11 decembrie 2011

TESTAMENT - Leonida Lari

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă n-aş fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecătoare,
Pentru cei ordinari de pe pămînt
Şi dragostea aproape-i o teroare.

Eu sufăr astăzi pentr-un ordinar
Ce-şi saltă-o reputaţie precară,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Mă-nvinge astă verde primăvară.

Totul e verde-n faţa mea şi tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu mă duc, precum se duse Lot,
Sodoma şi Gomora-s în putere.

Eu merg pe-un drum ce nu se-arată lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Răsar doar monumente mari de sare.

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă-aş trăi cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, şi toată viaţa mea
E-o lacrimă ce-şi curge monumentul.

Şi merg, şi merg, tot merg în infinit,
Şi sufletul nu-mi las nici într-o gară,
Merg către-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primăvară.

Merg către-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg către-un mort mai viu ca orice viu
Care mă-aşteaptă ca pe-o sărbătoare!

Rămîi cu bine, lume, şi rămîi
Cu o enormă, groaznică ruşine,
Că de la ziua ta, din cea dintîi,
Poeţii nu avură loc în tine.

Rămîi şi tu, biet trăitor sub vremi,
Ce m-ai trădat dintr-o tocmeală-a pieţii,
Ce primăvară, Doamne, de te temi
Că dai în Dumnezeu, lovind poeţii!

Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,
Ei, cei răniţi, cîntat-au chiar şi rana,
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi
Sub un stejar, din dor, la Căpriana.

Sursa: pongogonzo.ro


Leonida Lari a murit. Poeta şi publicista Leonida Lari suferea de ceva vreme de cancer, scrie Adevărul.

Leonida Lari a semnat 24 de volume de poezie și proză, dar este cunoscută şi pentru traducerile din marea poezie universală. A avut şi o lungă carieră politică...timp de 10 ani membra a PRM.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: www.realitatea.net/a-murit-leonida-lari_894411.html

0 comentarii: