REVIZUIREA CONSTITUŢIEI - O FALSĂ PRIORITATE

De peste un an de zile s-a bătut monedă pe faptul că revizuirea constituţiei este absolut necesară. S-a venit cu argumente de genul:
1.) puterea deţinută de preşedintele României trebuie atenuată pentru a nu mai fi un factor de instabilitate, astfel încât executivul să-şi poată vedea de cârmuirea ţării;
2.) deşi acordarea de fonduri europene nerambursabile nu este condiţionată de regionalizarea ţării, această nouă structură teritorială este agreată de partenerii europeni, şi ca urmare , pentru a obţine banii mai uşor, trebuie să le facem pe plac. Regionalizarea se poate realiza numai prin modificarea Constituţiei la secţiunea „Administraţia publică locală”. Celor mulţi şi naivi li se spune că este necesară pentru asigurarea unei dezvoltări echilibrate a ţării.
Plecând de la astfel de argumente, în acest an, s-a demarat procesul de revizuire prin constituirea aşa-zisului Forum Constituţional care colectează propuneri de modificare. De asemenea s-a înfiinţat şi Comisia parlamentară care va analiza şi va supune aprobării respectivele propuneri, urmând să întocmească proiectul de revizuire a Constituţiei. Proiectul în cauză va fi supus votului camerelor reunite ale Parlamentului, după care, dacă la referendumul programat să aibă loc la toamnă, poporul se va exprima în sens pozitiv, vom avea o nouă Constituţie.
Nu insist asupra propunerilor de modificare pe care le-au făcut partidele, cetăţenii, organizaţiile nonguvernamentale, Patriarhia Română, categoriile profesionale, etc. Şi Partidul România Mare, prin membrii săi marcanţi, a formulat o serie de propuneri care, dacă ar fi acceptate ar îmbunătăţi Constituţia.
Insist asupra faptului că revizuirea Constituţiei este o falsă prioritate. Primul argument care se referă la atenuarea puterii preşedintelui nu mai are nici o consistenţă. Preşedintele şi prim-ministrul au semnat un tratat de coabitare şi se înţeleg atât de bine încât a apărut zvonul că după viitoarele alegeri prezidenţiale îşi vor schimba rolurile între ei după modelul rusesc.
Argumentul referitor la regionalizare, în sensul că este stringent necesară pentru a obţine mai uşor bani europeni, regionalizare care nu poate fi transpusă în realitate fără modificarea Constituţiei, este la fel de uşor de combătut. O nouă structură administrativă care cuprinde guvernatori, consilii regionale, comisii de specialitate, departamente, agenţii şi cine ştie ce mai inventează Puterea, vor duce la cheltuieli despre care nu s-au făcut nici un fel de estimări. Se dezbate în Parlament Legea privind insolvenţa comunelor şi oraşelor care au intrat în incapacitate de plată şi cu toate acestea se doreşte o creştere semnificativă a cheltuielilor din administraţia publică locală. Ştim că şi noi, la fel ca întreaga Europă ne aflăm într-o criză economică despre care nu se poate pronunţa nimeni când se va încheia. Poate că un buget de stat comparabil cu cel din 2007 sau 2008 ar fi putut susţine astfel de cheltuieli suplimentare. Dată fiind situaţia economică actuală, regionalizarea trebuie amânată chiar dacă USL nu-şi va atinge obiectivul privind satisfacerea clientelei politice, obiectiv care constitue adevărata prioritate, dar numai pentru ei nu şi pentru ţară. Spun aceasta deoarece, se zvoneşte că, pentru început, fiind vorba de un mandat incomplet, Guvernatorii viitoarelor regiuni vor fi aleşi de către primari iar consilierii regionali vor fi desemnaţi din rândul celor judeţeni. Această procedură, pe lângă faptul că nu are nimic de-a face cu democraţia, va determina perpetuarea la putere a baronilor locali ai USL, formaţiune care, în prezent, ar fi în mod clar favorizată, deţinând cei mai mulţi primari şi consilieri judeţeni, chemaţi să se pronunţe privind noile organe de conducere din administraţia publică locală.
Pe de altă parte, dacă regionalizarea nu va corespunde întru totul cu structura celor opt Agenţii de dezvoltare Regională, înfiinţate în 1999, România, timp de 2÷3 ani nu va primi nici un euro de la resursele alocate regiunilor, suma pierdută putând ajunge la aproximativ 10 miliarde de euro. Pentru a primi fonduri, fiecare regiune trebuie să aibă o strategie aprobată pentru 2014÷2020, strategie elaborată în prezent de cele 8 agenţii de dezvoltare. Mai clar spus, împărţirea ţării ar trebui făcută în 8 regiuni care să cuprindă fiecare aceleaşi judeţe ca şi actualele agenţii de dezvoltare regională, astfel încât să nu pierdem nimic din fondurile europene care ne revin.
În altă ordine de idei, se vorbeşte că în doi, trei ani, Uniunea Europeană va adopta un nou tratat, o nouă constituţie. Într-o astfel de situaţie în 2015 sau 2016 vom face o nouă revizuire a Constituţiei României?
În concluzie se poate spune că nu există argumente serioase pentru a susţine că revizuirea Constituţiei ar fi una una dintre priorităţile României. Prioritară ar fi înfiinţarea de noi locuri de muncă. Prioritară ar fi relansarea economică. Prioritară ar fi creşterea nivelului de trai în România unde gradul de sărăcie este cel mai ridicat din toate ţările Uniunii Europene. În mai puţine cuvinte revizuirea constituţiei a fost abordată în acest an pentru a abate atenţia de la adevăratele priorităţi, de la marile aşteptări pe care le au românii faţă de USL, formaţiune căreia iau dat 70% din voturi.
ING. LUDOVIC MARDARI
FOST DEPUTAT PRM DE TIMIŞ

REFERENDUM PENTRU MODIFICAREA CONSTITUTIEI

”Ponta anunţă referendumul pentru modificarea constituţiei”. Cam acesta a fost titlul dat de majoritatea agenţiilor de presă din România, parcă la comandă. Dar stau şi mă întreb: cui foloseşte această nouă modificare a constituţiei ? Poporului Român în nici un caz. În timp ce SUA au modificat constituţia o singură dată în mai bine de 200 de ani, România se grăbeşte să o modifice pentru a treia oară în doar 20 de ani. Acesta este un semn de profundă instabilitate, în primul rând politică. Iar modificările vor fi făcute în batjocura celor 90 procente dintre români care au votat în anul 2009 pentru un parlament unicameral cu maxim 300 parlamentari (personal nu agreez ideea parlamentului unicameral, deoarece îmi aduce aminte de Marea Adunare Naţională, dar eu fac parte dintr-un partid care înţelege foarte bine jocul democratic şi se supune voinţei a 90 % din populaţie).
Românii sunt efectiv scârbiţi de aceste jocuri politice şi de această nouă cheltuială a proasta din banul public. Pentru validarea acestei mascarade va fi nevoie de scăderea cvorumului de participare la 30 %, creşterea perioadei efective de vot nu la 2 zile ca în anul 2003 ci la minim o săptămână şi desigur de un turism electoral înfloritor în acea săptămână. PRM Timiş consideră că mai binevenită pentru români ar fi organizarea cât mai urgentă a ”referendumului pentru modificarea salariilor şi a pensiilor”. Veţi avea un cvorum de peste 90 % deja din prima zi. GARANTAT ! Şi dacă totuşi este musai să revizuim constituţia, propunem ca articolul 2 (deoarece articolul 1 nu poate fi atins), să prevadă dizolvarea tuturor partidelor şi alianţelor care au jefuit Ţara în ultimii 23 de ani blestemaţi şi tragerea la răspundere penală a vinovaţilor.
Nutresc speranţa că noua constituţie va garanta nu numai libertatea exprimării ci şi libertatea de după exprimare.

Dr. Livius Ţîrnea,
Preşedinte al PRM Timiş

TESTUL IUBIRII

Ne gândim adesea că e destul dacă recunoaştem existenţa lui Dumnezeu, că e destul să credem că El există. Dar nu-i aşa. Nu-i destul. Dacă avem doar această credinţă, nu suntem cu nimic mai presus decât diavolii, pentru că şi ei „cred şi se cutremură”. Ce ne trebuie în plus? Domnul ne-a spus-o clar: iubire.

Dacă nu avem iubire, credem degeaba. Dar iată că, deşi credinţa sănătoasă înseamnă să iubeşti, noi nu iubim. Şi în loc să recunoaştem că nu iubim, deci nu avem credinţă, ne umplem de ipocrizie şi ne considerăm credincioşi. Dar ce rămâne când va trebui să trecem testul Iubirii? Pentru că Dumnezeu ne-a spus că acesta este criteriul Judecăţii.

Iubirea nu înseamnă ca eu, dacă sunt un obişnuit al bisericii, să mă apuc să dau cu superioritate lecţii celui care e la începutul întâlnirii sale cu Dumnezeu şi nu ştie uneori cum să se comporte. Iubirea înseamnă delicateţe.
Iubirea nu înseamnă ca, dacă am ajuns la biserică după începutul slujbei, să iau la închinat toate icoanele (inclusiv cele de la iconostas, dacă se poate), iar apoi să îmi fac loc prin mulţime (eventual printr-o îmbrânceală). Iubirea înseamnă discreţie.
Credinţa nu înseamnă să îmi iau fustă la biserică pentru că aşa dă bine, dar să nu găsesc decât una strâmtă, care îmi scoate în evidenţă posteriorul. Nici să îmi pun o batistă în vârful capului, pe post de năframă. Iar dacă mi-s „în regulă” şi fusta, şi baticul, nu înseamnă că am motiv să o judec pe cea care nu le poartă. Iubirea îmi cere să mă îmbrac astfel încât să nu îl smintesc pe celălalt, în biserică să încerc să trec neobservat, să nu atrag cu nimic atenţia celor care se străduiesc să se lepede de grijile acestei lumi şi să se roage.

Iubirea nu înseamnă să fiu nelipsit de la biserică, dar să nu ţin cont de nevoile celorlalţi.
Iubirea înseamnă să trăiesc în prezent, să primesc darurile şi întâlnirile pe care mi le dă Dumnezeu prin întâmplări şi oameni.
Credinţa nu înseamnă să vânez toate maslurile din împrejurimi, unde să mă duc „pentru binele familiei, sănătate şi ''noroc'' în casă”, nici să consider Sfântul Maslu „mai bun” decât Sfânta Liturghie.

Iubirea nu înseamnă, de fapt, să pun orice altceva mai presus decât Sfânta Liturghie. Nici măcar un pelerinaj făcut Duminica în cele mai sfinte locuri, dar care mă ţine aşezat în fund, pe scaunul maşinii, exact în momentele în care Hristos Se jertfeşte pentru mine pe Sfânta Masă a Altarului şi mă cheamă să fiu împreună cu El. Iubirea mă îndeamnă să răspund invitaţiei Lui plină de… Iubire.

Iubirea nu înseamnă să alerg pe la nu ştiu câte mănăstiri, să dau nu ştiu câte pomelnice, pentru nu ştiu câte slujbe, ca să mi se îndeplinească nu ştiu care dorinţă arzătoare. Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorinţe, în care să bagi un număr exact de fise (fie ele pomelnice sau slujbe). Iubirea nu poate fi cumpărată.
Iubirea nu înseamnă să stau cu mâinile în sân şi să mă uit la cer, aşa cum nu înseamnă că dacă cineva vrea să facă ceva, să îi pun imediat beţe în roate, fie doar şi prin vorbe. Iubirea e vie, se implică, se bucură de celălalt.

Iubirea nu se referă numai la anumite momente sau situaţii din viaţa mea, ci la fiecare clipă.

***

Iubirea cuprinde totul.

Iubirea înseamnă să fiu viu, să vreau să fac şi eu ceva bun, ca răspuns la dragostea neţărmurită pe care mi-o poartă Domnul. Şi atunci când face altul ceva, să îl susţin măcar cu o încurajare, dacă nu pot face mai mult. Dacă greşeşte, iubirea mă îndeamnă să îi atrag atenţia cu delicateţe, nu să îi distrug lucrarea.
Credinţa înseamnă să îmi încredinţez viaţa lui Dumnezeu. Să Îl ascult, punându-mă sub ocrotirea unui duhovnic, care mă îndrumă. Să Îl primesc pe Dumnezeu ca Tată mereu prezent, nu doar să cerşesc atunci când am vreo problemă, iar apoi să mă întorc liniştit la problemele cotidiene.

Sfânta Liturghie este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Hristos. E Jertfa pe care El o împlineşte iar şi iar, pentru mine şi pentru fiecare dintre noi. Doar ţintuit în pat am motiv să nu fiu Acolo şi cu trupul; iar dacă chiar nu pot să merg, iubirea îmi spune să particip măcar cu duhul, rugându-mă în timpul acela.

Iubirea înseamnă să îmi schimb întreaga viaţă. Când iubeşti, iubeşti tot timpul, nu doar la anumite ore din zi, în funcţie de interese. La slujbe spunem „Pe noi înşine şi TOATĂ viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Nu o parte din viaţă, nu doar anumite momente, când vrem ajutor. Nu doar când ne convine. Ci TOATĂ viaţa. Sfântul Maslu şi celelalte slujbe nu fac minuni fără ca eu să fac efortul de a schimba ceva în viaţa mea, de a ieşi din răutate.

Iubirea înseamnă ca în timpul slujbelor Dumnezeu să fie totul pentru mine şi nimic altceva să nu mă intereseze.
Credinţa înseamnă să iubesc. Înseamnă ca atunci când cineva se apropie de Biserică să îi arăt toată dragostea şi iertarea pe care mi-a arătat-o şi mie Dumnezeu. Să îl primesc cu căldură şi zâmbet, chiar dacă nu le ştie pe toate de la început.
Credinţa fără iubire nu înseamnă nimic.

Natalia Corlean

Sursa:

http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/2020-testul-iubirii

A plecat la întâlnirea cu Mareşalul

Fie-i pe veci lumina de odihnă şi cinstire! - Maria Diana Popescu, Director ART-EMIS

Se aud clopotele bătînd în bisericile noastre. O veste grea s-a răspîndit ca un ţipăt sfîşietor din instituţii şi universităţi pînă în zare. S-a stins din viaţă cel mai respectat istoric şi cercetător, de mare probitate ştiinţifică, un corifeu din galeria valorilor de patrimoniu naţional, un mare patriot şi iubitor de Ţară, savantul care a luptat toată viaţă de partea dreptăţii şi a adevărului, Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, care, deşi a pierdut lupta cu viaţa, a cîştigat-o pe cea cu adevărul. Pentru că din adevăra se îndulcea ca din aghiazmă. Profesorul meu de patriotism şi de curaj, pentru care răspîndirea adevărului istoric însemna hrana zilnică şi iscălitura fiinţei, a plecat ascultător în nemoarte şi nemurire, dincolo de hotarele lumii noastre, pe tărîmul de ireductibilă taină, de unde a venit pe Pămînt. A plecat la punctul însemnat de Domnul pe harta cerului.

Uşa Universului i s-a deschis şi a trecut pragul în lumina marii aventuri cosmice. Lui Dumnezeu i s-a făcut dor de Gheorghe Buzatu şi l-a chemat la El. Marea trecere l-a oprit din cercetare, chiar în bibliotecă, pe omul de ştiinţă căruia, în lupta cu istoria deformatoare a prezentului, îi vom invoca numele şi opera din relaţia sa cu Universul şi universalul. Maria Diana Popescu, art-emisIstoria savantului Gheorghe Buzatu va continua negreşit şi în lipsă. Interesul pentru opera sa nu se va epuiza odată cu plecarea, ci se va prelungi cu ştiinţă în ea. Nu ca o concurenţă făcută stării civile de muritor, ci ca o concurenţă făcută adevărului istoric, căruia i s-a impus, cînd prefăcîndu-se învins, cînd transformînd-l în carte, în steag, în artă, în apostilă, pentru a lupta prin el. Profesorul Gheorghe Buzatu nu a murit. A devenit invizibil sub o altă formă, şi mai vizibil sub o alta, va deveni. Are de acuma timp să fie ADEVĂR, are timp să-şi îndure nemurirea, pe care noi o vom afişa, atent din bucăţele, pe toate frontispiciile, ca pe un papirus antic, valoros, descoperit într-un zid de cetate. Noi, muritorii de ocazie nu vă vom uita. Peste hologramă vă vom stoarce în răstimpuri cîte o rază de lumină! Grav este că se răreşte pădurea valorilor, la poarta istoriei noastre stau aliniaţi corbii de stîncă, dar ştiu bine că opera sa valoroasă, lăsată patrimoniului românesc, le va sta în cale, aşa cum mulţi i-au stat în drumul spre Academia Română, deşi ar fi meritat cu prisosinţă locul şi titlul de academician. Cu adevărat o uriaşă pierdere pentru istoria şi cercetarea românească.

Fie-i pe veci lumina de odihnă şi cinstire !

Gheorghe Buzatu (1939-2013) - Ştiinţa istorică româneasca pierde una dintre cele mai ilustre personalităţi
Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile Cândea - Presedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

În ziua de 20 mai 2013 a încetat din viaţă Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.General (r) prof. univ.dr. Vasile Cândea (A.O.Ş.R.),art-emis Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanţi istorici români, ale cărui contribuţii ştiinţifice au vizat o arie problematică foarte largă. Istoria petrolului, primul şi mai ales cel de-Al Doilea Război, activitatea unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu. A abordat multiple subiecte controversate, precum participarea României la războiul pentru recuperarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, rolul mareşalului Antonescu dar şi al lui Nicolae Ceauşescu sau al lui I.V. Stalin. În calitate de secretar ştiinţific al Institutului A. D. Xenopol şi apoi de Director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române, filiala Iaşi, de profesor universitar şi de conducător de doctorat, Gheorghe Buzatu a adus o contribuţie majoră la promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă şi susţinerea cu curaj a unor noi interpretări, chiar dacă acestea nu se înscriau pe linia unor «directive politice» mai vechi sau mai noi.
A desfăşurat o bogată activitate în cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, mărturie fiind studiile publicate în revista « Annals » a secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, precum şi participările sale pline de substanţă la simpozioanele şi congresele ştiinţifice ale Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Prin fulgeratoarea moarte a domnului Gh. Buzatu, ştiinţa istorică româneasca pierde una dintre cele mai ilustre personalităţi, iar Academia Oamenilor de Ştiinţă din România un membru valoros şi extrem de activ.

Gheorghe Buzatu - un mare istoric şi patriot român - Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Veste morţii lui Gheorghe Buzatu, în ziua de luni 20 mai 2013, m-a uluit. Am participat împreunǎ, duminicǎ 19 mai, la „Zilele Culturale ale Bârladului". Profesorul a fost în formă, activ, incisiv şi documentat, ca de obicei. Ne-am despǎrţit la orele 16,15, dânsul plecând la Iaşi, iar eu la Bucureşti. Luni, între 9,15 şi 9,25 mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei, la început de sǎptǎmânǎ. Pe la ora 13,30 am primit telefon de la doamna Stela Cheptea, directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeanǎ al Academiei Române, filiala Iaşi, care mi-a spus cǎ „a murit Buzatu!". Cu greu mi-am putut reveni, dupǎ care am început sǎ dau telefoane unor colegi, anunţându-le incredibila veste. Personal, am pierdut un prieten drag şi un colaborator apropiat, pe care-l cunoşteam de aproape cinci decenii. Am publicat împreunǎ mai multe lucrǎri, între care „Istoria Românilor în secolul Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, art-emisal XX-lea" (Editura Paideia, 1999, 685 p.). Am rǎspuns invitaţiilor sale de a prezenta comunicǎri la conferinţele şi simpozioanele interne şi internaţionale pe care le organiza, dupǎ cum profesorul nu m-a refuzat niciodatǎ şi a fost prezent la manifestǎrile ştiinţifice ale Societǎţii de Stiinţe Istorice, Academiei Oamenilor de Stiinţǎ, Arhivele Naţionale etc. Profesorul Buzatu lasǎ în urma sa o operǎ impresionantǎ, privind o tematicǎ variatǎ: istoria petrolului, istoria marilor spioni, cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial, monografii dedicate lui Nicolae Titulescu şi Mareşalului Antonescu, lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceauşescu şi I. V. Stalin etc., etc. Lucrǎrile sale se întemeiazǎ pe documente de arhivǎ din S.U.A., Federaţia Rusǎ, Marea Britanie şi evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate ştiinţificǎ. Gheorghe Buzatu a format o adevǎratǎ şcoalǎ istoriograficǎ, în calitate de profesor universitar, conducǎtor de doctorat, coordonator al seriei „Românii în istoria universalǎ" din care au apǎrut peste 400 de volume, având câteva zeci de autori. Pentru diletanţi, Buzatu nu a fost un om comod. Cunoscând foarte bine documentele de arhivǎ, nu ezita sǎ-i „sfichiuiascǎ" pe cei care fǎceau din istorie un obiect de propagandǎ politicǎ, sau care urmǎreau sǎ impunǎ anumite „canoane" sau „directive" de la care nimeni nu ar avea dreptul sǎ se abatǎ. „Adevǎrul este cel al documentelor" spunea adesea Buzatu şi-i invita pe „culturnici" sǎ cerceteze, nu sǎ dea directive. Gheorghe Buzatu a fost şi un mare patriot român. Ca urmare, îi veştejea pe cei care-şi fǎcuserǎ o practicǎ din a denigra poporul român, de a prezenta istoria naţionalǎ ca o succesiune de „mituri" . A prezenta istoria adevǎratǎ - cu plusurile şi minusurile ei - a fost crezul pe care l-a slujit cu credinţǎ Gheorghe Buzatu. Desigur, nu vor lipsi nici cu acest prilej, cum nu au lipsit nici la moartea lui Florin Constantiniu, detractorii, acei indivizi fǎrǎ operǎ, dar extrem de gǎlǎgioşi, denigratori de profesie, invidioşi şi plini de venin. Pentru adevǎraţii istorici, care nu se ruşineazǎ de faptul cǎ sunt români, opera şi viaţa lui Gheorghe Buzatu rǎmân un preţios reper ştiinţific şi moral.

Ne-a părăsit Mareşalul Istografiei Româneşti contemporane - Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, art-emis

Cu profundă durere am aflat ieri despre încetarea din viață a celui ce a fost profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu, erudit istoric, profesor și om de știință de o aleasă probitate morală și profesională. Pentru a-l prezenta la adevărata sa valoare nu sunt suficiente câteva pagini. Ar trebui să se scrie și probabil că așa se va și întâmpla, tomuri întregi. Ne-am întâlnit și am colaborat fructuos pe baricadele slujirii muzei Clio. Am avut în comun un subiect drag amândorura - Mareșalul Ion Antonescu. Împreună am descifrat tainele acestei inconfundabile personalități. Pentru acest subiect, la fel ca și Mareșalul, s-a sacrificat petrecându-și ani buni, zile întregi între rafturile și colbul arhivelor, adunând noi și noi date, fapte și evenimente din viața și activitatea „celui mai mare român", cum îi plăcea să se pronunțe despre Mareșalul împușcat de conaționalii săi comuniști la 1 iunie 1946 din ordinul călăului I.V. Stalin.

Rămânem cu amintirea sa de neprețuit și mult, mult mai săraci fără mentorul nostru. Să-l odihnească Dumnezeu și fie-i țărâna ușoară!

A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate - Prof. univ.dr. Cristian Troncotă

S-a stins din viaţă, la onorabila vârstă de 74 de ani, profesorul ieşean Gheorghe Buzatu, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii şi carierei sale: în sala de lectură a bibliotecii. Nici nu se putea altfel. Profesorul Gheorghe Buzatu lasă în urmă o operă impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii și articole, la care se adaugă o lungă listă de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale ș.a. Colecția „Românii în istoria universală", ete o altă operă istoriografică monumentală care a ajuns la volumul cu numărul 163 şi pe care profesorul Buzatu a coordonat-o de mai mulţi ani.
Prof. univ. dr. Cristian Troncotă, art-emisRegretatul profesor şi cercetător ieşean face parte din categoria acelor istorici contestaţi cu vehemenţă de mai tinerii colegi de breaslă, evident cu burse prin te miri ce străinătăţuri, doar pentru faptul că nu a îmbrăţişat cu toată căldura, aşa-zisul holocaust din România. Ba dimpotrivă, cu argumente ştiinţifice istoricul de la Iaşi a mai ponderat exagerările cu iz propagandistic şi cu ţinte politice antiromâneşti foarte clare ale holocaustologilor de ocazie. Mai mult, a fost unul dintre cei care s-a dedicat cu toată responsabilitatea profesională şi acribia ştiinţifică în studiul holocaustului roşu, o temă neagreată, în mod ciudat, dar nu întâmplător, tocmai de cei care îşi clamează anticomunismul pe toate canalele media şi când e cazul, dar mai ales când nu este cazul, adică sună grotesc şi frizează ridicolul. Anticomunismul de paradă nu ţine de foame, iar poporul, iubitor de cunoaşterea istoriei naţionale adevărate nu îl agrează, iar profesorul Buzatu a sesizat foarte bine acest lucru. Era normal, şi personal m-am aşteptat, ca o dată trecut în lumea veşnică, disputele asupra personalităţii profesorului Buzatu să se reaprindă, chiar la câteva ceasuri după aflarea veştii atât de triste, de data aceasta cu o ferocitate şi o determinare, pe alocuri chiar ură, demne de o cauză mai bună. Sicer mărturisesc că nu am întâlnit până acum un istoric serios şi credibil care să-i conteste tezele sale fundamentale privind rolul românilor în istoria universală cu argumente strict ştiinţifice. Cei care-l acuză de partizanat politic pe marele istoric de la Iaşi, în special pentru activitatea sa dinainte de decembrie 1989, o fac prin invective, care în fond dezvăluie tot un partizanat politic, acela sugerat de mai marii „cunoscători" ai istoriei românilor din afara graniţelor noastre şi care seamănă leit cu ceea ce făceau proletcultiştii obsedantului deceniu al anilor 50. Dacă astfel de critici sunt minoritari şi joacă după partituri sugerate din exterior, majoritatea istoricilor români, şi nu numai, îi apreciază opera şi mai ales dăruirea cu care şi-a dedicat întreaga carieră în slujba apărării şi promovării intereselor naţionale prin scoaterea la lumină şi valorificarea documentelor istorice autentice, ceea ce nu convine desigur, penibililor antinaţionalişti. A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate, pe care orice naţiune modernă sau postmodernă îl practică cu oamenii de cultură, şi nu numai cu mintea, dar mai ales cu sufletul. Printre aceştia s-a numărat şi profesorul Buzatu. Odihnească-se în pace.

Moartea profesorului Gheorghe Buzatu slăbeşte mult fiinţa naţională românească - Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Venită telefonic, vestea decesului fulgerător al profesorului Gheorghe Buzatu mi-a indus o stare specială de suferinţă amară. Nu a fost atât o surprindere, întrucât cunoşteam majoritatea problemelor de sănătate ale profesorului, din ultimele două decenii. Cu doisprezece ani în urmă, mi-a mărturisit şi şocurile extraordinare prin care a trecut când şi-a pierdut familia. Mi-a relatat şi cum a pierdut toate economiile de o viaţă. A avut parte de multă ingratitudine din partea unor colaboratori şi a unor foşti subalterni, chiar şi din partea unora care au beneficiat de sprijin din partea lui. La un moment dat, din această cauză, scârbit, a ales calea „exilului" la Craiova. Şi acestea au produs efecte devastatoare asupra sănătăţii sale. Apoi, a fost munca extenuantă de cercetare, iar după 1989 a fost şi suferinţa permanentă pe care a avut-o datorită eroziunii dirijate a românismului, la care a ţinut atât de mult şi pe care îl va sluji şi în continuare, nu numai dintre îngeri, dar şi prin opera colosală pe care o lasă urmaşilor, pe pământ. Personal, încerc multe şi diverse sentimente. Am amintirile mele despre ilustrul profesor. Discuţiile şi corespondenţa purtate sunt mereu vii. Când am primit vestea cea tristă, într-o unitate scurtă de timp, toate mi s-au rederulat prin memorie. Chiar şi fapte pe care nu mi le mai reamintisem de multă vreme. În aceste momente triste, încerc să fac un scurt inventar a ceea ce lasă Gheorghe Buzatu urmaşilor. După părerea mea, desigur, opera istorică este pe primul plan. GheorgheProf. univ. dr. Corvin Lupu, art-emis Buzatu a abordat toate marile probleme ale epocii contemporane, şi, în ultimii ani şi a celei recente. A avut o deosebită forţă de penetrare şi de înţelegere profundă a evenimentelor. A reuşit mereu să privească în spatele cortinei, în spatele voalurilor ţesute cu grijă de mai marii timpurilor, în scopul ascunderii intereselor şi faptelor lor. Ca istoric al României celui de al doilea război mondial, este adevăratul nostru „pater familias". Aici a fost neîntrecut şi nu lasă zone neacoperite de cercetare. Declasificarea unor documente din arhivele străine poate completa, eventual, opera sa, dar nu mai poate modifica nucleul vital al interpretărilor sale magistrale. În al doilea rând, după evenimentele din decembrie 1989, Gheorghe Buzatu a fost un intelectual militant activ pentru cauza românismului. Acestei activităţi i-a consacrat mult din preţiosul său timp. A crezut că poate să influenţeze în bine decizia politică privitoare la românism. S-a raliat mişcării naţionale româneşti, atâta cât a fost ea lăsată să se dezvolte, înscriindu-se în Partidul România Mare. În anul 2000, preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Senatului României, pentru a i-o oferi profesorului Gheorghe Buzatu. Gestul era făcut de o personalitate cunoscută pentru orgoliul său. Este şi acesta un semn al prestigiului greu egalabil al profesorului. A fost foarte dezamăgit de promovarea pe uşa din dos, ilegal, a Ordonanţei 31/2002, devenită lege mai târziu, în 2006. Ordonanţa antiromânească şi care încalcă dreptul la opinie fusese respinsă de plenul Parlamentului, dar, prin mijloace banditeşti, impuse din afara ţării, a ajuns să fie promovată tacit, procedeu introdus prin modificarea Constituţiei din 2003, act profund ilegal. A suferit mult din cauza politicii impuse României nedemocratic, din afara ţării. A înţeles că prin politică nu poate sluji cauza românismului şi s-a repliat, dedicându-se integral cercetării istoriei, sprijinirii tinerilor istorici, publicării operelor sale, dar şi a operelor unor istorici valoroşi care i-au cerut sprijinul. Faptul că a făcut politică, deţinând şi o funcţie înaltă, l-a afectat profesional, fiind cauza invocată pentru a nu fi primit în rândurile membrilor Academiei Române, acolo unde valoarea excepţională a operei sale îi cerea prezenţa.
Gheorghe Buzatu a „căzut" la datorie, în bibliotecă, locul unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii. Nu a avut un loc pe care să-l fi îndrăgit mai mult, mai ales după pierderea familiei şi cred că şi-ar fi şi dorit biblioteca drept loc de unde să treacă în eternitate, dacă s-ar fi gândit vreodată la aşa ceva. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Regretul pierderii unui titan dintre istoricii contemporani - Larry Watts

Am aflat de moartea profesorului Gheorghe Buzatu cu mare tristețe. Profesorul Buzatu aparține aceleiași generații de istorici asemenea profesorului Constantiniu - puternici în convingerile lor, calmi în apărarea pozițiilor lor, chiar și nepopulare, și mereu gata să facă față criticilor pe care gândirea independentă le atrage de multe ori. Pierderea unui alt titan dintre istoricii contemporani români într-o atât de scurtă perioadă este, cu siguranță, de jelit.[1]

Non omnis moriar! - Asociația Foștilor Parlamentari din România

Să stăpânim durerea... Și să mulțumim Domnului că printre noi, nevolnici și păcătoși cum suntem, a fost să se nască un Gheorghe Buzatu, căci altul nu s-ar fi găsit să facă tot Asociaţia Foştilor Parlamentari din Româniace a făcut, ce a scris, ce a vorbit de la catedră marele istoric! O spusă cu care ne-am obișnuit, mereu repetată, susține că nimeni nu este de neînlocuit! Iată că vorba asta nu i se potrivește lui Gheorghe Buzatu. Istoricului și om al Cetății care a fost Gheorghe Buzatu. Cine dintre colegii săi de generație sau mai tineri ar fi scris, gândit sau spus tot ce a spus, a scris, a documentat fără hodină marele istoric?! Și ce ne-am face noi, românii, fără tot ce a scris domnul profesor Gheorghe Buzatu? Niciodată până în zilele noastre, de când există istorici români și istoriografie românească, nu s-a mai întâmplat cu vreunul dintre istoricii noștri să se înalțe atât de sus față de confrații săi, față de colegii săi. Nu cu un cap deasupra tuturor, ci cu întreaga sa statură, cu întreaga sa operă, mii și mii de români îl pun pe domnul Gheorghe Buzatu deasupra tuturor colegilor săi de generație sau mai tineri... Este vorba de generația istoricilor români care, cu toții, au dat bir cu fugiții în fața istoriei! Au făcut de rușine și de ocară nobila misiune a cronicarului! Mai presus de adevărul istoric și de nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice. Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat, despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri...Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vânzarea sufletului! Noi știm bine doar atât: că dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită și și-ar fi atins bicisnica țintă! Să stăpânim durerea că pleacă dintre noi cel care era cel mai bun... Și să ne bucurăm că Domnul Dumnezeul părinților noștri nu ne lasă singuri și fără apărare dinaintea minciunii instituționalizate, a minciunii devenită profesie onorată și răsplătită de toate academiile și guvernările! Căci Gheorghe Buzatu, ca un adevărat Învățător, a strâns în jurul său o mână de oameni dăruiți puternic, fără șovăială, cauzei Adevărului! Non omnis moriar!, o poate spune cu toată încredințarea Gheorghe Buzatu, cu gândul la cărțile pe care le-a scris, dar și la colegii săi mai tineri, pe care i-a păstorit până în ultima clipă a vieții sale, lăsându-le clar ce mai au de făcut pentru Țară și Adevăr! Și să-i mulțumim încă o dată Domnului că între Adevărul istoric și Cauza Neamului nostru românesc, nu există nicio contradicție, nicio adversitate!...
Gheorghe Buzatu pleacă dintre noi împăcat că a slujit cu credință și Neamul, și Adevărul! Iar noi, pentru același motiv, să-i mulțumim Domnului că iată, din nou, la ceas de cumpănă, se nasc în Moldova astfel de oameni, ca Gheorghe Buzatu. Sit tibi terra levis, magistre, în înaltul cerului, alături de eroii neamului printre care de azi înainte te numeri și tu, robul lui Dumnezeu și al Neamului Românesc, profesorul nostru al tuturor, Gheorghe Buzatu.

Icoana Patriei se întregeşte cu Profesorul Gheorghe Buzatu - Prof. univ. dr. Dumitru Preda - Ambasadorul României în Cuba

Scriu sub şocul profund produs de vestea dispariţiei fizice a Istoricului şi Profesorului Gheorghe Buzatu, de care mă leagă o prietenie de peste 35 de ani. [...] Plecarea lui spre alte tărâmuri, la scurt interval (un an şi o lună) de la despărţirea de Florin Constantiniu, reprezintă o pierdere grea, prea grea pentru tabăra Istoricilor Români, a celor cu Prof. univ. dr. Dumitru preda, Ambasador al României în Cuba, art-emisadevărat istorici, care înainte de toate au în inima Icoana Patriei şi care luptă, cu mijloacele ştiinţei şi cu conştiinţa pusă mereu în serviciul cauzelor nobile, pentru a se apropia de Adevăr, pentru a-l face cunoscut, chiar atunci când acesta aduce la lumina slăbiciuni, greşeli sau trădari, educând, totodată, în spiritul Devotamentului faţă de Ţara şi Neamul căruia îi aparţin, dar deschis către valorile fundamentale ale Credinţei şi Umanităţii. Ghiţă Buzatu a fost un OM pasionat de descifrarea hăţişurilor timpurilor contemporane, răbdator şi tenace, cu o viziune amplă asupra rădăcinilor şi destinului Ţării şi oamenilor săi, a ştiut să-şi aplece urechea şi să-şi reţină trăirile fireşti, egoiste, în faţa vocilor milioanelor de semeni răzbătând din colbul istoriei ultimului veac, analizând cu migală şi un echilibru exemplar faptele individuale şi colective, fenomenele în ansamblul şi desfăşurarea lor, pentru a extrage învăţăminte utile pentru cei de azi şi mai ales pentru cei de mâine. Cercetătorul a fost dublat mereu de manager, cu o strădanie consecventă de a crea o şcoală de istorie contemporană la Iaşi (capitală până atunci a studiilor dedicate Antichităţii, Evului Mediu şi începuturilor Epocii Moderne). Impreuna cu un alt mare disparut de prea timpuriu dintre noi - Valeriu Florin Dobrinescu, Gheorghe Buzatu a dat viaţă şi rodnicie şcolii de istorie contemporană, cu o largă deschidere spre dialog şi universal, iar Centrul Academic, care i-a fost o a doua casă până în ultima clipă a vieţii sale, sper să-i continue opera, primindu-i Numele ca simbol şi tărie pentru noile generaţii. V-aş ruga să depuneţi pe mormântul său o lacrimă şi un gând de neuitare din partea mai tânărului coleg şi prieten, care semnează aceste rânduri, de departe, dar mereu aproape de toţi cei care simt şi trăiesc româneşte. Rog pe Bunul Dumnezeu să-l odihneasca în pace![2]

Titanii țin Cerul Nației pe umeri - General (r) dr. Mircea Chelaru

General (r) dr. Mircea Chelaru, art-emis Veștile vin și pleacă. Din cele rele rămân însă durerile neîduplecate. Așa se întâmplă și acum când scriu aceste rânduri la primirea zguduitoarei știri, strecurată ca fapt divers pe ecranul de televiziune, despre plecarea forțată dintre noi a unui martir. Nu doar opera maestrului este mărturia peste timp a dăinuirii sale ci sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului națiunii române, adesea deposedată de drepturile sale istorice. Maestrul Gheorghe Buzatu, cumintele Om din Iașul memoriei culturii românilor, a plecat în Timpul Înălțării, luând cu el propria-i Cruce. Mulți își spun istorici doar pentru că au căpătat o diplomă în facultate și reproduc, repetitiv, datele manualelor sau, în cel mai fericit caz, spusele vreunui cercetător autentic.Pentru Maestru Meu, istoria a fost ca o mină potrivnică în care a săpat toată viața și din care a scos nămolurile uitărilor fabricate, adevărurile răscoapte sau trunchiate, impunerile de tot soiul scrise de mâna și pe limba cotropitorilor sau a năimiților dinlăuntru. A săpat în fântâna adevărului despurcând-o de uzurparea alogenilor și a dăruit neamului românesc picăturile de apă vie care a început să-l readucă la viață. El nu a aceptat compromisul și a arătat direct, cu rostirea sa domoală dar netremurată, către toți cei ce ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă fără opreliști. Avea să-mi spună, dulce dojenitor, întruna din întâlnirile noastre publice: „este vremea să le spunem pe numele lor adevărat, domnule general, tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ei ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua". Alături de alții, la fel de trist înainte plecați, precum Florin Constantiniu, Florin Dobrinescu, Augustin Deac sau Emanoil Emandi, Maestrul Gheorghe Buzatu este deja în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ziditori al dreptului nostru la demnitate, care se ridică în Timpul Superior ca și Columne peste veac a căror prezență nu o mai poate ignora nimeni. Acolo, în Altarul studiilor sale din Centrul de studii Europene, nu a căutat nimic pentru sine. A trudit la Istoria secretă a celui de Al Doilea Război Mondial, a refăcut memoria Mareșalului, a descris sensul devenirii noastre geopolitice prin proprie și sănătoasă viziune. Nu s-a sinchisit de blamul activiștilor simbriași și și-a continuat dramaticul destin chiar în spațiul public politic, alături de alte mari personalități, pe axa consolidării ideii naționale. Nu îndrăznesc să intru în vastitatea operei sale pentru a nu fi ridicol. Cu toate că îmi este cunoscută, accesibilă și dirigiutoare. Pentru că trebuie să ne interzicem să substitui cu câteva vorbe, fie ele pline de sens și îndreptățite, viața și opera unui asemenea Om. Scriu aceste rânduri cu senzație că cel trecut dintre noi mă privește. Mă consolează gândul că voi rămâne vrednic de mărturia sa de prietenie, de dialogurile noastre la obiect, de moștenirea crezului său filosofic și mai ales de împlinirea datoriei de a-L restitui memoriei colective prin dreaptă lucrare publică. A plecat Maestrul la locul hărăzit, lângă cei ce-L așteptau să întregească constelația academică. Dar Spiritul Lui a rămas aici și ne obligă să întregim Oastea iubitoare de Neam și Adevăr. Pentru că numai Adevărul, mai ales cel istoric, ne face liberi și demni.

Gheorghe Buzatu - In Panteonul marilor oameni se ştiinţă ai Ţării, pe care a iubit-o şi respectat-o cum numai el a ştiut - Şerban Alexianu

Cuvintele nu au cum să acopere uriasa şi nedreapta durere în faţa dispariţiei fizice surprinzătoare a Profesorului Gheorghe Buzatu.Şerban Alexianu, art-emis In Istoria României, monumentala sa opera cu referire în special la epoca celui de-Al Doilea Război Mondial, a însemnat dovada probităţii ştinţifice de o excepţionala rigoare. A dispărut un mare istoric, un om de o valoare deosebită,un mare şi adevarat Patriot Român, care a făcut totul, fără de rabat, să arate adevărul aşa cum a fost el. Uriaşa sa operă, clădită cu dăruire şi pasiunea unui mare cărturar, a însemnat şi efortul fizic, nu uşor, care probabil i-a ruinat sănătatea. Mai avea multe de spus si de infaptuit, in urma lui ramane o mare pierdere, un gol urias, care va fi greu daca nu imposibil de acoperit. Consternaţi, înmărmuriţi nu putem înţelege şi accepta vrerea soartei nemiloase. Am rămas mai săraci şi parcă mai neajutoraţi, în lipsa pasiunii pe care o punea în munca sa de cercetare, a capacităţii deosebite de a discerne adevărul de minciună şi puterea fără de odihnă ca împreună cu colaboratorii săi atât de pretioşi să facă posibil ca admirabilele şi nesfârşitele pagini de istorie să fie scoase la lumina zile. Locul său trebuie meritoriu să se regăsească în Panteonul marilor oameni se ştiinţă ai Ţării, pe care a iubit-o şi respectat-o cum numai el a ştiut. Ar fi o initiativa deosebita ca Institutul de Istorie al Academiei de la Iasi sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aseze în locul ce i se cuvine.

O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor. Veşnica pomenire, domnului profesor de identitate naţională! - General (r) Aurel Rogojan
Omul care s-a înălţat la gloria cerească, după destule poveri ale nerecunoştinţei în viaţa pământeană, s-a născut la data de 6 iunie 1939. După absolvirea studiilor de 10 clase ale şcolii elementare, medii şi la Liceul Regele Ferdinand din oraşul Râmnicu Sarat (1946-1956), a urmat cursurile Facultatii de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1956-1961). După absolvirea facultăţii, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol" al filialei Iaşi a Academiei Române (1961-1992), apoi, ca cercetător ştiintific principal I al „Centrului de Istorie şi Civilizatie Europeana al Filialei din Iaşi a Academiei Române" (1992-1997), profesor de „Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale" la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997), iar până la 20 mai 2013, profesor consultant la Universitatea „Ovidius" din Constanţa. In paralel, a îndeplinit şi funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului „A. D. Xenopol" din Iaşi (1975-1990), precum şi pe cea de director al Centrului de Istorie şi Civilizatie Europeana al Filialei Iaşi a Academiei Romane (din 1992). In legislatura 2000- 2004 a fost senator al României.
General (r) Aurel RogojanInainte de toate, istoricul Gheorghe Buzatu a fost un spirit temerar. Un ilustru cavaler al istoriei naţionale, profesorul univ. dr. Gheorghe Buzatu s-a ridicat la Dumnezeu, întru slăvirea neamului său. Luni, 20 mai 2013, marele dascal de identitate naţională şi permanentul competitor în lupta pentru adevărurile incomode ale naţiei sale a căzut la datorie, în atelierul de cercetare de la de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană - Iaşi al Academiei Române, alături de colaboratori şi înconjurat de cărţile şi manuscrisele sale. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani. In noaptea ce a precedat plecarea dintre noi a blândului om, la ora 00,57 mi-a trimis un ultim E-mail din lunga serie a corespondenţei cu care m-a onorat în jumătatea de an de când ne-am cunoscut personal. Peste şase ore şi trei minute, punctual cum a fost întreaga viaţă, a intrat în biroul de lucru, să-şi continue temerara operă de cercetare şi reabilitare a a adevărurilor istorice ascunse, falsificate, confiscate ori negociate la masa învingătorilor vremelnici, în bătălii încă nedecisive ale marelui razboi pentru istoria adevărata a românilor. Istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar care, în condiţiile dificile ale perioadei regimului trecut şi-a asumat riscurile investigării subiectelor „tabu", care atrăgeau automat punerea cercetătorilor la index. Cercetările sale în arhivele occidentale, preponderent din S.U.A., au relevat fapte de reală demnitate naţională, de care cei care au scris istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu au ţinut seama. După 1990, profesorul Gheorghe Buzatu a fost deschizător al adevărurilor secrete ascunse în arhivele de la Moscova. Şi de aceasta dată, interesul său a fost tot pentru subiecte pe care nicio parte oficială nu le-ar dori tranşate, astfel ca trecutul să nu ne mai rezerve surprizeî viitor. Finalitatea intreprinderii temerare a cercetării istoriei secrete ascunse prin arhivele străine a fost, poate în mod oarecum paradoxal, redescoperirea faptelor din arhivele naţionale care privesc personalităţile puternic contestate ale perioadei interbelice şi a celei postbelice, până la instaurarea regimului politic impus de ocupaţia lui Stalin, cu acceptul marilor puteri aliate occidentale. Regimuri politice aflate în ireconciliabilă opoziţie-cel comunist, anterior anului 1990 şi cel - sau cele, de după - au avut aceiaşi pozitionare faţă de Corneliu Zelea Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România şi faţă de mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 . Atât în primul caz, cât şi în al doilea, interese de factură externă au dictat care sa fie atitudinea oficială a statului român fata de cele două incontestabile figuri istorice. Istoricul Gheorghe Buzatu a căutat răspunsul paradoxului în faptele istorice şi a pus în circuitul informarii publice zeci de volume de documente, până la acel moment închise în cutiile prăfuite ale Arhivelor Naţionale, unele nedeschise de la constituirea fondurilor arhivistice. Explozia informaţională brută, fără comentarii, lasă cititorilor libertatea propriilor opinii. Din acest motiv, profesorul Buzatu a atras „mania proletară" a noilor cominternişti. Chiar în saptamana dinaintea plecării „blândului om", descendentul militantului stalinist Leon Tismeneski s-a lansat intr-un ignobil atac la adresa marelui istoric, pângăridu-ne, astfel, unul dintre simbolurile sublimului naţionalism. Odată cu trecerea în nefiinţă a a profesorului Gheorgeh Buzatu, istoriografia naţionala pierde unul dintre marii apărători ai identităţii nationale, un combatant cu armele ştiinţei pe fronturile noului razboi informaţional, ale cărui resorturi secrete le-a descifrat şi adus în lumină, cu preţul unei vieţi puse pe altarul Neamului Românesc. Veşnica pomenire, domnului profesor de identitate naţională!

Schiță de portret în culorile duhului unui neam - Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. Formula sa de personalitate face parte din marea familie de spirite libere ale istoriografiei românești postbelice, în particular, postdecembriste, care au refuzat să se supună ordinului de îngenunchiere a gândirii românești și de automutilare identitară, așa cum cereau insistent cei ce s-au insinuat în fruntea culturii române călărind pe creasta de val stârnită de revoltații care l-au dat jos pe Ceaușescu în decembrie albastru. Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, art-emisCeaușescu trebuia să cadă, fără îndoială, dar nu ca să vină la pupitrele conștiinței românești profesorii de antieminescianism, de antiromânism etc. și nici pentru ca unii să poată visa liber la un plan de o așa de teribilă zdruncinare a poporului român încât să nu-și mai poată reveni, nu 20 de ani, cum a proorocit Brucan, ci 100 de ani, cum li se arată și cum năzuiesc următorii lui. Într-un asemenea câmp de încrâncenări răzbate pe linia din față a frontului minunatul Gheorghe Buzatu. Grăbindu-se să dezgroape documente în arhivele de la Moscova, știind ce preț are clipa cea repede, istoricul și deopotrivă patriotul fără pereche ne-a oferit una dintre primele lucrări de gravă analiză asupra Cominternului prevenindu-ne asupra primejdiei reconquistei cominterniste, ceea ce s-a și întâmplat, din nefericire. Gheorghe Buzatu este între istorici cel mai aporpiat de formula istoriografică ilustrată de Nicolae Iorga, aceea a unui istoric de largă cuprindere a domeniilor, astfel că a scris despre marile personalități riscând să ia în piept curentul ca în cazul cărții despre Antonescu, a elaborat cele mai complete monografii asupra unei dintre chestiunile cheie ale istoriei, chestiunea petrolului, ilustrând astfel formula celebrelor monografii asupra chestiunilor cruciale pentru istoria unui spațiu, ale aceluiași Nicolae Iorga etc. Gheorghe Buzatu n-a râvnit la castraveții Egiptului și n-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi. A traversat cu o uluitoare demnitate necazuri insuportabile, neîncovoiat, asemenea unui brad bătrân, cum așa de frumos s-a exprimat marele Iorga. El este emblema de demnitate a unei epoci nefericite din istoria noastră, este cheia de înțelegere a dramei intelectualității autentice a României, este un om care s-a pus pe sine susținere deznădejdilor care ne dau târcoale tot mai strânse. Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatul s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții acestui popor, Amin!

O pierdere majoră pentru istoriografia românească - Prof. univ. dr. Petre Ţurlea

O pierdere majoră pentru istoriografia românească este dispariţia fiinţei pământeşti a profesorului Gheorghe Buzatu.
Dar profesorul Gheorghe Buzatu a fost şi un mare patriot: a pus toată ştiinţa sa şi munca sa în slujba Neamului său. de aceea, amintirea
Profesorului Gheorghe Buzatu va rămâne ca un îndreptar pentru noile generaţii de istorici, chemate a-i urma pilda de profesionalism şi pilda de patriotism.
Dumnezeu să-l ierte!

Gheorghe Buzatu, istoric savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio
Prof. univ. dr. h.c. Gheorghe C. Mihai

A încetat brusc din viață una din cele mai viguroase, mai profunde, mai creatoare personalități ale spiritualității românești, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, istoric ieșean de anvergură europeană, autor a zeci de cărți și sute de studii de analiză a istoriei României moderne și contemporane, cel care a publicat documente incredibile din perioada 1935-1950. Avea 74 de ani. Savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio, profesorul Gheorghe Buzatu lasă generațiilor viitoare o operă care, chiar neterminată, va rămâne vie în patrimoniul culturii universale. Pentru eram în relații excelente, schimbul nostru de idei prin e-mail devenise captivant după ce am publicat cartea „Convorbiri dialogale privind temeiurile dreptului".
Prof. univ. dr. h. c. Gheorghe C. Mihai, art-emisPrin toate mijloacele media se inoculează ideea că nu avem personalități adevărate, că nu promovăm valori autentice, iar despre decesul neașteptat al lui Gheorghe Buzatu nu suflă nimeni un cuvințel. Așa, în ultimul deceniu ne-au părăsit discret mari matematicieni, mari fizicieni, filosofi, juriști, biologi, sociologi și psihologi, acoperiți de o tăcere jignitoare și vinovată prin lamentațiile orăcăitoare că nu avem personalități creatoare, nu avem valori autentice. Ba avem, avem bătrâni de staturi amețitoare, avem tineri care crează major în spațiul cultural mondial, în contextul în care școala românească e mereu arătată cu degetul că e de proastă calitate, e ineficientă. Avem școlile de istorie și matematică de la Iași, școlile de medicină și arheologie de la Cluj, școlile de psihologie și lingvistică de la București, școlile de economie și agronomie de la Timișoara, avem savanți uriași la Sibiu, la Craiova, la Arad și Constanța, dar constant se profesează ideea că nu există valori autentice, nu personalități. Dimpotrivă, domnilor, ele există, sunt de o forță copleșitoare, dar sunt ideologic împărțiți în „ai noștri" și „ai voștri", în politic „buni" și „răi". Gheorghe Buzatu, istoricul, este „rău", „al vostru", un iubitor de deplină devoțiune pentru națiunea română, de un atașament nețărmurit în continuitatea spiritului național. Mă întreb ce o fi zis marele matematician Viorel Barbu de nu se mai știe nimic despre el? Dar profundul fizician Ion Bica? Neîncadrabilul fizician Liviu Sofonea? Dar filosoful Mircea? Dar atâția alții, uitați până și în moarte? Cine să ne trezească altcineva decât noi înșine? E o durere în nerăspunsul nostru, celor care încă mai suntem, în răspunsul generațiilor care poartă povara continuării a ceea ce a făcut Gheorghe Buzatu pentru cultura noastră, pentru naţiune. Da.Dinu Săraru, art-emis

Un mare român cu statură de istoric naţional - Dinu Săraru

A plecat în lumea drepţilor un bărbat harnic care o viaţă întreagă s-a bătut cu scrisul şi cu glasul său să facă dreptate istoriei noastre naţionale. A fost şi rămâne un mare istoric care, pentru verticalitatea lui, pentru vocaţia lui în numele sincerităţii şi a adevărului istoric, pentru răbdătoarea lui cercetare îl pun alături de acad. Florin Constantiniu. Va fi greu să egaleze cineva, foarte curând, statura sa de istoric naţional.

Mareşalul Adevărului Istoric Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist - Chişinău

Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.
Este o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa istorică şi pentru oamenii care l-au ştiut.
A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut, dar cărţile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună. Cu tristeţe şi deznădejde, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul său.

Expresia desăvârşită a naţionalismului sublim - Victor Roncea

Blândul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri. A plecat de „la muncă", unde se găsea, de altfel, zi de zi, începând cu orele 7.00, lucrând neobosit şi neîntrecut pentru Neamul sau, în slujba adevărului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, înconjurat de cărţile sale, unde se afla alături de bunii săi colegi de la Centrul de Istorie şi Civilizatie Europeană - Iaşi al Academiei Române. Pe 6 iunie ar fi împlinit 74 de ani. Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia românească, ai cărei stâlpi de rezistenţă cad rând pe rând, lasând loc liber brigăzilor roşii de epigoni şi venetici.Victor Roncea şi prof. Gh.Buzatu Gh. Buzatu a fost un cavaler neîntrecut al Adevarului absolut. Un mare luptător pentru cauza naţională. După mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost şi rămâne expresia desăvârsita a naţionalismului sublim, a naţionalismului cult, a naţionalismului viu, care arde ca o flacără ce nu va putea fi stinsă niciodată. Pentru ca reprezintă Istoria reală, aşa cum a fost şi cum a scris-o marele istoric al României trecute, prezente şi viitoare, Gheorghe Buzatu: Sine ira et studio.
Am avut bucuria dumnezeiască să lucrez cu Profesorul la editarea volumelor „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu", o lucrare la care a ţinut foarte mult. „De abia de acum, de la publicarea Documentelor din Arhiva Codreanu, începe cu adevărat cercetarea istorică privind fenomenul Mişcării Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora de acum încolo", spunea adeseori Profesorul, invocând şi faptul că primul interesat de aceste arhive, aflate în trecut sub lacăte grele, în posesia Securitatii şi apoi a S.R.I., înainte de a ajunge la C.N.S.A.S., a fost unul dintre foştii ambasadori americani în România, chiar la începuturile anilor '90. Durerea este prea mare. Singura noastra consolare este că Profesorul a plecat acum la regăsirea cu marii săi colegi, N. Iorga, V. Pârvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Brătianu, Florin Constantiniu... Dumnezeu să-l odihneasca în pace, alături de toţi cavalerii românismului din opera sa! La Revedere, Dom' Profesor!

Apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român - Col. (r) Ion Petrescu, art-emis

Ultima oară l-am văzut pe profesorul Gheorghe Buzatu - apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român, aşa cum a fost, în cel de-Al Doilea Război Mondial -, la Maia, acolo unde, anual, unul dintre discipolii săi, distinsul profesor Jipa Rotaru, organizează reuniuni de excepţie, pentru mintea, inima şi adevăratul trecut al devenirii naţiunii noastre. Magistrul Gheorghe Buzatu stătea în aer liber, la o masă, pe un tăpşan cu iarbă verde, nu departe de cortul militar în care îi plăcea să îi asculte pe mai tinerii confraţi. Privirile sale erau ale unui om împăcat cu soarta lui. Răbdător cu cei din jur.
Când a primit, în semn de supremă cinstire, a întregii sale cariere de istoric naţional, sabia înmânată celor distinşi cu titlul simbolic de Cavaler de Clio, a scos-o printr-un singur gest, viguros, aidoma felului în care a mânuit condeiul cu care a descătuşat lucrurile tăinuite despre idealurile şi finalul vieţii mareşalului Ion Antonescu. Semn al unui luptător până în ultima clipă a existenţei sale. De Român Demn.

S-a stins din viață un OM - Mircea Vâlcu-Mehedinți

L-am cunoscut pe Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu în anul 1993. Atunci am început eu să cercetez documentele din Arhivele Naționale. Intrând în sala de studiu, am găsit un loc lângă un cercetător. Nu-l cunoșteam, nu știam cine este. Într-o pauză, am intrat în vorbă. S-a prezentat, simplu: Gheorghe Buzatu. Pentru mine a fost cea mai mare surpriză. Nu-mi venea să cred. Oare acest cercetător să fie renumitul istoric, Gheorghe Buzatu? Da, dânsul era! De o modestie rară, neîntâlnită de mine în viață (atunci aveam 72 de ani). Acest MARE Om, era renumitul istoric, Gheorghe Buzatu, cel care scrisese sute de articole despre Istoria neamului nostru, publicase zeci de cărți. Și toate erau scrise după izvoare, după materiale documentare originale, pe care le studiase în Arhiva Națională. Tot ce a scris el, era viu, nu a scris niciodată, așa cum o fac o mulțime de „istorici", precum vorba noastră românească, născută din practica celor întâlnite: „cărți din cărți se fac". Ori, acest eminent istoric, neegalat în timpurile noastre, nu a scris decât, repet, după studii îndelungate, cercetări inimaginabile în arhive şi biblioteci, nu numai din ţară. Fiecare dosar pe care l-am cercetat eu, avea scris în opisul obligatoriu, numele de Gheorghe Buzatu. Și numai eu, pentru lucrările pe care le-am publicat, am cercetat peste o sută de mii de documente! L-am întrebat, dacă mai sunt dosare în Arhivele Naționale pe care să nu le-ar fi cercetat dânsul? Mi-a răspuns, zâmbind: S-ar putea să mai existe, câteva...
Acesta era marele istoric, fără egal în ultimele decenii. A fost unic!. Și, deodată, am aflat dureroasa veste: s-a stins la datorie! Inima i s-a oprit, fiind la Institut, în biroul său, la masa de lucru. Am urmărit posturile de televiziune. Toate comentau arestarea lui Becali, dar niciun cuvânt despre cel care se stinsese, despre Eminentul Om de Ştiinţă, cel mai mare istoric al românilor și românității! Așa apreciază șleahta care conduce tot ce mișcă în România! Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în pază. Îl plâng din suflet.

S-a mutat în Veşnicie asemenea unui apostol - Prof. Zoe Bratu

Cu adâncă smerenie, ne înclinăm în faţa celui ce a fost marele iubitor de Adevăr Istoric, Profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu.
Nicolae Bălcescu ne spunea că „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-ânsa îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul."
Prin remarcabila sa operă de o viaţă Istoricul Gheorghe Buzatu a scris un fundamental capitol în „Biblia Istorică" a Neamului Românesc, mutându-se în Veşnicie asemenea unui apostol şi lăsându-ne ca testament, nouă tuturor, trei cuvinte: „Basarabia e România! ".

Marele Maestru al Demnităţii naţionale a plecat la „Întâlnirea cu Mareşalul" Ion Măldărescu

Atunci când ne confruntăm cu o pierdere ireparabilă, cum este cea a eminentului istoric şi cercetător Buzatu, de aceeaşi mărime contemporană cu regretatul acad. Florin Constantiniu, zestrea spirituală românească pare să se împuţineze. Poate cineva exprima sau compensa finalul pământean al unei fiinţe nobile? Mi-e teamă că nu! Neamul Prof. Gh. Buzatu & Ion Măldărescu, art-emisRomânesc se desparte de un mare Român, un mare OM, un mare Istoric, un mare Patriot! Avem însă, Opera sa, care rămâne - cel puţin, pentru o lungă vreme - o inegalabilă lecţie de istorie adevărată şi de românism. Singura „recompensă" prin care îi putem cinsti eforturile este preţuirea armei defensive şi drepte a adevărului istoric pe care ne-a lăsat-o moştenire, a muniţiei generoase pe care marele cercetător a adunat-o cu perseverenţă de-a lungul deceniilor, depozitând-o cu minuţiozitate şi mai ales, cu efort şi trudă de Sisif, între filele cărţilor sale. Parte integrantă a arsenalului naţional şi forţa supravieţuirii noastre ca popor! Ne-am întâlnit, profesorul Gheorghe Buzatu, prof. Jipa Rotaru, prof. Ion Coja... şi cel care semnează aceste rânduri, cu mulţi ani în urmă - ca membrii fondatori Ligii „Mareşal Ion Antonescu", la prima Conferinţa Naţională a acesteia, desfăşurată sub preşedinţia de onoare a profesorului Josif Constantin Drăgan, la Bucureşti. Anii au trecut şi, străbătând aceleaşi cărări ale adevărului, legăturile cu profesorul au depăşit cu mult statutul de colaborare. Vreme de peste 23 de ani, lichelele, mercenarii, veleitarii, holocaustologii, măsluitorii şi făcătorii de istorie - din ce în ce mai numeroşi şi mai agresivi - au atacat în permanenţă, „la baionetă", România, adevărul istoric, documentele, mărturiile trăitorilor şi mărturisitorilor de bună credinţă ai unor întâmplări din tulburatul nostru trecut, mai ales cel „modern" şi/sau „recent". Şi, lichelele sunt numeroase! În acest păienjeniş ostil românităţii, dar slugarnic faţă de noii învadatori ai Ţării, profesorul Buzatu a devenit o atentă santinelă a Neamului Românesc. Cu înţelepciune, cu argumente şi cu dovezi bazate pe temeinicia cunoaşterii adevărului istoric, a luptat şi a ţinut piept pângăririi istoriei naţionale, atacurilor asupra demnităţii noastre, şi a importantelor personalităţi ale Neamului. Aşa cum „Tot ce-i românesc nu piere!", Profesorul va „trăi" în fiecare bun român, ultima sa carte constituind, de fapt, un veritabil „testament" pentru urmaşi: „Istoria să judece!".

Cinste Marelui Maestru al Demnităţii noastre naţionale, plecat la Întâlnirea cu Mareşalul, pe care l-a apărat ca nimeni altul!



Sursa:

http://www.art-emis.ro/eveniment/1602-a-plecat-la-intalnirea-cu-maresalul.html

Azi, un mare praznic creştinesc: SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte, pe 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei birui).

Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Christos, cerîndu-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dînd ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia: „instinctu divinitatis“ = „prin inspiraţie divină“, ce descoperă cum a fost cîştigată victoria asupra lui Maxentiu. Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Sfîntul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormîntat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

Împărăteasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocletian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreste, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Christos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Christos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin. Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfîntului Mormînt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazareth şi multe alte sfinte lăcaşuri. Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant“, „ferm“). La mulţi ani tuturor celor care poartă aceste nume!

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Doliu în familia P.R.M. şi în cultura naţională: A MURIT, LA VÎRSTA DE 74 DE ANI, MARELE DASCĂL DE ISTORIE GHEORGHE BUZATU

Partidul România Mare deplînge trecerea în veşnicie, luni, 20 mai, în jurul orelor 12,00, în urma unui stop cardio-respirator, a celui care a fost unul dintre cei mai mari profesori şi istorici ai României şi membru marcant al formaţiunii noastre, Gh. Buzatu. Născut în comuna Sihlea, judeţul Vrancea, la 6 iunie 1939, a urmat Facultatea de Istorie „Al. I. Cuza“ din Iaşi, unde şi-a luat şi doctoratul în Istorie. Între 1961 şi 1992 a lucrat în funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol“ din Iaşi, apoi, între 1992-1997 la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi. Totodată, Gh. Buzatu a fost profesor de Istorie contemporană şi relaţii internaţionale la Universitatea din Craiova şi, apoi, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa. În paralel, a îndeplinit şi funcţiile de secretar ştiinţific la Universitatea „A. D. Xenopol“ din Iaşi, precum şi pe cea de director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană – Filiala Iaşi a Academiei Române. A publicat peste 50 de cărţi. Ca politician, profesorul Buzatu a avut o activitate prodigioasă în rîndurile PRM, fiind ales senator de Iaşi, în legislatura 2000-2004, perioadă în care a fost şi vicepreşedinte al Senatului României. A fost vicepreşedinte al partidului, membru al Biroului Permanent şi al Comitetului Director, ca şi al Consiliului Naţional ale acestuia. Partidul România Mare transmite condoleanţe familiei îndoliate. Trupul neînsufleţit al lui Gh. Buzatu va fi depus astăzi, la Biserica „Sf. Lazăr“ din Iaşi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa:
Ziarul Tricolorul

Eurovision, sau Asiavision

Acesta e fondul problemei: concursul Eurovision nu-şi mai merită numele, avînd în vedere că la el participă mai multe ţări asiatice decît ţări europene. Te doare sufletul cînd vezi că Germania, Franţa, Italia, Anglia, Spania, Austria, Polonia şi alte ţări, care au dat muzicii universale mari valori, la manifestarea asta anuală se tîrăsc pe la coada vacii, fiind copleşite de invazia unor ţări ca Israel, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Turcia şi a altora, mai mult sau mai puţin caucaziene, dar toate orientale. Deşi manifestarea în sine are glazură atractivă, cu lumini, paiete şi artificii, dacă rîcîi cu unghia pojghiţa asta dai peste o formă sui-generis a „conflictului civilizaţiilor“. Dacă la fotbal, hm, mai treacă-meargă, lumea mai închide ochii – în cultură lucrurile stau altfel: Europa e Europa, iar Orientul Apropiat, sau chiar Asia sînt zone diferite. Eu, unul, mă consider ceva mai deschis la minte şi cu o cultură mai consistentă decît mulţi privitori, dar mă doare sufletul cînd văd că, de ani buni sau, mai degrabă, răi, Viena lui Mozart, Beethoven, Haydn şi Schubert e măturată de Tel-Aviv, Baku, Tbilisi, Erevan şi Ankara. Urmaşii lui Wagner, Verdi, Chopin şi De Falla nu mai au loc de urmaşii păstorilor de capre, unii de religie musulmană. În loc să fie o catedrală, Eurovisionul s-a transformat într-o geamie, sau o sinagogă – lăcaşuri de cult faţă de care am tot respectul, dar, vorba ideilor Ciu-Ce, ale lui Kim Ir Sen: una-i una şi alta-i alta. Acest concurs a fost gîndit ca o expresie a concordiei dintre ţările unui continent care nu e doar leagănul marii civilizaţii, ci şi locul de unde au pornit cele două războaie mondiale. Nu ştiu cine a avut ideea să îndese, cu furca, ţări care, efectiv, fac parte dintr-o altă parte a lumii, cu alte tradiţii şi manifestări comportamentale. Am înţeles că Israelul falsifică Istoria, dar şi Geografia? Noroc că la ediţia asta, ţara respectivă a stat pe tuşă. Dar a participat Azerbaidjanul, care are petro-dolari şi se agită cam prea mult în spaţiul european, de care nu aparţine. N-au luat parte Austria şi Polonia, dar ne-am pomenit cu nepoţii postului de Radio Erevan. La sfîrşitul anilor 1990, am făcut o vizită oficială, într-o delegaţie a Senatului României, în mai multe ţări asiatice. Într-o discuţie cu preşedintele Academiei din Kazahstan, am aflat ce vor aceşti oameni: EURASIA. Adică materializarea unui concept care n-are cum să prindă viaţă, fiindcă e artificial şi forţat. Mîine ne vom pomeni şi cu EURAFRICA, mai ştii? Îmi vine în minte şi un toast pe care l-a ţinut, cu un pahar de vin roşu în mînă, venerabilul Kurt Biedenhoff, preşedintele Senatului Germaniei. Era în martie 2000. Mă aflam la Bonn, tot într-o vizită a unei delegaţii senatoriale, şi am putut auzi ceea ce, în mod oficial, nu se spusese niciodată: părinţii fondatori ai Uniunii Europene au gîndit această construcţie ca o re-creare a vechii Europe, în limesul (hotarul) Imperiului Roman, pe fundamentele religiei creştine. Iată de ce nu e primită în Uniunea Europeană o ţară ca Turcia, de exemplu. Asta-i situaţia. Există construcţii şi organisme unde prevalează alte criterii, mai puţin restrictive cum este ONU, bunăoară. Amestecătura asta, la grămadă (hai, cu toţii, că şi noi sîntem oameni) nu merge şi periclitează buna funcţionare a unui organism care, şi aşa, are propriile sale probleme. Ce Dumnezeu, nu mai ştim pe ce lume trăim? Europa e Europa şi Asia e Asia. Poate că după 2-3 generaţii se vor naşte nişte minţi vizionare care vor vrea să le unifice, într-o formă sau alta, dar pînă atunci există aceste distincţii, dictate de o Istorie care nu este, nu are cum să fie comună. În 1683, la Asediul Vienei, turcii trăgeau, de la distanţă, cu tunurile cele mari (balameze) în turnurile Catedralei Sf. Ştefan – de neputinţă şi furie, pentru că nu reuşiseră să pătrundă în strălucita cetate. Acum, chiar Occidentul le-a predat cheile oraşului, de bună voie, ca să facă ce? Poate cineva să dea vreun nume de mare scriitor, compozitor sau pictor turc, comparabil cu cele din Apus? Nu, nu poate. Există o decalare şi o defazare istorică de care, fireşte, nu sînt vinovate generaţiile actuale, dar toate astea se pot rezolva în timp, cu răbdare şi înţelepciune.

Revenind la cea mai recentă ediţie a Eurovisionului, pot să spun că s-a întîmplat ceea ce oamenii cu capul pe umeri – dar nu şi exaltaţii bugetivori de la aşa-zisa Televiziune Română – au anticipat: bietul transsexual, cu nume imposibil, Ouatu a fost mediocru. Nu ştiu cum se face, dar un popor aşezat şi cu capul pe umeri se prezintă în faţa lumii, uneori, cu tot felul de ciudaţi. N-a mai venit nimeni cu un bărbat îmbrăcat în rochie şi cu voce de scapete, pardon, contra-tenor. Numai noi, românii. Piesa cu pricina a fost ridicolă, fără nici un motiv melodic, compusă la plezneală. Pe lîngă hermafroditul respectiv se agitau şi nişte saltimbanci de circ, care făceau roata şi serii de tumbe, cît pe-aci să-l sperie pe ăsta şi să-l distragă de la procesul de „ejaculare“ a ouălor. Presa ne-a tot bombardat cu poze şi informaţii, că anonimul Ouatu s-ar afla în mare dragoste cu cîntăreaţa de operă Angela Gheorghiu. Dacă e aşa, i-am pus cruce şi ăsteia. Să-ţi laşi, tu, o mîndreţe de bărbat, celebritate mondială, tenorul italian Roberto Alagna, şi să te înhăitezi cu un neica-nimeni, de pe fundul Gropii lui Ouatu – ce degradare! Ce le va spune preotul la cununia lesbi? „Şi-acum, una dintre voi să sărute mireasa“… Apropo: care din ele o să aibă o rochie de mireasă cu mai multe bibiluri şi mărgele colorate? Acum ştim şi cum a devenit Ouatu contra-tenor: el e contra unui singur tenor, Roberto Alagna! De ani de zile, participarea României la Eurovision e lăsată pe mîna unei găşti abuzive, care taie şi spînzură la TVR. Nu ajungea parazitul Dan Manoliu (care, zilele trecute, declara presei că „Cezar e ca un buldozer!“) – acum şi-a vîrît coada şi indi-romul Claudiu Elwis Săftoiu. Pe legea mea, ăsta ar fi obţinut un punctaj mai bun! Imaginaţi-vă că fostul director al SIE, cu apucăturile sale de „şef al spionilor“, ar fi cîntat deghizat în Indira Gandhi, cu un zbenghi în frunte, făcut cu carioca, iar cîntecul ar fi fost „Toţi duşmanii moare, că io am valoare“. Sau ultimul şlagăr al lui Nicu Paleru, difuzat de canalul Etno TV: „De trei zile stau în gară, după mucuri de ţigară“. Iar reflectoarele ar fi scris pe cer, cu litere imense: ELWIS. Succes garantat. Totuşi, cine sparge gaşca aia de la TVR, unde taie şi spînzură nişte diletanţi plini de ifose, lăsaţi de capul lor, pe bani publici? E ca şi cum ne-am prezenta în Cupele Europene la Fotbal cu echipe ca Veioza Frecăţei şi Pîrţîiţii de la Cogealac. Nu merge aşa. E prestigiul ţării în joc.

N-aş vrea să închei înainte de a-mi exprima dispreţul faţă de cîrdăşiile dezgustătoare ale votului. La fel ca şi în anii precedenţi, vecinii şi-au acordat voturile unii altora, într-o solidaritate a pigmeilor care a enervat milioane de oameni. Totul era previzibil: Lituania dădea puncte mari Estoniei, Estonia – Rusiei, Georgia – Armeniei şi viceversa etc. Atunci, au procedat la fel şi ţările din Occident. Aşa a cîştigat Danemarca, pentru a nu cîştiga, din nou, Azerbaidjanul. Ce vot mai e ăsta? Ce exprimă el? Nimic. Personal, mi-au plăcut interpretele şi cîntecele cu care s-au prezentat Finlanda şi Belarus. Foarte bine s-a prezentat şi englezoaica Bonnie Tyler. Din păcate, ele n-au putut învinge „complotul bubei“, de care scria Haşdeu. În concluzie, încă un rateu. Atractiv ca spectacol, dar nociv în fond.

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 19 mai 2013

MERSI, HAI PA !

Incredibil, dar adevărat. Acesta a fost salutul de despărţire al lui Victor Ponta adresat unor ziarişti la finalul unor declaraţii de presă ad-hoc. Dacă acesta este un salut de prim-ministru al unui stat european, cum este România, adresat unor ziarişti în faţa camerelor de luat vederi, atunci înseamnă că ne merităm soarta. Cînd noi am spus că Victor Ponta este infantil, iar funcţia de prim-ministru este o căciulă prea mare pentru el, nu ne-a crezut nimeni. Prima dată am spus-o atunci cînd, invariabil, apărea în faţa aceloraşi camere în ţinută lejeră, fără costum şi cravată, dar cu pretenţii de mare politician. Era cît pe ce să credem că, între timp, a înţeles că şi haina îl face, oarecum, pe om şi a trecut la ţinuta oficială, corespunzătoare funcţiei. Dar, stupoare, iată că infantilismul din el răbufneşte şi îl dă de gol, adeverindu-se încă o dată, dacă mai era cazul, că acesta nu este decît încă un experiment nereuşit pe spatele acestei biete ţări. Nu ştim şi nu vom înţelege niciodată de ce a trebuit să satisfacem, noi, ca popor român, dorinţele bolnăvicioase ale unor lideri politici de a-şi lansa în structurile de comandă ale ţării – şi încă la ce nivel! – copii, gineri, fini, nepoţi sau alte rubedenii. Încă nu am reuşit să înţelegem că Victor Ponta este tot un Adrian Năstase sau un Ilie Sârbu, că Dan Şova este tot un Viorel Hrebenciuc, că Nicolae Bănicioiu este tot un Dan Matei Agathon, că Relu Fenechiu este tot un Miron Mitrea, că Titus Corlăţean este tot un Mircea Geoană – şi exemplele pot continua. Adică unii, precum cei numiţi, aparent retraşi pe locurile din spate ale sălii de spectacol, rămîn la pupitrul de comandă. Dar nici măcar aceştia nu îşi dau seama cît rău pot să le facă şi cum pot să le afecteze cariera, sănătatea, chiar libertatea, în general viaţa, unor tineri fără experienţă şi fără ştiinţa conducerii, cum este şi acest MERSI, HAI PA! de Victor Ponta. După cum se poate constata, viaţa pentru români devine din ce în ce mai grea. Grevele şi protestele celor care încă mai fac parte din clasa muncitoare se înteţesc. Disponibilizările iau amploare, fără ca guvernanţii să se gîndească la soluţii reale pentru miile de români aruncaţi în stradă, după ce în campania electorală se băteau cu cărămida în piept, minţind cum or să facă ei să curgă lapte şi miere pe toate drumurile în România. Impozitele şi taxele se aglomerează pe capetele românilor, iar inflaţia reduce drastic puterea de cumpărare. Totul este ca în legenda meşterului Manole, care ce construia ziua se dărîma noaptea. Aşa este şi în cazul românilor: ce se dă azi la salariu, mîine se transformă în nimic. Bolnavii sînt plimbaţi pe drumuri de nişte baroni locali care au timp de şpriţuri şi chermeze, numai de rezolvarea problemelor sociale – nu. Medicamentele şi alte bunuri trebuincioase lipsesc cu desăvîrşire din spitale, pentru că primul-ministru evită, efectiv, să-l ia de gît pe contabilul liberal de la Sănătate şi să-l zboare cît colo. Noua politică a USL privind gazele de şist este total opusă celei de acum un an, cînd actuala Putere condamna vehement acest tip de exploatare. De fapt, unul dintre punctele Moţiunii de Cenzură depuse la adresa fostului Guvern Ungureanu se referea exact la gazele de şist. Ciolanul, fir-ar să fie! Poporul se opune. Totul scîrţîie din toate încheieturile. Certurile au reizbucnit cu şi mai mare amploare în aşa-zisa coaliţie de guvernămînt, USL. Liberalul Sorin Roşca-Stănescu parcă s-a supărat pe atîta ipocrizie a conducătorilor USL-işti şi s-a hotărît să spargă gaşca. Aşa s-a ajuns ca pentru a n-a oară atacurile grupărilor antagonice din USL să se acutizeze. Se asmut unii asupra altora ca şacalii în faţa unui cadavru de biet animal din savana africană, după ce a fost răpus de leu. Aşa că nu mai este mult şi sînt convins că vom spune şi noi la rîndul nostru: MERSI, HAI PA!, domnule Ponta!

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU,

Membru al Parlamentului European


Sursa:
Ziarul Tricolorul

Important praznic creştin DUMINICA ORBULUI

Duminica Orbului poartă încă un ecou al marelui praznic al Învierii. Orbul din naştere a primit de la Mîntuitorul Iisus Christos nu numai lumina ochilor trupeşti, fapt care, fără îndoială, i-a adus o negrăită bucurie. El a fost luminat şi sufleteşte, mintea, inima şi voinţa lui dovedind o vedere mai înaltă decît cea fizică, în fiinţa lui vădindu-se, cu anticipare, darurile luminii Învierii. Dovada o avem în felul înţelept în care le-a vorbit celor care-l ispiteau, fariseii interogîndu-l mai abitir ca, peste veacuri, miliţienii pe opozanţi, la anchetele din ţările comuniste. A doua explicaţie a legăturii cu praznicul Învierii decurge din faptul că izvorul Siloamului, la care după ce s-a spălat, după porunca Mîntuitorului, orbul şi-a căpătat vederea, prevesteşte botezul creştin. Noi cunoaştem, din istoria Bisericii, că în primele secole ale creştinismului, la Paşti, erau botezaţi catehumenii. La botez erau îmbrăcaţi în haine albe, pe care le purtau toată săptămîna luminată, ca simbol al purităţii lor, dar şi al luminării dobîndite.

ADUCEM BASARABIA ACASA - Proiect de lege

Expunere de motive privind iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru promovarea proiectului de lege cadru privind statutul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul României
Aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi la Uniunea Europeană au permis îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi, respectiv, de dezvoltare şi integrare europeană, iar apropierea de Republica Moldova este continuarea firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române.
Proiectul de lege, dincolo de implicaţiile sale politice, priveşte dezvoltarea comună culturală, educaţională, socială şi economică a cetăţenilor din cele două state, precum şi alte aspecte.
Republica Moldova reprezintă sub aspectul structurii etnice cel de-al doilea stat românesc, cu o suprafaţă de 33.843 de kmp şi o populaţie de 3.938.679 de locuitori, dintre care 72,20% s-au declarat români şi moldoveni, potrivit datelor recensământului din 2004. Sintagma de ,,moldoveni” prin care se mai desemnează aceştia în mod tradiţional nu indică în realitate nicio conotaţie etnică, ci doar una regională, şi este proprie tuturor locuitorilor nativi ai fostului Voievodat (Principat) al Moldovei, aşadar şi rezidenţilor din judeţele de est ale României.
De-a lungul timpului, teritoriul şi populaţia Republicii Moldova au avut o evoluţie convergentă cu restul spaţiului etnic şi cultural românesc. România şi Republica Moldova sunt două state care au în comun limba, istoria şi cultura; ele nu deţin o individualitate naţională separată, ci constituie doua fragmente ale aceleiaşi ţări.
Până în acest moment, statul român a inclus Republica Moldova în cadrul politicilor sale privind românii din jurul graniţelor. Aceste politici se adresează minorităţilor româneşti de pe teritoriul altor state şi promovării drepturilor şi culturii acestora între graniţele statelor pe teritoriul cărora trăiesc. În Republica Moldova însă, românii nu sunt o minoritate, ci baza populaţiei, locuitorii unui al doilea stat românesc. Prin urmare, este necesar ca România să adopte măsuri specifice direcţionate către cetăţenii Republicii Moldova şi problematica legată de aceştia, indiferent de rasă, etnie şi orice alte criterii.
Punerea în aplicare a prezentului proiect de lege presupune existenţa şi funcţionarea instituţiilor având competenţele si capacitatea necesară. Înfiinţarea şi continua funcţionare a Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova este o componentă a acestui demers instituţional. Situarea acestuia în structura autorităţilor puterii executive, în subordinea directă a Primului Ministru al României, îi creează prestigiul şi pârghiile instituţionale necesare îndeplinirii scopului său.
Ţinând cont de prevederile Legi nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, am întocmit prezentul proiect de lege a cărui avizare o solicităm.

Iniţiativă legislativă
Emitent: Parlamentul României

LEGE CADRU PRIVIND STATUTUL CETĂŢENILOR REPUBLICII MOLDOVA PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
PRINCIPII

Art. 1 Cetăţenii Republicii Moldova.
(1) România îşi asumă obligaţia de solidaritate faţă de cetăţenii Republicii Moldova.
(2) România oferă un regim special cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi persoanelor juridice de naţionalitatea Republicii Moldova, în limitele permise de normele europene şi de tratatele internaţionale la care România este parte.
Art. 2 Limite
(1) Prin aplicarea prezentei legi nu se aduce nicio atingere independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.

CAPITOLUL II
STATUTUL CETĂŢENILOR REPUBLICII MOLDOVA ÎN RELAŢIA CU ROMÂNIA

Art. 3 Recunoaşterea cetăţeniei române
(1) Procedura prevăzută de art. 11 din Legea 21/1991, atunci când petenţii au calitatea de cetăţeni ai Republicii Moldova, va fi derulată cu asistenţa Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, care va asigura consultanţă gratuită şi, la cerere, reprezentare în faţa autorităţilor competente.
(2) Autoritatea română competentă aplică aceeaşi procedură asistată de acordare a cetăţeniei şi în cazul acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care fac dovada că s-au declarat de naţionalitate română în actele oficiale din Republica Moldova.
Art. 4 Accesul cetăţenilor Republicii Moldova pe piaţa muncii din România
(1) România instituie pentru cetăţenii Republicii Moldova un permis de muncă special, valabil numai pe teritoriul României, pentru o perioadă de şase luni, cu posibilitate de reînnoire, care acordă cetaţenilor Republicii Moldova acelaşi drept la muncă şi aceleaşi drepturi conexe dreptului la muncă precum cele acordate de legislaţia in vigoare cetăţenilor români, pe teritoriul României.
(2) Acest permis de muncă se eliberează şi se reînnoieşte de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă.
(3) Permisul de muncă special se eliberează sau se reînnoieşte condiţionat numai de absenţa faptelor din cazierul judiciar.
(4) De asemenea, permisul de muncă special va fi refuzat persoanelor care au dispus de un astfel de permis şi care au încălcat limitele sale, lucrând într-o altă ţară a Uniunii Europene.
(5) Fapta descrisă în alin. (4) constituie infracţiunea de încălcare a limitelor conferite de permisul de muncă special şi se pedepseşte cu amendă penală sau închisoare de la o lună la şase luni.
Art. 5 Accesul la sistemul educaţional românesc
(1) În fiecare an şcolar şi universitar se va aloca un număr substanţial de burse pentru elevi şi studenţi originari din Republica Moldova. Acest număr de burse nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de Hotărârea Guvernului României, nr.968/2000.
(2) Obţinerea, între timp, a cetăţeniei române nu conduce la pierderea calităţii de bursier.
(3) Se constituie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova.
(4) Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova va acorda servicii gratuite de consiliere multidisciplinară şi de asistare pe lângă autorităţile şcolare şi universitare cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi la studii în România în vederea cazării acestora în bune condiţii şi a integrării lor optime în comunitatea şcolară sau universitară în care activează.
(5) Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova va organiza examene de admitere pentru candidaţii la bursele oferite de statul român.
(6) Structura şi regulamentul de funcţionare a Biroului pentru Integrarea Culturală şi Socială a Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.
Art. 6 Vizitarea Romaniei
(1) Dovada mijloacelor de întreţinere necesară obţinerii vizei de scurtă şedere pe teritoriul României de către cetăţenii Republicii Moldova are cuantumul de 30 de euro/zi, dar nu mai puţin de 150 euro ori echivalentul în valută convertibilă.
(2) Dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere se poate face şi prin certificate bancare şi numerar.
Art. 7 Alte facilităţi
(1) Copiii, studenţii de la forma de învăţământ de zi până în 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi şi pensionarii cetăţeni ai Republicii Moldova beneficiază pe căile ferate şi celelalte mijloace de transport public din România de aceleaşi gratuităţi şi reduceri de care beneficiază categoriile corespunzătoare de cetăţeni ai României.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova care deţin calitatea de veterani ai armatei române din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi veteranii din corpul de voluntari ai Republicii Moldova din timpul conflictului de pe Nistru din 1992, au dreptul să primească din partea statului român, la cerere, o indemnizaţie lunară egală cu cea achitată de România către veteranii de război cetăţeni români.
(3) Cererile de la alineatul de mai sus se primesc şi se soluţionează în cel mult 60 de zile calendaristice de către Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova.
(4) Costurile facilităţilor acordate conform alineatului precedent vor fi suportate de la bugetul de stat.

CAPITOLUL III
OFICIUL PENTRU GESTIONAREA RELAŢIILOR CU REPUBLICA MOLDOVA

Art. 8 Înfiinţarea Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova
(1) Se înfiinţează Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, organ cu personalitate juridică, ordonator de credite, funcţionând în subordinea directă a Primului Ministru.
(2) La conducerea Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova se află Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova.
(3) Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova este supus controlului parlamentar.
(4) Structura şi regulamentul de funcţionare a Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.
Art. 9 Atribuţiile Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova
(1) Pe lângă competenţele care rezultă din dispoziţiile de mai sus ale prezentei legi, Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova are următoarele atribuţii:
a. Să monitorizeze evoluţiile sociale, culturale, economice şi politice din Republica Moldova şi să întocmească rapoarte către Guvernul şi Parlamentul României.
b. Să controleze corecta aplicare a măsurilor dedicate problematicii Republicii Moldova şi cetăţenilor acestui stat care sunt incluse în legislaţia în vigoare.
c. Să acorde asistenţă juridică gratuită cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul României în domeniile vizate de prezenta lege.
d. Să vegheze la implementarea prevederilor prezentei legi.
e. Orice alte atribuţii îi vor mai fi acordate prin lege sau hotărâre de guvern.
Art. 10 Aspecte bugetare
(1) Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova şi Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni trebuie să primească alocaţii bugetare corespunzătoare necesarului îndeplinirii competenţelor şi obligaţiilor acordate în conformitate cu prezenta lege şi cu celelalte acte normative cu incidenţă în domeniu, alocaţii al căror total să fie cel puţin egal cu suma transferată de statul român minorităţilor naţionale de pe teritoriul României.

CAPITOLUL IV
COMITETUL INTERMINISTERIAL PENTRU
RELAŢIILE ROMÂNIEI CU REPUBLICA MOLDOVA

Art. 11 Organizare şi atribuţii
(1) În cadrul Guvernului României se constituie Comitetul Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova, la nivel de secretari de stat din cadrul fiecărui minister, care vor avea ca scop formularea politicilor şi propunerea de măsuri privind adâncirea colaborării dintre România şi Republica Moldova.
(2) În Comitetul Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova, în funcţie de necesităţi, pot fi cooptaţi şi directorii de agenţii guvernamentale.
(3) Comitetul Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova funcţionează sub preşedinţia Înaltului Reprezentant pentru Republica Moldova sau a Primului Ministru, în măsura participării acestuia din urmă.
Art. 12 Funcţionare
(4) Convocarea, organizarea şi secretariatul şedinţelor Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova se îndeplinesc de către Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova.
(5) Şedinţele Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova se ţin cel puţin o dată pe trimestru.
(6) Deciziile Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor săi şi sunt obligatorii pentru toate structurile centrale şi locale aflate în subordinea statului român.
(7) În cazurile în care pentru implementarea unei decizii a Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova este necesară emiterea unui act administrativ de către un organ din componenţa Executivului, termenul pentru emiterea respectivului act administrativ este de cel mult 30 de zile de la data comunicării deciziei Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova.
(8) Structura şi procedura detaliată de funcţionare a Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.

CAPITOLUL V
DISPOZIŢII FINALE

Art. 13 Termene
(1) Prezenta lege intră în vigoare într-un termen de şase luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial.
(2) Normele metodologice şi hotărârile de guvern necesare implementării legii de faţă vor fi publicate în Monitorul Oficial în cel mult trei luni de la publicarea prezentei legi.
Art. 14 Alte prevederi
(1) Acolo unde prezenta lege nu dispune, se aplică Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Sursa:
www.basarabia-acasa.ro

ADUCEM BASARABIA ACASA

Basarabia e pământ românesc, toți cunoaștem acest adevăr, însă modalitatea revenirii ei acasă reprezintă de multe ori o enigmă.

Dezlegarea este în România.

Sunt necesare 100 000 de semnături pentru susținerea unei legi care face din Republica Moldova o prioritate a statului român.

100 000 de semnături pentru 3 milioane de români.

ADU-I ACASĂ !

Potrivit articolului 74 din Constitutia României, “initiațiva legislativă aparține (…) unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot” iar “cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă legislativă trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei initiative”.
Campania de strângere de semnături ADUCEM BASARABIA ACASĂ își propune colectarea acestor semnături pentru sprijinirea unei inițiative legislative care va apropia decisiv cele două state românești. Este cel mai important exercițiu democratic de după 1990 privind românii de peste Prut.
Odată adoptată, legea ar face din Republica Moldova o prioritate a statului român. Printre prevederile cele mai importante se numără crearea unei instituții în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat românesc, obținerea mai ușoară a vizelor de intrare în România de către românii de peste Prut precum și integrarea basarabenilor în viața socio-culturală din România.
Inițiatoarea acestei propuneri legislative este Platforma Civică Acțiunea 2012, o coaliție de peste 30 de ONG-uri care susține ideea unirii Republicii Moldova cu România. Ca parteneri în această inițiativă așteptăm orice asociație sau persoană care nu uită că FRAȚII ÎN VECI VOR FI FRAȚI.

Situația pe județe

Număr total de semnături în acest moment: 20.499 (ultima actualizare: 12 mai)
București – 0766 482458 – bucuresti@actiunea2012.ro 11.492
Alba - 0746350788 – alba@actiunea2012.ro 46
Arad - 0724450235 – arad@actiunea2012.ro 0
Argeș – 0756336761 – arges@actiunea2012.ro 700
Bacău – 0761406906 – bacau@actiunea2012.ro 300
Bihor – 0745413106 – bihor@actiunea2012.ro 0
Bistrița – 0751550488 – lazar_paul_2006@yahoo.com 300
Botoșani – 0765487828 – botosani@actiunea2012.ro 700
Brașov – 0740157079 – brasov@actiunea2012.ro 450
- zona Rupea – 0752780605 – rupea@actiunea2012.ro
Buzău – 727103724 – buzau@actiunea2012.ro 200
Caraș- Severin – 0745298031 – cs@actiunea2012.ro 0
Cluj – 0741627795 – cluj@actiunea2012.ro 150
Constanța – 0737063377 – constanta@actiunea2012.ro 300
Dâmbovița – 0736979164 – dambovita@actiunea2012.ro 150
Dolj – 0762288154 – craiova@actiunea2012.ro 500
Galați – 744587068 – galati@actiunea2012.ro 250
Giurgiu – 0726740112 – giurgiu@actiunea2012.ro 120
Gorj – 0767177332 – gorj@actiunea2012.ro 300
Hunedoara – zona Hunedoara – 0756052645 – hunedoara@actiunea2012.ro 101
zona Valea Jiului - 0785464792 – valeajiului@actiunea2012.ro
Ialomița – 0768748062 – ialomita@actiunea2012.ro 150
Iași – 0752754234 – iasi@actiunea2012.ro 150
Maramureș – 0743892088 – maramures@actiunea2012.ro 10
Mehedinți – 0720935350 – razvan.lasculescu@yahoo.com 20
Mureș – 0749772281 – mures@actiunea2012.ro 350
Neamț – 0748859302 – neamt@actiunea2012.ro 400
Olt – 0788034667 – olt@actiunea2012.ro 700
Prahova – 0724997927 – prahova@actiunea2012.ro 150
Satu Mare – 0741129188 – satumare@actiunea2012.ro 40
Sibiu – 0742151589 – sibiu@actiunea2012.ro 100
Suceava – 0757567787 – suceava@actiunea2012.ro 2000
Teleorman – 0760279071 – teleorman@actiunea2012.ro 50
Timișoara – 0730929535 – timis@actiunea2012.ro 200
Tulcea – 0743488105- tulcea@actiunea2012.ro 80
Vâlcea – 0746476937 – valcea@actiunea2012.ro 280
Vaslui – zona Bârlad – 0767398254 – barlad@actiunea2012.ro 60
- zona Vaslui – 0757412691 – vaslui@actiunea2012.ro
Vrancea – 0721638433 – vrancea@actiunea2012.ro 101
Diaspora (contact) – Tatiana Miron – (0039) 3207686490 – tatiana@actiunea2012.ro

Dacă în județul vostru nu apare nici un coordonator, ajutați-ne, fiți voi persoana care să coordoneze campania de semnături.

Sursa:
www.basarabia-acasa.ro