După lovitura de Stat din decembrie 1989, stăpînii alogeni ai României au impus Poporului Român un anume capitalism, original, bazat pe jefuirea avuţiei naţionale, pe sărăcirea majorităţii populaţiei, pe genocid şi pe îndatorarea externă înrobitoare. Conducătorii alogeni au îndreptat România spre un viitor fără nici un orizont, fără obiective concrete pentru Poporul Român.
Ei au promis, în campaniile electorale şi în Parlament, că vor face multe, dar faptele au fost puţine, cu efecte deloc sbenefice pentru România şi pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei.
În acele vremuri tulburi, în funcţiile importante în Statul Român şi în fruntea principalelor instituţii publice au fost numiţi numeroşi alogeni, iar apoi, în următorii 20 de ani tot ei şi ai lor au fost aleşi, în urma manipulării alegătorilor şi a fraudării alegerilor.
Alogenii aleşi sau numiţi în funcţii importante, împreună cu unele cozi de topor româneşti, acţionează, de peste două decenii, pentru materializarea unui plan diabolic, elaborat în străinătate, îndreptat împotriva Poporului Român şi a României. Programul respectiv vizează existenţa Poporului Român şi integritatea teritorială a ţării noastre. După un scenariu apropiat de cel practicat de aceiaşi alogeni la instaurarea comunismului în România, începînd cu anul 1945, cînd intelectualii români şi oamenii înstăriţi au fost lichidaţi în închisori şi la Canal, acum, începînd cu anul 1990, intelectualii au rămas pe drumuri sau au fost obligaţi să emigreze, iar clasa de mijloc este blocată în procesul de consolidare a ei. În ultimii 20 de ani, alogenii care au produs dezastru în România în domeniile economic, financiar-bancar şi social, în învăţămînt şi sănătate, în cultură şi sport, pot fi numiţi lichidatori, iar în unele cazuri lichidatori şi ucigaşi. Unii dintre ei au mîinile pătate de sînge după ce l-au ucis în sfînta zi de Crăciun a anului 1989 pe preşedintele României şi pe soţia acestuia, iar pînă la sfîrşitul acelui an au mai fost ucişi peste 1.100 de oameni nevinovaţi, mai ales tineri. Aceşti lichidatori ucigaşi nu au frică de Dumnezeu şi cred că nu vor fi pedepsiţi pentru faptele lor. Deloc întîmplător, ei zic că au acţionat legal şi nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor. De ce? Pentru că a fost adoptată o Constituţie care le permite atingerea obiectivelor stabilite de către stăpînii lor din străinătate. La Legea fundamentală a ţării s-au adăugat numeroase alte legi iniţiate de către guverne, astfel încît totul să se desfăşoare într-un cadru legal, în Statul de Drept. După 20 de ani, tot mai mulţi cetăţeni, inclusiv ziarişti, realizează că ceea ce s-a desfăşurat şi continuă în România nu este întîmplător, ci face parte dintr-un amplu, diabolic şi incredibil program antiromânesc. Cu excepţia ţărilor cu statut de colonie, marea majoritate a ţărilor lumii şi-au stabilit obiective de dezvoltare economico-socială şi au progresat în ultimele două decenii. Prin excepţie, lichidatorii au îndreptat România pe un drum greşit şi acum ţara se află pe fundul prăpastiei. Totul s-a făcut la comandă străină, pe baza unui program secret. Dintre etapele coordonate de către lichidatorii alogeni amintim următoarele:
1) Numeroasele capacităţi de producţie din toate ramurile industriale, existente la începutul anului 1990, puteau produce în continuare, asigurau milioane de locuri de muncă şi aveau piaţă de desfacere. Atunci, un prim-ministru alogen a spus că industria românească este un morman de fiare vechi. Ca urmare, s-a trecut la lichidarea industriei româneşti prin aplicarea terapiei de şoc şi a Legii Privatizării adusă de Silviu Brucan, un comunist-capitalist de tristă amintire, dar care făcea pe profesorul, deşi nu i-a văzut nimeni Diploma de Bacalaureat. Ce s-a întîmplat în timp? S-au privatizat străinii în România în dauna românilor. Acei investitori alogeni, porecliţi strategici, unii doar cu o avere de cîţiva dolari, au devenit proprietari pe societăţile comerciale româneşti pe care, apoi, le-au închis şi tăiat în bucăţi, încasînd din valorificarea metalelor mult mai mult decît suma oferită la privatizare, iar terenurile le-au rămas gratis. De regulă, prioritate la privatizare - lichidare au avut cele mai bune firme autohtone, cu produse competitive pe piaţă şi cu profituri mari, care alimentau cu venituri importante Bugetul de Stat. Brusc şi la comandă externă, unele dintre ele au devenit găuri negre şi o povară pentru Poporul Român, căruia i s-a spus că singura soluţie este privatizarea lor, uneori doar pentru 1 dolar. După ce alogenii au devenit proprietari ai unor firme româneşti, acestea au devenit foarte rentabile şi profiturile obţinute au luat calea străinătăţii. Acelaşi scenariu se pregăteşte acum pentru Poşta Română, care, brusc, produce pierderi. De asemenea, în plină criză, preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc IV se grăbesc să vîndă pachetele de acţiuni pe care Statul Român le deţine la cîteva firme cu profit. Guvernele Boc I-IV au lichidat, tot la comandă străină - şi nu din prostia lor, peste 330.000 de I.M.M.-uri, ca urmare a introducerii impozitului forfetar, mărind numărul şomerilor cu alte sute de mii. După 20 de ani, lichidatorii şi-au făcut datoria faţă de stăpînii lor din străinătate "punînd umărul" să dispară, practic, în timp de pace, industria românească, inclusiv în domeniile unde România se situa pe primele 10 locuri în lume. Aceşti lichidatori alogeni au adus pagube Poporului Român mai mari decît cele două războaie mondiale. Din suma de peste 700 miliarde de euro, cît reprezintă valoarea de piaţă a societăţilor comerciale privatizate, preşedinţii alogeni Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu toate guvernele post-decembriste, nu pot exemplifica ce mari obiective de investiţii s-au realizat în mandatele lor. Banii obţinuţi din privatizările frauduloase s-au cheltuit pentru acoperirea marilor deficite bugetare anuale şi pentru plata datoriei externe. Lichidatorii din industrie au desfiinţat milioane de locuri de muncă şi au alungat din ţara - mamă forţa de muncă bine pregătită şi cu înaltă calificare. Pentru a nu se produce revolte ale celor lăsaţi pe drumuri, fără locuri de muncă şi fără venituri, lichidatorii au găsit mai multe soluţii: s-au deschis graniţele şi au fost încurajaţi românii să părăsească ţara; s-au plătit salarii compensatorii tentante; s-a încurajat pensionarea anticipată. Lichidatorii care s-au aflat la conducerea României au ascuns Poporului Român informaţiile şi adevărul despre privatizările făcute şi consecinţele acestora. Nimeni nu îi întreabă: de ce a fost lichidată industria românească?
2) Înainte de anul 1990, agricultura socialistă satisfăcea necesităţile interne şi asigura mari cantităţi de produse agricole pentru export. Se cultiva toată suprafaţa agricolă a ţării şi existau importante efective de animale în marile complexe şi în fermele zootehnice de la IAS-uri şi CAP-uri. Acum, agricultura capitalistă din România, promovată şi susţinută de către lichidatorii alogeni, s-a materializat în necultivarea a peste 4 milioane hectare de teren agricol, în decimarea efectivelor de animale şi în importul a peste 75% din necesarul de alimente pentru populaţie. Marile exploataţii agricole au fost lichidate, la fel ca şi fabricile care produceau pentru agricultură şi cele care prelucrau produsele agricole. A fost generalizată agricultura de subzistenţă şi, în paralel, lichidatorii acţionează pentru distrugerea satului românesc şi a tradiţiilor noastre multimilenare. În ceea ce priveşte valorificarea potenţialului agricol, lichidatorii au adus România pe ultimul loc în Europa.
3) În domeniul transporturilor, au acţionat din plin lichidatorii. Flota României, una dintre cele mai mari din lume a dispărut fără urmă. Cel care ştie multe despre această dispariţie, dar care nu este interesat să se afle adevărul, a fost ales şi reales preşedinte al României. La autostrăzi şi la starea drumurilor, România a fost adusă pe ultimul loc în Europa. Pe acelaşi loc ultim pe bătrînul Continent a fost adusă România în ceea ce priveşte starea căii ferate, după ce înainte de anul 1990 ţara noastră avea cea mai extinsă reţea din Europa. Zeci de mii de vagoane şi sute de locomotive au trimis lichidatorii în străinătate la topit, iar în ţară au închis majoritatea combinatelor siderurgice şi metalurgice.
4) Starea sănătăţii populaţiei plasează România pe ultimul loc în Europa. Lichidatorii şi ucigaşii îi omoară pe români cu zile, folosind un arsenal bogat: aditivi alimentari cancerigeni; aşa-zisa coplată; reducerea numărului medicamentelor compensate; închiderea a sute de spitale; alungarea medicilor în străinătate; reducerea cu cca. 50% a salariilor şi a pensiilor. Recent, românii au aflat pariţial adevărul în legătură cu mărirea TVA-ului la 24%. Guvernatorul alogen al B.N.R., dl. Isărescu, a precizat că jumătate din creşterea TVA-ului este destinată plăţii dobînzilor la creditele externe.
5) Lichidatorii au acţionat diabolic împotriva învăţământului. I-au umilit şi batjocorit pe profesori, le-au tăiat salariile şi sporurile. Şcoala românească au adus-o în cădere liberă. Nivelul de pregătire al elevilor şi studenţilor a scăzut foarte mult. Au fost închise mii de şcoli, mai ales de la sate. Numărul copiilor care nu merg la şcoală, în special din cauza sărăciei, creşte în fiecare an. Cu toate că majoritatea premierilor au fost cadre didactice universitare, în mandatele lor analfabetismul a crescut continuu. Ei au adus România pe primul loc în Europa la analfabetism.
6) Cultura românească nu putea să scape din atenţia lichidatorilor. Au fost închise numeroase cămine culturale şi case de cultură. Reţeaua de cinematografe a fost lichidată. La fel şi bibliotecile, în special cele din mediul rural. Artiştii şi creatorii, la fel şi ziariştii, sînt umiliţi. Sub pretextul reducerii personalului din administraţia publică, se acţionează acum pentru închiderea sau comasarea unor teatre. Va exista o excepţie. Rămîne Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca, unde, după alungarea din funcţia de prim-ministru, dl. Emil Boc va avea normă întreagă în rolul lui Pinochio. La U.B.B., rectorul Marga şi conducerea acestei universităţi acţionează pentru a nu-l mai reprimi pe cel care a acceptat să acţioneze, împreună cu lichidatorii, împotriva românilor şi a României, susţinînd pretenţiile iredentismului unguresc.
Lichidatorii au adus România şi Poporul Român într-un stadiu extrem de periculos. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ţinem seama de ceea ce spunea Eroul Naţional Avram Iancu: "S-au punem pumnul în piept furtunii sau pierim!".
Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele filialei P.R.M. Cluj
Copyright Tricolorul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu