Banda lui Nicu Lascu şi partizanii din munţi

Partizanii din munţi, care au făcut opoziţie deschisă regimului bolşevic instalat la Putere de ocupantul sovietic, constituie un capitol care singularizează anti-comunismul românesc. În nici o altă ţară din lagărul comunist nu s-a mai înregistrat un fenomen asemănător, ca act de rezistenţă. Sîntem încă departe de a fi epuizat cercetarea acestui moment de excelenţă românească. Bunăoară, ar trebui să avem răspuns la întrebarea: cine au fost cei care au luat calea muntelui şi a codrului? Ce profesii, ce vîrstă, ce apartenenţă etnică şi religioasă sau politică aveau ei? Din cîte ştiu eu, partizani în munţi, care şi-au riscat viaţa proprie şi libertatea familiilor, au fost numai etnici români (aici îi includ şi pe aromâni!), nici un etnic minoritar nu a pus mîna pe armă să apere de ocupantul bolşevic glia strămoşească. Detaliu plin de relevanţă în mai multe feluri...

La fel, partizanii au fost numai dintre ortodocşi şi greco-catolici, iar rolul mînăstirilor şi al stînelor în susţinerea logistică (sic!) a partizanilor a fost decisiv.
Fenomenul a fost posibil numai avînd sprijinul muntelui, al codrului şi al celor care duc viaţă în izolare, la mare depărtare de lume: ciobanii şi călugării, îndeosebi... Toţi munţii României au fost puşi în valoare, puşi adică să facă Istorie! Ca pe vremea dacilor! Daci montibus inhaerent, nota cronicarul antic, adică "dacii se ţin tare în munţi"! Cred că acesta, argumentul partizanii anticomunişti din munţi, poate închide orice discuţie pe subiectul România este sau nu Stat Naţional? Cînd cineva mai contestă primul articol din Constituţia României, trebuie să înceapă prin a răspunde la întrebarea: De ce numai românii nu au pregetat să se jertfească pentru neatîrnarea acestui stat, a acestui teritoriu, în anii crunţi ai ocupaţiei bolşevice? De ce pe minoritari îi găsim numai printre colaboratorii noii puteri? (Fireşte, printre aceşti colaboratori au fost şi destui români. Nu există popor alcătuit numai din eroi şi martiri!...) De ce, dintre minoritari, nici unul nu a pus mîna pe armă să urce voiniceşte în munţi?...
Deşi mi-am trăit acei ani la Constanţa, adică în zona cea mai depărtată de munţi, ecoul rezistenţei din munţi s-a făcut auzit şi acolo, a ajuns şi la ştiinţa copilului care eram. Mai întîi prin cîţiva băieţi mai vîrstnici, care făcuseră armata la trupele de Securitate angajate în luptele cu partizanii. Lăsaţi la vatră, aceştia ne povesteau despre "bandiţii" din munţi ca despre nişte haiduci, veritabili eroi, un fel de Rambo capabili să reziste, fiecare de unul singur, unui batalion întreg! Era evident că flăcăii luaţi în acele trupe ale Securităţii ţineau cu partizanii, că sufletul lor era alături de aceştia. De acest detaliu şi-or fi dat seama şi "strategii" vremii, căci, de un timp, în aceste trupe au fost înrolaţi numai etnici minoritari, de preferinţă necunoscători ai limbii române, cum am întîlnit în vara lui 1956 la Cabanele Suru şi Bîlea, din Făgăraş, soldaţi din trupe MAI care nu vorbeau româneşte aproape deloc... Doar ungureşte...
Poveşti mirifice depre aceşti partizani aveam să aflu de la fratele meu, ajuns student la Cluj în 1955. În prima vacanţă, a adus pe malul Mării un geamantan plin cu poveşti despre partizani, aflate de la colegii de facultate originari din satele de munte ale Ardealului. Cîţiva ani mai tîrziu, ajuns eu student la Bucuresti, am ascultat înfiorat, într-un dormitor de 30 de persoane, povestirile despre partizani relatate de Puiu (Dumitru) Rujan, braşovean, şi Puiu (Ilie) Munteanu, din Făgăraş. Frate-meu m-a învăţat cum să caut pe unde scurte mesajele radio pe care le transmiteau partizanii, schimbînd mereu frecvenţa de emisie, ca să nu fie localizaţi goniometric. Aşa se face că, în vara anului 1956, cînd am ajuns în satul din care plecaseră părinţii mamei mele, Răşinari, nu am ezitat prea mult şi l-am întrebat pe vărul Licoi Oprea dacă sunt partizani şi la ei. M-a dus în fundul grădinii, care da spre munte, şi mi-a arătat o cutie de lemn prinsă de gard. Cam de mărimea unei cutii poştale mai încăpătoare. A deschis-o şi a scos din ea o desagă de ştergar alb şi mi-a arătat merindea pe care o puneau în fiecare seară pentru partizani, dacă trec cumva pe acolo. Nu trecuseră în noaptea aceea, aşa că pîinea, brînza şi slănina din ştergar am mîncat-o la prînz, eu cu emoţiile cuvenite din partea mea - mîncam din mîncarea partizanilor!, urmînd să li se pună, seara, alte merinde, proaspete. Ritual care era urmat în fiecare gospodărie din Răşinari, seară de seară... În zeci şi sute de sate româneşti... Dacă, aşa cum s-ar cuveni, Institutele de cercetare a istoriei recente, a istoriei anti-comunismului românesc, vor purcede la alcătuirea unei bănci de date privitoare la gesturile şi acţiunile de rezistenţă, o direcţie inedită de cercetare, un subiect interesant l-ar putea constitui întîmplările în care au fost angajaţi minorii. Nu, nu mă gîndesc la copiii de pe Cuza Vodă din Constanţa, cartier în care se afla Consulatul URSS şi unde locuiau multe familii de militari sovietici, cu copii cam de vîrsta noastră, unii. În ciuda frăţiei de nezdruncinat dintre români şi măreţul popor sovietic, copiii acestuia n-au reuşit să iasă la joacă alături de noi, pe stradă sau pe maidanele care nu lipseau de fel pe atunci. Noi, copiii "autohtoni", nu scăpam nici o ocazie, cînd vreun "pui de rus" ieşea din casă, la joacă, să-l înghesuim bine şi, din cîteva ghionturi sau şuturi în partea cea mai expusă a corpului, să-l obligăm să se refugieze în casă... N-a fost chip să se lege vreo relaţie amicală între noi şi ei!... Fiecare dintre noi ştiam de acasă ai cui erau copiii aceia, cu ce ocazie veniseră părinţii lor în România!
Dar am în vedere cele petrecute cu colegi de-ai mei din altă mahala, din alt cartier. Din Peninsula vechiului Tomis, între Poşta Veche şi Cazino. O poveste mai ceva ca-n Timur şi băieţii săi, carte care făcea parte pe atunci, alături de Tînăra Gardă, dintr-un soi de bibliografie obligatorie a generaţiei. Numai că, mulţi copii, după ce citeau acele cărţi, percepeau lucrurile din realitatea trăită într-o cheie nebănuită de politruci, echivalîndu-i pe naziştii din al II-lea Război Mondial cu ocupantul sovietic din România. Învăţînd din acele cărţi mai degrabă să-i urîm pe ocupanţii ruşi. Paradoxal, îi uram pe ruşi după modelul sovietic din Tînăra Gardă... Zona Cazino era plină de ruşi, al căror comandament era, pare-mi-se, la Hotelul Pallace. La gura portului se afla o unitate militară, vedeai soldaţi şi ofiţeri ruşi la tot pasul. Poate că acesta a fost motivul pentru care acolo, în acea parte a oraşului, cea mai ocupată de Armata Roşie, s-a produs actul de rezistenţă la comunism cel mai interesant din Constanţa. Anume, al unor copii, toţi elevi la Liceul Mircea cel Bătrîn, care pe atunci avea toate clasele. Cei în cauză nu era nici unul trecut de 14 ani, adică erau toţi elevi pînă în clasa a VII-a. A contat că în zona aceea erau şi vestitele tuneluri din Constanţa, vechi din antichitate, în care numai nişte copii se puteau strecura. Era, mi-aduc aminte, o probă de curaj să intri cît mai adînc în acele tuneluri care traversau Peninsula. Nu m-am încumetat să dau această probă de curaj, poate şi pentru că nu am reuşit să am şi eu lanterna mea... Iar fără lanternă nu aveai cum umbla prin tunel. Unii o făceau totuşi, cu făclii improvizate...
În plus, mai era şi o biserică părăsită, biserica bulgărească, a cărei clopotniţă te invita, la acea vîrstă, s-o faci sediu de "bandă". Aşa se numeau găştile de copii, puşi pe aventuri cît mai asemănătoare cu cele de care aflau din vestitele Dox-uri cu Pongo şi George! Bandă! Pe Cuza Vodă o vreme a fost Banda lui Onel, iar la Cazino, banda de care vorbesc, îl avea "căpitan" pe Nicu Lascu. Mai erau Fred Lescovar, fraţii Achim (vestit de zăpăciţi), Zbenga, alias Mihai Cercel, cel mai bun cocargiu din Constanţa, mai apoi baterist bun (dar nu mai bun decît Traian Gagiu din Griviţei), Ciupin, şi alţii. Ce-i mîna pe ei în luptă, pe aceşti copii nebătuţi la timp de părinţii lor? Nici mai mult, nici mai puţin decît să se pregătească cu tot ce trebuie pentru a pleca apoi în munţi, să se alăture partizanilor! Da, la asta visau nişte puştani din Constanţa pe la mijlocul anilor 1950. Visau să se alăture partizanilor din munţi!... În care scop au strîns ceva bani, conserve, ţigări americane, să le ducă partizanilor şi cîteva revolvere, sustrase din maşinile ruseşti care veneau la popota de la Pallace şi nu-şi asigurau bine portierele.
Copil fiind, am ştiut de banda lor, mai ales că, la un moment dat, dintr-o întîmplare nefericită, Miliţia a intrat pe fir, a descoperit banda, ascunzătoarea din clopotniţă, revolverele etc. Dar nu au aflat şi despre scopul ultim urmărit prin această joacă: plecarea de acasă pentru a se alătura partizanilor!... Eu însumi l-am aflat tîrziu, după 1990, de la fostul meu coleg de clasă Nicu Lascu. Meciul său cu comunismul s-a prelungit pînă în 21 decembrie 1989, cînd Nicu Lascu a fost printre cei mai activi la "Intercontinental", secondîndu-l pe Marian Munteanu în cîteva acţiuni.
Atunci, în zilele acelea, Nicu Lascu al meu a căutat o adresă, acolo unde ştia că locuieşte judecătoarea care l-a condamnat la moarte (sic!) în 1982, pentru subminarea economiei naţionale (?!), şi la confiscarea averii. A apucat să i se facă totuşi dreptate înainte de decembrie 1989, de către alţi magistraţi, tot comunişti, întregi la minte însă. La adresa căutată, lipsea persoana, tovarăşa preşedinta de complet. Murise de cîteva luni... Ce vroiai să-i faci?, l-am întrebat pe Nicu. Nici lui nu-i era clar. Dar voia mai ales să fie văzut de nemernică, curios de ce are să vadă în ochii ei cînd ea o să-l privească!... Literatură? Important, chiar extraordinar, este să aflăm că a existat, la sute de kilometri de cei mai apropiaţi partizani, în sufletul unor copilaşi, al unor pionieri din Constanţa, conştiinţa clară că undeva, în munţii României, nişte oameni luptau pentru ceva care era pe înţelesul lor, al puterii lor copilăreşti de a preţui faptele ce marchează Istoria. Spune mult această întîmplare despre răsunetul în lumea românească al sacrificiului, marcat donquijotesc, sublim propriu-zis, sacrificiul unor români dintre cei mai bravi, pe care Poporul îi numea partizani, iar autorităţile bandiţi... Mai există o legătură puternică între Constanţa şi partizanii din munţi: După cum se ştie, legionarii din exil, cu ajutorul Serviciilor Secrete occidentale, au organizat o reţea de sprijin pentru partizani, inclusiv prin paraşutarea în munţi a unor combatanţi. De această operaţiune a răspuns Traian Puiu, fostul primar al Constanţei, plecat din ţară în 1941. Isteţ ca orice constănţean, Traian Puiu şi-a dat seama că întreaga acţiune era trădată chiar de superiorul său, cunoscutul Kim Philby, spion sovietic infiltrat la cel mai înalt nivel al Serviciilor britanice. Din păcate, şi-a dat seama şi nemernicul de Philby că Traian Puiu l-a descoperit că lucrează pentru ruşi. Urmare a acestei descoperiri, Traian Puiu s-a trezit răpit de Securitate, legat fedeleş şi dus la Bucureşti. Judecat şi condamnat la moarte, Traian Puiu va ieşi liber în 1964, împreună cu ceilalţi deţinuţi politici. Va trăi pînă în 1991, cînd este accidentat mortal pe o trecere de pietoni. Pasă-mi-te, începuse să-şi publice amintirile despre cum ne-a trădat Occidentul... Repet: despre cum ne-a trădat Occidentul!
Fireşte, acesta nu ar fi un motiv pentru ca Nicu Lascu să nu-şi scrie şi el amintirile. Parte le cunosc şi eu - şi ar fi mare păcat să se piardă în cotloanele oralităţii. Scripta manent, Nicule! Nu poveştile de la Imperia, oricît de bun ar fi vinul pe care îl pui pe masă prietenilor! Să fie primit!...

ION COJA

Copyright Tricolorul

Iredentiştii maghiari au întrecut orice măsură...

Încurajaţi de complicitatea alogenilor ce deţin Puterea în România, iredentiştii unguri îşi continuă sistematic planul de sfîşiere a Ardealului din trupul Patriei Mamă. Combinînd acţiuni aparent inofensive cu unele extrem de dure, dar mai ales cu un tupeu ce n-ar rămîne nepedepsit nici în Vatican, agită continuu deocamdată Ţinutul Secuiesc.

Din păcate, vîrful de lance are acum o mare funcţie la Bruxelles, obţinută cu largul sprijin al europarlamentarilor PDL-işti şi nu numai. Vocea tunătoare a Tribunului României nu a fost susţinută, efectele se văd repede, dar cele pe termen lung sînt înfricoşătoare. Cel mai iredentist ungur ce a trăit în Transilvania, de la Contele Arpany încoace, Laszlo Tökeş cere nici mai mult nici mai puţin decît transformarea Ţinutului Secuiesc într-un Kosovo românesc. Asta ca prim pas, visul imperiului maghiar fiind credinţa cea mai mare al acestui ucigaş de Patrie-Mamă, născut, din păcate, în Ţinutul Transilvaniei. Se mai găsesc 3 puişori de huni care cer, nici mai mult nici mai puţin, schimbarea numelui unei străzi din Miercurea Ciuc, din Eminescu în Atilla. Motivul?... Poetul Naţional ar fi fost hungarofob. Păi, bine, măi, vampiri mongolozi, dacă Eminescu a fost hungarofob atunci Atilla, eroul vostru, a fost humanofob, că eurofob e prea puţin. În Istoria Europei nu a fost un criminal mai temut ca Atilla. "Biciul lui Dumnezeu" a fost mult peste Gingis Han în cruzime iar dacă voi acolo vă găsiţi izvoarele, atunci locul vostru nu este în nici un caz în Europa, iar în buna şi prea blînda Românie, nici atît. Curios este că nici acum, în afara P.R.M.-ului, nici o voce românească nu s-a auzit. Au apărut însă imediat o mie de semnături de susţinere a celor 3 tembeli periculoşi, aflaţi incredibil în libertate. Nu mai poate ţara asta să stîrpească năpîrcile? Am auzit pe un post media românesc, un anemic ce spunea că pericolul nu e mare, atît timp cît U.D.M.R.-ul e partid de guvernămînt. A ajuns România să-şi pună speranţele privind integritatea naţională în U.D.M.R.? Atunci e jale dar, din păcate, asta e realitatea. Economic nu mai existăm, politic sîntem izolaţi, nu mai avem prieteni şi aliaţi. Sîntem din nou singuri dar măcar să fim uniţi în interior, a mai trecut România prin vicisitudini dar a rămas în picioare. Întotdeauna însă doar apelînd la naţionalişti, la cei care o iubesc necondiţionat care din fericire se mai găsesc încă.

Ec. TRIF GRIGORE
Preşedinte al Filialei Judeţene P.R.M. Timiş

Copyright Tricolorul

Securiştii de ieri, capitaliştii de azi...

România ultimilor 20 de ani este captivă într-o lupta accerbă de acaparare a Puterii absolute, cunoscînd multe succese, dar, în multe rînduri, o aprigă rezistenţă a raţionalului şi, mai ales, a democraţiei. Rînd pe rînd, preşedinţii României au dezvoltat un plan personal de îngrădire a tuturor instituţiilor purtătoare de forţă politică, adjudecîndu-şi, perseverent şi sigur, cîte o redută a proaspetei democraţii.

După subita dispariţie a liderului comunist Nicolae Ceauşescu, fiecare pol care putea concentra putere, a exercitat, cu deosebită ambiţie, un mimesis de autoritate, avîndu-l, desigur ca exemplu definit pe mult regretatul prim-fiu al poporului, dar folosindu-se de mijloace mult mai puţin ortodoxe şi după atmosfera timpurilor, prea-pline de proceduri democratice. Adevărul despre decembrie 1989 nu mai este o ţintă pentru opinia publică, cele două decenii de pseudo-democraţie în sprijinul unor terţe persoane dovedind astăzi că fiecare conducător şi-a propus să desăvîrşească efortul securist ante-decembrist de a concentra, în propriile mîini, întreaga putere validă, avînd un suport incredibil în propaganda (liberă şi capitalistă). Adeseori, perdele de fum au acoperit intenţii meschine, preşedinţii dovedind abilitate în ceea ce priveşte conducerea singulară a unui Stat. Noii securişti, camuflaţi acum în capitalişti au fost chiar angrenaţi în această goană, oferind rînd pe rînd suport financiar dar şi unele lozinci nemuritoare: "Cînd Iliescu apare, soarele răsare!", răspîndind ingredientele unei reţete autoritare în plină coacere în România. Sintagmele, ca şi mijloacele uzitate, treceau din registrul comunist în cel capitalist cu viteza condeiului unui contabil, ceea ce odată fusese blamabil devenea, în context democratic, cuşer. Cauza tuturor suferinţelor îndurate astăzi de Poporul Român este o strategie prioritară de subminare a autorităţii tuturor instituţiilor democratice de către forţe obscure, dar bine antrenate, desfăşurată în paralel cu devalorizarea resurselor şi activelor Statului Român, economia fiind principala Opoziţie care ameninţă consolidarea unui trai decent al românilor, care, îmbătaţi de principiile democratice, începeau, încet, dar sigur să înveţe definiţiile noului Regim. Cauza dezarmării electorale a populaţiei ar fi fost pierdută dacă nu ar fi intrat în rîşniţa tătucilor tocmai minima bunăstare de care se bucurau românii. Nu miră pe nimeni că resursele şi uzinele moştenite de la bunicii şi părinţii cîndva muncitori au fost principala ţintă pentru un sistem care se dorea totalitar prin excelenţă. Distrugerea premeditată a cuprins sistemul bogăţiei dăruite de Dumnezeu: Agricultură, dar şi Educaţia, Sănătatea sau Justiţia, precepte de importanţa excepţională într-o democraţie autentică. Aşa că foşti "pieţari" sau simpli "găinări" aflaţi în locul potrivit au început munca pentru dezrădăcinarea României. Pădurile au fost sălbatic defrişate, fabricile vîndute la preţ de talcioc, iar resursa umană exilată la mii de km din cauza viitorului sumbru. Oare pura întîmplare cadoriseşte astăzi pe românii din Moldova cu viituri şi inundaţii crunte? NU. Speţa celui de-al doilea război mondial oferă o percepţie de ansamblu a României, realizîndu-se o iminenţă comparaţie între dezastrul istoric şi actualitatea apocaliptică! Cu siguranţă, românii nu-şi mai pot da seama (acţiune premeditată a guvernărilor) dacă viitura vine de la Dumnezeu sau de la Palatul Cotroceni, iar postura de sinistraţi îi pune într-o lumină favorabilă doar în faţa camerelor de luat vederi. Viziuni absurde au şi politicienii aflaţi pe malul apei, totdeauna pregătiţi cu cizme de cauciuc şi gonflabile... minciuni. Aşadar, pantofii cu toc sînt ceea ce sinistratul are neapărată nevoie pentru a nu-şi face comunitatea de ruşine la televizor sau pentru a se bucura forţat de vreo hora gazduita de caminul cultural cu ocazia prezentei unor mari personalităţi ale conducerii Statului! Imaginea nesimţirii întruchipate rămîne în memoria tuturor ca un tablou de Picasso: cîteva ciocolate împărţite dintr-un superb Touareg care, achiziţionat din bani publici, deserveşte sensibilitatea fizică a oamenilor politici. Dar poate respectivii meritau o vizită a aleşilor şi un asemenea tratament, numai azi nefiind ieri cînd au ieşit la vot "gătiţi", pe uliţele încă neinundate şi au ales despărţirea oficială de comunism! Certitudinea vine din situaţia deplorabilă a ţării, nivelul de trai şi puterea de cumpărare a leului au scăzut teribil în doar două săptămîni iar mirosul de decadenţă absolută stăruieşte ca o perdea de plumb peste sufletul ţării. Oricît de exagerată ni s-ar părea personificarea unei ţări, ea există şi se desăvîrşeşte cu fiecare acţiune a guvernanţilor, încît un fals tablou fovist se conturează. Cu siguranţă că românii nu trăiesc bine, dar români sînt şi impunătorii conducători, chiar şi teribilii lătrăi care înfloresc în fiecare colţ al Puterii. Aşa că avem printre noi cei mai mulţi deţinători de maşini fabricate manual, cei mai mulţi turişti de promenadă şi cele mai numeroase mangafale de mall, încît chinul sec cotidian păleşte în faţa luxului grobian pe bani publici. Un recent sondaj oficializează nostalgia care ne-a cuprins pe toţi: "Era mai bine înainte!". De data asta, plînge un întreg popor... Succesul înregistrat de grupările antinaţionale răsună pînă în America: România a murit! Un mapamond întreg, poate, jubilează: România e departe de puterea economică, nu mai aprovizionează Europa cu cereale şi, în mod clar, nu mai are pretenţii de independenţă energetică, alimentară şi tehnologică! Se felicită actanţii Planului Maret şi merg să se spele pe mîini în Occident, la tătucii lor. E firesc pentru orice iniţiativă a presupusei Opoziţii din Parlament să fie luată în derîdere. Cine garantează că eşecul colectiv al românilor ar fi fost evitat cu o altă conducere renăscută din guvernări anterioare? Din păcate, gloata nu pricepe mişcările politice, iar cei care aveau rolul statutar de a le deschide mintea sînt, de acum, puşi la zid, încît nici un spectacol sau articol cu tente realiste nu va mai vedea lumina difuzării. Impozitul dublu pe drepturile de autor îşi are eşenţa în acţiunea de a închide gura tuturor celor care îndură o părere liberă şi sinceră despre nemulţumire! Un deziderat politic odios va înlocui un drept public atenian: puterea nu trebuie contestată, corupţia nu trebuie acuzată. Va veni vremea cînd şoapta va cutremura munţii şi cînd gîndul, în dauna vorbei, îşi va demonstra încărcătura! Să învăţăm pînă atunci să silabisim, să oftăm în taină, să plîngem în rugă! Răul nu poate fi prea negru cînd încă mai sînt oameni ce trăiesc în lumină. Năzuinţă tuturor strigă viitorul, se luptă cu el, cerîndu-i izbăvirea. Poate toamna ne va oferi apusul unui morţi veşnice! Nici un împrumut şi nici o bancă altruistă nu mai pot salva România, singurul antibiotic sînt alegerile anticipate, corecte şi democratice. Guvernul Salvării trebuie să se individualizeze în onestitate, demnitate şi naţionalism!
"Am învăţat să urăsc trădătorii de ţară şi nu este boală pe care o condamn mai mult decît trădarea de ţară" - Eschil (525 î.Chr.-456 î.Chr.).

GABRIEL LAURENŢIU PĂTRAŞCU

Copyright Tricolorul

Un sondaj de opinie realizat pentru Palatul Cotroceni

Este de la sine înţeles că Serviciile Secrete nu stau la mîna unor bişniţari şi curve flămînde, care roiesc pe la aşa-zisele institute de sondare a opiniei publice. Ce om normal poate avea încredere în asemenea vagabonzi, care se vînd pe o fleică şi un şpriţ? Aduceţi-vă aminte ce rateuri au dat ăştia, de-a lungul timpului. Aşa că specialiştii din aceste structuri de forţă îşi iau măsurile care se impun pentru a afla care este starea de spirit REALĂ a populaţiei, nu cea falsificată, pe bani.

Şi, desigur, care sînt tendinţele ierarhiilor politice - poate şi pentru a se pune, din timp, discret, la dispoziţia noilor stăpîni. În treacăt fie spus, cine falsifică - acum, în aceste vremuri de restrişte - sondajele de opinie, va falsifica şi banii, pentru că trebuie să le dea oamenilor de mîncare. Sincer să fiu, am vrut, iniţial, să-mi intitulez acest articol "Falsificatorii sondajelor ar trebui împuşcaţi!". Am renunţat. De ce? Foarte simplu: oi fi eu rău de gură, pamfletar, radical etc., dar nu-mi place violenţa şi cei care mă cunosc ştiu că n-aş omorî nici măcar un păianjen - care chiar poate aduce necazuri - dar nu vreau să-mi împovărez sufletul cu distrugerea unei vieţi, oricît de mică şi de neînsemnată ar fi. Fondul problemei rămîne, însă, neschimbat: cei care şi-au făcut o profesie bănoasă nu din sociologie, ci din prostituarea sociologiei; nu din realizarea unor sondaje, ci din falsificarea lor; nu din informarea populaţiei, ci din intoxicarea ei. De ce pun eu atîta suflet în această problemă? Răspunsul e simplu: nu numai pentru că resping minciuna, ci şi fiindcă sînt singurul şef de partid de profesie... sociolog!
Nu se poate batjocori această ştiinţă la infinit! Unde, în lume, se mai folosesc sondajele de opinie, sistematic, de cel puţin 15 ani, în scopuri diversioniste, în dispreţul legii şi al populaţiei? Nicăieri. Numai la noi, în ţara tuturor posibilităţilor negative, nu pozitive. Schema gîndirii primitive a acestor răufăcători este aceasta: se prezintă opiniei publice o oglindă strîmbă a opţiunilor politice, iar apoi se fură alegerile în funcţie de scorurile prestabilite. Aşa s-a întîmplat la ultimele alegeri parlamentare: în anul 2006, nebunul incurabil Băsescu s-a lăudat unor slugi că va face în aşa fel încît PRM să cadă sub pragul electoral, dar nu oricum, ci să-i lipsească vreo cîteva sutimi, ca să se zgîrie pe ochi. Apoi, cu ajutorul lui Vasile Blaga (un fel de Coana Frosa, fată în casă) a tot difuzat sondaje mincinoase, în care PRM se prăbuşise la 3%! Cîtă abjecţie! Un partid care nu fusese la guvernare, nu făcuse greşeli, nu era corupt (dimpotrivă, luptase, din răsputeri, pentru a împiedica desăvîrşirea dezastrului!), să ajungă la 3%! Încă o mînărie ordinară a acestui nelegiuit, Băsescu. Ceea ce a urmat se cunoaşte: PRM a fost eliminat din Parlamentul României, dar UDMR a rămas, fiindcă el e Boul Apis, n-are voie nimeni să se atingă de el, ungurii noştri, stăpînii noştri! Din fericire, după mai puţin de 1 an, PRM avea să intre în Parlamentul European. Dar asta numai după o "mutare de şah" strălucită, menită să dea peste mînă hoţilor de voturi, în sensul că electoratul PRM s-a unit cu cel al PNG, pentru a putea depăşi pragul de 5%. În faţa acestei mişcări, la care nu se aşteptau, cei doi bandiţi, Băsescu şi Blaga, au rămas muţi, n-au mai avut încotro, şi-au băgat capul între urechi şi coada între picioare: inteligenţa învingea şmecheria!
Astăzi, vameşul Blaga se joacă, din nou, de-a sondajele de opinie. El confundă anul 2010 cu anul 2004, sau cu anul 2008. Sau poate că nu îl confundă, dar Buldogul e ca la Zidul Morţii şi nu se mai poate opri din furat, fiindcă dacă încetineşte viteza, îşi rupe gîtul. Fireşte că tot şi-l va rupe, chiar mai devreme decît crede el. Personajul ăsta e bun de studiat, poate deveni chiar erou de cinema: lacom de bani şi de trai îmbuibat, cu o aparenţă pe cît de cinstită, pe atît de jovială, acest Blaga e unul dintre cei mai neruşinaţi escroci din Istoria ţării. Celebrul falsificator de vinuri Ştefănescu e copil de ţîţă faţă de acest Blaga, şeful contrabandei din România şi al altor afaceri de tip mafiot. Poate el se iluzionează că m-a indus în eroare vreodată, cu politeţea lui prefăcută, cu viclenia lui de miliţian uns cu toate alifiile legale pe care lumea interlopă le foloseşte drept strat de protecţie. Haida-de! Ai să mori în puşcărie, Vasilică! Nu mă cunoşti! Pentru infamia golănească de a scoate PRM din Parlament, tu, Băsescu şi ceilalţi nemernici de care v-aţi servit veţi da socoteală foarte curînd.
Dar, să revin la sondajele din această vară. Întîi s-a aruncat pe piaţă un aşa-zis sondaj scos din maţele puturoase ale ţiganului cu mustăţi de honved Vasile Dâncu (şi ăsta e Vasile, vorba bancului, aşa tînăr şi deja Vasile!). Firma de bucătărie a acestui prost cu ifose, Metro Media Transilvania, nu mai există. Există numai setea de revenire în prim-plan a lui Adrian Năstase, care vrea să-l termine, definitiv, pe Mircea Geoană. Aşa se explică de ce Victor Ponta e creditat de Tetea Danciu (Dâncu) cu... 43% (?!), la Preşedinţia României! Nu vă e, mă, ruşine? Nici măcar acum, cînd ţara stă pe un vulcan, nu vă băgaţi minţile în cap? Victor Ponta nu va cîştiga alegerile prezidenţiale nici dacă va candida singur, fiindcă îi arde Daciana Sîrbu o ţîţă peste ochi şi îl dă cu roatele în sus. Imediat, Vasile Blaga a comandat un sondaj-replică, la auto-intitulatul Institut pentru Politici Publice, care şi-a adăugat în titulatură şi Data Research, ca să sune mai americăneşte. În realitate, şi aici avem de-a face cu o firmă de bucătărie, cuibărită la o adresă obscură, la cucurigul unui bloc, pe Str. Sevastopol nr. 13-17, Sc. 4, ap. 105 (telefon 021/212.31.26, sau 27). Am să-l ignor pe bucătarul cu cap de ocnaş Adrian Moraru, băgat la înaintare de posturile de Televiziune, şi voi pomeni de gaşca de 7 hoaţe din fruntea IPP: Violeta Alexandru, Elena Iorga, Alexandra Soci, Loredana Mateescu, Loredana Ercuş, Raluca Mihai, Florica Liscan. Aceste impostoare ştiu bine că sondajul lor NU există, fiindcă NU s-a făcut. Şi atunci? Cine le-a dictat "scorurile"? Cel care le-a plătit. În orice caz, la originea acestei făcături ridicole se află o înţelegere între Vasile Blaga, Crin Antonescu şi Gabriel Oprea. Unul dintre scopurile principale este să-i dea peste nas lui Victor Ponta (43%, nu-i aşa?) şi să fie cocoţat pe primul loc Crin Antonescu (tot 43%, simetric, în oglindă), secondat de cel pe care Ponta îl îndepărtase de la şefia PSD, Geoană. Numai minciuni. Numai aranjamente de şmenari. Ce legătură au toate aceste fabulaţii bolnave cu ŢARA REALĂ? Nici una! Dar Televiziunile de-abia aşteaptă asemenea pleaşcă, mai ales pe vreme de vacanţă, cînd nu prea sînt alte subiecte. Cu o insistenţă sufocantă, postul Realitatea TV i-a bombardat pe români, minut cu minut, ceas de ceas, cu informaţii, grafice, ierarhii, comentarii. Am fost invitat, şi eu, la emisiunea făcută de cineva pe nume Oana Stancu. Sincer să fiu, iniţial am refuzat, atît pentru că ce e mult, strică - dar şi pentru faptul că nu dau doi bani pe creatura asta. Numita Oana Stancu e o fiinţă complexată, care, cînd stă pe scaun, nu ajunge cu picioarele la podea, are o frunte îngustă, ca o talpă de melc curentat şi o uitătură rea. Pe undeva, caut s-o înţeleg, gîndindu-mă ce reuşite sînt colegele ei, Melania Medeleanu, Andreea Creţulescu, Ana Maria Roman ş.a. Aşa că micul tanc Oana (S)tancu încearcă să se remarce prin răutate, duritate, priviri tăioase, fraze bîzdîcoase. Repet, n-am dorit să particip la emisiune, mai ales că trebuia să fac un efort deosebit, să-mi las familia pentru o perioadă, să plec de la Neptun la Mamaia, să caut un loc liniştit unde să se instaleze echipa de la Realitatea TV, un mic studio etc. A insistat producătoarea Raluca Damian, care mi-a dat mai multe telefoane, aşa că, pînă la urmă, am acceptat. Efort mare, circulaţie rutieră dificilă, caniculă, tămbălău. Pentru ca, în final, ce să vezi? O Oana Stancu obraznică şi agresivă, care l-a jignit pe un om delicat, aflat în studio, Cristian Diaconescu (totuşi, fost ministru de Externe al României!) şi s-a purtat infect şi cu mine. Dar nu de la început, ci imediat cum am zis ceva de Vasile Blaga! După scurt timp, handicapata asta a întrerupt legătura! Carevasăzică, e adevărat ce se spune, că ea e "protejata" lui Vasile Blaga (gurile rele spun că a fost chiar amanta Buldogului, ceea ce mi se pare halucinant, fiindcă nici măcar Bosch şi Goya nu şi-ar fi putut imagina o astfel de împerechere de monştri, cu capete mari şi membre diforme şi scurte). Evident, nu voi mai participa niciodată, dar niciodată la vreo "emisiune" făcută de idioata asta, care ziaristă nu e, moderatoare nu e, şi atunci ce e? (Marius Marinescu ar zice că e "pitică muistă", dar eu nu pot pentru ca să-mi permit asemenea caracterizări, au şi piticii mîndria lor).
Iată, în final, cum sună sondajul de opinie anunţat încă din titlu. El a fost realizat în perioada 21-22 iulie 2010 (adică miercuri şi joi). Date metodologice:
* Eşantion: 1.800 de persoane cu drept de vot
*Marja de eroare: ± 2%
* Faţă în faţă
La întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cu ce partid aţi vota?" ordinea arăta astfel: 1) PRM - 23,4%; 2) PSD - 22%; 3) PNL - 15,6%; 4) PDL - 12% ; 5) UNPR - 9,8% ; 6) PNG - 5%; 7) UDMR - 3,2%.
În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, clasamentul arată aşa:
1) Corneliu Vadim Tudor - 24%;
2) Mircea Geoană - 19%;
3) Victor Ponta - 18%;
4) Crin Antonescu - 11%;
5) Traian Băsescu - 8%;
6) Gabriel Oprea - 5%;
7) Gigi Becali - 3,9%;
8) Marko Bela - 2%.
Tendinţa e de creştere, constantă, a mea şi a PRM. Fiindcă aşa e logic să se întîmple, pe vremuri de criză. Asta se fac că nu pricep falsificatorii de sondaje. Care, repet, n-ar trebui împuşcaţi - dar spînzuraţi e voie?

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
Neptun, 23 iulie 2010

Copyright Tricolorul

LICHIDATORI ŞI UCIGAŞI

După lovitura de Stat din decembrie 1989, stăpînii alogeni ai României au impus Poporului Român un anume capitalism, original, bazat pe jefuirea avuţiei naţionale, pe sărăcirea majorităţii populaţiei, pe genocid şi pe îndatorarea externă înrobitoare. Conducătorii alogeni au îndreptat România spre un viitor fără nici un orizont, fără obiective concrete pentru Poporul Român.

Ei au promis, în campaniile electorale şi în Parlament, că vor face multe, dar faptele au fost puţine, cu efecte deloc sbenefice pentru România şi pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei.
În acele vremuri tulburi, în funcţiile importante în Statul Român şi în fruntea principalelor instituţii publice au fost numiţi numeroşi alogeni, iar apoi, în următorii 20 de ani tot ei şi ai lor au fost aleşi, în urma manipulării alegătorilor şi a fraudării alegerilor.
Alogenii aleşi sau numiţi în funcţii importante, împreună cu unele cozi de topor româneşti, acţionează, de peste două decenii, pentru materializarea unui plan diabolic, elaborat în străinătate, îndreptat împotriva Poporului Român şi a României. Programul respectiv vizează existenţa Poporului Român şi integritatea teritorială a ţării noastre. După un scenariu apropiat de cel practicat de aceiaşi alogeni la instaurarea comunismului în România, începînd cu anul 1945, cînd intelectualii români şi oamenii înstăriţi au fost lichidaţi în închisori şi la Canal, acum, începînd cu anul 1990, intelectualii au rămas pe drumuri sau au fost obligaţi să emigreze, iar clasa de mijloc este blocată în procesul de consolidare a ei. În ultimii 20 de ani, alogenii care au produs dezastru în România în domeniile economic, financiar-bancar şi social, în învăţămînt şi sănătate, în cultură şi sport, pot fi numiţi lichidatori, iar în unele cazuri lichidatori şi ucigaşi. Unii dintre ei au mîinile pătate de sînge după ce l-au ucis în sfînta zi de Crăciun a anului 1989 pe preşedintele României şi pe soţia acestuia, iar pînă la sfîrşitul acelui an au mai fost ucişi peste 1.100 de oameni nevinovaţi, mai ales tineri. Aceşti lichidatori ucigaşi nu au frică de Dumnezeu şi cred că nu vor fi pedepsiţi pentru faptele lor. Deloc întîmplător, ei zic că au acţionat legal şi nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor. De ce? Pentru că a fost adoptată o Constituţie care le permite atingerea obiectivelor stabilite de către stăpînii lor din străinătate. La Legea fundamentală a ţării s-au adăugat numeroase alte legi iniţiate de către guverne, astfel încît totul să se desfăşoare într-un cadru legal, în Statul de Drept. După 20 de ani, tot mai mulţi cetăţeni, inclusiv ziarişti, realizează că ceea ce s-a desfăşurat şi continuă în România nu este întîmplător, ci face parte dintr-un amplu, diabolic şi incredibil program antiromânesc. Cu excepţia ţărilor cu statut de colonie, marea majoritate a ţărilor lumii şi-au stabilit obiective de dezvoltare economico-socială şi au progresat în ultimele două decenii. Prin excepţie, lichidatorii au îndreptat România pe un drum greşit şi acum ţara se află pe fundul prăpastiei. Totul s-a făcut la comandă străină, pe baza unui program secret. Dintre etapele coordonate de către lichidatorii alogeni amintim următoarele:
1) Numeroasele capacităţi de producţie din toate ramurile industriale, existente la începutul anului 1990, puteau produce în continuare, asigurau milioane de locuri de muncă şi aveau piaţă de desfacere. Atunci, un prim-ministru alogen a spus că industria românească este un morman de fiare vechi. Ca urmare, s-a trecut la lichidarea industriei româneşti prin aplicarea terapiei de şoc şi a Legii Privatizării adusă de Silviu Brucan, un comunist-capitalist de tristă amintire, dar care făcea pe profesorul, deşi nu i-a văzut nimeni Diploma de Bacalaureat. Ce s-a întîmplat în timp? S-au privatizat străinii în România în dauna românilor. Acei investitori alogeni, porecliţi strategici, unii doar cu o avere de cîţiva dolari, au devenit proprietari pe societăţile comerciale româneşti pe care, apoi, le-au închis şi tăiat în bucăţi, încasînd din valorificarea metalelor mult mai mult decît suma oferită la privatizare, iar terenurile le-au rămas gratis. De regulă, prioritate la privatizare - lichidare au avut cele mai bune firme autohtone, cu produse competitive pe piaţă şi cu profituri mari, care alimentau cu venituri importante Bugetul de Stat. Brusc şi la comandă externă, unele dintre ele au devenit găuri negre şi o povară pentru Poporul Român, căruia i s-a spus că singura soluţie este privatizarea lor, uneori doar pentru 1 dolar. După ce alogenii au devenit proprietari ai unor firme româneşti, acestea au devenit foarte rentabile şi profiturile obţinute au luat calea străinătăţii. Acelaşi scenariu se pregăteşte acum pentru Poşta Română, care, brusc, produce pierderi. De asemenea, în plină criză, preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc IV se grăbesc să vîndă pachetele de acţiuni pe care Statul Român le deţine la cîteva firme cu profit. Guvernele Boc I-IV au lichidat, tot la comandă străină - şi nu din prostia lor, peste 330.000 de I.M.M.-uri, ca urmare a introducerii impozitului forfetar, mărind numărul şomerilor cu alte sute de mii. După 20 de ani, lichidatorii şi-au făcut datoria faţă de stăpînii lor din străinătate "punînd umărul" să dispară, practic, în timp de pace, industria românească, inclusiv în domeniile unde România se situa pe primele 10 locuri în lume. Aceşti lichidatori alogeni au adus pagube Poporului Român mai mari decît cele două războaie mondiale. Din suma de peste 700 miliarde de euro, cît reprezintă valoarea de piaţă a societăţilor comerciale privatizate, preşedinţii alogeni Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu toate guvernele post-decembriste, nu pot exemplifica ce mari obiective de investiţii s-au realizat în mandatele lor. Banii obţinuţi din privatizările frauduloase s-au cheltuit pentru acoperirea marilor deficite bugetare anuale şi pentru plata datoriei externe. Lichidatorii din industrie au desfiinţat milioane de locuri de muncă şi au alungat din ţara - mamă forţa de muncă bine pregătită şi cu înaltă calificare. Pentru a nu se produce revolte ale celor lăsaţi pe drumuri, fără locuri de muncă şi fără venituri, lichidatorii au găsit mai multe soluţii: s-au deschis graniţele şi au fost încurajaţi românii să părăsească ţara; s-au plătit salarii compensatorii tentante; s-a încurajat pensionarea anticipată. Lichidatorii care s-au aflat la conducerea României au ascuns Poporului Român informaţiile şi adevărul despre privatizările făcute şi consecinţele acestora. Nimeni nu îi întreabă: de ce a fost lichidată industria românească?
2) Înainte de anul 1990, agricultura socialistă satisfăcea necesităţile interne şi asigura mari cantităţi de produse agricole pentru export. Se cultiva toată suprafaţa agricolă a ţării şi existau importante efective de animale în marile complexe şi în fermele zootehnice de la IAS-uri şi CAP-uri. Acum, agricultura capitalistă din România, promovată şi susţinută de către lichidatorii alogeni, s-a materializat în necultivarea a peste 4 milioane hectare de teren agricol, în decimarea efectivelor de animale şi în importul a peste 75% din necesarul de alimente pentru populaţie. Marile exploataţii agricole au fost lichidate, la fel ca şi fabricile care produceau pentru agricultură şi cele care prelucrau produsele agricole. A fost generalizată agricultura de subzistenţă şi, în paralel, lichidatorii acţionează pentru distrugerea satului românesc şi a tradiţiilor noastre multimilenare. În ceea ce priveşte valorificarea potenţialului agricol, lichidatorii au adus România pe ultimul loc în Europa.
3) În domeniul transporturilor, au acţionat din plin lichidatorii. Flota României, una dintre cele mai mari din lume a dispărut fără urmă. Cel care ştie multe despre această dispariţie, dar care nu este interesat să se afle adevărul, a fost ales şi reales preşedinte al României. La autostrăzi şi la starea drumurilor, România a fost adusă pe ultimul loc în Europa. Pe acelaşi loc ultim pe bătrînul Continent a fost adusă România în ceea ce priveşte starea căii ferate, după ce înainte de anul 1990 ţara noastră avea cea mai extinsă reţea din Europa. Zeci de mii de vagoane şi sute de locomotive au trimis lichidatorii în străinătate la topit, iar în ţară au închis majoritatea combinatelor siderurgice şi metalurgice.
4) Starea sănătăţii populaţiei plasează România pe ultimul loc în Europa. Lichidatorii şi ucigaşii îi omoară pe români cu zile, folosind un arsenal bogat: aditivi alimentari cancerigeni; aşa-zisa coplată; reducerea numărului medicamentelor compensate; închiderea a sute de spitale; alungarea medicilor în străinătate; reducerea cu cca. 50% a salariilor şi a pensiilor. Recent, românii au aflat pariţial adevărul în legătură cu mărirea TVA-ului la 24%. Guvernatorul alogen al B.N.R., dl. Isărescu, a precizat că jumătate din creşterea TVA-ului este destinată plăţii dobînzilor la creditele externe.
5) Lichidatorii au acţionat diabolic împotriva învăţământului. I-au umilit şi batjocorit pe profesori, le-au tăiat salariile şi sporurile. Şcoala românească au adus-o în cădere liberă. Nivelul de pregătire al elevilor şi studenţilor a scăzut foarte mult. Au fost închise mii de şcoli, mai ales de la sate. Numărul copiilor care nu merg la şcoală, în special din cauza sărăciei, creşte în fiecare an. Cu toate că majoritatea premierilor au fost cadre didactice universitare, în mandatele lor analfabetismul a crescut continuu. Ei au adus România pe primul loc în Europa la analfabetism.
6) Cultura românească nu putea să scape din atenţia lichidatorilor. Au fost închise numeroase cămine culturale şi case de cultură. Reţeaua de cinematografe a fost lichidată. La fel şi bibliotecile, în special cele din mediul rural. Artiştii şi creatorii, la fel şi ziariştii, sînt umiliţi. Sub pretextul reducerii personalului din administraţia publică, se acţionează acum pentru închiderea sau comasarea unor teatre. Va exista o excepţie. Rămîne Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca, unde, după alungarea din funcţia de prim-ministru, dl. Emil Boc va avea normă întreagă în rolul lui Pinochio. La U.B.B., rectorul Marga şi conducerea acestei universităţi acţionează pentru a nu-l mai reprimi pe cel care a acceptat să acţioneze, împreună cu lichidatorii, împotriva românilor şi a României, susţinînd pretenţiile iredentismului unguresc.
Lichidatorii au adus România şi Poporul Român într-un stadiu extrem de periculos. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ţinem seama de ceea ce spunea Eroul Naţional Avram Iancu: "S-au punem pumnul în piept furtunii sau pierim!".

Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele filialei P.R.M. Cluj

Copyright Tricolorul

Mare praznic al Bisericii Ortodoxe - SFÎNTUL ILIE

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfîntului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Sfîntul şi Marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne, ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi, în Galaad.

Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Se spune că, atunci cînd s-a născut, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dîndu-i numele, i-au dat să mănînce o flacăra, simbol al rîvnei pentru Dumnezeu, care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgînă, Isabela, care l-a ademenit şi pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioşenie şi depravarea predecesorilor săi au ajuns la culme. Încurajat de soţia sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte.
Sfîntul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct, purtînd o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului, care, prin exemplu mai marilor săi, era tîrît în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pămîntului: totul fu secat, devastat, ars; bărbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea îl va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă.
Sfîrşitul Sfîntului Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe care Ilie L-a slujit cu multă autoritate. Se spune că, simţind el că zilele pe pămînt sînt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. Atît de mare a fost personalitatea lui, încît Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa aceasta pămîntească la viaţa cea cerească, fără a trece prin poarta morţii. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălţat la cer pe o căruţă de foc trasă de cai.
În tradiţia populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în Istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj, demne de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat şi erou al credinţei. Fiii Bisericii Ortodoxe Romîne au o evlavie profundă pentru acest sfînt făcător de minuni. Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale României, dar toate mărturisesc cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci cînd se întîmplă fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie, de fapt, traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu şi mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuţi ale sfinţilor Noului Testament. Fiind unul dintre Profeţii evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaşte sub numele de Sfîntul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

Copyright Tricolorul

ILIESCU, CONSTANTINESCU, BĂSESCU ŞI INUNDAŢIILE

În timpul celor trei preşedinţi alogeni ai României şi al guvernelor pe care le-au format şi patronat au fost abandonate programele naţionale de îndiguiri, baraje şi canale pentru prevenirea inundaţiilor.

Timp de 20 de ani, preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu guvernanţii nu au acţionat pentru prevenirea şi evitarea inundaţiilor, iar guvernele şi Parlamentul nu au alocat fondurile necesare pentru investiţii în acest domeniu. Proiectele şi investiţiile în domeniul hidroamelioraţiilor şi îmbunătăţirilor funciare începute înainte de anul 1990, cu toate că nu aveau culoare politică, nu au mai fost continuate de către specialistul în domeniul hidrotehnicii Ion Iliescu, care a fost şi şef la Consiliul Naţional al Apelor.
El avea ocazia ca Diploma obţinută la Moscova să o confirme prin fapte. Timp de 10 ani, cu încălcarea Constituţiei, dl. Ion Iliescu a fost preşedintele României (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004), dar niciodată nu a prezentat vreun program, sau un raport, ori un mesaj în Parlament pe tema prevenirii inundaţiilor şi ajutorării sinistraţilor. Acum, nimeni nu-l deranjează nici măcar cu o întrebare pe această temă. Se bucură în linişte de o pensie frumoasă, la care se adaugă indemnizaţia specială de fost preşedinte al României şi alte privilegii (casă de protocol, cabinet post-prezidenţial, pază de la S.P.P., maşină la scară etc.) şi este scutit de impozite, fiind revoluţionar-complotist. Se zice că răspunde politic, adică a fost preşedinte al F.S.N., P.D.S.R. şi preşedinte de onoare al P.S.D. Următorul preşedinte al României, Emil Constantinescu, geolog şi fost activist al P.C.R., nu a fost preocupat de P.C.I., adică Paza Contra Inundaţiilor, ci numai de aplicarea blestematului algoritm politic. Acesta s-a materializat prin înlăturarea din funcţii a oamenilor competenţi, a profesioniştilor şi înlocuirea lor cu cei 15.000 de specialişti ai răposatei Convenţii Democrate. Avînd diplomă de geolog, în mandatul preşedintelui Constantinescu s-au închis - la comandă externă - majoritatea minelor din România, iar multe dintre resursele naturale ale Poporului Român, inclusiv cel mai mare zăcămînt din lume de aur, argint, uraniu şi metale rare de la Roşia Montană, au fost date unor aventurieri străini. De la sfîrşitul anului 2004, în urma fraudelor electorale, este preşedinte al României un marinar, Traian Băsescu, şi, nefiresc, ţara s-a aflat sub ape, ca urmare a inundaţiilor din anii 2005, 2006, 2008 şi 2010. Fostul preşedinte al României, asasinat în Sfînta Zi de Crăciun a anului 1989, Nicolae Ceauşescu a învăţat din inundaţiile catastrofale din anii 1970 şi 1975, iar după ce i-a ascultat pe specialiştii în domeniu, a mobilizat întreaga populaţie şi a alocat fondurile necesare pentru a preveni alte inundaţii catastrofale. Specialiştii români au elaborat proiectele pentru lucrările hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, la care s-au adăugat şi programele de împăduriri în toate judeţele, iar tăierea pădurilor s-a făcut sub un strict control pentru a asigura, în principal, materia primă necesară industriei lemnului. În ultimii 20 de ani, preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, precum şi clientela lor politică, nu au învăţat nimic din inundaţiile precedente, nu au acţionat pentru prevenirea inundaţiilor şi pentru a evita repetarea dezastrelor. Guvernanţii nu au acţionat pentru redimensionarea digurilor existente şi pentru construirea unor diguri noi. Grija lor a fost şi este legată de obţinerea unor comisioane din privatizarea hidrocentralelor. Toţi guvernanţii, de după anul 1989, au permis tăierea masivă a pădurilor, iar defrişările uriaşe se răzbună pe oamenii nevinovaţi, iar nu pe cei care s-au îmbogăţit pe seama lemnului furat.
La inundaţiile din anii 1970 şi 1975 au intervenit Armata Română (cu zeci de mii de militari), întreprinderile şi instituţiile socialiste, Miliţia, Pompierii şi studenţii din toată ţara. La inundaţiile din anul 2010, care au afectat aproape toate judeţele, Armata Română a participat cu 200 de soldaţi, repartizaţi în 5 judeţe, iar la Galaţi şi Brăila cu 300 de soldaţi. Nu trebuie uitat că, în mandatul 2000-2004, deputatul Emil Boc s-a bătut în Parlament pentru desfiinţarea stagiului militar obligatoriu, deşi în ţările membre N.A.T.O., în China, Israel şi alte state ale lumii tinerii fac Armata timp de 1-5 ani, intervenind salvator în timpul inundaţiilor şi după cutremure. La noi, jandarmii, pompierii şi poliţiştii care au participat la îndiguiri, la salvarea de vieţi omeneşti şi la înlăturarea efectelor inundaţiilor sînt "recompensaţi" de preşedintele Băsescu şi de Guvernul Boc IV cu reducerea a 25% din salariu. La această "recompensă" se adaugă creşterea T.V.A. cu 5% şi a inflaţiei, care a ajuns la 8%. Ca urmare, salariul real al bugetarilor se reduce cu peste 50%, prin adăugarea majorărilor la impozite şi la taxe şi a eliminării subvenţiei la încălzire. Sînt exceptaţi, de la scăderea indemnizaţiilor şi salariilor, bugetarii de la Banca Naţională a României, în apărarea cărora a intervenit Banca Centrală Europeană. Bugetarii din conducerea B.N.R., care cîştigă între 50.000 şi peste 100.000 lei/lună, nu sînt afectaţi de tăierile Guvernului Boc IV şi nici nu fac donaţii pentru sinistraţi. Studenţii, de la universităţile de stat şi private, sînt în vacanţă şi guvernanţii au uitat de ei. După ce tăierile guvernamentale i-au afectat şi pe tinerii studioşi, premierul-filozof şi dascăl Emil Boc nu a avut curajul să apeleze la sutele de mii de studenţi pentru a interveni pe parcursul inundaţiilor şi după aceea. Firmele străine care s-au privatizat în România, de regulă, nu participă la ajutorarea sinistraţilor, fiind preocupate să stoarcă un profit cît mai mare şi apoi să-l expatrieze. Fiind România sub ape, de circa o lună şi jumătate, Parlamentul a intrat în vacanţă, iar majoritatea senatorilor şi deputaţilor aleşi uninominal de calculator au plecat în ţări ferite de inundaţii. Alegătorii lor au rămas să se descurce cum pot. Preşedintele Băsescu nu a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a analiza situaţia şi pentru a elabora o strategie de prevenire a inundaţiilor. Nici un partid politic parlamentar nu a solicitat o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a decide alocarea de fonduri de către Guvern şi Banca Naţională pentru ajutorarea sinistraţilor şi refacerea infrastructurii. Liderii P.D.L., P.S.D., P.N.L. şi U.D.M.R. nu sesizează Parchetul care să-i cerceteze pe cei vinovaţi - premieri, miniştri, secretari de Stat, prefecţi, şefi de instituţii deconcentrate şi unii dintre aleşii locali - care nu au alocat fonduri şi nu au urmărit executarea lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor. Cu toate că au murit 23 de persoane în timpul recentelor inundaţii, Parchetul nu se autosesizează. După aşa-zisa gripă aviară, de prin anii 2005-2006, ministrul Flutur, de la Agricultură, împreună cu Guvernul Tăriceanu I (P.N.L., P.D., P.C. şi U.D.M.R.) au obligat toate Consiliile Locale din România să cheltuiască cel puţin 70 milioane lei (ROL) pentru a achiziţiona obiecte de inventar şi substanţe necesare în lupta cu o epidemie care nu a mai venit, după ce au aflat de această afacere Parchetul şi D.N.A. După inundaţiile din ultimii 5 ani, guvernele Tăriceanu şi Boc nu au obligat toate Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale să achiziţioneze bărci cu motor şi motopompe. Marea majoritate a localităţilor, inclusiv cele care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, nu au bărci şi motopompe, nici măcar pentru a le filma în cadrul unor reportaje transmise la televiziune. Aflînd că nu există motopompe în localităţile inundate, cîteva mici ţări europene s-au decis să ofere României, în ajutor, cîteva utililaje de acest fel.
În ultimii 20 de ani, preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu nu s-au dus niciodată în vizită de lucru, pentru a verifica, pe teren, stadiul lucrărilor pentru prevenirea inundaţiilor. Acum, după inundaţii, preşedintele Băsescu se duce zilnic să vadă cum lucrează militarii la construirea unui pod de pontoane pe Rîul Suceava. După 7 zile de la declanşarea inundaţiilor şi după ce presa i-a dat dispăruţi, au reacţionat şi premierul Emil Boc, cîţiva miniştri şi apoi preşedintele Băsescu, ducîndu-se în cîteva localităţi din Moldova să vadă ce ravagii au făcut apele revărsate. Guvernanţii ignoranţi au acţionat tîrziu şi haotic, iar din Fondul Special pentru Intervenţii în caz de calamităţi naturale nu acordă ajutoare pentru sinistraţi. Premierul promite că va tăia din banii de la investiţii pentru a ajuta cetăţenii din localităţile inundate. Guvernele Boc I-IV nu au adoptat nici o strategie în domeniul apărării împotriva inundaţiilor, nici prin O.U.G., nici printr-un proiect de lege. Premierul Boc nu a angajat răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului pe un program naţional pentru prevenirea inundaţiilor şi pentru ajutorarea sinistraţilor. Dimpotrivă! Guvernul Boc IV pregăteşte falimentul pentru administraţiile locale. În timpul inundaţiilor, Guvernul Boc IV a redus sumele defalcate din T.V.A. ce revin Consiliilor Judeţene şi Consiliilor Locale. Prioritatea a constituit-o înscrierea în Programul de guvernare a sprijinului acordat firmei străine private Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) pentru a jefui uriaşul zăcămînt din Munţii Apuseni, evaluat recent, de către economişti de la Oxford, la peste 100 de miliarde de euro. Guvernul Boc IV a pregătit un împrumut de stat de 1 miliard de euro pentru R.M.G.C., iar pentru sinistraţii rămaşi fără case premierul le promite că vor avea la iarnă un acoperiş deasupra capului, nu locuinţe încălzite. Liderii P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R. au acordat prioritate înlăturării oamenilor competenţi din instituţiile centrale şi de la cele deconcentrate, precum şi înlocuirii lor cu clientela politică. "Specialiştii", adică incompetenţii de la P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R., nu ştiu şi nu au rezolvat problemele vizînd apărarea împotriva inundaţiilor care, iarăşi, i-au găsit nepregătiţi. Specialiştii de la Apele Române, mai ales directorii tehnici, precum şi cei de la Îmbunătăţiri Funciare au fost înlăturaţi din funcţii şi înlocuiţi cu diletanţi iresponsabili, dar care au carnet de partid. În unele localităţi, fondurile alocate pentru îndiguiri au fost deturnate pentru săli de sport sau pentru pomeni electorale. Acum, guvernanţii dau vina pe lipsa fondurilor, la care însă nu s-au gîndit în campania electorală, şi nici atunci cînd au pregătit proiectele Bugetelor de Stat. Cetăţenii întreabă: de ce din valoarea de peste 700 miliarde euro a firmelor privatizate nu au alocat guvernanţii nici un ban pentru prevenirea inundaţiilor şi de ce din împrumuturile externe de peste 120 de miliarde de euro nu s-au alocat fonduri pentru apărarea împotriva inundaţiilor? Acum, preşedintele Băsescu promite că se va face, după ce a fost inundată a doua oară aceeaşi comună în ultimii 2 ani, un dig pînă anul viitor şi va costa 6 milioane euro. De ce nu s-a făcut pînă acum? Răspunde cineva? Nimeni! Au murit pînă acum 23 de persoane, au fost inundate mii de case şi au fost luate de ape numeroase poduri. Răspunde cineva pentru aceste victime şi pagube uriaşe? Nimeni! Îi despăgubeşte Guvernul pe sinistraţi? Nu! Îi întreabă cineva pe guvernanţi şi pe preşedintele Băsescu de ce România este singura ţară din Europa care nu are un sistem de intervenţii active în atmosferă? Nimeni! Un asemenea sistem, pe care Republica Moldova l-a livrat Bulgariei, ar costa pentru România circa 150-200 milioane euro, iar utilizarea sa anuală circa 1-2 milioane euro. Preşedinţii Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi toţi guvernanţii au refuzat, probabil că la comandă externă, să achiziţioneze un asemenea sistem. Se pare că asupra României se continuă experimentele străine, din ultimii 5 ani, de provocare a unor inundaţii catastrofale. Există indicii că fenomenele extreme au fost produse la comandă, în diferite localităţi sau zone din ţară. Meteorologii abia au apucat să avertizeze că peste 10-15 minute va fi cod roşu. Cetăţenii din localităţile afectate de căderile de grindină şi de ploile torenţiale susţin ca niciodată nu au mai văzut aşa ceva. După potop, este interzis să se facă analiza chimică a apei sau a grindinei pentru a se constata ce substanţe au fost folosite la provocarea dezastrelor. Pentru a nu se afla adevărul, nu se fac analize chimice după precipitaţiile de 50-160 l/mp în timp de cîteva zeci de minute şi după căderile uriaşe de grindină, uneori de mărimea oului de porumbel sau de găină. Specialiştii în domeniu cunosc adevărul, dar pe ei nu-i întreabă şi nu îi ascultă nimeni. Inundaţiile din iunie-iulie a.c., pe lîngă pierderile de vieţi omeneşti şi uriaşele pagube materiale, au arătat lipsa de omenie a guvernanţilor care, tîrziu, fac pelerinaje în cîteva dintre localităţile inundate. Pe vicepremierul Marko Bela nu l-a văzut nimeni în zonele inundate. Probabil translatorul lui este în vacanţă. Nici preşedintele Băsescu, nici premierul Boc, nici un alt ministru nu şi-au asumat vreo responsabilitate pentru inundaţiile din acest an. Ei au anunţat doar bilanţul pagubelor. Pentru viitorul apropiat şi pe termen lung nu au soluţii, nici programe şi nici nu găsesc fonduri. Practic, ar putea şi ar trebui ca Guvernul Boc IV, împreună cu preşedintele Băsescu şi guvernatorul Isărescu să propună Parlamentului, convocat în şedinţă extraordinară, următoarele:
1) Alocarea urgentă a sumei de 2 miliarde euro, din rezerva valutară a Poporului Român, pentru ajutorarea sinistraţilor şi refacerea infastructurii.
2) Renegocierea cu băncile străine a calendarului de rambursare a datoriei externe de 16 miliarde euro şi a dobînzilor de peste 2 miliarde euro din acest an spre a obţine amînarea unor rate de 2-3 miliarde euro, care să fie alocate pentru investiţii în diguri, baraje şi pentru amenajarea albiilor.
Triumviratul Băsescu-Isărescu-Vlădescu este preocupat, împreună cu F.M.I. şi alte bănci străine, să înrobească Poporul Român cu încă un împrumut de 30-40 miliarde euro, pentru a asigura prosperitatea acelor bănci. Genocidul dirijat de 20 de ani împotriva Poporului Român continuă cu paşi grăbiţi. Istoria va confirma că inundaţiile catastrofale din anii 2005, 2006, 2008 şi 2010 nu au fost întîmplătoare, ci fac parte dintr-un plan diabolic.
Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al P.R.M.,
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Copyright Tricolorul