7 octombrie 2014

ICOANA CARE PLANGE



icoana care plinge
Icoană byzantină, care plânge
Cu lacrimi de lumină şi de sânge.

De ce plângi tu şi nu te mai opreşti?
,,Plâng pentru soarta Ţării Româneşti!”

Când meşterul ţăran te-a zugrăvit
Ce-a vrut, de fapt? La ce s-o fi gândit?

A pus halou de aur, pentru sfinţi
Şi purpură-n veşmintele cuminţi.

Puţin albastru cald, de Voroneţ
Şi alb şi negru-n Biblia de preţ.

Atâta timp nimic nu s-a-ntîmplat…
Atâţia credincioşi s-au închinat…

Biserica de ţară i-a primit
La Paşte şi Crăciun, la spovedit.

Te-ai bucurat la nunţi de oameni buni,
Icoană făcătoare de minuni.

I-ai petrecut pe pruncii botezaţi
Dar şi pe cei spre alt tărâm plecaţi.

Ai fost mereu acolo, în altar
Şi-ai revărsat în jur atâta har!

La tine s-au uitat, ca-ntr-o oglindă
Mireasa, şi bătrâna suferindă

Ţăranul brav, cu mâinile crăpate
Soldatul cel cu raniţa în spate.

Te-au mângâiat duios, te-au sărutat
Învăţătorul, pruncii unui sat.

Doar tu ştiai ce vor şi ce îi doare,
Icoană veche, tămăduitoare.

Iisus-copil, la sânul maicii Sale
Făcea minuni cu palmele Lui goale.

Dar dintr-odată, totul s-a schimbat:
Sfânta Fecioară, brusc, a lăcrimat!

A plâns o zi, a plâns o săptămînă
Iar roua ei ni s-a prelins pe mână.

E plâns adevărat şi omenesc
Neîndoielnic, e un semn ceresc.

Şi, curioşi, savanţii se perindă
Acest miracol vor să îl cuprindă.

Se miră toţi, cu minţile înguste
Pun lacrima pe limbă, să o guste

Au aparate scumpe, cercetează:
De ce icoana asta lăcrimează?

Ce e în spate, oare, un izvor?
Poate-i un truc de om înşelător…

Însă icoana plânge înainte
Ea la nimic nu vrea să ia aminte.

Iar lacrimile ei tulburătoare
S-au transformat în fluviu către mare.

Icoană scumpă, spune, ce vesteşti?
Când vei avea de gând să te opreşti?

Nu vezi că spulberi totu-n calea ta
Şi nici un Noe nu ne va salva?

,,Eu am să curm, cândva, acest şuvoi
Prevestitor de moarte şi război

Abia atunci când vă veţi pocăi
Şi pe cei drepţi nu-i veţi mai prigoni.

Acest popor trăieşte în păcat
De bunul Dumnezeu s-a lepădat.

Îşi face rău el singur, zi de zi
Se jură strâmb, pe cruce şi copii.

El zi de zi-n picioare e călcat
Mentalitate proastă, de argat.

E sfânt doar unu dintr-un milion –
Apocalipsa nu dă telefon.

Ea nu bate la uşă, n-are vreme…
Şi totuşi, ţară bună, nu te teme!

Aşteaptă să se-ntâmple ce e scris
Iar Dumnezeu te va salva, precis!”

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de duminică spre luni, 5 spre 6 octombrie 2014

0 comentarii: