CUM AM AJUNS PEREMIST ŞI VADIMIST

Zilele trecute, în Ziarul Tricolorul, la rubrica „Împrospătarea memoriei” a apărut calendarul electoral pe anul 2000 al candidatului PRM la funcţia supremă în stat; candidat care, a şi câştigat de fapt această funcţie, dar la masa verde, mandatul i-a fost atribuit ilegal şi anticonstituţional (constituţia României prevede un număr maxim de două mandate) contracandidatului său, Ion Iliescu, printr-o fraudă de proporţii inimaginabile, comparabilă poate doar cu cea din noiembrie 1946.
Acele săptămâni de foc, din preajma turului doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 au reprezentat un moment de răscruce atât în evoluţia ulterioară a României, cât şi în evoluţia ulterioară a mea ca individ.
De ce în evoluţia ulterioară a României, se ştie, pentru că iată, în loc să fim şi noi din punct de vedere economic în rând cu ţările civilizate vest europene, unde am fi fost cu siguranţă acum în varianta Corneliu Vadim Tudor, am ajuns în rând cu ţările din fundul Africii, în varianta Ion Iliescu.
Mai interesant este momentul turul doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 în evoluţia mea ca individ. Ţin să precizez de la bun început că până în acele zile nu am ţinut vreodată în mână un exemplar al Revistei România Mare, iar când se întâmpla să apară Corneliu Vadim Tudor pe vreun post de televiziune, schimbam canalul. Făceam şi eu parte din „turma” celor manipulaţi de mass media, cum sunt dealtfel şi astăzi manipulaţi majoritatea românilor. Soluţia este simplă pentru mine să o dau astăzi, cu mentalitatea mea de acum: să încerce să se detaşeze şi să gândească cu capul lor şi nu cu cel al aşa-zişilor „analişti politici”. Eram pe atunci un student, exact ca studenţii mei din ziua de azi, care nu vedeam nici o perspectivă de viitor în România şi nu aveam alte gânduri în cap decât să termin facultatea de medicină şi să plec cât mai urgent să mă realizez în SUA sau vreo ţară vest europeană. Dar au venit alegerile prezidenţiale şi acel blestemat tur doi pentru Poporul Român. Nu mai ţin minte pe cine am pus ştampila în primul tur (în nici un caz pe PRM sau pe Corneliu Vadim Tudor). Imediat după aflarea celor doi finalişti am înjurat straşnic şi prima reacţie a fost cea de a nu participa la turul doi al alegerilor şi mi s-a întărit ideea de-a părăsi Ţara cât mai urgent cu putinţă. Dar atunci, în acele zile fierbinţi s-a întâmplat ceva incredibil. Duşmanii Neamului Românesc au simţit pericolul şi au pus toate „tunurile” mass-mediei pe Corneliu Vadim Tudor. La o parte însemnată a populaţiei a prins strategia lor diabolică. Dar la mine a avut tocmai efectul invers. M-a făcut să deschid ochii şi să urmăresc cu mult interes mesajul tribunului. În doar câteva zile au reuşit să mă transforme în cel mai mare fan al lui Corneliu Vadim Tudor, ceea ce am rămas până în ziua de azi şi voi rămâne până voi închide ochii. Ba mai mult, am început să fac şi propagandă pentru candidatul Naţionalismului Luminat. Lui Corneliu Vadim Tudor îi datorez activarea „genei naţionalismului”, genă pe care o are fiecare român, dar la majoritatea este încă supresată, există dar este inactivă. Aici intervine rolul nostru, al membrilor Partidului România Mare, să trezim conştiinţa naţională în semenii noştri. Am ajuns până în situaţia de a refuza în urmă cu doi ani o ofertă de-a emigra în Germania şi a lucra ca medic într-un laborator din Frankfurt pe un salariu de pornire de minim 4000 euro lunar. Am rămas cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara pe un salariu de 250 euro lunar. Şi nu regret...pentru că şi eu, la fel ca şi preşedintele Corneliu Vadim Tudor, la fel ca şi secretarul general Gheorghe Funar şi alţi câţiva suntem şi vom rămâne nişte IDEALIŞTI şi nu nişte MATERIALIŞTI şi ştim foarte bine că Ţara noastră dispune de resurse nebănuite, atât materiale cât şi umane, care trebuie doar să fie puse în valoare de oameni cinstiţi şi capabili şi nivelul de trai poate ajunge urgent comparabil cu cel din occident. Ce idealuri mai nobile poate avea un român decât să lupte pentru refacerea României Mari, o Românie Mare puternică şi respectată, pentru recuperarea tezaurului, pentru creştinism şi pentru cauza justiţiară ? Ce însemne mai înălţătoare poate avea un partid românesc decât Vulturul Cruciat, însemnul heraldic al basarabilor şi brâncovenilor ? Se compară cu trandafirii sau săgeţile otrăvite care nu pot semnifica altceva decât ţepele pe care le dau românilor aceste „partide” de 23 de ani încoace ?
Vadim Tudor nu a ajuns Preşedintele României...poate că nici nu va ajunge vreodată. Dar cine a pierdut ? El sau Poporul Român ? În orice caz, în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat copiii de români vor învăţa la istorie despre figura luminoasă a lui Corneliu Vadim Tudor, ca un lider de necontestat al românilor cinstiţi şi patrioţi, în timp ce aşa-zişii preşedinţi ai României din ultimii circa 50 de ani, contemporani lui, vor apărea în cel mai bun caz la capitolul erată, pentru că L-au batjocorit pe Dumnezeu şi în aceeaşi măsură şi Poporul Român.
Uitându-mă la personalitatea complexă a domnului Corneliu Vadim Tudor, nu pot să nu remarc mai multe similitudini cu doctrinarul Naţionalismului Luminat românesc, Mihai Eminescu: amândoi poeţi români de mare valoare, amândoi cu studii efectuate la Viena, amândoi reprezentanţi de seamă ai Naţionalismului Luminat, amândoi vânaţi efectiv de duşmanii Neamului Românesc şi ştampilaţi pe nedrept ca „nebuni” (eu sunt de profesie medic şi nu mi se pare nimic anormal la Vadim Tudor; dacă să-ţi iubeşti Ţara până la sacrificiu se cheamă că eşti nebun, dacă faptul că eşti un creştin practicant se cheamă că eşti nebun, dacă setea de dreptate, adevăr şi lupta reală împotriva corupţiei şi a corupţilor se cheamă că eşti nebun, în sfârşit, dacă te declari NAŢIONALIST înseamnă că eşti nebun, atunci vă rog să-mi fie şi mie permisă onoarea de-a mă declara nebun). Poate că mulţi îmi vor reproşa acum această comparaţie cu Poetul Naţional, dar vreau să sugerez redacţiei Ziarului Tricolorul, în perioada imediat următoare să pună la rubrica „Împrospătarea memoriei” următoarele bijuterii ale poeziei româneşti, semnate Corneliu Vadim Tudor, pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor mele: „Iisus, averea omului sărac”, „Sfântul Paşte”, „Sfintele Paşti”, „Caleaşca de lumină”, „Triptic la Marea Unire”, „Călăii”, „Treziţi-vă români sau veţi pieri”, „Blestem”, etc. Şi pentru că ne apropiem cu paşi repezi de Postul Paştelui, voi pune eu, aici, unul dintre cântecele creştine enumerate mai sus:




Sfintele Paşti
Corneliu Vadim Tudor, octombrie 2008

Motto: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Evanghelia după Ioan

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfânt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume – să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă
Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate
Se minte şi se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie şi sânge
A veacului acesta pe frunte ni se strânge
Ce-i de făcut ? Şi cine mai ştie calea bună ?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăşi, şi-a pângărit amvonul
În trâmbiţe tuna-va curând Armaghedonul
Şi-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul ! Nu disperaţi ! E ora !
Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac
Din crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus
Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus
Îngenuncheaţi a rugă, smeriti-vă trufia
E Paştele ! E noaptea când a-nviat Mesia !
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roşu, mov, albastru şi coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtăşit cu frunze sfinţite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Christos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenunchiaţi pe brazda izvorului creştin
Arsura să vi-o stingeţi la râul cristalin
E vreme pentru toate: şi pentru milostenii
Şi pentru liturghia acestei nopţi de Denii
Jur împejurul nostru-i un câmp de lumânări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plângeţi ! Aleluia ! Christos a înviat !

Dr. Livius Ţîrnea,
Preşedinte al PRM Timiş