29 august - Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost prins;
- vinerea, ziua in care a fost rastignit;
- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.

Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.

Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul - traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.

Adrian Cocosila

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatorile/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-121005.html

23 august 1944 – Ziua in care Armata Romana a fost TRADATA !

Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice.
În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere. Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică. La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.

Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?
Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, şi a crescut în special după anul 1943. Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie. Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră niciodată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 130.000 – 160.000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. De asemenea, efectivele de grăniceri şi jandarmi au fost reduse de la 74.086 la 58.018 oameni. În ansamblu, forţele armate române au fost reduse, de la 419.000 de oameni în mai 1945, la doar 136.000 de oameni în decembrie 1947. În schimb, numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră, conform documentelor istorice publicate.
Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.

De Ionuţ Ţene - NapocaNews

Sursa:
http://www.frontpress.ro/2013/08/23-august-1944-ziua-in-care-armata-romana-a-fost-tradata.html

ELEGIE PENTRU VIETATI

Prietenilor mei Mitzura Arghezi, Carmen Stănescu, Anca Petrescu, Paula Iacob, Florin Piersic, Gheorghe Zamfir, Dinu Săraru, Emil Cărămizaru, Constantin Duţu, Soby Ceh, Marius Marinescu şi celorlalţi mari iubitori de animale din această ţară.

Încerc să înţeleg un animal
O pasăre, un peşte sau un cal

Să intru-n mintea şi-n tiparul său
De ce e unul bun şi altul rău?

Ne vede el cum îl vedem şi noi?
Trage speranţa vieţii de apoi?

Eu nu cred în Big-Bang, nici în azot
Eu cred în Dumnezeu – atîta tot.

El mii şi mii de specii-a revărsat
Din cornul abundenţei fermecat.

Acei savanţi ce cred în evoluţii
Ajung într-un blocaj şi n-au soluţii.

Zadarnic tot încerc să le explic
Că din nimic se naşte tot nimic.

Şi dintr-un haos n-avea cum să iasă
O faună atît de fabuloasă.

N-a apărut, nicicum, din fund de mare
Nici din bacterii, melci sau protozoare.

N-a evoluat un milion de ani
Aşa cum mint ateii talibani.

În orice vietate ce văd eu?
E mîna sacră a lui Dumnezeu !

Cît le iubesc! Cum aş putea trăi
Fără aceşti neprihăniţi copii?

Îngeri din cer, miracole divine
Ce demon sadic le-a numit „jivine”?

Eu le hrănesc şi le feresc de rele
Mă rog la Domnul, zilnic, pentru ele.

Sînt mai curate şi cu mult mai bune
Decît e omul – Biblia ne-o spune.

Pe mine nu m-a dat în judecată
Nici o păpuşă binecuvîntată

Nici puişorii proaspăt alăptaţi -
Ci numai oameni răi şi blestemaţi.

Noi toţi pe Domnul Îl vom descifra
Prin fiecare operă a Sa,

Privind la peşti, la păsări şi la cai -
Aceasta-i poarta care dă spre Rai.

Îţi mulţumesc, din inimă, Părinte
Că ne-ai făcut atîtea daruri sfinte.

Dă-mi forţă, Doamne, să le ţin deoparte
Să le salvez, ca Noe, de la moarte.

Ca Sfîntul Francisc să botez cu vin
Pe căprioare şi pe lei. Amin.


CORNELIU VADIM TUDOR
20 august 2013
(Aproape de Castelul Bran)

CE-I DE FACUT ?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plînge, ce mult ne-am schimbat!

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Vînează cîrnaţii şi berea din lăzi.

Bairamuri se fac peste tot: între blocuri
În parc, mînăstire şi chiar ţintirim
Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri
Ce burţi de neam prost se revarsă… Murim!

Murim de-o mai ţinem aşa, în prostie!
Murim ca păduchii, de-o mie de ori!
Trăim fără noimă şi pe datorie
Iar alţii ne fură, vîrtos, de comori.

Leşin general, catastrofă finală
Dezastru mai mare ca-n timp de război
Istoria iar ne-a pus capul în poală
Avem ochii goi şi picioarele moi.

Daţi muzica tare, să ţopăie ţoapa
Ce super o joacă bărbaţii malaci!
Alături se cască, profetică, groapa
Pe care ne-o sapă vrăjmaşii, în draci.

Aceasta e Stema: grătarul şi micii
Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
Jos Sfinţii din ceruri! Trăiască Miticii!
O viaţă avem! Hai s-o bem, nu-i păcat?

Din micul ecran intră-n case gunoiul
Copiii văd crime, şi sex, şi scandal
Se ceartă Matrozul şi cu Maimuţoiul
Apoi pun batista, din nou, pe ţambal.

Prea multe migraţii, amestec de rase
Byzanţ, şi Fanar, şi Ţigani, şi Evrei
Ne fierbe o drojdie-n sînge şi-n oase
Iar asta o ştiu şi stăpînii yankei.

Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună
Puţin whisky prost, niscaiva Hollywood
Alegeri corecte? Ce vorbă nebună!
Nu sînteţi capabili, poporu-i prea crud.

Îţi dau ei mutarea în plic, Românie
Aduc la putere doar slugi de doi bani.
Ce vast Guantanamo! Şi ce colonie!
Nici Africa n-are aşa mitocani!

Aici e problema: alegeri furate
Ce-mpiedică ţara să iasă la mal.
America n-are atîtea păcate
Precum e acest angrenaj criminal.

Falsifică totul: sondaje şi softuri
Nu lasă să-i scape ciolanul din dinţi.
Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi
Ei ştiu că românii sînt proşti de cuminţi.

O mie de „cozi de topor“ vor ajunge
Să dea aparenţa că totu-i legal.
Feriţi Ambasada! E coadă! Se unge!
S-au strîns şobolanii din guri de canal.

Aşteaptă să toarne şi-apoi să primească
Noi ordine clare, să fie utili.
Aşa se-mbulzeau şi la cizma rusească
Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!

E vraişte Ţara, un corp fără vlagă
Îi ţin lumînarea acei derbedei
Aduşi la putere, cu normă întreagă
De capii Mafiei: agenţii yankei.

America, ia-ţi teroriştii acasă
Acum îi cunoaştem, noi ştim ce vor ei:
Ei vor bogăţia, în fond, fabuloasă.
De aur, uraniu, şi gaz, şi ţiţei.

Lăsaţi teatrul ăsta stupid, că nu ţine
În suflet aveţi numai ură şi jaf.
Isus să vă bată cum ştie mai bine
Diavoli flămînzi, ne-aţi făcut ţara praf.

Nimic nu mai e de făcut, decît poate
Un scurt harakiri, dar sîntem prea buni.
Mai este vreo şansă? Există, în toate:
E Domnul cel bun, care face minuni…

CORNELIU VADIM TUDOR

18 august 2013 (Aproape de Castelul Bran)

132 de ani de la nasterea lui George Enescu

George Enescu, considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni români, s-a născut în 19 august 1881, în localitatea Liveni-Vârnav din judeţul Botoșani. A fost un mare compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor de reputaţie mondială. Moare în 4 mai 1955, la Paris.

https://www.youtube.com/watch?v=RZMZziF4Rgs&ytsession=r4prkOBuIM9H083EZIouY23tI8paHalPgGMswLkO5ajkckgGZMsz1XHVjUo-URmywFz8oKlwfwi1PuCJv4tPAAVOC3fPjX0L76GerhE6tJijZTwMn1XnJJ2vUtq6bG3OjOaJQ4k8eBEHdjCOMa3qxR2Hm0qD2gvKn0gSUjA9R8uNgtZSzNW6elpHgHOmv1YZKsxJO_1ZhNAYGOy5oaH8CrON7krQc8x4VVg1T_ufG-fuob-casIjK1RDXBOufImOx1sDDqddxIszJCuBBnbX9PAx3u4vVQJj2fsSMGEh4s0zgNVUtCU3thbY4mAOjq7IkNGKJymq2kMa0kZPW3rd4U7y66YA5AxG76hHi0oHFMi10vmERPgNxPHdwdQCUdkVYZdy0ncmRPXDHar5aV5whtrtBdrcUz-69mpZzle9hhZz3Wqn3BWHSg_KKG0njmaIPMzny2bkkllgpwGtAQbwP1p_rgFMnYQArmz7yNT2flOgZGSvvxQJmd7P0YZRmSlv4m-4hCE4OZWmMDAId7gzbo9BdRV3fhxxPLRVozoz52JcgGd85oSIuARcZ5UQ4zI52ZWljgB32gGC483YYVEwDUQu3d2sJIVdCRvv40jFeh9ROxk3qMBsqiCT0tGEFJ4rISivLTC5hDkXJL_E-JeDR0IQGQu3vYSqIxiX1zlBhmTM0lnvVRW_DtnXcdGI0Rn8GyVpd3KHcmzHSpowcUkbIaCT7TNAVodeNV8_4-kWkwydauzN8LXdD8qrhRZd3ASh5w14PCK9fOnkRYx49U-dKg

Susa:

www.frontpress.ro

FLĂMÂND CA NU DE PÂINE

Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz

NECROLOG MIRCEA PURCELD

Îndurerată adunare, se ştie că moartea, pentru noi, creştinii, nu este altceva decât începutul vieţii veşnice. Râul vieţii se varsă în fluviul morţii, fluviul morţii se varsă în marea veşniciei iar marea veşniciei este numai o lacrimă pe obrazul lui Dumnezeu"(C.V. Tudor). Astăzi, sufletul unui bun român ne părăseşte, se înalţă la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu.

"Tu, care zaci pe-un pat de flori
Ne luăm acum la revedere
Cu-o moarte toţi suntem datori
Dar ştim că numai trupul piere.
Ce-nseninat e chipul tău
El vede-acum acea minune
De parcă, dincolo de rău,
Stai cu Iisus în rugăciune.

Aşa lucrează Dumnezeu
Prin semne şi minuni
El e păstorul tău şi-al meu
Şi din acest calvar mereu
Îi ia pe cei mai buni.

Ne despărţim îndureraţi
Dar moartea nu-i biruitoare
Noi toţi suntem surori şi fraţi
Şi-n cer e viaţa ce nu moare.
La Tatăl numai prin Iisus
Noi vom ajunge, toţi creştinii.
Aşteaptă-ne acolo, sus,
În Ţara Slavei şi-a Luminii."
C.V. Tudor
Fie ca bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-i primească sufletul în oastea Sa.

Dr. Livius Ţîrnea
Preşedinte al PRM Timiş


Timişoara, 15.08.2013

15 august, mare sarbatoare crestina - SFANTA MARIA

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfîrşit. Este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Despre Adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii. Potrivit acestei Tradiţii, Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi tradiţie spune că Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormîntare, sosind trei zile mai tîrziu. A cerut să se deschidă mormîntul Maicii Domnului pentru a-i săruta mîinile acesteia, dar intrînd în mormînt, l-a aflat gol. Acest mormînt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sînt persoane care afirmă că Maria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut mulţi ani după Înălţarea Domnului.

Adormirea Maicii Domnului în învăţătura ortodoxă şi romano-catolică

Biserica Ortodoxă învaţă că Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoşesc şi a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat să-L nască pe Christos.

Biserica Romano-Catolică vorbeşte de Imaculata Concepţie, o dogmă primită de catolicism în anul 1854, prin care afirma că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc. Biserica Ortodoxă nu a acceptat această învăţătură, motivînd că dacă Fecioara s-ar fi născut fără acest păcat, firea ei ar fi fost alta decît cea a tuturor oamenilor. Iar dacă ea ar fi dăruit Cuvîntului o altă fire decît cea pe care noi o avem, firea umană a lui Christos nu ar mai fi transmis nimic firii noastre. Împotriva unei învăţături de acest gen, Sfinţii Părinţi au afirmat că Christos a mîntuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mîntuit.

Ortodoxia învaţă că această mutare sau ridicare este un act al Fiului. Ea nu a mai aşteptat învierea obştească, pentru că însăşi Viaţa S-a sălăşluit în ea. Dar Maica Domnului a murit în virtutea legii omeneşti şi s-a înălţat prin Christos. Ea „este făptura în care Dumnezeu este de pe acum totul în toate“, după cum spune părintele Stăniloae.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

FECIOARA MARIA

Maria, prima între sfinţi
Lumina sufletului meu
Ştiau iubiţii tăi părinţi
Că ai să-L naşti pe Dumnezeu?

Nu te-au primit în nici o casă
În acea Noapte de Crăciun
Căci oamenilor nu le pasă
Şi dintr-un sat, doar unu-i bun.

În cale ţi-a ieşit un staul
Iar vietăţi cu ochii vii
Ţi-au spus, ca Samuel lui Saul
O taină despre ce va fi.

Din Orient, în iarna grea
Trei magi cu candele la brâie
Veneau, călăuziţi de-o stea
Cu aur, smirnă şi tămâie.

Tu te-ai întins pe-un braţ de paie
Te-au prins durerile în cleşti
Şi din adânc de măruntaie
Un ţipăt ca o vâlvătaie
A spart izvoarele cereşti.

El S-a născut! Din munte-n munte
Această veste-a fulgerat.
Un prunc frumos, cu stea în frunte
Cel mai puternic Împărat!

Alături, în genunchi se roagă
Bărbatul care ţi-a fost dat.
E înţelept şi îi eşti dragă
Să fie veşnic lăudat.

Maria, tu eşti Steaua Mării
Amărăciunea din destin.
Din Bethleemul întrupării
Pân’ la Golgota e puţin.

L-au arestat, I-au pus pe frunte
Cununa tragică de spini
L-au torturat în chinuri crunte
Prigonitorii de creştini.

El a oftat: „De ce mă baţi?”
Apoi, nu a mai zis nimica.
Apostolii, înspăimântaţi
Au priceput atunci ce-i frica.

Asta-i condiţia umană:
Trădare, laşitate, troc.
El, Mielul bun de pus pe rană
Trecu prin lacrimi şi prin foc.

Strălucitoarea Lui cămaşă
De purpură imperială
La sorţi a tras-o haita laşă
Ce mascaradă criminală!

Şi L-au scuipat ca pe-un tâlhar
Apoi pe cruce L-au suit.
Plutonul antichrist, barbar
În cuie mari L-a răstignit.

Tu lângă crucea sângerie
Plângeai cumplit, ca o leoaică
Ce-şi vede puiul mort, Marie…
Această dramă nu o ştie
Decât un tată, sau o maică.

Aşa a trebuit să fie
E scris cu aur în Scripturi:
A treia zi El să învie
Ca primăvara în păduri.

El a venit, ca o minune
Pentru cei trişti, flămânzi şi goi
Ne cheamă azi la rugăciune
Şi „Bucuraţi-vă!” – ne spune
Există viaţă de apoi!

Există vinul de la nuntă!
Există pâinile cu peşti!
Iar vorba lui cea mai măruntă
Şterge păcatele lumeşti.

Maria, tu ai fost aleasă
Ca Precista şi Vasul sfânt
Lui Dumnezeu să-i fii mireasă
Zeiţă-n cer şi pe pământ.

Mesia, Domnul aşteptat
A prins în tine rădăcină
Ce vis frumos! Ce minunat!
Maria, nume de regină!

Ascultă îngerii de tine
Fecioară fără de păcat
Şi-n zvon de clopote divine
Faci peste tot atâta bine
Iisus Christos puteri ţi-a dat.

Nelegiuită şi stricată
Lumea înjură de toţi sfinţii -
De tine, însă, niciodată
Pentru că tu eşti fermecată
Icoana inimii şi-a minţii!

CORNELIU VADIM TUDOR
(Noaptea de 7 spre 8 august 2013, aproape de Castelul Bran)