicem noi, din respect şi prin tradiţie, dar, în comparaţie cu palatele de marmură, de azi, clădirea pare o cocioabă). La fel, Nicolae Iorga a fost „cadorisit“ de admiratorii săi cu casa din Şos. Bonaparte, unde funcţionează Institutul de Istorie ce-i poartă numele. De alţii, ce să mai vorbesc: ca să-şi crească şi să-şi ferească, temporar, copiii de mizerie, Ion C. Brătianu s-a împrumutat de 4 galbeni, unul dintre bănuţi fiind, de altfel, scăpat, în joacă, între podelele modestei case de la Florica de prietenul lui, C.A. Rosetti (Papa Roz), unde a rămas pînă azi; Mihail Kogălniceanu a fost nevoit să-şi vîndă colecţia de tablouri, peste hotare, fiindcă n-avea bani să-şi îngrijească sănătatea, el avînd să moară pe masa de operaţie (nu s-a mai trezit din anestezie); să mai pomenesc de Nicolae Bălcescu, de Mihai Eminescu, de Al.I. Cuza, de Ioan-Inochentie Micu-Clein, care şi-a vîndut crucea episcopală, de aur, de la gît, pentru a supravieţui la Viena, unde a încercat, fără succes, să intre în audienţă la Împărăteasa Maria Thereza? Dacă românii erau săraci, fanarioţii se pricepeau, de minune, să facă bani. Îmi vine în minte un singur exemplu: Caragea Vodă. Sosit în 1812 la Bucureşti, după ce-şi cumpărase firmanul cu numeroase pungi de aur, grecul şi-a scos pîrleala şi, în 1818, cînd a amuşinat că va fi mazilit, a şters-o la Viena, cu „modestele economii“ ale sale, 5.000.000 de galbeni! Totuşi, ca să fiu drept pînă la capăt, ceva-ceva a lăsat el pe meleagurile noastre: Codul de Legi al lui Caragea, Teatrul de la Cişmeaua Roşie (primul teatru în limba română, al fiicei sale, Ralu, unde a văzut „Hamlet“ chiar Tudor Vladimirescu) şi pe bunicul lui Caragiale (sosit, ca bucătar, o dată cu suita lui Caragea, de unde şi numele; fiul acestui bucătar s-a însurat cu o româncă, Ecaterina, botezată, în 1816, la Biserica Grecească, adică ortodoxă, din Braşov; de ani de zile vorbesc cu mai-marii judeţului să pună o placă de marmură pe zidul sfîntului lăcaş, dar dacă lor nu le iese nici un ban de aici?).

Dacă alţii au venit în Ţările Române ca nişte milogi, dar au plecat putred de bogaţi – patrioţii români, repet, au fost săraci. I.G. Duca, atunci cînd a fost împuşcat cu 5 gloanţe în ceafă, pe peronul Gării Sinaia, de legionari – avea în buzunar 80 de lei, iar pantofii îi erau pingeliţi, după cum avea să scrie Tudor Teodorescu-Branişte. „Mirosea a prost“, nu-i aşa? Expresia îi aparţine unui „politician“ de azi, foarte bogat, dar care nu are un somn prea liniştit. În comparaţie cu aceşti liberali (Ion şi Ionel I.C. Brătianu, C.A. Rosetti şi I.G. Duca), uitaţi-vă la bogăţia fabuloasă a „liberalilor“ de azi: Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Relu Fenechiu ş.a. De unde, fraţilor? Tot din jaf. Ei miros a deştepţi, nu a proşti.

Am decis să scriu aceste rînduri după o emisiune televizată. Ieri m-au sunat fetele de la România TV, rugîndu-mă să intru, telefonic, în direct. Am acceptat. Între orele 15 şi 16 am participat la o emisiune cu titlul „Cine i-a adus la Putere pe Ceauşescu şi pe Băsescu?“ (sau cam aşa ceva). În studio – două femei inteligente şi cu bun-simţ – avocata Paula Iacob şi cercetătoarea în Istorie Lavinia Betea. Din păcate, se mai afla cineva, care era să strice emisiunea: Aurelian Pavelescu. „Eu sînt un avocat scump, domnule Vadim“ – mi-a spus acesta, în urmă cu vreo 2 ani, cînd i-am telefonat să-l întreb ce e cu acel român care mă aştepta la Casa Scînteii să-mi spună că fusese escrocat de el. M-am luat cu treburile mele, n-am mai urmărit ce s-a întîmplat. Dar am primit şi alte reclamaţii împotriva acestui Pavelescu. De cîtva timp, el se împopoţonează cu titulatura de preşedinte al PNŢCD. Aşadar, de urmaş al lui Iuliu Maniu. Nu se poate atîta neruşinare, puştiule! Indiferent ce crezi tu despre tine, indiferent ce imagine ţi-ai făcut în mintea ta şi a cîtorva apropiaţi – tu nu poţi să fi tratat decît ca un IMPOSTOR, un UZURPATOR, un TICĂLOS. Ce legătură are un pitic ca tine („ăla mic cu capul mare“, îţi zicea Băsescu) cu acel partid istoric? Prin ce te-ai făcut remarcat pentru a sta pe fotoliul acelui martir? Aaa, ai o mătuşă de cumnată care după mamă îţi vine drept în cîrcă şi a avut un bunic ţărănist, prin urmare stai pe solide tradiţii de familie? Toţi şmecherii ăştia (PNŢCD, PNL) pretind aşa. Nu vreau să mai amintesc ce am făcut eu pentru memoria şi reabilitarea lui Iuliu Maniu - întîiul text de presă despre acest mare român a fost „Idealuri“, publicat în revista „Săptămîna“ la 5 septembrie 1980. Am mai scris despre scandalul uriaş declanşat atunci, în ţară şi peste hotare, şi despre represaliile împotriva mea. Eram foarte tînăr, nu m-a apărat nimeni (în afara mentorului meu, Eugen Barbu), aş fi putut să-mi rup gîtul, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi am trecut, cu bine, peste acea încercare a vieţii. Unde erau ţărăniştii atunci? „În puşcării!“ - îmi zicea, în Senat, prin 1993, Valentin Gabrielescu. Ei, nici chiar aşa, ieşiseră în 1964 şi foarte mulţi deveniseră turnători la Securitate, nu forţaţi de sistem, ci contra-cost (bani, sticle de whisky, cartuşe de Kent, alte avantaje). Faptele astea sînt. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar e ridicol să fie acuzată generaţia mea pentru ce au făcut evreii bolşevici în anii ’50. Culmea este că partidul ţărănist n-a murit în 1947, ci în 1997 – atunci cînd, aflat la Putere, a început să bată la muncitori, să închidă mine şi fabrici, ba chiar şi combinate de creşterea porcilor, pe care îi înfometa, de-au ajuns bietele animale să roadă barele de metal ale coteţelor, după care le erau aruncate cadavrele în apă clocotită şi întoarse cu cangea. Acelea au fost cele mai oribile scene pe care le-am văzut în viaţa mea. Înţeleg să se tragă în mormînt o armată inamică, sau un duşman politic – dar nişte porci? Ei, bine, PNŢCD-ul a fost tras în groapă de acei rîmători. Orice încercare de resuscitare a lui s-a soldat cu eşec. Românii nu pot uita toate acele atrocităţi, la care s-au adăugat actele de corupţie, contrabanda cu ţigări, viaţa scandaloasă a Ţapului Emil şi a odraslelor sale, privatizările frauduloase (ROMCIM, 10.000.000 $ şpagă cotroceană) etc. Ani de zile, pe cadavrul acelui partid s-au bătut ciorile şi şacalii. Prin cîteva tertipuri avocăţeşti, numitul Aurelian Pavelescu a înhăţat o aripă din acel partid, sau un copănel – şi gata impostura, emfaza, autoritatea! El şi numai el e preşedintele PNŢCD! Pînă atunci, fusese membru PD, care îl băgase în Parlament. Acolo, în Camera Deputaţilor, la fel ca şi Cozmin Guşă şi alte lepre pline de ifose, Aurelian Pavelescu a făcut rahatul praf. Dar cîtă gargară televizată! Ce logoree, eşuată în diaree! Băiatului îi place să se asculte. El se crede deştept foc – deşi e şi prost ca noaptea, şi incult. A auzit, cineva, vreodată, vreun lucru inteligent ieşit din gura acestei caricaturi? Într-o seară, eu l-am călcat în picioare, prin telefon, pe cînd se afla în studio la OTV. Fiindcă derbedeul cere palme. Sau măcar o urecheală zdravănă, deşi exact asta mai lipseşte celor două emisfere de Magdeburg ale sale, între care e o căpăţînă plină de vid. N-a învăţat nimic. După cîţiva ani, m-am pomenit cu el la sediul PRM. Era limpede că fomistul căuta un loc să se pripăşească, să mai pupe, o dată, Parlamentul. L-am ţinut la distanţă, fiindcă miroase a lichea de la o poştă. Pe urmă, a încălecat căluţul de lemn al anticomunismului. Aşa credea, el, că se strecoară pe sub pielea fundamentaliştilor bătrîni, care mai deapănă amintiri, pe băncile unor parcuri sau prin vreun azil uitat de lume. El, un „ceauşel“ - născut cu Decretul – a devenit… anti-ceauşist! „Epocă sinistră, urlete infame/ Anticomunismul nu ţine de foame!“ – scriam în cartea mea, „Distihuri“, prefaţată de Fănuş Neagu. Care a publicat un volum cu un titlu splendid: „Pierdut în Balcania“. Ce frumos! Şi cît de adevărat! Cîtă drojdie s-a strîns şi s-a depus pe fundul damigenei balcanice! Cîte valuri de migraţii, mai vechi şi mai noi! Şi nemţii au impostori - dar la ei, ăştia sînt excepţia, pe cînd la noi sînt regula. În Germania n-ar fi fost posibil ca un bolnav mintal pe nume Nahorniac să-şi facă partid, fluturînd efigia lui Frederic cel Mare, aşa cum se agită nenorocitul ăsta, sub flamura lui Ştefan cel Mare, auto-invitîndu-se pe la praznicele tuturor mînăstirilor. În aceeaşi Germanie, un pigmeu complexat şi lingău, ca acest Aurelian Pavelescu (îl pupă-n fund pe Traian Băsescu, în speranţa că o să-l bage ăsta, din nou, în Parlament), n-ar apărea de 3-4 ori pe zi, la mai multe posturi TV, pentru a bate cîmpii, cu aceeaşi frazeologie goală şi uscată ca iasca, din recuzita avocăţeilor de provincie, care se tocmesc cu clienţii pe paporniţe cu usturoi, piftie şi murături. Nu se sesizează nimeni cu privire la acest caz de necrofilie? Fiindcă a face amor cu cadavrul unui partid e necrofilie curată.

Dar, să-l las în plata Domnului pe acest căcăcios obraznic, Aurelian Pavelescu – nu înainte de a-l avertiza să nu-mi iasă cumva în cale, că-l fac să-şi înghită mucii.

Am să mă ocup în încheiere de şmecherii balcanici din aşa-zisele partide mari: PSD, PNL, PDL. În realitate, nişte găşti. Ce doctrină? Ce ideologie? Cea mai clară dovadă de calcul ordinar e struţo-cămila PDL: şi social-democrat, şi liberal. Adică nici unul, nici altul. Nu păcăleşte pe nimeni. Acum, pe fondul acestor fierberi teribile, cînd miroase, dacă nu a praf de puşcă, măcar a puşcărie, se observă un fenomen ciudat: fiecare bandă şi-a anexat un partid care NU există! În mod concret, USL şi-a anexat PC-ul, iar PDL şi-a anexat PP-DD. O menţiune specială pentru USL, unde dă tîrcoale altă făcătură care NU există, UNPR. Fantoma PC e dirijată de şmecherul ţigan Dan Voiculescu. Fantoma UNPR e dirijată de şmecherul ţigan Gabriel Oprea. Prin bătătură mai fojgăie, ca nişte guşteri mici şi flămînzi, alţi zombi politici, care ar vrea să ia unul din trenurile ce i-ar putea duce spre Parlament: UDMR, PCM, PNŢCD, Noua Republică etc. Spectacolul e cu atît mai jalnic cu cît 2012 e an electoral. Marele cîştig al acestui Referendum ratat este faptul că s-a pus în faţa clasei politice (cu excepţia PRM) o oglindă necruţătoare: ăştia sînteţi, nişte profitori şi infractori, care simulează democraţia! Interesant este faptul că în România se agită nu numai partide care NU există (repet, PC, UNPR, UDMR, PP-DD), ci şi cel puţin 2.000.000 de alegători care NU există! Asta e realitatea! În ce ţară din lume se mai jonglează cu partide şi persoane care sînt scoase din burtă? Ar fi posibilă o asemenea scamatorie, prelungită, în aceeaşi Germanie? Sau în Marea Britanie? Ori în Franţa, Italia, Spania, Ţările Scandinave? Dacă undeva, în Europa, a luat fiinţă un Partid al Piraţilor (e vorba de piraţii de pe Internet) – la noi, în România, toată viaţa politică e strivită de piraţi. Crin Antonescu îl numea pe Traian Băsescu „Şmecherul Absolut“. Aşa e, avem de-a face cu un personaj care a făcut din rahat bici şi s-a cocoţat, cu picioarele, pe tronul lui Mihai Viteazul! Dar mai sînt şi alţi Şmecheri, mai mult sau mai puţin Absoluţi: Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Gabriel Oprea. Pe ăştia de ce nu-i vede?

Una peste alta, abia acum înţeleg de ce Ion I. Brătianu şi generaţia de la 1866 au adus la cîrma României un neamţ: nu ne putem guverna singuri. Sau putem, dar nu suportăm oamenii integri, ca Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu, pe care fie îi exilăm, fie îi împuşcăm. Ciudaţi oameni mai sîntem! „Românul numeşte dictator pe oricine nu-l lasă să fure“ – scriam într-o carte de-a mea de aforisme. Indiferent ce s-ar întîmpla, el se plînge, bîrfeşte, cleveteşte, strîmbă din nas şi aşteaptă, mereu şi mereu, să-i rezolve alţii problemele. Iar Şmecherii Balcanici – cei mai mulţi fiind minoritari, adică ţigani, evrei, greci, ruteni, lipoveni, turci, tătari – exact asta aşteaptă...

CORNELIU VADIM TUDOR

10 august 2012, Bran

Noi am avertizat incă de acum 8 ani, cu privire la existenţa a 2.000.000 de votanţi in plus cu care PSD fură alegerile

INCREDIBIL, DAR SE INTAMPLĂ IN EUROPA ANULUI 2004: GUVERNUL PSD A DECLANŞAT O CAMPANIE ELECTORALĂ MURDARĂ, PENTRU FRAUDAREA ALEGERILOR!

În cadrul strategiei pentru fraudarea alegerilor, dezbătută şi aprobată într-un cerc restrîns (Adrian Năstase, vicepreşedinţii şi secretarii executivi ai PSD), ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a elaborat un plan de acţiune sectorial, de care se va ocupa personal. Astfel:

1) Societăţile de cablu TV vor fi constrînse - prin ameninţarea cu suspendarea sau retragerea licenţei de funcţionare - să limiteze drastic difuzarea emisiunilor acelor posturi de Televiziune ostile PSD, atît la nivel central, cît şi în ceea ce priveşte studiourile teritoriale.

2) Autorităţile şi oamenii de afaceri din PSD au primit ordin să acapareze cît mai multe societăţi de cablu locale - mai ales cele din aşezările mici, cum ar fi comunele, tîrgurile şi oraşele - societăţi care nu sînt afiliate marilor reţele de cablu din ţară.

3) Forţarea, sau cointeresarea celor mai importanţi operatori de cablu pentru a colabora cu PSD. De exemplu, ASTRAL TELECOM, care ocupă 35% din piaţa Televiziunii prin cablu, este subordonată lui Dan Nica. Acesta deţine, prin interpuşi, peste 40% din acţiuni.

4) În timpul campaniei electorale, în cazul în care operatorii de cablu continuă să preia emisiuni critice la adresa PSD sau dezbateri în care reprezentanţii PSD sînt atacaţi cu probe şi argumente care îi pun în dificultate, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică a zonei de acoperire a sistemului de cablu respectiv.

Un alt plan conceput pentru fraudarea alegerilor îl are ca „decident“ şi „actor politic“ pe un alt membru al Guvernului, Mircea Geoană, ministrul Afacerilor Externe. Aşa după cum se ştie, există, în prezent, peste 2.000.000 de cetăţeni care lucrează în străinătate, în special în Europa Occidentală, SUA, Israel, Australia şi în unele Ţări Arabe. Numele acestora vor fi introduse, electronic, în calculatorul de la Biroul Electoral Central, al cărui program va fi „virusat“ de către echipa special antrenată a ministrului Dan Nica. Concomitent, ministrul Mircea Geoană va încerca inducerea în eroare a opiniei publice interne şi internaţionale, solicitînd venirea în România a unor observatori străini - dar, atenţie, numai pentru alegerile locale, unde PSD se bazează pe coruperea electoratului din ce în ce mai sărac şi pe pîrghiile şi structurile integrate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ulterior, invocîndu-se aşa-zisa corectitudine a alegerilor locale, nu va mai fi solicitată participarea observatorilor străini şi la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, care vor fi fraudate masiv. Aceşti 2.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, care lucrează peste hotare, constituie „asul din mîneca“ Guvernului, voturile lor fiind deturnate, în calculatorul Biroului Electoral Central, în favoarea lui Adrian Năstase şi a PSD - asta înseamnă cea 20% în plus, ceea ce le va asigura o victorie lejeră şi dificil de contestat.

Menţionez că aceste informaţii ne-au parvenit pe filiera unor surse interne ale PSD şi coincid cu alte elemente, furnizate de oamenii noştri din interiorul Serviciilor Secrete, cum ar fi cele 3 „şedinţe de lucru“ ale cuplului Viorel Hrebenciuc - Octav Cozmâncă, la sediul PSD de la Băneasa, cu numitul David Meier, reprezentantul unei firme de consultanţă electorală din SUA. Măsurile pe care le pune la cale Guvernul PSD pentru fraudarea alegerilor nu vizează numai PRM, ci şi Alianţa PNL-PD. Iată de ce Partidul România Mare lansează un apel hotărît către celelalte două formaţiuni parlamentare de Opoziţie să facem un front comun împotriva fraudării alegerilor şi pentru alertarea, din timp, a comunităţii internaţionale. Asupra României planează un pericol extrem de grav: instaurarea dictaturii partidului-stat, impunerea, prin furt şi teroare, a unui regim totalitar şi corupt, care va periclita nu numai aderarea ţării la Uniunea Europeană, ci şi viitorul, pe termen lung, al Poporului Român. Atrag atenţia, încă o dată, la modul cel mai serios, că Guvernul PSD e în stare de orice mîrşăvie pentru a păstra Puterea, fiind incapabil să priceapă că starea de spirit a populaţiei este explozivă şi că fraudarea alegerilor va genera mişcări sociale violente, care pot scăpa de sub orice control.

CORNELIU VADIM TUDOR

7 aprilie 2004

(„Tricolorul", nr. 11, din 8 aprilie 2004)

VEDETA

Probabil că, încă de la cele mai fragede vîrste, lui Crin Antonescu i s-a băgat în cap că el e cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai talentat. Încă de pe vremea cînd nu-i era prea clar ce este - băiat sau fată? - odrasla găgăuzului Antonov, din bălţile survolate de ţînţari ale Deltei, îşi admira profilul în vitrinele magazinelor, îşi umezea buzele şi îşi flutura părul. Năravuri de care n-a scăpat nici acum. Noi, toţi, am întîlnit personaje din astea, în şcoală, prin vecini, prin tabere. Tipologia cu pricina are un nume: VEDETĂ. Persoana respectivă e plină de sine, e încrezută, debordează de hormonii credinţei patologice că nimeni nu-i ca ea, că i se cuvine totul. Psihologii au studiat această tipologie, au încercat să o încadreze în parametrii ştiinţifici, dar n-au reuşit să fie mai sugestivi şi mai grăitori decît oamenii simpli, care au ştampilat, dintotdeauna, omul-vedetă cu cîteva formulări plastice:

„îşi dă aere", „e plin de ifose", „e înţepat", „nu-i ajungi nici cu prăjina la nas", „ce-i de curul lui", „înfumurat", „face pe nebunul" etc. Folclorul ceva mai recent a născocit şi un catren potrivit: „Ce te ţii aşa măreaţă/ Parcă nu ştim cine eşti:/ Mă-ta vinde flori în piaţă/ Tac'tu-nchis la Văcăreşti".

Se poate broda mult pe marginea acestei boli. Fiindcă, neîndoielnic, vedetismul e o boală. În copilărie, ne amuză. Dar, cînd un astfel de personaj creşte şi capătă o oarecare putere, poate deveni monstruos. Cultul personalităţii apare şi se dezvoltă pe un asemenea „pat germinativ“. Toţi dictatorii lumii - fie cei autentici, fie cei de carton - s-au visat „cineva“ în pruncie, mai ales dacă aveau parte de frustrări, bătăi, umilinţe. O voce lăuntrică le spunea să strîngă din dinţi şi să reziste, pentru că va veni, ea, şi ziua răzbunării. Era vocea Vedetei. Adică a acelui alter-ego care îi domina şi îi dirija. În cele mai multe cazuri, astfel de fiinţe au un dublu comportament. Ele pretind că sînt „atipice“. În realitate, aceşti oameni au o personalitate de împrumut. Parcă într-o viaţă anterioară au fost şefi de trib, sau maimuţe alfa, iar acum se miră că nu le recunoaşte, nimeni, autoritatea, supremaţia. Cum, nu vă daţi seama că sînt cel mai frumos? Hmm, mă rog, atunci sînt cel mai deştept. Nici asta n-aţi priceput? În acest caz, sînt cel mai puternic. Dacă nici asta nu vreţi, am să vă dau în cap, ca să vă convingeţi. Cam astfel de „raţionamente“ prind contur în mintea înfierbîntată a unei vedete. Ea trebuie, mereu, să iasă, ca păduchele, în faţă. Într-un grup de persoane, vedeta face ce face şi aduce vorba, inevitabil, despre propria sa persoană. Totul se raportează la ea. O actriţă pleacă de la o masă, ori se supără, dacă în două minute nu se vorbeşte despre ea. Un politician adulmecă în aer, cu nările fremătînd, orice boare care i-ar putea aduce niscaiva popularitate.

Aici am vrut să ajung. La Crin. Începînd cu numele şi continuînd cu fluturarea de păr (uşor vopsit, ca dovadă sprîncele spălăcite) - totul trădează existenţa unei glande care arată vedetism. Fireşte, nu este el de vină că îl cheamă aşa, dar un bărbat cu nume de floare, sau de copac (Bujorel, Stejărel, Codruţ) e puţin cam ridicol, în comparaţie cu o femeie (Violeta, Narcisa, Margareta). Omul nostru e un Crin care, acum, se visează Gura Leului. O gură vînătă de tutunul pe care îl soarbe („Bei tutun, Spiridoane!“) în nopţile pătimaşe pe care le pierde la poker. O gură vicioasă, care poate scuipa şi jeturi de venin - nu e crinul o floare carnivoră? Scriu aceste rînduri cu părere de rău. Faţă de mine, Crin Antonescu s-a purtat civilizat şi respectuos. Însă, vorba lui Aristotel: „Îmi e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul“. Nu e pălăria prea mare, dragă tinere? Aşa crezi că face un şef de stat? Se bagă argat la ţigan? Pînă acum, timp de sute de ani, ţiganii intrau slugi la români, nu viceversa. Pentru a-ţi satisface poftele de mărire, te-ai băgat slugă la Dan Voiculescu. Care, întîi, încercase cu mine, dar nu i-a ţinut figura. Aşa că te-a găsit pe tine, un om slab, uşor de manevrat şi de şantajat. Nu-ţi dai seama cît de ridicolă e tripleta asta: Dan Voiculescu - Crin Antonescu - Victor Ponta? Pe legea mea, tripleţii Nicoletei Luciu au mai multă legitimitate decît voi! Eu, unul, dacă aş fi rămas repetent o dată, în facultate, m-aş fi ocupat cu orice altceva în afară de politică. Dar tu ai rămas repetent nu o dată, ci de două ori. Lacom băiat. La loz în plic stă scris: „Mai trage o dată!“. Aşa e şi la poker? Prin tot felul de concursuri de împrejurări şi scamatorii, un fost profesoraş de socialism ştiinţific dintr-o comună a Brăilei (sau a Tulcei), cu o coafură imitînd-o pe cea a lui Mireille Mathieu, a ajuns în vîrful Partidului Naţional Liberal! Adică în poziţia în care au fost, cîndva, marii patrioţi Ion C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, dar şi alţi corifei. Ce treabă ai, tu, cu PNL? Cine ţi-a auzit vocea, pe tema asta? Eu am fost suspendat (mai rău ca Băsescu!) în 1980 din cauza celor doi mari Brătieni, a lui Iuliu Maniu, a lui Aurel C. Popovici, a lui Take Ionescu şi Octavian Goga - e vorba de celebrul articol „Idealuri“, apărut, la 5 sept. 1980, ca editorial al revistei „Săptămîna“, în care propuneam înfiinţarea unei colecţii cu titlul „Biblioteca Naţională“, în care să fie tipărite cuvîntările acestor mari patrioţi. Îmi spunea primarul general al Capitalei, Gh. Pană, că Nicolae Ceauşescu s-a făcut foc şi pară. Mi s-a luat dreptul de semnătură pe timp de 4 luni, asta şi din pricina unui scandal teribil, provocat de sionismul mondial în „Washington Post“, la Radio Kohl Israel, la Europa liberă, la Vocea Americii ş.a.m.d. Dar i-am răcorit pe mulţi! Era prima încercare de reabilitare, publică, a Brătienilor şi a lui Iuliu Maniu! Apoi, în Almanahurile „Săptămîna“, pe anii 1986, 1987, 1988 şi 1989, am scris, pe larg, despre cei trei Tribuni, dar şi despre Regii Carol I şi Ferdinand, ce-i drept, ajutat şi de istoricul Mircea Muşat, de la CC al PCR, care s-a luptat cu cenzura vremii. Unde erai tu, Crinule? În ce glastră? La ce fereastră? În timp ce eu făceam cărţi de răsunet („Saturnalii“, „Istorie şi Civilizaţie“, „Mîndria de a fi români“ ş.a.), tu făceai altfel de cărţi, la poker, în fum de ţigară, să-l tai cu cuţitul.

Dar, nu vreau să fiu patetic, fiindcă nici nu pricep şi nici nu merită. La urma urmei, eu n-am nici o rivalitate cu Crin Antonescu. „Fiecare cu serviciul lui“ - vorba amicului meu din Braşov, avocatul Titus Spânu. Dar nici nu-mi place impostura. Iar Crin Antonescu joacă rolul unui impostor: nu numai că s-a căţărat pe fotoliul Brătienilor, ca şef de Partid - acum s-a căţărat şi pe fotoliul lui Al.I. Cuza, ca şef de Stat! Tupeul e prea mare. Fireşte, oamenii de spirit mă pot întreba: care Partid şi care Stat? Aşa e: PNL nu mai este, de mult, un partid, ci o bandă de interlopi, care profită de părul alb al unor oameni ce au zăcut prin închisori, iar România nu mai e un stat, ci iarmaroc nenorocit, în care totul e de vînzare. Acum, Crin Antonescu încearcă să ia, din mers, „trenul“ unui eveniment sportiv: vizita, la Bucureşti, a marii echipe spaniole de fotbal F.C. Barcelona! Nu mi-a venit să cred cînd am aflat, din presă, că Mireille Mathieu i-a invitat pe spanioli la Palatul Cotroceni! Aşa ceva e de neimaginat! Mi-am adus aminte că aceeaşi vedetă încercase să anexeze şi gloria participanţilor români la Olimpiada de la Sidney, din 2000, cînd el era ministrul Tineretului şi Sportului: pupături, medalii, poze etc. Ce legătură avea, el, cu succesele acelor tineri? Nici una. El stătuse la televizor şi mustăcise: „Ia să găsesc eu un pretext, să mă lipesc, să mă vadă lumea!“. Aşa şi acum: Crin şi Messi, bot în bot! Cîteva secvenţe, pe toate televiziunile, şi nu mă mai scoate nimeni de la Palatul Cotroceni! Măi, măi, măi... Dacă ridicolul ar putea ucide... Uite că n-a ţinut figura. Spaniolii l-au refuzat, răspunzînd că ei nu fac politică, ci sport. Scurt. Dacă vrea să-i vadă, n-are decît să vină la stadion. Credeţi-mă că am scris peste 1.000 de cronici de fotbal la viaţa mea, am fost şi la Sevilla, în mai 1986, la finala de vis Steaua - Barcelona, şi la Tokyo, şi la Monte Carlo - dar nu mi-ar fi trecut prin minte o asemenea şmecherie. Lui Crin Antonescu, însă, i-a trecut. Pentru că aşa s-a strecurat el prin viaţă tot timpul. La cacealma (din recuzita pokerului). Mai nou, a făcut nu o nuntă, ci două nunţi, precum dubla lui repetenţie, cu o femeie care e la fel de vedetă ca şi el: nu bagă pe nimeni în seamă, e ţanţoşă şi se crede foarte importantă. Ne putem imagina cum ar tăia şi ar spînzura această consoartă dacă ar deveni „prima doamnă a ţării“. Măcar nevasta lui Băsescu e la locul ei, nu a făcut altceva decît să călărească pe calul Hoţul (între noi fie vorba, la hipodrom ea îl călărea pe Hoţul, iar acasă o călărea Hoţul pe ea, hai să fie fericiţi şi să aibă parte de o nuntă frumoasă a mezinei EBA!).

Am spus tot, sau aproape tot ce aveam pe suflet. Nu-mi plac „vedetele“. Nici „vedeţii“. Ceva mai multă smerenie, copii ai durerii. Cu cît se ridică maimuţa mai sus, în copaci, cu atît mai mult îşi arată fundul. Poporul geme. Voi jucaţi roluri enervante, în vodevilul „Motanul încălţat“ (înarmat). Izolaţi-l pe Dan Voiculescu, cu Antena 3 cu tot. Fiindcă de-aia staţi capră la motanul Felix: să apăreţi la televizor 24 de ore din 24, e drogul vostru, nu mai puteţi de plăcere. Iar bătrîna caiafă securistă vă gîdilă glanda orgoliului cu emisiuni idioate (Mihai Gâdea, Radu Tudor) şi cu sondaje mincinoase (Mirel Palada, Marius Pieleanu). Totul e fals, de la un capăt la altul. Nimic nu se aseamănă mai bine cu un balon de săpun decît vedeta: la cea mai mică înţepătură pocneşte, uşor, şi dispare.

CORNELIU VADIM TUDOR

8 august 2012, Bran

ECHIPA DE PITICI A USL

Motto: „Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gîlceava“ (zicală din epoca fanariotă, preluată de Anton Pann)

Este evident că USL nu are oameni. Asta, desigur, nu înseamnă că PDL a avut oameni. Dar atunci cînd îi acuzi, pe alţii, de incompetenţă şi amatorism, pretinzînd că tu, Opoziţie, ai o armată de oameni de valoare, pregătiţi, oricînd, să vină la Putere, aşteptările sînt pe măsură. Eu, unul, i-am criticat pe ciracii şi amazoanele lui Traian Băsescu de le-au mers fulgii. Repet ceea ce am spus în mai multe rînduri: eu şi PRM am dus greul luptei cu „echipajul" matrozului, suportînd cele mai dramatice consecinţe:

ne-au scos, prin fraudă, din Parlament; ne-au evacuat din sediul central, tot prin fraudă, cu acte mincinoase şi un desant de 140 de poliţişti (şantajaţi că vor fi concediaţi); ne-au tăiat orice sursă de finanţare, deşi în anul 2009 PRM a devenit membru al Parlamentului European, întrucît noi am candidat ca partid, nu ca independenţi - în vremea asta, organizaţia ilegală şi antieuropeană UDMR primea (şi încă primeşte) fonduri aproape nelimitate, atît de la Statul Român, cît şi de la Budapesta; am fost tîrît în instanţă, de, atenţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (?!) a Parchetului General, unde nu mi s-au acceptat nici un martor, nici o probă; ani de zile; Băsescu s-a forţat să-mi retragă singura decoraţie românească pe care o aveam, Steaua României, pe care nici măcar nu mi-o decernase el; am fost interzis, total, la postul public de Televiziune, începînd din noiembrie 2008; împotriva mea au fost asmuţite nişte potăi de la CNSAS, care au furnizat „presei băsiste“ nişte falsuri ordinare împotriva mea etc. etc. Am rezistat eroic. Şi eu, şi PRM. Pentru că, aşa cum n-au avut putere asupra mea nici Ion Iliescu (cu slugile sale Virgil Măgureanu, Viorel Hrebenciuc, Dumitru Iliescu, Rodica Stănoiu), care mi-a ridicat imunitatea parlamentară de două ori; aşa cum n-a avut putere nici Emil Constantinescu (cu slugile sale Valeriu Stoica, Sorin Moisescu, Dorin Marian, Gavril Dejeu) care mi-a ridicat imunitatea parlamentară o dată - tot astfel n-a avut putere nici Traian Băsescu (care s-a servit de Vasile Blaga, Adriean Videanu, L.C. Kövesi, Radu Timofte). Unde sînt, astăzi, toţi aceştia? Nu mai sînt nicăieri. Sau, mai bine spus, sînt, dar nu unde ar vrea ei: unii în pămînt, alţii la pensie, cei mai mulţi fiind în conul de umbră al dispreţului public. Ce forţă m-a apărat pe mine de prigoana unui aparat infernal? Bunul Dumnezeu. Care ştia bine că în toată lupta asta neîncetată nu m-a mînat nici un interes personal. „Cine cade pentru dreptate, se ridică repede“ - scria un înţelept al Antichităţii. Am fost şi am rămas un om liber ca pasărea cerului. Fiindcă omul nu poate zbura ca pasărea, aşa e, dar poate fi liber ca ea. Şi curat.

Iată de ce preţuiesc libertatea cu mult mai mult decît ceea ce unii numesc democraţie - care democraţie te poate sili, uneori, să te comporţi ca un component al unei turme (aşa cum se votează, de multe ori, în toate Parlamentele lumii, inclusiv în Parlamentul European), unde eu sînt independent, adică liber).

Astăzi, asist la războiul dintre două bande. Ar trebui să mă bucur, pentru că îi văd pe duşmanii mei că se sfîşie între ei. Eu sînt, însă, un altfel de om. Am mers cu maşina prin ţară şi am văzut cîmpiile arse: porumbul e carbonizat, floarea-soarelui parcă e un ciorchine de afine, dar uscate, fără sevă. „Seceta a ucis orice boare de vînt/ Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fîntînă nămol" (citat din memorie). Bandele astea se bat la căpătîiul unei ţări muribunde, pe moştenire. Adică pe prada care a mai rămas. Şi mă doare sufletul. Da, sînt patriot român pînă în cea mai adîncă fibră a fiinţei mele. Asistăm la o veritabilă crimă. Indiferent cît rău a făcut acestei ţări, Băsescu a fost înlăturat ilegal. Indiferent cît de mult îl urăşte lumea, el trebuia debarcat cu Legea în mînă, pentru a nu exista nici o fisură, nici o posibilitate de a fi contestată schimbarea, „Dacă primul nasture al unei haine e încheiat strîmb, toată haina va sta strîmb“ - scria Goethe. Au venit la Putere doi uzurpatori. Ce-au avut de suferit Crin Antonescu şi Victor Ponta din pricina lui Traian Băsescu? Nimic, dimpotrivă, au fost tovarăşi de drum: Crin Antonescu şi Traian Băsescu au făcut parte, ca miniştri, din aceleaşi 3 guverne ale Ţapului Emil (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu) iar Victor Ponta a jurat, ca ministru, credinţă în faţa aceluiaşi Traian Băsescu. Astăzi, ei dau ochii peste cap şi pozează în victime. Vorbind în numele poporului, pe care, în fond, partidele lor (PNL şi PSD) l-au nenorocit. Nişte sforari din umbră au dat cu puţină spoială, dar bidineaua e prea veche şi n-a putut ascunde vechea zugrăveală, aşa că în spatele lui Mireille Mathieu se zăresc Dinu Patriciu (putred de bogat, din bani de furat), Relu Fenechiu, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Puiu Haşotti - iar din spatele Mongoloidului scot capul Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Marian Oprişan şi matusalemicul Ion Iliescu. Nu mai pomenesc de teroristul Dan Voiculescu, care le-a pus capac la toţi. Aşa-zişii oameni noi cu care vin cele două echipe au făcut o ţară întreagă să rîdă. Mona Pivniceru e o ciumăfaie urîtă-n draci, cu un insuportabil accent de Tiraspol şi apucături bachice, care o fac să miroasă a pivniţă, de la cramele Cricova, başca faptul că e acuzată de presă că a trăit (sau încă trăieşte) cu Mihai Vlaslov; o astfel de caricatură să ajungă ministrul Justiţiei? Poate în filmele de desene animate. Titus Corlăţean n-a făcut mulţi purici pe fotoliul de ministru al Justiţiei şi a pîndit momentul cînd s-a eliberat acela de ministru de Externe, aşa că ţuşt! - dintr-un salt s-a şi cocoţat, că doar şi-a dorit atîta (vorba lui Andrei Marga) să fie el urmaşul lui Titulescu, nu Ponta. Ceilalţi oameni cu care defilează PSD şi PNL sînt la fel de caraghioşi, n-au nici un fel de autoritate, comportîndu-se ca nişte aplaudaci. În faţa a doi răzgîndaci: unul a promis că-şi dă demisia (dar s-a răzgîndit), celălalt a anunţat că va face un mini-referendum (dar s-a răzgîndit microcefalul, poate, totuşi, îi iese de un mini-kiki-car, sau mini-bar).

Eu zic, de ani de zile, că România e neguvernată. Astăzi, mai mult ca oricînd. Există un singur om de valoare care scoate capul, din cînd în cînd, din massa asta fără identitate: Florin Georgescu. A fost cel mai bun om al Echipei Văcăroiu, pe care, în perioada 1992-1995, eu şi PRM am sprijinit-o dezinteresat. El e un profesionist. Are altă şcoală. Dar, vorba aia, cu o floare nu se face primăvară...

CORNELIU VADIM TUDOR

7 august 2012, Bran

A venit timpul să plătim - dăm inapoi prima rată către FMI

Într-o periodă în care luptele politice din România, combinate cu situaţia tensionată din zona euro, au adus leul la valori minime istorice faţă de moneda europeană, iată că o presiune suplimentară planează asupra cursului.

România trebuie să plătească prima rată din împrumutul contractat de la FMI. Potrivit planului de rambursare, care prevede ca anul acesta România să returneze peste 1,7 miliarde de euro, prima rată este de peste 671 de milioane de euro, adică aproape 3,10 miliarde de lei.

Potrivit unor calcule ale money.ro, pînă în 2016, plata pe cap de locuitor va fi de aproximativ 700 de euro. Mai mult, din cauza cursului nefavorabil euro/DST (Drepturi Speciale de Tragere - moneda de cont cu care lucrează FMI), BNR va plăti în plus 1 miliard de euro. Iar această rată nu este singura din anul în curs. Peste 3 luni, pe 6 noiembrie, alte aproape 671 de milioane de euro vor pleca spre FMI şi pe 21 decembrie vom da jumătate din sumă - 264 milioane de euro. Însă cei mai mulţi bani îi vom înapoia în 2013 şi 2014, cînd va trebui să returnăm aproape 10 miliarde de euro.



Euro, record după record în faţa leului

Experienţa altor ţări aflate în situaţii similare ne arată că, în perioada de dinainte şi după plata unei rate atît de substanţiale dintr-un împrumut, cursul se depreciază masiv.

Şi, dacă ne uităm la cursul afişat de BNR la sfîrşitul săptămînii trecute, unde un euro ajunsese la un nou record istoric de 4,6481 lei, ne dăm seama că situaţia nu e deloc liniştitoare.

Şi asta după ce doar cu o zi înainte guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, anunţase că BNR are spaţiu de manevră pentru a susţine cursul.



Planurile Guvernului

Guvernul are însă în vedere încheierea unui nou acord cu FMI.

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a făcut acest anunt încă de pe 25 iulie, precizînd atunci că nu poate indica o sumă, ci doar o perioadă - 2 ani.

„Este prematur să vorbim acum despre sume, dar importantă este decizia de natură strategică vizînd un termen mediu. Vorbim de un acord care probabil va fi tot pe doi ani, 2013-2015“, a spus atunci Florin Georgescu.

Această idee a fost reîntărită şi de fostul reprezentant al României la FMI, Mihai Tănăsescu. Acesta a explicat că noul acord ar putea să prevadă un aranjament tip linie de credit permanentă la dispoziţia ţării.

„Aceştia ar fi bani care ar sta la dispoziţia României, în cazul în care s-ar întîmpla un şoc extern puternic şi România ar fi afectată. România, ca şi în prezent, nu va trage aceşti bani, nu va folosi aceşti bani. România are capacitatea să se împrumute şi să se finanţeze singură de pe pieţele interne şi externe, nu are nevoie de banii Fondului sau ai Comisiei, dar a avea o ancoră, o bretea de siguranţă în eventualitatea unor riscuri externe, este un lucru important şi deştept pentru o ţară ca România, în momentul de faţă“, a explicat Tănăsescu.

Analiştii sînt însă mai sceptici şi spun că, de fapt, acest nou împrumut i-ar permite României doar să-l plătească pe cel vechi, intrînd într-o spirală din care greu mai poate ieşi.

ALEXANDRA ŞANDRU

SCHIMBAREA LA FATA

Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august. În popor, praznicul împărătesc mai este cunoscut şi sub denumirea de Probojenia. În Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor astfel: „Isus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele Lui, şi i-a dus pe un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El". Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul Isus Christos arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească. Părinţii Bisericii ne spun că schimbarea la faţă a omului lăuntric este, însă, cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine. Sfîntul Simeon Noul Teolog zicea un lucru dureros: „Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta, nu-L va vedea nici în cealaltă", iar Sfîntul Grigore Palama afirma că participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea luminii necreate nu li se dăruiesc oamenilor la întîmplare, ci numai acelora care au două trăsături de caracter fundamentale:

sînt întăriţi în mod special în credinţa faţă de Dumnezeu sau au fost înălţaţi deasupra nimicniciei fiinţei umane. Muntele are darul lui, are o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricît ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reuşeşti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vîrful acestuia. Acolo sus, orice cuvînt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu lumină, cu claritate. Înălţarea omului pe munte semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar pentru acest lucru îţi trebuie o iniţiere în tainele isihasmului, şi nu numai. Moise este, înainte de orice, singurul om care L-a cunoscut pe Dumnezeu, primul dintre prooroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general. Moise salvat din ape este eroul biblic care influenţează şi în zilele noastre întreaga cultură a lumii, în special pe cea occidentală. Astfel, el a exercitat o adevărată fascinaţie asupra unor gînditori şi artişti, precum Michelangelo, Freud, Chagall, care, fiecare în felul său, a încercat să abordeze acest mister. Cu toate acestea, Cel care este considerat proorocul proorocilor şi Cel mai mare înaintea lui Dumnezeu, ca fiind născut din Fecioară, care are două firi, una omenească şi alta dumnezeiască, în acelaşi timp, este, fără doar şi poate, Isus Christos. El este Fiul Cel iubit al lui Dumnezeu, El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Harul luminii pe care o împrăştie pe Muntele Taborului face imposibilă cuprinderea minţii omeneşti, fiind o energie necreată - lumină taborică. În consecinţă, Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decît „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată". Aşadar, dacă nu Îl căutăm acum pe Dumnezeu, dacă nu Îl purtăm acum pe Isus Christos, dacă nu-L vedem acum, în viaţa noastră, pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa aceasta nu-L vom vedea.

Sursa:
Ziarul Tricolorul