27 mai 2013
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI - O FALSĂ PRIORITATE
De peste un an de zile s-a bătut monedă pe faptul că revizuirea constituţiei este absolut necesară. S-a venit cu argumente de genul:
1.) puterea deţinută de preşedintele României trebuie atenuată pentru a nu mai fi un factor de instabilitate, astfel încât executivul să-şi poată vedea de cârmuirea ţării;
2.) deşi acordarea de fonduri europene nerambursabile nu este condiţionată de regionalizarea ţării, această nouă structură teritorială este agreată de partenerii europeni, şi ca urmare , pentru a obţine banii mai uşor, trebuie să le facem pe plac. Regionalizarea se poate realiza numai prin modificarea Constituţiei la secţiunea „Administraţia publică locală”. Celor mulţi şi naivi li se spune că este necesară pentru asigurarea unei dezvoltări echilibrate a ţării.
Plecând de la astfel de argumente, în acest an, s-a demarat procesul de revizuire prin constituirea aşa-zisului Forum Constituţional care colectează propuneri de modificare. De asemenea s-a înfiinţat şi Comisia parlamentară care va analiza şi va supune aprobării respectivele propuneri, urmând să întocmească proiectul de revizuire a Constituţiei. Proiectul în cauză va fi supus votului camerelor reunite ale Parlamentului, după care, dacă la referendumul programat să aibă loc la toamnă, poporul se va exprima în sens pozitiv, vom avea o nouă Constituţie.
Nu insist asupra propunerilor de modificare pe care le-au făcut partidele, cetăţenii, organizaţiile nonguvernamentale, Patriarhia Română, categoriile profesionale, etc. Şi Partidul România Mare, prin membrii săi marcanţi, a formulat o serie de propuneri care, dacă ar fi acceptate ar îmbunătăţi Constituţia.
Insist asupra faptului că revizuirea Constituţiei este o falsă prioritate. Primul argument care se referă la atenuarea puterii preşedintelui nu mai are nici o consistenţă. Preşedintele şi prim-ministrul au semnat un tratat de coabitare şi se înţeleg atât de bine încât a apărut zvonul că după viitoarele alegeri prezidenţiale îşi vor schimba rolurile între ei după modelul rusesc.
Argumentul referitor la regionalizare, în sensul că este stringent necesară pentru a obţine mai uşor bani europeni, regionalizare care nu poate fi transpusă în realitate fără modificarea Constituţiei, este la fel de uşor de combătut. O nouă structură administrativă care cuprinde guvernatori, consilii regionale, comisii de specialitate, departamente, agenţii şi cine ştie ce mai inventează Puterea, vor duce la cheltuieli despre care nu s-au făcut nici un fel de estimări. Se dezbate în Parlament Legea privind insolvenţa comunelor şi oraşelor care au intrat în incapacitate de plată şi cu toate acestea se doreşte o creştere semnificativă a cheltuielilor din administraţia publică locală. Ştim că şi noi, la fel ca întreaga Europă ne aflăm într-o criză economică despre care nu se poate pronunţa nimeni când se va încheia. Poate că un buget de stat comparabil cu cel din 2007 sau 2008 ar fi putut susţine astfel de cheltuieli suplimentare. Dată fiind situaţia economică actuală, regionalizarea trebuie amânată chiar dacă USL nu-şi va atinge obiectivul privind satisfacerea clientelei politice, obiectiv care constitue adevărata prioritate, dar numai pentru ei nu şi pentru ţară. Spun aceasta deoarece, se zvoneşte că, pentru început, fiind vorba de un mandat incomplet, Guvernatorii viitoarelor regiuni vor fi aleşi de către primari iar consilierii regionali vor fi desemnaţi din rândul celor judeţeni. Această procedură, pe lângă faptul că nu are nimic de-a face cu democraţia, va determina perpetuarea la putere a baronilor locali ai USL, formaţiune care, în prezent, ar fi în mod clar favorizată, deţinând cei mai mulţi primari şi consilieri judeţeni, chemaţi să se pronunţe privind noile organe de conducere din administraţia publică locală.
Pe de altă parte, dacă regionalizarea nu va corespunde întru totul cu structura celor opt Agenţii de dezvoltare Regională, înfiinţate în 1999, România, timp de 2÷3 ani nu va primi nici un euro de la resursele alocate regiunilor, suma pierdută putând ajunge la aproximativ 10 miliarde de euro. Pentru a primi fonduri, fiecare regiune trebuie să aibă o strategie aprobată pentru 2014÷2020, strategie elaborată în prezent de cele 8 agenţii de dezvoltare. Mai clar spus, împărţirea ţării ar trebui făcută în 8 regiuni care să cuprindă fiecare aceleaşi judeţe ca şi actualele agenţii de dezvoltare regională, astfel încât să nu pierdem nimic din fondurile europene care ne revin.
În altă ordine de idei, se vorbeşte că în doi, trei ani, Uniunea Europeană va adopta un nou tratat, o nouă constituţie. Într-o astfel de situaţie în 2015 sau 2016 vom face o nouă revizuire a Constituţiei României?
În concluzie se poate spune că nu există argumente serioase pentru a susţine că revizuirea Constituţiei ar fi una una dintre priorităţile României. Prioritară ar fi înfiinţarea de noi locuri de muncă. Prioritară ar fi relansarea economică. Prioritară ar fi creşterea nivelului de trai în România unde gradul de sărăcie este cel mai ridicat din toate ţările Uniunii Europene. În mai puţine cuvinte revizuirea constituţiei a fost abordată în acest an pentru a abate atenţia de la adevăratele priorităţi, de la marile aşteptări pe care le au românii faţă de USL, formaţiune căreia iau dat 70% din voturi.
ING. LUDOVIC MARDARI
FOST DEPUTAT PRM DE TIMIŞ
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu