Presa ne anunţă că, într-o singură zi, cea de miercuri, 25 august, 2 bucureşteni s-au sinucis din cauza Regimului Băsescu-Boc. E vorba de o femeie, încă neidentificată, care s-a aruncat în Lacul Herăstrău, şi de un bărbat în vîrstă de 57 de ani, găsit spînzurat în subsolul Spitalului Elias, pe biletul de adio fiind scrise cuvintele: "Mulţumesc primului-ministru Boc. Cer iertare familiei". Fireşte, în mod normal, Emil Boc este cel care ar trebui să ceară iertare acestei familii îndoliate, care suferă această tragedie, în primul rînd, datorită guvernării catastrofale. Dar ce mai este, oare, normal în ţara asta? Numărul sinuciderilor zilnice este cu mult mai mare, dar acestea două au ieşit în evidenţă, ele petrecîndu-se aici, în Capitala ţării, sub ochii presei centrale. Îi invit pe cei care fac turul televiziunilor de dimineaţă pînă seara, mereu şi mereu aceiaşi, pînă la saturaţie, fără a spune nimic inteligent, să ia în calcul acest indicator statistic: sinuciderea.
Acesta este etalonul comparativ: pe vremea lui Ceauşescu, se înregistrau cca. 1.000 de sinucideri pe an, iar acum sînt aproximativ 4.000. Mai pe înţelesul tuturor, în aşa-zisa democraţie se omoară de 4 ori mai mulţi români ca pe vremea aşa-zisei dictaturi. De ce? Ca să trăiască mai bine ca-n Rai o haită de animale de pradă, care îşi serbează zilele de naştere şi nunţile prin cele mai scumpe locuri ale Planetei, stînd pe saci de miliarde de euro! Nu credeam că, după distrugerea ţării, va urma şi distrugerea poporului! Fiindcă asta se întîmplă acum: ţara e terminată, bucată cu bucată, şi s-a trecut la etapa a doua a catastrofei, genocidul. Ca sociolog, pot spune că sinuciderea nu făcea parte din psihologia Poporului Român.
Există extrem de puţine exemple de persoane publice care s-au sinucis: scriitorii Al. Odobescu şi Urmuz, cîţiva artişti, militari şi oameni politici, în majoritatea cazurilor fiind vorba de o sinucidere de onoare, nu de disperare. Explicaţia respingerii soluţiei suicidale se află în religia creştină şi în vitalitatea rasei noastre latine. Astăzi, asistăm la un val de sinucideri, fără precedent în Istoria României. Echilibrul social s-a rupt, iar locul său a fost luat de o psihoză socială gravă. Românii sînt cu nervii la pămînt. Dar, în loc să lupte, aleg cea mai proastă soluţie: sinuciderea. Toată lumea aşteaptă să se întîmple o minune. Să aibă loc un cutremur social, mitinguri, marşuri, greve de protest. Numai că astfel de manifestări nu se petrec de la sine, ca un fel de combustie spontană.
Aşadar, românii se sinucid pe capete. Sincer să fiu, la una ca asta nu mă aşteptam. Fireşte, este, şi sinuciderea, o formă de protest. Dar nu duce la nici un rezultat. Sinucigaşul e curajos în faţa morţii, dar laş în faţa vieţii. Însă ar fi o mare greşeală să acuzăm de laşitate nişte oameni amărîţi, care îşi iau viaţa - sau, mai degrabă, moartea - în propriile mîini, fiindcă altceva nu ştiu şi nu pot să facă. Laşitatea cea mai mare e cea a partidelor politice din Parlament. Uitaţi-vă la indivizii ăştia, în ce hal se comportă! Toţi şi-au cumpărat scaunele de parlamentari, cu bani grei. Nici măcar pe vremea Epocii Fanariote nu se făcea un astfel de troc neruşinat cu dregătoriile. În treacăt fie spus, chiar în aceste zile se dau lupte grele pentru formarea unui nou guvern, în care toate funcţiile se vor vinde pe bani: o funcţie de ministru costă 1.000.000 de euro (atît vrea să-i dea William Brînză - Elenei Udrea, ca să primească plocon postul de ministru al Economiei); o funcţie de secretar de Stat costă 700.000 de euro; iar o funcţie de preşedinte de Agenţie, sau de Autoritate Naţională costă 500.000 de euro. Bani care se strîng la Elena Udrea şi, apoi, iau drumul conturilor bancare ale lui Traian Băsescu. Şi ce fac românii în vremea asta? Păi, după ce şi-au strîns cureaua în jurul burţii, acum o strîng în jurul gîtului! Aceasta mi se pare suprema formă de laşitate, nu numai individuală, ci colectivă.
În ceea ce ne priveşte, noi, cei de la PRM, am rămas singurii pe baricade. Noi sîntem Opoziţie. Singura Opoziţie, de altfel. Am organizat mitinguri şi marşuri de protest - de care au fugit, ca dracul de tămîie, toate celelalte partide, pentru că le stricau socotelile. Personal, am protestat şi pe plan internaţional, atît prin Scrisori Deschise, cît şi prin discursuri rostite în plenul Parlamentului European. Am dat în judecată Guvernul în mai multe rînduri - dar toate Plîngerile Penale au fost, efectiv, aruncate la coş de creatura mutantă pe care a instalat-o Traian Băsescu în funcţia de procuror general, madam Kövesi. Este momentul să anunţ că ne vom face datoria şi de data asta şi vom da în judecată Guvernul Boc, cerînd în instanţă pedepsirea vinovaţilor pentru abuz în serviciu, şi anularea Ordonanţei de Urgenţă 58/2010, care contravine flagrant Constituţiei României. La Art. 139, Al. 1, Legea fundamentală prevede foarte clar, citez: "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege". Or, ceea ce face acum acest regim iraţional este un fel de lecţie de dresură umilitoare, mai ales pentru a-i îngenunchea pe artişti şi alte persoane publice. În loc să-i caute pe evazioniştii fiscali chiar în rîndul clientelei sale portocalii, Regimul Băsescu-Boc caută acul în carul cu fîn, printre creatori care abia îşi mai duc zilele. Prin obligarea acestor oameni de a depune, în fiecare lună, declaraţii de venit la 3 rînduri de cozi, Regimul Băsescu-Boc încearcă să transforme cultura română într-un lagăr, în care fiecare deţinut e forţat să se prezinte, periodic, la amprentare, controlul dinţilor etc. Asistăm, efectiv, la scene halucinante, care ne înjosesc ca popor.
Dar, mult a fost, puţin a rămas. Ceea ce nu putem noi, oamenii, să rezolvăm, va rezolva Cel de Sus. Adică, în această toamnă, răufăcătorul naţional şi internaţional Traian Băsescu, care ne-a certat cu toată lumea, va ieşi din scenă, pe scara de incendiu. Deja el nu mai apare în public şi toată lumea ştie de ce...
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Text prezentat la Conferinţa de Presă a PRM de vineri, 27 august 2010)
Copyright Tricolorul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu