Cea mai buna demonstratie a existentei lui Dumnezeu

O demonstratie cum nu ati mai intalnit. In acest articol veti citi despre o demonstratie facuta de un elev profesorului sau de filosofie. Spun ca este o demonstratie cum nu ati mai intalnit, fiindca au mai fost facute o multime de demonstratii dar aceasta a ramas in istorie.

Veti vedea de ce… Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul.
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta.
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da.
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator.
- Aha! Biblia!
Se gandeste putin.
- Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

- El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa?
El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai, da, spune studentul.
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu.
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da.
- Deci cine a creat raul?
Profesorul a continuat.
- Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da.
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
- Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Hristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.
- Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt. a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da.
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut, -273,15 grade C, inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
- E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?
Clasa izbucneste in ras.
- E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.
In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde:
- Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat…

PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. stiinta” in 1921…

Sursa:
http://www.pelerinortodox.com/o-demonstratie-cum-nu-ati-mai-intalnit/

LUPTA CU PROSTIA

Nu-mi mai suport contemporanii
Sunt primitivi şi egoişti
Nici nu le mai vorbesc, cu anii
Eu sunt solist – ei sunt corişti.

Eu am un ideal în viaţă
Foc viu, ce arde-n sanctuar
Nu sunt egal cu o paiaţă
Care trăieşte în zadar.

Mă uit la forfota aceasta
De trepăduşi şi de pigmei
Ah, Doamne, de ce-mi dai năpasta
Să-mpart acelaşi timp cu ei?

Prostia lor mă doare fizic
Fac palpitaţii, mă sufoc
Tuşesc mai rău decât un ftizic
Când proştii ies pe primul loc.

Nu mai suport această pleavă
Ce curge din televizor
Turbez când văd câte-o epavă
Că-i preşedinte-jucător.

Ei fac greşeli gramaticale
Ca ultimii analfabeţi
Închină toasturi, osanale
Până ce cad sub masă, beţi.

Au haine scumpe, elegante
Peste o platoşă de jeg
Beau whisky, vin de Alicante
Mănâncă un şeptel întreg

Apoi îi ia pântecăraia
Îşi vâră deştele pe gât
Ca porcii răsturnând copaia
Ei grohăie şi fac urât

Într-un târziu, adorm bărbaţii
Însă femeile-n călduri
Se hârjonesc cu angajaţii
În baie, grajduri sau păduri.

Ce faună dezgustătoare!
Ce animale! Ce desfrâu!
Ca să scăpăm de-a lor duhoare
Trebuie jetul unui râu.

Ce caut eu în viermuiala
Acestei lumi de mameluci?
În inimă le fierbe smoala
Şi au în creier numai muci.

Râvnesc blazoane de nobleţe
Dispuşi ar fi să dea oricât
Dar balega de prin judeţe
Trăzneşte şi îi dă în gât.

De ce mi-ai dat aşa osândă
Oh, Dumnezeule din cer?
Mă urmăresc şi stau la pândă
Hăitaşii fără caracter.

Normal că deranjez întruna
Normal că-i complexez pe toţi
Resping corupţia, minciuna
Şi cârdăşiile cu hoţi.

E clar că nu-s din lumea asta
Am altă tablă de valori.
Nu-i mai suport pe proşti şi basta!
Eu sunt etern – ei, muritori.

CORNELIU VADIM TUDOR

EUROPA – BRAZILIA: 10-1

PREŞCOLARUL SCOLARI

Nu credeam că, într-o lună a lui cuptor în care românii au avut parte de fotbal pînă la saturaţie, ar mai putea interesa, pe cineva, un meci între două echipe româneşti. După calamitatea naturală care a lovit Brazilia, umilită, la ea acasă, de ober-sturm-führerii germani, cu 7-1, era peste puterile mele să accept că un meci intern, dîmboviţean, ne-ar mai putea spune ceva. Dar, ca de atîtea ori, m-am înşelat. Fireşte, eu am dreptate şi cînd mă înşel, dar cine recunoaşte asta?

N-am vrut să mă duc la meci. Am fost la finala Cupei, cînd Astra Giurgiu a învins-o pe Steaua. Atunci, antrenorul fostei echipe militare era Mein Reghecampf. Acum, neamţul s-a făcut beduin, sub numele de Lawrence al Arabiei, cu prosop în cap şi cămilă la scară. Abia aştepta Prodan să iasă la Produs – fireşte, la produs senzaţie şi admiraţie, cu corpul ei sculptural. Acum, Steaua e antrenată de Tanţa şi Costel. În mod normal, intrînd în lumea bună a fotbalului european, cu puţine zile înainte de Champions League, Gîlcă ar trebui să-şi schimbe numele în Amigdală.

Aşa cum primarul Aradului, Falcă, are datoria morală să ia numele de Maxilar. Ştiţi care e culmea? Steaua de azi a jucat mai bine decît Steaua de ieri. Asta, deşi i-au lipsit cîţiva jucători de bază, ca Piovaccari, Gardoş, Pintilii şi, mai ales, portarul Tătăruşanu – în locul acesteia a venit un puşti din Ţările Baltice, Arlauskas, care n-are faţă de Steaua, la 11 metri s-a aruncat aiurea, bine că nu şi-a rupt noada.

A jucat, aşadar, mai bine Steaua – dar Astra a jucat şi mai bine, poate şi datorită lotului mai omogen şi atmosferei de la echipă. N-are rost să analizez meciul, lumea l-a văzut. Poate că rezultatul ar fi fost altfel dacă patronul şi sufletul echipei, Gigi Becali, ar fi fost în libertate. Aşa, cu el în închisoare, pe nedrept, echipa care, nu mai departe decît în primăvara anului trecut, învingea pe Ajax şi pe Chelsea, devine tot mai plăpîndă, tot mai expusă tuturor riscurilor.

Eu ştiu bine spiritul Stelei, încă din copilărie: e o echipă de moral, de elan, de bucurie a jocului. Iureşul roş-albaştrilor, care o face inconfundabilă în fotbalul românesc, porneşte dintr-o stare de emulaţie, de mulţumire sufletească. Dar, ce mulţumire să domnească printre aceşti adolescenţi, în fond, dacă tăticul lor zace după gratii?

Ce nebunie! Dacă Steaua se va poticni în meciurile din Europa, vinovat e unul singur: Traian Băsescu. „Lasă-l, mă, atîta îţi spun/ Lasă-l la mămica lui!” – scriam într-un pamflet. Nu vrea el şi pace! Ce independenţă a Justiţiei? Pe mine mă prosteşte el? O să vedeţi ce va păţi acest scorpion crud şi răzbunător imediat ce va pierde puterea…

De cealaltă parte, echipa patronată de Ion Niculae a jucat exact ceea ce trebuie pentru o victorie în deplasare. Astra a dovedit că victoria din finala Cupei nu a fost un accident. Atunci cînd o întîmplare se repetă, nu mai e întîmplare, ci stare de fapt, adevăr, logică. Nu mi-a plăcut vedetismul nervos al lui Budescu, care, desigur, e talentat, dar face tot posibilul să fie antipatic şi huiduit.

Ca stelist, îmi pare rău că Steluţa mea a luat bătaie, de la aceeaşi echipă, de două ori la rînd. Ca om de fotbal, mă bucur, însă, că se ridică şi altă echipă. Şi, pentru că nu mai am prilejul să vorbesc cu amicul meu din tinereţe, Viorel Păunescu (e prea mare pentru mine!), îl salut, din acest colţ de pagină, şi îi transmit să nu-şi mai solicite atît de mult trupul de amant.

I-am văzut la televizor, în lojile frumosului stadion National Arena, şi pe alţi cunoscuţi, dar am văzut şi nişte gagici care făceau parada modei şi credeau că fotbalul e un fel de barbut, care se joacă prin azvîrlire de zaruri. În concluzie, a fost un spectacol agreabil, cu un meci care a depăşit, ca spectaculozitate, unele partide plictisitoare, din Brazilia (mai ales acelea în care a jucat Grecia, care ne-a eliminat pe noi ca pe o piatră la vezică). Free Gigi!

Şi acum, cîteva cuvinte despre un alt antrenor: Felippe Scolari. Efectiv, un imbecil. Eu nu ştiu cînd a ajuns ăsta „mare antrenor”. Ştiu, însă, ce-am văzut: un bivol cu mustăţi, care şi-a bătut joc nu numai de un popor întreg, ci şi de cel mai bogat palmares din istoria fotbalului, 5 titluri de campioană mondială.

I-a ales pe jucătorii noii garnituri după criterii de om prost: care avea picioarele mai subţiri, creierul mai mucilaginos şi adormea, brusc, în apărare – ăsta era bun. I-a lăsat, în schimb, acasă pe Ronaldinho, Kaka, Kafu şi alţi luptărori, care ar fi putut apăra culorile Braziliei, chiar dacă ele sînt ca o tarabă de aprozar, doldora de legume şi fructe (verde, galben, albastru). Să ajungi tu, marea Brazilie, la mîna unui singur jucător, şi ăla un puşti fragil, căruia abia de i-au dat tuleiele?

După îngrozitoarea înjosire în faţa Germaniei, vine şi replica seismului: primul cutremur a fost de 7,1, al doilea a fost de 3. Tragem linie şi adunăm: Europa – Brazilia: 10-1. În mai puţin de o săptămînă. Acasă la ea, la Brazilia. Asemenea ghiulele atîrnă la palmares aşa cum atîrnă Cernobîlul de gîtul Ucrainei. Nefericitul Scolari s-a dovedit a fi Prescolari. Chit că echipa cîrpită de el a luat goluri ca în curtea şcolii.

Ăla da, maidan! Dar nu maidanul cu dragoste (după un cunoscut titlu), ci maidanul cu dezgust. N-aveţi, bă, nici o scuză. Numai fiţele sînt de voi, tatuajele, contractele bănoase. Dacă vă prindea în pasa asta neagră, pînă şi Piţurcă vă bătea măr. Am auzit că şi Portugalia se dezice de voi: nu mai vrea să vorbească limba braziliană, ci limba germană: „Was ist das şi măi Ja wohl/ Brazilia-n curul gol/ Că i-aţi dat gol după gol!”.

Şi încă ceva: măi, portar de bloc, Julio Cezar, schimbă-ţi, băiete, numele! Se răsuceşte marele comandant de oşti în mormînt. Pe legea mea, el ar fi prins măcar o minge, pe cînd tu le-ai bărbierit pe toate. Ce dacă a zis „Zarurile au fost aruncate”? Asta e treaba lui şi a lui Piţurcă!

CORNELIU VADIM TUDOR
12-13 iulie 2014

DEZAMAGIT DE SPECIA UMANA...

Dezamăgit de specia umană
Pe animale eu le-am îndrăgit
Ele au suflet bun de pus pe rană
Nicicând nu au trădat şi n-au minţit.

Ce lume minunată ne apare
De porumbei şi mierle-n zori de zi
De cai înaripaţi şi căprioare
De câini şi de pisici cu ochii vii.

Mai bune decât oamenii sunt toate
Chiar lupii, fiindcă-i ştii şi te fereşti
Ele nu te atacă pe la spate
Şi n-au în suflet viclenii drăceşti.

Azi îmi e clar şi curtea-i lămurită
Există oameni posedaţi de draci
Pentru un pumn de bani, sau o ispită
Şi-ar spânzura părinţii în copaci.

Ceva e rău şi fals în fiinţa noastră
Iar asta nu e de la Dumnezeu
Ucidem chiar şi Pasărea Măiastră
Mâncăm şi peştii dintr-un Curcubeu.

L-am arestat şi L-am urcat pe cruce
Pe omul cel mai minunat: Christos
Această blasfemie ne aduce
Păcatul cel mai greu şi dureros.

Pe El L-au încălzit în ieslea sfântă
Şi miei, şi boi cu boturile lor.
E lumea celor care nu cuvântă?
Din contră, e un cor tulburător!

El în Ierusalim intră călare
Pe-o măgăriţă albă, cu un pui
Dar fariseii L-au băgat în fiare
Şi I-au bătut în palme câte-un cui.

Câtă durere! Ce cumplită jale!
Ce animal ar fi făcut aşa?
Iisus Christos, cu patimile Sale
E martor viu că lumea-i tot mai rea.

Refac, şi eu, osânda pe Golgota
Sunt plin de sânge, cad şi mă ridic
Acum primesc, în duşmănie, Nota
Pentru atâtea daruri, nu-i nimic.

N-am bănuit că omul poa’ să fie
Mai bestie ca tigrii din păduri
Mă minunez de-atîta mârşăvie
În lături, blestemate creaturi!

Am să vă ţin, cu scârbă, la distanţă
Nu încercaţi să vă apropiaţi
Am propriul meu sistem de siguranţă:
Pun câinii să vă ardă la ficaţi!

În lături, voi, fantome umblătoare
Muşcarăţi mâna care v-a hrănit
Nici cele mai afurisite fiare
Nu au, în loc de sânge, plumb topit.

M-am lecuit de oameni, am curajul
Să spun în gura mare, răspicat,
Nu ştiu cine-i de vină: anturajul
Sau acest cod genetic blestemat?

Dezamăgit de specia umană
Eu mă îndrept spre alte vietăţi
Ele atâta dragoste emană
Ne apără intrarea în cetăţi.

Şi niciodată n-or să te trădeze
Cer doar o mângâiere, un sărut
Rog Cerul să le binecuvânteze
Prin ele, eu la viaţă-am renăscut.

CORNELIU VADIM TUDOR
20 aprilie 2014,Duminica Paştelui

BRAVO SIMONA !

In discursul pe care l-a tinut la guvern, cu ocazia primirii pasaportului diplomatic, Simona a multumit, dar nu Guvernului, nu celui mai iubit fiu al poporului, nici Presedintiei, ci ROMANILOR! Bravo Simona ca nu te-ai amestecat cu ei, cu politicienii sau cel putin faci eforturi sa nu te asociezi lor, ci ROMANILOR CARE TE SUSTIN DIN TOATA INIMA !!!

PREZIDENTIABILII

Terminaţi cu farsa asta sinistră! Eu sînt singurul Preşedinte al României!
Există unele secte religioase ciudate, care intră în transă, parcă hipnotizate de un şaman nebun, ridică în aer mîinile tremurătoare şi bîiguie, de zor, într-o limbă inexistentă şi, evident, necunoscută. Totul e de un grotesc inimaginabil. Ceea ce fac aceşti rătăciţi nu e rugăciune, fiindcă nu există divinitate atît de descreierată încît să le ia în seamă halucinaţiile. E o farsă sinistră. La acest spectacol penibil, degradant pentru specia umană, mă gîndesc cînd mă uit la unele posturi de televiziune din România, alimentate de nişte „sociologi” demenţi.
Îmi asum răspunderea de a repeta: demenţi. Fiindcă numai nişte demenţi pot trece, periodic, linia roşie a abjecţiei, scoţînd din burtă nişte sondaje care NU există în realitate. Dau, din nou, Lista Ruşinii acestor pretinşi cercetători, care se prostituează, pe bani, mai rău ca ultimele paraşute din TIR-urile turceşti: Marius Pieleanu, Vasile Dîncu, Bogdan Teodorescu, Remus Ştefureac, Dorel Abraham, Sebastian Lăzăroiu, Alin Teodorescu… Ei ştiu, bine, care e adevărul, dar le e foame. O foame cu rîgîieli tubulare, din adînc de vintre. Există chiar o întrecere între ei: care capătă comenzi şi sume mai mari? Îmi aduc aminte că, după cutremurul din 1977, cascadorul Mircea Pascu ne relata nouă, prietenilor săi, la Athénée Palace, ce fapte de vitejie săvîrşise la salvarea unor supravieţuitori.
La un moment dat, totul a alunecat în teatru absurd, pentru că simpaticul povestitor a început să fabuleze: „Am scos nişte rămăşiţe de oameni. Nu ştia nimeni ale cui sînt. O femeie îşi căuta bărbatul, dar nu puteam să-i găsesc omului picioarele. Atunci mi-a venit ideea să adaug la trunchiul omului picioarele unei… femei!
I-am zis văduvei: «Îl vreţi scoţian, cu fustă?»“. Cam aşa fac aşa-zişii sociologi care otrăvesc viaţa românilor: asamblează nişte resturi de cadavre politice pentru a fi pe placul celor care dau banul. Tot necrofori sînt. Ei zgîrmă prin ruine, dar scot la iveală ciosvîrte fără vlagă, mortăciuni, pe care încearcă să le prezinte drept însufleţite. Ani de zile, Crin Antonescu ne-a fost arătat drept… scoţian, fiind pevăzut cu fusta Adinei Vălean. Acum, a dispărut. Unde este electoratul lui? Nu mai este! L-a înghiţit, brusc, pămîntul. Sau a fost teleportat, ca în Experimentul Philadelphia, către cea mai caraghioasă figură pe care mi-a fost dat s-o văd în România post-decembristă: muntele de slană cu boia Klaus Iohannis. Psihiatrii au priceput că individul ăsta are un retard mintal, care îl face să nu poată vorbi normal. Emisia lui verbală e mîrîită şi mormăită, iar dantura îi ţăcăne ca o roată dinţată. Nimeni n-a auzit vreo vorbă inteligentă din gura acestui minoritar, umflat cu pompa de nişte aranjori şmecheri.
„N-avem, şi noi, nemţii noştri” – scria Tudor Arghezi. Şi iată că l-am găsit pe fundul unei halbe de bere, mişcîndu-se ca un robot ţeapăn, cu fălcile încleştate şi mintea în ceaţă. Am cunoscut destui saşi la viaţa mea, unii scăpărători – dar, pentru Dumnezeu, nu vede nimeni că acest individ, care are klaustrofobie la Limba Română, e prost ca noaptea? Nu strigă nici un copil, de pe margine, că împăratul e gol? E cineva atît de sifilitic să-şi imagineze o Românie condusă de acest mormoloc monstruos, cînd românii – popor latin şi cu un pronunţat spirit critic – şi-au bătut joc şi de Carol I, şi de Ferdinand? De la Io Mircea Voevod la Io Hannis cel Nărod!
Alt prezidenţiabil (deşi el e puşcăriabil) e sărmanul Victor Ponta. Îi zic „sărmanul” pentru că, pur şi simplu, îmi e milă de el. Cu spiritul vizionar cu care m-a înzestrat mama natură, eu cred că ăsta nu moare în patul lui. Era s-o mierlească, zilele trecute, în Afganistan, cînd l-a căutat „doamna cu coasa”, pentru a-i trimite un pachet procurorului Cristian Panait. Ginerică abia a scăpat, fiind luat pe sus de militarii români şi azvîrlit, ca un balot, într-un TAB, unde s-a culcat pe burtă – poziţie, de altfel, exersată de el şi cu alte ocazii. Încîntat de asta, l-am văzut trecînd în revistă trupele române: o prăjină cu şapcă de copil, pe un cap de bibilică, prevăzut cu ochelari de „Amicii Orbilor”, legănîndu-şi şoldurile acromegale, cu acel mers studiat, de baschetbalist, pe care îl copiază de la alţii.
Dezgustător spectacol! Se mai fîţîise aşa, prin faţa soldaţilor, tot cu ochelarii lui Lumînăraru la ochi, şi inventatorul lui „Victoraş, ai grijă de Daciana” – Adrian Năstase. Acum, acesta zace în închisoare, deşi, în 2004, era creditat, şi el, de haita „sondorilor“, cu şansa de a ieşi preşedinte din primul tur. Matematic, aşa se va întîmpla şi cu ginerele popii Sîrbu. Popă care văd că nu vrea să lase loc de bună-ziua, nu vrea să trăiască în ţara asta şi după ce succesorul lui Robert Turcescu în patul Dacianei va ajunge după gratii. Chiar aşa, Ilie: tu te îmbeţi cu apa rece a iluziei că această caricatură penală, pe care, 2 ani, ai refuzat-o ca ginere, va ajunge pe tronul lui Al. I. Cuza?
Aşa de ticăloşi sînt toţi răspopiţii? Mă văd nevoit să reamintesc ce am scris într-o carte de Aforisme: „Atunci cînd Dumnezeu iese dintr-un răspopit intră Satana”. A intrat dracul în tine, ex-popo, şi nu te văd bine, fiindcă prea trăieşti în mocirla minciunii. Nu-mi iese din minte „defilarea” Cimpanzeului în careul militarilor români! Aşa ceva n-am văzut în viaţa mea! Un profitor de profesie, care nici n-a făcut armata, poza în Comandant Suprem! El Comandante Che Guevarra! Privit din spate, mongoloidul semăna cu o văduvă de grenadir, prevăzută cu un fund bombat, mai mare decît umerii. El anexează tot, aşa cum făcuse şi Adrian Năstase cu Nadia Comăneci, pe care a şi cununat-o. O anexează pe Gabriela Szabo. Le anexează pe micuţele gimnaste.
Îi anexează pe militarii din Afganistan, care nu de bine s-au dus în iadul de acolo, ci de disperarea că n-au cu ce să-şi întreţină familiile. A fost o trecere în revistă demnă de un film cu Mr. Bean, dar eu ştiu şi cum se numeşte revista: „Plai cu boi”. Fandosirea gămăliei cu şapcă a fost urmată, brusc, de o rachetă. Talibani? Nu prea cred. Mai degrabă americani – e o supoziţie. Probabil yankeii vor să scape de un carierist fără caracter şi fără charismă, care, pînă mai ieri, se gudura pe lîngă chinezi. Alături de el era şi traseistul politic Gabriel Oprea. Tot cu lunete negre la ochi. Tot preocupat de soarta Planetei, doar acolo ne luptăm cu teroriştii: pederastia, bişniţa, păduchii etc. Mîine la picioarele cui va da din coadă javra asta ţigănească? El se dă general cu 4 stele (aiurea, îl bate orice sticlă de coniac Courvoisier, care are 5 stele). Pretinde că e prof. univ. dr., ca mîine academician. La el, încruntarea frunţii de două deşte, ca o talpă de melc, e semn de profunzime şi maximă seriozitate. În realitate, acest Gabriel Oprea e un ciuruc, care, din fost chelner la Căminul Haiducului şi la Neptun, unde turna bere cu guler, acum se visează, şi el, şef de Stat – asta e în capul lui, desigur, în afară de muci.
Prezidenţiabilii… Nu e zi de la Dumnezeu în care posturile de televiziune (în special Antena 3, patronată de Dan Voiculescu, şi România TV, patronată de Sebastian Ghiţă) să nu facă emisiuni despre cine va conduce România. Toate numele vehiculate – Victor Ponta, Klaus Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu – sînt ridicole. Îi bat pe ăştia măr, aşa cum am bătut o altă Bandă a celor 4, la alegerile din 2000: Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Teodor Meleşcanu. Petre Roman. Aşa e? Aşa e! Meritul lui Emil Constantinescu este că el n-a ştiut să fure nici ţigări, darmite alegeri. Între timp, bandiţii s-au regrupat, s-au organizat. Şi-au creat mecanisme perfecţionate, de fraudă, împreună cu Serviciile Secrete. Ei aleg pe cine vor, nu înainte de a ciuli urechile la ordinul Ambasadei SUA.
V-aţi întrebat, vreodată, de ce n-a avut curajul Ion Iliescu să apară atunci, în 2000, în nici o emisiune televizată, alături de mine? V-aţi întrebat de ce n-au avut curajul, mai tîrziu, să apară, alături de mine, la TVR, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mircea Geoană? V-aţi întrebat de ce, oare, nici acum, nici unul dintre aşa-numiţii prezidenţiabili nu apare alături de mine? Au apărut, împreună cu mine, cei mai mari oameni ai lumii contemporane, de la Nelson Mandela la Regele Juan Carlos, de la Papa Ioan Paul al II-lea la Papa Benedict al XVI-lea (care mi-a acordat Medalia de Bronz a Vaticanului) – dar ciumeţii de pe Dîmboviţa nu vor! Răspunsul e foarte simplu: îi bag sub masă.
Îi distrug. Îi fac de rîsul unei ţări pe care au condus-o toţi, într-un fel sau altul, şi au adus-o pe fundul prăpastiei. Unde s-o fi dus electoratul meu, naţionalist şi justiţiar, însetat de dreptate? La Dan Diaconescu Direct? La Victor Ponta în Rect? La UDMR? Aiurea, nu s-a dus nicăieri. Dar e scîrbit pînă la vomă. A priceput că, indiferent de cîte ori m-ar vota, voi fi furat. Aşa cum am fost furat, în mod revoltător, la alegerile pentru Parlamentul European. Nevestele şi amantele să trăiască! Să apere România la shopping! N-aţi obosit mă, nenorociţilor? Pînă şi viermii din morminte mai iau o pauză de ţigară, mai trag pe dreapta. Numai voi furaţi şi minţiţi non-stop. De 25 de ani. Acum vă scremeţi să inventaţi un „preşedinte” care să stea capră. Prelungiţi agonia acestui popor. Eu, unul, rezist.
Cred că sînt singurul om politic din ţară care nu e de unică folosinţă. Toţi cei care şi-au terminat un mandat sînt expiraţi şi intraţi într-un con de umbră, unde îşi consumă averile în linişte. Eu n-am ce consuma. Mă consum, cel mult, eu însumi. Eu chiar iubesc România, cu patimă, cu disperare. O iubeşte, la fel de mult, săsălăul greoi la minte Klaus Iohannis? Dar grecoteiul C.P.Tăriceanu? Dar găgăuzul Crin Antonescu? Aşa că nu mai căutaţi preşedinte pentru ţara asta. România are un preşedinte: sînt eu. Aşa mă percepe toată lumea normală din ţara noastră.

CORNELIU VADIM TUDOR
Pamflet scris marţi, 1 iulie 2014