Vineri, 24 august 2012, orele 21,30, în studioul România TV, invitatul de marcă al Ionelei Năstase la Ediţia Specială a fost europarlamentarul dr. Corneliu Vadim Tudor, preşedintele P.R.M.-ului. O personalitate de asemenea anvergură a copleşit-o pe distinsa doamnă avocat Paula Iacob, care şi-a exprimat sincera admiraţie faţă de Tribun, simţindu-se totodată onorată de a participa la emisiune alături de acest monstru sacru al culturii româneşti, această enciclopedie de date şi evenimente. Nu este prima oară cînd doamna avocat Iacob „dă Cezarului ce-i al Cezarului”. De aceeaşi consideraţie s-a bucurat europarlamentarul şi din partea invitatului Marius Niţu. A sta în preajma lui Corneliu Vadim Tudor este un privilegiu. A-l avea invitat într-o emisiune este un cîştig spiritual, moral, politic pentru toţi privitorii. Şi nu numai. Preşedintele Corneliu Vadim Tudor le face o favoare canalelor de televiziune prin prezenţa sa, şi nu invers.
Discuţiile purtate sînt diverse şi antrenante. Domnia-sa este cel care dă tonul discuţiilor, care conferă emisiunilor vigoare, culoare, substanţă.
Cazul Adrian Năstase şi încarcerarea fostului prim-ministru, precum şi noile acuze ce i se aduc agită spiritele. După dosarul „Trofeul calităţii“, o altă culpă devine obiectul următorului dosar penal. Este vorba de cele 399 de cartuşe găsite în plus faţă de cele trecute în permisul de port-armă. Domnul Vadim consideră dosarul privind încălcarea regimului armelor şi muniţiilor „un nod în papură”, rod al maşinăriei băsiste. În privinţa dosarului „Trofeul calităţii“, europarlamentarul afirmă: „Adrian Năstase e nevinovat... un dosar politic... e o ruşine.”
Preşedintele P.R.M. se întreabă cum este posibil ca într-un stat de drept, membru al U.E., să se comită asemenea abuzuri. În sprijinul afirmaţiei aduce ca argument faptul că pe teritoriul României se perindă, în stare de libertate, violatori şi criminali în serie. În acelaşi spaţiu generos sînt liberi şi aceia care „au devalizat economia naţională” şi, totodată, aceia care au arme şi tabere de antrenament în secuime. Iată cît de alunecoasă e noţiunea de libertate! Cu imparţialitatea care îl caracterizează, Tribunul este de acord cu pedepsirea lui Adrian Năstase în cazurile Petrom-Sidex-RODIPET şi se pronunţă: „Da, îl pedepsim. În momentul de faţă, însă, se impune a fi eliberat sau graţiat“.
La întrebarea moderatoarei dacă mai este posibil ca Adrian Năstase să scape de închisoare, răspunsul este pozitiv: „Eu zic că da. Îl vom scoate noi din închisoare. Măcar la facultate să-şi ocupe locul”.
O altă problemă ridicată de moderatoare ţine de acţiunea Jandarmeriei, care deschide dosare penale demonstranţilor din Piaţa Universităţii.
Cu sapienţa caracteristică, preşedintele Corneliu Vadim Tudor cataloghează aceste acţiuni ale Jandarmeriei „un comportament securistic”. În continuare, face trimitere la opinia mentorului său spiritual, Eugen Barbu, care considera că „Jandarmeria e mama Securităţii”. Tribunul impresionează prin stilul sentenţios: „Mişcările sociale de anvergură îşi creează propria legitate”; „Istoria se scrie de mai multe ori, dar se face o dată”; „Pe efortul eroic al tinerilor din ianuarie se caţără impostori politici”. Constatările nu mai au nevoie de nici un comentariu. Doar de gîndire.
În privinţa Curţii Constituţionale, preşedintele Vadim precizează: „Curtea Constituţională este instituţia care personifică Legea fundamentală”.
Referitor la membrii C.C.R., Tribunul consideră că „ei sînt suverani acolo”.
Rugat să-şi exprime punctul de vedere legat de revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, prin decizia C.C.R., europarlamentarul explică: „Totul este o diversiune... Băsescu este un executant în mîna Marelui Licurici. Ne obligă să cumpărăm crucişătoare... Americanii au interese prea mari aici”.
În aceeaşi logică se încadrează şi faptul că Joe Biden „s-a grăbit să-l felicite pe dl. Băsescu pentru revenirea la Cotroceni” şi, totodată, şi-a anunţat vizita în România în luna septembrie a.c.
Întrebat cum se explică tăcerea lui Băsescu, deşi referendumul a fost invalidat, europarlamentarul precizează că, fiind orgolios peste măsură, dl. Băsescu are ambiţia ca la învestitură să ţină primul discurs.
„Eu şi Băsescu sîntem două pietre tari”, mărturiseşte Tribunul.
Întrebat de moderatoare cînd vor avea loc alegerile parlamentare, preşedintele Vadim consideră că în contextul politic actual nu se ştie dacă vor fi alegeri. Probabil se vor face la anul.
Moderatoarea prezintă variante posibile de regrupare şi repliere a partidelor pe eşichierul politic (guvern P.D.L. - P.P.D.D. - U.D.M.R.; numirea unui premier fidel etc.). Invitatul arată că Dan Diaconescu (P.P.D.D.) este o invenţie a lui Băsescu. Este de-a dreptul ilar ca o persoană să fie condamnată la 29 de zile de arest preventiv şi să fie eliberată după 4 zile. În ilogica aparentă a unor acţiuni se ascunde o logică satanică.
Un alt personaj, „după ce a fost membru al C.C. al U.T.C.”, acum caută să-şi ridice mingea la fileu, observă dezgustat Tribunul. Este posibil ca P.D.L.-ul să racoleze U.D.M.R.-ul şi U.N.P.R.-ul, dar mai degrabă se pare că lui Băsescu i se pregăteşte o nouă suspendare.
Întrebat de motivul pentru care U.D.M.R.-ul este curtat de toate partidele, ca un autentic jolly-joker, dl. Vadim este de altă părere: „Ungurii sînt o ghiulea de piciorul tuturor”, mai ales în varianta acestor pretenţii de autonomie teritorială. Scorul real al U.D.M.R.-ului nu depăşeşte 3-4%. De asemenea, Tribunul ne aduce la cunoştinţă că George Sörös nu a venit în România la mofete, ci să urgenteze afacerea Roşia Montană.
Europarlamentarul precizează că procesul de filaj al cetăţenilor a ajuns la asemenea cote, încît „e mai rău decît făcea Securitatea în anii stalinişti”. Cetăţeanul este interceptat după amprenta vocii şi obligat să vorbească în şoaptă în propria locuinţă.
Oprindu-se la semnificaţia Zilei de 23 august, Ziua eliberării patriei de sub jugul fascist, Tribunul vede istoria ca o înşiruire de lumini şi umbre. Aveam de revendicat teritorii de la ambele tabere beligerante. Dacă România nu făcea mişcarea atît de necesară în acel moment, pierdeam Ardealul. Urmează o constatare sentenţioasă: „Nu pot exista manuale de istorie alternative. Istoria nu este alernativă”.
Trecînd la elemente demografice, dl. Vadim consideră o ruşine să nu se cunoască numărul real al populaţiei României.
Intervenţia telefonică a Regelui Cioabă al rromilor a demonstrat că acesta cunoştea precis numărul total al rromilor din spaţiul mioritic, respectiv 63.000 la recensămînt şi aproximativ 2.500.000 în realitate. Diferenţa rezidă din faptul că la recensămînt majoritatea ţiganilor s-au declarat români. Europarlamentarul îşi manifestă simpatia faţă de rromi şi doreşte ca această etnie să se bucure de noi facilităţi şi oportunităţi. În finalul emisiunii, România este definită de Tribun „patria suprarealismului şi a teatrului absurd“, cînd spre hazul tuturor se discută cazul nemaiîntîlnit al unui bărbat violat de o femeie.
În toate ipostazele – bărbat de stat – om de vastă cultură – jovial partener de dialog – Tribunul este epatant.
Cînd românii posedă un bun naţional de talia lui Corneliu Vadim Tudor, ar trebui să dispară nelămuririle în materie de opţiune prezidenţială.
Să nu căutăm soarele după gard, cînd îl avem în faţa ochilor!
Prof. DANIELA VASILOSCHI, Cluj-Napoca
Sursa:
Ziarul Tricolorul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu