Astăzi, Vlad Hogea ar fi împlinit 38 de ani.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ȘI SĂ-I AȘEZE SUFLETUL PRINTRE ÎNGERII SĂI !
Nu te vom uita niciodată...
Fiicei lui Vlad Hogea, rămasă orfană
la vârsta de 5 luni…
Am colindat în viaţă lumea toată
Şi-am pus la suflet toate câte sunt
Fetiţa care creşte fără tată
E omul cel mai trist de pe pământ.
El a murit de tânăr, putrezeşte
În ploaie şi zăpadă, zi de zi,
Ea plânge-n pumni, de dorul lui tânjeşte
Unde s-a dus? Când oare va veni?
În inimioara ei e-o dulce rană
Închide ochii, prinde chipul său
Sărută poza lui ca pe-o icoană
De ce-a fost Dumnezeu atât de rău?
N-o va mai ţine-n braţe niciodată
Nu-i va mai spune glume şi poveşti
Fetiţa ce rămâne fără tată
Te face din senin să-mbătrâneşti.
E mai sfioasă ca o căprioară
Cu ochii mari şi plini de-o rouă grea
În zori, mai treacă-meargă, dar spre seară
Oh, seara plânge sufletul în ea!
Tăticule, de ce nu vii acasă?
Pot să te-ajut? Să-I scriu lui Dumnezeu?
Ai alţi copii în cer şi nu te lasă
Să te întorci la îngeraşul tău?
Pe mine cine-o să mă mai dezmierde,
Să-mi spună ce e bine şi ce-i rău?
Din plastilină roşie şi verde
Un Moş Crăciun am pus la capul tău.
Am pus şi crengi de brad şi poleială
De ziua ta, pe proaspătul mormânt
Hai, scumpul meu părinte, şi te scoală
Eu fără tine parcă nici nu sînt.
Ah, Doamne, învoieşte-l pe tăticul
Dă-i o vacanţă, doar Te-a ascultat
Tu poţi să schimbi în paradis - nimicul
Pe Fiul Tău, cândva, L-ai înviat.
Fă o minune şi acum, ştiu bine
Măcar o zi pe an să mi-l aduci
Aşa uşor e totul pentru Tine
Dă-mi să port eu povara Sfintei Cruci.
Tăticule, să ştii că eu cresc mare
Şi nu te fac de râs, poţi întreba
Iar moartea rea nu poate să separe
Nicicând un tată de prinţesa sa.
Corneliu Vadim Tudor
31 decembrie 2014
În ploaie şi zăpadă, zi de zi,
Ea plânge-n pumni, de dorul lui tânjeşte
Unde s-a dus? Când oare va veni?
În inimioara ei e-o dulce rană
Închide ochii, prinde chipul său
Sărută poza lui ca pe-o icoană
De ce-a fost Dumnezeu atât de rău?
N-o va mai ţine-n braţe niciodată
Nu-i va mai spune glume şi poveşti
Fetiţa ce rămâne fără tată
Te face din senin să-mbătrâneşti.
E mai sfioasă ca o căprioară
Cu ochii mari şi plini de-o rouă grea
În zori, mai treacă-meargă, dar spre seară
Oh, seara plânge sufletul în ea!
Tăticule, de ce nu vii acasă?
Pot să te-ajut? Să-I scriu lui Dumnezeu?
Ai alţi copii în cer şi nu te lasă
Să te întorci la îngeraşul tău?
Pe mine cine-o să mă mai dezmierde,
Să-mi spună ce e bine şi ce-i rău?
Din plastilină roşie şi verde
Un Moş Crăciun am pus la capul tău.
Am pus şi crengi de brad şi poleială
De ziua ta, pe proaspătul mormânt
Hai, scumpul meu părinte, şi te scoală
Eu fără tine parcă nici nu sînt.
Ah, Doamne, învoieşte-l pe tăticul
Dă-i o vacanţă, doar Te-a ascultat
Tu poţi să schimbi în paradis - nimicul
Pe Fiul Tău, cândva, L-ai înviat.
Fă o minune şi acum, ştiu bine
Măcar o zi pe an să mi-l aduci
Aşa uşor e totul pentru Tine
Dă-mi să port eu povara Sfintei Cruci.
Tăticule, să ştii că eu cresc mare
Şi nu te fac de râs, poţi întreba
Iar moartea rea nu poate să separe
Nicicând un tată de prinţesa sa.
Corneliu Vadim Tudor
31 decembrie 2014
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu