Securiştii de ieri, capitaliştii de azi...

România ultimilor 20 de ani este captivă într-o lupta accerbă de acaparare a Puterii absolute, cunoscînd multe succese, dar, în multe rînduri, o aprigă rezistenţă a raţionalului şi, mai ales, a democraţiei. Rînd pe rînd, preşedinţii României au dezvoltat un plan personal de îngrădire a tuturor instituţiilor purtătoare de forţă politică, adjudecîndu-şi, perseverent şi sigur, cîte o redută a proaspetei democraţii.

După subita dispariţie a liderului comunist Nicolae Ceauşescu, fiecare pol care putea concentra putere, a exercitat, cu deosebită ambiţie, un mimesis de autoritate, avîndu-l, desigur ca exemplu definit pe mult regretatul prim-fiu al poporului, dar folosindu-se de mijloace mult mai puţin ortodoxe şi după atmosfera timpurilor, prea-pline de proceduri democratice. Adevărul despre decembrie 1989 nu mai este o ţintă pentru opinia publică, cele două decenii de pseudo-democraţie în sprijinul unor terţe persoane dovedind astăzi că fiecare conducător şi-a propus să desăvîrşească efortul securist ante-decembrist de a concentra, în propriile mîini, întreaga putere validă, avînd un suport incredibil în propaganda (liberă şi capitalistă). Adeseori, perdele de fum au acoperit intenţii meschine, preşedinţii dovedind abilitate în ceea ce priveşte conducerea singulară a unui Stat. Noii securişti, camuflaţi acum în capitalişti au fost chiar angrenaţi în această goană, oferind rînd pe rînd suport financiar dar şi unele lozinci nemuritoare: "Cînd Iliescu apare, soarele răsare!", răspîndind ingredientele unei reţete autoritare în plină coacere în România. Sintagmele, ca şi mijloacele uzitate, treceau din registrul comunist în cel capitalist cu viteza condeiului unui contabil, ceea ce odată fusese blamabil devenea, în context democratic, cuşer. Cauza tuturor suferinţelor îndurate astăzi de Poporul Român este o strategie prioritară de subminare a autorităţii tuturor instituţiilor democratice de către forţe obscure, dar bine antrenate, desfăşurată în paralel cu devalorizarea resurselor şi activelor Statului Român, economia fiind principala Opoziţie care ameninţă consolidarea unui trai decent al românilor, care, îmbătaţi de principiile democratice, începeau, încet, dar sigur să înveţe definiţiile noului Regim. Cauza dezarmării electorale a populaţiei ar fi fost pierdută dacă nu ar fi intrat în rîşniţa tătucilor tocmai minima bunăstare de care se bucurau românii. Nu miră pe nimeni că resursele şi uzinele moştenite de la bunicii şi părinţii cîndva muncitori au fost principala ţintă pentru un sistem care se dorea totalitar prin excelenţă. Distrugerea premeditată a cuprins sistemul bogăţiei dăruite de Dumnezeu: Agricultură, dar şi Educaţia, Sănătatea sau Justiţia, precepte de importanţa excepţională într-o democraţie autentică. Aşa că foşti "pieţari" sau simpli "găinări" aflaţi în locul potrivit au început munca pentru dezrădăcinarea României. Pădurile au fost sălbatic defrişate, fabricile vîndute la preţ de talcioc, iar resursa umană exilată la mii de km din cauza viitorului sumbru. Oare pura întîmplare cadoriseşte astăzi pe românii din Moldova cu viituri şi inundaţii crunte? NU. Speţa celui de-al doilea război mondial oferă o percepţie de ansamblu a României, realizîndu-se o iminenţă comparaţie între dezastrul istoric şi actualitatea apocaliptică! Cu siguranţă, românii nu-şi mai pot da seama (acţiune premeditată a guvernărilor) dacă viitura vine de la Dumnezeu sau de la Palatul Cotroceni, iar postura de sinistraţi îi pune într-o lumină favorabilă doar în faţa camerelor de luat vederi. Viziuni absurde au şi politicienii aflaţi pe malul apei, totdeauna pregătiţi cu cizme de cauciuc şi gonflabile... minciuni. Aşadar, pantofii cu toc sînt ceea ce sinistratul are neapărată nevoie pentru a nu-şi face comunitatea de ruşine la televizor sau pentru a se bucura forţat de vreo hora gazduita de caminul cultural cu ocazia prezentei unor mari personalităţi ale conducerii Statului! Imaginea nesimţirii întruchipate rămîne în memoria tuturor ca un tablou de Picasso: cîteva ciocolate împărţite dintr-un superb Touareg care, achiziţionat din bani publici, deserveşte sensibilitatea fizică a oamenilor politici. Dar poate respectivii meritau o vizită a aleşilor şi un asemenea tratament, numai azi nefiind ieri cînd au ieşit la vot "gătiţi", pe uliţele încă neinundate şi au ales despărţirea oficială de comunism! Certitudinea vine din situaţia deplorabilă a ţării, nivelul de trai şi puterea de cumpărare a leului au scăzut teribil în doar două săptămîni iar mirosul de decadenţă absolută stăruieşte ca o perdea de plumb peste sufletul ţării. Oricît de exagerată ni s-ar părea personificarea unei ţări, ea există şi se desăvîrşeşte cu fiecare acţiune a guvernanţilor, încît un fals tablou fovist se conturează. Cu siguranţă că românii nu trăiesc bine, dar români sînt şi impunătorii conducători, chiar şi teribilii lătrăi care înfloresc în fiecare colţ al Puterii. Aşa că avem printre noi cei mai mulţi deţinători de maşini fabricate manual, cei mai mulţi turişti de promenadă şi cele mai numeroase mangafale de mall, încît chinul sec cotidian păleşte în faţa luxului grobian pe bani publici. Un recent sondaj oficializează nostalgia care ne-a cuprins pe toţi: "Era mai bine înainte!". De data asta, plînge un întreg popor... Succesul înregistrat de grupările antinaţionale răsună pînă în America: România a murit! Un mapamond întreg, poate, jubilează: România e departe de puterea economică, nu mai aprovizionează Europa cu cereale şi, în mod clar, nu mai are pretenţii de independenţă energetică, alimentară şi tehnologică! Se felicită actanţii Planului Maret şi merg să se spele pe mîini în Occident, la tătucii lor. E firesc pentru orice iniţiativă a presupusei Opoziţii din Parlament să fie luată în derîdere. Cine garantează că eşecul colectiv al românilor ar fi fost evitat cu o altă conducere renăscută din guvernări anterioare? Din păcate, gloata nu pricepe mişcările politice, iar cei care aveau rolul statutar de a le deschide mintea sînt, de acum, puşi la zid, încît nici un spectacol sau articol cu tente realiste nu va mai vedea lumina difuzării. Impozitul dublu pe drepturile de autor îşi are eşenţa în acţiunea de a închide gura tuturor celor care îndură o părere liberă şi sinceră despre nemulţumire! Un deziderat politic odios va înlocui un drept public atenian: puterea nu trebuie contestată, corupţia nu trebuie acuzată. Va veni vremea cînd şoapta va cutremura munţii şi cînd gîndul, în dauna vorbei, îşi va demonstra încărcătura! Să învăţăm pînă atunci să silabisim, să oftăm în taină, să plîngem în rugă! Răul nu poate fi prea negru cînd încă mai sînt oameni ce trăiesc în lumină. Năzuinţă tuturor strigă viitorul, se luptă cu el, cerîndu-i izbăvirea. Poate toamna ne va oferi apusul unui morţi veşnice! Nici un împrumut şi nici o bancă altruistă nu mai pot salva România, singurul antibiotic sînt alegerile anticipate, corecte şi democratice. Guvernul Salvării trebuie să se individualizeze în onestitate, demnitate şi naţionalism!
"Am învăţat să urăsc trădătorii de ţară şi nu este boală pe care o condamn mai mult decît trădarea de ţară" - Eschil (525 î.Chr.-456 î.Chr.).

GABRIEL LAURENŢIU PĂTRAŞCU

Copyright Tricolorul