Vineri, 24 august 2012, orele 21,30, în studioul România TV, invitatul de marcă al Ionelei Năstase la Ediţia Specială a fost europarlamentarul dr. Corneliu Vadim Tudor, preşedintele P.R.M.-ului. O personalitate de asemenea anvergură a copleşit-o pe distinsa doamnă avocat Paula Iacob, care şi-a exprimat sincera admiraţie faţă de Tribun, simţindu-se totodată onorată de a participa la emisiune alături de acest monstru sacru al culturii româneşti, această enciclopedie de date şi evenimente. Nu este prima oară cînd doamna avocat Iacob „dă Cezarului ce-i al Cezarului”. De aceeaşi consideraţie s-a bucurat europarlamentarul şi din partea invitatului Marius Niţu. A sta în preajma lui Corneliu Vadim Tudor este un privilegiu. A-l avea invitat într-o emisiune este un cîştig spiritual, moral, politic pentru toţi privitorii. Şi nu numai. Preşedintele Corneliu Vadim Tudor le face o favoare canalelor de televiziune prin prezenţa sa, şi nu invers.
Discuţiile purtate sînt diverse şi antrenante. Domnia-sa este cel care dă tonul discuţiilor, care conferă emisiunilor vigoare, culoare, substanţă.
Cazul Adrian Năstase şi încarcerarea fostului prim-ministru, precum şi noile acuze ce i se aduc agită spiritele. După dosarul „Trofeul calităţii“, o altă culpă devine obiectul următorului dosar penal. Este vorba de cele 399 de cartuşe găsite în plus faţă de cele trecute în permisul de port-armă. Domnul Vadim consideră dosarul privind încălcarea regimului armelor şi muniţiilor „un nod în papură”, rod al maşinăriei băsiste. În privinţa dosarului „Trofeul calităţii“, europarlamentarul afirmă: „Adrian Năstase e nevinovat... un dosar politic... e o ruşine.”
Preşedintele P.R.M. se întreabă cum este posibil ca într-un stat de drept, membru al U.E., să se comită asemenea abuzuri. În sprijinul afirmaţiei aduce ca argument faptul că pe teritoriul României se perindă, în stare de libertate, violatori şi criminali în serie. În acelaşi spaţiu generos sînt liberi şi aceia care „au devalizat economia naţională” şi, totodată, aceia care au arme şi tabere de antrenament în secuime. Iată cît de alunecoasă e noţiunea de libertate! Cu imparţialitatea care îl caracterizează, Tribunul este de acord cu pedepsirea lui Adrian Năstase în cazurile Petrom-Sidex-RODIPET şi se pronunţă: „Da, îl pedepsim. În momentul de faţă, însă, se impune a fi eliberat sau graţiat“.
La întrebarea moderatoarei dacă mai este posibil ca Adrian Năstase să scape de închisoare, răspunsul este pozitiv: „Eu zic că da. Îl vom scoate noi din închisoare. Măcar la facultate să-şi ocupe locul”.
O altă problemă ridicată de moderatoare ţine de acţiunea Jandarmeriei, care deschide dosare penale demonstranţilor din Piaţa Universităţii.
Cu sapienţa caracteristică, preşedintele Corneliu Vadim Tudor cataloghează aceste acţiuni ale Jandarmeriei „un comportament securistic”. În continuare, face trimitere la opinia mentorului său spiritual, Eugen Barbu, care considera că „Jandarmeria e mama Securităţii”. Tribunul impresionează prin stilul sentenţios: „Mişcările sociale de anvergură îşi creează propria legitate”; „Istoria se scrie de mai multe ori, dar se face o dată”; „Pe efortul eroic al tinerilor din ianuarie se caţără impostori politici”. Constatările nu mai au nevoie de nici un comentariu. Doar de gîndire.
În privinţa Curţii Constituţionale, preşedintele Vadim precizează: „Curtea Constituţională este instituţia care personifică Legea fundamentală”.
Referitor la membrii C.C.R., Tribunul consideră că „ei sînt suverani acolo”.
Rugat să-şi exprime punctul de vedere legat de revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, prin decizia C.C.R., europarlamentarul explică: „Totul este o diversiune... Băsescu este un executant în mîna Marelui Licurici. Ne obligă să cumpărăm crucişătoare... Americanii au interese prea mari aici”.
În aceeaşi logică se încadrează şi faptul că Joe Biden „s-a grăbit să-l felicite pe dl. Băsescu pentru revenirea la Cotroceni” şi, totodată, şi-a anunţat vizita în România în luna septembrie a.c.
Întrebat cum se explică tăcerea lui Băsescu, deşi referendumul a fost invalidat, europarlamentarul precizează că, fiind orgolios peste măsură, dl. Băsescu are ambiţia ca la învestitură să ţină primul discurs.
„Eu şi Băsescu sîntem două pietre tari”, mărturiseşte Tribunul.
Întrebat de moderatoare cînd vor avea loc alegerile parlamentare, preşedintele Vadim consideră că în contextul politic actual nu se ştie dacă vor fi alegeri. Probabil se vor face la anul.
Moderatoarea prezintă variante posibile de regrupare şi repliere a partidelor pe eşichierul politic (guvern P.D.L. - P.P.D.D. - U.D.M.R.; numirea unui premier fidel etc.). Invitatul arată că Dan Diaconescu (P.P.D.D.) este o invenţie a lui Băsescu. Este de-a dreptul ilar ca o persoană să fie condamnată la 29 de zile de arest preventiv şi să fie eliberată după 4 zile. În ilogica aparentă a unor acţiuni se ascunde o logică satanică.
Un alt personaj, „după ce a fost membru al C.C. al U.T.C.”, acum caută să-şi ridice mingea la fileu, observă dezgustat Tribunul. Este posibil ca P.D.L.-ul să racoleze U.D.M.R.-ul şi U.N.P.R.-ul, dar mai degrabă se pare că lui Băsescu i se pregăteşte o nouă suspendare.
Întrebat de motivul pentru care U.D.M.R.-ul este curtat de toate partidele, ca un autentic jolly-joker, dl. Vadim este de altă părere: „Ungurii sînt o ghiulea de piciorul tuturor”, mai ales în varianta acestor pretenţii de autonomie teritorială. Scorul real al U.D.M.R.-ului nu depăşeşte 3-4%. De asemenea, Tribunul ne aduce la cunoştinţă că George Sörös nu a venit în România la mofete, ci să urgenteze afacerea Roşia Montană.
Europarlamentarul precizează că procesul de filaj al cetăţenilor a ajuns la asemenea cote, încît „e mai rău decît făcea Securitatea în anii stalinişti”. Cetăţeanul este interceptat după amprenta vocii şi obligat să vorbească în şoaptă în propria locuinţă.
Oprindu-se la semnificaţia Zilei de 23 august, Ziua eliberării patriei de sub jugul fascist, Tribunul vede istoria ca o înşiruire de lumini şi umbre. Aveam de revendicat teritorii de la ambele tabere beligerante. Dacă România nu făcea mişcarea atît de necesară în acel moment, pierdeam Ardealul. Urmează o constatare sentenţioasă: „Nu pot exista manuale de istorie alternative. Istoria nu este alernativă”.
Trecînd la elemente demografice, dl. Vadim consideră o ruşine să nu se cunoască numărul real al populaţiei României.
Intervenţia telefonică a Regelui Cioabă al rromilor a demonstrat că acesta cunoştea precis numărul total al rromilor din spaţiul mioritic, respectiv 63.000 la recensămînt şi aproximativ 2.500.000 în realitate. Diferenţa rezidă din faptul că la recensămînt majoritatea ţiganilor s-au declarat români. Europarlamentarul îşi manifestă simpatia faţă de rromi şi doreşte ca această etnie să se bucure de noi facilităţi şi oportunităţi. În finalul emisiunii, România este definită de Tribun „patria suprarealismului şi a teatrului absurd“, cînd spre hazul tuturor se discută cazul nemaiîntîlnit al unui bărbat violat de o femeie.
În toate ipostazele – bărbat de stat – om de vastă cultură – jovial partener de dialog – Tribunul este epatant.
Cînd românii posedă un bun naţional de talia lui Corneliu Vadim Tudor, ar trebui să dispară nelămuririle în materie de opţiune prezidenţială.
Să nu căutăm soarele după gard, cînd îl avem în faţa ochilor!
Prof. DANIELA VASILOSCHI, Cluj-Napoca
Sursa:
Ziarul Tricolorul
28 august 2012
EDIŢIE SPECIALĂ LA ROMANIA TV ŞI UN INVITAT DE MARCĂ Preşedintele Partidului Romania Mare, europarlamentar dr. Corneliu Vadim Tudor
16 august 2012
Astăzi, 15 august, creştinii din intreaga lume o sărbătoresc pe Fecioara Maria
Motto: „A fi născătoare de Dumnezeu - ce imensitate cosmică!“
(Corneliu Vadim Tudor, „Cele mai
frumoase aforisme“)
Este una dintre cele mai iubite sfinte ale Creştinătăţii. Maria din Nazareth s-a născut pe 8 septembrie, dată la care se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului (numită frecvent „Sfînta Maria Mică“). Logodită cu Iosif, Maria primeşte, la 25 martie, vestea că urmează să-L nască pe Isus Christos (zi în care Creştinătatea sărbătoreşte Buna Vestire). Este venerată ca fiind mama lui Isus, cea care, prin harul dumnezeiesc, a născut şi a rămas fecioară şi după naştere - unul din cele mai mari miracole creştine, aşa cum a stabilit al treilea Sinod Ecumenic, din anul 431, ţinut la Efes. Ziua de 15 august, cea mai mare sărbătoare creştină dedicată Mariei, este data la care aceasta s-a stins din viaţă şi poartă numele de Adormirea Maicii Domnului (la ortodocşi), Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria (la romano-catolici) sau Sărbătorirea Binecuvîntatei Fecioare Maria (la anglicani). În mod obişnuit, credincioşii ortodocşi numesc această comemorare „Sfînta Maria Mare“. Atît la creştini, cît şi la musulmani, Maria a rămas fecioară, fiind venerată atît pentru miracolul imaculatei conceperi şi naşterii lui Isus, cît şi pentru faptul că este cea care a dat viaţă Mîntuitorului, absolvindu-ne de păcate. Ea a adus lumii creştine mîntuirea prin Isus, aşa cum, anterior, păcatul fusese adus de Eva.
Importanţa Fecioarei Maria este subliniată şi de numeroasele sărbători legate de numele ei: 2 februarie - Purificarea Sfintei Fecioare Maria (Biserica Anglicană); după Paşti, în vinerea din Săptămîna Luminată, se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii (ortodocşi şi greco-catolici); 2 iulie - Punerea în raclă a veşmîntului Maicii Domnului (ortodocşi şi greco-catolici); 31 august - Punerea în raclă a braţului Maicii Domnului; 9 septembrie - Sfînta Ana - mama Sfintei Maria; 12 septembrie - Sfîntul Nume al Mariei (Biserica Romano-Catolică); 1 octombrie - Acoperămîntul Maicii Domnului (ortodocşi şi greco-catolici); 21 noiembrie - Intrarea în biserică a Maicii Domnului (greco-catolici şi romano-catolici); 8 decembrie - Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria (Biserica Catolică); 26 decembrie - adunarea credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu. Toate aceste sărbători, ca şi numeroasele icoane ce o înfăţişează pe Fecioara Maria (cel mai des cu pruncul Isus în braţe) sînt dovezi ale importanţei pe care o are aceasta în cadrul spiritualităţii creştine. Un loc deosebit îl ocupă apariţiile Fecioarei Maria, semnalate de-a lungul timpului în numeroase locuri de pe glob: 1858, la Lourdes (Franţa), 1917, la Fatima (Portugalia) sau 1981, la Medjugorie, în apropiere de actuala Bosnia-Herţegovina, acestea fiind poate cele mai cunoscute. Dar apariţiile sale au fost semnalate în multe alte părţi ale lumii: Mexic, Egipt, Filipine, România. Toate acestea, pe lîngă miracolul lor, au un numitor comun: transmit un mesaj de pace şi credinţă în puterile protectoare ale Sfintei Maria. Sfînta Maria este venerată ca fecioara născătoare a Mîntuitorului, iar numeroase biserici şi catedrale poartă numele Sfintei.
La Mulţi Ani tuturor celor care poartă frumoasele nume de Maria, Marian sau unul dintre derivatele acestora!
11 august 2012
SMECHERIA BALCANICA
Motto: „N-avem şi noi nemţii noştri!“
TUDOR ARGHEZI
Am tot scris despre spiritul fanariot care ne trage în jos ca popor. Noi, românii, am corupt Fanarul, nu el pe noi. Unul dintre colaboratorii lui Carol I (francez sau elveţian) n-a mai suportat să stea în ţara noastră şi, întrebat fiind de ce pleacă, a răspuns, în româneasca lui aproximativă: „Prea molt bida mătii“. Omul nu era obişnuit. Totul îl şoca aici, la Porţile Orientului. Unde, vorba lui Raymond Poincaré, nimic nu este prea grav (totul e luat lejer). Şi foamea? Şi boala? Şi moartea? Astea nu prea sînt lejere. Dar celebrul avocat, care avea să ajungă prim-ministru şi, ulterior, preşedinte al Franţei, se referea la altceva:
la uşurinţa cu care sînt tratate temele majore ale existenţei, la zeflemea, la băşcălie, la bacşiş, la acest spirit care, desigur, ne-a ajutat să supravieţuim în Istorie, dar a şi făcut ca, vorba lui Caragiale, să nu ne suporte nimeni. Astăzi, chiar în Anul Caragiale, la 100 de ani de la moartea acestui Aristofan modern al Europei, situaţia e şi mai rea. Aşa cum George Orwell şi-ar revizui „1984“, dacă ar trăi azi, tot astfel Dumitru Drăghicescu ar răscroi, în totalitate, „Din Psihologia Poporului Român“. Tentativa de a lămuri cum e cu virtuţile şi cu defectele Neamului Românesc e un sac fără fund. Un butoi al Danaidelor. Un Labyrint fără ieşire, în timp şi spaţiu. Pentru mine, problema este ceva mai simplă, avînd în vedere că am un sistem clar de referinţe: din punct de vedere comportamental, eu n-aş face, în viaţă, nimic din ceea ce n-ar fi făcut Isus Christos, Mihai Eminescu, Părinţii mei. Aşadar, mi-am ales REPERELE fundamentale, care mă ajută să nu greşesc. Au furat aceşti oameni, dintre care unul era Fiul lui Dumnezeu? Au minţit? Au trădat? Evident că nu. Nu e uşor să trăieşti aşa. Dar pentru oamenii curaţi la suflet ar fi cu mult mai greu să trăiască pe dos, adică să fure, să mintă, să trădeze. Dar, toate cuvintele sînt palide faţă de proba de foc a vieţii. Ne aflăm în vara teribilă a anului 2012. Nu e sfîrşitul lumii, cum s-a profeţit, dar, cu siguranţă, e sfîrşitul unei lumi. Aşa cum evenimentele de acum 100 de ani prevesteau sfîrşitul acelei lumi: primul război balcanic, scufundarea Titanicului (peste 1.500 de morţi), dispariţia atîtor oameni iluştri. Şi acum, moare o lume. Mor ultimii supravieţuitori ai celui de-al II-lea război mondial, ai războiului rece, ai atîtor evenimente care au marcat Secolul XX. Neîndoielnic, acel secol a fost marcat de personalităţi puternice, chiar dacă unele dintre acestea au fost malefice. Nu le-a acuzat nimeni că sînt ridicole. De pildă, nu şi-l poate imagina nimeni pe Lenin căzînd în nas cu bicicleta (sau, mă rog, cu velocipedul), aşa cum a căzut George W. Bush. În Secolul XX au existat farseuri şi impostori – dar ei reprezentau excepţia, nu regula. Atunci era în România un singur Alecu Constantin-Porcu, care, în 1917, şi-a adăpostit averea, în Moldova, transportînd-o cu o garnitură de tren formată din nu mai puţin de 17 vagoane de tren, personaj care l-a făcut pe Octavian Goga să scrie, despre ţara pentru care, totuşi, zăcuse de atîtea ori în temniţele ungureşti: „Ţară minoră, ţară de secături“.
Astăzi, după aproape 100 de ani, scena publică e plină de Constantineşti, mai mult sau mai puţin Porci (sau, mă rog, de Porci, mai mult sau mai puţin Constantineşti). Luaţi Declaraţiile de Avere ale miniştrilor, deputaţilor, senatorilor, primarilor, angajaţilor RA-APPS: vă stă mintea-n loc! „De unde are ăsta (sau asta) atîtea case, atîtea maşini, atîtea bijuterii, atîtea conturi bancare?“ – vă întrebaţi, cu năduf. Din jaf, într-un cuvînt. Acelaşi Octavian Goga s-a împrumutat de bani pentru a cumpăra aşa-zisul Castel de la Ciucea, de la amicul său maghiar Ady Endre (Castel îi zicem noi, din respect şi prin tradiţie, dar, în comparaţie cu palatele de marmură, de azi, clădirea pare o cocioabă). La fel, Nicolae Iorga a fost „cadorisit“ de admiratorii săi cu casa din Şos. Bonaparte, unde funcţionează Institutul de Istorie ce-i poartă numele. De alţii, ce să mai vorbesc: ca să-şi crească şi să-şi ferească, temporar, copiii de mizerie, Ion C. Brătianu s-a împrumutat de 4 galbeni, unul dintre bănuţi fiind, de altfel, scăpat, în joacă, între podelele modestei case de la Florica de prietenul lui, C.A. Rosetti (Papa Roz), unde a rămas pînă azi; Mihail Kogălniceanu a fost nevoit să-şi vîndă colecţia de tablouri, peste hotare, fiindcă n-avea bani să-şi îngrijească sănătatea, el avînd să moară pe masa de operaţie (nu s-a mai trezit din anestezie); să mai pomenesc de Nicolae Bălcescu, de Mihai Eminescu, de Al.I. Cuza, de Ioan-Inochentie Micu-Clein, care şi-a vîndut crucea episcopală, de aur, de la gît, pentru a supravieţui la Viena, unde a încercat, fără succes, să intre în audienţă la Împărăteasa Maria Thereza? Dacă românii erau săraci, fanarioţii se pricepeau, de minune, să facă bani. Îmi vine în minte un singur exemplu: Caragea Vodă. Sosit în 1812 la Bucureşti, după ce-şi cumpărase firmanul cu numeroase pungi de aur, grecul şi-a scos pîrleala şi, în 1818, cînd a amuşinat că va fi mazilit, a şters-o la Viena, cu „modestele economii“ ale sale, 5.000.000 de galbeni! Totuşi, ca să fiu drept pînă la capăt, ceva-ceva a lăsat el pe meleagurile noastre: Codul de Legi al lui Caragea, Teatrul de la Cişmeaua Roşie (primul teatru în limba română, al fiicei sale, Ralu, unde a văzut „Hamlet“ chiar Tudor Vladimirescu) şi pe bunicul lui Caragiale (sosit, ca bucătar, o dată cu suita lui Caragea, de unde şi numele; fiul acestui bucătar s-a însurat cu o româncă, Ecaterina, botezată, în 1816, la Biserica Grecească, adică ortodoxă, din Braşov; de ani de zile vorbesc cu mai-marii judeţului să pună o placă de marmură pe zidul sfîntului lăcaş, dar dacă lor nu le iese nici un ban de aici?).
Dacă alţii au venit în Ţările Române ca nişte milogi, dar au plecat putred de bogaţi – patrioţii români, repet, au fost săraci. I.G. Duca, atunci cînd a fost împuşcat cu 5 gloanţe în ceafă, pe peronul Gării Sinaia, de legionari – avea în buzunar 80 de lei, iar pantofii îi erau pingeliţi, după cum avea să scrie Tudor Teodorescu-Branişte. „Mirosea a prost“, nu-i aşa? Expresia îi aparţine unui „politician“ de azi, foarte bogat, dar care nu are un somn prea liniştit. În comparaţie cu aceşti liberali (Ion şi Ionel I.C. Brătianu, C.A. Rosetti şi I.G. Duca), uitaţi-vă la bogăţia fabuloasă a „liberalilor“ de azi: Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Relu Fenechiu ş.a. De unde, fraţilor? Tot din jaf. Ei miros a deştepţi, nu a proşti.
Am decis să scriu aceste rînduri după o emisiune televizată. Ieri m-au sunat fetele de la România TV, rugîndu-mă să intru, telefonic, în direct. Am acceptat. Între orele 15 şi 16 am participat la o emisiune cu titlul „Cine i-a adus la Putere pe Ceauşescu şi pe Băsescu?“ (sau cam aşa ceva). În studio – două femei inteligente şi cu bun-simţ – avocata Paula Iacob şi cercetătoarea în Istorie Lavinia Betea. Din păcate, se mai afla cineva, care era să strice emisiunea: Aurelian Pavelescu. „Eu sînt un avocat scump, domnule Vadim“ – mi-a spus acesta, în urmă cu vreo 2 ani, cînd i-am telefonat să-l întreb ce e cu acel român care mă aştepta la Casa Scînteii să-mi spună că fusese escrocat de el. M-am luat cu treburile mele, n-am mai urmărit ce s-a întîmplat. Dar am primit şi alte reclamaţii împotriva acestui Pavelescu. De cîtva timp, el se împopoţonează cu titulatura de preşedinte al PNŢCD. Aşadar, de urmaş al lui Iuliu Maniu. Nu se poate atîta neruşinare, puştiule! Indiferent ce crezi tu despre tine, indiferent ce imagine ţi-ai făcut în mintea ta şi a cîtorva apropiaţi – tu nu poţi să fi tratat decît ca un IMPOSTOR, un UZURPATOR, un TICĂLOS. Ce legătură are un pitic ca tine („ăla mic cu capul mare“, îţi zicea Băsescu) cu acel partid istoric? Prin ce te-ai făcut remarcat pentru a sta pe fotoliul acelui martir? Aaa, ai o mătuşă de cumnată care după mamă îţi vine drept în cîrcă şi a avut un bunic ţărănist, prin urmare stai pe solide tradiţii de familie? Toţi şmecherii ăştia (PNŢCD, PNL) pretind aşa. Nu vreau să mai amintesc ce am făcut eu pentru memoria şi reabilitarea lui Iuliu Maniu - întîiul text de presă despre acest mare român a fost „Idealuri“, publicat în revista „Săptămîna“ la 5 septembrie 1980. Am mai scris despre scandalul uriaş declanşat atunci, în ţară şi peste hotare, şi despre represaliile împotriva mea. Eram foarte tînăr, nu m-a apărat nimeni (în afara mentorului meu, Eugen Barbu), aş fi putut să-mi rup gîtul, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi am trecut, cu bine, peste acea încercare a vieţii. Unde erau ţărăniştii atunci? „În puşcării!“ - îmi zicea, în Senat, prin 1993, Valentin Gabrielescu. Ei, nici chiar aşa, ieşiseră în 1964 şi foarte mulţi deveniseră turnători la Securitate, nu forţaţi de sistem, ci contra-cost (bani, sticle de whisky, cartuşe de Kent, alte avantaje). Faptele astea sînt. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar e ridicol să fie acuzată generaţia mea pentru ce au făcut evreii bolşevici în anii ’50. Culmea este că partidul ţărănist n-a murit în 1947, ci în 1997 – atunci cînd, aflat la Putere, a început să bată la muncitori, să închidă mine şi fabrici, ba chiar şi combinate de creşterea porcilor, pe care îi înfometa, de-au ajuns bietele animale să roadă barele de metal ale coteţelor, după care le erau aruncate cadavrele în apă clocotită şi întoarse cu cangea. Acelea au fost cele mai oribile scene pe care le-am văzut în viaţa mea. Înţeleg să se tragă în mormînt o armată inamică, sau un duşman politic – dar nişte porci? Ei, bine, PNŢCD-ul a fost tras în groapă de acei rîmători. Orice încercare de resuscitare a lui s-a soldat cu eşec. Românii nu pot uita toate acele atrocităţi, la care s-au adăugat actele de corupţie, contrabanda cu ţigări, viaţa scandaloasă a Ţapului Emil şi a odraslelor sale, privatizările frauduloase (ROMCIM, 10.000.000 $ şpagă cotroceană) etc. Ani de zile, pe cadavrul acelui partid s-au bătut ciorile şi şacalii. Prin cîteva tertipuri avocăţeşti, numitul Aurelian Pavelescu a înhăţat o aripă din acel partid, sau un copănel – şi gata impostura, emfaza, autoritatea! El şi numai el e preşedintele PNŢCD! Pînă atunci, fusese membru PD, care îl băgase în Parlament. Acolo, în Camera Deputaţilor, la fel ca şi Cozmin Guşă şi alte lepre pline de ifose, Aurelian Pavelescu a făcut rahatul praf. Dar cîtă gargară televizată! Ce logoree, eşuată în diaree! Băiatului îi place să se asculte. El se crede deştept foc – deşi e şi prost ca noaptea, şi incult. A auzit, cineva, vreodată, vreun lucru inteligent ieşit din gura acestei caricaturi? Într-o seară, eu l-am călcat în picioare, prin telefon, pe cînd se afla în studio la OTV. Fiindcă derbedeul cere palme. Sau măcar o urecheală zdravănă, deşi exact asta mai lipseşte celor două emisfere de Magdeburg ale sale, între care e o căpăţînă plină de vid. N-a învăţat nimic. După cîţiva ani, m-am pomenit cu el la sediul PRM. Era limpede că fomistul căuta un loc să se pripăşească, să mai pupe, o dată, Parlamentul. L-am ţinut la distanţă, fiindcă miroase a lichea de la o poştă. Pe urmă, a încălecat căluţul de lemn al anticomunismului. Aşa credea, el, că se strecoară pe sub pielea fundamentaliştilor bătrîni, care mai deapănă amintiri, pe băncile unor parcuri sau prin vreun azil uitat de lume. El, un „ceauşel“ - născut cu Decretul – a devenit… anti-ceauşist! „Epocă sinistră, urlete infame/ Anticomunismul nu ţine de foame!“ – scriam în cartea mea, „Distihuri“, prefaţată de Fănuş Neagu. Care a publicat un volum cu un titlu splendid: „Pierdut în Balcania“. Ce frumos! Şi cît de adevărat! Cîtă drojdie s-a strîns şi s-a depus pe fundul damigenei balcanice! Cîte valuri de migraţii, mai vechi şi mai noi! Şi nemţii au impostori - dar la ei, ăştia sînt excepţia, pe cînd la noi sînt regula. În Germania n-ar fi fost posibil ca un bolnav mintal pe nume Nahorniac să-şi facă partid, fluturînd efigia lui Frederic cel Mare, aşa cum se agită nenorocitul ăsta, sub flamura lui Ştefan cel Mare, auto-invitîndu-se pe la praznicele tuturor mînăstirilor. În aceeaşi Germanie, un pigmeu complexat şi lingău, ca acest Aurelian Pavelescu (îl pupă-n fund pe Traian Băsescu, în speranţa că o să-l bage ăsta, din nou, în Parlament), n-ar apărea de 3-4 ori pe zi, la mai multe posturi TV, pentru a bate cîmpii, cu aceeaşi frazeologie goală şi uscată ca iasca, din recuzita avocăţeilor de provincie, care se tocmesc cu clienţii pe paporniţe cu usturoi, piftie şi murături. Nu se sesizează nimeni cu privire la acest caz de necrofilie? Fiindcă a face amor cu cadavrul unui partid e necrofilie curată.
Dar, să-l las în plata Domnului pe acest căcăcios obraznic, Aurelian Pavelescu – nu înainte de a-l avertiza să nu-mi iasă cumva în cale, că-l fac să-şi înghită mucii.
Am să mă ocup în încheiere de şmecherii balcanici din aşa-zisele partide mari: PSD, PNL, PDL. În realitate, nişte găşti. Ce doctrină? Ce ideologie? Cea mai clară dovadă de calcul ordinar e struţo-cămila PDL: şi social-democrat, şi liberal. Adică nici unul, nici altul. Nu păcăleşte pe nimeni. Acum, pe fondul acestor fierberi teribile, cînd miroase, dacă nu a praf de puşcă, măcar a puşcărie, se observă un fenomen ciudat: fiecare bandă şi-a anexat un partid care NU există! În mod concret, USL şi-a anexat PC-ul, iar PDL şi-a anexat PP-DD. O menţiune specială pentru USL, unde dă tîrcoale altă făcătură care NU există, UNPR. Fantoma PC e dirijată de şmecherul ţigan Dan Voiculescu. Fantoma UNPR e dirijată de şmecherul ţigan Gabriel Oprea. Prin bătătură mai fojgăie, ca nişte guşteri mici şi flămînzi, alţi zombi politici, care ar vrea să ia unul din trenurile ce i-ar putea duce spre Parlament: UDMR, PCM, PNŢCD, Noua Republică etc. Spectacolul e cu atît mai jalnic cu cît 2012 e an electoral. Marele cîştig al acestui Referendum ratat este faptul că s-a pus în faţa clasei politice (cu excepţia PRM) o oglindă necruţătoare: ăştia sînteţi, nişte profitori şi infractori, care simulează democraţia! Interesant este faptul că în România se agită nu numai partide care NU există (repet, PC, UNPR, UDMR, PP-DD), ci şi cel puţin 2.000.000 de alegători care NU există! Asta e realitatea! În ce ţară din lume se mai jonglează cu partide şi persoane care sînt scoase din burtă? Ar fi posibilă o asemenea scamatorie, prelungită, în aceeaşi Germanie? Sau în Marea Britanie? Ori în Franţa, Italia, Spania, Ţările Scandinave? Dacă undeva, în Europa, a luat fiinţă un Partid al Piraţilor (e vorba de piraţii de pe Internet) – la noi, în România, toată viaţa politică e strivită de piraţi. Crin Antonescu îl numea pe Traian Băsescu „Şmecherul Absolut“. Aşa e, avem de-a face cu un personaj care a făcut din rahat bici şi s-a cocoţat, cu picioarele, pe tronul lui Mihai Viteazul! Dar mai sînt şi alţi Şmecheri, mai mult sau mai puţin Absoluţi: Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Gabriel Oprea. Pe ăştia de ce nu-i vede?
Una peste alta, abia acum înţeleg de ce Ion I. Brătianu şi generaţia de la 1866 au adus la cîrma României un neamţ: nu ne putem guverna singuri. Sau putem, dar nu suportăm oamenii integri, ca Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu, pe care fie îi exilăm, fie îi împuşcăm. Ciudaţi oameni mai sîntem! „Românul numeşte dictator pe oricine nu-l lasă să fure“ – scriam într-o carte de-a mea de aforisme. Indiferent ce s-ar întîmpla, el se plînge, bîrfeşte, cleveteşte, strîmbă din nas şi aşteaptă, mereu şi mereu, să-i rezolve alţii problemele. Iar Şmecherii Balcanici – cei mai mulţi fiind minoritari, adică ţigani, evrei, greci, ruteni, lipoveni, turci, tătari – exact asta aşteaptă...
CORNELIU VADIM TUDOR
10 august 2012, Bran
TUDOR ARGHEZI
Am tot scris despre spiritul fanariot care ne trage în jos ca popor. Noi, românii, am corupt Fanarul, nu el pe noi. Unul dintre colaboratorii lui Carol I (francez sau elveţian) n-a mai suportat să stea în ţara noastră şi, întrebat fiind de ce pleacă, a răspuns, în româneasca lui aproximativă: „Prea molt bida mătii“. Omul nu era obişnuit. Totul îl şoca aici, la Porţile Orientului. Unde, vorba lui Raymond Poincaré, nimic nu este prea grav (totul e luat lejer). Şi foamea? Şi boala? Şi moartea? Astea nu prea sînt lejere. Dar celebrul avocat, care avea să ajungă prim-ministru şi, ulterior, preşedinte al Franţei, se referea la altceva:
la uşurinţa cu care sînt tratate temele majore ale existenţei, la zeflemea, la băşcălie, la bacşiş, la acest spirit care, desigur, ne-a ajutat să supravieţuim în Istorie, dar a şi făcut ca, vorba lui Caragiale, să nu ne suporte nimeni. Astăzi, chiar în Anul Caragiale, la 100 de ani de la moartea acestui Aristofan modern al Europei, situaţia e şi mai rea. Aşa cum George Orwell şi-ar revizui „1984“, dacă ar trăi azi, tot astfel Dumitru Drăghicescu ar răscroi, în totalitate, „Din Psihologia Poporului Român“. Tentativa de a lămuri cum e cu virtuţile şi cu defectele Neamului Românesc e un sac fără fund. Un butoi al Danaidelor. Un Labyrint fără ieşire, în timp şi spaţiu. Pentru mine, problema este ceva mai simplă, avînd în vedere că am un sistem clar de referinţe: din punct de vedere comportamental, eu n-aş face, în viaţă, nimic din ceea ce n-ar fi făcut Isus Christos, Mihai Eminescu, Părinţii mei. Aşadar, mi-am ales REPERELE fundamentale, care mă ajută să nu greşesc. Au furat aceşti oameni, dintre care unul era Fiul lui Dumnezeu? Au minţit? Au trădat? Evident că nu. Nu e uşor să trăieşti aşa. Dar pentru oamenii curaţi la suflet ar fi cu mult mai greu să trăiască pe dos, adică să fure, să mintă, să trădeze. Dar, toate cuvintele sînt palide faţă de proba de foc a vieţii. Ne aflăm în vara teribilă a anului 2012. Nu e sfîrşitul lumii, cum s-a profeţit, dar, cu siguranţă, e sfîrşitul unei lumi. Aşa cum evenimentele de acum 100 de ani prevesteau sfîrşitul acelei lumi: primul război balcanic, scufundarea Titanicului (peste 1.500 de morţi), dispariţia atîtor oameni iluştri. Şi acum, moare o lume. Mor ultimii supravieţuitori ai celui de-al II-lea război mondial, ai războiului rece, ai atîtor evenimente care au marcat Secolul XX. Neîndoielnic, acel secol a fost marcat de personalităţi puternice, chiar dacă unele dintre acestea au fost malefice. Nu le-a acuzat nimeni că sînt ridicole. De pildă, nu şi-l poate imagina nimeni pe Lenin căzînd în nas cu bicicleta (sau, mă rog, cu velocipedul), aşa cum a căzut George W. Bush. În Secolul XX au existat farseuri şi impostori – dar ei reprezentau excepţia, nu regula. Atunci era în România un singur Alecu Constantin-Porcu, care, în 1917, şi-a adăpostit averea, în Moldova, transportînd-o cu o garnitură de tren formată din nu mai puţin de 17 vagoane de tren, personaj care l-a făcut pe Octavian Goga să scrie, despre ţara pentru care, totuşi, zăcuse de atîtea ori în temniţele ungureşti: „Ţară minoră, ţară de secături“.
Astăzi, după aproape 100 de ani, scena publică e plină de Constantineşti, mai mult sau mai puţin Porci (sau, mă rog, de Porci, mai mult sau mai puţin Constantineşti). Luaţi Declaraţiile de Avere ale miniştrilor, deputaţilor, senatorilor, primarilor, angajaţilor RA-APPS: vă stă mintea-n loc! „De unde are ăsta (sau asta) atîtea case, atîtea maşini, atîtea bijuterii, atîtea conturi bancare?“ – vă întrebaţi, cu năduf. Din jaf, într-un cuvînt. Acelaşi Octavian Goga s-a împrumutat de bani pentru a cumpăra aşa-zisul Castel de la Ciucea, de la amicul său maghiar Ady Endre (Castel îi zicem noi, din respect şi prin tradiţie, dar, în comparaţie cu palatele de marmură, de azi, clădirea pare o cocioabă). La fel, Nicolae Iorga a fost „cadorisit“ de admiratorii săi cu casa din Şos. Bonaparte, unde funcţionează Institutul de Istorie ce-i poartă numele. De alţii, ce să mai vorbesc: ca să-şi crească şi să-şi ferească, temporar, copiii de mizerie, Ion C. Brătianu s-a împrumutat de 4 galbeni, unul dintre bănuţi fiind, de altfel, scăpat, în joacă, între podelele modestei case de la Florica de prietenul lui, C.A. Rosetti (Papa Roz), unde a rămas pînă azi; Mihail Kogălniceanu a fost nevoit să-şi vîndă colecţia de tablouri, peste hotare, fiindcă n-avea bani să-şi îngrijească sănătatea, el avînd să moară pe masa de operaţie (nu s-a mai trezit din anestezie); să mai pomenesc de Nicolae Bălcescu, de Mihai Eminescu, de Al.I. Cuza, de Ioan-Inochentie Micu-Clein, care şi-a vîndut crucea episcopală, de aur, de la gît, pentru a supravieţui la Viena, unde a încercat, fără succes, să intre în audienţă la Împărăteasa Maria Thereza? Dacă românii erau săraci, fanarioţii se pricepeau, de minune, să facă bani. Îmi vine în minte un singur exemplu: Caragea Vodă. Sosit în 1812 la Bucureşti, după ce-şi cumpărase firmanul cu numeroase pungi de aur, grecul şi-a scos pîrleala şi, în 1818, cînd a amuşinat că va fi mazilit, a şters-o la Viena, cu „modestele economii“ ale sale, 5.000.000 de galbeni! Totuşi, ca să fiu drept pînă la capăt, ceva-ceva a lăsat el pe meleagurile noastre: Codul de Legi al lui Caragea, Teatrul de la Cişmeaua Roşie (primul teatru în limba română, al fiicei sale, Ralu, unde a văzut „Hamlet“ chiar Tudor Vladimirescu) şi pe bunicul lui Caragiale (sosit, ca bucătar, o dată cu suita lui Caragea, de unde şi numele; fiul acestui bucătar s-a însurat cu o româncă, Ecaterina, botezată, în 1816, la Biserica Grecească, adică ortodoxă, din Braşov; de ani de zile vorbesc cu mai-marii judeţului să pună o placă de marmură pe zidul sfîntului lăcaş, dar dacă lor nu le iese nici un ban de aici?).
Dacă alţii au venit în Ţările Române ca nişte milogi, dar au plecat putred de bogaţi – patrioţii români, repet, au fost săraci. I.G. Duca, atunci cînd a fost împuşcat cu 5 gloanţe în ceafă, pe peronul Gării Sinaia, de legionari – avea în buzunar 80 de lei, iar pantofii îi erau pingeliţi, după cum avea să scrie Tudor Teodorescu-Branişte. „Mirosea a prost“, nu-i aşa? Expresia îi aparţine unui „politician“ de azi, foarte bogat, dar care nu are un somn prea liniştit. În comparaţie cu aceşti liberali (Ion şi Ionel I.C. Brătianu, C.A. Rosetti şi I.G. Duca), uitaţi-vă la bogăţia fabuloasă a „liberalilor“ de azi: Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Relu Fenechiu ş.a. De unde, fraţilor? Tot din jaf. Ei miros a deştepţi, nu a proşti.
Am decis să scriu aceste rînduri după o emisiune televizată. Ieri m-au sunat fetele de la România TV, rugîndu-mă să intru, telefonic, în direct. Am acceptat. Între orele 15 şi 16 am participat la o emisiune cu titlul „Cine i-a adus la Putere pe Ceauşescu şi pe Băsescu?“ (sau cam aşa ceva). În studio – două femei inteligente şi cu bun-simţ – avocata Paula Iacob şi cercetătoarea în Istorie Lavinia Betea. Din păcate, se mai afla cineva, care era să strice emisiunea: Aurelian Pavelescu. „Eu sînt un avocat scump, domnule Vadim“ – mi-a spus acesta, în urmă cu vreo 2 ani, cînd i-am telefonat să-l întreb ce e cu acel român care mă aştepta la Casa Scînteii să-mi spună că fusese escrocat de el. M-am luat cu treburile mele, n-am mai urmărit ce s-a întîmplat. Dar am primit şi alte reclamaţii împotriva acestui Pavelescu. De cîtva timp, el se împopoţonează cu titulatura de preşedinte al PNŢCD. Aşadar, de urmaş al lui Iuliu Maniu. Nu se poate atîta neruşinare, puştiule! Indiferent ce crezi tu despre tine, indiferent ce imagine ţi-ai făcut în mintea ta şi a cîtorva apropiaţi – tu nu poţi să fi tratat decît ca un IMPOSTOR, un UZURPATOR, un TICĂLOS. Ce legătură are un pitic ca tine („ăla mic cu capul mare“, îţi zicea Băsescu) cu acel partid istoric? Prin ce te-ai făcut remarcat pentru a sta pe fotoliul acelui martir? Aaa, ai o mătuşă de cumnată care după mamă îţi vine drept în cîrcă şi a avut un bunic ţărănist, prin urmare stai pe solide tradiţii de familie? Toţi şmecherii ăştia (PNŢCD, PNL) pretind aşa. Nu vreau să mai amintesc ce am făcut eu pentru memoria şi reabilitarea lui Iuliu Maniu - întîiul text de presă despre acest mare român a fost „Idealuri“, publicat în revista „Săptămîna“ la 5 septembrie 1980. Am mai scris despre scandalul uriaş declanşat atunci, în ţară şi peste hotare, şi despre represaliile împotriva mea. Eram foarte tînăr, nu m-a apărat nimeni (în afara mentorului meu, Eugen Barbu), aş fi putut să-mi rup gîtul, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi am trecut, cu bine, peste acea încercare a vieţii. Unde erau ţărăniştii atunci? „În puşcării!“ - îmi zicea, în Senat, prin 1993, Valentin Gabrielescu. Ei, nici chiar aşa, ieşiseră în 1964 şi foarte mulţi deveniseră turnători la Securitate, nu forţaţi de sistem, ci contra-cost (bani, sticle de whisky, cartuşe de Kent, alte avantaje). Faptele astea sînt. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar e ridicol să fie acuzată generaţia mea pentru ce au făcut evreii bolşevici în anii ’50. Culmea este că partidul ţărănist n-a murit în 1947, ci în 1997 – atunci cînd, aflat la Putere, a început să bată la muncitori, să închidă mine şi fabrici, ba chiar şi combinate de creşterea porcilor, pe care îi înfometa, de-au ajuns bietele animale să roadă barele de metal ale coteţelor, după care le erau aruncate cadavrele în apă clocotită şi întoarse cu cangea. Acelea au fost cele mai oribile scene pe care le-am văzut în viaţa mea. Înţeleg să se tragă în mormînt o armată inamică, sau un duşman politic – dar nişte porci? Ei, bine, PNŢCD-ul a fost tras în groapă de acei rîmători. Orice încercare de resuscitare a lui s-a soldat cu eşec. Românii nu pot uita toate acele atrocităţi, la care s-au adăugat actele de corupţie, contrabanda cu ţigări, viaţa scandaloasă a Ţapului Emil şi a odraslelor sale, privatizările frauduloase (ROMCIM, 10.000.000 $ şpagă cotroceană) etc. Ani de zile, pe cadavrul acelui partid s-au bătut ciorile şi şacalii. Prin cîteva tertipuri avocăţeşti, numitul Aurelian Pavelescu a înhăţat o aripă din acel partid, sau un copănel – şi gata impostura, emfaza, autoritatea! El şi numai el e preşedintele PNŢCD! Pînă atunci, fusese membru PD, care îl băgase în Parlament. Acolo, în Camera Deputaţilor, la fel ca şi Cozmin Guşă şi alte lepre pline de ifose, Aurelian Pavelescu a făcut rahatul praf. Dar cîtă gargară televizată! Ce logoree, eşuată în diaree! Băiatului îi place să se asculte. El se crede deştept foc – deşi e şi prost ca noaptea, şi incult. A auzit, cineva, vreodată, vreun lucru inteligent ieşit din gura acestei caricaturi? Într-o seară, eu l-am călcat în picioare, prin telefon, pe cînd se afla în studio la OTV. Fiindcă derbedeul cere palme. Sau măcar o urecheală zdravănă, deşi exact asta mai lipseşte celor două emisfere de Magdeburg ale sale, între care e o căpăţînă plină de vid. N-a învăţat nimic. După cîţiva ani, m-am pomenit cu el la sediul PRM. Era limpede că fomistul căuta un loc să se pripăşească, să mai pupe, o dată, Parlamentul. L-am ţinut la distanţă, fiindcă miroase a lichea de la o poştă. Pe urmă, a încălecat căluţul de lemn al anticomunismului. Aşa credea, el, că se strecoară pe sub pielea fundamentaliştilor bătrîni, care mai deapănă amintiri, pe băncile unor parcuri sau prin vreun azil uitat de lume. El, un „ceauşel“ - născut cu Decretul – a devenit… anti-ceauşist! „Epocă sinistră, urlete infame/ Anticomunismul nu ţine de foame!“ – scriam în cartea mea, „Distihuri“, prefaţată de Fănuş Neagu. Care a publicat un volum cu un titlu splendid: „Pierdut în Balcania“. Ce frumos! Şi cît de adevărat! Cîtă drojdie s-a strîns şi s-a depus pe fundul damigenei balcanice! Cîte valuri de migraţii, mai vechi şi mai noi! Şi nemţii au impostori - dar la ei, ăştia sînt excepţia, pe cînd la noi sînt regula. În Germania n-ar fi fost posibil ca un bolnav mintal pe nume Nahorniac să-şi facă partid, fluturînd efigia lui Frederic cel Mare, aşa cum se agită nenorocitul ăsta, sub flamura lui Ştefan cel Mare, auto-invitîndu-se pe la praznicele tuturor mînăstirilor. În aceeaşi Germanie, un pigmeu complexat şi lingău, ca acest Aurelian Pavelescu (îl pupă-n fund pe Traian Băsescu, în speranţa că o să-l bage ăsta, din nou, în Parlament), n-ar apărea de 3-4 ori pe zi, la mai multe posturi TV, pentru a bate cîmpii, cu aceeaşi frazeologie goală şi uscată ca iasca, din recuzita avocăţeilor de provincie, care se tocmesc cu clienţii pe paporniţe cu usturoi, piftie şi murături. Nu se sesizează nimeni cu privire la acest caz de necrofilie? Fiindcă a face amor cu cadavrul unui partid e necrofilie curată.
Dar, să-l las în plata Domnului pe acest căcăcios obraznic, Aurelian Pavelescu – nu înainte de a-l avertiza să nu-mi iasă cumva în cale, că-l fac să-şi înghită mucii.
Am să mă ocup în încheiere de şmecherii balcanici din aşa-zisele partide mari: PSD, PNL, PDL. În realitate, nişte găşti. Ce doctrină? Ce ideologie? Cea mai clară dovadă de calcul ordinar e struţo-cămila PDL: şi social-democrat, şi liberal. Adică nici unul, nici altul. Nu păcăleşte pe nimeni. Acum, pe fondul acestor fierberi teribile, cînd miroase, dacă nu a praf de puşcă, măcar a puşcărie, se observă un fenomen ciudat: fiecare bandă şi-a anexat un partid care NU există! În mod concret, USL şi-a anexat PC-ul, iar PDL şi-a anexat PP-DD. O menţiune specială pentru USL, unde dă tîrcoale altă făcătură care NU există, UNPR. Fantoma PC e dirijată de şmecherul ţigan Dan Voiculescu. Fantoma UNPR e dirijată de şmecherul ţigan Gabriel Oprea. Prin bătătură mai fojgăie, ca nişte guşteri mici şi flămînzi, alţi zombi politici, care ar vrea să ia unul din trenurile ce i-ar putea duce spre Parlament: UDMR, PCM, PNŢCD, Noua Republică etc. Spectacolul e cu atît mai jalnic cu cît 2012 e an electoral. Marele cîştig al acestui Referendum ratat este faptul că s-a pus în faţa clasei politice (cu excepţia PRM) o oglindă necruţătoare: ăştia sînteţi, nişte profitori şi infractori, care simulează democraţia! Interesant este faptul că în România se agită nu numai partide care NU există (repet, PC, UNPR, UDMR, PP-DD), ci şi cel puţin 2.000.000 de alegători care NU există! Asta e realitatea! În ce ţară din lume se mai jonglează cu partide şi persoane care sînt scoase din burtă? Ar fi posibilă o asemenea scamatorie, prelungită, în aceeaşi Germanie? Sau în Marea Britanie? Ori în Franţa, Italia, Spania, Ţările Scandinave? Dacă undeva, în Europa, a luat fiinţă un Partid al Piraţilor (e vorba de piraţii de pe Internet) – la noi, în România, toată viaţa politică e strivită de piraţi. Crin Antonescu îl numea pe Traian Băsescu „Şmecherul Absolut“. Aşa e, avem de-a face cu un personaj care a făcut din rahat bici şi s-a cocoţat, cu picioarele, pe tronul lui Mihai Viteazul! Dar mai sînt şi alţi Şmecheri, mai mult sau mai puţin Absoluţi: Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Gabriel Oprea. Pe ăştia de ce nu-i vede?
Una peste alta, abia acum înţeleg de ce Ion I. Brătianu şi generaţia de la 1866 au adus la cîrma României un neamţ: nu ne putem guverna singuri. Sau putem, dar nu suportăm oamenii integri, ca Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu, pe care fie îi exilăm, fie îi împuşcăm. Ciudaţi oameni mai sîntem! „Românul numeşte dictator pe oricine nu-l lasă să fure“ – scriam într-o carte de-a mea de aforisme. Indiferent ce s-ar întîmpla, el se plînge, bîrfeşte, cleveteşte, strîmbă din nas şi aşteaptă, mereu şi mereu, să-i rezolve alţii problemele. Iar Şmecherii Balcanici – cei mai mulţi fiind minoritari, adică ţigani, evrei, greci, ruteni, lipoveni, turci, tătari – exact asta aşteaptă...
CORNELIU VADIM TUDOR
10 august 2012, Bran
9 august 2012
Noi am avertizat incă de acum 8 ani, cu privire la existenţa a 2.000.000 de votanţi in plus cu care PSD fură alegerile
INCREDIBIL, DAR SE INTAMPLĂ IN EUROPA ANULUI 2004: GUVERNUL PSD A DECLANŞAT O CAMPANIE ELECTORALĂ MURDARĂ, PENTRU FRAUDAREA ALEGERILOR!
În cadrul strategiei pentru fraudarea alegerilor, dezbătută şi aprobată într-un cerc restrîns (Adrian Năstase, vicepreşedinţii şi secretarii executivi ai PSD), ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a elaborat un plan de acţiune sectorial, de care se va ocupa personal. Astfel:
1) Societăţile de cablu TV vor fi constrînse - prin ameninţarea cu suspendarea sau retragerea licenţei de funcţionare - să limiteze drastic difuzarea emisiunilor acelor posturi de Televiziune ostile PSD, atît la nivel central, cît şi în ceea ce priveşte studiourile teritoriale.
2) Autorităţile şi oamenii de afaceri din PSD au primit ordin să acapareze cît mai multe societăţi de cablu locale - mai ales cele din aşezările mici, cum ar fi comunele, tîrgurile şi oraşele - societăţi care nu sînt afiliate marilor reţele de cablu din ţară.
3) Forţarea, sau cointeresarea celor mai importanţi operatori de cablu pentru a colabora cu PSD. De exemplu, ASTRAL TELECOM, care ocupă 35% din piaţa Televiziunii prin cablu, este subordonată lui Dan Nica. Acesta deţine, prin interpuşi, peste 40% din acţiuni.
4) În timpul campaniei electorale, în cazul în care operatorii de cablu continuă să preia emisiuni critice la adresa PSD sau dezbateri în care reprezentanţii PSD sînt atacaţi cu probe şi argumente care îi pun în dificultate, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică a zonei de acoperire a sistemului de cablu respectiv.
Un alt plan conceput pentru fraudarea alegerilor îl are ca „decident“ şi „actor politic“ pe un alt membru al Guvernului, Mircea Geoană, ministrul Afacerilor Externe. Aşa după cum se ştie, există, în prezent, peste 2.000.000 de cetăţeni care lucrează în străinătate, în special în Europa Occidentală, SUA, Israel, Australia şi în unele Ţări Arabe. Numele acestora vor fi introduse, electronic, în calculatorul de la Biroul Electoral Central, al cărui program va fi „virusat“ de către echipa special antrenată a ministrului Dan Nica. Concomitent, ministrul Mircea Geoană va încerca inducerea în eroare a opiniei publice interne şi internaţionale, solicitînd venirea în România a unor observatori străini - dar, atenţie, numai pentru alegerile locale, unde PSD se bazează pe coruperea electoratului din ce în ce mai sărac şi pe pîrghiile şi structurile integrate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ulterior, invocîndu-se aşa-zisa corectitudine a alegerilor locale, nu va mai fi solicitată participarea observatorilor străini şi la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, care vor fi fraudate masiv. Aceşti 2.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, care lucrează peste hotare, constituie „asul din mîneca“ Guvernului, voturile lor fiind deturnate, în calculatorul Biroului Electoral Central, în favoarea lui Adrian Năstase şi a PSD - asta înseamnă cea 20% în plus, ceea ce le va asigura o victorie lejeră şi dificil de contestat.
Menţionez că aceste informaţii ne-au parvenit pe filiera unor surse interne ale PSD şi coincid cu alte elemente, furnizate de oamenii noştri din interiorul Serviciilor Secrete, cum ar fi cele 3 „şedinţe de lucru“ ale cuplului Viorel Hrebenciuc - Octav Cozmâncă, la sediul PSD de la Băneasa, cu numitul David Meier, reprezentantul unei firme de consultanţă electorală din SUA. Măsurile pe care le pune la cale Guvernul PSD pentru fraudarea alegerilor nu vizează numai PRM, ci şi Alianţa PNL-PD. Iată de ce Partidul România Mare lansează un apel hotărît către celelalte două formaţiuni parlamentare de Opoziţie să facem un front comun împotriva fraudării alegerilor şi pentru alertarea, din timp, a comunităţii internaţionale. Asupra României planează un pericol extrem de grav: instaurarea dictaturii partidului-stat, impunerea, prin furt şi teroare, a unui regim totalitar şi corupt, care va periclita nu numai aderarea ţării la Uniunea Europeană, ci şi viitorul, pe termen lung, al Poporului Român. Atrag atenţia, încă o dată, la modul cel mai serios, că Guvernul PSD e în stare de orice mîrşăvie pentru a păstra Puterea, fiind incapabil să priceapă că starea de spirit a populaţiei este explozivă şi că fraudarea alegerilor va genera mişcări sociale violente, care pot scăpa de sub orice control.
CORNELIU VADIM TUDOR
7 aprilie 2004
(„Tricolorul", nr. 11, din 8 aprilie 2004)
În cadrul strategiei pentru fraudarea alegerilor, dezbătută şi aprobată într-un cerc restrîns (Adrian Năstase, vicepreşedinţii şi secretarii executivi ai PSD), ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a elaborat un plan de acţiune sectorial, de care se va ocupa personal. Astfel:
1) Societăţile de cablu TV vor fi constrînse - prin ameninţarea cu suspendarea sau retragerea licenţei de funcţionare - să limiteze drastic difuzarea emisiunilor acelor posturi de Televiziune ostile PSD, atît la nivel central, cît şi în ceea ce priveşte studiourile teritoriale.
2) Autorităţile şi oamenii de afaceri din PSD au primit ordin să acapareze cît mai multe societăţi de cablu locale - mai ales cele din aşezările mici, cum ar fi comunele, tîrgurile şi oraşele - societăţi care nu sînt afiliate marilor reţele de cablu din ţară.
3) Forţarea, sau cointeresarea celor mai importanţi operatori de cablu pentru a colabora cu PSD. De exemplu, ASTRAL TELECOM, care ocupă 35% din piaţa Televiziunii prin cablu, este subordonată lui Dan Nica. Acesta deţine, prin interpuşi, peste 40% din acţiuni.
4) În timpul campaniei electorale, în cazul în care operatorii de cablu continuă să preia emisiuni critice la adresa PSD sau dezbateri în care reprezentanţii PSD sînt atacaţi cu probe şi argumente care îi pun în dificultate, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică a zonei de acoperire a sistemului de cablu respectiv.
Un alt plan conceput pentru fraudarea alegerilor îl are ca „decident“ şi „actor politic“ pe un alt membru al Guvernului, Mircea Geoană, ministrul Afacerilor Externe. Aşa după cum se ştie, există, în prezent, peste 2.000.000 de cetăţeni care lucrează în străinătate, în special în Europa Occidentală, SUA, Israel, Australia şi în unele Ţări Arabe. Numele acestora vor fi introduse, electronic, în calculatorul de la Biroul Electoral Central, al cărui program va fi „virusat“ de către echipa special antrenată a ministrului Dan Nica. Concomitent, ministrul Mircea Geoană va încerca inducerea în eroare a opiniei publice interne şi internaţionale, solicitînd venirea în România a unor observatori străini - dar, atenţie, numai pentru alegerile locale, unde PSD se bazează pe coruperea electoratului din ce în ce mai sărac şi pe pîrghiile şi structurile integrate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ulterior, invocîndu-se aşa-zisa corectitudine a alegerilor locale, nu va mai fi solicitată participarea observatorilor străini şi la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, care vor fi fraudate masiv. Aceşti 2.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, care lucrează peste hotare, constituie „asul din mîneca“ Guvernului, voturile lor fiind deturnate, în calculatorul Biroului Electoral Central, în favoarea lui Adrian Năstase şi a PSD - asta înseamnă cea 20% în plus, ceea ce le va asigura o victorie lejeră şi dificil de contestat.
Menţionez că aceste informaţii ne-au parvenit pe filiera unor surse interne ale PSD şi coincid cu alte elemente, furnizate de oamenii noştri din interiorul Serviciilor Secrete, cum ar fi cele 3 „şedinţe de lucru“ ale cuplului Viorel Hrebenciuc - Octav Cozmâncă, la sediul PSD de la Băneasa, cu numitul David Meier, reprezentantul unei firme de consultanţă electorală din SUA. Măsurile pe care le pune la cale Guvernul PSD pentru fraudarea alegerilor nu vizează numai PRM, ci şi Alianţa PNL-PD. Iată de ce Partidul România Mare lansează un apel hotărît către celelalte două formaţiuni parlamentare de Opoziţie să facem un front comun împotriva fraudării alegerilor şi pentru alertarea, din timp, a comunităţii internaţionale. Asupra României planează un pericol extrem de grav: instaurarea dictaturii partidului-stat, impunerea, prin furt şi teroare, a unui regim totalitar şi corupt, care va periclita nu numai aderarea ţării la Uniunea Europeană, ci şi viitorul, pe termen lung, al Poporului Român. Atrag atenţia, încă o dată, la modul cel mai serios, că Guvernul PSD e în stare de orice mîrşăvie pentru a păstra Puterea, fiind incapabil să priceapă că starea de spirit a populaţiei este explozivă şi că fraudarea alegerilor va genera mişcări sociale violente, care pot scăpa de sub orice control.
CORNELIU VADIM TUDOR
7 aprilie 2004
(„Tricolorul", nr. 11, din 8 aprilie 2004)
VEDETA
Probabil că, încă de la cele mai fragede vîrste, lui Crin Antonescu i s-a băgat în cap că el e cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai talentat. Încă de pe vremea cînd nu-i era prea clar ce este - băiat sau fată? - odrasla găgăuzului Antonov, din bălţile survolate de ţînţari ale Deltei, îşi admira profilul în vitrinele magazinelor, îşi umezea buzele şi îşi flutura părul. Năravuri de care n-a scăpat nici acum. Noi, toţi, am întîlnit personaje din astea, în şcoală, prin vecini, prin tabere. Tipologia cu pricina are un nume: VEDETĂ. Persoana respectivă e plină de sine, e încrezută, debordează de hormonii credinţei patologice că nimeni nu-i ca ea, că i se cuvine totul. Psihologii au studiat această tipologie, au încercat să o încadreze în parametrii ştiinţifici, dar n-au reuşit să fie mai sugestivi şi mai grăitori decît oamenii simpli, care au ştampilat, dintotdeauna, omul-vedetă cu cîteva formulări plastice:
„îşi dă aere", „e plin de ifose", „e înţepat", „nu-i ajungi nici cu prăjina la nas", „ce-i de curul lui", „înfumurat", „face pe nebunul" etc. Folclorul ceva mai recent a născocit şi un catren potrivit: „Ce te ţii aşa măreaţă/ Parcă nu ştim cine eşti:/ Mă-ta vinde flori în piaţă/ Tac'tu-nchis la Văcăreşti".
Se poate broda mult pe marginea acestei boli. Fiindcă, neîndoielnic, vedetismul e o boală. În copilărie, ne amuză. Dar, cînd un astfel de personaj creşte şi capătă o oarecare putere, poate deveni monstruos. Cultul personalităţii apare şi se dezvoltă pe un asemenea „pat germinativ“. Toţi dictatorii lumii - fie cei autentici, fie cei de carton - s-au visat „cineva“ în pruncie, mai ales dacă aveau parte de frustrări, bătăi, umilinţe. O voce lăuntrică le spunea să strîngă din dinţi şi să reziste, pentru că va veni, ea, şi ziua răzbunării. Era vocea Vedetei. Adică a acelui alter-ego care îi domina şi îi dirija. În cele mai multe cazuri, astfel de fiinţe au un dublu comportament. Ele pretind că sînt „atipice“. În realitate, aceşti oameni au o personalitate de împrumut. Parcă într-o viaţă anterioară au fost şefi de trib, sau maimuţe alfa, iar acum se miră că nu le recunoaşte, nimeni, autoritatea, supremaţia. Cum, nu vă daţi seama că sînt cel mai frumos? Hmm, mă rog, atunci sînt cel mai deştept. Nici asta n-aţi priceput? În acest caz, sînt cel mai puternic. Dacă nici asta nu vreţi, am să vă dau în cap, ca să vă convingeţi. Cam astfel de „raţionamente“ prind contur în mintea înfierbîntată a unei vedete. Ea trebuie, mereu, să iasă, ca păduchele, în faţă. Într-un grup de persoane, vedeta face ce face şi aduce vorba, inevitabil, despre propria sa persoană. Totul se raportează la ea. O actriţă pleacă de la o masă, ori se supără, dacă în două minute nu se vorbeşte despre ea. Un politician adulmecă în aer, cu nările fremătînd, orice boare care i-ar putea aduce niscaiva popularitate.
Aici am vrut să ajung. La Crin. Începînd cu numele şi continuînd cu fluturarea de păr (uşor vopsit, ca dovadă sprîncele spălăcite) - totul trădează existenţa unei glande care arată vedetism. Fireşte, nu este el de vină că îl cheamă aşa, dar un bărbat cu nume de floare, sau de copac (Bujorel, Stejărel, Codruţ) e puţin cam ridicol, în comparaţie cu o femeie (Violeta, Narcisa, Margareta). Omul nostru e un Crin care, acum, se visează Gura Leului. O gură vînătă de tutunul pe care îl soarbe („Bei tutun, Spiridoane!“) în nopţile pătimaşe pe care le pierde la poker. O gură vicioasă, care poate scuipa şi jeturi de venin - nu e crinul o floare carnivoră? Scriu aceste rînduri cu părere de rău. Faţă de mine, Crin Antonescu s-a purtat civilizat şi respectuos. Însă, vorba lui Aristotel: „Îmi e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul“. Nu e pălăria prea mare, dragă tinere? Aşa crezi că face un şef de stat? Se bagă argat la ţigan? Pînă acum, timp de sute de ani, ţiganii intrau slugi la români, nu viceversa. Pentru a-ţi satisface poftele de mărire, te-ai băgat slugă la Dan Voiculescu. Care, întîi, încercase cu mine, dar nu i-a ţinut figura. Aşa că te-a găsit pe tine, un om slab, uşor de manevrat şi de şantajat. Nu-ţi dai seama cît de ridicolă e tripleta asta: Dan Voiculescu - Crin Antonescu - Victor Ponta? Pe legea mea, tripleţii Nicoletei Luciu au mai multă legitimitate decît voi! Eu, unul, dacă aş fi rămas repetent o dată, în facultate, m-aş fi ocupat cu orice altceva în afară de politică. Dar tu ai rămas repetent nu o dată, ci de două ori. Lacom băiat. La loz în plic stă scris: „Mai trage o dată!“. Aşa e şi la poker? Prin tot felul de concursuri de împrejurări şi scamatorii, un fost profesoraş de socialism ştiinţific dintr-o comună a Brăilei (sau a Tulcei), cu o coafură imitînd-o pe cea a lui Mireille Mathieu, a ajuns în vîrful Partidului Naţional Liberal! Adică în poziţia în care au fost, cîndva, marii patrioţi Ion C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, dar şi alţi corifei. Ce treabă ai, tu, cu PNL? Cine ţi-a auzit vocea, pe tema asta? Eu am fost suspendat (mai rău ca Băsescu!) în 1980 din cauza celor doi mari Brătieni, a lui Iuliu Maniu, a lui Aurel C. Popovici, a lui Take Ionescu şi Octavian Goga - e vorba de celebrul articol „Idealuri“, apărut, la 5 sept. 1980, ca editorial al revistei „Săptămîna“, în care propuneam înfiinţarea unei colecţii cu titlul „Biblioteca Naţională“, în care să fie tipărite cuvîntările acestor mari patrioţi. Îmi spunea primarul general al Capitalei, Gh. Pană, că Nicolae Ceauşescu s-a făcut foc şi pară. Mi s-a luat dreptul de semnătură pe timp de 4 luni, asta şi din pricina unui scandal teribil, provocat de sionismul mondial în „Washington Post“, la Radio Kohl Israel, la Europa liberă, la Vocea Americii ş.a.m.d. Dar i-am răcorit pe mulţi! Era prima încercare de reabilitare, publică, a Brătienilor şi a lui Iuliu Maniu! Apoi, în Almanahurile „Săptămîna“, pe anii 1986, 1987, 1988 şi 1989, am scris, pe larg, despre cei trei Tribuni, dar şi despre Regii Carol I şi Ferdinand, ce-i drept, ajutat şi de istoricul Mircea Muşat, de la CC al PCR, care s-a luptat cu cenzura vremii. Unde erai tu, Crinule? În ce glastră? La ce fereastră? În timp ce eu făceam cărţi de răsunet („Saturnalii“, „Istorie şi Civilizaţie“, „Mîndria de a fi români“ ş.a.), tu făceai altfel de cărţi, la poker, în fum de ţigară, să-l tai cu cuţitul.
Dar, nu vreau să fiu patetic, fiindcă nici nu pricep şi nici nu merită. La urma urmei, eu n-am nici o rivalitate cu Crin Antonescu. „Fiecare cu serviciul lui“ - vorba amicului meu din Braşov, avocatul Titus Spânu. Dar nici nu-mi place impostura. Iar Crin Antonescu joacă rolul unui impostor: nu numai că s-a căţărat pe fotoliul Brătienilor, ca şef de Partid - acum s-a căţărat şi pe fotoliul lui Al.I. Cuza, ca şef de Stat! Tupeul e prea mare. Fireşte, oamenii de spirit mă pot întreba: care Partid şi care Stat? Aşa e: PNL nu mai este, de mult, un partid, ci o bandă de interlopi, care profită de părul alb al unor oameni ce au zăcut prin închisori, iar România nu mai e un stat, ci iarmaroc nenorocit, în care totul e de vînzare. Acum, Crin Antonescu încearcă să ia, din mers, „trenul“ unui eveniment sportiv: vizita, la Bucureşti, a marii echipe spaniole de fotbal F.C. Barcelona! Nu mi-a venit să cred cînd am aflat, din presă, că Mireille Mathieu i-a invitat pe spanioli la Palatul Cotroceni! Aşa ceva e de neimaginat! Mi-am adus aminte că aceeaşi vedetă încercase să anexeze şi gloria participanţilor români la Olimpiada de la Sidney, din 2000, cînd el era ministrul Tineretului şi Sportului: pupături, medalii, poze etc. Ce legătură avea, el, cu succesele acelor tineri? Nici una. El stătuse la televizor şi mustăcise: „Ia să găsesc eu un pretext, să mă lipesc, să mă vadă lumea!“. Aşa şi acum: Crin şi Messi, bot în bot! Cîteva secvenţe, pe toate televiziunile, şi nu mă mai scoate nimeni de la Palatul Cotroceni! Măi, măi, măi... Dacă ridicolul ar putea ucide... Uite că n-a ţinut figura. Spaniolii l-au refuzat, răspunzînd că ei nu fac politică, ci sport. Scurt. Dacă vrea să-i vadă, n-are decît să vină la stadion. Credeţi-mă că am scris peste 1.000 de cronici de fotbal la viaţa mea, am fost şi la Sevilla, în mai 1986, la finala de vis Steaua - Barcelona, şi la Tokyo, şi la Monte Carlo - dar nu mi-ar fi trecut prin minte o asemenea şmecherie. Lui Crin Antonescu, însă, i-a trecut. Pentru că aşa s-a strecurat el prin viaţă tot timpul. La cacealma (din recuzita pokerului). Mai nou, a făcut nu o nuntă, ci două nunţi, precum dubla lui repetenţie, cu o femeie care e la fel de vedetă ca şi el: nu bagă pe nimeni în seamă, e ţanţoşă şi se crede foarte importantă. Ne putem imagina cum ar tăia şi ar spînzura această consoartă dacă ar deveni „prima doamnă a ţării“. Măcar nevasta lui Băsescu e la locul ei, nu a făcut altceva decît să călărească pe calul Hoţul (între noi fie vorba, la hipodrom ea îl călărea pe Hoţul, iar acasă o călărea Hoţul pe ea, hai să fie fericiţi şi să aibă parte de o nuntă frumoasă a mezinei EBA!).
Am spus tot, sau aproape tot ce aveam pe suflet. Nu-mi plac „vedetele“. Nici „vedeţii“. Ceva mai multă smerenie, copii ai durerii. Cu cît se ridică maimuţa mai sus, în copaci, cu atît mai mult îşi arată fundul. Poporul geme. Voi jucaţi roluri enervante, în vodevilul „Motanul încălţat“ (înarmat). Izolaţi-l pe Dan Voiculescu, cu Antena 3 cu tot. Fiindcă de-aia staţi capră la motanul Felix: să apăreţi la televizor 24 de ore din 24, e drogul vostru, nu mai puteţi de plăcere. Iar bătrîna caiafă securistă vă gîdilă glanda orgoliului cu emisiuni idioate (Mihai Gâdea, Radu Tudor) şi cu sondaje mincinoase (Mirel Palada, Marius Pieleanu). Totul e fals, de la un capăt la altul. Nimic nu se aseamănă mai bine cu un balon de săpun decît vedeta: la cea mai mică înţepătură pocneşte, uşor, şi dispare.
CORNELIU VADIM TUDOR
8 august 2012, Bran
„îşi dă aere", „e plin de ifose", „e înţepat", „nu-i ajungi nici cu prăjina la nas", „ce-i de curul lui", „înfumurat", „face pe nebunul" etc. Folclorul ceva mai recent a născocit şi un catren potrivit: „Ce te ţii aşa măreaţă/ Parcă nu ştim cine eşti:/ Mă-ta vinde flori în piaţă/ Tac'tu-nchis la Văcăreşti".
Se poate broda mult pe marginea acestei boli. Fiindcă, neîndoielnic, vedetismul e o boală. În copilărie, ne amuză. Dar, cînd un astfel de personaj creşte şi capătă o oarecare putere, poate deveni monstruos. Cultul personalităţii apare şi se dezvoltă pe un asemenea „pat germinativ“. Toţi dictatorii lumii - fie cei autentici, fie cei de carton - s-au visat „cineva“ în pruncie, mai ales dacă aveau parte de frustrări, bătăi, umilinţe. O voce lăuntrică le spunea să strîngă din dinţi şi să reziste, pentru că va veni, ea, şi ziua răzbunării. Era vocea Vedetei. Adică a acelui alter-ego care îi domina şi îi dirija. În cele mai multe cazuri, astfel de fiinţe au un dublu comportament. Ele pretind că sînt „atipice“. În realitate, aceşti oameni au o personalitate de împrumut. Parcă într-o viaţă anterioară au fost şefi de trib, sau maimuţe alfa, iar acum se miră că nu le recunoaşte, nimeni, autoritatea, supremaţia. Cum, nu vă daţi seama că sînt cel mai frumos? Hmm, mă rog, atunci sînt cel mai deştept. Nici asta n-aţi priceput? În acest caz, sînt cel mai puternic. Dacă nici asta nu vreţi, am să vă dau în cap, ca să vă convingeţi. Cam astfel de „raţionamente“ prind contur în mintea înfierbîntată a unei vedete. Ea trebuie, mereu, să iasă, ca păduchele, în faţă. Într-un grup de persoane, vedeta face ce face şi aduce vorba, inevitabil, despre propria sa persoană. Totul se raportează la ea. O actriţă pleacă de la o masă, ori se supără, dacă în două minute nu se vorbeşte despre ea. Un politician adulmecă în aer, cu nările fremătînd, orice boare care i-ar putea aduce niscaiva popularitate.
Aici am vrut să ajung. La Crin. Începînd cu numele şi continuînd cu fluturarea de păr (uşor vopsit, ca dovadă sprîncele spălăcite) - totul trădează existenţa unei glande care arată vedetism. Fireşte, nu este el de vină că îl cheamă aşa, dar un bărbat cu nume de floare, sau de copac (Bujorel, Stejărel, Codruţ) e puţin cam ridicol, în comparaţie cu o femeie (Violeta, Narcisa, Margareta). Omul nostru e un Crin care, acum, se visează Gura Leului. O gură vînătă de tutunul pe care îl soarbe („Bei tutun, Spiridoane!“) în nopţile pătimaşe pe care le pierde la poker. O gură vicioasă, care poate scuipa şi jeturi de venin - nu e crinul o floare carnivoră? Scriu aceste rînduri cu părere de rău. Faţă de mine, Crin Antonescu s-a purtat civilizat şi respectuos. Însă, vorba lui Aristotel: „Îmi e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul“. Nu e pălăria prea mare, dragă tinere? Aşa crezi că face un şef de stat? Se bagă argat la ţigan? Pînă acum, timp de sute de ani, ţiganii intrau slugi la români, nu viceversa. Pentru a-ţi satisface poftele de mărire, te-ai băgat slugă la Dan Voiculescu. Care, întîi, încercase cu mine, dar nu i-a ţinut figura. Aşa că te-a găsit pe tine, un om slab, uşor de manevrat şi de şantajat. Nu-ţi dai seama cît de ridicolă e tripleta asta: Dan Voiculescu - Crin Antonescu - Victor Ponta? Pe legea mea, tripleţii Nicoletei Luciu au mai multă legitimitate decît voi! Eu, unul, dacă aş fi rămas repetent o dată, în facultate, m-aş fi ocupat cu orice altceva în afară de politică. Dar tu ai rămas repetent nu o dată, ci de două ori. Lacom băiat. La loz în plic stă scris: „Mai trage o dată!“. Aşa e şi la poker? Prin tot felul de concursuri de împrejurări şi scamatorii, un fost profesoraş de socialism ştiinţific dintr-o comună a Brăilei (sau a Tulcei), cu o coafură imitînd-o pe cea a lui Mireille Mathieu, a ajuns în vîrful Partidului Naţional Liberal! Adică în poziţia în care au fost, cîndva, marii patrioţi Ion C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, dar şi alţi corifei. Ce treabă ai, tu, cu PNL? Cine ţi-a auzit vocea, pe tema asta? Eu am fost suspendat (mai rău ca Băsescu!) în 1980 din cauza celor doi mari Brătieni, a lui Iuliu Maniu, a lui Aurel C. Popovici, a lui Take Ionescu şi Octavian Goga - e vorba de celebrul articol „Idealuri“, apărut, la 5 sept. 1980, ca editorial al revistei „Săptămîna“, în care propuneam înfiinţarea unei colecţii cu titlul „Biblioteca Naţională“, în care să fie tipărite cuvîntările acestor mari patrioţi. Îmi spunea primarul general al Capitalei, Gh. Pană, că Nicolae Ceauşescu s-a făcut foc şi pară. Mi s-a luat dreptul de semnătură pe timp de 4 luni, asta şi din pricina unui scandal teribil, provocat de sionismul mondial în „Washington Post“, la Radio Kohl Israel, la Europa liberă, la Vocea Americii ş.a.m.d. Dar i-am răcorit pe mulţi! Era prima încercare de reabilitare, publică, a Brătienilor şi a lui Iuliu Maniu! Apoi, în Almanahurile „Săptămîna“, pe anii 1986, 1987, 1988 şi 1989, am scris, pe larg, despre cei trei Tribuni, dar şi despre Regii Carol I şi Ferdinand, ce-i drept, ajutat şi de istoricul Mircea Muşat, de la CC al PCR, care s-a luptat cu cenzura vremii. Unde erai tu, Crinule? În ce glastră? La ce fereastră? În timp ce eu făceam cărţi de răsunet („Saturnalii“, „Istorie şi Civilizaţie“, „Mîndria de a fi români“ ş.a.), tu făceai altfel de cărţi, la poker, în fum de ţigară, să-l tai cu cuţitul.
Dar, nu vreau să fiu patetic, fiindcă nici nu pricep şi nici nu merită. La urma urmei, eu n-am nici o rivalitate cu Crin Antonescu. „Fiecare cu serviciul lui“ - vorba amicului meu din Braşov, avocatul Titus Spânu. Dar nici nu-mi place impostura. Iar Crin Antonescu joacă rolul unui impostor: nu numai că s-a căţărat pe fotoliul Brătienilor, ca şef de Partid - acum s-a căţărat şi pe fotoliul lui Al.I. Cuza, ca şef de Stat! Tupeul e prea mare. Fireşte, oamenii de spirit mă pot întreba: care Partid şi care Stat? Aşa e: PNL nu mai este, de mult, un partid, ci o bandă de interlopi, care profită de părul alb al unor oameni ce au zăcut prin închisori, iar România nu mai e un stat, ci iarmaroc nenorocit, în care totul e de vînzare. Acum, Crin Antonescu încearcă să ia, din mers, „trenul“ unui eveniment sportiv: vizita, la Bucureşti, a marii echipe spaniole de fotbal F.C. Barcelona! Nu mi-a venit să cred cînd am aflat, din presă, că Mireille Mathieu i-a invitat pe spanioli la Palatul Cotroceni! Aşa ceva e de neimaginat! Mi-am adus aminte că aceeaşi vedetă încercase să anexeze şi gloria participanţilor români la Olimpiada de la Sidney, din 2000, cînd el era ministrul Tineretului şi Sportului: pupături, medalii, poze etc. Ce legătură avea, el, cu succesele acelor tineri? Nici una. El stătuse la televizor şi mustăcise: „Ia să găsesc eu un pretext, să mă lipesc, să mă vadă lumea!“. Aşa şi acum: Crin şi Messi, bot în bot! Cîteva secvenţe, pe toate televiziunile, şi nu mă mai scoate nimeni de la Palatul Cotroceni! Măi, măi, măi... Dacă ridicolul ar putea ucide... Uite că n-a ţinut figura. Spaniolii l-au refuzat, răspunzînd că ei nu fac politică, ci sport. Scurt. Dacă vrea să-i vadă, n-are decît să vină la stadion. Credeţi-mă că am scris peste 1.000 de cronici de fotbal la viaţa mea, am fost şi la Sevilla, în mai 1986, la finala de vis Steaua - Barcelona, şi la Tokyo, şi la Monte Carlo - dar nu mi-ar fi trecut prin minte o asemenea şmecherie. Lui Crin Antonescu, însă, i-a trecut. Pentru că aşa s-a strecurat el prin viaţă tot timpul. La cacealma (din recuzita pokerului). Mai nou, a făcut nu o nuntă, ci două nunţi, precum dubla lui repetenţie, cu o femeie care e la fel de vedetă ca şi el: nu bagă pe nimeni în seamă, e ţanţoşă şi se crede foarte importantă. Ne putem imagina cum ar tăia şi ar spînzura această consoartă dacă ar deveni „prima doamnă a ţării“. Măcar nevasta lui Băsescu e la locul ei, nu a făcut altceva decît să călărească pe calul Hoţul (între noi fie vorba, la hipodrom ea îl călărea pe Hoţul, iar acasă o călărea Hoţul pe ea, hai să fie fericiţi şi să aibă parte de o nuntă frumoasă a mezinei EBA!).
Am spus tot, sau aproape tot ce aveam pe suflet. Nu-mi plac „vedetele“. Nici „vedeţii“. Ceva mai multă smerenie, copii ai durerii. Cu cît se ridică maimuţa mai sus, în copaci, cu atît mai mult îşi arată fundul. Poporul geme. Voi jucaţi roluri enervante, în vodevilul „Motanul încălţat“ (înarmat). Izolaţi-l pe Dan Voiculescu, cu Antena 3 cu tot. Fiindcă de-aia staţi capră la motanul Felix: să apăreţi la televizor 24 de ore din 24, e drogul vostru, nu mai puteţi de plăcere. Iar bătrîna caiafă securistă vă gîdilă glanda orgoliului cu emisiuni idioate (Mihai Gâdea, Radu Tudor) şi cu sondaje mincinoase (Mirel Palada, Marius Pieleanu). Totul e fals, de la un capăt la altul. Nimic nu se aseamănă mai bine cu un balon de săpun decît vedeta: la cea mai mică înţepătură pocneşte, uşor, şi dispare.
CORNELIU VADIM TUDOR
8 august 2012, Bran
8 august 2012
ECHIPA DE PITICI A USL
Motto: „Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gîlceava“ (zicală din epoca fanariotă, preluată de Anton Pann)
Este evident că USL nu are oameni. Asta, desigur, nu înseamnă că PDL a avut oameni. Dar atunci cînd îi acuzi, pe alţii, de incompetenţă şi amatorism, pretinzînd că tu, Opoziţie, ai o armată de oameni de valoare, pregătiţi, oricînd, să vină la Putere, aşteptările sînt pe măsură. Eu, unul, i-am criticat pe ciracii şi amazoanele lui Traian Băsescu de le-au mers fulgii. Repet ceea ce am spus în mai multe rînduri: eu şi PRM am dus greul luptei cu „echipajul" matrozului, suportînd cele mai dramatice consecinţe:
ne-au scos, prin fraudă, din Parlament; ne-au evacuat din sediul central, tot prin fraudă, cu acte mincinoase şi un desant de 140 de poliţişti (şantajaţi că vor fi concediaţi); ne-au tăiat orice sursă de finanţare, deşi în anul 2009 PRM a devenit membru al Parlamentului European, întrucît noi am candidat ca partid, nu ca independenţi - în vremea asta, organizaţia ilegală şi antieuropeană UDMR primea (şi încă primeşte) fonduri aproape nelimitate, atît de la Statul Român, cît şi de la Budapesta; am fost tîrît în instanţă, de, atenţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (?!) a Parchetului General, unde nu mi s-au acceptat nici un martor, nici o probă; ani de zile; Băsescu s-a forţat să-mi retragă singura decoraţie românească pe care o aveam, Steaua României, pe care nici măcar nu mi-o decernase el; am fost interzis, total, la postul public de Televiziune, începînd din noiembrie 2008; împotriva mea au fost asmuţite nişte potăi de la CNSAS, care au furnizat „presei băsiste“ nişte falsuri ordinare împotriva mea etc. etc. Am rezistat eroic. Şi eu, şi PRM. Pentru că, aşa cum n-au avut putere asupra mea nici Ion Iliescu (cu slugile sale Virgil Măgureanu, Viorel Hrebenciuc, Dumitru Iliescu, Rodica Stănoiu), care mi-a ridicat imunitatea parlamentară de două ori; aşa cum n-a avut putere nici Emil Constantinescu (cu slugile sale Valeriu Stoica, Sorin Moisescu, Dorin Marian, Gavril Dejeu) care mi-a ridicat imunitatea parlamentară o dată - tot astfel n-a avut putere nici Traian Băsescu (care s-a servit de Vasile Blaga, Adriean Videanu, L.C. Kövesi, Radu Timofte). Unde sînt, astăzi, toţi aceştia? Nu mai sînt nicăieri. Sau, mai bine spus, sînt, dar nu unde ar vrea ei: unii în pămînt, alţii la pensie, cei mai mulţi fiind în conul de umbră al dispreţului public. Ce forţă m-a apărat pe mine de prigoana unui aparat infernal? Bunul Dumnezeu. Care ştia bine că în toată lupta asta neîncetată nu m-a mînat nici un interes personal. „Cine cade pentru dreptate, se ridică repede“ - scria un înţelept al Antichităţii. Am fost şi am rămas un om liber ca pasărea cerului. Fiindcă omul nu poate zbura ca pasărea, aşa e, dar poate fi liber ca ea. Şi curat.
Iată de ce preţuiesc libertatea cu mult mai mult decît ceea ce unii numesc democraţie - care democraţie te poate sili, uneori, să te comporţi ca un component al unei turme (aşa cum se votează, de multe ori, în toate Parlamentele lumii, inclusiv în Parlamentul European), unde eu sînt independent, adică liber).
Astăzi, asist la războiul dintre două bande. Ar trebui să mă bucur, pentru că îi văd pe duşmanii mei că se sfîşie între ei. Eu sînt, însă, un altfel de om. Am mers cu maşina prin ţară şi am văzut cîmpiile arse: porumbul e carbonizat, floarea-soarelui parcă e un ciorchine de afine, dar uscate, fără sevă. „Seceta a ucis orice boare de vînt/ Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fîntînă nămol" (citat din memorie). Bandele astea se bat la căpătîiul unei ţări muribunde, pe moştenire. Adică pe prada care a mai rămas. Şi mă doare sufletul. Da, sînt patriot român pînă în cea mai adîncă fibră a fiinţei mele. Asistăm la o veritabilă crimă. Indiferent cît rău a făcut acestei ţări, Băsescu a fost înlăturat ilegal. Indiferent cît de mult îl urăşte lumea, el trebuia debarcat cu Legea în mînă, pentru a nu exista nici o fisură, nici o posibilitate de a fi contestată schimbarea, „Dacă primul nasture al unei haine e încheiat strîmb, toată haina va sta strîmb“ - scria Goethe. Au venit la Putere doi uzurpatori. Ce-au avut de suferit Crin Antonescu şi Victor Ponta din pricina lui Traian Băsescu? Nimic, dimpotrivă, au fost tovarăşi de drum: Crin Antonescu şi Traian Băsescu au făcut parte, ca miniştri, din aceleaşi 3 guverne ale Ţapului Emil (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu) iar Victor Ponta a jurat, ca ministru, credinţă în faţa aceluiaşi Traian Băsescu. Astăzi, ei dau ochii peste cap şi pozează în victime. Vorbind în numele poporului, pe care, în fond, partidele lor (PNL şi PSD) l-au nenorocit. Nişte sforari din umbră au dat cu puţină spoială, dar bidineaua e prea veche şi n-a putut ascunde vechea zugrăveală, aşa că în spatele lui Mireille Mathieu se zăresc Dinu Patriciu (putred de bogat, din bani de furat), Relu Fenechiu, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Puiu Haşotti - iar din spatele Mongoloidului scot capul Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Marian Oprişan şi matusalemicul Ion Iliescu. Nu mai pomenesc de teroristul Dan Voiculescu, care le-a pus capac la toţi. Aşa-zişii oameni noi cu care vin cele două echipe au făcut o ţară întreagă să rîdă. Mona Pivniceru e o ciumăfaie urîtă-n draci, cu un insuportabil accent de Tiraspol şi apucături bachice, care o fac să miroasă a pivniţă, de la cramele Cricova, başca faptul că e acuzată de presă că a trăit (sau încă trăieşte) cu Mihai Vlaslov; o astfel de caricatură să ajungă ministrul Justiţiei? Poate în filmele de desene animate. Titus Corlăţean n-a făcut mulţi purici pe fotoliul de ministru al Justiţiei şi a pîndit momentul cînd s-a eliberat acela de ministru de Externe, aşa că ţuşt! - dintr-un salt s-a şi cocoţat, că doar şi-a dorit atîta (vorba lui Andrei Marga) să fie el urmaşul lui Titulescu, nu Ponta. Ceilalţi oameni cu care defilează PSD şi PNL sînt la fel de caraghioşi, n-au nici un fel de autoritate, comportîndu-se ca nişte aplaudaci. În faţa a doi răzgîndaci: unul a promis că-şi dă demisia (dar s-a răzgîndit), celălalt a anunţat că va face un mini-referendum (dar s-a răzgîndit microcefalul, poate, totuşi, îi iese de un mini-kiki-car, sau mini-bar).
Eu zic, de ani de zile, că România e neguvernată. Astăzi, mai mult ca oricînd. Există un singur om de valoare care scoate capul, din cînd în cînd, din massa asta fără identitate: Florin Georgescu. A fost cel mai bun om al Echipei Văcăroiu, pe care, în perioada 1992-1995, eu şi PRM am sprijinit-o dezinteresat. El e un profesionist. Are altă şcoală. Dar, vorba aia, cu o floare nu se face primăvară...
CORNELIU VADIM TUDOR
7 august 2012, Bran
Este evident că USL nu are oameni. Asta, desigur, nu înseamnă că PDL a avut oameni. Dar atunci cînd îi acuzi, pe alţii, de incompetenţă şi amatorism, pretinzînd că tu, Opoziţie, ai o armată de oameni de valoare, pregătiţi, oricînd, să vină la Putere, aşteptările sînt pe măsură. Eu, unul, i-am criticat pe ciracii şi amazoanele lui Traian Băsescu de le-au mers fulgii. Repet ceea ce am spus în mai multe rînduri: eu şi PRM am dus greul luptei cu „echipajul" matrozului, suportînd cele mai dramatice consecinţe:
ne-au scos, prin fraudă, din Parlament; ne-au evacuat din sediul central, tot prin fraudă, cu acte mincinoase şi un desant de 140 de poliţişti (şantajaţi că vor fi concediaţi); ne-au tăiat orice sursă de finanţare, deşi în anul 2009 PRM a devenit membru al Parlamentului European, întrucît noi am candidat ca partid, nu ca independenţi - în vremea asta, organizaţia ilegală şi antieuropeană UDMR primea (şi încă primeşte) fonduri aproape nelimitate, atît de la Statul Român, cît şi de la Budapesta; am fost tîrît în instanţă, de, atenţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (?!) a Parchetului General, unde nu mi s-au acceptat nici un martor, nici o probă; ani de zile; Băsescu s-a forţat să-mi retragă singura decoraţie românească pe care o aveam, Steaua României, pe care nici măcar nu mi-o decernase el; am fost interzis, total, la postul public de Televiziune, începînd din noiembrie 2008; împotriva mea au fost asmuţite nişte potăi de la CNSAS, care au furnizat „presei băsiste“ nişte falsuri ordinare împotriva mea etc. etc. Am rezistat eroic. Şi eu, şi PRM. Pentru că, aşa cum n-au avut putere asupra mea nici Ion Iliescu (cu slugile sale Virgil Măgureanu, Viorel Hrebenciuc, Dumitru Iliescu, Rodica Stănoiu), care mi-a ridicat imunitatea parlamentară de două ori; aşa cum n-a avut putere nici Emil Constantinescu (cu slugile sale Valeriu Stoica, Sorin Moisescu, Dorin Marian, Gavril Dejeu) care mi-a ridicat imunitatea parlamentară o dată - tot astfel n-a avut putere nici Traian Băsescu (care s-a servit de Vasile Blaga, Adriean Videanu, L.C. Kövesi, Radu Timofte). Unde sînt, astăzi, toţi aceştia? Nu mai sînt nicăieri. Sau, mai bine spus, sînt, dar nu unde ar vrea ei: unii în pămînt, alţii la pensie, cei mai mulţi fiind în conul de umbră al dispreţului public. Ce forţă m-a apărat pe mine de prigoana unui aparat infernal? Bunul Dumnezeu. Care ştia bine că în toată lupta asta neîncetată nu m-a mînat nici un interes personal. „Cine cade pentru dreptate, se ridică repede“ - scria un înţelept al Antichităţii. Am fost şi am rămas un om liber ca pasărea cerului. Fiindcă omul nu poate zbura ca pasărea, aşa e, dar poate fi liber ca ea. Şi curat.
Iată de ce preţuiesc libertatea cu mult mai mult decît ceea ce unii numesc democraţie - care democraţie te poate sili, uneori, să te comporţi ca un component al unei turme (aşa cum se votează, de multe ori, în toate Parlamentele lumii, inclusiv în Parlamentul European), unde eu sînt independent, adică liber).
Astăzi, asist la războiul dintre două bande. Ar trebui să mă bucur, pentru că îi văd pe duşmanii mei că se sfîşie între ei. Eu sînt, însă, un altfel de om. Am mers cu maşina prin ţară şi am văzut cîmpiile arse: porumbul e carbonizat, floarea-soarelui parcă e un ciorchine de afine, dar uscate, fără sevă. „Seceta a ucis orice boare de vînt/ Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fîntînă nămol" (citat din memorie). Bandele astea se bat la căpătîiul unei ţări muribunde, pe moştenire. Adică pe prada care a mai rămas. Şi mă doare sufletul. Da, sînt patriot român pînă în cea mai adîncă fibră a fiinţei mele. Asistăm la o veritabilă crimă. Indiferent cît rău a făcut acestei ţări, Băsescu a fost înlăturat ilegal. Indiferent cît de mult îl urăşte lumea, el trebuia debarcat cu Legea în mînă, pentru a nu exista nici o fisură, nici o posibilitate de a fi contestată schimbarea, „Dacă primul nasture al unei haine e încheiat strîmb, toată haina va sta strîmb“ - scria Goethe. Au venit la Putere doi uzurpatori. Ce-au avut de suferit Crin Antonescu şi Victor Ponta din pricina lui Traian Băsescu? Nimic, dimpotrivă, au fost tovarăşi de drum: Crin Antonescu şi Traian Băsescu au făcut parte, ca miniştri, din aceleaşi 3 guverne ale Ţapului Emil (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu) iar Victor Ponta a jurat, ca ministru, credinţă în faţa aceluiaşi Traian Băsescu. Astăzi, ei dau ochii peste cap şi pozează în victime. Vorbind în numele poporului, pe care, în fond, partidele lor (PNL şi PSD) l-au nenorocit. Nişte sforari din umbră au dat cu puţină spoială, dar bidineaua e prea veche şi n-a putut ascunde vechea zugrăveală, aşa că în spatele lui Mireille Mathieu se zăresc Dinu Patriciu (putred de bogat, din bani de furat), Relu Fenechiu, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Puiu Haşotti - iar din spatele Mongoloidului scot capul Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Marian Oprişan şi matusalemicul Ion Iliescu. Nu mai pomenesc de teroristul Dan Voiculescu, care le-a pus capac la toţi. Aşa-zişii oameni noi cu care vin cele două echipe au făcut o ţară întreagă să rîdă. Mona Pivniceru e o ciumăfaie urîtă-n draci, cu un insuportabil accent de Tiraspol şi apucături bachice, care o fac să miroasă a pivniţă, de la cramele Cricova, başca faptul că e acuzată de presă că a trăit (sau încă trăieşte) cu Mihai Vlaslov; o astfel de caricatură să ajungă ministrul Justiţiei? Poate în filmele de desene animate. Titus Corlăţean n-a făcut mulţi purici pe fotoliul de ministru al Justiţiei şi a pîndit momentul cînd s-a eliberat acela de ministru de Externe, aşa că ţuşt! - dintr-un salt s-a şi cocoţat, că doar şi-a dorit atîta (vorba lui Andrei Marga) să fie el urmaşul lui Titulescu, nu Ponta. Ceilalţi oameni cu care defilează PSD şi PNL sînt la fel de caraghioşi, n-au nici un fel de autoritate, comportîndu-se ca nişte aplaudaci. În faţa a doi răzgîndaci: unul a promis că-şi dă demisia (dar s-a răzgîndit), celălalt a anunţat că va face un mini-referendum (dar s-a răzgîndit microcefalul, poate, totuşi, îi iese de un mini-kiki-car, sau mini-bar).
Eu zic, de ani de zile, că România e neguvernată. Astăzi, mai mult ca oricînd. Există un singur om de valoare care scoate capul, din cînd în cînd, din massa asta fără identitate: Florin Georgescu. A fost cel mai bun om al Echipei Văcăroiu, pe care, în perioada 1992-1995, eu şi PRM am sprijinit-o dezinteresat. El e un profesionist. Are altă şcoală. Dar, vorba aia, cu o floare nu se face primăvară...
CORNELIU VADIM TUDOR
7 august 2012, Bran
7 august 2012
A venit timpul să plătim - dăm inapoi prima rată către FMI
Într-o periodă în care luptele politice din România, combinate cu situaţia tensionată din zona euro, au adus leul la valori minime istorice faţă de moneda europeană, iată că o presiune suplimentară planează asupra cursului.
România trebuie să plătească prima rată din împrumutul contractat de la FMI. Potrivit planului de rambursare, care prevede ca anul acesta România să returneze peste 1,7 miliarde de euro, prima rată este de peste 671 de milioane de euro, adică aproape 3,10 miliarde de lei.
Potrivit unor calcule ale money.ro, pînă în 2016, plata pe cap de locuitor va fi de aproximativ 700 de euro. Mai mult, din cauza cursului nefavorabil euro/DST (Drepturi Speciale de Tragere - moneda de cont cu care lucrează FMI), BNR va plăti în plus 1 miliard de euro. Iar această rată nu este singura din anul în curs. Peste 3 luni, pe 6 noiembrie, alte aproape 671 de milioane de euro vor pleca spre FMI şi pe 21 decembrie vom da jumătate din sumă - 264 milioane de euro. Însă cei mai mulţi bani îi vom înapoia în 2013 şi 2014, cînd va trebui să returnăm aproape 10 miliarde de euro.
Euro, record după record în faţa leului
Experienţa altor ţări aflate în situaţii similare ne arată că, în perioada de dinainte şi după plata unei rate atît de substanţiale dintr-un împrumut, cursul se depreciază masiv.
Şi, dacă ne uităm la cursul afişat de BNR la sfîrşitul săptămînii trecute, unde un euro ajunsese la un nou record istoric de 4,6481 lei, ne dăm seama că situaţia nu e deloc liniştitoare.
Şi asta după ce doar cu o zi înainte guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, anunţase că BNR are spaţiu de manevră pentru a susţine cursul.
Planurile Guvernului
Guvernul are însă în vedere încheierea unui nou acord cu FMI.
Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a făcut acest anunt încă de pe 25 iulie, precizînd atunci că nu poate indica o sumă, ci doar o perioadă - 2 ani.
„Este prematur să vorbim acum despre sume, dar importantă este decizia de natură strategică vizînd un termen mediu. Vorbim de un acord care probabil va fi tot pe doi ani, 2013-2015“, a spus atunci Florin Georgescu.
Această idee a fost reîntărită şi de fostul reprezentant al României la FMI, Mihai Tănăsescu. Acesta a explicat că noul acord ar putea să prevadă un aranjament tip linie de credit permanentă la dispoziţia ţării.
„Aceştia ar fi bani care ar sta la dispoziţia României, în cazul în care s-ar întîmpla un şoc extern puternic şi România ar fi afectată. România, ca şi în prezent, nu va trage aceşti bani, nu va folosi aceşti bani. România are capacitatea să se împrumute şi să se finanţeze singură de pe pieţele interne şi externe, nu are nevoie de banii Fondului sau ai Comisiei, dar a avea o ancoră, o bretea de siguranţă în eventualitatea unor riscuri externe, este un lucru important şi deştept pentru o ţară ca România, în momentul de faţă“, a explicat Tănăsescu.
Analiştii sînt însă mai sceptici şi spun că, de fapt, acest nou împrumut i-ar permite României doar să-l plătească pe cel vechi, intrînd într-o spirală din care greu mai poate ieşi.
ALEXANDRA ŞANDRU
România trebuie să plătească prima rată din împrumutul contractat de la FMI. Potrivit planului de rambursare, care prevede ca anul acesta România să returneze peste 1,7 miliarde de euro, prima rată este de peste 671 de milioane de euro, adică aproape 3,10 miliarde de lei.
Potrivit unor calcule ale money.ro, pînă în 2016, plata pe cap de locuitor va fi de aproximativ 700 de euro. Mai mult, din cauza cursului nefavorabil euro/DST (Drepturi Speciale de Tragere - moneda de cont cu care lucrează FMI), BNR va plăti în plus 1 miliard de euro. Iar această rată nu este singura din anul în curs. Peste 3 luni, pe 6 noiembrie, alte aproape 671 de milioane de euro vor pleca spre FMI şi pe 21 decembrie vom da jumătate din sumă - 264 milioane de euro. Însă cei mai mulţi bani îi vom înapoia în 2013 şi 2014, cînd va trebui să returnăm aproape 10 miliarde de euro.
Euro, record după record în faţa leului
Experienţa altor ţări aflate în situaţii similare ne arată că, în perioada de dinainte şi după plata unei rate atît de substanţiale dintr-un împrumut, cursul se depreciază masiv.
Şi, dacă ne uităm la cursul afişat de BNR la sfîrşitul săptămînii trecute, unde un euro ajunsese la un nou record istoric de 4,6481 lei, ne dăm seama că situaţia nu e deloc liniştitoare.
Şi asta după ce doar cu o zi înainte guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, anunţase că BNR are spaţiu de manevră pentru a susţine cursul.
Planurile Guvernului
Guvernul are însă în vedere încheierea unui nou acord cu FMI.
Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a făcut acest anunt încă de pe 25 iulie, precizînd atunci că nu poate indica o sumă, ci doar o perioadă - 2 ani.
„Este prematur să vorbim acum despre sume, dar importantă este decizia de natură strategică vizînd un termen mediu. Vorbim de un acord care probabil va fi tot pe doi ani, 2013-2015“, a spus atunci Florin Georgescu.
Această idee a fost reîntărită şi de fostul reprezentant al României la FMI, Mihai Tănăsescu. Acesta a explicat că noul acord ar putea să prevadă un aranjament tip linie de credit permanentă la dispoziţia ţării.
„Aceştia ar fi bani care ar sta la dispoziţia României, în cazul în care s-ar întîmpla un şoc extern puternic şi România ar fi afectată. România, ca şi în prezent, nu va trage aceşti bani, nu va folosi aceşti bani. România are capacitatea să se împrumute şi să se finanţeze singură de pe pieţele interne şi externe, nu are nevoie de banii Fondului sau ai Comisiei, dar a avea o ancoră, o bretea de siguranţă în eventualitatea unor riscuri externe, este un lucru important şi deştept pentru o ţară ca România, în momentul de faţă“, a explicat Tănăsescu.
Analiştii sînt însă mai sceptici şi spun că, de fapt, acest nou împrumut i-ar permite României doar să-l plătească pe cel vechi, intrînd într-o spirală din care greu mai poate ieşi.
ALEXANDRA ŞANDRU
6 august 2012
SCHIMBAREA LA FATA
Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august. În popor, praznicul împărătesc mai este cunoscut şi sub denumirea de Probojenia. În Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor astfel: „Isus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele Lui, şi i-a dus pe un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El". Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul Isus Christos arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească. Părinţii Bisericii ne spun că schimbarea la faţă a omului lăuntric este, însă, cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine. Sfîntul Simeon Noul Teolog zicea un lucru dureros: „Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta, nu-L va vedea nici în cealaltă", iar Sfîntul Grigore Palama afirma că participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea luminii necreate nu li se dăruiesc oamenilor la întîmplare, ci numai acelora care au două trăsături de caracter fundamentale:
sînt întăriţi în mod special în credinţa faţă de Dumnezeu sau au fost înălţaţi deasupra nimicniciei fiinţei umane. Muntele are darul lui, are o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricît ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reuşeşti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vîrful acestuia. Acolo sus, orice cuvînt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu lumină, cu claritate. Înălţarea omului pe munte semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar pentru acest lucru îţi trebuie o iniţiere în tainele isihasmului, şi nu numai. Moise este, înainte de orice, singurul om care L-a cunoscut pe Dumnezeu, primul dintre prooroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general. Moise salvat din ape este eroul biblic care influenţează şi în zilele noastre întreaga cultură a lumii, în special pe cea occidentală. Astfel, el a exercitat o adevărată fascinaţie asupra unor gînditori şi artişti, precum Michelangelo, Freud, Chagall, care, fiecare în felul său, a încercat să abordeze acest mister. Cu toate acestea, Cel care este considerat proorocul proorocilor şi Cel mai mare înaintea lui Dumnezeu, ca fiind născut din Fecioară, care are două firi, una omenească şi alta dumnezeiască, în acelaşi timp, este, fără doar şi poate, Isus Christos. El este Fiul Cel iubit al lui Dumnezeu, El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Harul luminii pe care o împrăştie pe Muntele Taborului face imposibilă cuprinderea minţii omeneşti, fiind o energie necreată - lumină taborică. În consecinţă, Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decît „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată". Aşadar, dacă nu Îl căutăm acum pe Dumnezeu, dacă nu Îl purtăm acum pe Isus Christos, dacă nu-L vedem acum, în viaţa noastră, pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa aceasta nu-L vom vedea.
Sursa:
Ziarul Tricolorul
sînt întăriţi în mod special în credinţa faţă de Dumnezeu sau au fost înălţaţi deasupra nimicniciei fiinţei umane. Muntele are darul lui, are o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricît ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reuşeşti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vîrful acestuia. Acolo sus, orice cuvînt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu lumină, cu claritate. Înălţarea omului pe munte semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar pentru acest lucru îţi trebuie o iniţiere în tainele isihasmului, şi nu numai. Moise este, înainte de orice, singurul om care L-a cunoscut pe Dumnezeu, primul dintre prooroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general. Moise salvat din ape este eroul biblic care influenţează şi în zilele noastre întreaga cultură a lumii, în special pe cea occidentală. Astfel, el a exercitat o adevărată fascinaţie asupra unor gînditori şi artişti, precum Michelangelo, Freud, Chagall, care, fiecare în felul său, a încercat să abordeze acest mister. Cu toate acestea, Cel care este considerat proorocul proorocilor şi Cel mai mare înaintea lui Dumnezeu, ca fiind născut din Fecioară, care are două firi, una omenească şi alta dumnezeiască, în acelaşi timp, este, fără doar şi poate, Isus Christos. El este Fiul Cel iubit al lui Dumnezeu, El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Harul luminii pe care o împrăştie pe Muntele Taborului face imposibilă cuprinderea minţii omeneşti, fiind o energie necreată - lumină taborică. În consecinţă, Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decît „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată". Aşadar, dacă nu Îl căutăm acum pe Dumnezeu, dacă nu Îl purtăm acum pe Isus Christos, dacă nu-L vedem acum, în viaţa noastră, pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa aceasta nu-L vom vedea.
Sursa:
Ziarul Tricolorul
4 august 2012
WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)
Motto: „Lovitura de stat se repetă: s-a mişcat poporul!“
(„Cele mai frumoase aforisme“)
Atîta vreme cît ne-au furat pe noi, cei de la PRM, la şase mîini – borfaşii de la PSD + PNL şi cei de la PDL mergeau pe burtă. Mucles. Musca-n pod. Nu transpira nimic. În clipa în care au rămas singuri la masa de joc (prin eliminarea, frauduloasă, a PRM), aceşti interlopi politici şi-au spart capetele! De unde se vede că zicala „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ nu e valabilă întotdeauna. În ciuda emfazei cu care junele Crin Antonescu anunţă că „războiul politic s-a terminat“ (pentru starea de moleşeală mincinoasă îi convine lui, normal), e limpede, pentru orice om cu scaun la cap, că acest război a intrat într-o nouă fază, de o violenţă ieşită din comun, fără precedent în toată Istoria modernă a ţării. Dinamita care a aruncat în aer eşafodajul fraudei electorale prelungite, care se perpetuează de 22 de ani (practic, de la alegerile din 1990), este cifra aceasta: 2.000.000. E vorba de cei 2.000.000 de cetăţeni (cu aproximaţie) cu drept de vot, în plus faţă de datele statistice reale. Aşadar, aceşti 2.000.000 de oameni NU există! Decît pe hîrtie. În loc de 16.000.000 de posibili votanţi, s-a operat cu cifra de 18.000.000. De ce? Să nu fi ştiut Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca şi Institutul Naţional de Statistică, datele reale? Exclus. Le-au ştiut foarte bine. Dar n-au avut interes să le facă publice. Acele 2.000.000 de persoane fictive erau massa de manevră a fiecărui Guvern care, cum se ştie, organizează alegerile.
În massa asta imensă, cît populaţia unei ţări, intrau listele suplimentare, autobuzele turismului electoral, voturile multiple, morţii. Cu ajutorul acestor 2.000.000 de fantome se închidea „cheia“ calculatorului de la Biroul Electoral Central. Ultima consacrare a viabilităţii şi consistenţei acestor umbre o dădea Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, mai cu seamă de cînd el e condus de mafiotul incurabil Marcel Opriş. Pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte, atunci cînd a spus că STS poate direcţiona 2.000.000 de voturi, printr-o simplă apăsare de tastă, dintr-o parte în alta. La asta se referea. Fiindcă el ştia, foarte bine, cum funcţiona sistemul. Suveica fraudei. Uite că, de data asta, n-a mai funcţionat. Fac apel la o altă zicală, din paremiologia noastră străveche, care e mai valabilă decît cea cu corbul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“. Din pricina asta a fost convocat, de urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ziua de 19 iulie 2012: pentru a fi dat afară Marcel Opriş! Dar s-a opus Iulian Fota, consilierul lui Traian Băsescu, făcînd imposibilă debarcarea (era nevoie de vot prin consens, adică de unanimitate). Gurile rele spun că şi Ioan Rus s-ar fi opus. Era clar că perechea comic-fantezistă Crin Antonescu – Victor Ponta încerca o ultimă lovitură: să instaleze la conducerea STS un om de încredere. Adică un lacheu de-al lor. Aşa, a rămas un lacheu de-al găştii adverse. Abia de aici încolo se complică lucrurile: dacă baza de date pentru referendum nu a fost bună, aceeaşi remarcă se cuvine şi pentru alegerile locale, desfăşurate cu numai 5 săptămîni înainte. Practic, şi alegerile din 10 iunie, şi referendumul din 29 iulie au utilizat acelaşi sistem de referinţă, aceleaşi liste electorale. Care, însă, aveau să se dovedească FALSE. Neîndoielnic, alegerile locale trebuie anulate şi repetate. Ar fi prea mult să cer anularea şi repetarea tuturor alegerilor din ultimii 22 de ani, care au operat cu aceleaşi diferenţe de cifre, total ilegale. Dar acesta e adevărul. Particip la alegeri din primăvara anului 1992, cînd PRM, nou-înfiinţat, a intrat în bătălia electorală pentru locale. După cîteva luni, am luat parte la alegerile parlamentare. Am avut scoruri neaşteptat de bune la ambele cicluri electorale. Ascensiunea noastră a continuat, fără întrerupere, pînă la alegerile din anul 2000. Atunci, la alegerile parlamentare, PRM a obţinut peste 21% din voturi, iar la alegerile prezidenţiale eu am realizat aproape 29% din voturi, intrînd în finală. Pentru cei cu memoria mai slabă, voi preciza că în acel tur I eu am avut mai multe voturi decît 4 contracandidaţi ai mei la un loc: Mugur Isărescu (prim-ministru în funcţiune, organizator al alegerilor), Petre Roman (fost prim-ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru), Teodor Meleşcanu (fost ministru de Externe, ofiţer acoperit SIE, actual director al SIE). „Ne-a trecut glonţul pe la ureche!“ - ţipau, isteric, nişte paţachine, gen Doina Cornea. „Am ales răul cel mai mic!“ - îşi justificau mîrşăvia aceiaşi păduchi. „Răul cel mai mic“ fiind un bolşevic. Ei, bine, de atunci a început faza finală a distrugerii României. De sub mantaua stalinistă a lui Iliescu au scos capul cei mai neruşinaţi infractori, care au reapărut şi acum: Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Vasile Dâncu, Marian Oprişan, başca Mafia Arabă, Mafia Evreiască, Mafia Ţigănească. N-au fost furate alegerile din turul II al prezidenţialelor de atunci? Haida-de! E, oare, cineva atît de idiot încît să creadă că un politruk de 70 de ani, care făcuse „şcoală“ la Moscova, a învins un tînăr scriitor creştin, care învăţase la Viena? Au furat nu numai pe rupte, ci şi pe faţă. Iar buletinele ştampilate cu numele meu (şi înlocuite cu cele false, pentru Bătrîna Şandrama Stalinistă) au fost ascunse la... Puşcăria din Codlea (?!). Ştiţi povestea, avea să iasă la iveală după numai cîteva săptămîni, cînd un tînăr deţinut i-a scris mamei sale că el şi „colegii“ săi au fost scoşi în curtea Penitenciarului şi puşi să ardă nişte saci cu hîrtii. Din curiozitate, deţinuţii s-au uitat mai atent: erau cîteva milioane de buletine de vot, perfect valabile, ştampilate pe numele Vadim. Mama tînărului mi-a scris. Eu i-am publicat epistola, în „România Mare“. După cîteva zile, mă pomenesc cu un răspuns (?!) din partea directorului adjunct al Penitenciarului Codlea, Viorel Banceu, care confirma că au fost aduse acolo, în arhivă, buletine de vot de la alegerile locale şi generale, şi au fost păstrate pentru o perioadă de timp. „Buletinele de vot au fost topite de faţă cu cei care au escortat transportul documentelor“, declara acesta. Evident, omul se încurca în minciuni. În ce ţară din lume documentele unui proces electoral sînt depozitate la o închisoare, după care sînt arse de deţinuţi, pe şest, în fundul curţii? Nicăieri! Aveam proba fraudei – una din probe, fireşte, dar de mare importanţă. Am făcut Plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. De toată corespondenţa s-a ocupat deputatul PRM Sever Meşca. La acea oră, nu ştiam că acesta era locotenent-colonel SIE, strecurat pe lîngă mine. Omul a primit sarcină să mă trădeze, tergiversînd totul, ba chiar ascunzînd unele dovezi şi mesaje ale mele. Au trecut anii. Lumea s-a luat cu alte treburi. Dar atunci s-a rupt şira spinării societăţii româneşti: în decembrie 2000! Aceea a fost cea mai ordinară FRAUDĂ, de la care a început catastrofa României. Toţi şi-au dat mîna pentru a mă împiedica să vin la Putere: şi presă, şi partide, şi aşa-zisa societate civilă. Pînă şi Patriarhul Teoctist a fost convins să mă satanizeze, la televiziune, după ce s-au dus nişte emisari la el, promiţîndu-i cai verzi pe pereţi (miliarde de lei) destinaţi Catedralei pentru Mîntuirea Neamului. L-au minţit pe bătrîn. Au trecut 12 ani de atunci, dar Catedrala tot nu s-a făcut, Teoctist a intrat în pămînt şi Iliescu se apropie de 83 de ani, contemplînd dezastrul pe care l-a început şi l-a alimentat. Despre frauda aia de ce nu vorbeşti nimic, Băsescule? Dar tu, Antonescule? Dar tu, Zegrene? Nu vorbiţi pentru că v-a convenit tuturor. Nici unul dintre voi n-ar fi ajuns ce este acum, dacă nu se perpetua la Putere echipa de gangsteri a lui Ion Iliescu şi dacă România ar fi intrat pe un alt făgaş istoric. Nu s-ar fi ajuns la 150 de miliarde de euro datorie externă. Nu s-ar fi dat, pe daiboji, PETROM, SIDEX, ALRO, ROMPETROL, BCR, alte „bijuterii“ ale coroanei economiei naţionale.
În anul 2004, ca să nu le mai treacă glonţul pe la ureche (ca să nu mai rămînă Domnul Goe repetent şi a doua oară), m-au luat din amonte. Nu cumva să mai intru în turul II, fiindcă Mafia n-ar mai fi avut nici o soluţie, nu mai părea credibilă. Aşa că au furat din turul I, ca să se confrunte în finală doi out-sideri: Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Era la mintea cocoşului că electoratul masiv, care votase pentru mine în 2000, nu-şi va schimba opţiunea şi va vota, din nou, pentru acelaşi candidat, pînă cînd se va face dreptate. Dar, nu! N-a fost aşa. Contrar oricărei logici, electoratul meu a votat cu un marinar expert în hoţii: întîi a furat Flota, pe urmă a furat Mesajul meu şi, vorba aia, n-avea să se oprească aici. Înaintea alegerilor din 2004, MOSSAD a trimis pe lîngă mine o echipă de „consultanţi“ din Israel. În paralel, directorul SRI, Radu Timofte, îi promitea şefului MOSSAD că vor rezolva, ei, „Cazul Vadim“, făcîndu-mă să mă compromit şi să-mi pierd electoratul tradiţional. Am ştiut, tot timpul, ce se pune la cale. Bine-bine, atunci de ce nu i-am trimis pe diversioniştii israelieni la plimbare? Foarte simplu: dacă făceam asta, mi s-ar fi reproşat că nu sînt diplomat şi că refuz colaborarea cu cei care pot influenţa rezultatul alegerilor, România fiind o colonie. Aşa că am mers mai departe. Credibilitatea, în faţa românilor mei, nu mi-am pierdut-o. Şi-a pierdut, însă, Radu Timofte viaţa: l-a bătut Dumnezeu, fiindcă prea a fost ticălos. Înainte de alegeri aveam 31%, în sondajele reale. Dar vine escrocul Dick Morris, de peste Ocean, şi anunţă, la fostul sediu ARLUS, că, atenţie, „Vadim Tudor are 13% şi aici trebuie (?!) să rămînă“. Derbedeul le dăduse slugilor mutarea în plic. Atît aveam să primesc, de la cei care nu puteau să lase să le scape din mîini o „vacă de muls“, ca România: 13% şi-un pic. A fost scos, cîştigător, Traian Băsescu, de către ambasadorul CIA (nu SUA) J.D. Crouch. Deşi turul II fusese cîştigat, în condiţiile date, de Adrian Năstase. Dar misiunea acelui Crouch era să facă să triumfe „revoluţiile portocalii“ în Ucraina şi la Bucureşti. A reuşit parţial (color). Ceea ce a urmat, se ştie: frauda abjectă, din 2008, cînd PRM a fost eliminat din Parlament, tot la ordin american. Deranjam teribil. Nu tu Roşia Montană, nu tu Bechtel, nu tu F-16 şi ce s-o mai găsi pe-acolo. Ba chiar făcusem o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care trecuse, prin aprobare tacită, de Senat. Păi, unde ne trezeam? În ce colonie din lume mai există vreo urmă de şiră a spinării, de apărare a Interesului Naţional, de Demnitate? Au rămas în Parlament nişte bande, deghizate în „partide politice“. Şi au făcut praf nu numai rahatul. Au făcut praf şi ţara. Frauda sinistră din 2009, cînd Băsescu a fost „reales“, tot prin scamatoria stăpînilor de sclavi yankei, era în logica (strîmbă) a lucrurilor. Acum, s-a ajuns în acest impas. E o răscruce istorică, o bifurcaţie care nu duce la stînga sau la dreapta, ci sub pămînt.
Astăzi, asistăm la prostituarea unei instituţii fundamentale: Curtea Constituţională a României. În mod paradoxal, singurele persoane de ţinută, de acolo, sînt cele două femei: Aspazia Cojocaru (curajoasă) şi Iulia Motoc (frumoasă). La cei 85 de ani ai săi, Ion Predescu ar trebui să se retragă la pensie (nu înainte de a trage o beţie, normal). Axinte Gaspar a fost şi a rămas omul lui Adrian Năstase, aşa că e clar cum a votat. Fostul membru al UDMR, Puskas Valentin Zoltan, s-a temut de răzbunarea „babei asiatice“ Victor Ponta etc. Dar, problema de principiu e alta: NU intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să ceară astfel de documente şi să le verifice! Prin Legea de funcţionare, CCR se ocupă de principii, de constituţionalitatea unor acte normative, a unor măsuri. Aşadar, CCR NU e organ de anchetă. Judecătorii de aici aveau datoria să evalueze situaţia în funcţie de „fotografia de moment“ a zilei de 29 iulie. Dar s-au complicat grav. Sau au fost „complicaţi“. De cine? Intuiesc că ei aşteaptă decizia de la Washington, care aşteaptă, la rîndul său, să vadă dacă în România se petrec tulburări sociale sau nu. Abia de acum încolo vor ieşi la iveală adevăruri şocante. E cea mai mare aberaţie pe care o poate trăi o ţară într-o perioadă modernă, aceea de a nu-şi cunoaşte numărul de locuitori. „În orice rău e un bine“ – spune un proverb. E bine, deci, că s-a spart buboiul ăsta. Aşa a lucrat Dumnezeu. Fireşte că referendumul e nul, din toate punctele de vedere, asta nici nu mai trebuie dovedit. Necazul e altul: ţara nu e guvernată, de 22 de ani încoace. Actuala generaţie de figuranţi ilustrează un adevăr trist, la care au ajuns cei din anul 1866: românii nu se pot guverna singuri. Cu o excepţie: noi, cei de la PRM. Numai că noi nu sîntem nişte simpli români, ci nişte ROMÂNI MARI. Iar evoluţia evenimentelor, pe fond de criză, ne va aduce la Putere. Desigur, dacă alegerile din finalul acestui an nu vor fi fraudate, ca toate celelalte de pînă acum. E un joc al nervilor. Eu sînt pregătit. Am rezistat, eroic, pînă acum – voi rezista şi de acum încolo. E în joc destinul României.
CORNELIU VADIM TUDOR
3 august 2012
Bran
(„Cele mai frumoase aforisme“)
Atîta vreme cît ne-au furat pe noi, cei de la PRM, la şase mîini – borfaşii de la PSD + PNL şi cei de la PDL mergeau pe burtă. Mucles. Musca-n pod. Nu transpira nimic. În clipa în care au rămas singuri la masa de joc (prin eliminarea, frauduloasă, a PRM), aceşti interlopi politici şi-au spart capetele! De unde se vede că zicala „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ nu e valabilă întotdeauna. În ciuda emfazei cu care junele Crin Antonescu anunţă că „războiul politic s-a terminat“ (pentru starea de moleşeală mincinoasă îi convine lui, normal), e limpede, pentru orice om cu scaun la cap, că acest război a intrat într-o nouă fază, de o violenţă ieşită din comun, fără precedent în toată Istoria modernă a ţării. Dinamita care a aruncat în aer eşafodajul fraudei electorale prelungite, care se perpetuează de 22 de ani (practic, de la alegerile din 1990), este cifra aceasta: 2.000.000. E vorba de cei 2.000.000 de cetăţeni (cu aproximaţie) cu drept de vot, în plus faţă de datele statistice reale. Aşadar, aceşti 2.000.000 de oameni NU există! Decît pe hîrtie. În loc de 16.000.000 de posibili votanţi, s-a operat cu cifra de 18.000.000. De ce? Să nu fi ştiut Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca şi Institutul Naţional de Statistică, datele reale? Exclus. Le-au ştiut foarte bine. Dar n-au avut interes să le facă publice. Acele 2.000.000 de persoane fictive erau massa de manevră a fiecărui Guvern care, cum se ştie, organizează alegerile.
În massa asta imensă, cît populaţia unei ţări, intrau listele suplimentare, autobuzele turismului electoral, voturile multiple, morţii. Cu ajutorul acestor 2.000.000 de fantome se închidea „cheia“ calculatorului de la Biroul Electoral Central. Ultima consacrare a viabilităţii şi consistenţei acestor umbre o dădea Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, mai cu seamă de cînd el e condus de mafiotul incurabil Marcel Opriş. Pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte, atunci cînd a spus că STS poate direcţiona 2.000.000 de voturi, printr-o simplă apăsare de tastă, dintr-o parte în alta. La asta se referea. Fiindcă el ştia, foarte bine, cum funcţiona sistemul. Suveica fraudei. Uite că, de data asta, n-a mai funcţionat. Fac apel la o altă zicală, din paremiologia noastră străveche, care e mai valabilă decît cea cu corbul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“. Din pricina asta a fost convocat, de urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ziua de 19 iulie 2012: pentru a fi dat afară Marcel Opriş! Dar s-a opus Iulian Fota, consilierul lui Traian Băsescu, făcînd imposibilă debarcarea (era nevoie de vot prin consens, adică de unanimitate). Gurile rele spun că şi Ioan Rus s-ar fi opus. Era clar că perechea comic-fantezistă Crin Antonescu – Victor Ponta încerca o ultimă lovitură: să instaleze la conducerea STS un om de încredere. Adică un lacheu de-al lor. Aşa, a rămas un lacheu de-al găştii adverse. Abia de aici încolo se complică lucrurile: dacă baza de date pentru referendum nu a fost bună, aceeaşi remarcă se cuvine şi pentru alegerile locale, desfăşurate cu numai 5 săptămîni înainte. Practic, şi alegerile din 10 iunie, şi referendumul din 29 iulie au utilizat acelaşi sistem de referinţă, aceleaşi liste electorale. Care, însă, aveau să se dovedească FALSE. Neîndoielnic, alegerile locale trebuie anulate şi repetate. Ar fi prea mult să cer anularea şi repetarea tuturor alegerilor din ultimii 22 de ani, care au operat cu aceleaşi diferenţe de cifre, total ilegale. Dar acesta e adevărul. Particip la alegeri din primăvara anului 1992, cînd PRM, nou-înfiinţat, a intrat în bătălia electorală pentru locale. După cîteva luni, am luat parte la alegerile parlamentare. Am avut scoruri neaşteptat de bune la ambele cicluri electorale. Ascensiunea noastră a continuat, fără întrerupere, pînă la alegerile din anul 2000. Atunci, la alegerile parlamentare, PRM a obţinut peste 21% din voturi, iar la alegerile prezidenţiale eu am realizat aproape 29% din voturi, intrînd în finală. Pentru cei cu memoria mai slabă, voi preciza că în acel tur I eu am avut mai multe voturi decît 4 contracandidaţi ai mei la un loc: Mugur Isărescu (prim-ministru în funcţiune, organizator al alegerilor), Petre Roman (fost prim-ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru), Teodor Meleşcanu (fost ministru de Externe, ofiţer acoperit SIE, actual director al SIE). „Ne-a trecut glonţul pe la ureche!“ - ţipau, isteric, nişte paţachine, gen Doina Cornea. „Am ales răul cel mai mic!“ - îşi justificau mîrşăvia aceiaşi păduchi. „Răul cel mai mic“ fiind un bolşevic. Ei, bine, de atunci a început faza finală a distrugerii României. De sub mantaua stalinistă a lui Iliescu au scos capul cei mai neruşinaţi infractori, care au reapărut şi acum: Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Vasile Dâncu, Marian Oprişan, başca Mafia Arabă, Mafia Evreiască, Mafia Ţigănească. N-au fost furate alegerile din turul II al prezidenţialelor de atunci? Haida-de! E, oare, cineva atît de idiot încît să creadă că un politruk de 70 de ani, care făcuse „şcoală“ la Moscova, a învins un tînăr scriitor creştin, care învăţase la Viena? Au furat nu numai pe rupte, ci şi pe faţă. Iar buletinele ştampilate cu numele meu (şi înlocuite cu cele false, pentru Bătrîna Şandrama Stalinistă) au fost ascunse la... Puşcăria din Codlea (?!). Ştiţi povestea, avea să iasă la iveală după numai cîteva săptămîni, cînd un tînăr deţinut i-a scris mamei sale că el şi „colegii“ săi au fost scoşi în curtea Penitenciarului şi puşi să ardă nişte saci cu hîrtii. Din curiozitate, deţinuţii s-au uitat mai atent: erau cîteva milioane de buletine de vot, perfect valabile, ştampilate pe numele Vadim. Mama tînărului mi-a scris. Eu i-am publicat epistola, în „România Mare“. După cîteva zile, mă pomenesc cu un răspuns (?!) din partea directorului adjunct al Penitenciarului Codlea, Viorel Banceu, care confirma că au fost aduse acolo, în arhivă, buletine de vot de la alegerile locale şi generale, şi au fost păstrate pentru o perioadă de timp. „Buletinele de vot au fost topite de faţă cu cei care au escortat transportul documentelor“, declara acesta. Evident, omul se încurca în minciuni. În ce ţară din lume documentele unui proces electoral sînt depozitate la o închisoare, după care sînt arse de deţinuţi, pe şest, în fundul curţii? Nicăieri! Aveam proba fraudei – una din probe, fireşte, dar de mare importanţă. Am făcut Plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. De toată corespondenţa s-a ocupat deputatul PRM Sever Meşca. La acea oră, nu ştiam că acesta era locotenent-colonel SIE, strecurat pe lîngă mine. Omul a primit sarcină să mă trădeze, tergiversînd totul, ba chiar ascunzînd unele dovezi şi mesaje ale mele. Au trecut anii. Lumea s-a luat cu alte treburi. Dar atunci s-a rupt şira spinării societăţii româneşti: în decembrie 2000! Aceea a fost cea mai ordinară FRAUDĂ, de la care a început catastrofa României. Toţi şi-au dat mîna pentru a mă împiedica să vin la Putere: şi presă, şi partide, şi aşa-zisa societate civilă. Pînă şi Patriarhul Teoctist a fost convins să mă satanizeze, la televiziune, după ce s-au dus nişte emisari la el, promiţîndu-i cai verzi pe pereţi (miliarde de lei) destinaţi Catedralei pentru Mîntuirea Neamului. L-au minţit pe bătrîn. Au trecut 12 ani de atunci, dar Catedrala tot nu s-a făcut, Teoctist a intrat în pămînt şi Iliescu se apropie de 83 de ani, contemplînd dezastrul pe care l-a început şi l-a alimentat. Despre frauda aia de ce nu vorbeşti nimic, Băsescule? Dar tu, Antonescule? Dar tu, Zegrene? Nu vorbiţi pentru că v-a convenit tuturor. Nici unul dintre voi n-ar fi ajuns ce este acum, dacă nu se perpetua la Putere echipa de gangsteri a lui Ion Iliescu şi dacă România ar fi intrat pe un alt făgaş istoric. Nu s-ar fi ajuns la 150 de miliarde de euro datorie externă. Nu s-ar fi dat, pe daiboji, PETROM, SIDEX, ALRO, ROMPETROL, BCR, alte „bijuterii“ ale coroanei economiei naţionale.
În anul 2004, ca să nu le mai treacă glonţul pe la ureche (ca să nu mai rămînă Domnul Goe repetent şi a doua oară), m-au luat din amonte. Nu cumva să mai intru în turul II, fiindcă Mafia n-ar mai fi avut nici o soluţie, nu mai părea credibilă. Aşa că au furat din turul I, ca să se confrunte în finală doi out-sideri: Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Era la mintea cocoşului că electoratul masiv, care votase pentru mine în 2000, nu-şi va schimba opţiunea şi va vota, din nou, pentru acelaşi candidat, pînă cînd se va face dreptate. Dar, nu! N-a fost aşa. Contrar oricărei logici, electoratul meu a votat cu un marinar expert în hoţii: întîi a furat Flota, pe urmă a furat Mesajul meu şi, vorba aia, n-avea să se oprească aici. Înaintea alegerilor din 2004, MOSSAD a trimis pe lîngă mine o echipă de „consultanţi“ din Israel. În paralel, directorul SRI, Radu Timofte, îi promitea şefului MOSSAD că vor rezolva, ei, „Cazul Vadim“, făcîndu-mă să mă compromit şi să-mi pierd electoratul tradiţional. Am ştiut, tot timpul, ce se pune la cale. Bine-bine, atunci de ce nu i-am trimis pe diversioniştii israelieni la plimbare? Foarte simplu: dacă făceam asta, mi s-ar fi reproşat că nu sînt diplomat şi că refuz colaborarea cu cei care pot influenţa rezultatul alegerilor, România fiind o colonie. Aşa că am mers mai departe. Credibilitatea, în faţa românilor mei, nu mi-am pierdut-o. Şi-a pierdut, însă, Radu Timofte viaţa: l-a bătut Dumnezeu, fiindcă prea a fost ticălos. Înainte de alegeri aveam 31%, în sondajele reale. Dar vine escrocul Dick Morris, de peste Ocean, şi anunţă, la fostul sediu ARLUS, că, atenţie, „Vadim Tudor are 13% şi aici trebuie (?!) să rămînă“. Derbedeul le dăduse slugilor mutarea în plic. Atît aveam să primesc, de la cei care nu puteau să lase să le scape din mîini o „vacă de muls“, ca România: 13% şi-un pic. A fost scos, cîştigător, Traian Băsescu, de către ambasadorul CIA (nu SUA) J.D. Crouch. Deşi turul II fusese cîştigat, în condiţiile date, de Adrian Năstase. Dar misiunea acelui Crouch era să facă să triumfe „revoluţiile portocalii“ în Ucraina şi la Bucureşti. A reuşit parţial (color). Ceea ce a urmat, se ştie: frauda abjectă, din 2008, cînd PRM a fost eliminat din Parlament, tot la ordin american. Deranjam teribil. Nu tu Roşia Montană, nu tu Bechtel, nu tu F-16 şi ce s-o mai găsi pe-acolo. Ba chiar făcusem o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care trecuse, prin aprobare tacită, de Senat. Păi, unde ne trezeam? În ce colonie din lume mai există vreo urmă de şiră a spinării, de apărare a Interesului Naţional, de Demnitate? Au rămas în Parlament nişte bande, deghizate în „partide politice“. Şi au făcut praf nu numai rahatul. Au făcut praf şi ţara. Frauda sinistră din 2009, cînd Băsescu a fost „reales“, tot prin scamatoria stăpînilor de sclavi yankei, era în logica (strîmbă) a lucrurilor. Acum, s-a ajuns în acest impas. E o răscruce istorică, o bifurcaţie care nu duce la stînga sau la dreapta, ci sub pămînt.
Astăzi, asistăm la prostituarea unei instituţii fundamentale: Curtea Constituţională a României. În mod paradoxal, singurele persoane de ţinută, de acolo, sînt cele două femei: Aspazia Cojocaru (curajoasă) şi Iulia Motoc (frumoasă). La cei 85 de ani ai săi, Ion Predescu ar trebui să se retragă la pensie (nu înainte de a trage o beţie, normal). Axinte Gaspar a fost şi a rămas omul lui Adrian Năstase, aşa că e clar cum a votat. Fostul membru al UDMR, Puskas Valentin Zoltan, s-a temut de răzbunarea „babei asiatice“ Victor Ponta etc. Dar, problema de principiu e alta: NU intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să ceară astfel de documente şi să le verifice! Prin Legea de funcţionare, CCR se ocupă de principii, de constituţionalitatea unor acte normative, a unor măsuri. Aşadar, CCR NU e organ de anchetă. Judecătorii de aici aveau datoria să evalueze situaţia în funcţie de „fotografia de moment“ a zilei de 29 iulie. Dar s-au complicat grav. Sau au fost „complicaţi“. De cine? Intuiesc că ei aşteaptă decizia de la Washington, care aşteaptă, la rîndul său, să vadă dacă în România se petrec tulburări sociale sau nu. Abia de acum încolo vor ieşi la iveală adevăruri şocante. E cea mai mare aberaţie pe care o poate trăi o ţară într-o perioadă modernă, aceea de a nu-şi cunoaşte numărul de locuitori. „În orice rău e un bine“ – spune un proverb. E bine, deci, că s-a spart buboiul ăsta. Aşa a lucrat Dumnezeu. Fireşte că referendumul e nul, din toate punctele de vedere, asta nici nu mai trebuie dovedit. Necazul e altul: ţara nu e guvernată, de 22 de ani încoace. Actuala generaţie de figuranţi ilustrează un adevăr trist, la care au ajuns cei din anul 1866: românii nu se pot guverna singuri. Cu o excepţie: noi, cei de la PRM. Numai că noi nu sîntem nişte simpli români, ci nişte ROMÂNI MARI. Iar evoluţia evenimentelor, pe fond de criză, ne va aduce la Putere. Desigur, dacă alegerile din finalul acestui an nu vor fi fraudate, ca toate celelalte de pînă acum. E un joc al nervilor. Eu sînt pregătit. Am rezistat, eroic, pînă acum – voi rezista şi de acum încolo. E în joc destinul României.
CORNELIU VADIM TUDOR
3 august 2012
Bran
