6 august 2012

SCHIMBAREA LA FATA

Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august. În popor, praznicul împărătesc mai este cunoscut şi sub denumirea de Probojenia. În Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor astfel: „Isus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele Lui, şi i-a dus pe un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El". Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul Isus Christos arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească. Părinţii Bisericii ne spun că schimbarea la faţă a omului lăuntric este, însă, cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine. Sfîntul Simeon Noul Teolog zicea un lucru dureros: „Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta, nu-L va vedea nici în cealaltă", iar Sfîntul Grigore Palama afirma că participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea luminii necreate nu li se dăruiesc oamenilor la întîmplare, ci numai acelora care au două trăsături de caracter fundamentale:

sînt întăriţi în mod special în credinţa faţă de Dumnezeu sau au fost înălţaţi deasupra nimicniciei fiinţei umane. Muntele are darul lui, are o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricît ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reuşeşti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vîrful acestuia. Acolo sus, orice cuvînt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu lumină, cu claritate. Înălţarea omului pe munte semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar pentru acest lucru îţi trebuie o iniţiere în tainele isihasmului, şi nu numai. Moise este, înainte de orice, singurul om care L-a cunoscut pe Dumnezeu, primul dintre prooroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general. Moise salvat din ape este eroul biblic care influenţează şi în zilele noastre întreaga cultură a lumii, în special pe cea occidentală. Astfel, el a exercitat o adevărată fascinaţie asupra unor gînditori şi artişti, precum Michelangelo, Freud, Chagall, care, fiecare în felul său, a încercat să abordeze acest mister. Cu toate acestea, Cel care este considerat proorocul proorocilor şi Cel mai mare înaintea lui Dumnezeu, ca fiind născut din Fecioară, care are două firi, una omenească şi alta dumnezeiască, în acelaşi timp, este, fără doar şi poate, Isus Christos. El este Fiul Cel iubit al lui Dumnezeu, El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Harul luminii pe care o împrăştie pe Muntele Taborului face imposibilă cuprinderea minţii omeneşti, fiind o energie necreată - lumină taborică. În consecinţă, Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decît „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată". Aşadar, dacă nu Îl căutăm acum pe Dumnezeu, dacă nu Îl purtăm acum pe Isus Christos, dacă nu-L vedem acum, în viaţa noastră, pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa aceasta nu-L vom vedea.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

0 comentarii: