IATĂ DE CE NE BATE DUMNEZEU: MIŞCAREA SATANISTĂ A TIPĂRIT O BLASFEMIE INCREDIBILĂ IMPOTRIVA LUI ISUS CHRISTOS ŞI A RELIGIEI CREŞTINE !

Partidul România Mare a avertizat, în repetate rînduri, cu privire la creşterea pericolului manifestărilor sataniste din ţara noastră. Primul eveniment de acest gen a fost asasinarea ostentativă, în Sfînta Zi de Crăciun a anului 1989, a preşedintelui ţării şi a soţiei sale, de către conspiratorii care au luat Puterea printr-o sîngeroasă lovitură de Stat.

Tot ce a urmat de atunci, sub oblăduirea unor atei şi agitatori minoritari, a reprezentat un atac sistematic la adresa Bisericii Creştine, campanie care a culminat cu învinovăţirea Poporului Român de crime împotriva umanităţii. Astăzi, propaganda satanistă încearcă să dea lovitura de graţie spiritualităţii noastre, religiei creştine, în cultul căreia ne-am născut şi ne-am format ca popor. Este vorba despre apariţia unei aşa-zise cărţi, cu titlul „Iisus nu şi-a dus propria cruce”, de un oarecare Moise M. Storică (Editura Junior, editor Marieta Nicolau, Tipografia Editurii Sylvi). Numele autorului este, mai mult ca sigur, un pseudonim, avînd în vedere că o altă broşură a lui, „În căutarea păcatului originar”, este semnată cu calamburul Moise M.I. Storică (adică Istorică). În ceea ce priveşte editura, aceasta a funcţionat, o vreme, în fosta Casă a Scînteii, dar, între timp, a intrat în lichidare, toate birourile fiind acum pustii. Am aflat că, în cursul anului 2001, această editură a primit o dubioasă subvenţie, de 32.000.000 de lei, din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Mărturisesc că în viaţa mea n-am citit ceva mai murdar şi mai inuman împotriva lui Isus Christos! În limba română nu s-a scris, niciodată, ceva mai odios contra fondatorului religiei creştine şi am convingerea că nici într-o altă limbă, pe alte meridiane. Ar trebui să crape pînă şi pietrele de ruşine! Practic, întreaga tipăritură constituie o avalanşă de înjurături, insulte şi abjecţii subumane împotriva Mîntuitorului, născocite de o minte bolnavă. Pentru lămurirea opiniei publice, voi reproduce numai cîteva dintre miile de aberaţii şi trivialităţi debitate de autor, nu înainte de a prezenta eu însumi scuze în faţa românilor şi de a cere iertare lui Dumnezeu. Aflăm, astfel, că „lucrările evanghe-liştilor cuprind copilărisme de genul imaculatei con-cepţiuni a Mariei, învierea etc.” (pg. 9). „Originea lui Iisus ca fiind de origine divină este o glumă” (pg. 11). „Mărturisim că însămînţarea unei femei de către «îngeri» se întîmplă şi în zilele noastre, doar că ele nu rămîn fecioare, himenul lor se perforează. În unele secte contemporane nouă, şefii corup copilele, iar ele cred că fac sex cu Domnul” (pg. 12). „Pe Maria a însămînţat-o un «duh sfînt» şi se închide un cerc vicios de femei viciate. Poate că aici este încă o explicaţie a renegării de către Isus a mamei sale. Şi a stării sale mintale” (pg. 14). „După o scurtă copilărie, Iisus dispare la 12 ani şi reapare la 30. Urmează nişte ritualuri, se înconjoară de bărbaţi (?), are trăiri intense interioare” (pg. 19). „Iisus era ventriloc” (pg. 20). „Moartea Botezătorului, în fapt asasinarea lui, ne este istorisită ca un caz de intrigă amoroasă de palat: Irod-Irodiada şi fiica ei, nepoata lui Irod, care mai dă şi un spectacol de dans oriental, înşurubîndu-şi torsul, rotindu-şi buricul, cucerind aplauze, în timp ce situaţia similară, răstignirea şi moartea lui Iisus, ne sînt prezentate ca o răscruce şi tragedie istorică şi planetară, la care cosmosul participă furios şi îndurerat” (pg. 23). „Mesia va fi trecut prin ciurul lui Satan, aşa cum au prevăzut scenariştii. (...) Schimbul de replici, e clar, a avut loc după coabitarea Iisus-Satan. (...) Satan 1-a dus la Ierusalim, tot în finalul întîlnirii, şi 1-a pus pe streaşina templului - ca pe un obiect îl manevra Satan. (...) Aşa stînd lucrurile, deducem că tot Diavolul 1-a luat de pe streaşină şi 1-a adus cu picioarele pe pămînt şi mai deducem că în unele situaţii Nazarineanul are nevoie de Satan pentru a fi salvat.

Cum, cum, cum ni se transmit asemenea copilărisme, iar ele au rămas în picioare 2000 de ani, trecînd prin faţa atîtor minţi strălucite şi se găsesc şi azi oameni tară conştiinţă (...). Să vedem, este Diavolul supus lui Iisus sau invers, colaborează unul cu altul, ce relaţii au. Dacă este Iisus în slujba lui Belzebut (Mat. 12/24-29) sau este doar un smintit luat în serios de omenire (Marcu 3/21-25) şi a tulburat minţile lumii atîtea secole, perioadă în care lumea se laudă că s-a civilizat, a făcut revoluţii culturale şi ştiinţifice, amăgindu-se” (pg. 24-25). „Mai observăm că Satan cere, se poartă ca un superior, în vreme ce Nazarineanul se roagă” (pg. 27). „Ne ducem din nou cu gîndul la p.d.v. al ioaniţilor, care spuneau că Maria a fost violată şi s-a născut Iisus din acest act nelegal, ceea ce îl determină pe fiu să fie furios împotriva tuturor, inclusiv a mamei-victimă. Sau poate că adevărul este în aprocrifa lui Nicodim. Iisus s-a născut din preacurvie şi-i sînt îndreptăţite resentimentele. Poate că Iisusul acesta este altul decît cel dispărut acum 18 ani” (pg. 28-29). Mai aflăm că Iisus este „şef de sectă” şi are „teorii de-a dreptul inumane”, ceea ce îl determină pe hulitor să considere că „Pe creierul unei asemenea fiinţe erau leziuni” (pg. 29). Iisus era „viclean”, el nefiind decît „cetăţeanul născut în Bethleem” care „nu ştia carte” (pg. 31). Pe măsură ce blasfemiatorul se ambalează, atacurile lui devin tot mai descreierate: „Iată, au trecut 2000 de ani şi domneşte tot răul. Era creştină!... Bieţii muritori... li se usucă sufletele aşteptînd revenirea, dar Iisus o duce bine în nefiinţa sa, în gaura sa neagră, de unde coordonează lumea. De mult fiind ţărînă pe undeva” (pg. 32). „Iisus, un personaj istoric fară trecut, cu un prezent anonim, dar cu un post-mortem glorios, deşi artificial, bine construit. El este opera episcopilor, (...) este opera vărsărilor de sînge nevinovat” (pg. 33). În repetate rînduri, acest dement, care se ascunde sub pseudonimul Moise M. Storică, îl compară pe Isus Christos cu Rasputin şi Hitler (pg. 33), Nero, Lenin, Hitler, Pol Pot (pg. 88), din nou Rasputin şi Hitler, ca şi cu alte „personaje care au avut, în general, defecţiuni pe linie sexuală” (pg. 90), după Isus reapărînd „principii asemănătoare la tiranii din secolul nostru, Lenin - Stalin - Hitler - Pol Pot” (pg. 129). Sînt invocate şi „cuptoarele naziste” (pg. 86) prefigurate, fireşte, tot de Isus. Stăpînit de diavol, acest criminal cu pretenţii de exeget scrie, mai departe, fără să-i putrezească mîna: „Iisus a fost o fiinţă umană, ca oricare alta, limitată în timp şi spaţiu” (pg. 34). „Iisus, bucăţică de haos” (pg. 35). „N-a fost în zadar lupta fiului împotriva tatălui (Dumnezeu). Chiar dacă nu 1-a înlăturat, a obţinut, acolo, scaunul secund. Ei, bine, toate minţile strălucite ale lumii nu renunţă la această minciună. Legat de această idee, este de neînţeles acel I.N.R.I. pe crucile de prin cimitire. Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor. Istoria nu confirmă un asemenea rege, şi, totuşi, falsul supravieţuieşte” (pg. 37). „El era cunoscut ca un biet fiu al lui Iosif, care mănîncă şi bea după care, ca orice nazarinean, se duce după tufişuri să elimine reziduurile, deşeurile” (pg. 38). Isus ar fi fost „confecţionat artificial de evanghelişti şi urmaşii lor” (pg. 57). Tot Isus ar fi lucrat „mai cu bisturiul, mai cu satîrul” (pg. 58). Normal, e apărat Moise, idolul de la care autorul şi-a împrumutat pseudonimul, avînd în vedere că Apostolul Pavel practică „şi mai gravul atac cu arme otrăvite la adresa lui Moise” (pg. 64). Mai departe, Mîntuitorul e acuzat şi că ar fi... mahalagiu: „Izul de mahalagism aruncat de Iisus e clar” (pg. 65), el avînd şi o idee „criminală”, practicînd şi „blasfemia”, fiecare cină la care lua el parte fiind „prilej de benchetuire, pînă se cădea cu capul pe masă” (pg. 67). Întemeietorul religiei creştine avea „vorbirea confuză” (pg. 68), idei „incoerente” (pg. 69), „adresate unui auditoriu submediocru” (pg. 70). „Diabolică este practica nazareenilor” (pg. 71), exclamă autorul samavolniciei. „Noi ştim că (Isus) una vorbea, alta gîndea” (pg. 74). „Iisus n-a avut prieteni, iar viaţa nu şi-a dat-o, ci i-a fost luată, pentru faptele sale”. „Patima iubirii de sine îl va duce cu repeziciune în săptămîna patimilor”. „Era o beţie de sine fară seamăn” (pg. 75). „Fiinţele din jurul său trebuie să fie îmbibate de ură. (...) Nici el nu şi-a iubit mama, a renegat-o. (...) Te întrebi înfricoşat dacă (cuvintele lui Isus) nu sînt rostite de un monstru uman”, care se ocupa cu „siluirea fiinţei umane” (pg. 76). „Mesajul învăţăturii sale e brutal şi sălbatic. (...) Şefi extremişti, zdruncinaţi mintal, care cer supunere oarbă aderenţilor şi ucenici fanatici s-au găsit totdeauna. Secolul nostru (XX) a cunoscut asemenea apariţii, comunismul, nazismul etc.” (pg. 76). Nu-i de mirare că, pe lîngă Isus, „Nero a fost un pigmeu” (pg. 80), fiindcă fondatorul religiei creştine „Suferea de o hipertrofie a Eului” şi „Era plin de sine” (pg. 81). El, Isus, n-are „Nici pic de jenă” (pg. 83). „Poate că ucenicii erau drogaţi” (pg. 84), fiindcă, nu-i aşa, „Retardaţii, ca şi marile inteligenţe, sînt adesea şi viciaţi mintal şi cad uşor în extremism” (pg. 86). „Idealul isuseic este moartea” (pg. 88). Scena spălării picioarelor lui Isus de către femeia păcătoasă este descrisă de acest nemernic în cuvinte de o vulgaritate dezgustătoare: „Sigur, sărutările, mîngîierile şi parfumarea nu se reduceau doar la labele picioarelor, ci pînă mai sus. Pe vremea aceea şi acolo, bărbaţii erau îmbrăcaţi destul de sumar, înfăşuraţi într-o pînză (fără izmene) ca şi femeile (fără chiloţi). Ştim că eroul nostru nu era stană de piatră, era carne şi oase şi «cunoaştem» necunoscutele puteri ale acestei materii. Mai ştim că era stră-stră-strănepotul lui Rut, David etc. şi ne închipuim senzaţiile mîngîierilor pe sub masă, ale femeii care era de meserie şi ale bărbatului şters cu părul pe picioare. Nu ştim însă motivele plînsului. O stare dureroasă plină de plăceri. Nu ni se spune nimic de strălucirea ochilor celor doi, de fierbinţeala trupului lor. Cunoaşteţi careva senzaţia ştergerii picioarelor cu părul unei femei? Încercaţi şi veţi şti dacă ce se petrecea cu cei doi nu era o bucurie a cărnii, adică o perversiune” (pg. 90). „Bătrînicios în concepţii, dar bărbat la 30 de ani, se lasă pradă căldurii animale a trupului acestei Marii. (...) Iisus nu este doar «setea spirituală» a femeilor, de atunci şi de mai tîrziu, ci şi potolirea lor sexuală” (pg. 94). În încheiere, pigmeul Moise M. Storică ÎI acuză pe Isus Christos, pur şi simplu, de schizofrenie (pg. 102), el fiind din categoria psihopaţilor, alienaţilor, megalomanilor, viclenilor, perfizilor, care „se insinuează, dezechilibrînd societatea” (pg. 103), şi umblînd prin pustiuri „ca o stafie”, ca „Fata Morgana, prin tot locul şi nicăieri” (pg. 127).

Aceasta este, în cîteva citate, blestemata „carte” apărută la Editura Junior şi ieşită de sub teascurile Tipografiei Editurii Sylvi. O monstruozitate fără precedent. O tumoare malignă. La ora la care dau acest Comunicat de Presă, încă mă aflu în stare de şoc. Cum a fost posibil? Cît venin anticreştin a putut acumula în sufletul lui acest slujitor al Satanei, care se piteşte după un pseudonim iudaic? Pur şi simplu, îmi vine să intru în pămînt de ruşine că a apărut aşa ceva în limba română.

În concluzie, cer Parchetului General să se autosesizeze cu privire la condiţiile în care a văzut lumina tiparului şi a fost difuzată această fărădelege împotriva Creştinismului şi, în fond, a Poporului Român. Totodată, solicit Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să ia atitudine publică iată de acest sacrilegiu, tipic mişcărilor sataniste.

Nu se poate aşa ceva! Totul are o limită! Ne mai mirăm că ne bate Dumnezeu cu tot felul de calamităţi şi alte nenorociri. Doamne, apără-ne şi fereşte-ne de cel rău şi viclean!

CORNELIU VADIM TUDOR

(„România Mare”, nr. din 23 august 2002)