15 aprilie 2013

Scrisoare Deschisă Poporului Român, trimisă de arhimandritul Iustin Pârvu



POPOR ROMÂN

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, cînd tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat. Acum 7000 de ani, cînd alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mîndria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pămînt. Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai tîrziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cît timp o să te laşi neglijat? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească atîta timp cît ai fost unit, nici romanii care au stăpînit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpînită de Dacii liberi, nici turcii, care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalîc. Toate marile înfrîngeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÎT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, cînd întreaga Europă tremura de teama islamului. Sîngele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii. Acum, tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Cînd îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări, pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întîmple asta? Astăzi, popor român, pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma? Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sînt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cît mai mult în funcţie şi să cîştige cît mai mult. Tu taci! Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile ţării, aceleaşi mine de aur, argint, sare, mierea acestui pămînt, sînt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam. Tu taci! Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro-ungare, drepturile românilor sînt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci! Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vîndă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Cîţi dintre ei sînt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gîndit la asta? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci! Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sînt trădătorii, linguşitorii, vînzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci! Astăzi, Parlamentul şi Guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pămînturile şi întreprinderile „nerentabile“ la indicaţiile unor străini de neam, cărora le cîntă osanale, unor arendaşi străini, spunînd că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămîne pe butuci. Tu taci! Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sînt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pămînt, cine le sînt strămoşii şi care le sînt meritele:

1. Vechile situri arheologice sînt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmizegetusa, Grădiştea, Munţii Buzăului, sînt vîndute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi, care habar nu au că în pămîntul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci!

2. Elemente din tezaurul ţării sînt trimise „la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci!

3. Arhivele ţării sînt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vînd, la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sînt „judecaţi“ de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică „mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi cînd avem nevoie de serviciile tale“. Tu taci! Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pămînturi străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că sîntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să cumpărăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întîmplat peste noapte şi nu este urmarea politicii sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întîmplă românului azi nu i se datorează lui. Tu taci! Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci! Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci! În divan, se fură la 2-3 mîini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mînuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întîmplă nimic. Tu taci! Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe Internet sau nu primesc un SMS. Tu taci! Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu feşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci! Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întîmplă nimic. Ceva mai tîrziu, hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac cînd se intonează Imnul României, dar cîntă cu foc Imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac! (Ei, nu! Vadim şi Funar n-au tăcut – nota red.) Tu taci! Guvernanţii nu fac altceva decît să te jupoaie, îţi bagă mîna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai cîştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsîndu-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci! Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănînci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci! Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci! Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar Parlamentul, darmite să te mai consulte pe tine… Tu taci! Un român plecat de acasă descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădînd jurămîntul făcut la învestire. Tu taci!

ASTA SE ÎNTÎMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întîmplă să se răsfrîngă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvînt. Te-aş lăsa să lîncezeşti, să dormi pînă se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întîmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mîine şi o dată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. Cît o să mai taci? Trezeşte-te, Popor Român, trezeşte-te, român adormit, şi nu lăsa să se şteargă, dintr-o trăsătură de condei, tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe cînd tu ştiai să scrii.

IUSTIN PÂRVU

Sursa:
Ziarul Tricolorul

0 comentarii: