4 august 2012

WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)

Motto: „Lovitura de stat se repetă: s-a mişcat poporul!“

(„Cele mai frumoase aforisme“)

Atîta vreme cît ne-au furat pe noi, cei de la PRM, la şase mîini – borfaşii de la PSD + PNL şi cei de la PDL mergeau pe burtă. Mucles. Musca-n pod. Nu transpira nimic. În clipa în care au rămas singuri la masa de joc (prin eliminarea, frauduloasă, a PRM), aceşti interlopi politici şi-au spart capetele! De unde se vede că zicala „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ nu e valabilă întotdeauna. În ciuda emfazei cu care junele Crin Antonescu anunţă că „războiul politic s-a terminat“ (pentru starea de moleşeală mincinoasă îi convine lui, normal), e limpede, pentru orice om cu scaun la cap, că acest război a intrat într-o nouă fază, de o violenţă ieşită din comun, fără precedent în toată Istoria modernă a ţării. Dinamita care a aruncat în aer eşafodajul fraudei electorale prelungite, care se perpetuează de 22 de ani (practic, de la alegerile din 1990), este cifra aceasta: 2.000.000. E vorba de cei 2.000.000 de cetăţeni (cu aproximaţie) cu drept de vot, în plus faţă de datele statistice reale. Aşadar, aceşti 2.000.000 de oameni NU există! Decît pe hîrtie. În loc de 16.000.000 de posibili votanţi, s-a operat cu cifra de 18.000.000. De ce? Să nu fi ştiut Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca şi Institutul Naţional de Statistică, datele reale? Exclus. Le-au ştiut foarte bine. Dar n-au avut interes să le facă publice. Acele 2.000.000 de persoane fictive erau massa de manevră a fiecărui Guvern care, cum se ştie, organizează alegerile.

În massa asta imensă, cît populaţia unei ţări, intrau listele suplimentare, autobuzele turismului electoral, voturile multiple, morţii. Cu ajutorul acestor 2.000.000 de fantome se închidea „cheia“ calculatorului de la Biroul Electoral Central. Ultima consacrare a viabilităţii şi consistenţei acestor umbre o dădea Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, mai cu seamă de cînd el e condus de mafiotul incurabil Marcel Opriş. Pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte, atunci cînd a spus că STS poate direcţiona 2.000.000 de voturi, printr-o simplă apăsare de tastă, dintr-o parte în alta. La asta se referea. Fiindcă el ştia, foarte bine, cum funcţiona sistemul. Suveica fraudei. Uite că, de data asta, n-a mai funcţionat. Fac apel la o altă zicală, din paremiologia noastră străveche, care e mai valabilă decît cea cu corbul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“. Din pricina asta a fost convocat, de urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ziua de 19 iulie 2012: pentru a fi dat afară Marcel Opriş! Dar s-a opus Iulian Fota, consilierul lui Traian Băsescu, făcînd imposibilă debarcarea (era nevoie de vot prin consens, adică de unanimitate). Gurile rele spun că şi Ioan Rus s-ar fi opus. Era clar că perechea comic-fantezistă Crin Antonescu – Victor Ponta încerca o ultimă lovitură: să instaleze la conducerea STS un om de încredere. Adică un lacheu de-al lor. Aşa, a rămas un lacheu de-al găştii adverse. Abia de aici încolo se complică lucrurile: dacă baza de date pentru referendum nu a fost bună, aceeaşi remarcă se cuvine şi pentru alegerile locale, desfăşurate cu numai 5 săptămîni înainte. Practic, şi alegerile din 10 iunie, şi referendumul din 29 iulie au utilizat acelaşi sistem de referinţă, aceleaşi liste electorale. Care, însă, aveau să se dovedească FALSE. Neîndoielnic, alegerile locale trebuie anulate şi repetate. Ar fi prea mult să cer anularea şi repetarea tuturor alegerilor din ultimii 22 de ani, care au operat cu aceleaşi diferenţe de cifre, total ilegale. Dar acesta e adevărul. Particip la alegeri din primăvara anului 1992, cînd PRM, nou-înfiinţat, a intrat în bătălia electorală pentru locale. După cîteva luni, am luat parte la alegerile parlamentare. Am avut scoruri neaşteptat de bune la ambele cicluri electorale. Ascensiunea noastră a continuat, fără întrerupere, pînă la alegerile din anul 2000. Atunci, la alegerile parlamentare, PRM a obţinut peste 21% din voturi, iar la alegerile prezidenţiale eu am realizat aproape 29% din voturi, intrînd în finală. Pentru cei cu memoria mai slabă, voi preciza că în acel tur I eu am avut mai multe voturi decît 4 contracandidaţi ai mei la un loc: Mugur Isărescu (prim-ministru în funcţiune, organizator al alegerilor), Petre Roman (fost prim-ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru), Teodor Meleşcanu (fost ministru de Externe, ofiţer acoperit SIE, actual director al SIE). „Ne-a trecut glonţul pe la ureche!“ - ţipau, isteric, nişte paţachine, gen Doina Cornea. „Am ales răul cel mai mic!“ - îşi justificau mîrşăvia aceiaşi păduchi. „Răul cel mai mic“ fiind un bolşevic. Ei, bine, de atunci a început faza finală a distrugerii României. De sub mantaua stalinistă a lui Iliescu au scos capul cei mai neruşinaţi infractori, care au reapărut şi acum: Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Vasile Dâncu, Marian Oprişan, başca Mafia Arabă, Mafia Evreiască, Mafia Ţigănească. N-au fost furate alegerile din turul II al prezidenţialelor de atunci? Haida-de! E, oare, cineva atît de idiot încît să creadă că un politruk de 70 de ani, care făcuse „şcoală“ la Moscova, a învins un tînăr scriitor creştin, care învăţase la Viena? Au furat nu numai pe rupte, ci şi pe faţă. Iar buletinele ştampilate cu numele meu (şi înlocuite cu cele false, pentru Bătrîna Şandrama Stalinistă) au fost ascunse la... Puşcăria din Codlea (?!). Ştiţi povestea, avea să iasă la iveală după numai cîteva săptămîni, cînd un tînăr deţinut i-a scris mamei sale că el şi „colegii“ săi au fost scoşi în curtea Penitenciarului şi puşi să ardă nişte saci cu hîrtii. Din curiozitate, deţinuţii s-au uitat mai atent: erau cîteva milioane de buletine de vot, perfect valabile, ştampilate pe numele Vadim. Mama tînărului mi-a scris. Eu i-am publicat epistola, în „România Mare“. După cîteva zile, mă pomenesc cu un răspuns (?!) din partea directorului adjunct al Penitenciarului Codlea, Viorel Banceu, care confirma că au fost aduse acolo, în arhivă, buletine de vot de la alegerile locale şi generale, şi au fost păstrate pentru o perioadă de timp. „Buletinele de vot au fost topite de faţă cu cei care au escortat transportul documentelor“, declara acesta. Evident, omul se încurca în minciuni. În ce ţară din lume documentele unui proces electoral sînt depozitate la o închisoare, după care sînt arse de deţinuţi, pe şest, în fundul curţii? Nicăieri! Aveam proba fraudei – una din probe, fireşte, dar de mare importanţă. Am făcut Plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. De toată corespondenţa s-a ocupat deputatul PRM Sever Meşca. La acea oră, nu ştiam că acesta era locotenent-colonel SIE, strecurat pe lîngă mine. Omul a primit sarcină să mă trădeze, tergiversînd totul, ba chiar ascunzînd unele dovezi şi mesaje ale mele. Au trecut anii. Lumea s-a luat cu alte treburi. Dar atunci s-a rupt şira spinării societăţii româneşti: în decembrie 2000! Aceea a fost cea mai ordinară FRAUDĂ, de la care a început catastrofa României. Toţi şi-au dat mîna pentru a mă împiedica să vin la Putere: şi presă, şi partide, şi aşa-zisa societate civilă. Pînă şi Patriarhul Teoctist a fost convins să mă satanizeze, la televiziune, după ce s-au dus nişte emisari la el, promiţîndu-i cai verzi pe pereţi (miliarde de lei) destinaţi Catedralei pentru Mîntuirea Neamului. L-au minţit pe bătrîn. Au trecut 12 ani de atunci, dar Catedrala tot nu s-a făcut, Teoctist a intrat în pămînt şi Iliescu se apropie de 83 de ani, contemplînd dezastrul pe care l-a început şi l-a alimentat. Despre frauda aia de ce nu vorbeşti nimic, Băsescule? Dar tu, Antonescule? Dar tu, Zegrene? Nu vorbiţi pentru că v-a convenit tuturor. Nici unul dintre voi n-ar fi ajuns ce este acum, dacă nu se perpetua la Putere echipa de gangsteri a lui Ion Iliescu şi dacă România ar fi intrat pe un alt făgaş istoric. Nu s-ar fi ajuns la 150 de miliarde de euro datorie externă. Nu s-ar fi dat, pe daiboji, PETROM, SIDEX, ALRO, ROMPETROL, BCR, alte „bijuterii“ ale coroanei economiei naţionale.

În anul 2004, ca să nu le mai treacă glonţul pe la ureche (ca să nu mai rămînă Domnul Goe repetent şi a doua oară), m-au luat din amonte. Nu cumva să mai intru în turul II, fiindcă Mafia n-ar mai fi avut nici o soluţie, nu mai părea credibilă. Aşa că au furat din turul I, ca să se confrunte în finală doi out-sideri: Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Era la mintea cocoşului că electoratul masiv, care votase pentru mine în 2000, nu-şi va schimba opţiunea şi va vota, din nou, pentru acelaşi candidat, pînă cînd se va face dreptate. Dar, nu! N-a fost aşa. Contrar oricărei logici, electoratul meu a votat cu un marinar expert în hoţii: întîi a furat Flota, pe urmă a furat Mesajul meu şi, vorba aia, n-avea să se oprească aici. Înaintea alegerilor din 2004, MOSSAD a trimis pe lîngă mine o echipă de „consultanţi“ din Israel. În paralel, directorul SRI, Radu Timofte, îi promitea şefului MOSSAD că vor rezolva, ei, „Cazul Vadim“, făcîndu-mă să mă compromit şi să-mi pierd electoratul tradiţional. Am ştiut, tot timpul, ce se pune la cale. Bine-bine, atunci de ce nu i-am trimis pe diversioniştii israelieni la plimbare? Foarte simplu: dacă făceam asta, mi s-ar fi reproşat că nu sînt diplomat şi că refuz colaborarea cu cei care pot influenţa rezultatul alegerilor, România fiind o colonie. Aşa că am mers mai departe. Credibilitatea, în faţa românilor mei, nu mi-am pierdut-o. Şi-a pierdut, însă, Radu Timofte viaţa: l-a bătut Dumnezeu, fiindcă prea a fost ticălos. Înainte de alegeri aveam 31%, în sondajele reale. Dar vine escrocul Dick Morris, de peste Ocean, şi anunţă, la fostul sediu ARLUS, că, atenţie, „Vadim Tudor are 13% şi aici trebuie (?!) să rămînă“. Derbedeul le dăduse slugilor mutarea în plic. Atît aveam să primesc, de la cei care nu puteau să lase să le scape din mîini o „vacă de muls“, ca România: 13% şi-un pic. A fost scos, cîştigător, Traian Băsescu, de către ambasadorul CIA (nu SUA) J.D. Crouch. Deşi turul II fusese cîştigat, în condiţiile date, de Adrian Năstase. Dar misiunea acelui Crouch era să facă să triumfe „revoluţiile portocalii“ în Ucraina şi la Bucureşti. A reuşit parţial (color). Ceea ce a urmat, se ştie: frauda abjectă, din 2008, cînd PRM a fost eliminat din Parlament, tot la ordin american. Deranjam teribil. Nu tu Roşia Montană, nu tu Bechtel, nu tu F-16 şi ce s-o mai găsi pe-acolo. Ba chiar făcusem o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care trecuse, prin aprobare tacită, de Senat. Păi, unde ne trezeam? În ce colonie din lume mai există vreo urmă de şiră a spinării, de apărare a Interesului Naţional, de Demnitate? Au rămas în Parlament nişte bande, deghizate în „partide politice“. Şi au făcut praf nu numai rahatul. Au făcut praf şi ţara. Frauda sinistră din 2009, cînd Băsescu a fost „reales“, tot prin scamatoria stăpînilor de sclavi yankei, era în logica (strîmbă) a lucrurilor. Acum, s-a ajuns în acest impas. E o răscruce istorică, o bifurcaţie care nu duce la stînga sau la dreapta, ci sub pămînt.

Astăzi, asistăm la prostituarea unei instituţii fundamentale: Curtea Constituţională a României. În mod paradoxal, singurele persoane de ţinută, de acolo, sînt cele două femei: Aspazia Cojocaru (curajoasă) şi Iulia Motoc (frumoasă). La cei 85 de ani ai săi, Ion Predescu ar trebui să se retragă la pensie (nu înainte de a trage o beţie, normal). Axinte Gaspar a fost şi a rămas omul lui Adrian Năstase, aşa că e clar cum a votat. Fostul membru al UDMR, Puskas Valentin Zoltan, s-a temut de răzbunarea „babei asiatice“ Victor Ponta etc. Dar, problema de principiu e alta: NU intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să ceară astfel de documente şi să le verifice! Prin Legea de funcţionare, CCR se ocupă de principii, de constituţionalitatea unor acte normative, a unor măsuri. Aşadar, CCR NU e organ de anchetă. Judecătorii de aici aveau datoria să evalueze situaţia în funcţie de „fotografia de moment“ a zilei de 29 iulie. Dar s-au complicat grav. Sau au fost „complicaţi“. De cine? Intuiesc că ei aşteaptă decizia de la Washington, care aşteaptă, la rîndul său, să vadă dacă în România se petrec tulburări sociale sau nu. Abia de acum încolo vor ieşi la iveală adevăruri şocante. E cea mai mare aberaţie pe care o poate trăi o ţară într-o perioadă modernă, aceea de a nu-şi cunoaşte numărul de locuitori. „În orice rău e un bine“ – spune un proverb. E bine, deci, că s-a spart buboiul ăsta. Aşa a lucrat Dumnezeu. Fireşte că referendumul e nul, din toate punctele de vedere, asta nici nu mai trebuie dovedit. Necazul e altul: ţara nu e guvernată, de 22 de ani încoace. Actuala generaţie de figuranţi ilustrează un adevăr trist, la care au ajuns cei din anul 1866: românii nu se pot guverna singuri. Cu o excepţie: noi, cei de la PRM. Numai că noi nu sîntem nişte simpli români, ci nişte ROMÂNI MARI. Iar evoluţia evenimentelor, pe fond de criză, ne va aduce la Putere. Desigur, dacă alegerile din finalul acestui an nu vor fi fraudate, ca toate celelalte de pînă acum. E un joc al nervilor. Eu sînt pregătit. Am rezistat, eroic, pînă acum – voi rezista şi de acum încolo. E în joc destinul României.

CORNELIU VADIM TUDOR

3 august 2012

Bran

0 comentarii: