Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către Ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti
Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar
Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.
Basarabia, 9 aprilie 1918
Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!
Transilvania, 1 decembrie 1918
Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar
Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou
*
* *
Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!
CORNELIU VADIM TUDOR
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu