CRĂCIUN TRIST
Ce trist Crăciun! Mă simt pustiu şi mic
Acum sînt mai sărac ca niciodată
Nu mă ajută nimeni, cu nimic
Ce lume ticăloasă şi ingrată…
N-am nici un sprijin, azi, de nicăieri
Eu, care am făcut atîta bine
La cei bolnavi, la tineri, la şomeri
Mi-am dat adesea haina de pe mine.
Eu la biserici clopote-am făcut
Catapetesme, porţi şi alte danii
Familii-ntregi în viaţă am ţinut
În patru zări am azvîrlit cu banii.
Am dat şi premii, burse la studenţi
Am ridicat statui de bronz şi case
Eram Mecena – azi, n-am nici doi cenţi
Şi frigul crizei mi-a pătruns în oase.
Dar poate lucrul cel mai dureros
E cum dispar bogaţii, ca măgarii
La punga groasă – şi obrazu-i gros
Îşi numără, cu lăcomie, banii.
Eu am făcut cultură – ei, averi
Eu am făcut istorie – ei, crize.
Eu am scris cărţi, muncind din răsputeri
Ei au jucat la cărţi enorme mize.
Eu sînt Tribun, iar ei sînt Cartofori
Dar, din păcate, ei sînt la Putere
Te uiţi la ei: lombrozieni şi chiori
Prostind un neam întreg cu mici şi bere.
E criza-n toi, o simt pe pielea mea
Un om integru tot mai greu rezistă
Cînd Imnul ţării s-a făcut manea
Iar Tricolorul parcă-i o batistă.
Tot ce cîştig, se duce la minut
Iar banii se topesc ca fulgii-n palmă
Am dus la groapă anul ce-a trecut
Ce an malefic! Cosmică – sudalmă!
Ce trist Crăciun! Acum sînt singur cuc
Înot în coala albă de hîrtie.
Mă cheamă viaţa – nu vreau să mă duc
Aştept, febril, ca Domnul să învie.
24 decembrie 2013
* * *
BLESTEMUL HINGHERILOR
Lui Sorin Oprescu şi tuturor nemernicilor care îi ucid pe cei mai buni prieteni ai omului ca pe nişte ţînţari…
Alelei, hingheri turbaţi,
Murdară pîine mîncaţi
Pîine stropită cu sînge
Inima în mine plînge.
Cît de bestii puteţi fi
Să faceţi rău, zi de zi?
Să vînaţi, să împuşcaţi
Nişte cîini nevinovaţi?
Le puneţi şbilţul de gît
(Băga-v-aş belciug în rît!)
Şi îi aruncaţi în dube
(De v-aţi umple toţi de bube!)
Primitivi fără de carte
Semănaţi groază şi moarte.
Peste tot faceţi prăpăd
Nu-m vine să cred ce văd.
N-aveţi nici un pic de milă
Porci, cu sînge de reptilă.
Cînd sar bărbaţi şi femei
Îi luaţi la pumni şi pe ei.
Alelei, hingheri jegoşi,
Iude şi şerpi veninoşi
Ce meserie e asta?
Lovi-v-ar pe toţi năpasta
În tot ce aveţi mai drag
Moartea vă calce în prag
De aveţi copii la şcoală,
Din senin, să dea în boală
Nevasta la fiecare
Prindă cancer la ovare
Dinţii să vă putrezească
Mîna să vă damblagească
Iar din lumea de apoi
Cîinii omorîţi de voi
Să vă ia de beregată-
Hingheri, tagmă blestemată…
25 decembrie 2013
* * *
ELEGIE PENTRU CEI SARACI
Dedic acest poem fetelor de la postul România TV, cu care este o plăcere să lucrezi: Roxana Niculescu, Valentina Pufulescu, Simona Gheorghe, Violeta Romanescu, Cristina Şincai, Raluca Culcea, Cristina Herea, Marilena Gheorghiţă, Ionela Năstase, Lidia Mitchievici, Iulia Naghi, Paula Rusu, Denisa Pascu, Viorela Grecu, Laura Chiriac, Andreea Creţulescu, Mădălina Ciocan, Alina Pană şi celorlalte membre ale acestei redutabile echipe redacţionale.
Ai milă, Doamne, de săraci
Ard în colibe, mor de foame
Adu-le vin şi cozonaci
Ţine copiii lîngă mame.
Măcar acum, de Sărbători
Fă-i să se bucure de viaţă
Se împrumută, sînt datori
Degeaba se mai duc la piaţă.
Şi eu am fost ca ei, mîncam
Pîine prăjită, cu untură
De portocale nu ştiam
Şi nici de unt, sau prăjitură.
Erau, şi-atunci, copii bogaţi
Nababi ai lumii paralele
Noi, însă, eram condamnaţi
La cruciada vieţii grele.
Nu s-a schimbat, de fapt, nimic
Mereu vor fi săraci în ţară
Ne-o spune Biblia, ne-o zic
Noi biruri, care ne omoară.
Întoarce, Doamne, faţa Ta
Către acei ce se întreabă
Copiilor ce să le dea
Cînd vaca ţării-i tot mai slabă.
N-au haine, ghetele s-au rupt
Mai merită să-i dai la şcoală?
Eu pentru toţi săracii lupt
Să-i scap de lipsuri şi de boală.
De ce e trist poporul meu?
De ce atîta nedreptate?
Ridică-ne blestemul greu
Fiindcă aşa nu se mai poate.
Atît de bun şi de frumos
Este acest popor, Părinte
Românu-i cel mai generos
Nu-i altă rasă mai cuminte.
Nu mai suport jignit să-l văd
De nişte şmecheri răi de gură
În ţară au făcut prăpăd
Ne pun la zid şi ne înjură.
Ei ar munci, românii mei
Dar unde? N-au locuri de muncă!
Legaţi căţeaua, farisei
Ia nu mai daţi pe-aici poruncă!
Există Dumnezeu, eu ştiu
Iar El le judecă pe toate.
Acest popor e încă viu
Şi e avid de libertate.
Ajută-i, Doamne, pe sărmani
S-aleagă grîul de neghină.
Acum, la cumpănă de ani
Fii bun, căci oastea e creştină…
Noaptea de 27 spre 28 decembrie 2013, Bran
* * *
APOCALIPSA NU DĂ TELEFON
Ne paşte, în curînd, o catastrofă
Eu o presimt cu toată fiinţa mea
Ea e ca moartea, din aceeaşi stofă
Fără bătăi în uşă va intra.
De ce simt asta? Specia umană
E mai sălbăticită ca oricînd!
Planeta sîngerează ca o rană
Devine fiară omul cel mai blînd.
Există semne tot mai grăitoare
Că funia, acum, s-a strîns la par.
Că nu mai este, vai, nici o scăpare
Nu vă e clar? Vin vremuri de coşmar!
Un roi de întîmplări nemaivăzute
Cutremure, incendii şi potop
Escrocii toţi spun vrute şi nevrute
Dar bate cîmpii orice horoscop.
Neliniştit de-o cruntă apăsare
Visez mirese-n doliu, ape mari
Le tălmăcesc cu spaimă şi oroare
Eu sînt heraldul anilor barbari.
Timpul grăbit se duce la culcare
Bătrîn şi orb, nu se va mai trezi
Istoria e-o simplă cerşetoare
Făraşul cosmic o va răvăşi.
Sfîrşit de Eră. Glaciaţiune.
Chiar vremea parcă-şi iese din ţîţîni
Ne dau tîrcoale nave din genune
Iar prin hublou vedem copii bătrîni.
De unde vin? Din altă galaxie?
Sau poate se întorc din viitor…
Aceste taine nimeni nu le ştie
Nu sîntem singuri – spuneţi tuturor.
Fiinţa umană este prost croită
Trăieşte în păcate fără leac.
Mă tem că a ieşit de pe orbită
Şi-acesta este ultimul ei veac.
Nu-s victima depresiei, ştiu bine
Sînt un computer, de la A la Zet
Însă o forţă mai presus la mine
Mi-a pus pe frunte steaua de profet.
Cumplita zi ca hoţul o să vină
Ne pedepseşte Domnul din amvon.
Alegeţi: Întuneric, sau Lumină?
Apocalipsa nu dă telefon…
CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de 28 spre 29 decembrie 2013, Bran
FEMEI FRUMOASE
I. Ca un Crăciun fără zăpadă
E omul care n-a iubit
Şi ochii lui nu ştiu să vadă
Iar inima i s-a-mpietrit.
Cum ar putea să n-o iubească
Bărbatul pe femeia lui?
Perechea lui dumnezeiască
Fără de care viaţă nu-i…
REFREN:
Femei frumoase
Icoane vii
Misterioase
Fie noapte sau zi.
Femei fatale
Ce-aveţi cu noi?
Elegante sau goale
Sîntem morţi fără voi.
II. Lumea-i condusă de bărbaţi
Pe ei, femeia îi conduce
Ele sînt îngeri fermecaţi
Ne-mbată, sau ne pun pe cruce
Am să închin cîntarea asta
Unei femei fără egal
Ce bucurii îmi dă nevasta
Ce dulce-i Marşul Nupţial…
24 spre 25 decembrie 2013
* * *
NU TRAGETI IN PIANIST!
I. Măi duşmani, duşmani, duşmani
Mă vînaţi de-atîţia ani
Tot ce-aş face, nu e bine
Văd că n-aveţi loc de mine.
N-am cu ce să vă ajut
Aşa mama m-a făcut
Nici mai bun şi nici mai rău
Asta-i soarta, zău, zău, zău.
REFREN:
Vă rog: nu trageţi
În pianist!
Tot filmul vieţii
Fără el e mai trist.
Trăiţi degeaba
Duşmani ai mei.
Ştiţi care-i treaba?
Sînteţi nişte pigmei…
II. Eu ca voi sînt viaţa toată
Voi ca mine – niciodată.
E clar că succesul doare
Şi invidia e mare.
Altceva voi nici nu ştiţi
Doar bîrfiţi şi trîndăviţi.
Tare milă mi-e de voi:
Eu fac artă – voi, noroi…
25-26 decembrie 2013
* * *
TU MI-AI PUS CAPAC
I. Adorm gîndindu-mă la tine
Şi telefonul e deschis
Poate îţi este dor de mine
Poate mă vizitezi în vis.
Ca două iezere albastre
Sînt ochii tăi, iubita mea
Ai trupul păsării măiastre
O amforă de catifea.
REFREN:
Tu mi-ai pus capac
Mi-ai venit de hac
Ce îmi faci tu mie
E o nebunie.
Tu m-ai subjugat
Nu-i adevărat
Mă topesc de dor
Fără tine mor…
II. Tu eşti perechea vieţii mele
Destinul şi norocul meu.
Azi bat mătănii către stele
Să-I mulţumesc lui Dumnezeu.
27 decembrie 2013, Bran
CORNELIU VADIM TUDOR
(Muzica: MARIAN NISTOR)
30 decembrie 2013
1 decembrie 2013
TRIPTIC LA MAREA UNIRE
Bucovina, 28 noiembrie 1918
Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către Ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti
Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar
Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.
Basarabia, 9 aprilie 1918
Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!
Transilvania, 1 decembrie 1918
Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar
Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou
*
* *
Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!
CORNELIU VADIM TUDOR
Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către Ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti
Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar
Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.
Basarabia, 9 aprilie 1918
Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!
Transilvania, 1 decembrie 1918
Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar
Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou
*
* *
Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!
CORNELIU VADIM TUDOR