8 februarie 2010

Sedinta Biroului Executiv de Tineret

Joi , 4 februarie anul curent , la sediul judeţean al filialei PRM Timiş a avut loc şedinţa biroului executiv al OTRM Timiş. Discuţiile au fost deschise de preşedintele organizaţiei municipale de tineret , domnul Andrei Susaru si de preşedintele organizaţiei judeţene de tineret , domnul Livius Ţîrnea. La şedinţa a participat , pe langa membri obişnuiţi şi un invitat special , domnul avocat Mircea Mincea , preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret Hunedoara.

Ordinea de zi a avut ca temă principală dezvoltarea organizaţiilor de tineret ale partidului , prin cooptarea de noi tineri si încurajarea unei participări mai active a membrilor existenţi. Discuţiile au avut o finalitate concreta , hotărându-se începerea unui parteneriat mai strans între organizaţiile de tineret din judeţele Timiş, Hunedoara , Gorj , Arad , Caraş-Severin , parteneriat concretizat în vizite reciproce pentru schimb de experienţa şi organizarea în comun a unor evenimente de promovare a imaginii partidului in randul tinerilor.

O alta problemă pusă în discuţie a fost necesitatea alocării tinerilor , cel putin de 2 ori pe săptămână , a unei rubrici în cadrul cotidianului Tricolorul , în care aceştia să îşi poată face publice reuşitele sociale , evenimentele speciale organizate şi eventualele probleme cu care se confruntă. Această rubrică va răspunde deopotrivă nevoii de promovare a imaginii organizaţiilor de tineret , cât şi nevoii de comunicare între aceste organizaţii judeţene ale partidului .

Aşteptăm şi pe viitor întâlniri la fel de fructuoase ca şi aceasta , dar mai cu seama , aşteptam să vedem rezultatele concrete ale acestor întalniri.

A consemnat,

Andrei Susaru, presedinte al OTRM Timisoara

0 comentarii: