SFANTA PARASCHEVA

Eram distrus, secat de viaţă şi mă mişcam din inerţie
Eu mă târam ca euglena şi nu credeam c-o să mai fie
Speram că orice muribund, mă agăţam de-un fir de pai
Deşi, în paralel cu-aceasta, eu mă rugam s-ajung în rai
Când te-am găsit, ce bucurie, deşi simţeam cum m-ai chemat
Gândeam că locul meu e-acolo, vedeam cum sunt eliberat
Ai fost şi eşti o piesă rară în tot spectacolul nocturn
Eu te-ntrebam, tu-mi răspundeai, şi toţi credeau că-s doar nebun
Te-am ascultat cu dor şi teamă, ca un fecior ce-ascultă mama
Eram ca un tablou pe pânză, ce-i mai lipsea, era doar rama
Ţi-am spus șoptit c-o să revin şi că o să mă întorc mereu
Căci te-a trimis chiar Dumnezeu, să-mi umpli tot sufletul greu
Îţi mulţumesc Prea Cuvioaso, eu te iubesc,îţi cer iertare
La mine-n suflet eşti prezentǎ, la toţi, la ei, la fiecare
Cȃnd m-am întors din nou la tine, tu îmi citeai din poezii
Mi-ai spus că-n noaptea cȃt de lungă, urmează sigur înc-o z.

Alexandru Sararu

ICOANA CARE PLANGE

Icoană byzantină, care plânge

Cu lacrimi de lumină şi de sânge.

De ce plângi tu şi nu te mai opreşti?

,,Plâng pentru soarta Ţării Româneşti!”

Când meşterul ţăran te-a zugrăvit

Ce-a vrut, de fapt? La ce s-o fi gândit?

A pus halou de aur, pentru sfinţi

Şi purpură-n veşmintele cuminţi.

Puţin albastru cald, de Voroneţ

Şi alb şi negru-n Biblia de preţ.

Atâta timp nimic nu s-a-ntîmplat…

Atâţia credincioşi s-au închinat…

Biserica de ţară i-a primit

La Paşte şi Crăciun, la spovedit.

Te-ai bucurat la nunţi de oameni buni,

Icoană făcătoare de minuni.

I-ai petrecut pe pruncii botezaţi

Dar şi pe cei spre alt tărâm plecaţi.

Ai fost mereu acolo, în altar

Şi-ai revărsat în jur atâta har!

La tine s-au uitat, ca-ntr-o oglindă

Mireasa, şi bătrâna suferindă

Ţăranul brav, cu mâinile crăpate

Soldatul cel cu raniţa în spate.

Te-au mângâiat duios, te-au sărutat

Învăţătorul, pruncii unui sat.

Doar tu ştiai ce vor şi ce îi doare,

Icoană veche, tămăduitoare.

Iisus-copil, la sânul maicii Sale

Făcea minuni cu palmele Lui goale.

Dar dintr-odată, totul s-a schimbat:

Sfânta Fecioară, brusc, a lăcrimat!

A plâns o zi, a plâns o săptămînă

Iar roua ei ni s-a prelins pe mână.

E plâns adevărat şi omenesc

Neîndoielnic, e un semn ceresc.

Şi, curioşi, savanţii se perindă

Acest miracol vor să îl cuprindă.

Se miră toţi, cu minţile înguste

Pun lacrima pe limbă, să o guste

Au aparate scumpe, cercetează:

De ce icoana asta lăcrimează?

Ce e în spate, oare, un izvor?

Poate-i un truc de om înşelător…

Însă icoana plânge înainte

Ea la nimic nu vrea să ia aminte.

Iar lacrimile ei tulburătoare

S-au transformat în fluviu către mare.

Icoană scumpă, spune, ce vesteşti?

Când vei avea de gând să te opreşti?

Nu vezi că spulberi totu-n calea ta

Şi nici un Noe nu ne va salva?

,,Eu am să curm, cândva, acest şuvoi

Prevestitor de moarte şi război

Abia atunci când vă veţi pocăi

Şi pe cei drepţi nu-i veţi mai prigoni.

Acest popor trăieşte în păcat

De bunul Dumnezeu s-a lepădat.

Îşi face rău el singur, zi de zi

Se jură strâmb, pe cruce şi copii.

El zi de zi-n picioare e călcat

Mentalitate proastă, de argat.

E sfânt doar unu dintr-un milion –

Apocalipsa nu dă telefon.

Ea nu bate la uşă, n-are vreme…

Şi totuşi, ţară bună, nu te teme!

Aşteaptă să se-ntâmple ce e scris

Iar Dumnezeu te va salva, precis!”

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de duminică spre luni, 5 spre 6 octombrie 2014