CRACIUN TRIST

CRĂCIUN TRIST

Ce trist Crăciun! Mă simt pustiu şi mic
Acum sînt mai sărac ca niciodată
Nu mă ajută nimeni, cu nimic
Ce lume ticăloasă şi ingrată…

N-am nici un sprijin, azi, de nicăieri
Eu, care am făcut atîta bine
La cei bolnavi, la tineri, la şomeri
Mi-am dat adesea haina de pe mine.

Eu la biserici clopote-am făcut
Catapetesme, porţi şi alte danii
Familii-ntregi în viaţă am ţinut
În patru zări am azvîrlit cu banii.

Am dat şi premii, burse la studenţi
Am ridicat statui de bronz şi case
Eram Mecena – azi, n-am nici doi cenţi
Şi frigul crizei mi-a pătruns în oase.

Dar poate lucrul cel mai dureros
E cum dispar bogaţii, ca măgarii
La punga groasă – şi obrazu-i gros
Îşi numără, cu lăcomie, banii.

Eu am făcut cultură – ei, averi
Eu am făcut istorie – ei, crize.
Eu am scris cărţi, muncind din răsputeri
Ei au jucat la cărţi enorme mize.

Eu sînt Tribun, iar ei sînt Cartofori
Dar, din păcate, ei sînt la Putere
Te uiţi la ei: lombrozieni şi chiori
Prostind un neam întreg cu mici şi bere.

E criza-n toi, o simt pe pielea mea
Un om integru tot mai greu rezistă
Cînd Imnul ţării s-a făcut manea
Iar Tricolorul parcă-i o batistă.

Tot ce cîştig, se duce la minut
Iar banii se topesc ca fulgii-n palmă
Am dus la groapă anul ce-a trecut
Ce an malefic! Cosmică – sudalmă!

Ce trist Crăciun! Acum sînt singur cuc
Înot în coala albă de hîrtie.
Mă cheamă viaţa – nu vreau să mă duc
Aştept, febril, ca Domnul să învie.

24 decembrie 2013
* * *

BLESTEMUL HINGHERILOR

Lui Sorin Oprescu şi tuturor nemernicilor care îi ucid pe cei mai buni prieteni ai omului ca pe nişte ţînţari…

Alelei, hingheri turbaţi,
Murdară pîine mîncaţi

Pîine stropită cu sînge
Inima în mine plînge.

Cît de bestii puteţi fi
Să faceţi rău, zi de zi?

Să vînaţi, să împuşcaţi
Nişte cîini nevinovaţi?

Le puneţi şbilţul de gît
(Băga-v-aş belciug în rît!)

Şi îi aruncaţi în dube
(De v-aţi umple toţi de bube!)

Primitivi fără de carte
Semănaţi groază şi moarte.

Peste tot faceţi prăpăd
Nu-m vine să cred ce văd.

N-aveţi nici un pic de milă
Porci, cu sînge de reptilă.

Cînd sar bărbaţi şi femei
Îi luaţi la pumni şi pe ei.

Alelei, hingheri jegoşi,
Iude şi şerpi veninoşi

Ce meserie e asta?
Lovi-v-ar pe toţi năpasta

În tot ce aveţi mai drag
Moartea vă calce în prag

De aveţi copii la şcoală,
Din senin, să dea în boală

Nevasta la fiecare
Prindă cancer la ovare

Dinţii să vă putrezească
Mîna să vă damblagească

Iar din lumea de apoi
Cîinii omorîţi de voi

Să vă ia de beregată-
Hingheri, tagmă blestemată…

25 decembrie 2013
* * *

ELEGIE PENTRU CEI SARACI

Dedic acest poem fetelor de la postul România TV, cu care este o plăcere să lucrezi: Roxana Niculescu, Valentina Pufulescu, Simona Gheorghe, Violeta Romanescu, Cristina Şincai, Raluca Culcea, Cristina Herea, Marilena Gheorghiţă, Ionela Năstase, Lidia Mitchievici, Iulia Naghi, Paula Rusu, Denisa Pascu, Viorela Grecu, Laura Chiriac, Andreea Creţulescu, Mădălina Ciocan, Alina Pană şi celorlalte membre ale acestei redutabile echipe redacţionale.

Ai milă, Doamne, de săraci
Ard în colibe, mor de foame
Adu-le vin şi cozonaci
Ţine copiii lîngă mame.

Măcar acum, de Sărbători
Fă-i să se bucure de viaţă

Se împrumută, sînt datori
Degeaba se mai duc la piaţă.

Şi eu am fost ca ei, mîncam
Pîine prăjită, cu untură
De portocale nu ştiam
Şi nici de unt, sau prăjitură.

Erau, şi-atunci, copii bogaţi
Nababi ai lumii paralele
Noi, însă, eram condamnaţi
La cruciada vieţii grele.

Nu s-a schimbat, de fapt, nimic
Mereu vor fi săraci în ţară
Ne-o spune Biblia, ne-o zic
Noi biruri, care ne omoară.

Întoarce, Doamne, faţa Ta
Către acei ce se întreabă
Copiilor ce să le dea
Cînd vaca ţării-i tot mai slabă.

N-au haine, ghetele s-au rupt
Mai merită să-i dai la şcoală?
Eu pentru toţi săracii lupt
Să-i scap de lipsuri şi de boală.

De ce e trist poporul meu?
De ce atîta nedreptate?
Ridică-ne blestemul greu
Fiindcă aşa nu se mai poate.

Atît de bun şi de frumos
Este acest popor, Părinte
Românu-i cel mai generos
Nu-i altă rasă mai cuminte.

Nu mai suport jignit să-l văd
De nişte şmecheri răi de gură
În ţară au făcut prăpăd
Ne pun la zid şi ne înjură.

Ei ar munci, românii mei
Dar unde? N-au locuri de muncă!
Legaţi căţeaua, farisei
Ia nu mai daţi pe-aici poruncă!

Există Dumnezeu, eu ştiu
Iar El le judecă pe toate.
Acest popor e încă viu
Şi e avid de libertate.

Ajută-i, Doamne, pe sărmani
S-aleagă grîul de neghină.
Acum, la cumpănă de ani
Fii bun, căci oastea e creştină…

Noaptea de 27 spre 28 decembrie 2013, Bran

* * *

APOCALIPSA NU DĂ TELEFON

Ne paşte, în curînd, o catastrofă
Eu o presimt cu toată fiinţa mea
Ea e ca moartea, din aceeaşi stofă
Fără bătăi în uşă va intra.

De ce simt asta? Specia umană
E mai sălbăticită ca oricînd!
Planeta sîngerează ca o rană
Devine fiară omul cel mai blînd.

Există semne tot mai grăitoare
Că funia, acum, s-a strîns la par.
Că nu mai este, vai, nici o scăpare
Nu vă e clar? Vin vremuri de coşmar!

Un roi de întîmplări nemaivăzute
Cutremure, incendii şi potop
Escrocii toţi spun vrute şi nevrute
Dar bate cîmpii orice horoscop.

Neliniştit de-o cruntă apăsare
Visez mirese-n doliu, ape mari
Le tălmăcesc cu spaimă şi oroare
Eu sînt heraldul anilor barbari.

Timpul grăbit se duce la culcare
Bătrîn şi orb, nu se va mai trezi
Istoria e-o simplă cerşetoare
Făraşul cosmic o va răvăşi.

Sfîrşit de Eră. Glaciaţiune.
Chiar vremea parcă-şi iese din ţîţîni
Ne dau tîrcoale nave din genune
Iar prin hublou vedem copii bătrîni.

De unde vin? Din altă galaxie?
Sau poate se întorc din viitor…
Aceste taine nimeni nu le ştie
Nu sîntem singuri – spuneţi tuturor.

Fiinţa umană este prost croită
Trăieşte în păcate fără leac.
Mă tem că a ieşit de pe orbită
Şi-acesta este ultimul ei veac.

Nu-s victima depresiei, ştiu bine
Sînt un computer, de la A la Zet
Însă o forţă mai presus la mine
Mi-a pus pe frunte steaua de profet.

Cumplita zi ca hoţul o să vină
Ne pedepseşte Domnul din amvon.
Alegeţi: Întuneric, sau Lumină?
Apocalipsa nu dă telefon…

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de 28 spre 29 decembrie 2013, Bran

FEMEI FRUMOASE

I. Ca un Crăciun fără zăpadă
E omul care n-a iubit
Şi ochii lui nu ştiu să vadă
Iar inima i s-a-mpietrit.
Cum ar putea să n-o iubească
Bărbatul pe femeia lui?
Perechea lui dumnezeiască
Fără de care viaţă nu-i…

REFREN:
Femei frumoase
Icoane vii
Misterioase
Fie noapte sau zi.
Femei fatale
Ce-aveţi cu noi?
Elegante sau goale
Sîntem morţi fără voi.

II. Lumea-i condusă de bărbaţi
Pe ei, femeia îi conduce
Ele sînt îngeri fermecaţi
Ne-mbată, sau ne pun pe cruce
Am să închin cîntarea asta
Unei femei fără egal
Ce bucurii îmi dă nevasta
Ce dulce-i Marşul Nupţial…

24 spre 25 decembrie 2013

* * *

NU TRAGETI IN PIANIST!

I. Măi duşmani, duşmani, duşmani
Mă vînaţi de-atîţia ani
Tot ce-aş face, nu e bine
Văd că n-aveţi loc de mine.
N-am cu ce să vă ajut
Aşa mama m-a făcut
Nici mai bun şi nici mai rău
Asta-i soarta, zău, zău, zău.

REFREN:
Vă rog: nu trageţi
În pianist!
Tot filmul vieţii
Fără el e mai trist.

Trăiţi degeaba
Duşmani ai mei.
Ştiţi care-i treaba?
Sînteţi nişte pigmei…

II. Eu ca voi sînt viaţa toată
Voi ca mine – niciodată.
E clar că succesul doare
Şi invidia e mare.
Altceva voi nici nu ştiţi
Doar bîrfiţi şi trîndăviţi.
Tare milă mi-e de voi:
Eu fac artă – voi, noroi…

25-26 decembrie 2013

* * *

TU MI-AI PUS CAPAC

I. Adorm gîndindu-mă la tine
Şi telefonul e deschis
Poate îţi este dor de mine
Poate mă vizitezi în vis.
Ca două iezere albastre
Sînt ochii tăi, iubita mea
Ai trupul păsării măiastre
O amforă de catifea.

REFREN:
Tu mi-ai pus capac
Mi-ai venit de hac
Ce îmi faci tu mie
E o nebunie.
Tu m-ai subjugat
Nu-i adevărat
Mă topesc de dor
Fără tine mor…

II. Tu eşti perechea vieţii mele
Destinul şi norocul meu.
Azi bat mătănii către stele
Să-I mulţumesc lui Dumnezeu.

27 decembrie 2013, Bran
CORNELIU VADIM TUDOR
(Muzica: MARIAN NISTOR)

TRIPTIC LA MAREA UNIRE

Bucovina, 28 noiembrie 1918


Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către Ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti

Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar

Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.



Basarabia, 9 aprilie 1918


Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!



Transilvania, 1 decembrie 1918


Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar

Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou


*

* *


Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!

CORNELIU VADIM TUDOR

LA MULTI ANI CORNELIU VADIM TUDOR !

Mult stimate domnule presedinte Vadim,

Cu ocazia sarbatoririi zilei de nastere va urez din suflet un calduros LA MULTI ANI cu multa sanatate, fericire si bucurii alaturi de minunata dumneavoastra familie si de Poporul Roman atat de mult incercat.
Zilele trecute, recitind una dintre ultimele capodopere poetice ale dumneavoastra, "Nu pot altfel", mi-am dat seama ca si eu ma regasesc in versurile din prima strofa:

"Nu mai am, prieteni, ce sa va ofer
Rand pe rand, ca lasii, m-ati tradat cu totii
Am ramas mai singur ca Icar pe cer
Sa-mi urmez destinul, sa ma lupt cu hotii".

Totusi, cred cu tarie ca Invierea Neamului Romanesc e aproape, iar romanii cinstiti si patrioti sunt alaturi de noi.

Cu deosebit respect,

Dr. Livius Tirnea
Presedinte al PRM Timis

ICOANA

Fecioara Maria, cu pruncul Isus
Icoana aceasta nici azi n-a apus.

Pictată în aur, pe-un cer de azur
Ce ploaie de raze revarsă în jur!

Copilule drag, care nu ştii de teamă
De ce Te-ai desprins de la pieptul de mamă?

Pămîntu-i o junglă şi oamenii-s fiare
Un miel sfînt, ca Tine, nu are scăpare.

Te-or prinde cîndva şi Te-or pune pe cruce
Tu mergi pe un drum ce la moarte va duce.

Rămîi în icoană, la pieptul de nea
Leoaică e mama şi Te-o apăra.

Nu poate nimic de la sîn să Te ieie
Ce forţă degajă această femeie!

Te-a smuls însă soarta gravată în stele
Aşa trebuia, să înduri cazne grele.

Aşa era scris, ca pe umeri să iei
Păcatele lumii şi bolile ei.

Eroic destin, Dumnezeu Te-a ales
Cuvîntul să-i predici, să-i dai înţeles.

Te văd pretutindeni: pe mare, pe munţi
Cum ştii pe Satana, viteaz, să-l înfrunţi.

În Rîul Iordan Te zăresc, la botez
La Nunta din Caana, sfios, Te urmez.

În holda de grîu şi la ultima Cină
Pe cruce Te văd, răstignit fără vină.

Maria-i acolo, pierdută-n mulţime
E martor umil al sălbaticei crime.

De grea neputinţă ea mîinile-şi frînge
Şi plînge amarnic, cu lacrimi de sînge.

O Mamă şi-un Fiu au schimbat omenirea
Aşa trebuia, s-a-mplinit proorocirea.

Fecioara şi Pruncul divinului Tată
Zîmbesc din icoana cu aur pictată.

Ce suflu vital! Ce fluid fără moarte
Emană în tot Universul, departe!

Ce bine că, totuşi, El n-a fost răpus
Atunci cînd Irod Îl vîna pe Isus…

CORNELIU VADIM TUDOR
21 noiembrie 2013

INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia, sau Ovedenia. Această sărbătoare este înaintea zilei în care, după tradiţie, Sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, în vîrstă de 3 ani, la templu. Ea va rămîne pînă la vîrsta de 15 ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzita Domnului, de către părinţii ei. Deşi neinstituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de Secolul al VI-lea. Există, astfel, o menţiune a ei din Secolul al IV-lea, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa. Mai există şi o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în cinstea acestui eveniment. Sf. Andrei Criteanul (Secolul al VII-lea) vorbeşte şi el despre această sărbătoare ce se ţinea la Ierusalim. În Secolul al VIII-lea, patriarhii Gherman şi Tarasie au rostit cîte o predică în cinstea acestei sărbători. Se pare că data de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii unei biserici cu acest hram în 543. Biserica a fost construită de Iustinian cel Mare lîngă zidul ruinat al Templului. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mult mai tîrziu de Papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o petru prima dată la Avignon, în 1374. Ea s-a răspîndit în Secolul XV-XVI, în timpul Papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

E timpul schimbării: * Victor Ponta, antrenorul Naţionalei * Victor Piţurcă, prim-ministru

Nici nu ştiu cu ce să încep. Nici tonalitatea. Să fac haz de necaz? Să pun tunurile grele pe nenorociţii care le-au mîncat românilor ficaţii? Dilema mea e provocată de stările de spirit, diferite, care mă încearcă. Ce ironie a sorţii: doi Victori ne-au dus la… înfrîngere! În dimineaţa zilei de vineri, un tînăr de la DC News (agenţie condusă de Bogdan Chirieac şi Val Vîlcu) m-a sunat să-mi ia un pronostic. I-am spus cam aşa: „Nu dau pronosticuri, fiindcă ies pe dos. Şi sînt şi superstiţios. Dar am inima îndoită cu privire la meciul de diseară. De ce? Acest Piţurcă vine cu o echipă din petice, cîrpită, vulcanizată. El n-a ajuns, nici acum, la o formulă clară, la un 11 de bază – aşa cum au toţi antrenorii de echipe naţionale din Europa. În plus, se încăpăţînează, în mod diabolic, să nu-l convoace pe cel mai titrat fotbalist român al momentului, care a jucat la cele mai mari cluburi din Europa: Adrian Mutu. De ce? Fiindcă fostul barbugiu se crede, el, vedeta. Numai că Mutu e un jucător cu mult mai bun decît a fost Piţurcă. Aşa că nu văd bine acest meci”. De văzut, aveam să-l văd cu mult mai rău decît anticipasem. Şi asta datorită avalanşei de reclame de pe micul ecran, care se năpusteau taman cînd ne era lumea mai dragă, în momente de joc importante.
Am asistat la manifestarea, sufocantă, a lăcomiei bolnave a acestui Sebastian Ghiţă, care încerca să-şi recupereze banii, dar să facă şi niscaiva mangoţi de buzunar. Mizerabila transmisie s-a comparat cu transmisia macabră, de acum un deceniu şi mai bine, cînd au fost repatriate osemintele lui Carol al II-lea: pe jumătate de ecran se putea vedea meciul de fotbal România – Rusia, iar cealaltă jumătate era ocupată de glanda vedetismului năucitor al lui Adrian Năstase, care ţinea un discurs funerar lîngă sicriul aflat pe Aeroportul Otopeni (?!). Ne mirăm că pupilul lui Bombonel, poreclit Cimpanzeul, se comportă la fel? Nu, să nu ne mirăm. Deviza găştii ieşite din „Mantaua” lui Gogol (Ilici) e asta: „Dumnezeu e PDSR-ist!” (Vasile Văcaru). Fireşte, dacă nu s-ar fi produs defecţiunea infernală de la TVR, care a refuzat să achite banii pentru transmisia meciului tur, nu s-ar fi ajuns la formula grotescă România TV. Aşa-zisul post public este aşa numai pentru faptul că trăieşte din bani publici, băgîndu-le românilor mîna în buzunar fără ruşine. În rest, nu e post public, ci closet public. Banii se aruncă pe fereastră zi şi noapte, pe tot felul de mizerii: „Ora Regelui”; „Preţuieşte viaţa”; porcăria caţavencului Liviu Mihaiu ş.a. Aşa a depăşit TVR pragul istoric de 150.000.000 de euro – „gaură neagră”. Adică jaf. În prima fază, iniţiativa postului România TV a fost lăudabilă, acoperind un gol. De altfel, am spus-o chiar la acel post. Ce a urmat, însă… După ei, potopul! Bum-Bum-Bum şi News Alert! News Alert şi Bum-Bum-Bum! Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai băiat dăştept din ţară? Ghiţă! Români, cui trebuie să-i pupaţi mîinile (copitele, adidaşii)? Lui Ghiţă! Meciul secolului! Lume-lume, CNN-ul face spume, n-are şi el un Ghiţă! „Ghiţă, mai vino seara la portiţă, să îmi dai guriţă!” (murmurau fetele îndrăgostite). „Să îmi dai costiţă!” (plescăiau, flămînzi, aurolacii din Kanale). Înaintea meciului, a fost o defilare de ciocoi PSD-işti ceva de speriat. Toţi îşi dădeau cu părerea, sau, mai degrabă, cu stîngu-n dreptul. Indivizi care, în viaţa lor, n-au avut nici o tangenţă cu fotbalul, rînjeau fasolea deasupra unui Tricolor mototolit şi slobozeau urări, dădeau pronosticuri, arătau ce patrioţi este (sic!) ei. Cel mai neruşinat dintre aceştia era şi cel mai pocit: Ponta. Hoţul hoţilor. Plagiatorul plagiatorilor. Mongolul mongolilor. (Mi-l şi imaginez pe Ilie Dobre strigînd: „Mon-Gooool!”). Cu numai o seară înainte, monstruoasa creatură a comis un abuz de o gravitate fără precedent: prin promisiuni de mită şi şantaj a provocat schimbarea lui Dumitru Dragomir din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal cu Gino Iorgulescu. Nu a contat că acesta din urmă a falimentat FC Naţional şi are nişte Dosare Penale. A contat că acolo trebuie instalată o slugă şantajabilă, care să dirijeze galeriile de fotbal către PSD, înaintea unui an cu două cicluri de alegeri. Întîlnirea de joi seara şi dezvăluirea culiselor ei ar trebui să ducă la anularea acelor alegeri. Dar, să nu uităm în ce ţară trăim. Toate astea le-am spus şi reporterului de la DC News, adăugînd: „Acest abuz grav destabilizează fotbalul românesc, cu numai o zi înainte de un meci crucial. Nu puteam aştepta pînă după a doua manşă a meciului de baraj?”. Nu, nu puteam aştepta. Acest PSD are gena hoţiei în ADN-ul ei ciocoiesc. Şi astfel se face că fosta echipă a CC al UTC, Sportul Golănesc, a ajuns să pună mîna pe TOT fotbalul românesc, prin cei trei jucători mediocri, de nota 6: Mircea Sandu (preşedintele FRF), Adalbert Kassai (secretarul general al FRF), Gino Iorgulescu (preşedintele LPF). Îţi stă mintea-n loc! Nu vă e, mă, ruşine? Nu, nu vă e. Vouă vă e foame. Foame de bani. Cît mai mulţi bani. Prevăd că o să vă caliciţi şi la ortul popii, legat într-un colţ al basmalei de pe faţa mortului – mortul fiind fotbalul românesc, care, în aceste zile, şi-a făcut harakiri. Şi-ar imagina-o cineva pe Angela Merkel, cancelar al Germaniei (deci prim-ministru) uneltind, la cîrciumă, în secret, cu căpeteniile principalelor cluburi de fotbal, pentru a debarca pe cineva şi a instala pe altcineva? Haida-de! Imatur şi repezit, fiindcă ştie că şenila nemiloasă a preţurilor şi a impozitelor îl va călca, ginerică Victor Ponta a făcut marea greşeală a vieţii sale: s-a băgat, ca porcul, în troaca unor tărîţe care i-au explodat în faţă mai ceva ca nişte grenade. Lui Ghiţă Mureşan i-a dat 200.000 de dolari ca să facă o miuţă şi o poză cu el, în America. Acum, şefilor de cluburi fotbalistice le-a promis o nouă Lege a sponsorizării, din care să cîştige mai mulţi bani. Ce procuror mai e ăsta? Ce om politic? E un infractor, asta e. O notă proastă pentru Liviu Dragnea, aranjorul întîlnirii de taină, de la Restaurantul Residence, al lui Dorin Cocoş: bă, teleormănene, tu eşti zdravăn la cap? Îţi dai seama ce ticăloşie ai săvîrşit? Aşteaptă numai, şi ai să vezi urmările. Nu m-ar mira să fi pus şi morţii să-l voteze pe Gino Iorgulescu, doar ai antrenament de la Referendum…
Acum, cîteva cuvinte despre meci. Am cerut destituirea ţiganului prost şi răzbunător Victor Piţurcă de multă vreme. Am regretat cererea, după dubla manşă, scandaloasă, cu Olanda, cînd am încasat o bătaie soră cu moartea: 1-8! Dar cine să-l dea afară? Mircea Sandu, cu care – zic gurile rele – jucătorul de barbut împarte cîştigul enorm, de la Federaţie? Şi pe Mircea Sandu, care, de 23 de ani, a privatizat Federaţia Română de Fotbal, transformîndu-o în moşia lu’ ta-su? Asta-i ţara în care trăim: totul merge din rău în mai rău şi „Spuma murdară a Revoluţiei” (de care vorbea Heinrich Mann), nu numai că nu s-a scurs la canal, după 3 zile, dar s-a eternizat la Putere. Unde te duci, unde te-ntorci, numai porci.
Şi acum, cîteva cuvinte despre meci. Care meci? Ăla a fost meci? Ne-a umilit o echipă de old-boys. Nu cu mult timp în urmă, România bătuse Grecia cu 3-1. Dar era un amical. În meciul oficial, „situaţia s-a schimbat” (cum era numele unei crîşme din romanul „La poalele vulcanului” – normal că situaţia se schimbase, fiindcă intra omul pe două picioare şi ieşea în 4 labe). Adică ne-au bătut eteriştii cu 3-1. Primul scor nu se pune. Al doilea se pune. Şi se pune rău, apăsător, ca o lespede de mormînt. Echipa trimisă de Santos pe teren a fost o improvizaţie sinistră: Raţ şi Măţel – sau Maţ şi Răţel, tot un drac. Lobonţ nu avea ce căuta în poartă, e în vîrstă şi prea scund faţă de media de înălţime a generaţiilor noi; după părerea mea, el a greşit la toate cele 3 goluri ale grecilor, dar şi la al 4-lea (anulat pe motiv de off-said). În absenţa lui Tătăruşanu, mult mai indicat era Pantelimon, care, prin înălţimea sa (aproape 2 metri) ar fi dominat careul, başca faptul că, în campionatul englez, el e în formă maximă. Nu aveau ce căuta pe teren. Nici eternul Cociş, nici adormitul Tănase (în timp ce grecii mîncau jăratic, ca la Termopile, acest Tănase mergea, schiţa cîte-o fentă cu piciorul şontorog, apoi dispărea din joc). Efectiv, n-au avut nici măcar o singură ocazie de gol! Ceea ce a făcut Bogdan Stancu n-a fost gol, ci un miracol, nemaivăzut pe un teren de fotbal. Schema tactică aplicată de bulibaşa piţurcană a fost idioată: a jucat cu un singur om în atac, Marica, şi a încercat să se baricadeze în apărare. N-a ţinut figura. Bietul Marica a fost, literalmente, strivit între masivii apărători ai echipei gazdă, fiind, practic, inexistent. De bine ce am făcut anti-joc, în speranţa că nu vom primi goluri, am încasat 3 boabe. Dar ce boabe! Mari cît Acropolele! Aţi observat că bătrînii greci ne-au dat gol cînd au vrut şi cum au vrut? Apărarea noastră hazardată (lăsată de izbelişte de Vlad Chiricheş, care a făcut imprudenţa să-şi spargă nasul) a avut nişte bulevarde inadmisibile pentru fotbalul care se practică azi în lume, astfel încît turcaleţul Mitroglu (acest „oglu” înseamnă „fiul lui”, în limba turcă) ne-a dat două goluri din şpagat, ca în curtea şcolii de corecţie. Foarte prost şi plin de nevricale, din nou, Bourceanu. Băiete, n-ai creier, degeaba tragi nădejde să joci la un club mare, din Europa, fiindcă după meciul ăsta n-o să te ia nimeni; degeaba îţi dai pumni în cap după ce iei cartonaşe galbene, ţie ţi se pune pata pe creier şi orbeşti, ori aşa ceva nu se tolerează, cel puţin în fotbalul European. O notă şi mai proastă pentru primitivul Lazăr care, de bine ce a înviat din morţi (adică a intrat după pauză), a murit la loc (a văzut cartonaşul roşu, dar nu s-a dus la cabine, ci direct pe Şoseaua Kiseleff, să se înscrie în PSD). Au jucat prost şi Raţ, şi Gardoş, şi Torje. Două excepţii: Bogdan Stancu (i se iartă orice, a dat golul de onoare, care onoare?) şi Dorin Goian. A fost unul dintre cele mai proaste meciuri din Istoria partidelor jucate de Naţionala de Fotbal a României. Haotic, la plezneală, fără demnitate. Îmi venea să intru în pămînt. În primăvara acestui an, Steaua învingea pe Ajax şi pe Chelsea. Apoi, Dumnezeu cu mila… Naţionala a fost bătută de turci (la Bucureşti) cu 2-0 şi de greci (la Atena) cu 3-1. Cine ar trebui să ne mai umilească pentru a scăpa o dată de perechea de crenvurşti stricaţi Mircea Sandu – Victor Piţurcă? Nu se găseşte nici o instituţie a statului să-i bată cap în cap pe aceşti derbedei, pînă le vor ieşi tărîţele, şi să-i dea afară, cu picioare-n cur? Am îndoliat un popor întreg, cît mai răbdăm? Ar fi prea mult să le cerem să se arunce, singuri, de la etaj; dar ideea nu e rea, s-ar putea să-i arunce suporterii furioşi. Apropo de suporteri: Poliţia şi Justiţia din Grecia s-au dovedit a fi de o abjecţie inimaginabilă, arestînd şi condamnînd 8 români. Lasă, că vin ei, grecii, la Bucureşti. Au jucat ei ca la Termopile? Nu-i nimic, jucăm, şi noi, ca la Mărăşeşti. E departe de mine intenţia să-i demobilizez pe Tricolori. Am pus furtunul cu apă rece pe ei, acum gata, la luptă! Efectiv, cred că putem să-i batem cu cel puţin 2-0 pe copiii cheliosului Kojak, făcuţi, prin dos, cu zurbagiul Zorba…

CORNELIU VADIM TUDOR
Pamflet scris în noaptea de sîmbătă spre duminică,
16-17 noiembrie 2013

NU POT ALTFEL !

Nu mai am, prieteni, ce să vă ofer
Rînd pe rînd, ca laşii, m-aţi trădat cu toţii
Am rămas mai singur ca Icar pe cer
Să-mi urmez destinul, să mă lupt cu hoţii.

Ani şi ani de zile n-aveam loc de voi
Mi-aţi mîncat din palmă, îmi dormeaţi la uşă
Eraţi neica-nimeni, muşte de gunoi
Incolori ca urna goală de cenuşă.

Eu v-am luat sub braţul meu ocrotitor
Eu v-am pus pe liste, eu am pus ştampila
Eram zeul vostru binefăcător
Iar apoi, trădarea… Dumnezeu cu mila…

Nu sînt eu de vină că se fură tot
Inclusiv alegeri (de nu s-ar mai face!)
Eu i-am dat Mafiei, zilnic, peste bot
Iar în vremea asta voi cădeaţi la pace.

Singur mi-am dus crucea, ca Isus Christos
Chiar şi azi fac slalom greu printre procese
Dar n-am pus o clipă Tricolorul jos
N-am intrat în nici un joc de interese.

Numai eu ştiu, Doamne, cît am pătimit
Dar nu se termină nici acum calvarul.
Totuşi, este bine că ne-am lămurit:
Voi aţi luat caimacul, eu am luat amarul.

Îmi asum destinul, nu regret nimic
Parcă sînt fraţi gemeni toţi sacrificaţii
„Nu pot altfel!” – iată, pot şi eu să zic
Precum Martin Luther, ce-a sfidat prelaţii.

Da, sînt uraganul cel devastator!
Da, ard putregaiul speciei umane!
Parcă oşti de îngeri albi mă poartă-n zbor
Şi îmi plec genunchii numai la icoane.

Dacă e nevoie, şi din bici pleznesc
Precum a făcut-o chiar Mîntuitorul
Lupta, pentru mine, e ceva firesc
De-asta mă iubeşte tot mai mult poporul.

Lumea mă priveşte ca pe-un salvator
Eu cămaşa morţii, vai, am îmbrăcat-o!
Fă posibil, Doamne, ca acest popor
Să nu cadă jertfă pe altarul NATO.

Ţara noastră pierde şi acest război
Ce capitulare grea şi ruşinoasă!
Parcă bate ceasul Zilei de Apoi
Antichrist dă buzna peste noi în casă.

Toată lumea tace. Nu-i nici un ecou.
Numai eu trag, zilnic, clopotul cel mare.
„Somnul cel de moarte” i-a cuprins din nou
Pe românii noştri fără apărare.

Atmosferă sumbră… Mulţi se sinucid
Unii fug din ţară, sau fac cozi la moaşte.
Interlopii spurcă fiece partid
Simt că un dezastru şi mai rău ne paşte.

Lupt pe două fronturi: cu mai vechi duşmani
Dar şi cu ingraţii ce mi-au stat alături.
Ei îşi vînd şi morţii pentr-un pumn de bani.
Şi să nu-i faci ţăndări? Şi să nu îi mături?

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2013

8 noiembrie - mare praznic crestin: Sfintii arhangheli Mihail si Gavril

La 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte întreg soborul Puterilor cereşti, al celor fără de trup (adică al îngerilor), ai cărui conducători sînt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, numiţi, la noi, şi Sfinţii Voievozi.
După tradiţia biblică, arhanghelii (îngeri stătători dinaintea Tronului dumnezeiesc şi purtători la cer ai rugăciunilor celor drepţi) sînt în număr de 7, dar în textele canonice nu apar nominalizaţi decît 3: Mihail, Gavril şi Rafail. În iconografia răsăriteană este, uneori, reprezentat şi un al patrulea arhanghel, nemenţionat în Biblie: Uriel. Mihail este ţinut, atît în Vechiul, cît şi în Noul Testament, drept căpetenie a „oştirilor cereşti”, fiind pedepsitorul direct al lui Lucifer (Satana), pe care l-a izgonit din cer („Văzut-am pe Satana ca fulgerul căzînd din cer”) atunci cînd acesta s-a răsculat împotriva Ziditorului („Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi „Voi fi asemenea Celui Preaînalt”). În ce-l priveşte pe Gavril, acesta apare, în ambele Testamente, drept călăuzitorul spre adevăr şi vestitorul ceresc cel mai de seamă al Cuvîntului dumnezeiesc, el fiind şi cel care a vestit-o pe Sfînta Fecioară că avea să devină Maica lui Dumnezeu („Bucură-te, cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei…”). Tuturor celor care poartă aceste nume le urăm La Mulţi Ani!

Sursa:
Ziarul Triolorul

OAMENI SI FIARE

Această vreme rece îmi dă o stare bună
Încă sînt viu şi morţii nu-i dau nici o arvună.

E iarnă timpurie, cu burniţă şi ploaie
Îmi beau încet cafeaua, e bine în odaie.

Maşinile au faruri aprinse de la prînz
Prin parcuri, vîntul toamnei nechează ca un mînz.

Figuri de oameni clare, de parcă sînt tăiate
În stînci de alabastru, ca în Antichitate.

Femeile în blănuri sînt mai misterioase
Eu le dezbrac cu ochii. Oh, cît sînt de frumoase!

Nu ninge încă. Totuşi, miroase a zăpadă
Precum Stendhal, pe vremuri, aş vrea să mor pe stradă,

Cînd inima mea mare, cu pîlpîiri de stea
Va întîlni femeia ce mă va fulgera.

Trăim între extreme: extaz sau agonie
Cei meteosensibili depind, fără s-o ştie.

Rămas-au goi copacii, a amuţit şi mierla
Mai moare-un sfînt din iadul de la Aiud sau Gherla.

Mai moare o femeie de inimă, la moaşte
Poporul se tîrăşte de la Crăciun la Paşte.

Lucrarea morţii merge, eroic, înainte
Apar noi generaţii, cu sîngele fierbinte.

Un clopot se aude departe, în surdină
Revăd copilăria: „Veniţi de luaţi lumină!“

Cum am pornit în viaţă… Şi unde am ajuns
Enigmele astrale rămîn de nepătruns.

Primim în somn mesaje, un vis premonitoriu
Imagini voalate în zorii de ivoriu.

Şi auzim, cu toţii, de întîmplări ciudate
Poveşti paranormale, coincidenţe poate.

Experienţa celor care se-ntorc din moarte
Mai dă cîte-o speranţă acestei vieţi deşarte.

Ne îndreptăm, cu spaimă, spre staţia finală
Fantoma rea, cu coasa, ne pune capu-n poală.

Ticăloşiţi de boală şi de medicamente
Ne dă televizorul doar şocuri violente.

Hipnoză şi Psihoză, ce joc nebun de zaruri!
Ei fac cîştig din rating – iar noi avem coşmaruri.

Eu m-am salvat la vreme – închid televizorul
Am alt ecran: Icoana, şi-n ea, Mîntuitorul!

Egale ca mărime, dar cîtă diferenţă:
Icoana-i bucurie, iar plasma e demenţă.

Ne facem singuri viaţa mai grea, sau mai uşoară
Avînd deasupra noastră o forţă tutelară.

Nu sîntem fără martori şi singuri, niciodată
Ne vede cîte-un înger, pe-un tron de judecată.

El ne fereşte, zilnic, de rele – sau ne bate
Aureola sacră ne-o pune – sau ne-o scoate…

Începe-o nouă iarnă, cu ploaie înspicată
Peste această ţară mereu crucificată.

Nu mai simţim nici vinul, şi nici aroma pîinii
Mafia primitivă iar ne vînează cîinii.

Eu le blestem pe bestii cu Cerul şi Pămîntul
Le ardă lumînarea, dar să le-o stingă vîntul.

Să îi muncească dracii în mii şi mii de feluri
Să-i sature Satana de pofta de măceluri.

Eu îi blestem, în lacrimi, pe-aceşti hingheri barbari
Ce masacrează cîinii de parc-ar fi ţînţari.

Îşi zic „oameni politici“… Ce ifose! Ce morgă!
Azvîrle, Doamne, şleahta în frigider, la Morgă!

Şi fă ca măcelarii, în lumea de apoi
Muşcaţi să fie, veşnic, de pittbulii-strigoi.

Pîn’ la a şaptea spiţă să-i bată Dumnezeu
Copiii şi nepoţii să sufere, din greu.

Analfabeţi şi curve, scursori şi bişniţari
Nu ştiţi ce este mila, vă credeţi mari şi tari,

Nu ştiţi cîtă iubire e-n ochii unui cîine -
Murdari şi diabolici, crăpar-aţi pînă mîine!

Aţi revoltat o ţară şi aţi însîngerat-o
În Epoca de Piatră, brusc, aţi retrogradat-o.

E Ţara lui Enescu? Nici vorbă, ce şacali!
E Ţara lui Rîmaru şi-a altor canibali!

Fanatic în iubirea pentru aceşti căţei
Mi-aş da, fără crîcnire, şi viaţa pentru ei.

De ce le facem asta, de ce îi omorîm?
Nu mor destui, năpraznic, sub roţi, pe caldarîm?

Nu îi fac terci şoferii bezmetici şi beţivi?
Tot noi sîntem de vină, că sîntem… milostivi!

Sar ştoarfele bătrîne şi cîte-un imbecil
Şi varsă lacrimi false şi reci, de crocodil.

Fac spume verzi la gură, nevrotici şi urîţi
(Dacă iubeau copiii, nu avortau atîţi!)

Ne pun pe noi, creştinii, la stîlpul infamiei
Iar Imnul României e „Oda Isteriei“.

Ah, ce spectacol jalnic şi-atît de degradant
Dau scorpiile astea, cu gură de hidrant!

Acest popor se-mparte în două taberi clare:
În oameni buni la suflet – şi fiare sangvinare.

Îmi dă idei potopul de-afară, şi sugestii
Să iau mitraliera şi să le-mpuşc pe bestii.

La fel ca-n „Rinocerii“, de Eugen Ionescu
Şi jur că aş începe cu Ponta şi Băsescu.

Minoritari obraznici, cu look-ul asiatic
Pociţi şi răi la suflet, ca orişice sălbatic.

Le putrezească mîna cu care au semnat
Şi viermii să mănînce acest tandem ciumat.


Ei sînt ruşinea lumii, par nişte şerpi turbaţi
E mult prea mult, Părinte, e timpul să îi baţi!

E timpul să le iasă pe nas nelegiuirea
În şbilţ ridică-i, Tată, şi fă-le pomenirea.

Cu ce-am greşit noi, Doamne, de ne-ai adus pe cap
Un marinar alcoolic şi un mongol satrap?

Le taie, zilnic, pofta de viaţă la români…
În lături, puşcăriabili, că prea sînteţi păgîni!

Maimuţe ucigaşe, eu vă mănînc coliva!
Şi-acest blestem se prinde, de Sfînta Paraschiva…


CORNELIU VADIM TUDOR

Sîmbătă – Duminică
12-13 octombrie 2013

CUVIOASA PARASCHEVA

Cuvioasa Parascheva (în greacă Αγία Παρασκευή, „Sfânta Vineri”), cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie.

În anul 1641, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnitorul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice [1].

Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara.

Este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri.

Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cuvioasa_Parascheva

ARSENIE BOCA - Sfantul Ardealului

O, cuvioase Părinte,
N-am ştiut mai dinainte
Că eşti apostol lui Iisus
Născut în Vaţa de Sus,
Născut în casa din deal,
Ţi-au pus numele Zian
Plecat din satul tău natal,
Azi eşti Sfântul din Ardeal.
La Prislop, la mănăstire,
Ai fost ca Buna Vestire
Şi la Sâmbăta de Sus
Alinare ai adus
Prigonit şi torturat
Prin credinţă te-ai-nălţat
Pân'la Dumnezeu Cuvant
Mare mucenic şi sfânt.
Florile pe-al tău mormânt
Nu se ofilesc nicicând.
Tu vei fi mereu, mereu
Aproape de Dumnezeu,
Aproape de Cele Sfinte,
Prea cuvioase părinte.
Şi-acolo te vei ruga
Pentru sat şi Ţara ta.

Scrisoare Deschisă către Comisia Europeană şi Parlamentul European ROMÂNIA NU MAI MERITĂ STATUTUL DE MEMBRĂ A UNIUNII EUROPENE !

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi, 25 septembrie, e Zi de Doliu Naţional în România. Astăzi, cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale a României au rupt, în public, Legea fundamentală şi au aruncat-o la gunoi. România nu mai are Constituţie. Aceşti aşa-zişi magistraţi şi-au pătat mîinile cu sînge inocent, votînd, în unanimitate, pentru uciderea, fără milă, a sutelor de mii de cîini comunitari existenţi în această ţară. A fost un vot politic, la ordinul tartorilor care i-au trimis acolo, pe bani grei: Traian Băsescu (PPE), Crin Antonescu (ALDE), Victor Ponta (PSE). În România s-a instaurat o stare de spirit infernală. Asemenea măsuri de exterminare în massă i-au caracterizat numai pe cei doi mari răufăcători ai Istoriei: Hitler şi Stalin. Nu permiteţi unor terorişti primitivi să readucă, în Europa Mileniului III creştin, atmosfera de teroare din anii ’40-’50 ai Secolului XX. În eventualitatea în care veţi îngădui asemenea atrocităţi, familiile voastre politice (creştin-democraţii, liberalii, socialiştii) se vor sinucide public, nu mai au nici un drept moral să ne ţină predici despre democraţie şi bună convieţuire. Nu mai este oare în vigoare Convenţia Internaţională pentru Drepturile Animalelor, la care România a aderat în 1991? Nimeni nu dă voie, în lumea civilizată, să fie ucise, în chinuri groaznice, sute de mii de fiinţe nobile, care n-au nici o vină. Rog insistent să-i opriţi pe cei 3 măcelari amintiţi, care taie şi spînzură într-o ţară europeană mai rău decît au făcut-o Pol Pot, Idi Amin şi Bokassa. Nu-i mai primiţi. Izolaţi-i ca pe nişte ciumaţi. Nu fiţi pasivi şi nu vă faceţi complici la crimă. În caz contrar, România este, definitiv, pierdută şi nu mai merită statutul de membră a Uniunii Europene!

CORNELIU VADIM TUDOR,

Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare

Bucureşti, 25 septembrie 2013

29 august - Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost prins;
- vinerea, ziua in care a fost rastignit;
- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.

Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.

Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul - traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.

Adrian Cocosila

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatorile/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-121005.html

23 august 1944 – Ziua in care Armata Romana a fost TRADATA !

Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice.
În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere. Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică. La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.

Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?
Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, şi a crescut în special după anul 1943. Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie. Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră niciodată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 130.000 – 160.000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. De asemenea, efectivele de grăniceri şi jandarmi au fost reduse de la 74.086 la 58.018 oameni. În ansamblu, forţele armate române au fost reduse, de la 419.000 de oameni în mai 1945, la doar 136.000 de oameni în decembrie 1947. În schimb, numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră, conform documentelor istorice publicate.
Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.

De Ionuţ Ţene - NapocaNews

Sursa:
http://www.frontpress.ro/2013/08/23-august-1944-ziua-in-care-armata-romana-a-fost-tradata.html

ELEGIE PENTRU VIETATI

Prietenilor mei Mitzura Arghezi, Carmen Stănescu, Anca Petrescu, Paula Iacob, Florin Piersic, Gheorghe Zamfir, Dinu Săraru, Emil Cărămizaru, Constantin Duţu, Soby Ceh, Marius Marinescu şi celorlalţi mari iubitori de animale din această ţară.

Încerc să înţeleg un animal
O pasăre, un peşte sau un cal

Să intru-n mintea şi-n tiparul său
De ce e unul bun şi altul rău?

Ne vede el cum îl vedem şi noi?
Trage speranţa vieţii de apoi?

Eu nu cred în Big-Bang, nici în azot
Eu cred în Dumnezeu – atîta tot.

El mii şi mii de specii-a revărsat
Din cornul abundenţei fermecat.

Acei savanţi ce cred în evoluţii
Ajung într-un blocaj şi n-au soluţii.

Zadarnic tot încerc să le explic
Că din nimic se naşte tot nimic.

Şi dintr-un haos n-avea cum să iasă
O faună atît de fabuloasă.

N-a apărut, nicicum, din fund de mare
Nici din bacterii, melci sau protozoare.

N-a evoluat un milion de ani
Aşa cum mint ateii talibani.

În orice vietate ce văd eu?
E mîna sacră a lui Dumnezeu !

Cît le iubesc! Cum aş putea trăi
Fără aceşti neprihăniţi copii?

Îngeri din cer, miracole divine
Ce demon sadic le-a numit „jivine”?

Eu le hrănesc şi le feresc de rele
Mă rog la Domnul, zilnic, pentru ele.

Sînt mai curate şi cu mult mai bune
Decît e omul – Biblia ne-o spune.

Pe mine nu m-a dat în judecată
Nici o păpuşă binecuvîntată

Nici puişorii proaspăt alăptaţi -
Ci numai oameni răi şi blestemaţi.

Noi toţi pe Domnul Îl vom descifra
Prin fiecare operă a Sa,

Privind la peşti, la păsări şi la cai -
Aceasta-i poarta care dă spre Rai.

Îţi mulţumesc, din inimă, Părinte
Că ne-ai făcut atîtea daruri sfinte.

Dă-mi forţă, Doamne, să le ţin deoparte
Să le salvez, ca Noe, de la moarte.

Ca Sfîntul Francisc să botez cu vin
Pe căprioare şi pe lei. Amin.


CORNELIU VADIM TUDOR
20 august 2013
(Aproape de Castelul Bran)

CE-I DE FACUT ?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plînge, ce mult ne-am schimbat!

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Vînează cîrnaţii şi berea din lăzi.

Bairamuri se fac peste tot: între blocuri
În parc, mînăstire şi chiar ţintirim
Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri
Ce burţi de neam prost se revarsă… Murim!

Murim de-o mai ţinem aşa, în prostie!
Murim ca păduchii, de-o mie de ori!
Trăim fără noimă şi pe datorie
Iar alţii ne fură, vîrtos, de comori.

Leşin general, catastrofă finală
Dezastru mai mare ca-n timp de război
Istoria iar ne-a pus capul în poală
Avem ochii goi şi picioarele moi.

Daţi muzica tare, să ţopăie ţoapa
Ce super o joacă bărbaţii malaci!
Alături se cască, profetică, groapa
Pe care ne-o sapă vrăjmaşii, în draci.

Aceasta e Stema: grătarul şi micii
Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
Jos Sfinţii din ceruri! Trăiască Miticii!
O viaţă avem! Hai s-o bem, nu-i păcat?

Din micul ecran intră-n case gunoiul
Copiii văd crime, şi sex, şi scandal
Se ceartă Matrozul şi cu Maimuţoiul
Apoi pun batista, din nou, pe ţambal.

Prea multe migraţii, amestec de rase
Byzanţ, şi Fanar, şi Ţigani, şi Evrei
Ne fierbe o drojdie-n sînge şi-n oase
Iar asta o ştiu şi stăpînii yankei.

Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună
Puţin whisky prost, niscaiva Hollywood
Alegeri corecte? Ce vorbă nebună!
Nu sînteţi capabili, poporu-i prea crud.

Îţi dau ei mutarea în plic, Românie
Aduc la putere doar slugi de doi bani.
Ce vast Guantanamo! Şi ce colonie!
Nici Africa n-are aşa mitocani!

Aici e problema: alegeri furate
Ce-mpiedică ţara să iasă la mal.
America n-are atîtea păcate
Precum e acest angrenaj criminal.

Falsifică totul: sondaje şi softuri
Nu lasă să-i scape ciolanul din dinţi.
Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi
Ei ştiu că românii sînt proşti de cuminţi.

O mie de „cozi de topor“ vor ajunge
Să dea aparenţa că totu-i legal.
Feriţi Ambasada! E coadă! Se unge!
S-au strîns şobolanii din guri de canal.

Aşteaptă să toarne şi-apoi să primească
Noi ordine clare, să fie utili.
Aşa se-mbulzeau şi la cizma rusească
Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!

E vraişte Ţara, un corp fără vlagă
Îi ţin lumînarea acei derbedei
Aduşi la putere, cu normă întreagă
De capii Mafiei: agenţii yankei.

America, ia-ţi teroriştii acasă
Acum îi cunoaştem, noi ştim ce vor ei:
Ei vor bogăţia, în fond, fabuloasă.
De aur, uraniu, şi gaz, şi ţiţei.

Lăsaţi teatrul ăsta stupid, că nu ţine
În suflet aveţi numai ură şi jaf.
Isus să vă bată cum ştie mai bine
Diavoli flămînzi, ne-aţi făcut ţara praf.

Nimic nu mai e de făcut, decît poate
Un scurt harakiri, dar sîntem prea buni.
Mai este vreo şansă? Există, în toate:
E Domnul cel bun, care face minuni…

CORNELIU VADIM TUDOR

18 august 2013 (Aproape de Castelul Bran)

132 de ani de la nasterea lui George Enescu

George Enescu, considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni români, s-a născut în 19 august 1881, în localitatea Liveni-Vârnav din judeţul Botoșani. A fost un mare compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor de reputaţie mondială. Moare în 4 mai 1955, la Paris.

https://www.youtube.com/watch?v=RZMZziF4Rgs&ytsession=r4prkOBuIM9H083EZIouY23tI8paHalPgGMswLkO5ajkckgGZMsz1XHVjUo-URmywFz8oKlwfwi1PuCJv4tPAAVOC3fPjX0L76GerhE6tJijZTwMn1XnJJ2vUtq6bG3OjOaJQ4k8eBEHdjCOMa3qxR2Hm0qD2gvKn0gSUjA9R8uNgtZSzNW6elpHgHOmv1YZKsxJO_1ZhNAYGOy5oaH8CrON7krQc8x4VVg1T_ufG-fuob-casIjK1RDXBOufImOx1sDDqddxIszJCuBBnbX9PAx3u4vVQJj2fsSMGEh4s0zgNVUtCU3thbY4mAOjq7IkNGKJymq2kMa0kZPW3rd4U7y66YA5AxG76hHi0oHFMi10vmERPgNxPHdwdQCUdkVYZdy0ncmRPXDHar5aV5whtrtBdrcUz-69mpZzle9hhZz3Wqn3BWHSg_KKG0njmaIPMzny2bkkllgpwGtAQbwP1p_rgFMnYQArmz7yNT2flOgZGSvvxQJmd7P0YZRmSlv4m-4hCE4OZWmMDAId7gzbo9BdRV3fhxxPLRVozoz52JcgGd85oSIuARcZ5UQ4zI52ZWljgB32gGC483YYVEwDUQu3d2sJIVdCRvv40jFeh9ROxk3qMBsqiCT0tGEFJ4rISivLTC5hDkXJL_E-JeDR0IQGQu3vYSqIxiX1zlBhmTM0lnvVRW_DtnXcdGI0Rn8GyVpd3KHcmzHSpowcUkbIaCT7TNAVodeNV8_4-kWkwydauzN8LXdD8qrhRZd3ASh5w14PCK9fOnkRYx49U-dKg

Susa:

www.frontpress.ro

FLĂMÂND CA NU DE PÂINE

Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz

NECROLOG MIRCEA PURCELD

Îndurerată adunare, se ştie că moartea, pentru noi, creştinii, nu este altceva decât începutul vieţii veşnice. Râul vieţii se varsă în fluviul morţii, fluviul morţii se varsă în marea veşniciei iar marea veşniciei este numai o lacrimă pe obrazul lui Dumnezeu"(C.V. Tudor). Astăzi, sufletul unui bun român ne părăseşte, se înalţă la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu.

"Tu, care zaci pe-un pat de flori
Ne luăm acum la revedere
Cu-o moarte toţi suntem datori
Dar ştim că numai trupul piere.
Ce-nseninat e chipul tău
El vede-acum acea minune
De parcă, dincolo de rău,
Stai cu Iisus în rugăciune.

Aşa lucrează Dumnezeu
Prin semne şi minuni
El e păstorul tău şi-al meu
Şi din acest calvar mereu
Îi ia pe cei mai buni.

Ne despărţim îndureraţi
Dar moartea nu-i biruitoare
Noi toţi suntem surori şi fraţi
Şi-n cer e viaţa ce nu moare.
La Tatăl numai prin Iisus
Noi vom ajunge, toţi creştinii.
Aşteaptă-ne acolo, sus,
În Ţara Slavei şi-a Luminii."
C.V. Tudor
Fie ca bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-i primească sufletul în oastea Sa.

Dr. Livius Ţîrnea
Preşedinte al PRM Timiş


Timişoara, 15.08.2013

15 august, mare sarbatoare crestina - SFANTA MARIA

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfîrşit. Este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Despre Adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii. Potrivit acestei Tradiţii, Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi tradiţie spune că Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormîntare, sosind trei zile mai tîrziu. A cerut să se deschidă mormîntul Maicii Domnului pentru a-i săruta mîinile acesteia, dar intrînd în mormînt, l-a aflat gol. Acest mormînt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sînt persoane care afirmă că Maria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut mulţi ani după Înălţarea Domnului.

Adormirea Maicii Domnului în învăţătura ortodoxă şi romano-catolică

Biserica Ortodoxă învaţă că Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoşesc şi a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat să-L nască pe Christos.

Biserica Romano-Catolică vorbeşte de Imaculata Concepţie, o dogmă primită de catolicism în anul 1854, prin care afirma că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc. Biserica Ortodoxă nu a acceptat această învăţătură, motivînd că dacă Fecioara s-ar fi născut fără acest păcat, firea ei ar fi fost alta decît cea a tuturor oamenilor. Iar dacă ea ar fi dăruit Cuvîntului o altă fire decît cea pe care noi o avem, firea umană a lui Christos nu ar mai fi transmis nimic firii noastre. Împotriva unei învăţături de acest gen, Sfinţii Părinţi au afirmat că Christos a mîntuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mîntuit.

Ortodoxia învaţă că această mutare sau ridicare este un act al Fiului. Ea nu a mai aşteptat învierea obştească, pentru că însăşi Viaţa S-a sălăşluit în ea. Dar Maica Domnului a murit în virtutea legii omeneşti şi s-a înălţat prin Christos. Ea „este făptura în care Dumnezeu este de pe acum totul în toate“, după cum spune părintele Stăniloae.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

FECIOARA MARIA

Maria, prima între sfinţi
Lumina sufletului meu
Ştiau iubiţii tăi părinţi
Că ai să-L naşti pe Dumnezeu?

Nu te-au primit în nici o casă
În acea Noapte de Crăciun
Căci oamenilor nu le pasă
Şi dintr-un sat, doar unu-i bun.

În cale ţi-a ieşit un staul
Iar vietăţi cu ochii vii
Ţi-au spus, ca Samuel lui Saul
O taină despre ce va fi.

Din Orient, în iarna grea
Trei magi cu candele la brâie
Veneau, călăuziţi de-o stea
Cu aur, smirnă şi tămâie.

Tu te-ai întins pe-un braţ de paie
Te-au prins durerile în cleşti
Şi din adânc de măruntaie
Un ţipăt ca o vâlvătaie
A spart izvoarele cereşti.

El S-a născut! Din munte-n munte
Această veste-a fulgerat.
Un prunc frumos, cu stea în frunte
Cel mai puternic Împărat!

Alături, în genunchi se roagă
Bărbatul care ţi-a fost dat.
E înţelept şi îi eşti dragă
Să fie veşnic lăudat.

Maria, tu eşti Steaua Mării
Amărăciunea din destin.
Din Bethleemul întrupării
Pân’ la Golgota e puţin.

L-au arestat, I-au pus pe frunte
Cununa tragică de spini
L-au torturat în chinuri crunte
Prigonitorii de creştini.

El a oftat: „De ce mă baţi?”
Apoi, nu a mai zis nimica.
Apostolii, înspăimântaţi
Au priceput atunci ce-i frica.

Asta-i condiţia umană:
Trădare, laşitate, troc.
El, Mielul bun de pus pe rană
Trecu prin lacrimi şi prin foc.

Strălucitoarea Lui cămaşă
De purpură imperială
La sorţi a tras-o haita laşă
Ce mascaradă criminală!

Şi L-au scuipat ca pe-un tâlhar
Apoi pe cruce L-au suit.
Plutonul antichrist, barbar
În cuie mari L-a răstignit.

Tu lângă crucea sângerie
Plângeai cumplit, ca o leoaică
Ce-şi vede puiul mort, Marie…
Această dramă nu o ştie
Decât un tată, sau o maică.

Aşa a trebuit să fie
E scris cu aur în Scripturi:
A treia zi El să învie
Ca primăvara în păduri.

El a venit, ca o minune
Pentru cei trişti, flămânzi şi goi
Ne cheamă azi la rugăciune
Şi „Bucuraţi-vă!” – ne spune
Există viaţă de apoi!

Există vinul de la nuntă!
Există pâinile cu peşti!
Iar vorba lui cea mai măruntă
Şterge păcatele lumeşti.

Maria, tu ai fost aleasă
Ca Precista şi Vasul sfânt
Lui Dumnezeu să-i fii mireasă
Zeiţă-n cer şi pe pământ.

Mesia, Domnul aşteptat
A prins în tine rădăcină
Ce vis frumos! Ce minunat!
Maria, nume de regină!

Ascultă îngerii de tine
Fecioară fără de păcat
Şi-n zvon de clopote divine
Faci peste tot atâta bine
Iisus Christos puteri ţi-a dat.

Nelegiuită şi stricată
Lumea înjură de toţi sfinţii -
De tine, însă, niciodată
Pentru că tu eşti fermecată
Icoana inimii şi-a minţii!

CORNELIU VADIM TUDOR
(Noaptea de 7 spre 8 august 2013, aproape de Castelul Bran)

HIMERA OMULUI MODERN

CITIREA ŞI CUGETAREA SFINTELOR SCRIPTURI

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Românul

„De aş avea lacrimi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!"

Grijă mare a avut Părintele Ioan pentru folosul sufletesc al său şi al altora, după cum se vede în scrisoarea aceasta a lui cu denumirea Citirea şi Cugetarea Sfintelor Scripturi.

El spune: “De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc şi am crezut că aceste cuvinte pot folosi şi alte persoane, care nu prea au vreme să deschidă cărţile şi poate nici nu au la îndemână cărţile potrivite. Ştiu că în ziua de azi toată lumea este grăbită şi cărţile cele groase ale Sfinţilor Părinţi stau uitate şi rar cine le mai citeşte. Aşa este duhul veacului, aşa sunt ocupaţiile oamenilor, aşa este războiul cel nevăzut, încât lucrul duhovnicesc, şi mai ales citirea cărţilor sfinte, nu prea au loc în viaţa creştinilor de azi. Şi asta nu se întâmplă numai în lumea mirenilor, ci înşişi monahii au început să ajusteze viaţa după moda nouă. Grija celor pământeşti îi ţine încătuşaţi şi nu pot să mai afle vreme pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi. Abia au vreme să asculte pravila din Biserică, însă şi atunci mintea le este împovărată cu grija trupească şi necazurile vieţii.

Pentru îndulcirea sufletului, greu se găseşte vreme în veacul nostru. Şi aceasta ne păgubeşte mai mult decât toate. Căci neavând răgaz a privi mai des către cele cereşti uităm rostul vieţii, slăbim duhovniceşte şi ajung de multe ori la deznădăjduire, când ştim ce fel de făgăduinţă am făcut înaintea lui Dumnezeu şi când vedem că se cheltuieşte viaţa în chip zadarnic”.

Iată cum ne sfătuieşte Cuviosul Nicodim Aghioritul în privinţa aceasta: “Toţi creştinii care ştiu carte, datori sunt a citi dumnezeieştile Scripturi, pentru că după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, fără de citirea Sfintelor Scripturi nu poate cineva a se mântui”.

În cuvântarea sa cea pentru Lazăr, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Că nu este cu putinţă, nu este a se mântui cineva, neîndulcindu-se adeseori de citirea duhovnicească”.

Apoi Sfântul Ioan Scărarul ne încredinţează că citirea luminează şi adună pe minte şi năravurile le pune la îndoială.

Iar Sfântul Efrem Sirul zice: “În ce chip trâmbiţa strigând în vreme de război, deşteaptă osârdia vitejilor luptători împotriva inamicului aşa şi Sfintele Scripturi deşteaptă osârdia ta spre cel bun şi te îmbărbătează pe tine împotriva patimilor.

Pentru care frate al meu, trezeşte-te cu întemeiere şi te sârguieşte de-a pururea a te lipi de Sfintele Scripturi ca să te înveţe pe tine cum se cade a fugi de cursele vrăjmaşului şi a dobândi viaţa veşnică. Sunt însă unii care citesc, dar nu-şi dau silinţa ca să înţeleagă cele scrise.

Sfântul Apostol Pavel scrie către ucenicul său Timotei: “Ia aminte la citire”.

Iar despre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore Teologul, spune istoricul Rufin, că 13 ani au şezut în pustie cugetând Scripturile. Acum să ne oprim puţin la cei care trăim în veacul acesta de pe urmă şi să ne întrebăm:

Dacă în vremea ce veche era neapărat nevoie de citirea Scripturilor, dar oare astăzi când s-au înmulţit vicleşugurile în lume şi s-au împuţinat păstorii cei buni, acum când nu mai găseşti pildă de viaţă şi nici povăţuitori sufleteşti, cu atât mai mult trebuie să ne sârguim la citirea Sfintelor Scripturi, căci în ele vom găsi mângâiere şi luminare.

Din Sfântul Isac Sirul, Cuvântul 36, Părintele Ioan a extras cele ce urmează, care sunt de folos pentru toţi:

“Aceasta este voia Duhului Sfânt, ca să fie iubiţi lui în neîncetate osteneli. Nu locuieşte Duhul lui Dumnezeu în aceia care trăiesc în odihnă, ci duhul diavolului; după cum şi unul dintre cei ce iubea pe Dumnezeu a zis: “M-am jurat să mor în fiecare zi!”

Din aceasta se observă robii lui Dumnezeu cei curaţi, din ceilalţi, căci aceştia trăiesc în scârbe şi strâmtorări, dar lumea în desfătare şi odihnă; pentru că nu a voit Prea Bunul Dumnezeu, ca iubiţii lui robi să aibă odihnă în această viaţă, dar mai mult a voit ca însuşi ei în scârbe, în greutăţi, în griji, în sărăcie, în goliciune, în singurătate şi datorii, în boale şi defăimări, în bătăi şi zdrobirea inimii cu trup bolnăvicios şi chip scârbit de neamuri într-o stare care nu se aseamănă cu ceilalţi oameni, în locuinţă singuratică şi liniştită şi cu totul nevăzut de oameni şi slobod de orice lucru care aduce mângâiere pământească.

Pentru asta aceştia plâng şi lumea se râde, aceştia suspină şi lumea se bucură, aceştia postesc şi lumea se desfătează, ziua se ostenesc şi noaptea se pregătesc de nevoinţă, sunt unii care se dau la osteneli de bună voie şi la scârbe împotriva patimilor, alţii goniţi de oameni.

Şi unii din aceştia s-au gonit, alţii s-au ucis şi alţii se ascundeau printre crăpături. Şi se împlinea la ei cuvântul care zice că în lume scârbe veţi avea, dar în Mine vă veţi bucura. Căci cunoaşte Domnul, câţi trăiesc în odihnă, nu pot să rămână în dragostea Lui şi pentru aceasta, i-a împiedicat pe ei de la odihnă şi de la pofte, Hristos Mântuitorul nostru a cărui dragoste este mai puternică decât moartea cea trupească şi să arate şi în noi puterea dragostei Lui. Amin.

Viaţa Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva Sihastru din Ţara Sfântă – O viaţă trecătoare dăruită lui DUMNEZEU! – O viaţă Veşnică la DUMNEZEU!

Sursa: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea0_intro/viata_cont/

HIMERA OMULUI MODERN

*O fericire fără Dumnezeu*

Sărace om din vremea nouă,
“Din veacul cel cu înnoiri”
În ce galop alergi pe urma
Unei deşarte năluciri.

(Himera vieţii se arată
Ca o nălucă, ca un vis,
Frumoasă şi strălucitoare,
Ca un odor de paradis).

O fericire pământească
Voind a-şi făuri mereu,
Te-ai aruncat (în goana vieţii),
Departe de la Dumnezeu.

Ai născocit atâtea lucruri
Şi ai atâtea înlesniri,
De crezi că vei ajunge
“Culmea desăvârşitei fericiri!”

Dar, iată, – tocmai – dimpotrivă -
Pe cât mai mult o urmăreşti
Ea tot mai mult se depărtează
Şi tu mai neferice eşti.

Păşeşti peste adâncul mării
Şi prin “văzduh te porţi zburând”
Iar marginile depărtării
Le-apropii astăzi “la un gând”.

Ai terminat cu mesteşuguri
“Isprăvile” de pe pământ
Şi vrei să mergi “în altă lume”
Să pui acum “aşezământ”.

În goana ta fulgerătoare
Spre “ostrovul cel fericit”
Ai trupul hămesit de-a pururi
Şi sufletul nemulţumit.

Prin cele ce-a rodit ştiinţa,
Nesocotindu-l pe Hristos,
Cu patru mii de ani în urmă
Pe oameni iarăşi i-a întors.

Din nou suntem la “Turnul Babel”
Căci iarăşi ne-am amestecat
Şi iarăşi nu ne înţelegem,
În drumul care-am apucat.

Acum făptura cea aleasă,
Ca fiara este la nărav.
Căci, niciodată până astăzi
Nu s-a distrus aşa grozav!

Priveşte, omenire, roada
Pe care ţi-ai agonisit
Să vezi la ce măsură – oare -
De fericire ai sporit!

Priveşte câte cimitire,
În scurtă vreme le-ai umplut
Şi câte milioane, astăzi,
Cămin şi ţară şi-au pierdut.

Vezi nesfârşitele şireaguri
De invalizi şi de sărmani,
De cei săcătuiţi în lagăr
De văduve şi de orfani.

Priveşte valul cel de lacrimi,
Că astăzi a sporit mai mult
Auzi cârtire de noroade,
Ce gemete şi ce tumult!

Şi spune-mi unde-i fericirea,
Pe care o vânezi mereu,
La ce-ai ajuns fără credinţă
În pronia lui Dumnezeu!

Ai cercetat adâncul firii
Şi sufletul ţi l-ai uitat,
Ai scos din “unde” pe lumină
Iar duhul ţi-i întunecat.

Sălbăticia din natură,
În multe părţi ai îmblânzit
Iar patimile cele rele
Mai tare le-ai sălbăticit.

Tu faci oraşe plutitoare,
Împărţind al mării val,
Şi fortăreţe zburătoare
Cu aripile de metal!

În schimb, noianul cel de taină
Al sferelor duhovniceşti
Nestrăbătut mereu rămâne
- Spre culmile cele cereşti.

La strălucirea orbitoare
A născocirilor lumeşti,
Domneşte întuneric beznă,
În sufletele omeneşti!

Maşinăriile lucrează şi scriu
Cu fumul în văzduh
Mizeria nesuferită
A unei vieţi “fără de duh”.

Pufnind, motoarele oftează
Cu lucrătorul cel sărman
Cu mîini şi faţă obosită,
Murdare veşnic de catran.

Nădăjduiai că chimiceşte
Prin felurite socoteli
Vei întocmi o fericire
Cu alt sistem de rânduieli.

Dar naţiunile mai tare,
Prin “născocire” se distrug,
Iar tu le pregăteşti la modă -
Prea mizerabilul coşciug.

Prin egoismul animalic,
Voind progresul să-l zideşti,
Cu lacrimi – iată – şi cu chinuri
Pe biata lume o hrăneşti.

Acuma însetezi de pace
Şi văd că te sileşti mereu
Să făureşti prin “conferenţe”
O “pace fără Dumnezeu”.

Dar pacea este de la Domnul,
“Al păcii El este izvor”,
De nu vei alerga la Dânsul,
Alergi zadarnic – fără spor.

Împacă-te întâi cu Domnul,
Croindu-ţi viaţă “după duh”,
De nu vei împlini acestea
Împrăştii munca în văzduh.

Câştigă-ţi dragostea curată,
Străină de făţărnicii,
De nu vei dobândi aceasta,
Nimic nu faci cu bogăţii.

Iubeşte viaţa cumpătată
Şi lasă portul dezmăţat,
Iar dacă nu pricepi aceasta,
Degeaba te-ai civilizat.

Întoarce-ţi iar privirea minţii
Spre veacurile din trecut
Cu duhul rodnic al credinţei
Şi vei afla tot ce-ai pierdut.

Precum nu poţi să prinzi cu mâna
Din apă luna nicidecum,
Aşa nici pe “himera” vieţii
Din calea veacului de-acum.

Civilizaţia modernă
Un “duh strein” ţi-a făurit
Şi de lumina mântuirii
Cu dezgustare te-ai ferit!

Precum aleargă sateliţii
În jurul globului mereu
Aşa după “himere” astăzi,
Alergi uitând de Dumnezeu!

Alergi, cu mii de meşteşuguri,
Cu o viteză de nespus,
Dar, goana este spre pierzare
Căci nu-i pe “calea lui Iisus”!

O fericire fără Dumnezeu
de Ioan Iacob Hozevitul Românul

Sursa: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/

IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL

BIROUL PERMANENT AL PRM - Echipa Preşedintelui –

1. Corneliu Vadim Tudor – preşedinte

2. Ilie Ilaşcu – vicepreşedinte

3. Anca Petrescu – vicepreşedinte

4. Constantin Găucan – vicepreşedinte

5. Dan Dumitru Zamfirescu – vicepreşedinte

6. Adrian Popescu – vicepreşedinte

7. Dorel Vulpoiu – vicepreşedinte

8. Vasile Popa – vicepreşedinte

9. Ilie Miriţă – vicepreşedinte

10. Mihai Irimia – vicepreşedinte

11. Cristian Stănescu – secretar general

12. Irinel Marinescu – secretar executiv

13. Sfinţeş Edmond Buga – secretar executiv

14. George Ţîncu – secretar executiv

15. Silviu Pucheanu – secretar executiv

16. Ion Dicu – secretar executiv

17. Gavril Emil Căpâlnaş – secretar executiv

18. Gheorghe Bucălăete – secretar executiv

19. Sebastian Dobrescu – secretar executiv

20. Anca Chiţu – secretar executiv

21. Marcelina Pătraşcu – membru

22. Şerban Laurenţiu Anghel – membru

23. Elena Pascu – membru

24. Florin Niţura – membru

25. Mihaela Ionescu – membru

26. Niculae Mârzan – membru

27. Florin Bădinici – membru

28. Mircea Ciochilan – membru

29. Constantin Bebe Ivanovici – membru

30. Mihail Edu – membru

31. Constantin Vâlcu – membru

32. Adriana Rădulescu – membru

33. Alexandru Neacşu – membru

34. Ruxandra Lungu – OFRM – membru

35. Oana Vieru – OTRM – membru

36. Silviu Crăescu – membru

37. Gheorghe Berceanu – membru

38. General Ion Cârciumaru – membru

39. General Marin Lungu – membru

40. General Marcu Tudor – membru

41. Mitzura Arghezi – membru

42. Viorel Dumitrescu – membru

43. Iulian Mincu – membru

44. Cosmin Robert Vîlceanu – membru

45. Livius Ţîrnea – membru.