La 27 martie 1918, Basarabia s-a unit cu Patria-Mamă

Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu Patria-Mamă. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, o dată cu proclamarea principiului autodeterminării pînă la despărţirea de imperiul multinaţional în care provincia românească a fost înglobată forţat în 1812…

Lupta de eliberare naţională a luat amploare în aprilie 1917, o dată cu constituirea Partidului Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflîndu-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi Onisifor Ghibu. Partidul avea ca organ de presă ziarul „Cuvînt moldovenesc“. Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău, din 25 septembrie/8 octombrie 1917, s-a constituit ca organ legislativ Sfatul ţării. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rîndurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau români, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. Preşedinte al său a fost ales lon Inculeţ.

În condiţiile primejdiei reprezentate de pretenţiile Ucrainei de a anexa teritoriul dintre Prut şi Nistru şi folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească.

Tulburările provocate de bolşevici în condiţiile destrămării unităţilor militare ruse o dată cu lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, au creat noi agitaţii în Basarabia. Conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti au cerut sprijinul Armatei Române, care a pătruns, în aceste condiţii, în provincie. La 13/26 ianuarie 1918, guvernul Rusiei sovietice a întrerupt relaţiile diplomatice cu România, iar la 24 ianuarie 1918, Republica Moldovenească şi-a proclamat independenţa.

La 27 martie 1918, Sfatul ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a votat în favoarea Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabiei) cu România, după cum urmează: din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!“

În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleşi 90 de deputaţi şi 35 de senatori. Pe 20 decembrie 1919, aceştia au votat, alături de reprezentanţii altor regiuni româneşti, ratificarea Actului Unirii aprobat de Sfatul ţării.

Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.


Sursa:
Ziarul Tricolorul

EXPLORAREA ŞI EXPLOATAREA GAZELOR DE ŞIST A AJUNS ŞI ÎN BANAT

Datorită curajului unor ziarişti din Timişoara precum Ovidiu Mărăscu, Gheorghe Miron, Bogdan Piticariu şi alţii, am putut afla că explorarea şi mai ales exploatarea gazelor de şist devine o realitate şi în judeţul Timiş. Dacă pînă acum am manifestat oarecare detaşare, gîndind că pericolul nu ne afectează, fiind departe, în Moldova, în Dobrogea sau chiar şi în Bihor, iată că s-a apropiat de noi şi ne-a bătut la uşă. Unele zone din judeţul nostru au fost concesionate unor companii petroliere în vederea prospectării şi exploatării gazelor de şist. Este vorba cu certitudine de oraşul Buziaş şi comuna Sînmihaiu Român. Se vorbeşte apoi şi despre comunele Biled şi Periam precum şi de satul Crai Nou din comuna Giulvăz. Chiar dacă ar fi vorba de amplasarea unei singure sonde şi nu de mai multe, contaminarea în jurul acesteia s-ar produce pe o rază de 70 de km, practic ar fi afectat întregul judeţ. Specialiştii spun că spre deosebire de gazele convenţionale, gazele de şist se extrag din roci aflate la adîncimi foarte mari, de ordinul kilometrilor, fracturate sau fisurate prin presiunea hidraulică a milioane de litri de apă amestecată, la fiecare lovitură, cu substanţe chimice. Dintre substanţele chimice folosite la fisurarea hidraulică, aproximativ 38 sînt toxice, alte 8 fiind cancerigene. Ca urmare, se poate vorbi de contaminarea apei potabile şi a celei subterane în care pot apare şi scurgeri de metan. Contaminarea amintită anterior este însoţită frecvent de cutremure şi alunecări de teren, precum şi de distrugerea florei şi faunei. Nu are nici o importanţă cum se numesc companiile care au concesionat perimetre de exploatare. Important este că Guvernul României le-a dat aprobare. Dacă ne referim totuşi la compania americană Chevron, există documentare care evidenţiază că tehnica de extracţie folosită de aceasta în SUA este mai scumpă dar mai sigură pentru mediu. În schimb, în Ecuador, compania Chevron a folosit tehnici care au poluat masiv, fără nici o urmă de intenţie de a proteja localnicii. Cine ne garantează că toate companiile care au obţinut contracte nu vor proceda la fel în România, utilizînd tehnici care aduc maxim de profit cu maxim de efecte negative?

Franţa este prima ţară care în iulie 2011 a interzis prin lege exploatarea gazelor de şist utilizînd tehnologia care are la bază fracturarea hidraulică. În Marea Britanie au fost suspendate toate exploatările datorită apariţiei de cutremure numeroase. De asemenea, în unele state din SUA a încetat exploatarea datorită scurgerilor de metan în apa subterană.

Se vorbeşte despre unele avantaje. Se spune că prin exploatarea gazelor de şist s-ar putea ajunge la o independenţă energetică a României pe o perioadă de aproximativ 40 de ani. Se aminteşte şi de posibilitatea scăderii preţului la gaze. Sînt doar simple amăgiri pentru slăbirea vigilenţei populaţiei. Avem un exemplu concludent oferit de concesionarea petrolului. Preţurile la carburanţi au ajuns la un nivel incredibil, fiind mai mari decît în unele ţări care nu dispun de zăcăminte de ţiţei, fie ele şi concesionate. În ultimii zece ani preţul la gaze a tot crescut de la 200 dolari pe mia de metri cubi la 500 de dolari. Chiar şi o scădere semnificativă a preţului gazului, n-ar trebui să prezinte interes dacă ne este afectată sănătatea şi dacă se ajunge la dezastru ecologic. Reducerea preţului la consumatori ar fi reală, nicidecum ipotetică, dacă s-ar renunţa la intermediari în ce priveşte achiziţia gazelor din Rusia.

Prima reacţie a populaţiei împotriva gazelor de şist s-a produs la Bîrlad, în 21 martie 2012, unde 5000 de oameni au protestat împotriva prospecţiunilor care urmau să fie făcute în zonă. Imediat, lideri ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi alţii, acompaniaţi de toate Antenele, au acuzat Guvernul Ungureanu de aprobarea concesiunii fără a avea un studiu de impact asupra mediului. Victor Ponta, după ce a devenit prim-ministru, la 3 mai 2012, a promis că va amîna exploatarea gazelor de şist pînă la finalizarea studiilor care se aflau în derulare la nivel european. La 21 noiembrie 2012 Parlamentul European a avizat două rapoarte privitoare la gazele de şist şi a respins un amendament al Grupului Verzilor care cereau un moratoriu împotriva fracţionării hidraulice. După ultimele alegeri parlamentare, la 18 decembrie 2012, Victor Ponta a spus că “negocierile cu Chevron privind explorarea gazelor de şist rămîn o zonă de interes”. Iată că USL-ul, pe vremea cînd era în Opoziţie, a criticat acordarea de licenţe pentru exploatarea gazelor de şist iar după ce a ajuns la Putere a continuat pe aceeaşi linie trasată de predecesorii de la PDL. Nu ne linişteşte afirmaţia prim-ministrului că se fac, pentru început, doar prospecţiunile care nu prezintă nici un pericol, urmînd ca exploatarea să aibă loc peste 5 ani cînd tehnologia se va îmbunătăţi astfel încît să nu afecteze mediul. Pe de o parte această tehnologie de fragmentare a rocilor este practicată de peste 30 de ani fără să apară îmbunătăţiri semnificative la intervale de 5 ani. Pe de altă parte, o companie care a concesionat un perimetru pentru prospecţiuni şi a făcut cheltuielile aferente, este firesc să şi exploateze în vederea obţinerii unui profit. Probabil că dacă s-ar desecretiza contractele am putea constata că au ca obiect atît prospectarea cît şi exploatarea.

Nu contestăm faptul că s-au făcut presiuni din exterior asupra Guvernului pentru a nu se opune exploatării gazelor de şist dar faptul că a cedat confirmă cele spuse de domnul Vadim că România are statut de colonie că decizia nu mai aparţine românilor, ci străinilor. După Enciclopedia Britanică colonialismul reprezintă: „Control exercitat de o putere asupra unei zone sau asupra unui popor. Printre scopurile vizate de colonialism se numără exploatarea economică a resurselor naturale ale coloniei, crearea de pieţe de desfacere noi pentru colonizator…”.

Dat fiind faptul că explorarea şi exploatarea gazelor de şist cuprinde tot mai multe judeţe din ţară, stîrnind îngrijorare în rîndul unui număr din ce în ce mai mare de locuitori, este necesar să fie cerută părerea poporului, prin organizarea unui referendum naţional, aşa cum a susţinut Partidul România Mare încă de anul trecut. Preşedintele României, după consultarea Parlamentului poate solicita poporului să-şi exprime voinţa prin referendum cu privire la această problemă de interes naţional.

De precizat că organizarea unui astfel de referendum nu este dorită nici de preşedintele României şi nici de Parlament. Poziţia preşedintelui pro exploatare gaze de şist este cunoscută. În ce priveşte Parlamentul, pe lîngă declaraţiile prim-ministrului adăogăm că la 22 iunie 2012, Senatul, cu USL majoritar a respins o propunere legislativă privind interzicerea exploatării gazelor de şist depusă, înainte de căderea guvernului Ungureanu, în martie-aprilie acelaşi an, de 11 parlamentari PSD. Se încearcă să se procedeze la fel ca în cazul marilor privatizări făcute fără consultarea poporului.

Singura soluţie o reprezintă manifestările de stradă, urmîndu-se exemplul celor 5.000 de oameni de la Bîrlad care şi-au impus voinţa amînînd cu opt luni lucrările de explorare. Dacă românii vor manifesta în mai multe localităţi din ţară, cerînd referendum naţional, atît preşedintele cît şi Parlamentul nu vor avea încotro şi vor trebui să accepte. Prin stimularrea spiritului civic mobilizarea poate fi asemănătoare cu cea din ianuarie 2012, utilizîndu-se internetul. Implicarea unui partid, fie el şi PRM, în organizarea protestelor, s-ar interpreta ca o politizare a întregii acţiuni, fapt ce nu este în interesul nimănui.

Să sperăm că le va veni mintea la cap celor îndrituiţi să ia decizii în această ţară şi că vor da dovadă de demnitate, trecînd peste intervenţiile venite din exterior, astfel încît să se înterzică prin lege exploaterea gazelor de şist, la fel ca în Franţa, fără să mai fie nevoie de proteste şi de referendum.



Ing. LUDOVIC MARDARI

Fost deputat PRM de Timiş

BUNAVESTIRE

Bunavestire este o sărbătoare creştină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunţării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Cei mai mulţi creştini ţin această sărbătoare a Buneivestiri pe data de 25 martie, nouă luni înainte de Crăciun, cînd este sărbătorită naşterea lui Iisus.

Conform evangheliei după Luca 1:26:9, Bunavestire a avut loc „în a şasea lună“ a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

Atît tradiţia catolică, cît şi cea ortodoxă suţin că Bunavestire a avut loc în Nazaret, dar locaţiile exacte diferă. În tradiţia catolică, locul este marcat de Bazilica Buneivestiri, iar în tradiţia ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Buneivestiri.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

CUM AM AJUNS PEREMIST ŞI VADIMIST

Zilele trecute, în Ziarul Tricolorul, la rubrica „Împrospătarea memoriei” a apărut calendarul electoral pe anul 2000 al candidatului PRM la funcţia supremă în stat; candidat care, a şi câştigat de fapt această funcţie, dar la masa verde, mandatul i-a fost atribuit ilegal şi anticonstituţional (constituţia României prevede un număr maxim de două mandate) contracandidatului său, Ion Iliescu, printr-o fraudă de proporţii inimaginabile, comparabilă poate doar cu cea din noiembrie 1946.
Acele săptămâni de foc, din preajma turului doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 au reprezentat un moment de răscruce atât în evoluţia ulterioară a României, cât şi în evoluţia ulterioară a mea ca individ.
De ce în evoluţia ulterioară a României, se ştie, pentru că iată, în loc să fim şi noi din punct de vedere economic în rând cu ţările civilizate vest europene, unde am fi fost cu siguranţă acum în varianta Corneliu Vadim Tudor, am ajuns în rând cu ţările din fundul Africii, în varianta Ion Iliescu.
Mai interesant este momentul turul doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 în evoluţia mea ca individ. Ţin să precizez de la bun început că până în acele zile nu am ţinut vreodată în mână un exemplar al Revistei România Mare, iar când se întâmpla să apară Corneliu Vadim Tudor pe vreun post de televiziune, schimbam canalul. Făceam şi eu parte din „turma” celor manipulaţi de mass media, cum sunt dealtfel şi astăzi manipulaţi majoritatea românilor. Soluţia este simplă pentru mine să o dau astăzi, cu mentalitatea mea de acum: să încerce să se detaşeze şi să gândească cu capul lor şi nu cu cel al aşa-zişilor „analişti politici”. Eram pe atunci un student, exact ca studenţii mei din ziua de azi, care nu vedeam nici o perspectivă de viitor în România şi nu aveam alte gânduri în cap decât să termin facultatea de medicină şi să plec cât mai urgent să mă realizez în SUA sau vreo ţară vest europeană. Dar au venit alegerile prezidenţiale şi acel blestemat tur doi pentru Poporul Român. Nu mai ţin minte pe cine am pus ştampila în primul tur (în nici un caz pe PRM sau pe Corneliu Vadim Tudor). Imediat după aflarea celor doi finalişti am înjurat straşnic şi prima reacţie a fost cea de a nu participa la turul doi al alegerilor şi mi s-a întărit ideea de-a părăsi Ţara cât mai urgent cu putinţă. Dar atunci, în acele zile fierbinţi s-a întâmplat ceva incredibil. Duşmanii Neamului Românesc au simţit pericolul şi au pus toate „tunurile” mass-mediei pe Corneliu Vadim Tudor. La o parte însemnată a populaţiei a prins strategia lor diabolică. Dar la mine a avut tocmai efectul invers. M-a făcut să deschid ochii şi să urmăresc cu mult interes mesajul tribunului. În doar câteva zile au reuşit să mă transforme în cel mai mare fan al lui Corneliu Vadim Tudor, ceea ce am rămas până în ziua de azi şi voi rămâne până voi închide ochii. Ba mai mult, am început să fac şi propagandă pentru candidatul Naţionalismului Luminat. Lui Corneliu Vadim Tudor îi datorez activarea „genei naţionalismului”, genă pe care o are fiecare român, dar la majoritatea este încă supresată, există dar este inactivă. Aici intervine rolul nostru, al membrilor Partidului România Mare, să trezim conştiinţa naţională în semenii noştri. Am ajuns până în situaţia de a refuza în urmă cu doi ani o ofertă de-a emigra în Germania şi a lucra ca medic într-un laborator din Frankfurt pe un salariu de pornire de minim 4000 euro lunar. Am rămas cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara pe un salariu de 250 euro lunar. Şi nu regret...pentru că şi eu, la fel ca şi preşedintele Corneliu Vadim Tudor, la fel ca şi secretarul general Gheorghe Funar şi alţi câţiva suntem şi vom rămâne nişte IDEALIŞTI şi nu nişte MATERIALIŞTI şi ştim foarte bine că Ţara noastră dispune de resurse nebănuite, atât materiale cât şi umane, care trebuie doar să fie puse în valoare de oameni cinstiţi şi capabili şi nivelul de trai poate ajunge urgent comparabil cu cel din occident. Ce idealuri mai nobile poate avea un român decât să lupte pentru refacerea României Mari, o Românie Mare puternică şi respectată, pentru recuperarea tezaurului, pentru creştinism şi pentru cauza justiţiară ? Ce însemne mai înălţătoare poate avea un partid românesc decât Vulturul Cruciat, însemnul heraldic al basarabilor şi brâncovenilor ? Se compară cu trandafirii sau săgeţile otrăvite care nu pot semnifica altceva decât ţepele pe care le dau românilor aceste „partide” de 23 de ani încoace ?
Vadim Tudor nu a ajuns Preşedintele României...poate că nici nu va ajunge vreodată. Dar cine a pierdut ? El sau Poporul Român ? În orice caz, în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat copiii de români vor învăţa la istorie despre figura luminoasă a lui Corneliu Vadim Tudor, ca un lider de necontestat al românilor cinstiţi şi patrioţi, în timp ce aşa-zişii preşedinţi ai României din ultimii circa 50 de ani, contemporani lui, vor apărea în cel mai bun caz la capitolul erată, pentru că L-au batjocorit pe Dumnezeu şi în aceeaşi măsură şi Poporul Român.
Uitându-mă la personalitatea complexă a domnului Corneliu Vadim Tudor, nu pot să nu remarc mai multe similitudini cu doctrinarul Naţionalismului Luminat românesc, Mihai Eminescu: amândoi poeţi români de mare valoare, amândoi cu studii efectuate la Viena, amândoi reprezentanţi de seamă ai Naţionalismului Luminat, amândoi vânaţi efectiv de duşmanii Neamului Românesc şi ştampilaţi pe nedrept ca „nebuni” (eu sunt de profesie medic şi nu mi se pare nimic anormal la Vadim Tudor; dacă să-ţi iubeşti Ţara până la sacrificiu se cheamă că eşti nebun, dacă faptul că eşti un creştin practicant se cheamă că eşti nebun, dacă setea de dreptate, adevăr şi lupta reală împotriva corupţiei şi a corupţilor se cheamă că eşti nebun, în sfârşit, dacă te declari NAŢIONALIST înseamnă că eşti nebun, atunci vă rog să-mi fie şi mie permisă onoarea de-a mă declara nebun). Poate că mulţi îmi vor reproşa acum această comparaţie cu Poetul Naţional, dar vreau să sugerez redacţiei Ziarului Tricolorul, în perioada imediat următoare să pună la rubrica „Împrospătarea memoriei” următoarele bijuterii ale poeziei româneşti, semnate Corneliu Vadim Tudor, pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor mele: „Iisus, averea omului sărac”, „Sfântul Paşte”, „Sfintele Paşti”, „Caleaşca de lumină”, „Triptic la Marea Unire”, „Călăii”, „Treziţi-vă români sau veţi pieri”, „Blestem”, etc. Şi pentru că ne apropiem cu paşi repezi de Postul Paştelui, voi pune eu, aici, unul dintre cântecele creştine enumerate mai sus:




Sfintele Paşti
Corneliu Vadim Tudor, octombrie 2008

Motto: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Evanghelia după Ioan

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfânt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume – să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă
Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate
Se minte şi se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie şi sânge
A veacului acesta pe frunte ni se strânge
Ce-i de făcut ? Şi cine mai ştie calea bună ?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăşi, şi-a pângărit amvonul
În trâmbiţe tuna-va curând Armaghedonul
Şi-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul ! Nu disperaţi ! E ora !
Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac
Din crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus
Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus
Îngenuncheaţi a rugă, smeriti-vă trufia
E Paştele ! E noaptea când a-nviat Mesia !
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roşu, mov, albastru şi coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtăşit cu frunze sfinţite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Christos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenunchiaţi pe brazda izvorului creştin
Arsura să vi-o stingeţi la râul cristalin
E vreme pentru toate: şi pentru milostenii
Şi pentru liturghia acestei nopţi de Denii
Jur împejurul nostru-i un câmp de lumânări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plângeţi ! Aleluia ! Christos a înviat !

Dr. Livius Ţîrnea,
Preşedinte al PRM Timiş

Un student care a sfidat regimul: Eroul necantat din Izvoarele

In timpul alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, abuzurile si fraudele orchestrate de comunisti s-au tinut in lant. Nemultumiti, un numar mare de sateni din Izvoarele reclama furtul electoral din propria obste. Printre ei se afla si tanarul student Traian Marinescu.

Inca dinainte totul fusese planificat. Prefectul judetului Dambovita si totodata seful organizatiei de partid Dambovita, Gogu Popescu, a cerut ca in ziua alegerilor urnele sa fie umplute numai cu voturile date in favoarea Blocului Partidelor Democratice si daca era nevoie sa fie introduse si buletine false pentru a inclina balanta in favoarea aliantei de stanga.

Un vot cuprins de flacari

Insa, nu a durat mult pana cand zvonurile legate de aceasta marsavie au agitat spiritele printre locuitorii din Izvoarele. Un numar de oameni ingrijorati s-au adunat si decid sa se indrepte spre sectia de votare, Traian Marinescu, inscris la Academia Comerciala din Bucuresti si membru al partidului taranist, facand si el parte din acest grup.

Au intrat cu forta in sectia de votare si i-au surprins pe oamenii comunistilor cum introduceau pe ascuns, intr-o camera laturalnica, buletine de vot false. Maniat peste masura, tanarul si-a facut loc, a luat pe sus urnele si le-a aruncat afara, iar apoi le-a dat foc.

Haituit de Securitate

La auzul acestei vesti, prefectul l-a dat in urmarire pe Marinescu, fapta tanarului facandu-l sa para un incompetent in ochii fruntasilor comunisti. Imprejurarile l-au fortat sa repete alegerile, lucru unic in tara, mai ales ca primele rezultate nu le-au inclus si pe cele din satul Izvoarele.

Lovitura de imagine a fost una zguduitoare, deoarece pentru un regim care isi aroga legimitatea deplina, razmerita satenilor si arderea simbolica a urnelor de catre Marinescu a dezvaluit cat de firava era de fapt autoritatea comunista.

In acest fel au fost aduse in lumina si unele dintre practicile maloneste prin care fortele prosovietice si comuniste din tara incercau sa ajunga la conducere, episodul Izvoarele, precum si multe alte instante asemanatoare dovedind cat de viciat a fost procesul electoral din acel an.

In miscarea de rezistenta a colonelului Arsenescu

Cu mare greutate, Marinescu a reusit sa ramana ascuns pana in vara lui 1948, fiind haituit fara incetare. Sleit de anii de pribegie, ii cere intr-un final ajutor unchiului sau, preotul comunei muscelene Stoenesti, Gheorghe Cotenescu.

In acest fel ii este inlesnita intrarea in miscarea de rezistenta a colonelului Arsenescu, care il tine la adapost pentru un timp. Insa, dupa cateva luni dorul de casa il copleseste pe deplin pe tanar si face un numar de vizite inoportune parintilor sai, de care agentii Securitatii afla datorita informatorilor din sat.

Drept urmare, in casa vecina cu cea a familiei Marinescu este instalata o echipa operativa, care trebuia acum doar sa astepte intoarcerea urmaritului.

In luna martie a anului 1949 tanarul intra iarasi in sat avand grija sa nu fie vazut. Stia ca nu mai putea avea incredere in nimeni, orice cunoscut putand sa se dovedeasca un tradator.

Prins dupa un schimb de focuri

In ciuda precautiilor sale, odata ajuns in casa parintilor, afla ca tocmai intrase intr-o capcana si ca trebuie sa plece de indata, in orice moment securistii putand intra peste ei. Intr-adevar, fusese vazut cand se strecurase, iar ei erau pe punctul de a iesi din casa invecinata pentru a-l aresta.

Insa, tanarul iese inaintea lor in fuga si ii provoaca. Gloantele trase de el gauresc peretii si tintuiesc agentii speriati la podea.

Nici nu au putut sa se dezmeticeasca bine, cand Marinescu scoate o grenada si incearca sa o arunce inauntru. Insa, grenada se loveste de cadrul geamului si ii vine inapoi. O ia si o arunca din nou, dar exploadeaza spulberandu-i mana.

Ranit si fara de scapare, se adaposteste pentru ultima oara sub acoperisul casei in care a crescut. In urma lui vin degraba securistii, care se vad nevoiti sa sparga usa.

Cu ultimele sale puteri, Marinescu il loveste in plin pe unul din ei in clipa in care dau buzna. Este imobilizat in scurt timp si luat de acestia in arest.

In temnitele Securitatii, este batut crunt si torturat fara mila in timpul interogatoriilor capitanului Carnu, pentru zile in sir, pana cand fiecare frantura de informatie pe care o avea cu privire la miscarea de rezistenta a colonelului Arsenescu a fost stoarsa din el.

Executat la marginea satului

In timp ce inca isi astepta sentinta, dupa luni petrecute in detentie, capitanul Carnu decide sa deraieze procesul judiciar si sa faca din Marinescu o pilda pentru toti cei care ar avea ganduri de razvratire.

Pe data de 4 februarie 1950, este luat din celula sa si urcat intr-o masina. Fara sa stie, urma sa fie ultimul sau drum.

Pe parcurs isi da seama ca securistii il duc inspre satul natal si intelege ceea ce aveau planuit pentru el. Intr-adevar, temerile sale se adeveresc cand masina opreste la marginea satului Izvoarele.

La cateva clipe dupa ce a fost scos din masina simte lama rece a cutitului cum ii strapunge pantecele. A fost injunghiat si lasat sa se chinuie. In cele din urma ii este curmata suferinta, fiind impuscat in piept.

Timp de doua zile cadavrul sau a ramas in vazul tuturor, neclintit, familia sa fiind impiedicata sa il ingroape. Si in timpul noptii a fost pazit ca nu cumva la adapostul intunericului rudele si apropiatii sa vina si sa il ia.

Dupa ce au considerat ca a fost indeajuns, au permis familiei sa ii ia trupul si l-au inmormantat crestineste, iar in locul in care si-a dat ultima suflare a fost ridicata o cruce.

Soarta tragica a lui Traian Marinescu a vrut sa insemne atunci o amenintare foarte clara adresata tuturor celor care ar fi vrut sa se ridice impotriva regimului, dar astazi, aceleasi haine strapunse de gloante si patate de sange sunt expuse in cadrul muzeului Inchisorii Sighet ca o amintire a terorii comuniste la care a fost supus poporul roman in acei ani negri si fara de speranta.

Sursa:

http://www.ziare.com/cultura/documentar/un-student-care-a-sfidat-regimul-eroul-necantat-din-izvoarele-documentar-1169597

PRM TIMIŞ VA BOTEZA ORTODOX TOŢI COPIII DE LA CASELE DE COPII DIN TIMIŞ CARE NU AU AVUT ACEASTĂ ŞANSĂ

Anunţul a survenit în cadrul petrecerii organizate în cinstea zilei de 8 martie, o petrecere plină de viaţă, în care PRM nu a arătat nici pe departe ca un partid pe cale de dispariţie cum se grăbesc unii să afirme. Doctorul Livius Ţîrnea, preşedintele filialei PRM Timiş susţine că se va implica personal şi va coordona această acţiune, la care vor participa organizaţiile de tineret şi cea de femei. „Ideea este mai veche, îmi aparţine, iar în viitorul foarte apropiat va fi pusă în aplicare. PRM este un partid cu o dimensiune profund creştină şi noi considerăm că până acest Popor nu se va întoarce cu faţa către Mântuitor, care este Calea, Adevărul şi Viaţa, nu va fi bine în această Ţară. Aceasta este singura şi unica noastră şansă. Metaforic vorbind, compar Poporul Român cu Iisus pe cruce; după ce a fost scuipat, pălmuit, batjocorit, acum a ajuns să fie răstignit. Dar simt că Învierea Neamului Românesc e foarte aproape.”

Petrecerea a fost o reuşită, fiind organizată de filiala Timişoara a partidului, care are ca preşedinte un cetăţean de origine arabă, doctorul Aboultef Ghassan, dar care între timp şi-a dobândit cetăţenia română şi s-a creştinat, fiind membru PRM de 16 ani. Iată că astfel se mai spulberă o ştampilă pusă PRM-ului şi anume aceea de partid xenofob. Florile pentru doamne au fost asigurate de prim-vicepreşedintele Ludovic Mardari.
Printre piesele de petrecere au fost inserate şi unele specifice naţionaliste precum „Doamne ocroteşte-i pe români”, „Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt”, „Lăsaţi-ne să fim români” etc.

Biroul de presă al PRM Timiş

SFINTII 40 DE MUCENICI

Sfintii 40 de mucenici erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman pagan Licinius. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Refuzand, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta. In cele din urma, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. In aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. In zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele.

Martirajul celor 40 de soldati crestini - Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie - semnifica daruirea totala fata de Hristos.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii sau Macinicii. In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, zilele capricioase ale ingemanarii iernii cu primavara, lasand loc zilelor mosilor, zile calde. De aceea, in aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

Ziua de 9 martie, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe cei 40 de Mucenici ucisi in Sevastia, are pentru spiritualitatea populara o conotatie aparte.

In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

Dupa ce plugul era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era reparat, curatat si purificat iar intre plugari se incheiau intelegeri pentru intovarasire la arat, in dimineata acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sarbatorilor de primavara, presarat cu numeroase obiceiuri.

Patruzeci sau patruzeci si patru?

Dupa traditia crestina, sfintii martiri au fost 40, dupa cea geto-dacica, au fost 44, atatea fiind si zilele dintre 9 Martie si 23 Aprilie. In unele zone, exista pana astazi credinta, ca acesti sfinti au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tiparit o legenda, din Fratautul Vechi - Moldova, unde se vorbeste de ziua celor 44 de Sfinti.

Mucenici

Potrivit traditiei populare, in aceasta zi, femeile fac mucenici in forma de opturi. Acestia sunt dusi la biserica pentru a fi binecuvantati si apoi sunt consumati in familie.

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/sfintii-40-mucenici-74135.html

Astăzi e 8 Martie LA MULŢI ANI, TUTUROR FEMEILOR !

Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca sărbătoarea internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii, cînd toată natura renaşte şi razele soarelui încep să ne mîngîie uşor. Pură coincidenţă sau nu, în acestă lună se sărbătoreşte, pe lîngă Mărţişor şi Ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importantă fiinţă din lume, mamă şi iubită, elemente fără de care întregul univers nu ar exista.

În 1910, la Copenhaga apare pentru prima dată ideea Zilei femeii, cînd se sărbătorea mişcarea femeilor pentru egalitate în drepturi şi egalitate de şanse. 7 ani mai tîrziu, se naşte şi ziua de 8 Martie, cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internaţională în 1977, devenind o tradiţie în majoritatea ţărilor din Europa şi în SUA, fiecare sărbătorind-o aşa cum o simte. În România, în ziua de 8 Martie se sărbătoreşte femeia, bucuria vieţii noastre şi motivaţia de a trăi. Orice femeie aşteaptă cu nerăbdare Ziua femeii, zi în care îşi doreşte să fie răsfăţată atît de iubit, soţ, cît şi de copii, rude şi chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect şi mulţumire. Cu această ocazie, ziarul „Tricolorul“ urează La Mulţi Ani tuturor femeilor!

BLESTEMUL CARE L-A UCIS PE CEAUSESCU

Nicolae Ceauşescu ar fi fost urmărit de două mari blesteme. Primul este cel aruncat asupra lui de ţăranii vânaţi din ordinul său în 1957, în vremea colectivizării forţate. Mai mult, Ceauşescu şi-ar fi atras sfârşitul în ziua de Crăciun. La fel ca în blestemul înscris pe o placă din Spitalul Brâncovenesc pe care el l-a demolat în 1984.

Era 29 martie 1984. Nicolae Ceauşescu dărâma Spitalul Brâncovenesc sub pretextul sistematizării Bucureştiului. Un mit urban din acea perioadă spune că Ceauşescu spera să pună mâna pe legendarul tezaur al Brâncovenilor.

În 1835, Safta Elisabeta Brancoveanu, soţia marelui ban Grigore Brâncoveanu începe construirea celui mai modern spital al acelor vremuri. Tot atunci, ea a săpat în marmură un blestem pentru toţi cei ce ar îndrăzni să se atingă de zidurile aşezământului construit pentru oamenii săraci.

"Pune această placă în care se menţionează că cel care va îndrăzni să se atingă într-un fel de aşezământul spitalicesc ctitorit de Safta Brâncoveanu să fie ucis, să primească o pedeapsă chiar într-o zi de sărbătoare. Un blestem care pare să se fi împlinit fiindcă Brâncovenescul a fost dărâmat în 1984 din ordinul lui Ceauşescu şi cinci ani mai târziu, în ziua de Crăciun el a fost executat", a povestit pentru România TV, Dan Falcan, istoric.

Adevăr sau ficţiune, poporul român crede în puterea blestemelor rostite la vreme de grea suferinţă. Spre exemplu, năpasta aruncată în 1957 de ţăranii de la Vadu Roşca asupra lui Nicolae Ceauşescu.

Tinereţea lui Ceauşescu este pătată cu sângele ţăranilor care nu au vrut cu niciun preţ să-şi dea pământul la CAP. Pe 4 decembrie 1957 el s-a implicat personal în reprimarea sângeroasă a ţăranilor din satul Vadu Roşca. Ceauşescu a ordonat să se tragă asupra oamenilor care nu voiau să cedeze presiunii partidului pentru colectivizare. Cronica sângeroasă a acelei zile în care oamenii l-au blestemat pe Ceauşescu e consemnată în romanul lui Varujan Vosganian, intitulat "Cartea Şoaptelor".

"Ţevile mitralierelor au ieşit înafară şi Ceauşescu personal a făcut semn să înceapă să se tragă. Cel mai tulburător lucru pe care l-am auzit acolo a fost mărturia unuia dintre ţăranii care fusese rănit. Mi-a spus că Ceauşescu s-a uitat la el să vadă dacă mai trăieşte şi când a văzut că trăieşte i-a tras un picior în burtă. Mi-a spus că l-am înjurat greu ca un blestem. Zice, Ceauşescu a murit din cauza blestemelor noastre de la Vadu Roşca, pentru că zice, că Aurică Dimofte, primul dintre morţii noştri a căzut în genunchi, împins de gloanţe, cu capul pe spate. Exact aşa a murit şi Ceauşescu, ca şi Aurică Dimofte al nostru", a spus Varujan Vosganian, scriitorul romanului „Cartea şoaptelor“.

Sursa:

http://www.rtv.net/ceausescu-urmarit-de-blestemele-aruncare-pentru-moartea-sangeroasa-a-taranilor-din-satul-vadu-rosca_68909.html