TRAIAN DORZ - GENIUL ÎNCĂ NEDESCOPERIT

A fost odat-un Copilaş


A fost odat-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş
... și-atât era de drăgălaş
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.

În noaptea-n care S-a născut
s-a-nfiorat pământul
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au văzut
I-au sărutat veşmântul.

Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
creştea Copilul Cel plăpând
Curat, frumos, cuminte, blând...
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda şi duşmanii ...

El aduna copiii buni,
în jurul Lui grămadă,
din stele le-arăta cununi,
şi sori frumoşi şi mândre luni,
şi le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă.

EL îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul
de-aveau vreun păs în viaţa lor
vreo cerere, vreun plâns, vreun dor
EL i-asculta şi, iubitor,
le alina tot plânsul.

Îi învăţa cântări de Sus,
din ceialaltă lume,
ei ascultau cu gândul dus
cântări cum nimeni n-a adus
poveşti cum nimeni n-a mai spus
de zări cu dulce nume.

...Dar într-o zi s-au adunat
duşmanii plin de ură
L-au prins, L-au dus şi L-au legat
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit şi L-au scuipat
şi Faţa I-o bătură.

Pe Cruce-apoi L-au răstignit
cu doi tâlhari de-a rândul
şi în mormânt pecetluit
L-au pus ...
Dar EL era din Cer venit
şi-a biruit mormântul.

Puteri nespuse EL avea
pe toţi să-i nimicească
dar n-a voit, El suferea
că-n mila Lui pe toţi voia
prin Crucea Lui, prin moartea Sa
de iad să-i mântuiască.

... EL a-nviat şi Sus în Cer
Nălţatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
şi EL coboară când ei cer
la dânșii, cu iubire...

... Ca-n vremea despre care spui
curând EL iarăşi vine
să-i ia la EL în Cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i ...
ISUSE, când o să-i aduni
Te-ndură şi de mine.

Pe genunchii lui Isus


Pe genunchii lui Isus
Afli dulcea stare
Unde Harul cel de Sus
Îti dă bucurii cum nu-s
Nicăieri sub soare.

Pe genunchii Lui Isus,
Cine stă şi crede,
Tot ce gura Lui a spus
Şi iubirea-I ne-a adus,
Rai şi îngeri vede.

Pe genunchii Lui Isus
Stând în rugăciune,
Fericit şi eu, supus,
Am primit tot ce v-am spus:
Cântec şi minune.

Pe genunchii lui Isus
Viata-i fericită,
bucuria-i fără-apus,
starea-i dulce de nespus,
faţa-i strălucită.

Pe genunchii lui Isus
Veţi cunoaşte cum e
Voia Lui s-ajungeţi Sus,
Să trăiţi minuni cum nu-s
Nicăieri pe lume.

Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius.

Cândva, într-un trecut de trista amintire, a nu stiu câta "sectie" dintr-un nechemat si obtuz "Comitet Central" al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotarât, într-o sedinta de pomina, "axata pe problemele muncii scriitoricesti", ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent!! Era ca si cum cineva ar porunci soarelui sa nu mai lumineze sau izvorului cristalin sa nu mai curga, sau vulcanului sa nu mai erupa!

Astfel, dupa cum afirmam în rândurile precedente, mai bine de saptesprezece ani si alti ani grei de presupusa libertate, acesti oameni nesabuiti s-au jucat "de-a privighetoarea si colivia" cu poetul Traian Dorz. Dar cântaretul încatusat n-a putut fi oprit. El a devenit, cum spunea un admirator al sau, "o harfa spânzurata de-o streasina de închisoare", vorbind întregii lumi despre credinta în Hristos si despre calvarul României crestine.

În pauzele de "libertate", cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiusului, trudind din zori si pâna-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasa istovit, "cu mâini batatorite de sapa si de ger", dupa o cina frugala, se aseza în pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, îsi scria poeziile si meditatiile crestine. Militianul sau paznicii de noapte, daca zareau cumva vreo luminita înauntru, bateau în geam, aducându-i aminte ca "n-are voie sa scrie!". Trebuia sa doarma, sa fie bun de munca a doua zi pe "ogoarele înfratite si înfloritoare ale colectivei".

În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui îsi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde îl asteptau bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui întâlnire i-a ars în dor nestins întreaga viata. El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor. Privighetoarea a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice.

sursa:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Dorz