Un bun român, bun cunoscător al fenomenului românesc, este interesat cu precădere de momentele de excelenţă ale Neamului Românesc. Nu fac partizanat legionar stupid, de partid sau pe simpatii personale, moştenite din familie sau pe altă cale, ci fac partizanat pur românesc atunci cînd afirm că nu cunosc în istoria neamului românesc o ispravă mai de soi, mai deosebită, mai înălţătoare în absolut ca Mişcarea Legionară.
Pe cei scandalizaţi sau dezamăgiţi de această afirmaţie îi compătimesc sincer şi îi sfătuiesc să-şi reconsidere cu luciditate atitudinea faţă de legionari, consultînd atît argumentele care îi încriminează, cît şi cele invocate în apărarea lor. Altminteri, riscăm sau sîntem deja în situaţia tristă de a nu percepe unul din fenomenele esenţialmente definitorii pentru justificarea existenţei noastre ca neam. Cînd, la Judecata de Apoi, care va fi o judecată a popoarelor, a neamurilor, Dumnezeu ne va cere nouă, românilor, să spunem cu ce folos am făcut umbră pămîntului, răspunsul nostru va fi cu siguranţă plăcut Domnului: La noi, Doamne, pe plaiuri româneşti şi din inimi româneşti a început legionarismul...
A început zic, căci pînă atunci, pînă la Judecata cea Mare, fenomenul legionar se va extinde mult în afara graniţelor româneşti. Sînt convins că legionarismul are o forţă de contagiune care se va vădi limpede şi spectaculos, la scară planetară, atunci cînd omenirea va lua cunoştinţă de adevărul despre legionari, despre ideile şi faptele acestora. Este forţa de contagiune pe care o are şi Binele, nu numai Răul! Şi nu m-aş mira ca vreodată, cum le e obiceiul, unii să conteste paternitatea românească asupra legionarismului. Îi vor găsi, probabil, rădăcini iudaice sau ungureşti, ori ruseşti...
Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice partizanat în aprecierea fenomenului legionar şi să nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricît de mult acest adevăr ar contrazice tezele aflate în circulaţie. Pun la bătaie întreaga mea credibilitate, ca persoană publică, pentru a-i asigura pe compatrioţii mei mai tineri că în mass media oficială circulă numai calomnii şi neadevăruri, veritabile minciuni, despre legionari... Destul cu atîta minciună, cu răul imens pe care această minciună îl face Neamului nostru! E momentul să proclamăm ora adevărului pentru legionari! Cu adevărul despre legionari putem şi trebuie să mergem în lume cu capul sus! Nu cunosc motiv mai mare de mîndrie pentru români!
Căci nu intră în discuţie (numai) personalitatea excepţională a lui Corneliu Zelea Codreanu. S-a spus că unul ca el se naşte o singură dată în istoria unui popor. În realitate, majoritatea popoarelor, în Istoria lor, nu au avut norocul sau tăria să nască asemenea om... Cu toate acestea, eu nu pun accentul pe Căpitan, pe personailtatea sa fără pereche.
Extraordinar este faptul că un promotor, un profet al unei doctrine morale şi social-politice atît de spiritualizată, atît de idealistă, de "visătoare", cum a fost legionarismul, nu a proorocit în pustiu. Nu apariţia unui ins atît de excepţional cum a fost Corneliu Zelea Codreanu este lucrul cel mai neaşteptat, mai neobişnuit, ci teribil a fost succesul mesajului său la un public atît de larg. Succes tradus prin adeziune totală. Împinsă, am putea spune, pînă dincolo de sacrificiul suprem! Vechiul adagiu "Nimeni nu este profet în Ţara lui" a primit o infirmare categorică în cazul legionarilor. În ciuda mesajului său, atît de radical spiritual şi de utopic, care visa la transformarea interioară, la primenirea spirituală a Omului, a Neamului, "romanian dream" formulat de Corneliu Zelea Codreanu a găsit o audienţă fără egal atît la nivelul cel mai popular, cît şi printre elitele intelectuale ale Ţării.
Ştiu bine cît de gravă şi de riscantă este afirmaţia pe care o fac, dar o fac din toată inima, bine edificat asupra subiectului şi o spun spre ştiinţa tuturor: de la Isus Christos nu a mai existat un mesaj adresat percepţiei profunde a fiinţei umane, adresat disponibilităţi omului de a se dedica "fără rest" Binelui, adresat capacităţii şi disponibilităţii fiinţei umane de a se desăvîrşi, de a se depăşi pe sine în planul existenţei morale, spirituale, civice, mesaj care să penetreze atît de repede şi de adînc în sufletul unui număr atît de mare aderenţi: în 10 ani (1927-1937), sute de mii de oameni - peste un milion - s-au alăturat Căpitanului, s-au alăturat unui program politic de comportament creştin, cavaleresc, în toate împrejurările vieţii şi cu precădere în postura de om politic, de om al cetăţii. Şi acest ataşament năvalnic şi sincer s-a produs în condiţiile unei prigoane împotriva legionarilor fără precedent în Istoria României, şi nu numai. O prigoană din partea guvernanţilor, a tuturor partidelor politice, a establishmentului internaţional.
Cei ce îmbrăcau cămaşa verde ştiau că îmbracă cămaşa morţii, dar nu au ezitat să-l mărturisească pe Isus şi modelul legionar de comportament civic. Cu precădere în epoca modernă, nu a mai existat personaj politic purtător atît de limpede al mesajului cristic, care să adune în jurul său atîtea valori umane şi care să insufle camarazilor săi atîta încredere şi speranţă în forţele Binelui din această lume.
Legionarii au făcut mai mult decît să-şi dea viaţa pentru crezul lor: legionarii şi-au dedicat viaţa acestui crez. Au trăit zi de zi gîndind şi făptuind în spirit legionar. Ca români, trebuie să consemnăm cu satisfacţie deplină faptul că, practic, nu a existat familie de români care să nu aibă pe cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mişcare şi pătimind apoi din greu pentru această dăruire de sine. Într-atît de mult se poate spune că Mişcarea Legionară, mai mult decît orice altă idee politică, îi reprezintă pe români. Parafrazîndu-l pe poet, "cine român zice, legionar zice!".
Invoc în sensul celor de mai sus un "detaliu" uluitor: la nunta sa, Corneliu Zelea Codreanu a avut 100.000 (o sută de mii) de participanţi. Nu era un om bogat, nu deţinea nici o funcţie în Stat, era doar un student sărac, căruia însă i se dusesea vestea pentru ardoarea patriotismului său, pentru curajul şi intransigenţa arătate faţă de adversarii Neamului, ai Patriei. Alaiul de nuntă, plecat din Focşani spre Crîngul din apropiere, a măsurat 10 kilometri. Amploarea efectiv naţională a acestui moment de solidarizare a Poporului Român în jurul Căpitanului a speriat autorităţile în asemenea măsură încît au confiscat filmul făcut la această nuntă şi l-au distrus, inclusiv copiile. Întreb: ce semnificaţie putem da acestei cifre: 100.000 de participanţi, din toată ţara, pe care toţi locuitorii Focşanilor au sărit să-i găzduiască, mîndri că Corneliu Zelea Codreanu se căsătorea cu o fată din urbea lor? Nu cumva această cifră impun şi pentru Guiness Book, adică pentru istoria planetei?! Dar, mai ales, ea trebuie să impună în sufletul oricărui român. Ce s-a întîmplat atunci, ca şi alte isprăvi legionare, deci româneşti, sînt momente unice în istoria planetei noastre!
Repet, la acea nuntă nimeni nu a venit din obligaţie protocolară sau de alt soi. Ci numai din bucuria de a demonstra şi de a constata că flacăra românismului curat, autentic, nu s-a stins, ci, dimpotrivă, arde mai vie ca oricînd.
Legionarii au apărut în istorie ca replică la politicianismul vid de orice răspundere pentru soarta neamului, pentru destinul individului cetăţean într-o ţară guvernată prin sperjur şi crimă, prin minciună şi fărădelegi. (Nota bene: situaţia social-politică a României din vremea apariţiei şi creşterii Mişcării Legionare semăna, în datele ei esenţiale, cu situaţia dezastruoasă în care a ajuns azi România. De aceea, sînt tot mai mulţi românii care, pentru depăşirea impasului actual, se gîndesc la soluţia legionară, întemeiată pe dragostea de Neam şi de Dumnezeu, pe cultul muncii şi al profesianismului, corectitudine în toate momentele existenţei tale, pe respectul legii şi al valorilor umane, pe severitatea cea mai aspră faţă de trădătorii Neamului.)
Legionarismul a apărut şi ca reacţie la ameninţarea bolşevică dinspre Uniunea Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au resimţit şi înţeles pericolul comunist, reacţionînd cu toată vigoarea. Într-o epocă în care intelighenţia europeană se lăsa păcălită sau cumpărată de samsarii Internaţionalei Comuniste, românii, prin Vasile Pârvan, Constantin Stere, Ionel Brătianu, Panait Istrati, Vasile Marin şi alţii, dar, mai ales, prin Corneliu Codreanu, au cîntărit cu luciditate şi au diagnosticat impecabil răul mortal pe care Lenin şi tovarăşii săi îl reprezentau pentru Europa Creştină. Legionarii au fost, pe plan politic european, prima mişcare coerentă şi eficient anti-bolşevică, primul partid cu program anti-comunist!
Lor, legionarilor, le datorăm conceptul antidot la multe din primejdiile lumii de azi şi viitoare. Este vorba de proiectul Internaţionala Naţionaliştilor. O Internaţională care să-i solidarizeze pe voitorii de bine de pe această planetă, în replică la binecunoscuta internaţională comunistă, care azi, sub numele de globalizare sau de noua ordine mondială, păşeşte triumfală, călcînd în picioare tot ce are fiinţa umană mai sfînt: familie, Patrie, credinţă. Îndrăznesc să dau acest pronostic: solidaritatea mondială a naţionaliştilor, a "rasiştilor" de toate rasele şi etniile, este cea care ne va mîntui de nebunia şi ticăloşia actualilor guvernanţi regionali sau planetari, punînd capăt degringoladei mondiale şi dezmăţului general. Legionarii nu au apărut sub influenţa unor ideologii şi partide politice din afara ţării, cum susţin, fără probe, detractorii lor, invocîndu-i pe fasciştii italieni sau pe naziştii germani ca modele copiate de ei. Anumite asemănări în doctrină, inerente în viaţa politică, nu au valoare probatorie, căci mult mai impozantă este dimensiunea interioară, morală şi religioasă, specifică legionarismului, dar care lipseşte cu desăvîrşire şi la fascişti, şi la nazişti. Ori, această dimensiune spirituală este esenţială pentru legionari, deosebindu-i şi de comuniştii atei, cu care unii au identificat oarecari asemănări. Deosebindu-i de toate partidele politice cunoscute.
Caracterul spiritual al proiectului legionar este prezent la tot pasul în opera legionară. Ca dovadă spectaculoasă şi convingătoare pentru ochiul critic, chiar sceptic, al unui tînăr de azi aleg un detaliu: fiecare şedinţă de cuib legionar începea printr-un exerciţiu de ...tăcere. Da! Un exerciţiu de tăcere! Pe durata a 30 de minute se tăcea, legionarii tăceau împreună, în comuniunea numai a gîndurilor, a credinţei şi a speranţelor negrăite, într-o rugăciune mută, ceea ce asigura un anumit nivel de profunzime şi seriozitate pentru discuţiile ce urmau. Evident, e de domeniul comicului grotesc să-ţi imginezi cum ar funcţiona această regulă la oricare din partidele politice de azi.
Fiecare român stăpîn pe propria sa putere de judecată trebuie să se lepede de stereotipiile induse în mintea noastră de propaganda anti-legionară, să examineze la sursă doctrina şi făptuirea legionară în întregul ei, să se străduiască să deosebească între sensul major, definitoriu, al legionarismului şi accidentele inerente. Într-o organizaţie cu peste 1 milion de membri, era cu neputinţă să nu se strecoare intruşii neaveniţi, mulţi dintre ei acţionînd ca agenţi ai unor "instituţii" din ţară sau străinătate interesate să compromită şi să slăbească Mişcarea Legionară. Asasinarea lui Nicolae Iorga, bunăoară, se ştie azi cu certitudine că este opera unei diversiuni criminale anti-legionare. Diversiune bine gîndită, care a adus legionarilor o grea lovitură de imagine, nici azi vindecată.
Tînărul cinstit şi de bună credinţă care vrea să afle adevărul despre legionari mai trebuie să ţină seama de un paradox: legionarii, în ciuda faptului că au atras elitele epocii, un Nae Ionescu, un Mircea Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au ştiut niciodată să se apere de calomniile şi acuzaţiile ticăloase, cu rea credinţă formulate, care s-au adunat noian pe capul lor. Încrezători pînă la habotnicie (stupidă) în justiţia divină, dar şi dintr-un soi de eleganţă care a fost în istorie numai a lor, legionarii prea au lăsat "în plata Domnului" netrebnicia împinsă pînă la crimă a propagandei anti-legionare. Este de datoria noastră, a urmaşilor, îndeosebi a tinerilor istorici, să se aplece ei cu obiectivitate şi speranţă asupra Mişcării Legionare şi să dezvălue adevărul şi numai adevărul despre românii care au lansat "cel mai spiritualizat proiect politic din Secolul al XX-lea" - am citat din memorie aprecierea făcută de Goebbels în 1943 în faţa delegaţiei de ziarişti de la Clubul Presei din Paris - informaţie căpătată de la Alexandru Frîncu, martor al momentului.
Dar cel mai grozav este că, prin faptele lor, legionarii, adică noi, românii, am dovedit că acel proiect, atît de utopic la prima şi la a doua, ori la a treia vedere, era realist şi realizabil. Avem tot dreptul, după cunoaşterea corectă a făptuirii legionare, să ne întrebăm la ce standard ar fi urcat societatea românească, iar după modelul românesc însăşi societatea omenească, dacă proiectului legionar nu i se opuneau cu îndîrjire criminală forţele disproporţionat de mari ale unor entităţi publice sau secrete, ori numai discrete, aflate sub obedienţa marii finanţe mondiale, a Răului? Aceste forţe care lucrează fără odihnă de cel puţin 200 de ani la cel mai ticălos proiect din Istorie, au înţeles cel mai bine pericolul legionar, au înţeles că legionarii aflaseră Leacul, soluţia problemelor pe care le ridică existenţa acestor forţe al Răului. Demascate de Căpitan cu luciditate şi înfruntate de un popor întreg, aceste forţe diavoleşti au reacţionat fără scrupule, fără ruşine, fără nici un simţ al onoarei sau măcar al legitimităţii.
Atributul diavolesc li se potriveşte în sensul său cel mai propriu. Prin minciună, prin crimă, prin diversiune şi calomnie, prin tot ce putea convoca în sprijinul său netrebnicia umană, aceste făpturi infernale au lovit în Mişcarea Legionară, în oamenii şi ideile acesteia, în faptele acestora, încercînd să denatureze ori să ascundă adevărul despre legionari. La modul ideal - căci există un ideal şi la acest nivel infim al umanităţii, ei au încercat să facă uitată existenţa legionarilor, să şteargă din Istorie şi din memoria oamenilor, a Poporului Român, amintirea legionarilor.
Nevrednicii nu au fost departe de reuşită. Dar încă o dată s-a vădit că nu mor Făt-Frumoşii atunci cînd vor estropiaţii Istoriei. Iar în momentul de faţă se poate spune că minciuna despre legionari, diabolica făcătură prin care s-a încercat eliminarea lor din conştiinţa publică, a eşuat glorios, şi timpul trece de acum în favoarea adevărului despre Mişcarea legionară. Încă o dată Isus iese biruitor, de data aceasta prin cei de dragul cărora "Poporul Român a îmbrăcat pentru o zi cămaşa verde!" (Petre Ţuţea).
Invoc un singur argument pentru a-i pune pe gînduri pe cei încă neclintiţi în convingerea lor că legionarii au fost nişte criminali odioşi: în România post-belică, în perioada cominternistă, 1945-64, majoritatea deţinuţilor politici au fost legionari. Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani de puşcărie în condiţiile cele mai inumane. A fi legionar te expunea după 1945 tuturor pericolelor sociale şi politice. Mulţi au dedus din acest regim de exterminare la care au fost supuşi legionarii că ar fi vorba de pedeapsa binemeritată pentru cei 120 de evrei ucişi de legionari în cadrul "pogromului din ianuarie 1941", pedeapsă pe care în mod logic o primeau legionarii din partea unui regim politic controlat de evreii comunişti. Eu, subsemnatul, am susţinut în mai multe rînduri, cu argumente la care nici pînă azi nu mi s-a răspuns şi nimeni nu le-a infirmat, că "legionarii nu au ucis nici un evreu". Nu reiau aceste argumente şi nu cer nimănui să mă creadă pe cuvînt, dar îi întreb pe sceptici cum comentează următoarea situaţie, de nimeni tăgăduită: în ianuarie 1941, cîteva sute de legionari, majoritatea lideri, în frunte cu Horia Sima, comandantul Mişcării, s-au refugiat în Germania, pentru a evita represaliile comandate de Ion Antonescu. În Germania, legionarii au fost internaţi în lagărele de concentrare de la Buchenwald, Dakhau, Rostock etc., alături de deţinuţii politici germani: comunişti, mai ales, majoritatea evrei.
După război, toţi legionarii din aceste lagăre au fost eliberaţi şi şi-au refăcut viaţa în Europa Occidentală, iar lor li s-au alăturat alţi legionari refugiaţi din Ţară. Cei mai mulţi dintre legionari au ajuns la o situaţie socială şi materială frumoasă, unii excelînd de-a dreptul, inclusiv în lumea academică. Deşi în Occident s-a declanşat imediat după război cunoscuta vînătoare de nazişti, prin care evreii i-au căutat spre a-i pedepsi pe toţi cei care săvîrşiseră crime împotriva lor în timpul războiului, nimeni nu i-a acuzat pe legionari pentru cei 120 de evrei ucişi, chipurile, în ianuarie 1941, la Bucureşti. Legionarii nu şi-au schimbat numele, s-au afirmat public prin nenumărate publicaţii anti-comuniste, au continuat să activeze politic sub titulatura de Mişcare Legionară, cu sediul central în Spania, cunoscut de toată lumea. Nu era nici o problemă pentru un Simon Wiesenthal să-i găsească şi să-i ia la întrebări pe legionari.
De ce nu au fost "deranjaţi" de nimeni legionarii refugiaţi în Occident? Simplu de răspuns: pentru că Serviciile de Informaţii, în frunte cu cele evreieşti, ştiau bine că legionarii nu uciseseră nici un evreu în ianuarie 1941. Dacă cineva i-ar fi acuzat şi cercetat juridic pe legionari pentru crimele petrecute în ianuarie 1941, Cercetarea Penală risca să ducă la dezvăluirea faptului că "rebeliunea legionară" fusese de fapt o diversiune menită să discrediteze Mişcarea Legionară şi s-o scoată de la guvernarea României. Risca să descopere că printre strategii şi organizatorii rebeliunii legionare se aflau mulţi evrei comunişti. Aşa se face că ancheta judiciară asupra crimelor legionare din ianuarie 1941 nu a fost niciodată pornită, nici în România, nici în Occident, deşi evreii, perfect îndreptăţiţi să-i identifice pe criminalii anti-semiţi, aveau toate instrumentele juridice şi politice pentru a deschide şi duce pînă la capăt o asemenea anchetă. Aveau instrumentele necesare, dar nu aveau şi interesul s-o facă. Nu aveau interesul să se descopere cumva adevărul cel adevărat despre cei 120 de evrei pe care, în ianuarie 1941, dacă chiar i-a ucis cineva, nu legionarii au fost aceia...
ION COJA
Copyright Tricolorul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu