În 1986, perioadă de maxime constrângeri în timpul regimului comunist, un tânăr de 24 de ani, din Bădăcin, l-a comemorat, împreună cu un grup de prieteni, pe Iuliu Maniu. Gestul său nu a rămas fără repercusiuni, astfel că Ioan Pop, căruia prietenii i-au zis „Poetul” pentru că a scris un imn dedicat lui Iuliu Maniu, a fost bătut de Miliţie şi urmărit sistematic de Securitate.
Are 49 de ani, dar nu-şi arată vârsta. Vorbeşte încet, rar şi uşor stânjenit. E pentru prima dată când rememorează în faţa unui jurnalist evenimentul care i-a schimbat viaţa şi l-a transformat din Ioan Pop în „Poetu”.
„În 1986 tocmai ieşisem din armată. Cu câteva zile înainte de 5 februarie (data la care a murit Iuliu Maniu), am adunat mai mulţi prieteni şi le-am propus să-l comemorăm pe Iuliu Maniu. Fiind din Bădăcin, la fel ca marele om politic, ni s-a părut un gest firesc. Nu ne era frică. Probabil că era vorba şi de inconştienţa specifică vârstei. Ştiam de la bătrâni că Iuliu Maniu nu a fost trădător de ţară, aşa cum îl prezentau comuniştii. Ştiam că avusese o influenţă covârşitoare în făurirea Marii Uniri, că a salvat Transilvania în 1944 şi că a murit ca un martir în închisorile comuniste”, îşi aminteşte Ioan Pop.
Comemorare clandestină
Deşi a chemat alături de el mai mult de 20 de tineri, doar 12 au venit în 5 februarie la marginea fostului conac al lui Iuliu Maniu. Casa în care s-a născut „Sfinxul de la Bădăcin” fusese transformată de comunişti în cămin pentru copii cu dizabilităţi, dar la marginea proprietăţii, mai rămăseseră mormintele rudelor lui Iuliu Maniu. Acolo s-au întâlnit tinerii din Bădăcin, conduşi de Ioan Pop. Au aprins câteva lumânări, au depus o coroană şi au ţinut scurte cuvântări. „Era într-o zi de joi, în jurul orei 18.00. Pe rând, am vorbit fiecare despre Iuliu Maniu, viaţa şi activitatea lui. La final, am cântat împreună un cântec ale cărui versuri le-am compus eu cu câteva zile înainte. Acel cântec scris de un tânăr rebel a devenit astăzi „Imnul lui Maniu”, iar eu am fost poreclit de atunci Poetu”, mai spune disidentul din Bădăcin.
Au tras clopotele pentru Maniu
În timpul comemorării, clopotele de la vechea biserică din sat, greco catolică în vremea lui Maniu, dar furată de ortodocşi în 1948, au început să bată pentru fostul premier interbelic. „Am pus tot satul pe jar. Nimeni nu ştia de ce bat clopotele. Cu greu am reuşit să-l convingem pe clopotar, dar în cele din urmă ne-a ascultat rugăminţile”, rememorează Pop.
Schimb de amabilităţi cu Securitatea
A doua zi, Securitatea a descins în Bădăcin. Pe el nu l-au găsit acasă securiştii, pentru simplul motiv că se trezise foarte devreme şi plecase după lemne în pădure. Dar duminică dimineaţa a primit o invitaţie la sediul Securităţii din Zalău. „Mă aşteptau acolo domnii Ivan şi Butiri. Ambii s-au comportat decent cu mine. Nu m-au bătut, ci doar mi-au spus că am făcut un gest necugetat. La acea vreme securiştii nu mai băteau. Băteau miliţienii, dar asta am ajuns să o cunosc pe pielea mea la un după”, mai spune Poetu.
„Nu ne era frică. Probabil că era vorba şi de inconştienţa specifică vârstei. Ştiam de la bătrâni că Iuliu Maniu nu a fost trădător de ţară, aşa cum îl prezentau comuniştii”. Ioan Pop
Bătut cu bestialitate de miliţienii din Şimleu
Avea să treacă un an de la comemorarea clandestină. Ioan Pop s-a bucurat din plin de atenţia Securităţii în acest răstimp. Avea „coadă” tot timpul, iar în vara lui 1987 a „achitat” cu adevărat nota de plată pentru organizarea evenimentului comemorativ. „Era un concert în Şimleu, cu Loredana Groza şi Ion Caramitru. La un moment dat, am vociferat, nemulţumit fiind de poeziile care se recitau. Un poliţist a venit şi m-a luat. Am ieşit din sală şi m-a invitat la sediul Miliţiei. Nu îmi era frică, dar după ce am intrat la Miliţie lucrurile s-au schimbat total. Credeam că îmi vor da o amendă şi mă vor lăsa să plec. Dar nu a fost aşa. Copos, un poliţist recunoscut pentru modul crunt în care bătea, mi-a spus: „Ai ajuns pe mâna noastră Poetule!”, iar apoi a început să mă lovească cu bulanul. Zeci de lovituri au căzut pe corpul meu. Mă băgaseră într-o cuşcă cu câinele, şi mă loveau. Au întărâtat şi câinele pe mine, dar bietul animal nu mi-a făcut nimic”, spune cu glas tremurat Ioan Pop.
Cu această bătaie suferinţele fizice ale bădăcineanului au luat sfârşit. Dar până la Revoluţie, ca angajat la Fabrica de Ţevi din Zalău, a fost în permanenţă urmărit.
După 25 de ani
După 1990 a cochetat cu politica şi a primit un loc neeligibil pe listele PNŢ. Supărat pe societatea în care trăieşte, pe ignoranţa şi laşitatea celor din jur, Ioan Pop a ales, în cele din urmă calea străinătăţii. Din 2000 lucrează în Spania şi vine rar acasă. Tot ce-şi doreşte este să-şi construiască o cabană, într-un loc cât mai ferit de societate. Pare un singuratic, aşa că nu s-a căsătorit niciodată şi nu are copii.
„Nu pot să înţeleg de ce nici astăzi românii continuă să-l ignore pe Iuliu Maniu. Ne batem joc de propria istorie. Casa lui Iuliu Maniu stă să se dărâme, partidul său este aproape de dispariţie. Nu mă pot împăca cu această stare de fapt. Aşa că m-am retras din politică şi încerc, prin discuţii cu tinerii să le amintesc, măcar lor de Iuliu Maniu. Doar ei mai pot schimba ceva în această ţară”, adaugă Poetu.
Ce are Rembrandt cu Iuliu Maniu?
Incultura celebră a miliţienilor din vremea comunismului s-a confirmat şi în cazul comemorării clandestine de la Bădăcin. Poetu spune că au adus cu ei o coronă în seara de 5 februarie pe care o inscripţionase cu „Remember Iuliu Maniu”. „Neştiind limba engleză, miliţianul care a ajuns la faţa locului a scris în primul raport că „coroana era pentru unu Rembrandt Iuliu Maniu””, îşi aminteşte amuzat Ioan Pop.
De altfel, şi pentru a face rost de acea coroană tinerii de la Bădăcin au trebuit să treacă printr-o adevărată aventură. Ioan Pop spune că toate florăriile şi cei care se ocupau de producerea coroanelor l-au refuzat, de frică, când au auzit ce nume trebuie să treacă pe panglica tricoloră. În cele din urmă, Poetu a găsit un vânzător de coroane, mai slab de înger, pe care a reuşit să-l mintă spunându-i că nu este vorba despre fostul prim ministru din perioada interbelică, ci de un văr de al său, pe care îl cheamă exact la fel şi care a murit de curând.
Imnul lui Iuliu Maniu
Lui Ioan Pop i s-a spus „Poetu”, pentru că în 1986 a compus o poezie dedicată lui Iuliu Maniu. Versurile ale de atunci au devenit Imnul lui Iuliu Maniu şi sunt cântate în fiecare an, în 5 februarie, când este comemorat marele om politic la Bădăcin.
Îl simt cum mai vine
Mai vine pe acasă,
Îl vad cum se aşează
Cu satul la masă,
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi —
Generaţii ca mine,
Ca tine, ca voi.
Ref: Să cântăm despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toata lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm.
Dragii mei prin menire
Ne-e dat sa-l spălăm
De minciuni şi de vorbe,
În noi sa-l schimbăm.
În mormânt să-i găsim —
Cum mormânt şi-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.
De azi înainte generaţii vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofranda
Şi respect sincer
Ţara românească
Îngerii din cer.
Versuri: Ioan Pop
Sursa:
www.adevarul.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu