Pînă acum, l-am menajat pe parvenitul din Caracal. Nu vreau să vă mai amintesc ce am făcut pentru postul lui de Televiziune, căruia i-am asigurat un rating-record de zeci de ori. Cine nu crede, n-are decît să se uite pe cifrele de audienţă ale posturilor unde sînt invitat acum: Antena 3, Realitatea TV, Kanal D. Acesta e adevăratul sondaj de opinie. Iar eu am făcut-o şi o fac gratis, ba chiar am refuzat ofertele unora de a primi, după fiecare emisiune, un plic cu onorariu. „Eu nu sînt lăutar, oameni buni, să primesc «darul» după nuntă.“ Pe Dan Diaconescu l-am ajutat pentru că l-am simţit inimos şi curajos, venit pe jos, dintr-un tîrg oltenesc, să facă ce? Dreptate, zicea el. Şi un nume în presă. În realitate, el era ahtiat după bani. Bani mulţi, foarte mulţi, inimaginabil de mulţi, aşa după cum avea să se adeverească în curînd. În anul 2002, în semn de protest faţă de închiderea, abuzivă, a OTV, de către Adrian Năstase personal, eu mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În ziua de 13 septembrie 2002, printr-o Scrisoare Deschisă adresată preşedintelui de atunci al acelui important forum, austriacul Peter Schieder, anunţam decizia mea şi motivele. Am organizat şi am condus, personal, un Miting şi un Marş de Protest, în Capitală, din Piaţa Senatului pînă la Palatul Cotroceni, la care au participat peste 7.000 de persoane. Aşa cum îl ştim deja, numitul Dan Diaconescu a pretins că n-a fost mare scofală, fiindcă postul ar fi fost închis din cauza mea. Adevărul e altul: Adrian Năstase îl pîndea de mult şi făcea demersuri fie să-l înhaţe gratis, fie să îl cumpere la un preţ de chilipir. Acest comportament atît de grosolan şi, efectiv, banditesc şi inexplicabil pentru un om cultivat a reprezentat unul dintre motivele pentru care l-a trîntit Dumnezeu – răsunător, total, definitiv. Anii au trecut. Atîtea şi atîtea s-au întîmplat între timp. Evenimentul cel mai important l-a constituit arestarea lui Dan Diaconescu. Aşadar, n-a mai fost închis postul, ci patronul. De ce? Tot pentru că nu a cedat în faţa neamurilor proaste, care alergau cu limba scoasă după o „Trompetă a Carpaţilor“. Era tot un abuz. Nu aşa se procedează, una-două sînt zornăite cătuşele la urechile unor oameni bănuiţi, nu dovediţi de corupţie, şantaj etc. Ştiţi comportamentul lui Băsescu: primitiv, aberant, criminal. Pe Adrian Năstase l-a bătut Dumnezeu a mia parte din cît o să-l bată pe fostul lui vecin de vilă şi de alianţă politică, Traian Băsescu. Iar pedeapsa va cădea, ca trăznetul, din senin, exact cînd îi va fi lumea mai dragă. Eu am fost şi am rămas un om drept. Revoltat de această imensă porcărie, i-am luat apărarea lui Dan Diaconescu. La Realitatea TV, nu la OTV. Fiindcă atunci cînd mă pregăteam să plec spre OTV, la invitaţia stăpînei (din umbră) a lui Dan Diaconescu, pe nume Diana Voiculescu, totul s-a contramandat. Nu înţelegeam de ce. După cîteva zile am înţeles: se negocia de zor, se bătea palma pentru o mare şmecherie, aşa că ADEVĂRUL şi vinovaţii pentru arestarea caracaliotului nu trebuiau să fie divulgaţi. Aveam să fiu informat că cel arestat a fost vizitat, în celulă, de micul agent Iulian Fota – o nulitate şi ca intelect, şi ca om, dar cu capul plin de „muci strategici“. Neica-nimeni Fota şi posesorul de Rolls-Royce au băut adălmaşul pentru eliberarea rapidă din arest, cu condiţia ca el, Diaconescu, să înfiinţeze, rapid, un partid-televizor, pe care să-l depună la picioarele lui Traian Băsescu. Totul la derută, pentru a se crea pretextul şi justificarea fraudelor electorale. Fiindcă adevărul e altul: tendinţa este aceea de dispariţie a partidelor, nu de înfiinţare a unora noi. Aşa e şi cu ziarele: ele dispar, nu apar. Uitaţi-vă la publicaţii cu pretenţii, care au închis prăvălia: „Ziua“, „Cotidianul“, „Gîndul“, „Gardianul“, „Academia Caţavencu“ ş.a. Deşi par două chestiuni diferite, regula e aceeaşi: pe vreme de criză, oamenii au alte priorităţi, care se adaugă suprasaturării de politică, de tocat vorbe, de isterizare în massă. Veţi vedea că aceeaşi regulă (nescrisă, bineînţeles) se aplică şi la posturile de Televiziune. Printre primele care îşi vor închide porţile e OTV-ul. De ce? Din foarte multe motive, principalul fiind acela al concurenţei strivitoare a posturilor comerciale şi de ştiri. Indiferent cît s-ar lăuda D. Diaconescu, în stilul lui, că e „lider de piaţă“ şi că „aseară am făcut audienţă-record“, OTV se tîrăşte, agonizează, horcăie pe la 1 punct de rating. Iar dacă va mai invita mulţi sifilitici, de teapa lui Pavel Coruţ, care scuipă blasfemii la adresa Bibliei şi a lui Isus Christos, dar şi de teapa acelora pentru care orice moarte este, musai, un asasinat – atunci harakiri e asigurat. Dar ăsta-i Dan Diaconescu: umflă ratingul postului aşa cum umflă şi sondajul partidului. Care sparge şi barometrele de opinie, şi termometrele cu mercur, învîrtindu-se, de nebun, ca o muscă beată, în jurul a 20%. În realitate, cu toţi banii pe care Famiglia Udrea – Cocoş, la ordinul lui Băsescu, îi pompează în PP-DD, acest partiduleţ artificial n-a depăşit, niciodată, 2-3%. Asta-i situaţia. Dacă a avea un post TV ar fi o condiţie vitală pentru un partid, atunci formaţiunea lui Dan Voiculescu, Partidul Conservator, în spatele căreia se află 4 posturi de Televiziune, 1 post de Radio şi 1 mare cotidian ar trebui să atingă 30%, ceea ce nu e cazul. Aşa că Dan Diaconescu ori se ambalează singur („Curaj, găină, că te tai!“) ori e păcălit de alţii. Fiind, el, informat de eşecul „proiectului“ fotist, Băsescu a fost cît pe-aci, în cîteva rînduri, să ordone o nouă arestare a gloabei pe care o crezuse harmăsar. Cu greu a fost potolit. Mai nou, aceiaşi „strategi“ cotrocenişti (Fota, Lăzăroiu, probabil şi Măgureanu, sfetnicul Matrozului Chior) au clocit o altă diversiune: să-l lanseze pe Fulgerică din Caracal în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei! Chipurile, ca independent. Cum aşa? Nu are partid? Independent era, şi încă mai este, Sorin Oprescu, care chiar nu face parte din nici o formaţiune. Dar Dan Diaconescu? Nu mai intru în amănunte, pe care fiţi siguri că le cunosc. Evident că nici trucul acesta nu are nici un viitor. Pentru că lumea simte şi ştie că, orice ar face D. Diaconescu, orice ar spune, oricît s-ar agita - în spatele lui e Băsescu. Care l-a muşcat o dată, fatal, ca Dracula în filme, şi l-a făcut sclavul lui. Nu ştiu dacă micul caracaliot e conştient în ce joc murdar s-a băgat şi cît de periculos trăieşte. El e pe un drum greşit, care duce într-o singură direcţie: puşcăria. Ba nu, mai e o ramificaţie, către o altă destinaţie: balamucul. Mai devreme sau mai tîrziu, el va ajunge într-una din cele două stabilimente. Lui i se aplică, de minune, un aforism al lui Cervantes: „Cine vrea să se îmbogăţească într-un an, va fi spînzurat în 6 luni“. Să dea Dumnezeu să mă înşel eu. Dar am ţinut la băiatul ăsta, fiindcă are şi calităţi şi părea sincer şi civilizat în demersurile sale – pînă cînd „blestemata foame de aur“ i-a luat minţile şi l-a făcut să delireze, titrînd, aiuritor, expresii de genul „Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României“... Parcă-parcă ceva mai convingător era Iosipescu-Zambra, cu care Dan Diaconescu şi seamănă, pe legea mea!
Dar, ce m-a făcut să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o şi să-l urechez puţin pe cel care îmi ţinea haina şi îmi turna apă minerală în pahar, cu vizibile talente de valet? Iată ce s-a întîmplat: în seara zilei de 26 mai a.c., la OTV a apărut un anunţ mare, care ne anunţa că se transmite „Filmul complet al înmormîntării marelui scriitor Fănuş Neagu“. Prin Cimitirul Bellu bîzîia, ca o muscă beată, Horaţiu Nicolau (pe care Madame Clarence îl cunoaşte bine, prietenii ştiu de ce), care se agăţa de oameni, le cerea declaraţii despre cel dispărut, făcea greşeli cu nemiluita etc. Pe scurt, băiatul (fetiţa) NU era în temă şi deranja ceremonia funerară. Problema nu e a lui: el e o apariţie ridicolă, care cere palme, neavînd nici o legătură cu presa, ci, eventual, cu Circul de Stat. Problema e a lui Dan Diaconescu, care a minţit foarte urît, scriind pe ecran „FILMUL COMPLET“, dar cenzurînd, cu neruşinare, trei discursuri funebre, rostite la căpătîiul lui Fănuş Neagu. E vorba de cuvintele de rămas bun ale tinerilor scriitori Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu, precum şi de necrologul meu. Sincer să fiu, n-aş fi vrut să spun nimic, întrucît eram nedormit şi nici nu doresc să trec drept un orator de profesie pentru ceremonii de doliu. Dar, la rugămintea familiei, am vorbit. Evident, am vorbit liber, fără un text scris. Poate şi din acest motiv discursul meu i-a părut criticului literar Gabriel Dimisianu „prea lung“ – bine, omul mă urăşte sincer, încă de pe cînd revista la care lucra, „România literară“, practica un linşaj barbar împotriva mentorului meu literar, Eugen Barbu. Dar cîte discursuri a rostit, la viaţa lui, „soţul soţiei sale“, Gabriel Dimisianu? Eu am rostit cca. 1.000, nu numai în ţară, ci şi în Parlamentul European, precum şi la mari reuniuni internaţionale, desfăşurate la Berlin, Sankt-Petersburg, Rabat, Tripoli, Atena ş.a. Banda „Europei libere“ a fost, a rămas şi va muri bolnavă de ură. Dar, despre aceşti rataţi voi mai avea prilejul să scriu. Aşadar, am ţinut un discurs. Aplaudat de participanţii la acel nefericit eveniment, ceea ce, la astfel de ocazii, nu se obişnuieşte. N-am făcut-o pentru mine, ci pentru memoria acelui om generos, căruia şi eu, şi atîţia alţi scriitori din generaţiile mai noi, i-am datorat enorm. Noi, cei de afară, nu-i vedem pe morţii închişi în sicrie, dar, cu siguranţă, ei ne văd pe noi, fiindcă sufletele lor sînt acolo, plutesc peste creştetele noastre. Fănuş Neagu ne vedea şi simţea cît de mult l-am iubit. Echipele de Televiziune prezente la funeralii au filmat cîteva secvenţe, după care au plecat – mai bifaseră o acţiune, nu ieşise nici un scandal, nu căzuse clopotul din turla capelei în capul lui Irinel Columbeanu (care, desigur, nu avea ce căuta acolo), nu fugise Oana Zăvoranu cu coliva lui Pepe (care să se plîngă apoi că a fost jefuit) etc. De filmat, se pare că filmase, integral, doar OTV. Că tot nu are programe proprii prea multe. Eu aveam nevoie de o copie a casetei video, pentru a-mi transcrie discursul şi a-l publica în ziar. Am vorbit în acest sens cu Florin Condurăţeanu – a promis că mă sună şi îmi dă o soluţie. N-a sunat nici pînă în ziua de azi. Dar seara aveam să-l aud, tot la OTV, debitînd o „perlă“ colosală, încă nemaiauzită în spaţiul public românesc: cică Dimitrie Cantemir l-a salvat de la moarte pe „uriaşul scriitor Lev Tolstoi“ (?!). Vai, vai, vai! E posibil aşa ceva? Între cei doi e o diferenţă de cca. 150 de ani: românul Cantemir se naşte la 1673, iar rusul Tolstoi – la 1828. Nu se poate o gafă atît de monumentală, dragă Florin Condurăţeanu! Entuziasmul, fanatismul, extazul tău teatral – toate astea nu ţin loc de cultură. Revenind la „Filmul complet“, voi spune că cei care au fost la Cimitirul Bellu au văzut că era... incomplet: se cenzurase tocmai discursul meu! Şi, ca să nu bată la ochi, au fost eliminate, la montaj, şi cuvintele de rămas bun rostite de prozatorii Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu. Adică ceea ce era mai important! Personajul principal nu mai era Fănuş Neagu, ci specimenul tuns-castron, Horaţiu Nicolau. Fireşte, fiecare post de Televiziune are libertatea să difuzeze ce vrea el. Dar să nu mintă. Să nu-şi dezinformeze publicul. Cenzurîndu-mă pe mine (din răzbunare prostească, pentru că tot mai multe filiale ale hibridului său partid intră în PRM, sau din calcule politice tembele), Dan Diaconescu a insultat memoria lui Fănuş Neagu. E urît. E odios. Şi, cu siguranţă, o să-l bată Dumnezeu. Televiziunea Poporului? Haida-de! Care popor? Poporul lui Băsescu, Cocoş, Fota şi Lăzăroiu?
I-ar ucide lumea cu pietre, în piaţa publică. Iartă-mă, Fănuş Neagu. N-am putut duce omagiul meu pînă la capăt. Dacă am fi fost manelişti, şi eu, şi tu, televiziunile ar fi transmis totul, non-stop, în direct. Pe cînd aşa? Tu, un biet scriitor clasic, iar eu un amărît de membru al Parlamentului European. Amîndoi fără bani. Amîndoi patrioţi. Acum e vremea lichelelor. A ticăloşilor. „Tii, kallos!“ – exclamau zapciii fanarioţi cînd le luau ţăranilor români velinţa de pe pat, sau icoana de pe perete. În greceşte, asta înseamnă: „Ia uite ce frumos!“. Îţi plăcea acest „cuvînt călător“, din care românii, cu geniul lor metaforic, au scos „ticălos“. Atunci era frumos, într-un fel, fiindcă epoca avea parfumul ei. Acum, însă, e urît...
CORNELIU VADIM TUDOR
27 mai 2011
Explicaţie poză: Dan Diaconescu, pe vremea cînd era un băiat amărît, din Caracal, iar Tribunul nu numai că îi fãcea rating la OTV, dar, ca încurajare, îi dădea şi Premiul Fundaţiei „România Mare“, secondat de fiica genialului Tudor Arghezi. Astăzi, Diaconescu e putred de bogat (dar şi şantajat), băgîndu-se slugă la „amanţii morţii“, Traian Băsescu - Elena Udrea. Ce ruşine!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu