20 iulie 2011
A incetat din viata, la varsta de 97 de ani, duhovnicul Arsenie Papacioc
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Mînăstirea Sfînta Maria din Techirghiol, a trecut la Domnul, marţi, 19 iulie, informează Radio TRINITAS.
Marele duhovnic s-a stins din viaţă în jurul prînzului, în sînul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori, în luna aprilie a acestui an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tînăr, la Mînăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mînăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mînăstirea Sfînta Maria din Techirghiol. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Etichete:
Arsenie Papacioc
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu