BLESTEM

Bate-i, Doamne, pe duşmanii mei
Dă-le plagă biblică, Părinte
Ca un cancer cu ciorchinii grei
Cresc pe trupul Ţării noastre sfinte.

Eu privesc cu silă şi dezgust
Cum pîndeşte haita lor grozavă
Capul lor lombrozian şi-ngust
Fierbe ca un ceainic cu otravă.

Iar în zori, şacalii năvălesc
Buimăciţi, cu botul plin de sînge
Şi-n complotul antiromânesc
Lacrimi grele Mioriţa plînge.

Eu sînt paratrăznetul curat
Al acestor descărcări de ură
Multe ploi şi jafuri le-am stricat
Vor să-mi pună botniţă la gură.

M-am luptat cu lifte ungureşti
Le-am oprit să-mi rupă-n două Ţara
Chiar şi lăcomiei evreieşti
I-am pus pofta-n cui şi i-am smuls ghiara.

Am făcut cărare printre hoţi
De pămînt am dat cu toţi borfaşii
Doamne, Tu, care ne vezi pe toţi
Nu mă părăsi, îndrumă-mi paşii.

Duc pe umeri crucea unui neam
Care-a înfruntat prin veac urgia
Blestemat eram de nu purtam
Bătălia pentru România.

Ştiu prea bine toţi românii mei
Că sînt drept ca stînca în furtună
Iar vermina unor bieţi pigmei
Niciodată n-o să mă răpună.

Şirul de martiri sacrificaţi
S-a oprit şi-n faţa casei mele
Fiţi de-a pururi binecuvîntaţi
Răzbuna-voi patimi şi drapele.

Daţi-mi din tăria voastră azi
Din fîntîni de ochi vreau apă vie
Ca o stea înfiptă-n vîrf de brazi
Luminaţi-mi calea prin urgie.

La răscruce grea e-al meu popor
Precum cerbul prins într-o capcană,
Iar sămînţa Cozii de Topor
Îi presară sare peste rană.

Amăgindu-mi neamul cu minciuni
Ca pe-un trib cu sticle colorate
Umblă unii creanga, de nebuni
Revărsînd mizerii prin Cetate.

Ne făgăduiesc un colţ de rai
(Dar ne fură Ţara cu bucata)
Ne promit un alt nivel de trai
(Cu ce preţ? Ne-au dezarmat Armata!)

Ipocriţi, murdari şi farisei
Ei ne ard la palmă cu vergeaua
Toţi calicii vin şi se dau zmei
I-am primit - şi ne-am găsit beleaua!

Ne-au furat trecutul, nici un drept
Nu mai au în ţara lor românii,
Mai că-ţi vine să îi iei de piept
Şi să strigi: „Hai, valea, că pun cîinii!".

Am ajuns la noi acasă slugi,
Prizonieri milogi pe timp de pace
Precum nişte vechi perechi de blugi
Ţara nu-i la modă şi nu place.

A fi patriot? Nebun curaj!
La spital cu naţionaliştii !
(Dar acasă, ţin un alt limbaj
Ei au voie - Bill, şi Jacques, şi Pişti).

Şi măcar mai bine de-am trăi,
Şi măcar de n-am dormi pe paie,
Dar cerşesc părinţii la copii
Şi bătrînii caută-n gunoaie.

Şleahta de agenţi şi puşcăriaşi
Ce-au venit prin forţă la Putere
Necinstiţi şi cruzi, tîlhari şi laşi
Ne sting setea cu oţet şi fiere.

Asta-i tot, eu nu îi mai suport
Mor cu ei de gît şi vor da seama
Împărţind o Ţară ca pe-un tort
Ei şi-au dat pe faţă azi arama.

Şi nu-i ziuă de la Dumnezeu
Să nu mă vîneze toţi hăitaşii
Ca pe-un monstru m-au pictat, mereu
Mi-ar răpi din leagăn copilaşii.

Şi de ce? Ce crimă am făcut?
Am spus adevărul cu glas tare
Dar pe cei ce cred în Belzebuth
Adevăru-i arde şi îi doare.

Asta-i soarta pentru toţi acei
Care-au îmbrăcat cămaşa morţii -
Bate-i, Doamne, pe duşmanii mei
Prapuri să le pui în faţa porţii.

Zvîrle, Tu, pucioasă din Înalt,
Lepră şi holeră, ploi de broaşte
Dintr-un mal de Styx în celălalt
Fă-i mînia Ta a o cunoaşte.

Pedepseşte-i crunt pe satanişti
Fiindcă-s răi şi Te hulesc cu patos
Iar atunci voi şti că Tu exişti
Şi am s-aprind o candelă la Athos...


CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 20 oct. 1995)