EUROPA – BRAZILIA: 10-1

PREŞCOLARUL SCOLARI

Nu credeam că, într-o lună a lui cuptor în care românii au avut parte de fotbal pînă la saturaţie, ar mai putea interesa, pe cineva, un meci între două echipe româneşti. După calamitatea naturală care a lovit Brazilia, umilită, la ea acasă, de ober-sturm-führerii germani, cu 7-1, era peste puterile mele să accept că un meci intern, dîmboviţean, ne-ar mai putea spune ceva. Dar, ca de atîtea ori, m-am înşelat. Fireşte, eu am dreptate şi cînd mă înşel, dar cine recunoaşte asta?

N-am vrut să mă duc la meci. Am fost la finala Cupei, cînd Astra Giurgiu a învins-o pe Steaua. Atunci, antrenorul fostei echipe militare era Mein Reghecampf. Acum, neamţul s-a făcut beduin, sub numele de Lawrence al Arabiei, cu prosop în cap şi cămilă la scară. Abia aştepta Prodan să iasă la Produs – fireşte, la produs senzaţie şi admiraţie, cu corpul ei sculptural. Acum, Steaua e antrenată de Tanţa şi Costel. În mod normal, intrînd în lumea bună a fotbalului european, cu puţine zile înainte de Champions League, Gîlcă ar trebui să-şi schimbe numele în Amigdală.

Aşa cum primarul Aradului, Falcă, are datoria morală să ia numele de Maxilar. Ştiţi care e culmea? Steaua de azi a jucat mai bine decît Steaua de ieri. Asta, deşi i-au lipsit cîţiva jucători de bază, ca Piovaccari, Gardoş, Pintilii şi, mai ales, portarul Tătăruşanu – în locul acesteia a venit un puşti din Ţările Baltice, Arlauskas, care n-are faţă de Steaua, la 11 metri s-a aruncat aiurea, bine că nu şi-a rupt noada.

A jucat, aşadar, mai bine Steaua – dar Astra a jucat şi mai bine, poate şi datorită lotului mai omogen şi atmosferei de la echipă. N-are rost să analizez meciul, lumea l-a văzut. Poate că rezultatul ar fi fost altfel dacă patronul şi sufletul echipei, Gigi Becali, ar fi fost în libertate. Aşa, cu el în închisoare, pe nedrept, echipa care, nu mai departe decît în primăvara anului trecut, învingea pe Ajax şi pe Chelsea, devine tot mai plăpîndă, tot mai expusă tuturor riscurilor.

Eu ştiu bine spiritul Stelei, încă din copilărie: e o echipă de moral, de elan, de bucurie a jocului. Iureşul roş-albaştrilor, care o face inconfundabilă în fotbalul românesc, porneşte dintr-o stare de emulaţie, de mulţumire sufletească. Dar, ce mulţumire să domnească printre aceşti adolescenţi, în fond, dacă tăticul lor zace după gratii?

Ce nebunie! Dacă Steaua se va poticni în meciurile din Europa, vinovat e unul singur: Traian Băsescu. „Lasă-l, mă, atîta îţi spun/ Lasă-l la mămica lui!” – scriam într-un pamflet. Nu vrea el şi pace! Ce independenţă a Justiţiei? Pe mine mă prosteşte el? O să vedeţi ce va păţi acest scorpion crud şi răzbunător imediat ce va pierde puterea…

De cealaltă parte, echipa patronată de Ion Niculae a jucat exact ceea ce trebuie pentru o victorie în deplasare. Astra a dovedit că victoria din finala Cupei nu a fost un accident. Atunci cînd o întîmplare se repetă, nu mai e întîmplare, ci stare de fapt, adevăr, logică. Nu mi-a plăcut vedetismul nervos al lui Budescu, care, desigur, e talentat, dar face tot posibilul să fie antipatic şi huiduit.

Ca stelist, îmi pare rău că Steluţa mea a luat bătaie, de la aceeaşi echipă, de două ori la rînd. Ca om de fotbal, mă bucur, însă, că se ridică şi altă echipă. Şi, pentru că nu mai am prilejul să vorbesc cu amicul meu din tinereţe, Viorel Păunescu (e prea mare pentru mine!), îl salut, din acest colţ de pagină, şi îi transmit să nu-şi mai solicite atît de mult trupul de amant.

I-am văzut la televizor, în lojile frumosului stadion National Arena, şi pe alţi cunoscuţi, dar am văzut şi nişte gagici care făceau parada modei şi credeau că fotbalul e un fel de barbut, care se joacă prin azvîrlire de zaruri. În concluzie, a fost un spectacol agreabil, cu un meci care a depăşit, ca spectaculozitate, unele partide plictisitoare, din Brazilia (mai ales acelea în care a jucat Grecia, care ne-a eliminat pe noi ca pe o piatră la vezică). Free Gigi!

Şi acum, cîteva cuvinte despre un alt antrenor: Felippe Scolari. Efectiv, un imbecil. Eu nu ştiu cînd a ajuns ăsta „mare antrenor”. Ştiu, însă, ce-am văzut: un bivol cu mustăţi, care şi-a bătut joc nu numai de un popor întreg, ci şi de cel mai bogat palmares din istoria fotbalului, 5 titluri de campioană mondială.

I-a ales pe jucătorii noii garnituri după criterii de om prost: care avea picioarele mai subţiri, creierul mai mucilaginos şi adormea, brusc, în apărare – ăsta era bun. I-a lăsat, în schimb, acasă pe Ronaldinho, Kaka, Kafu şi alţi luptărori, care ar fi putut apăra culorile Braziliei, chiar dacă ele sînt ca o tarabă de aprozar, doldora de legume şi fructe (verde, galben, albastru). Să ajungi tu, marea Brazilie, la mîna unui singur jucător, şi ăla un puşti fragil, căruia abia de i-au dat tuleiele?

După îngrozitoarea înjosire în faţa Germaniei, vine şi replica seismului: primul cutremur a fost de 7,1, al doilea a fost de 3. Tragem linie şi adunăm: Europa – Brazilia: 10-1. În mai puţin de o săptămînă. Acasă la ea, la Brazilia. Asemenea ghiulele atîrnă la palmares aşa cum atîrnă Cernobîlul de gîtul Ucrainei. Nefericitul Scolari s-a dovedit a fi Prescolari. Chit că echipa cîrpită de el a luat goluri ca în curtea şcolii.

Ăla da, maidan! Dar nu maidanul cu dragoste (după un cunoscut titlu), ci maidanul cu dezgust. N-aveţi, bă, nici o scuză. Numai fiţele sînt de voi, tatuajele, contractele bănoase. Dacă vă prindea în pasa asta neagră, pînă şi Piţurcă vă bătea măr. Am auzit că şi Portugalia se dezice de voi: nu mai vrea să vorbească limba braziliană, ci limba germană: „Was ist das şi măi Ja wohl/ Brazilia-n curul gol/ Că i-aţi dat gol după gol!”.

Şi încă ceva: măi, portar de bloc, Julio Cezar, schimbă-ţi, băiete, numele! Se răsuceşte marele comandant de oşti în mormînt. Pe legea mea, el ar fi prins măcar o minge, pe cînd tu le-ai bărbierit pe toate. Ce dacă a zis „Zarurile au fost aruncate”? Asta e treaba lui şi a lui Piţurcă!

CORNELIU VADIM TUDOR
12-13 iulie 2014