PRIVIND MASCA MORTUARĂ A LUI EMINESCU

Să trec usor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primavară

un recviem să curgă din corn în zori de zi

Ţărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod

căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie şi sângele pe rod

Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea îşi framântă portalul ei gigantic

şi buzele a milă supremă se desfac

L-a ferecat durerea pe stânca zânei Dochii
în raza lumânării pomeţii bat în mov
ca două pâini bătrâne i se afundă ochii
în somn îi supurează fântânile lui Iov

Efigie în aur şi diamanticale

profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc

plâng spasmele genezei în cearcănele sale

îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc

Şi telegrama Havas întîrzie cu anii

peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit

de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani

pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit

Eu îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă

un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziţi-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător şi rece, el va veni din nou!

Corneliu Vadim Tudor

„În camera mea de lucru se află, în permanenţă, 4 portrete: Iisus Christos, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga şi masca mortuară a lui Eminescu. Pot spune că aceste spirite mă tutelează.”

                                                                                                               
Corneliu Vadim Tudor