LA MULTI ANI 2012 !

Organizatia de tineret Romania Mare Timis ureaza tuturor romanilor SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI !

TESTAMENT - Leonida Lari

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă n-aş fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecătoare,
Pentru cei ordinari de pe pămînt
Şi dragostea aproape-i o teroare.

Eu sufăr astăzi pentr-un ordinar
Ce-şi saltă-o reputaţie precară,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Mă-nvinge astă verde primăvară.

Totul e verde-n faţa mea şi tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu mă duc, precum se duse Lot,
Sodoma şi Gomora-s în putere.

Eu merg pe-un drum ce nu se-arată lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Răsar doar monumente mari de sare.

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă-aş trăi cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, şi toată viaţa mea
E-o lacrimă ce-şi curge monumentul.

Şi merg, şi merg, tot merg în infinit,
Şi sufletul nu-mi las nici într-o gară,
Merg către-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primăvară.

Merg către-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg către-un mort mai viu ca orice viu
Care mă-aşteaptă ca pe-o sărbătoare!

Rămîi cu bine, lume, şi rămîi
Cu o enormă, groaznică ruşine,
Că de la ziua ta, din cea dintîi,
Poeţii nu avură loc în tine.

Rămîi şi tu, biet trăitor sub vremi,
Ce m-ai trădat dintr-o tocmeală-a pieţii,
Ce primăvară, Doamne, de te temi
Că dai în Dumnezeu, lovind poeţii!

Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,
Ei, cei răniţi, cîntat-au chiar şi rana,
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi
Sub un stejar, din dor, la Căpriana.

Sursa: pongogonzo.ro


Leonida Lari a murit. Poeta şi publicista Leonida Lari suferea de ceva vreme de cancer, scrie Adevărul.

Leonida Lari a semnat 24 de volume de poezie și proză, dar este cunoscută şi pentru traducerile din marea poezie universală. A avut şi o lungă carieră politică...timp de 10 ani membra a PRM.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: www.realitatea.net/a-murit-leonida-lari_894411.html

TARA MEA DE DINCOLO DE PRUT

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit,
sa te sterg din minte c-un burete,
patria mea pusa la perete.

Si, ca-n anii nostri cei mai tristi,
iar sa ma prefac ca nu existi
iar sa ma prefac ca nu pot plange
si ca alta-i ruda mea de sange.

Tara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima daca-ti mai este scut,
numai dorul te mai apara de rele,
tara trista-a Pruturilor mele.

Mi se-ngaduie si-acum, ca mai-nainte,
sa bocesc cu cateva cuvinte.
Trec pe strada, necajit, si-mi zic:
of, mai bine mut - decat peltic !

Iar, scripturile gandite de strabuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
si ca viitorul meu a si trecut,
tara mea de dincolo de Prut.

Tara mea de dincolo de Prut,
am sa-ncerc, daca-am sa pot sa uit;
si, cum scriu la carte-naintasii,
am sa incerc ca sa-mi iubesc vrajmasii.

Dara dincolo de moarte, tara-a mea,
nu ma parasi, nu ma lasa -
cand chema-ma-va la Dansul, Dumnezeu,
te implor sa spui ca sunt al tau.

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit.
...Dar de-o fi sa mi te uit, suflet al meu,
uite-ma pre mine Dumnezeu !

Nicolae Dabija

IMN MORTILOR

Morminte dragi, lumina vie,
Sporite'ntr'una an de an,
Noi v'auzim curgand sub glie,
Ca un suvoi subpamantean !

Ati luminat cu jertfe sfinte
Pamantul, pana'n temelii,
Caci arde tara de morminte,
Cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma'n tara,
Va regasim mereu in noi !

De vi s'au smuls si flori si cruce
Si daca locul, nu vi-l stim,
Tot gandul nostru'n el v'aduce,
Ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
Noi am facut din voi icoane,
Si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
Ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu ! Neamul nostru nu va plange,
Ci se cumineca prin voi.

Radu Gyr

1 DECEMBRIE

Doamnelor si domnilor,
Partidul România Mare salută, cu multă bucurie în suflet, jubileul a 85 de ani de la cea mai înaltă culme a existentei nationale: Unirea cea Mare si Vesnică de la 1 Decembrie 1918. Ne plecăm fruntile, cu veneratie, în memoria generatiei de aur a Unirii, care s-a jertfit pe Altarul Patriei pentru îndeplinirea unui ideal străvechi. Recunostintă vesnică si Marilor Puteri – Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii – alături de care am luptat în primul război mondial si care au dat garantii internationale pentru Unirea noastră. Era idealul Daciei lui Decebal. Era idealul ,,pohtei ce-a pohtit-o” Mihai Viteazul, care a reunit cele trei tări surori, sub sceptrul său năpraznic. Era idealul tuturor acelora care au muncit, au visat, au plîns, au strîns din dinti, au răbdat ocări, au fost doborîti si s-au ridicat, mergînd mai departe, pentru că ei aveau o poruncă din timpuri imemoriale si ascultau, vorba lui Hasdeu, ,,electrica voce a sîngelui”. N-am să mai fac nici o incursiune în labyrintul Istoriei, fiindcă lantul generatiilor e bine cunoscut si, la urma urmei, românii au aceste patimi în memoria fiecărei celule a fiintei lor. Se poate spune, în liniste, că mîndria de a fi român face parte din genomul uman al fiecărui compatriot al nostru. Noi sîntem mîndri de Istoria noastră, de latinitate, de faptul că ne-am născut crestini, de limba cu care ne-a dăruit Dumnezeu, de datini, port si obiceiuri, de sanctuarele demnitătii nationale – tot astfel cum sînt mîndre si celelalte neamuri de comorile lor. În aceasta constă esenta Nationalismului Luminat, care constituie inima doctrinei Partidului România Mare. Era nevoie, totusi, de o Românie Mare? Evident că da, atît din punctul de vedere al întregirii firesti a unui organism amputat de vitregiile Istoriei, cît si din punctul de vedere al strategiilor pe termen lung ale lumii civilizate. Un tînăr căpitan francez spunea, imediat după sfîrsitul primului război mondial, în anul 1919, citez: ,,O Românie Mare si o Polonie Mare sînt absolut necesare pentru a stăvili ofensiva bolsevică spre inima Europei“. Numele acestui vizionar era Charles de Gaulle. Astăzi, avem în centrul Bucurestilor o piată cu numele De Gaulle, dar îsi mai aduce, oare, cineva aminte de clarviziunea lui? Imperativul stabilit de cel care avea să devină, poate, cel mai important militar si om politic al Frantei în Secolul XX este, astăzi, mai actual ca oricînd. Noi am atras, mereu, atentia că un imperiu clădit în 500 de ani de jaf si samavolnicii nu poate muri în 500 de săptămîni. Am un respect desăvîrsit fată de strălucita cultură rusă, care a dat umanitătii valori remarcabile, ce ne-au ajutat să ne formăm ca oameni – si mă gîndesc, în primul rînd, la părintele romanului modern, Dostoievski, la părintele teatrului modern, Cehov, la boemul de geniu Serghei Esenin, dar, pentru numele lui Dumnezeu, mortii de la Fîntîna Albă sau de la Katin nu pot fi dusi la groapă pe muzică de Ceaikovski! Respectul fată de fiinta umană este si trebuie să rămînă sfînt. Revirimentul de ultimă oră al expansionismului rusesc s-a produs si pe fondul unor greseli impardonabile comise de NATO si de unele puteri occidentale. Avînd în vedere faptul că, în anul 2004, România va deveni membru al NATO, probabil că unele personaje de la Moscova ne consideră un inamic virtual si au fost demarate operatiunile de mărire si de consolidare a acelui avanpost din Basarabia. Ceea ce se întîmplă acum cu privire la o asa-zisă federalizare a Republicii Moldova confirmă avertismentele pe care le-am lansat noi, încă din anul 1991. Dacă atunci, Puterea politică de la Bucuresti si cea de la Chisinău, au ratat proclamarea reunificării, pe cale pasnică, a Basarabiei cu Patria-Mamă – din motive asupra cărora nu insist – momentul actual nu trebuie să fie irosit. Fiindcă redesteptarea fortelor nationale de peste Prut, catalizate de schimbările spectaculoase care au loc în Georgia, reprezintă un fundal prielnic aruncării peste bord a puseelor bolsevice ale lui Voronin si Smirnov. În 1991, România avea un statut normal, si anume participa la toate negocierile pe tema Basarabiei, în calitate de garant. Astăzi, România a fost exclusă de la aceste dezbateri, de către cine? De către Rusia si Ucraina! Dar în ce calitate se implică Rusia si Ucraina în probleme care nu le privesc si care trebuie tratate în conformitate cu dreptul international? Mă văd nevoit, din nou, să informez corpul diplomatic acreditat la Bucuresti, precum si cancelariile occidentale că Republica Moldova e un stat creat artificial care, alături de enclava rusă Kaliningrad – fostul Könnigsberg, unde s-a născut marele gînditor german Immanuel Kant – reprezintă ultima si cea mai anacronică consecintă a Pactului dintre Hitler si Stalin, de la 23 august 1939. Cum este, oare, posibil, ca la începutul Mileniului III crestin să mai dăm piept cu efectele monstruoase ale unui acord sovieto-nazist, vechi de aproape 65 de ani? Nu mai există norme morale, justitie istorică? La noi, la români, se termină democratia? În această zi solemnă, sub cupola Parlamentului, Partidul România Mare îsi exprimă solidaritatea activă si militantă cu fortele unioniste din Basarabia. Noi cerem, în mod categoric, abandonarea planului de federalizare a Republicii Moldova, precum si aplicarea rezolutiei OSCE de la Istanbul, care a hotărît retragerea Armatei a XIV-a din Transnistria. Singura solutie este unificarea, pe cale pasnică, a Basarabiei cu România, după modelul binecuvîntat al unificării celor două Germanii. Aceia care au alte idei sau mai stau, încă, la îndoială, înseamnă că n-au tangentă nici cu Istoria, nici cu ,,politica reală“ – acel ,,real politik“, de care vorbea istoricul german Leopold von Ranke. Îi atragem atentia, totodată, domnului Vladimir Putin, cu deferenta necesară si asigurîndu-l de simpatia noastră pentru eforturile de modernizare si democratizare a Federatiei Ruse, că Basarabia nu-i Cecenia, nici Complexul Teatral ,,Nadubrovka“ din Moscova, unde au fost experimentate gaze de luptă pe pielea si pe viata a sute de oameni nevinovati. România nu cere nimic ce nu-i al ei – România cere ceea ce i-a răpit cîrdăsia celor doi mari răufăcători ai Istoriei, din Secolul XX, Hitler si Stalin. Am spus toate acestea cu durere în suflet, pentru că nouă nu ne este indiferentă soarta a peste 4 milioane de români – numiti, abuziv, moldoveni printr-o siluire vădită a Istoriei. Am spus toate acestea atît ca presedinte al unui partid care poartă numele de România Mare, nume consfintit prin jertfa de sînge a 800.000 de români, la finalul apoteotic al anului 1918, cît si ca presedinte de onoare al Asociatiei Mondiale ,,Pro Basarabia si Bucovina“ cu sediul la Paris.
Doamnelor si domnilor,
cei care scriu studii si cărti despre provocările globalizării si sfidările Mileniului III sînt excelenti la teorie, dar, sistematic, sînt măturati de taifunul si talazurile practicii. E foarte comod să stai într-un birou elegant, la lumina unei veioze Tiffany, si să te joci pe calculator pe teme planetare. Ce ne facem, însă, cu viata propriu-zisă, cu milioanele de oameni care se încăpătînează să nu intre în ascensorul statisticilor, ascensor care urcă si coboară cu viteze ametitoare, provocînd uneori tulburări grave, psihice si somatice? Ce ne facem cu copiii care cer de mîncare zi de zi, nu din an în Paste? Cum rămîne cu bătrînii care au nevoie, tot zi de zi, de medicamente, după o viată de muncă si privatiuni care le-au subrezit sănătatea? Adevărul este că în România se trăieste prost si, dacă nu se va schimba ceva radical, nu se va trăi si mai prost – de fapt, nu se va mai trăi deloc, fiindcă bătrînii mor cu zile, somerii se sinucid, iar tinerii pleacă din tară. Noi vorbim de Unire, dar unde, în ce casă dărăpănată să vină fratii nostri din Basarabia si Bucovina si către ce reper să-si îndrepte privirile milioanele de români risipiti de viscolul Istoriei prin Balcani? Cine e de vină pentru degradarea, fără precedent, a vietii din tara asta? Actuala Putere ne spune, mereu, că nu sînt bani pentru protectia socială, pentru sănătate, pentru învătămînt, pentru cultură – iar eu îi răspund că bani sînt si n-are decît să-i ia din revista ,,Capital“. Adică din Topul multimilionarilor în dolari. România e singura tară din Europa unde hotii se numesc democrati, iar oamenii cinstiti si patrioti sînt stampilati ca extremisti. Adevăratul si singurul extremism este înfometarea Poporului de către o oligarhie fără rusine, care o să dea socoteală, foarte curînd, în fata lui Dumnezeu. Oligarhie care nu are nici nationalitate, nici culoare politică. De ani si ani de zile noi atragem atentia că tara e pe un drum gresit – si nu ne referim la integrarea euro-atlantică, proces cu care sîntem si noi de acord si pe care îl sprijinim – noi ne referim la pulverizarea unui întreg sistem de valori, la aparitia si proliferarea unor lipitori de o lăcomie anormală, care nu numai că au semănat prăpăd, dar încep să le ia românilor pînă si speranta. Totul se usucă pe unde trec ăstia. După ei, potopul! De unde-au apărut? De ce n-au nici un strop de milă fată de popor? Si, pentru că s-au priceput să corupă, din timp, unele ziare, ba chiar si-au făcut si posturi de Televiziune si de Radio, practică cea mai sinistră dezinformare si ne pun, pe noi, la stîlpul infamiei, cu cele mai aberante acuzatii. În această operatiune de intoxicare, sînt lansate, periodic, si niste sondaje de opinie bune, poate, pentru cei cu dizabilităti, ca să nu zic, direct, pentru handicapati – nu pentru oameni normali la cap. Numai că totul are un sfîrsit, iar minciuna are picioare scurte. Un mare presedinte american, de la a cărui asasinare comemorăm, chiar în aceste zile, 40 de ani, l-am numit pe John Fitzgerald Kennedy, spunea că ,,Dacă o societate liberă nu-i poate ajuta pe cei multi si săraci, ea nu-i poate salva nici pe cei putini si bogati“. Poporul Român merită, cu prisosintă, o soartă mai bună. România nu e deloc o tară greu de condus. Ce mare filosofie e să dai mîncare, căldură si medicamente la oameni? Ce e greu în a face cămine studentesti, în locul atîtor zeci de mii de vile care s-au ridicat si încă se mai ridică, într-o frenezie vecină cu inconstienta? (În acest moment, mai multi parlamentari PSD au început să vocifereze, iritati de abordarea subiectului.) N-avem decît să ne uităm la vietuitoarele firii – ele, păsările si animalele n-au decît un singur culcus, cel mult două, în functie de migratia unora – pe cînd rechinii tranzitiei sfidează orice bun-simt, ridicîndu-si 7-8 si, unii, chiar 20 de palate, atît în tară, cît si prin tot felul de locuri exotice ale Planetei. Ca fiu de muncitor, eu nu pot întelege asemenea anomalii si voi lupta, întreaga mea viată, împotriva acelora care îi asupresc pe oamenii sărmani si calcă în picioare cele 10 porunci ale Bibliei. Aici nu putem decît să fim de acord cu lupta contra coruptiei reale pe care o duce presedintele Ion Iliescu. (Agitatia parlamentarilor PSD a luat sfîrsit brusc.) Merg mai departe si întreb: de ce nu se stîrpeste criminalitatea economico-financiară? Dacă de lucrurile astea elementare nu sînt capabili conducătorii nostri, atunci ce stiu ei să facă? Si de ce nu-i lasă pe altii?
Doamnelor si domnilor,
am spus toate acestea fiindcă exista riscul ca, participînd numai si numai la adunări festive, noi să nu avem sansa de a rosti niste adevăruri dureroase ale societătii românesti. Pe mine posturile de Televiziune mă păstrează în carantină, iar o ,,politie politică“ supărătoare, dirijată de SRI, mă tine în lanturi si îmi fabrică tot felul de mizerii. Să nu uităm că, tocmai pentru a nu mai putea eu să apar pe micul ecran, a fost lichidat un post de Televiziune, OTV, motiv pentru care, în semn de protest, mi-am dat demisia din functia de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am făcut asta si ca semn că nu mă interesează nici o functie si că onoarea si caracterul sînt comori mai de pret decît tot aurul din lume. Dacă as fi avut posibilitatea ca, de-a lungul anului, să apar si eu undeva si să spun ce gîndesc, ce planuri am pentru salvarea acestei tări, cu ce echipă de specialisti voi veni, echipă redutabilă, pe care o am, efectiv, ca dovadă că PRM conduce nu mai putin de 9 comisii permanente ale Parlamentului – fiti convinsi că nu se mai ajungea la acumularea asta de tensiuni din finalul lui 2003. Dar, departe de mine gîndul de a atenta la solemnitatea momentului aniversar. Există solutii pentru iesirea din criză a României. Prima solutie este cimentarea unei autentice solidarităti nationale, în jurul valorilor românesti eterne si al aspiratiilor de revenire în lumea civilizată. O altă solutie este instaurarea, de sus si pînă jos, a unei austerităti autentice, care să pună capăt luxului orbitor afisat de unii. O altă solutie este promovarea, masivă, a tineretului, care, fiind inocent, nu mai trebuie să piardă timpul cu explicatii despre luminile si umbrele din biografia sa. Avem copii geniali – să-i ajutăm să se formeze si să se afirme în lumea largă, dar să le creăm conditii să se întoarcă acasă. ,,Noi nu avem bani, asa că trebuie să gîndim!“ – spunea celebrul fizician neo-zeelandez Ernest Rutherford. În ceea ce mă priveste, eu am fost si voi rămîne un optimist incorigibil. A cunoscut ea, tara noastră, momente si mai dramatice – să ne amintim de anii 1917 si 1940. Dar, vorba unui verset din Biblie, poporul este ca iarba, prin urmare îsi revine repede si e vesnic tînăr. Popor din care fac parte si minoritătile nationale, pe care, în spiritul aceleiasi Biblii – mai precis al îndemnurilor lui Dumnezeu către Moise, trebuie să le ocrotim fiindcă, spunea Demiurgul, si voi ati fost robi la străini. De altfel, în toate documentele programatice ale Unirii s-a prevăzut protectia minoritătile – desigur, cu o singură rugăminte: ele, aceste minorităti, să fie loiale Statului National Unitar Român. În acest context, noi condamnăm diversiunea asa-zisului Tinut Secuiesc. De ce sînt eu optimist? Poate si pentru asigurarea pe care ne-o dă, peste decenii, Paul Valéry: ,,Se va vedea cum iau amploare actiunile unor oameni alesi, care, lucrînd pe echipe, vor produce, în cîteva clipe, la o oră neprevăzută, într-un loc neprevăzut, evenimente zdrobitoare“. În încheiere dati-mi voie să fac ceea ce n-am mai făcut de mult, si anume să citesc un poem închinat Unirii, pe care l-am scris si l-am publicat în urmă cu 20 de ani. Din păcate, în România acestor vremuri a ajuns să fie o rusine să mai spună cineva că e poet, datorită situatiei mizerabile a oamenilor de cultură.

Transilvania, 1 Decembrie 1918

Tu, Transilvanie neprihănită
trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ti se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se desteptară viscolitori
urmasii Romei să-ti dea putere
purtînd la arme frunze si flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
si cînd zăpada muscă din Lună
si-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaieruri
cînd vulturi zboară din calendar
si-o filă albă poartă spre ceruri
filigranată în fildes clar
Si din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăsesti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torte sărbătoresti
Întîi decembre, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi esti, Transilvania mea
Azi toti tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună tării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Si vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu si Glad
plînsul le tese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu stiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Stefan
Stoica si Iacob, Drag si Balica
Vlad, Nicolae, Ion si Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, Crai al răbdării
muntii ca-n palmă i se astern
si-n urmă creste ctitorul tării
Mihai Viteazul nostru etern!
Si vin iobagii, si vin jelerii
pîlcuri de oase din mosi-strămosi
dezmostenitii, robii durerii
cu oase frînte si ochii scosi
Toti fiii vetrei, toti transilvanii
din Tara Bîrsei în Apuseni
purtînd hrisoave si vechi pisanii
îsi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate tara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creste-n lumină
sfintind o gintă si-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire si spiritul său!
Glorie tie, Patrie bună
atît la bine, cît si la rău
Iubire, pace si sănătate
la toti de fată si viitori
Trăiască tara în libertate
si steagul sacru în Trei culori!

CORNELIU VADIM TUDOR
Senator de Bucuresti,
Presedintele Partidului România Mare
(Discursul a fost rostit la Sesiunea Solemnă consacrată Zilei Nationale a României, desfăsurată joi, 27 nov. 2003, la Palatul Parlamentului, manifestare transmisă, în direct, la TVR si Radio România.)

30 noiembrie - SFANTUL APOSTOL ANDREI

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Sursa: www.sfantulandrei.info