CRESTINII ORTODOCSI SARBATORESC AZI INALTAREA DOMNULUI - ISPASUL

La 40 de zile după Înviere, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului, în joia din săptămîna a şasea după Paşti. Popular, sărbătoarea este cunoscută ca Ispas, zi în care credincioşii se salută cu „Christos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“. Despre sărbătoarea Înălţării Domnului, cea mai veche menţiune se regăseşte în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor“, aparţinînd lui Eusebiu din Cezareea (anul 332). Aceasta era sărbătorită pe atunci o dată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Christos. Apoi obiceiul s-a schimbat spre sfîrşitul Secolului al IV-lea, începutul Secolului V, cînd Înălţarea Domnului a fost prăznuită în a 40-a zi după Înviere. Ziua marchează momentul în care Christos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Sfînta Scriptură descrie că Mîntuitorul şi-a ridicat mîinile, binecuvîntîndu-i pe ucenici, iar, pe cînd îi binecuvînta, S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).

Ziua Eroilor

Prin hotărîrile Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În toate bisericile ortodoxe se face pomenirea eroilor români.

Credinţe populare de Ispas. Paştele Cailor

Cînd Maica Domnului l-a născut pe Christos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cît de cuminţi erau boii şi oile, pe atît de gălăgioşi erau caii. Ca mîhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mîncare decît o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc“ Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. Această tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, cînd avea loc la date diferite. Cînd ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pămîntul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paştele Cailor“, adică momentul în care caii se odihneau.

Tradiţii

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sînt împodobite cu crengi de pom tînăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Despre leuştean se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Christos. Se fac pomeni pentru morţi, se împarte pîine caldă, brînză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot înroşi ouă. Sînt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sînt puşi la căruţă, primesc fîn proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor. Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane. În noaptea şi ziua de Ispas se culeg şi sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cîntă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să alunge relele. Fetele şi femeile se încing peste mijloc cu leuştean.

Sursa:
Ziarul Tricolorul