6 februarie 2010

Alegeri OTMR Judet

Sîmbătă, 23 ianuarie 2010, a avut loc la Timişoara, la sediul OTRM, şedinţa de alegeri pentru desemnarea noii conduceri a tinerilor peremişti din judeţul Timiş. Sala în care s-a desfăşurat evenimentul a fost arhiplină, foarte mulţi tineri au stat în picioare pe întreg parcursul şedinţei. Alături de tineri, au participat la şedinţă şi membrii organizaţiei de seniori, în frunte cu preşedintele Organizaţiei Judeţene Timiş a PRM, economist Grigore Trif. În discursul său, acesta şi-a declarat întreaga susţinere faţă de tineri, a arătat că a existat o bună colaborare între seniori şi organizaţia de tineret. Dl. Trif a subliniat, de asemenea, importanţa pe care au avut-o tinerii în istoria poporului român. A luat cuvîntul şi dl. dr. Livius Tirnea, preşedintele OTRM Timiş, cadru universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din oraşul de pe Bega. Domnia-sa a evidenţiat munca depusă de la preluarea mandatului ca interimar, cu prezentarea activităţii din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009, acţiunile desfăşurate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar şi alte momente importante din activitatea organizaţiei. La rîndul său, studentul Andrei Susaru, preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret Timişoara, a prezentat activitatea organizaţiei şi un plan de măsuri pentru viitor. Am remarcat dăruirea şi entuziasmul acestor tineri, mulţi dintre ei cu state vechi în partid, cum este şi Lucian Jianu, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret Timişoara, membru din anul 2000 al partidului. În continuare, s-a trecut la vot. Cu unanimitate de voturi, a fost ales în fruntea OTRM Timiş dr. Livius Tirnea. Ceilalţi membri ai conducerii sînt Andrei Susaru, prim-vicepreşedinte, Dorel Olteanu, Sebastian Giurgiu, Daniel Andras şi Andreea Baloi, vicepreşedinţi, Casian Abultef, Ioan Stancia, Alina Jurca şi Loredana Leahu, secretari. Am ferma convingere că echipa de tineri de la Timişoara, împreună cu cei de la organizatia de seniori, va repune PRM pe primul loc pe scena politică timişeană. Îmi vin şi acum în minte versurile lui George Coşbuc pe care le-am trecut în motto, rostite la finalul discursului de dr. Tirnea, liderul OTRM Timiş. A fost o onoare şi o bucurie nespusă pentru mine să mă aflu în mijlocul tinerilor din Timişoara, să le vorbesc în numele biroului permanent şi al conducerii OTRM. (A consemnat CRISTIAN STOICA, vicepreşedinte al OTRM)

Copyright Tricolorul

0 comentarii: