LA MULTI ANI 2012 !

Organizatia de tineret Romania Mare Timis ureaza tuturor romanilor SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI !

TESTAMENT - Leonida Lari

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă n-aş fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecătoare,
Pentru cei ordinari de pe pămînt
Şi dragostea aproape-i o teroare.

Eu sufăr astăzi pentr-un ordinar
Ce-şi saltă-o reputaţie precară,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Mă-nvinge astă verde primăvară.

Totul e verde-n faţa mea şi tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu mă duc, precum se duse Lot,
Sodoma şi Gomora-s în putere.

Eu merg pe-un drum ce nu se-arată lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Răsar doar monumente mari de sare.

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă-aş trăi cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, şi toată viaţa mea
E-o lacrimă ce-şi curge monumentul.

Şi merg, şi merg, tot merg în infinit,
Şi sufletul nu-mi las nici într-o gară,
Merg către-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primăvară.

Merg către-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg către-un mort mai viu ca orice viu
Care mă-aşteaptă ca pe-o sărbătoare!

Rămîi cu bine, lume, şi rămîi
Cu o enormă, groaznică ruşine,
Că de la ziua ta, din cea dintîi,
Poeţii nu avură loc în tine.

Rămîi şi tu, biet trăitor sub vremi,
Ce m-ai trădat dintr-o tocmeală-a pieţii,
Ce primăvară, Doamne, de te temi
Că dai în Dumnezeu, lovind poeţii!

Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,
Ei, cei răniţi, cîntat-au chiar şi rana,
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi
Sub un stejar, din dor, la Căpriana.

Sursa: pongogonzo.ro


Leonida Lari a murit. Poeta şi publicista Leonida Lari suferea de ceva vreme de cancer, scrie Adevărul.

Leonida Lari a semnat 24 de volume de poezie și proză, dar este cunoscută şi pentru traducerile din marea poezie universală. A avut şi o lungă carieră politică...timp de 10 ani membra a PRM.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: www.realitatea.net/a-murit-leonida-lari_894411.html

TARA MEA DE DINCOLO DE PRUT

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit,
sa te sterg din minte c-un burete,
patria mea pusa la perete.

Si, ca-n anii nostri cei mai tristi,
iar sa ma prefac ca nu existi
iar sa ma prefac ca nu pot plange
si ca alta-i ruda mea de sange.

Tara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima daca-ti mai este scut,
numai dorul te mai apara de rele,
tara trista-a Pruturilor mele.

Mi se-ngaduie si-acum, ca mai-nainte,
sa bocesc cu cateva cuvinte.
Trec pe strada, necajit, si-mi zic:
of, mai bine mut - decat peltic !

Iar, scripturile gandite de strabuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
si ca viitorul meu a si trecut,
tara mea de dincolo de Prut.

Tara mea de dincolo de Prut,
am sa-ncerc, daca-am sa pot sa uit;
si, cum scriu la carte-naintasii,
am sa incerc ca sa-mi iubesc vrajmasii.

Dara dincolo de moarte, tara-a mea,
nu ma parasi, nu ma lasa -
cand chema-ma-va la Dansul, Dumnezeu,
te implor sa spui ca sunt al tau.

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit.
...Dar de-o fi sa mi te uit, suflet al meu,
uite-ma pre mine Dumnezeu !

Nicolae Dabija

IMN MORTILOR

Morminte dragi, lumina vie,
Sporite'ntr'una an de an,
Noi v'auzim curgand sub glie,
Ca un suvoi subpamantean !

Ati luminat cu jertfe sfinte
Pamantul, pana'n temelii,
Caci arde tara de morminte,
Cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma'n tara,
Va regasim mereu in noi !

De vi s'au smuls si flori si cruce
Si daca locul, nu vi-l stim,
Tot gandul nostru'n el v'aduce,
Ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
Noi am facut din voi icoane,
Si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
Ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu ! Neamul nostru nu va plange,
Ci se cumineca prin voi.

Radu Gyr

1 DECEMBRIE

Doamnelor si domnilor,
Partidul România Mare salută, cu multă bucurie în suflet, jubileul a 85 de ani de la cea mai înaltă culme a existentei nationale: Unirea cea Mare si Vesnică de la 1 Decembrie 1918. Ne plecăm fruntile, cu veneratie, în memoria generatiei de aur a Unirii, care s-a jertfit pe Altarul Patriei pentru îndeplinirea unui ideal străvechi. Recunostintă vesnică si Marilor Puteri – Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii – alături de care am luptat în primul război mondial si care au dat garantii internationale pentru Unirea noastră. Era idealul Daciei lui Decebal. Era idealul ,,pohtei ce-a pohtit-o” Mihai Viteazul, care a reunit cele trei tări surori, sub sceptrul său năpraznic. Era idealul tuturor acelora care au muncit, au visat, au plîns, au strîns din dinti, au răbdat ocări, au fost doborîti si s-au ridicat, mergînd mai departe, pentru că ei aveau o poruncă din timpuri imemoriale si ascultau, vorba lui Hasdeu, ,,electrica voce a sîngelui”. N-am să mai fac nici o incursiune în labyrintul Istoriei, fiindcă lantul generatiilor e bine cunoscut si, la urma urmei, românii au aceste patimi în memoria fiecărei celule a fiintei lor. Se poate spune, în liniste, că mîndria de a fi român face parte din genomul uman al fiecărui compatriot al nostru. Noi sîntem mîndri de Istoria noastră, de latinitate, de faptul că ne-am născut crestini, de limba cu care ne-a dăruit Dumnezeu, de datini, port si obiceiuri, de sanctuarele demnitătii nationale – tot astfel cum sînt mîndre si celelalte neamuri de comorile lor. În aceasta constă esenta Nationalismului Luminat, care constituie inima doctrinei Partidului România Mare. Era nevoie, totusi, de o Românie Mare? Evident că da, atît din punctul de vedere al întregirii firesti a unui organism amputat de vitregiile Istoriei, cît si din punctul de vedere al strategiilor pe termen lung ale lumii civilizate. Un tînăr căpitan francez spunea, imediat după sfîrsitul primului război mondial, în anul 1919, citez: ,,O Românie Mare si o Polonie Mare sînt absolut necesare pentru a stăvili ofensiva bolsevică spre inima Europei“. Numele acestui vizionar era Charles de Gaulle. Astăzi, avem în centrul Bucurestilor o piată cu numele De Gaulle, dar îsi mai aduce, oare, cineva aminte de clarviziunea lui? Imperativul stabilit de cel care avea să devină, poate, cel mai important militar si om politic al Frantei în Secolul XX este, astăzi, mai actual ca oricînd. Noi am atras, mereu, atentia că un imperiu clădit în 500 de ani de jaf si samavolnicii nu poate muri în 500 de săptămîni. Am un respect desăvîrsit fată de strălucita cultură rusă, care a dat umanitătii valori remarcabile, ce ne-au ajutat să ne formăm ca oameni – si mă gîndesc, în primul rînd, la părintele romanului modern, Dostoievski, la părintele teatrului modern, Cehov, la boemul de geniu Serghei Esenin, dar, pentru numele lui Dumnezeu, mortii de la Fîntîna Albă sau de la Katin nu pot fi dusi la groapă pe muzică de Ceaikovski! Respectul fată de fiinta umană este si trebuie să rămînă sfînt. Revirimentul de ultimă oră al expansionismului rusesc s-a produs si pe fondul unor greseli impardonabile comise de NATO si de unele puteri occidentale. Avînd în vedere faptul că, în anul 2004, România va deveni membru al NATO, probabil că unele personaje de la Moscova ne consideră un inamic virtual si au fost demarate operatiunile de mărire si de consolidare a acelui avanpost din Basarabia. Ceea ce se întîmplă acum cu privire la o asa-zisă federalizare a Republicii Moldova confirmă avertismentele pe care le-am lansat noi, încă din anul 1991. Dacă atunci, Puterea politică de la Bucuresti si cea de la Chisinău, au ratat proclamarea reunificării, pe cale pasnică, a Basarabiei cu Patria-Mamă – din motive asupra cărora nu insist – momentul actual nu trebuie să fie irosit. Fiindcă redesteptarea fortelor nationale de peste Prut, catalizate de schimbările spectaculoase care au loc în Georgia, reprezintă un fundal prielnic aruncării peste bord a puseelor bolsevice ale lui Voronin si Smirnov. În 1991, România avea un statut normal, si anume participa la toate negocierile pe tema Basarabiei, în calitate de garant. Astăzi, România a fost exclusă de la aceste dezbateri, de către cine? De către Rusia si Ucraina! Dar în ce calitate se implică Rusia si Ucraina în probleme care nu le privesc si care trebuie tratate în conformitate cu dreptul international? Mă văd nevoit, din nou, să informez corpul diplomatic acreditat la Bucuresti, precum si cancelariile occidentale că Republica Moldova e un stat creat artificial care, alături de enclava rusă Kaliningrad – fostul Könnigsberg, unde s-a născut marele gînditor german Immanuel Kant – reprezintă ultima si cea mai anacronică consecintă a Pactului dintre Hitler si Stalin, de la 23 august 1939. Cum este, oare, posibil, ca la începutul Mileniului III crestin să mai dăm piept cu efectele monstruoase ale unui acord sovieto-nazist, vechi de aproape 65 de ani? Nu mai există norme morale, justitie istorică? La noi, la români, se termină democratia? În această zi solemnă, sub cupola Parlamentului, Partidul România Mare îsi exprimă solidaritatea activă si militantă cu fortele unioniste din Basarabia. Noi cerem, în mod categoric, abandonarea planului de federalizare a Republicii Moldova, precum si aplicarea rezolutiei OSCE de la Istanbul, care a hotărît retragerea Armatei a XIV-a din Transnistria. Singura solutie este unificarea, pe cale pasnică, a Basarabiei cu România, după modelul binecuvîntat al unificării celor două Germanii. Aceia care au alte idei sau mai stau, încă, la îndoială, înseamnă că n-au tangentă nici cu Istoria, nici cu ,,politica reală“ – acel ,,real politik“, de care vorbea istoricul german Leopold von Ranke. Îi atragem atentia, totodată, domnului Vladimir Putin, cu deferenta necesară si asigurîndu-l de simpatia noastră pentru eforturile de modernizare si democratizare a Federatiei Ruse, că Basarabia nu-i Cecenia, nici Complexul Teatral ,,Nadubrovka“ din Moscova, unde au fost experimentate gaze de luptă pe pielea si pe viata a sute de oameni nevinovati. România nu cere nimic ce nu-i al ei – România cere ceea ce i-a răpit cîrdăsia celor doi mari răufăcători ai Istoriei, din Secolul XX, Hitler si Stalin. Am spus toate acestea cu durere în suflet, pentru că nouă nu ne este indiferentă soarta a peste 4 milioane de români – numiti, abuziv, moldoveni printr-o siluire vădită a Istoriei. Am spus toate acestea atît ca presedinte al unui partid care poartă numele de România Mare, nume consfintit prin jertfa de sînge a 800.000 de români, la finalul apoteotic al anului 1918, cît si ca presedinte de onoare al Asociatiei Mondiale ,,Pro Basarabia si Bucovina“ cu sediul la Paris.
Doamnelor si domnilor,
cei care scriu studii si cărti despre provocările globalizării si sfidările Mileniului III sînt excelenti la teorie, dar, sistematic, sînt măturati de taifunul si talazurile practicii. E foarte comod să stai într-un birou elegant, la lumina unei veioze Tiffany, si să te joci pe calculator pe teme planetare. Ce ne facem, însă, cu viata propriu-zisă, cu milioanele de oameni care se încăpătînează să nu intre în ascensorul statisticilor, ascensor care urcă si coboară cu viteze ametitoare, provocînd uneori tulburări grave, psihice si somatice? Ce ne facem cu copiii care cer de mîncare zi de zi, nu din an în Paste? Cum rămîne cu bătrînii care au nevoie, tot zi de zi, de medicamente, după o viată de muncă si privatiuni care le-au subrezit sănătatea? Adevărul este că în România se trăieste prost si, dacă nu se va schimba ceva radical, nu se va trăi si mai prost – de fapt, nu se va mai trăi deloc, fiindcă bătrînii mor cu zile, somerii se sinucid, iar tinerii pleacă din tară. Noi vorbim de Unire, dar unde, în ce casă dărăpănată să vină fratii nostri din Basarabia si Bucovina si către ce reper să-si îndrepte privirile milioanele de români risipiti de viscolul Istoriei prin Balcani? Cine e de vină pentru degradarea, fără precedent, a vietii din tara asta? Actuala Putere ne spune, mereu, că nu sînt bani pentru protectia socială, pentru sănătate, pentru învătămînt, pentru cultură – iar eu îi răspund că bani sînt si n-are decît să-i ia din revista ,,Capital“. Adică din Topul multimilionarilor în dolari. România e singura tară din Europa unde hotii se numesc democrati, iar oamenii cinstiti si patrioti sînt stampilati ca extremisti. Adevăratul si singurul extremism este înfometarea Poporului de către o oligarhie fără rusine, care o să dea socoteală, foarte curînd, în fata lui Dumnezeu. Oligarhie care nu are nici nationalitate, nici culoare politică. De ani si ani de zile noi atragem atentia că tara e pe un drum gresit – si nu ne referim la integrarea euro-atlantică, proces cu care sîntem si noi de acord si pe care îl sprijinim – noi ne referim la pulverizarea unui întreg sistem de valori, la aparitia si proliferarea unor lipitori de o lăcomie anormală, care nu numai că au semănat prăpăd, dar încep să le ia românilor pînă si speranta. Totul se usucă pe unde trec ăstia. După ei, potopul! De unde-au apărut? De ce n-au nici un strop de milă fată de popor? Si, pentru că s-au priceput să corupă, din timp, unele ziare, ba chiar si-au făcut si posturi de Televiziune si de Radio, practică cea mai sinistră dezinformare si ne pun, pe noi, la stîlpul infamiei, cu cele mai aberante acuzatii. În această operatiune de intoxicare, sînt lansate, periodic, si niste sondaje de opinie bune, poate, pentru cei cu dizabilităti, ca să nu zic, direct, pentru handicapati – nu pentru oameni normali la cap. Numai că totul are un sfîrsit, iar minciuna are picioare scurte. Un mare presedinte american, de la a cărui asasinare comemorăm, chiar în aceste zile, 40 de ani, l-am numit pe John Fitzgerald Kennedy, spunea că ,,Dacă o societate liberă nu-i poate ajuta pe cei multi si săraci, ea nu-i poate salva nici pe cei putini si bogati“. Poporul Român merită, cu prisosintă, o soartă mai bună. România nu e deloc o tară greu de condus. Ce mare filosofie e să dai mîncare, căldură si medicamente la oameni? Ce e greu în a face cămine studentesti, în locul atîtor zeci de mii de vile care s-au ridicat si încă se mai ridică, într-o frenezie vecină cu inconstienta? (În acest moment, mai multi parlamentari PSD au început să vocifereze, iritati de abordarea subiectului.) N-avem decît să ne uităm la vietuitoarele firii – ele, păsările si animalele n-au decît un singur culcus, cel mult două, în functie de migratia unora – pe cînd rechinii tranzitiei sfidează orice bun-simt, ridicîndu-si 7-8 si, unii, chiar 20 de palate, atît în tară, cît si prin tot felul de locuri exotice ale Planetei. Ca fiu de muncitor, eu nu pot întelege asemenea anomalii si voi lupta, întreaga mea viată, împotriva acelora care îi asupresc pe oamenii sărmani si calcă în picioare cele 10 porunci ale Bibliei. Aici nu putem decît să fim de acord cu lupta contra coruptiei reale pe care o duce presedintele Ion Iliescu. (Agitatia parlamentarilor PSD a luat sfîrsit brusc.) Merg mai departe si întreb: de ce nu se stîrpeste criminalitatea economico-financiară? Dacă de lucrurile astea elementare nu sînt capabili conducătorii nostri, atunci ce stiu ei să facă? Si de ce nu-i lasă pe altii?
Doamnelor si domnilor,
am spus toate acestea fiindcă exista riscul ca, participînd numai si numai la adunări festive, noi să nu avem sansa de a rosti niste adevăruri dureroase ale societătii românesti. Pe mine posturile de Televiziune mă păstrează în carantină, iar o ,,politie politică“ supărătoare, dirijată de SRI, mă tine în lanturi si îmi fabrică tot felul de mizerii. Să nu uităm că, tocmai pentru a nu mai putea eu să apar pe micul ecran, a fost lichidat un post de Televiziune, OTV, motiv pentru care, în semn de protest, mi-am dat demisia din functia de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am făcut asta si ca semn că nu mă interesează nici o functie si că onoarea si caracterul sînt comori mai de pret decît tot aurul din lume. Dacă as fi avut posibilitatea ca, de-a lungul anului, să apar si eu undeva si să spun ce gîndesc, ce planuri am pentru salvarea acestei tări, cu ce echipă de specialisti voi veni, echipă redutabilă, pe care o am, efectiv, ca dovadă că PRM conduce nu mai putin de 9 comisii permanente ale Parlamentului – fiti convinsi că nu se mai ajungea la acumularea asta de tensiuni din finalul lui 2003. Dar, departe de mine gîndul de a atenta la solemnitatea momentului aniversar. Există solutii pentru iesirea din criză a României. Prima solutie este cimentarea unei autentice solidarităti nationale, în jurul valorilor românesti eterne si al aspiratiilor de revenire în lumea civilizată. O altă solutie este instaurarea, de sus si pînă jos, a unei austerităti autentice, care să pună capăt luxului orbitor afisat de unii. O altă solutie este promovarea, masivă, a tineretului, care, fiind inocent, nu mai trebuie să piardă timpul cu explicatii despre luminile si umbrele din biografia sa. Avem copii geniali – să-i ajutăm să se formeze si să se afirme în lumea largă, dar să le creăm conditii să se întoarcă acasă. ,,Noi nu avem bani, asa că trebuie să gîndim!“ – spunea celebrul fizician neo-zeelandez Ernest Rutherford. În ceea ce mă priveste, eu am fost si voi rămîne un optimist incorigibil. A cunoscut ea, tara noastră, momente si mai dramatice – să ne amintim de anii 1917 si 1940. Dar, vorba unui verset din Biblie, poporul este ca iarba, prin urmare îsi revine repede si e vesnic tînăr. Popor din care fac parte si minoritătile nationale, pe care, în spiritul aceleiasi Biblii – mai precis al îndemnurilor lui Dumnezeu către Moise, trebuie să le ocrotim fiindcă, spunea Demiurgul, si voi ati fost robi la străini. De altfel, în toate documentele programatice ale Unirii s-a prevăzut protectia minoritătile – desigur, cu o singură rugăminte: ele, aceste minorităti, să fie loiale Statului National Unitar Român. În acest context, noi condamnăm diversiunea asa-zisului Tinut Secuiesc. De ce sînt eu optimist? Poate si pentru asigurarea pe care ne-o dă, peste decenii, Paul Valéry: ,,Se va vedea cum iau amploare actiunile unor oameni alesi, care, lucrînd pe echipe, vor produce, în cîteva clipe, la o oră neprevăzută, într-un loc neprevăzut, evenimente zdrobitoare“. În încheiere dati-mi voie să fac ceea ce n-am mai făcut de mult, si anume să citesc un poem închinat Unirii, pe care l-am scris si l-am publicat în urmă cu 20 de ani. Din păcate, în România acestor vremuri a ajuns să fie o rusine să mai spună cineva că e poet, datorită situatiei mizerabile a oamenilor de cultură.

Transilvania, 1 Decembrie 1918

Tu, Transilvanie neprihănită
trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ti se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se desteptară viscolitori
urmasii Romei să-ti dea putere
purtînd la arme frunze si flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
si cînd zăpada muscă din Lună
si-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaieruri
cînd vulturi zboară din calendar
si-o filă albă poartă spre ceruri
filigranată în fildes clar
Si din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăsesti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torte sărbătoresti
Întîi decembre, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi esti, Transilvania mea
Azi toti tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună tării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Si vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu si Glad
plînsul le tese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu stiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Stefan
Stoica si Iacob, Drag si Balica
Vlad, Nicolae, Ion si Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, Crai al răbdării
muntii ca-n palmă i se astern
si-n urmă creste ctitorul tării
Mihai Viteazul nostru etern!
Si vin iobagii, si vin jelerii
pîlcuri de oase din mosi-strămosi
dezmostenitii, robii durerii
cu oase frînte si ochii scosi
Toti fiii vetrei, toti transilvanii
din Tara Bîrsei în Apuseni
purtînd hrisoave si vechi pisanii
îsi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate tara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creste-n lumină
sfintind o gintă si-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire si spiritul său!
Glorie tie, Patrie bună
atît la bine, cît si la rău
Iubire, pace si sănătate
la toti de fată si viitori
Trăiască tara în libertate
si steagul sacru în Trei culori!

CORNELIU VADIM TUDOR
Senator de Bucuresti,
Presedintele Partidului România Mare
(Discursul a fost rostit la Sesiunea Solemnă consacrată Zilei Nationale a României, desfăsurată joi, 27 nov. 2003, la Palatul Parlamentului, manifestare transmisă, în direct, la TVR si Radio România.)

30 noiembrie - SFANTUL APOSTOL ANDREI

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Sursa: www.sfantulandrei.info

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Sf. Arhanghel MihailPentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Sf. Arhanghel GabrielIar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:
www.calendar-ortodox.ro

Eminescu, răsucindu-se în mormant ...

A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei, ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...

O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...


Ca si bonus, intrati pe emisiunea lui Dan Capatos, pentru o lectie de cultura pentru tinerii acestei Tari si nu numai...

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

EMISIUNE DE GUINESS BOOK !!! Vizualizati de la min. 4:30. Daca nu va uitati, nici nu stiti ce pierdeti...

30 de ani de la revolta înăbuşită cu fecale

În octombrie 1981, minerii de la Motru s-au răsculat violent pentru că nu le mai ajungea pâinea. Fronda a fost reprimată la 20 octombrie cu maşini de pompieri care au împroşcat căcat peste manifestanţi.

Istoria recentă a României ascunde multe nemernicii. Se împlinesc trei decenii de la cea mai josnică umilinţă la care au fost supuşi nişte cetăţeni ai României comuniste. Au cerut pâine, iar statul le-a dat, la propriu, căcat. În urmă cu exact 30 de ani, la Motru se petrecea un important scurtcircuit în angrenajul comunist. Răscoala minerilor de la Motru (judeţul Gorj) a fost pe nedrept uitată de istorie. „Adevărul" încearcă să o pună acolo unde îi este locul: alături de Valea Jiului '77 şi de Braşov '87.

Ţării, mai mult cărbune...

În anii '70, lui Nicolae Ceauşescu nu-i mai ieşea din cap un lucru: să asigure independenţa energetică a ţării. Pentru asta avea nevoie de lignit. Şi de mineri. Aşa s-a populat Bazinul Olteniei cu mine şi mineri din toată ţara. Aşa a ajuns şi Motru să existe pe harta industrială a ţării. La începutul anilor '80, falimentul economic se făcea simţit la nivelul maselor. L-au simţit şi minerii din Motru când n-au mai avut ce mânca înainte să intre în şut. Ar fi mâncat şi pâine goală, dar nici atât nu mai puteau cumpăra.

Până în toamna lui '81, oraşele miniere erau bine aprovizionate. Ceauşescu nutrea convingerea cu totul corectă că ortacul trebuie să mănânce bine pentru a munci bine. La alimentarele minerilor se vindea pâinea „la liber", nu pe cartelă. Veneau oamenii şi din Teleorman, cu „trenul foamei", să cumpere pâine multă de la Motru.

În 1981, Partidul a tăiat însă şi din hrana minerilor. La 17 octombrie '81, apărea în Buletinul Oficial decretul 313 care introducea raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. Raţia era de 400 de grame de pâine, de persoană, pe zi. Cu 400 de grame de pâine pe zi ţi-e foame şi la Biblioteca Academiei, darămite în mină, la târnăcop. Asta a declanşat furia.

Pângărirea lui Bobu

17 octombrie a fost într-o sâmbătă. 19 octombrie - cea dintâi zi lucrătoare cu pâinea cântărită în grame. Primii au început să cârtească minerii de la exploatarea Roşiuţa (la câţiva kilometri de Motru). Apoi, cei de la minele Leurda şi Motru n-au mai vrut să intre în şut. Şefii minelor au dat alarma la Comitetul de Partid Motru şi mai departe la Târgu-Jiu. Emil Bobu, secretarul cu problemele organizatorice al PCR, se afla într-o vizită de lucru la Craiova. Fiind anunţat de iureşul motrenilor, a sistat vizita şi a venit cu elicopterul la mina Leurda, la doi paşi de Motru.

Doctorul în istorie Gheorghe Gorun a aprofundat răscoala gorjeană. „Rezistenţa la comunism - Motru '981" este o colecţie de mărturii ale participanţilor. Minerii povestesc acolo cum l-au primit pe Bobu la Leurda: l-au îmbrâncit şi i-au luat căciula din cap, ca să-l umilească. Unul mai puţinel la minte a scuipat în căciulă, apoi i-a îndesat-o la loc, pe cap, lui Bobu. Cei care n-au fost în preajma politrucului ­s-au descărcat aruncând cu cartofi putreziţi în el. Deja începea să miroasă pestilenţial. Din buza minelor, protestele s-au mutat spre seară în centrul Motrului. S-au strâns mii de oameni în faţa sediului administrativ al oraşului. Sediul era, de fapt, o scară de bloc cu Miliţia la parter, Consiliul Popular la etajul unu, Comitetul de Partid (etajele II şi III) şi Securitatea (etajul IV).

„Tot oraşul a fost în stradă, nimeni n-a mai intrat în şut. Au venit şi copiii şi gospodinele", spune Gheorghe Gorun. Ce voiau răsculaţii? Să tranşeze direct cu Ceauşescu problema pâinii: „Să vină Ceauşescu!". Dar Ceauşescu n-a venit. Şi pentru că n-a venit, minerii au scris cu cretă pe lopeţile cu care intrau în mină: „Jos Ceauşescu". Şi le-au ţinut ca pe nişte pancarte.

Nu gloanţele i-au speriat...

Spre deosebire de revoltele minereşti din Valea Jiului (1977) şi de greva muncitorilor de la Braşov (1987), la Motru situaţia a fost atât de tensionată încât a intervenit Armata. A fost prima mişcare de protest din România comunistă care a impus intervenţia Armatei. Militarii au blocat intrările în oraş de teamă ca nu cumva cei din Valea Jiului să fi auzit de frământările de la Motru şi să se alăture.

La ora 18.00 au început violenţele. Din marea de oameni a fost aruncată o piatră într-un geam al Miliţiei. Miliţienii, speriaţi, au fugit pe scări la etajul al treilea al blocului şi au format acolo o celulă de criză, împreună cu ofiţerii de Securitate şi activiştii de partid. O a doua celulă se afla la sediul Combinatului Minier. Acolo se adăpostise Emil Bobu împreună cu prim-secretarul Gorjului, Nicolae Gavrilescu. Minerii au pătruns cu forţa în blocul administraţiei locale. Orbi de furie, au tăiat cablurile de telefonie şi au dat foc documentelor găsite în birourile Miliţiei şi Primăriei. Au aruncat pe ferestre tablouri, steaguri, documente, alimente, ţigări, butelii de aragaz.

Octombrie maro

Nivelul violenţei creştea cu repeziciune. De la Turnu Severin a venit în grabă mare o brigadă de luptători antitero. „Au acţionat şi militarii de la o unitate de cercetare diversiune din Mehedinţi, care au lansat zvonuri printre mineri că au început să fie răpiţi copiii", spune Gheorghe Gorun. În agitaţia acelei nopţi s-a auzit un anunţ de la o portavoce care soma lumea să plece din stradă, altfel se va deschide focul. Martorii îşi aduc aminte că s-au tras mai multe trasoare în plan vertical. Speriaţi de zgomotul trasoarelor, minerii care devastau birourile administrative au coborât în stradă.

Şi totuşi, nu ameninţarea gloanţelor a golit piaţa de manifestanţi. După miezul nopţii şi-au făcut apariţia câteva maşini de pompieri. Oamenii au continuat să strige „Pâine, pâine!" şi „Jos Ceauşescu!". După ce îşi învinseseră frica în faţa trasoarelor, maşinile de pompieri păreau o joacă. Numai că din tunurile acestora nu a ţâşnit apă, ci fecale amestecate cu urină din canalul rezidual al oraşului.

Minute bune a durat tirul acesta teribil. Când s-a terminat era trecut de trei noaptea. Era frig - noapte de octombrie - şi nu se mai vedea nici picior de om pe stradă. Pângăriţi şi îngheţaţi, epuizaţi şi flămânzi, minerii au fugit spre casele lor. A venit dimineaţa de 20 octombrie 1981, o zi de marţi. Tot centrul oraşului Motru mirosea puternic a vespasiană. „Din fericire nu a curs sânge. Din nefericire, regimul a mai înregistrat o victorie", conchide Gheorghe Gorun.

Ispăşirea

Securitatea a scos câţiva ţapi ispăşitori pentru fronda unui oraş întreg. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Ceauşescu a fost tot timpul în contact cu Bobu, care-i raporta că sunt nişte beţivi prin oraş care fac rele. „Beţivii" trebuiau pedepsiţi. Din miile de participanţi, Tudor Postelnicu (şeful Securităţii) şi Emil Macri (şeful Contrainformaţiilor economice), veniţi la Motru pentru anchetă, i-au ales pe cei mai tineri şi care abia se stabiliseră în oraş. Au pus toată vina pe umerii a nouă tineri fără legături sociale, pentru a nu da naştere la noi revolte. Celor nouă li ­s-au făcut dosare de infractori de drept comun şi au primit pedepse cu închisoare între şase şi opt ani, pentru distrugere şi huliganism.

"O revoltă a pâinii s-a transformat într-o mişcare anti-Ceauşescu şi anti-comunism. Din acest motiv cred că Motru '81 este mai important decât Valea Jiului '77 şi Braşov '87.''
Gheorghe Gorun istoric

„Am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat!"

Anul 1981 n-a fost prea bun pentru Constantin Soare, care avea pe atunci 23 de ani. Era a treia vară în care lucra ca ospătar pe litoralul Mării Negre şi Mariana nu părea să fie decât o fată naivă de miner venită să vadă marea pentru prima dată în viaţa ei. E greu de înţeles tumultul care s-a petrecut atunci în mintea şi în inima tânărului Soare, dar cert este că el a plecat odată cu Mariana, s-a stabilit la Motru şi a îmbrăcat salopeta de miner.

Constantin Soare a fost pângărit şi mutilat de Securitate Foto: Cristian Delcea


„Lucram la Mina Horăşti de trei săptămâni când s-a aflat că trei maiştri de la Roşiuţa au refuzat să mai intre în şut şi au fost arestaţi. Eram nemulţumiţi pentru că nu se mai găsea nimic de mâncare, nici măcar zacuscă. Fiind cel mai nou, ceilalţi au zis să plec eu până în oraş să văd ce se întâmplă şi dacă nu mă întorc vin şi ei după mine", începe Constantin Soare.

În oraş, tot mai mulţi mineri se adunau în faţa blocului administrativ. Securiştii au încercat să liniştească mulţimea spunând că arestaţii sunt înăuntru, că n-au fost duşi la Târgu-Jiu, aşa cum se zvonea. Au invitat în sediu o delegaţie de mineri, să vadă cu ochii lor. Aflat în delegaţie, Constantin Soare susţine că i s-a pus pistolul la ceafă şi i s-a pus în vedere că trebuie să-i mintă pe cei rămaşi afară.

„Când am ieşit afară, eu am spus adevărul: «Fraţilor, ăştia ne mint! Arestaţii nu sunt aici!». Atunci a început nebunia, au năvălit minerii şi cu braţele au rupt grilajele de fier de la geamuri şi am intrat înăuntru peste ei. Au fugit toţi securiştii şi activiştii. Când am intrat la ei şi am deschis frigiderele - erau toate bunătăţile de pe lume. Am luat nişte cârnaţi şi i-am aruncat pe geam: «Luaţi fraţii mei şi mâncaţi, că ia uite ăştia cum trăiesc şi noi murim de foame!»".

El, Soare, nu regretă nimic

Luate prin surprindere, autorităţile locale au chemat întăriri de la Turnu-Severin şi de la Craiova pentru a-i reprima pe ortaci. Numai că numărul minerilor ieşiţi în stradă creştea. „Au adus atâtea trupe de ziceai că e Beirutul la Motru. Când au aflat ceilalţi mineri ce forţe au venit n-au mai intrat în mină la schimbul de seară şi au venit toţi, de la toate minele. «Omorâţi-ne, faceţi ce vreţi, dar nu ne mai lăsaţi în foamete! Vrem pâine!», aşa strigam", îşi aminteşte Soare.

Luptele dintre cele două tabere s-au întins până târziu în noapte, când forţele de represiune, care încercaseră fără succes să spargă răscoala cu focuri de avertisment, au pus în aplicare ideea diabolică. Constantin Soare a fost în primele rânduri când s-a dat cu ce s-a dat: „Trecuse de miezul nopţii şi dacă au văzut că nu ne pot împrăştia cu gloanţe, atunci au tras cu vidanjele din canalizarea oraşului şi au aruncat în noi cu căcat. Noi ­le-am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat! Ăsta a fost regimul comunist din România! Eram uzi, plini de rahat şi am plecat acasă pentru că mai rămăsesem prea puţini şi eram dezgustaţi. Dimineaţa, toţi copacii din zonă puţeau a rahat de nu puteai trece pe lângă ei".

A doua zi, Soare a dispărut din Motru şi s-a refugiat la o mină din Munţii Almăjului, sub un nume fals. A încercat fără succes să fugă peste graniţă, iar apoi a fost prins, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare, din care a ispăşit 6 şi jumătate. „Pe noi, ăştia 9, ­ne-au scos ţapi ispăşitori, că eram mai tineri". Soare a trecut prin trei închisori şi a îndurat torturi cumplite din partea Securităţii. Cel mai cumplit este că i-au fost zdrobite testiculele şi n-a mai putut avea copii. Şi cu toate acestea el nu regretă nimic: „Eu să regret? Eu, Soare? Eu, Soare, am strigat la Procuratura militară: «Trăiască Regele Mihai, moarte lui Ceauşescu!". Am strigat aşa ca să-i înnebunesc pe securişti".

Epilog: Soare trăieşte astăzi în Slatina, este Cetăţean de onoare al oraşului Motru şi are statut de deţinut politic. Pe Mariana, fata de la mare, n-a mai văzut-o niciodată. N-a căutat-o, dar tot a dat peste declaraţia ei când şi-a luat dosarul de la CNSAS. Spunea Mariana acolo că Soare era duşman al orânduirii socialiste şi că de-aia s-a mutat el la Motru, ca să pregătească revolta. Despre apusurile de soare, cu Soare, din vara lui 1981 n-a scris nimic, şireata.

"Mă încălzeşte pe mine că mi-a dat Ion Iliescu diplomă şi că m-au făcut cetăţean de onoare când eu, Soare, nu am mai putut să fac copii pentru că mi-au zdrobit testiculele?''
Constantin Soare
condamnat în urma revoltei de la Motru

Cei nouă condamnaţi în urma revoltei de la Motru

- Soare Constantin, Slatina (Olt), 23 de ani - 8 ani de închisoare
- Sârbu Gheorghe, Corneşti (Iaşi), 36 de ani - 8 ani de închisoare
- Gaidaş Alexandru, Mehadia (Caraş Severin), 19 ani - 8 ani de închisoare
- Târnovschi Nicolae, Fundulea (Călăraşi), 27 de ani - 7 ani de închisoare
- Chirilă Ştefan, Motru (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Nişulescu Viorel, Roşiuţa (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Tătaru Dumitru, Codlea (Braşov), 19 ani - 6 ani de închisoare
- Măciucă Valerică, Hunedoara, 21 de ani - 7 ani de închisoare;
- Ursan Vasile, Suharău (Botoşani), 19 ani - 7 ani de închisoare
Tătaru, Măciucă, Ursan şi Soare veniseră să lucreze în mină de mai puţin de o lună. Toţi au fost eliberaţi înainte de termen, în perioada '85-'88.

ROMÂNIA

Motru azi: revoltaţii - huliţi, Ceauşescu - geniu

Revolta de la Motru n-a rămas fără urmări. În primul rând a fost abrogat decretul de raţionalizare a pâinii. „Ca să liniştească spiritele, autorităţile au luat măsuri populiste. S-au umplut magazinele cu alimente şi condiţiile de viaţă s-au schimbat mult în bine. S-au constituit structuri administrative noi şi au fost întărite secţiile de Miliţie şi Securitate. La primul meci de acasă al echipei de fotbal Minerul Motru securiştii în civil s-au infiltrat printre spectatori pentru a vedea care este starea de spirit", spune Gheorghe Gorun. Oamenii s-au întors la lucru din dimineaţa următoare, iar ziarele vremii n-au publicat, desigur, niciun rând despre revolta de la Motru. Ba mai mult, în „Gazeta Gorjului" au continuat să apară în acea săptămână titluri precum „Din realizările minerilor de la Motru...".

Nici după căderea comunismului nu s-a vorbit prea mult despre revolta din 1981. Astăzi nici măcar în Motru nu există prea multă admiraţie pentru curajul celor care au înfruntat forţele de represiune. În locul unde acum 30 de ani se declanşase iadul i-am găsit pe câţiva mineri pensionari odihnindu-se la soare. N-am apucat să pomenim despre răscoala din 81, că nea Vasile Sava, om cu 18 ani vechime în mină, ne-a şi sărit în cap: „Pe vremea lu' Ceauşescu am trăit mai bine ca-n rai. A fost al doilea geniu după Eminescu. Am fost şi eu aici la revoltă, dar mai mult să mă uit, alţi nebuni s-au bătut şi au devastat. Erau beţi, vai de capul lor".

Degeaba am încercat noi să tragem discuţia către momentul octombrie 81, că Vasile Sava a ţinut-o una şi bună cu Ceauşescu, susţinut cu entuziasm de ceilalţi mineri: „Am fost în audienţă la el pentru că Marin Cârţu, care era normator şi tatăl lui Sorin Cârţu, mi-a tăiat alocaţia că aş fi lipsit de la muncă. Ceauşescu m-a primit la el în birou, am dat şapca jos, cum se face, şi m-a întrebat tovarăşul: câţi copii am, câte butelii, după care i-am spus în ce problemă şi m-a asigurat că se rezolvă. Era şi Leana în birou, parcă o văd şi-acum cum stătea pe un scaun. A scos un teanc de bani. Zice: «Nicule, eu n-am decât 5.000 de lei la mine. Mai scoate şi tu să-i dăm omului că are greutăţi». Mi-au dat şi m-au trimis la tren cu o maşină. Erau nişte oameni deosebiţi. Ăştia de acum îşi bat joc de noi. Ne dau p... în braţe, aia ne dau!".


Sursa:

http://www.adevarul.ro/actualitate/30_de_ani_de_la_revolta_inabusita_cu_fecale_0_575343035.html

Legat la ochi, Vadim Tudor a reuşit să spună anii de naştere şi pe cei ai morţii a nu mai puţin de 67 de personalităţi

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a demonstrat miercuri seară, la emisiunea "Un show păcătos", că ştie să spună, doar din memorie, anii de naştere şi de moarte ai multor personalităţi, pe care Dan Capatos i le dicta. Iată lista personalităţilor ale căror date biografice au fost identificate corect: Eminescu, Bach, Leonardo da Vinci, Ludovic al XIV-lea, Veronica Micle, Händel, Michelangelo, Franz Joseph, I. L. Caragiale, Vivaldi, Rafael, Martin Luther, Dimitrie Cantemir, Mozart, Theodor Aman, Jean Calvin, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Beethoven, Nicolae Grigorescu, Napoleon, Alexandru Vlahuţă, Haydn, Constantin Brâncuşi, Washington, Mihail Sadoveanu, Schubert, Kennedy, Liviu Rebreanu, Verdi, Frederic cel Mare, Lucian Blaga, Wagner, Otto von Bismarck, George Bacovia, Ceaikovski, Tudor Vladimirescu, George Călinescu, Chopin, Nicolae Bălcescu, Tudor Arghezi, Schumann, Gheorghe Magheru, Mircea Eliade, Brahms, Avram Iancu, Nicolae Labiş, Johann Strauss, Nicolae Iorga, Gheorghe Asachi, Offenbach, Octavian Goga, Al. Macedonski, Rossini, Take Ionescu, Tudor Muşatescu, George Enescu, Iuliu Maniu, Nichita Stănescu, Ciprian Porumbescu, Mareşalul Antonescu, Marin Preda, Nicolae Titulescu, Vasile Pârvan, Al.I.Cuza, Shakespeare, Mihail Sturdza, Dante Alighieri.
Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a primit aplauze de la toţi cei aflaţi în platoul emisiunii "Un show păcătos" pentru cunoştinţele sale, iar asistenta Bianca Drăguşanu nu s-a putut abţine să nu exclame de cîteva ori la rînd: "Sînteţi genial! Sînteţi genial!".


Sursa:
www.ziarul-tricolorul.ro



P.S.:iata linkul unde poate fi urmarita emisiunea:

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

ION DIACONESCU A MURIT

Ion Diaconescu a murit !
Dumnezeu sa il ierte !
Desi nu am fost intotdeauna de acord cu actiunile si opiniile seniorului taranist Ion Diaconescu, filiala OTRM Timis deplange trecerea in eternitate a acestui om care a executat 17 ani de temnita grea total nemeritata si cere guvernului Romaniei declararea doliului national. Fie ca sufletul acestuia sa-si gaseasca odihna de-a dreapta Tatalui...

Biroul de presa al Organizatiei de Tineret Romania Mare Timis

A murit Ion Diaconescu. Viaţa ultimului senior ţărănist

Ion Diaconescu a murit! Liderul ţărănist Ion Diaconescu a fost, alături de Corneliu Coposu, unul dintre actorii politici care au influenţat decisiv procesul de democratizare a României în vremurile tulburi care au urmat prăbuşirii regimului comunist, în temniţele căruia a stat nu mai puţin de 17 ani.

Născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti din judeţul Argeş, Ion Diaconescu s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani.

De formaţie inginer, el a intrat în politică din vremea studenţiei, influenţat şi de tradiţia familiei sale, fiind nepotul lui Ion Mihalache. Astfel, devine membru al Partidului Ţărănesc încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului şi apoi în Biroul Central (1944-1947). După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), lucrează ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947.

Participant la manifestaţiile anticomuniste, chiar înainte de abdicarea forţată a Regelui Mihai, este reţinut la 1 decembrie 1947, fiind prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ. A stat în închisorile comuniste nu mai puţin de 17 ani, între 1947 şi 1964. Odată eliberat din detenţie, Ion Diaconescu a lucrat ca inginer la Ascensorul Bucureşti până în 1980.

Cum l-au săltat comuniştii pe Ion Diaconescu în 1947: "Au dat năvală în camera mea 5 indivizi cu pistoale care strigau: «Mâinile sus!»"

Contribuţia la schimbarea regimului Iliescu

Pe toată durata regimului comunist a continuat să ţină legătura cu Corneliu Coposu, cel alături de care avea să demareze relansarea partidului ţărănist chiar în decembrie 1989, în zilele Revoluţiei, când semnează un apel pentru intrarea în legalitate a formaţiunii, alături de alţi foşti membri.

A fost mâna dreaptă a lui Corneliu Coposu, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului în perioada 1990 - 1995. Cei doi au fost ţinta atacurilor în prima parte a regimului iliescian, în timpul mineriadei din 1990, sediile partidelor istorice (PNŢCD şi PNL) fiind devastate. A fost membru al CPUN, în perioada februarie-mai 1990, apoi deputat de Bucureşti între 1990 şi 2000.

Împreună cu seniorul Coposu, Diaconescu a pus umărul la crearea Convenţiei Democrate din România şi l-a susţinut pe Emil Constantinescu drept candidat al CDR la alegerile prezidenţiale din 1992 şi 1996. Construită ca o mişcare civică ce reunea intelectualii anticomunişti şi milita pentru retrocedarea proprietăţilor, CDR a reuşit să asigure prima alternanţă democratică la putere, câştigând alegerile din 1996. Corneliu Coposu nu a mai apucat să se bucure de victoria proiectului său politic, stingându-se din viaţă în toamna lui 1995. Cel care avea să asigure coeziunea CDR şi să ducă alianţa spre victorie a fost Ion Diaconescu.

El preia preşedinţia PNŢCD (12 noiembrie 1995-27 noiembrie 2000) şi şefia CDR (1996-2000) după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte al ţării.

Pledoarie pentru retrocedare şi lustraţie

După venirea CDR la putere, este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996-15 decembrie 2000), o perioadă în care Convenţia încearcă să îşi pună în aplicare promisiunile electorale, deşi este măcinată de mari dispute între partidele aflate la guvernare.

Sub mandatul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sunt adoptate însă, cu mari eforturi, Legea caselor naţionalizate, Legea retrocedării pădurilor, celebra Lege Ticu care avea ca scop deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Tot atunci sunt adoptate şi primele acte normative care vizau punerea în acord a legislaţiei române cu cerinţele NATO. A militat pentru revenirea la monarhie, reforma morală prin Biserică, lustraţie şi privatizare.

PNŢCD avea însă să plătească electoral pentru certurile din coaliţia de guvernare. În plus, PNŢCD a avut proasta inspiraţie de a mări pragul electoral. Această decizie, cuplată cu retragerea lui Emil Constantinescu din cursa pentru un nou mandat prezidenţial, a făcut ca partidul să rămână în afara Parlamentului la alegerile din 2000. Partidul nu a mai reuşit să revină în Legislativ.

La 27 noiembrie 2000, Ion Diaconescu demisionează din funcţia de preşedinte al partidului, ulterior fiind ales preşedinte de onoare.

Deşi nu a reuşit să menţină partidul pe linia de plutire, Ion Diaconescu a rămas un reper moral în viaţa publică din România în aceşti ani. Şi-a publicat memoriile în volumele Temniţa -destinul generaţiei noastre (1998), După temniţă (2003) şi După Revoluţie (2003).

Sursa: www.adevarul.ro

Acesta trebuie să fie adevăratul Proces al Comunismului !

1947 iunie 20, Bucureşti. Memoriul preşedintelui Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, către ministrul Afacerilor Interne, în care protestează împotriva abuzurilor guvernului faţă de partidele din opoziţie.

Domnule Ministru,

În dispreţul legilor ţării şi al obligaţiunilor internaţionale, guvernul continuă acţiunea sa abuzivă de-intimidare şi teroare, îndreptată împotriva aderenţilor opoziţiei naţionale.
Protestele Partidului Naţional-Ţărănesc adresate guvernului şi intervenţiile parlamentarilor naţional-ţărănişti, pentru încetarea stării de flagrantă ilegalitate în care se menţine Ministerul Afacerilor Interne -, prin ordonarea nejustificată de arestări, întemeiate exclusiv pe criteriul adversităţii politice, - nu au fost luate în considerare. Arestările continuă. Starea deplorabilă în care sînt menţinuţi prizonierii politici din Opoziţie, în temniţele statului, fără mandate judecătoreşti şi fără vreo vinovăţie personală înseamnă o nesocotire evidentă a drepturilor fundamentale ale omului şi a legilor româneşti. Sute de cetăţeni paşnici au fost ridicaţi fără arătarea vreunui motiv plauzibil şi aruncaţi în închisori, pe considerentul simplu că fac parte din rîndurile aderenţilor noştri. Mii de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească familiile, casele şi ocupaţiile pentru a se feri de urgia dezlănţuită de către organele Siguranţei Statului împotrivaOopoziţiei.
Speranţa care domneşte în ţară. Nenumăraţi cetăţeni sînt puşi în afară de lege şi scoşi din cîmpul muncii productive, prin metode de persecuţie şi teroare, proprii organizaţiilor fasciste, iar familiile lor sînt lipsite în mod samavolnic de sursa de existenţă.
În acelaşi timp, cei întemniţaţi au parte de vitregia unui tratament neuzitat în ţările civilizate. Se urmăreşte în mod sistematic înfometarea. Raţiile alimentare, atribuite acestor prizonieri politici, însumează în medie 400 de calorii de persoană pe timp de o zi şi, comparate cu plafonul standardului fiziologic, stabilit prin convenţii internaţionale (de 2.110 calorii de persoană, pe timp de 24 ore) impun, fără rezervă, concluzia că se urmăreşte suprimarea acestora prin inaniţie. Pe de altă parte, deţinuţii politici sînt îngrămădiţi în celule nespaţioase şi detestabile din punct de vedere igienic, îngrijirea medicală este inexistentă. Epidemiile şi stările patologice provocate de inaniţie au făcut numeroase victime în rîndurile celor arestaţi. S-au înregistrat în închisori numeroase cazuri de tifos exantematic şi febră recurentă, fără ca acestea să provoace măsuri sanitare de izolare şi terapie din partea autorităţilor.
La Închisoarea Piteşti a decedat în aceste condiţii fruntaşul naţional-ţărănist Ion Struguraş din Mediaş. Numeroşi alţi aderenţi ai noştri sînt grav bolnavi.
Cu toate intervenţiile noastre, deţinuţii bolnavi de tuberculoză pulmonară în fază avansată sînt ţinuţi la un loc cu ceilalţi arestaţi, fără îngrijire medicală. Situaţia aceasta durează de 3 luni, de cînd organele Siguranţei au început să aresteze fruntaşii organizaţiilor noastre. Numărul total al celor arestaţi se apropie de 1.000. Aceste împrejurări, care au format obiectul unor repetate intervenţii din partea noastră, sînt în întregime confirmate prin memoriul concludent pe care 1-a prezentat chiar unul din membrii guvernului, anume domnul vicepreşedinte al Consiliului colegilor domniei-sale din guvern.
Pentru a înăspri şi mai mult situaţia celor întemniţaţi, Ministerul de Interne, prin organele sale în subordine, a luat toate măsurile destinate să împiedice alimentarea din afară a deţinuţilor politici, de către familiile lor şi de către comitetele de asistenţă ale partidului. Direcţia Închisorilor descoperă, în fiecare zi, şicane noi în această privinţă. Astfel, în ultima vreme s-a interzis predarea alimentelor destinate prizonierilor politici la biroul închisorilor şi s-a impus expedierea lor prin poştă. Printr-o măsură recentă a Ministerului de Interne, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-au dat dispoziţii închisorilor să primească alimente numai de două ori pe lună, la zile fixe, exclusiv de la rudele de gradul I ale celor arestaţi - care urmează să se deplaseze din toate colţurile ţării pentru a preda coletele cu alimente deţinuţilor. Totodată, s-a interzis depunerea coletelor cu alimente la oficiile poştale de la sediul închisorilor. Aceste dispoziţii urmăresc fără îndoială înfometarea celor arestaţi.
Semnalăm, în acelaşi timp, împrejurarea excepţional de gravă că deţinuţii politici sînt maltrataţi şi bătuţi în închisoare de către organele Siguranţei.
Astfel, la închisoarea Piteşti, domnul colonel Poşa, din Organizaţia judeţeană a P.N.Ţ. Botoşani, a fost pălmuit şi lovit cu pumnii, de faţă cu martori, de către şeful Siguranţei din Piteşti, chiar în biroul directorului închisorii. La închisoarea din subsolul Ministerului de Interne, deţinutul Ion Bărbuş, din Organizaţia centrală a Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc, a fost grav bătut de către agenţii Siguranţei. În acelaşi timp, se refuză asistenţa medicală deţinuţilor grav bolnavi din închisoare.
Semnalăm cazul domnilor dr. Virgil Solomon din Bucureşti, fost ministru al Lucrărilor Publice, din Închisoarea Craiova, C. Totoi, secretarul Organizaţiei centrale a muncitorilor naţional-ţărănişti, din închisoarea Ministerului de Interne - toţi avînd grave afecţiuni de natură tuberculotică. Vă rugăm insistent, domnule ministru, să binevoiţi a reexamina situaţia creată prin măsurile ilegale ale organelor de Siguranţă şi să dispuneţi de urgenţă încetarea acestei stări de abuz flagrant şi eliberarea neîntîrziată a aderenţilor noştri, întemniţaţi fără motiv şi fără mandat judecătoresc, de la 1 martie 1945 încoace, în închisorile din Piteşti, Craiova, Gherla şi Miercurea Ciucului, precum şi în Capitală, în Închisoarea Văcăreşti şi în Ministerul de Interne şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Primiţi vă rog, domnule ministru, asigurarea consideraţiei mele.

Bucureşti, 20 iunie 1947
ss. Iuliu Maniu, Preşedintele
Partidului Naţional-Ţărănesc
Domniei-Sale,
Domnului Ministru al Afacerilor Interne, Bucureşti
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 7611947, f. 168-169)

14 SEPTEMBRIE - INALTAREA SFINTEI CRUCI

La stăruinta Sfintei împărătese Elena, mama lui Constantin cel Mare, după săpături la locul răstignirii Mântuitorului, s-a aflat lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Iată cum s-au petrecut acestea: Împăratul Constantin, care credea în Iisus, a trimis-o pe mama sa cu multi bani la Ierusalim, în căutarea Sf.Cruci. Întrebând iudeii, ea nu a reusit să afle locul, atunci a recurs la chinuri si acestia l-au indicat pe bătrânul Iuda. La început, nici acesta nu a vrut să-i arate locul dar, după ce l-a aruncat într-o groapă adâncă, unde a fost lăsat ceva vreme, acesta a promis să le arate locul. După ce l-au scos din groapă, merseră într-un loc unde era un munte mare, împresurat cu pământ si pietre, pe care Adrian, împăratul Romei, zidind templul zeitei Venera, a pus în el un idol. Acolo Iuda a arătat că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa a poruncit să fie dărâmat templul si să fie căutată Crucea în pământul de dedesubt. În acest timp, Macarie, patriarhul Ierusalimului, se ruga si iată a iesit un miros frumos si îndată s-a arătat mormântul si locul Căpătânii, în partea de răsărit si aproape au aflat, îngropate 3 cruci si piroanele.

Nestiind care dintre cele 3 era Crucea Domnului, patriarhul Macarie le-a încercat punându-le pe rând pe un mort. Când au pus Crucea Domnului, îndată a înviat mortul.

După ce s-au închinat Crucii, împărăteasa si suita sa au hotărât înăltarea Sf.Cruci, deoarece, din pricina multimii nu toti puteau să o vadă si să i se închine. Atunci Macarie, stând pe un loc mai înalt a înăltat-o multimii si toti au strigat: “Doamne miluieste!”. Aceasta a avut loc pe 14 sept.326(327).

Azi, o parte din Sf.Cruce (1m) se află în Sf.Mormânt, altă bucată la Roma si o alta în Grecia, la Muntele Athos.

Sursa:
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com

Sf. Corneliu Sutaşul - primul general roman devenit creştin

Sfîntul Corneliu Sutaşul a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli. Era originar din Cezareea Împăratului Tiberiu, fiind primul general roman devenit creştin. Sfîntul Corneliu Sutaşul era un om generos, vestit pentru milosteniile pe care le făcea. Numele său e de origine celtică, însemnînd „Om tare precum cornul“ (de animal), cu terminaţie latină - Cornelius. Petrecînd o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru. Sfîntul Petru vine în Cezareea şi le vorbeşte celor adunaţi în casa lui Corneliu despre Isus Christos. În timpul predicii „Duhul Sfînt a căzut peste toţi care ascultau cuvîntul“, iar Corneliu primeşte botezul chiar de la Sfîntul Petru, fiind primul păgîn intrat în comunitatea creştină. A devenit apoi episcop în Cezareea sau Frigia. La Mulţi Ani tuturor acelora care poartă frumosul nume de Corneliu sau Cornelia.

Sursa:

www.ziarultricolorul.ro

FRAUDA ELECTORALA IN ROMANIA

Scrisoare deschisa
adresată domnilor:

- Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene;

- Hans-Gert Pottering, preşedintele Parlamentului European;

- Lluis Maria de Puig, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

- preşedinţilor principalelor grupuri politice din Parlamentul European: Joseph Daul (PPE); Martin Schulz (PSE); Graham Watson (ALDE - Grupul Liberal); Paul Henry Spaak (Grupul Verzilor); Brian Crowley şi Cristina Muscardini (Europa Unită a Naţiunilor); Francis Wurtz (Grupul Confederal al Stîngii Unite Europene).

Stimaţi lideri ai Uniunii Europene,

aşa după cum ştiţi, la fel ca în toată Europa Unită, duminică, 7 iunie 2009, şi în România vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Din păcate, în România aceste alegeri stau, din nou, sub semnul unei fraude electorale de proporţii, pe care o pregăteşte o Mafie politică disperată, care nu ştie să facă altceva decît să fure, să mintă şi să se agaţe de Putere. Practic, din decembrie 2000, de cînd s-a dat startul fraudelor electorale oficiale, pe faţă, iar eu am fost împiedicat să devin preşedintele României, deşi în finala alegerilor prezidenţiale mi-am învins, detaşat, adversarul septuagenar (Ion Iliescu) - în România se falsifică şi se denaturează TOATE alegerile: prezidenţiale, parlamentare, locale, europarlamentare, referendumuri etc. Au fost create şi perfecţionate, de la an la an, structuri şi tehnici de fraudare de o inventivitate deosebită, la care îşi dau concursul instituţii ale Statului, plătite de la Buget: Servicii Secrete, Poliţie, Jandarmerie, Prefecturi, Primării etc. Pe parcursul timpului, atît eu, cît şi alţi lideri politici, alături de reprezentanţi ai societăţii civile, am semnalat forurilor internaţionale aceste fraude, furnizînd exemple şi dovezi concrete. Jaful electoral a fost, însă, muşamalizat. Nimeni n-a luat nici o măsură. Astăzi, situaţia s-a agravat, din cel puţin două puncte de vedere:

1) Alegerile de la 7 iunie sînt alegeri pentru Parlamentul unei Europe care se află la răscrucea existenţei sale, fiind ameninţată de un real pericol de dezintegrare;

2) Criza financiară şi economică declanşată în toată lumea creează probleme sociale din ce în ce mai mari, aşa că nu cred că vă este indiferent cum va arăta viitorul Parlament European, cine va manevra fondurile comunitare (suportate de zecile de milioane de plătitori de taxe şi impozite!), ce fel de oameni vor reprezenta cele 27 de ţări în structurile de conducere ale Europei Unite.

Iată, pe scurt, în ce anume constă frauda electorală pusă la cale, în aceste zile, în România:

1) La o populaţie de 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, s-au tipărit - la o firmă privată, imposibil de controlat - peste 20,5 milioane de buletine de vot. Aşa după cum se ştie, absenteismul este din ce în ce mai mare, în toate ţările Uniunii Europene. în România, se estimează că vor participa la votul de la 7 iunie cca. 22% dintre alegători, conform unui recent sondaj de opinie. Şi atunci, de ce a fost tipărită o cantitate atît de mare de buletine de vot suplimentare? Răspunsul e simplu: în vederea fraudei!

2) Zilele trecute, guvernul extra-natur de orientare stînga-dreapta, format din PSD şi PDL, a emis o Ordonanţă de Urgenţă care permite ca fiecare alegător să voteze, duminică, 7 iunie, acolo unde se află în acel moment. În toate celelalte 26 de ţări ale Uniunii Europene, nu este voie să se voteze decît în localitatea de domiciliu - numai în România s-a schimbat regula! De ce? Şi aici, răspunsul e la fel de simplu: pentru încurajarea şi favorizarea turismului electoral! Experienţa ciclurilor electorale precedente ne arată că, la 7 iunie, vor circula mii de autocare, microbuze, alte mijloace de transport, de la un capăt la altul al României, cu echipe bine antrenate şi plătite, care vor vota de mai multe ori. Pretextul PSD – PDL, că votul multiplu va fi pedepsit, prin lege, este o minciună penibilă. Nici un infractor electoral, niciodată, nu a plătit, în România, pentru asemenea ilegalitate.

3) „Lovitura finală” împotriva corectitudinii alegerilor de la 7 iunie va fi dată la Biroul Electoral Central, prin softul pregătit de doi dintre cei mai neruşinaţi hoţi de voturi: Dan Nica (ministru de Interne de la PSD) şi Vasile Blaga (fost ministru de Interne, de la PDL). Cine îi controlează pe ei? Şi, dacă îi controlează, unde să-i reclame?

Am sintetizat fraudele electorale în cîteva paragrafe. Ele vor fi mult mai multe şi mai complexe, dar nu doresc să abuzez de tipul dvs. preţios. Din nefericire - cel puţin din punct de vedere electoral - în România domneşte o teroare mai mare decît cea din Uganda lui Idi Amin, sau Cambodgia lui Pol Pot. Atunci cînd în ţara mea se va produce o explozie socială devastatoare, să ştiţi că ea se va datora şi acestor fraude electorale revoltătoare, care au falsificat voinţa poporului şi au ruinat orice speranţă într-o societate democratică. Nu-i credeţi pe diversionisţii de profesie, care, neavînd ce să spună împotriva mea (mai ales că eu sînt un creştin practicant şi nu sînt corupt!) - folosesc etichete, şabloane, ştampile prefabricate, numindu-mă „extremist”. Ştiţi bine că nu sînt cîtuşi de puţin „extremist”. Extremişti sînt cei care jefuiesc, terorizează, mint, sînt corupţi, comit fapte mizerabile, care nu sînt pe placul lui Dumnezeu. Fiecare dintre dvs. mă cunoaşte, a vorbit cu mine, a primit cărţi ale mele cu autograf. Eu sînt un patriot român şi un adept al proiectului generos al Uniunii Europene. Tocmai de aceea vă scriu acum şi vă sesizez aceste fărădelegi: vă rog să nu permiteţi ca aici, în România, acest proiect să fie compromis, batjocorit, dinamitat. Niciodată nu-i prea tîrziu pentru adevăr. Rog foarte mult să vă faceţi datoria. Ar fi sub demnitatea dvs. să staţi la masa dialogului şi a tratativelor cu nişte hoţi de buzunare comunitare, din Balcani. Dacă instituţiile şi pîrghiile Europei Unite nu sînt capabile nici măcar atít - să împiedice, sau să denunţe o fraudă electorală evidentă, care le priveşte în mod direct - înseamnă că ele sînt o iluzie şi nu fac altceva decît să inducă în eroare ţări şi popoare. Nutresc speranţa că, totuşi, nu este aşa.

Al dvs.,

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,

Preşedinte al Partidului România Mare

Membru al Academiei Tiberine din Roma

Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer”

Membru al Academiei de Ştiinţe Politice din New York

Bucureşti, 29 mai 2009

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Sursa:
www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august15.htm

6 august - SCHIMBAREA LA FATA

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Sursa:

www.calendar-ortodox.ro

Nu se va clinti nici un fir de iarbă din pămîntul Ardealului!

Am venit să vă aduc salutul „României Mari” care, alături de „Vatra Românească”, a îmbrăcat cămaşa morţii pentru cauza naţională! (Urale. Se scandează „România Mare”, „Vadim”)

Am venit în pofida tuturor restricţiilor, a tuturor acelora care mi-au spus să nu vin, că-i pericol. Am venit pentru că, dacă acum, de Ziua Naţională a României, nu sîntem în mijlocul tragediei româneşti din Transilvania, nu mai merită să trăim! (Aplauze furtunoase). Nu sînteţi singuri! Toată ţara e cu Transilvania! Inima ţării bate la Tg. Mureş şi Alba Iulia, bate la Cluj, peste tot unde românii au început să se simtă străini la ei acasă!

Ştim tot ce se întîmplă în Ardeal. De peste tot ne vin mesaje, vin scrisori, vin zeci de mii de semnături de adeziune. Pulsul Ardealului îl simţim lîngă tîmpla noastră. Întîmplarea face că sînt ardelean după regretata mea mamă. Primele legende pe care le-am auzit, înainte de a învăţa să buchisesc, au fost cele despre Avram Iancu, Horea şi toate patimile pămîntului românesc. Iar fluviul de lacrimi al Ardealului nu îl va putea scoate nimeni din sîngele nostru. România fără Transilvania nu poate exista! (Urale. Participanţii scandează „Murim, luptăm/ Ardealul nu cedăm!”)

Ar fi fost mai bine pentru toată lumea să nu trăim asemenea momente dramatice. Ar fi cu totul minunat şi ne-am închina de trei ori pe zi lui Dumnezeu, dacă nu am avea provocări, dacă nu s-ar întîmplă nenorocirile care se întîmplă. Dar, vorba unui om de spirit: „Doamne, drama noastră este că sîntem prea departe de Tine şi prea aproape de Ungaria!” Mesajul unui scriitor român, care a învăţat la şcoala umanismului naţional, este un mesaj de pace. Înainte de a fi o entitate etnică, înainte de a fi români, înaintea sintezei daco-romane din secolele III-IV, am fost creştini datorită iubitului Apostol al lui Isus, Sf. Andrei, care, după răstignirea Mîntuitorului, a peregrinat pînă în Scythia Minor (Dobrogea de azi) şi i-a creştinat pe strămoşii noştri. Iar noi i-am creştinat pe alţii, care au venit în goana cailor şi, vorba lui Nicolae Iorga, au sfîşiat cu mîinile pline de sînge perdeaua Istoriei universale! (Aplauze îndelungate) Aşadar, mesajul meu este de pace şi de concordie. Dar, dacă nu se va putea, trebuie să fim pregătiţi, cum zicea Eminescu: „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi...”. Pentru că ceea ce încearcă extremismul maghiar la ora actuală, mai puţin acela din ţară şi mai mult cel de peste hotare, şi în special cel din S.U.A., ceea ce încearcă prin atacul fatal de a dezmembra această ţară, este revoltător. Trebuie, cu orice preţ, să ţinem la integritatea acestei ţări! Trebuie să nu se împlinească ceea ce a spus nefericitul Ceauşescu în ultimele lui clipe de viaţă, că aşa ceva va duce la nimicirea României. Noi nu trebuie să ajungem pînă aici! În Casa comună a Europei, aşa cum ne-o profeţesc sirenele amăgitoare ale Apusului, noi vom fi nişte zilieri, dacă vom fi izgoniţi de pe pămînturile noastre.

Avem cu ungurii nefaste experienţe istorice... Iat-o pe aceea din 1940 cînd, datorită rapacităţii fasciste, am fost siliţi să cedăm o parte din teritoriul naţional. Atunci n-am tras nici un foc de armă, dar, dacă se va mai ajunge la un asemenea Diktat, vom trage şi în contul anului 1940! (Atmosferă incandescentă, se scandează, minute în şir, „România Mare-Vechile hotare!”)

Vine o vreme în viaţa fiecărei Naţiuni cînd, dacă existenţa istorică îi este periclitată, trebuie să-şi strîngă rîndurile, să treacă peste orice considerente diplomatice, chiar şi peste morala străveche, care spune să întorci şi obrazul celălalt, şi să-şi apere fiinţa naţională.

Noi sîntem români, sîntem la noi acasă, am păcătuit de a fi prea buni cu străinii şi de a-i primi în casa sufletelor noastre, dar acum ei vor să ne alunge de aici! Eu nu doresc să instig, din contră, vin cu toată dragostea faţă de minoritatea maghiară, care are reale calităţi. Am prieteni maghiari la Bucureşti, dar nu ştiu cum se face, de cîte ori se agită această arie îndrăcită a iredentismului, a revizionismului şi, în fond, a fascismului, parcă se dezumanizează, parcă nu mai sînt ei. În 1935, în decembrie, cum spune lecţia Istoriei, cînd Carol al II-lea a adresat Mesajul Tronului, a răspuns, printre alţi parlamentari, şi un deputat maghiar de la Bucureşti, Gabriel Bethlen, care a acuzat şi România Mare de atunci, şi Parlamentul României, că nu dau drepturi minorităţilor, că le persecută, exact aceeaşi placă ruginită pe care o auzim şi astăzi. Şi atunci s-a sculat Nicolae Titulescu, cu următoarea replică, citez din memorie: „Domnule deputat, nu veţi găsi în toată Istoria României un om politic care să aprecieze mai mult calităţile Poporului maghiar. Sînt primul care recunoaşte că sînt oameni minunaţi, sînt buni muzicieni, buni muncitori, pot fi camarazi desăvîrşiţi, dar dvs. nu doriţi egalitate cu noi, dvs. doriţi privilegii, dvs. aveţi o boală foarte ciudată: boala persistenţei pe retină a imaginii Ungariei Mari, care, în realitate, era de operetă. Pentru cel mai mic gest nelalocul lui, pentru fiecare supărare, un cetăţean român obişnuit se adresează forurilor puterii locale româneşti, numai dvs., maghiarii, vă duceţi la acea cutie de rezonanţă care e Societatea Naţiunilor!” – a spus Titulescu în 1935 şi la fel spunem şi noi astăzi.

Nu ştiu care este opinia Puterii noastre la nivel central, dar eu cer chiar aici, la Tîrgu Mureş, desfiinţarea, prin Lege, a organizaţiei teroriste U.D.M.R.! (Aplauze prelungite) Dacă nu le place în România, n-au decît să se ducă în Ungaria! (Aplauze, urale) Aş dori să dea Dumnezeu din ceruri să nu mai avem tragedii ca aceea din 20 martie. Cum am trăit noi, cei din Bucureşti, acele evenimente? Priveam la televizor, atunci, noaptea, şi m-a durut sufletul că, în loc să auzim un academician ca Ştefan Pascu, pe care-l iubesc foarte mult şi-l consider un mare dascăl de Istorie, deşi el nu s-a purtat loial faţă de noi, în loc să ascultăm poziţia altor mari istorici sau a unor şefi de partide, care au un cuvînt greu de spus în România, Televiziunea Română a găsit de cuviinţă ca, la 12 noaptea, să prezinte opinia unui chelner, un ospătar – s-a băgat şi el într-un partid... îl cheamă Viezure. Întîmplarea făcea că-l ştiam din vedere, de pe străzile oraşului. Cît de turcit şi de balcanic poate fi oraşul Bucureşti! Să-şi dea un ospătar cu părerea despre Istoria Naţională, el, care n-a citit în viaţa lui mai mult decît trei etichete de pe sticlele de vin! (Rîsete, animaţie în sală) În condiţiile astea, stai şi te întrebi: cine conduce TVR şi a cui politică o face? Eu am scris primul în „România Mare”: toată lumea se întreabă cînd va fi Televiziunea cu adevărat liberă, dar nimeni nu s-a întrebat cînd va fi cu adevărat română, pentru că nu e română! (Aplauze, rîsete) Şi, ca să închei capitolul referitor la Televiziune, voi spune că este inadmisibil ca oameni importanţi, care poartă un drapel naţional în mînă, cum este Mitropolitul Ardealului, marele cărturar Antonie Plămădeală, care păstoreşte sufletele a 5 milioane de creştini ortodocşi, cum este Teoctist Arăpaş, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi alţi patrioţi cărturari să fie terfeliţi într-un mod barbar la Televiziunea Română. Aceasta, pare-se, a devenit o anexă a „Europei libere”, care „Europă liberă”, să nu uităm, a semnat Declaraţia ruşinoasă de la Budapesta privind autonomia Transilvaniei, iar pericolul acestei ţări pleacă şi de acolo, de la „Europa liberă”. Aşa că să fim foarte atenţi cînd se servesc informaţiile pe un post care a avut un anumit rol, zic eu, în trezirea conştiinţei româneşti – dar vedeţi bine coloratura politică, ei tîrguiesc Transilvania, or, aşa ceva nu se poate tolera! În acest context, vreau să acuz Partidul Naţional ţărănesc Creştin şi Democrat că nu-şi îndeplineşte menirea faţă de Patrie! Apariţia pe scena istoriei a Uniunii Naţionale „Vatra Românească” arată că sarcina pe care trebuia s-o aibă partidul lui Maniu a preluat-o „Vatra Românească”, pentru că partidul lui Maniu nu mai e al lui Maniu! (Aplauze) Şi sînt incalificabile declaraţiile pe care dl. Corneliu Coposu le-a făcut la Budapesta! (Aplauze)

Fraţi români, pentru că e vremea darurilor, am să vă fac şi eu unul: numărul sărbătoresc al revistei noastre, scos la Trei culori, cu harta României Mari! (Aplauze, se scandează „România Mare! România Mare!”) Sper ca roşul din steag să nu-i înfurie pe tăuraşii U.D.M.R.-ului şi să nu dea foc iar la revista noastră, aşa cum au făcut la Huedin, Cluj, Odorhei şi în alte localităţi ale Transilvaniei. Aceste incinerări sînt de origine fascistă! Aşa cum face şi Societatea Timişoara, care a ars mii de exemplare din revista noastră.

Aş vrea să exprim două dorinţe, care sînt ale întregii reviste, care sînt ale tuturor scriitorilor ce s-au aliat pentru cauza naţională. Parlamentul României, care este compus foarte eterogen, chiar şi din oameni luaţi de pe stradă în focul Revoluţiei, în esenţa lui este un Parlament ales democratic şi este bine că, în majoritatea lor, aceşti oameni acţionează pentru cauza ţării. Am să fac o propunere Parlamentului României, care a intrat deja în Istoria modernă a acestei ţări, prin faptul că a ascultat glasul mulţimilor şi a propus, şi a adoptat ca ziua sacră de 1 Decembrie să fie Sărbătoarea Naţională a României pentru întîia oară de 72 de ani: el ar avea posibilitatea să intre mai temeinic în Istoria acestei ţări, gîndindu-se şi la a doua Capitală a României, politică şi administrativă, undeva, în Transilvania, la Braşov sau la Alba Iulia. (Aplauze furtunoase) Aceasta este o dorinţă a noastră, este o dorinţă şi a corifeilor, a tribunilor care au făurit Unirea cea Mare şi Veşnică. Nu am fi prima ţară din lume cu două capitale. Bucureştii, după cum ştim, sînt atestaţi documentar drept Capitală a ţării Româneşti, acum exact 525 de ani, şi Parlamentul a propus sărbătorirea acelui hrisov domnesc la insistenţa mea, pentru că nimeni nu ştia în Parlament de acest hrisov al lui Radu cel Frumos, din 1465. La ora cînd alte state trufaşe nici nu erau pe harta lumii, noi aveam deja o Capitală, Bucureşti. Oraşul a jucat un rol extraordinar în Istoria Neamului. Secole de-a rîndul, pentru toţi românii soarele de la Bucureşti a răsărit. Dar, pentru echilibrul situaţiei din Transilvania şi pentru apărarea acestei provincii a României, care este locul etnogenezei noastre, ar fi bine ca factorii Puterii să trăiască în inima Transilvaniei şi să vadă ce este de făcut pentru a păstra teritoriul sfînt al Patriei. Puterea este prea departe de Transilvania! (Aplauze) Şi, dacă se va continua cu ignorarea situaţiei grave care există, dacă unii dintre oamenii care au fost aleşi în mod democratic – nu dau nume – nu pot, n-au organ să recepţioneze mesajul de disperare al vostru, şi dacă haosul va continua să macine Naţiunea Română, şi dacă ne vom îndrepta cum vor forţele oarbe, din afară mai ales, spre un – Doamne fereşte! – război civil, eu, Corneliu Vadim Tudor, Revista „România Mare” şi toţi scriitorii patrioţi de la Fundaţia noastră vom propune, cel puţin pentru 2 ani, să avem o guvernare militară, serioasă, naţională, pentru salvarea României! (Aplauze entuziaste, urale) Dacă poporul simte că-i este periclitată continuitatea în vatra străbună, că nu se mai poate trăi de frica criminalităţii, de frica acelora care-i numesc „boi” şi „porci”, „valahi împuţiţi” pe români, la ei acasă, soluţia este să preia Puterea în această ţară singura instituţie solidă, serioasă, matură, care, de 2.000 de ani, nu s-a abătut de la legea Neamului Românesc, şi aceasta este Armata! (Strigăte de „Ura!”, „Bravo!”)

Am spus aceasta în mai multe interviuri, care mi-au fost luate la Bucureşti, de către corespondenţi de presă de la „New York Times”, de la unele ziare britanice, de la B.B.C., Televiziunea chineză şi altele. Dar de la Televiziunea maghiară nu i-am primit, pentru că eu ştiam ce le poate pielea. (Animaţie, rîsete în sală) Corespondenta ziarului

„New York Times” m-a întrebat: „Vă referiţi la o dictatură militară?” – „Nu, nu aşa, dictatură nu vrea nimeni, dar trebuie prefecţi militari de judeţe, primari militari de oraşe şi municipii, trebuie consilii militare de administraţie în marile întreprinderi pentru a aduce lumea la treabă, pentru a stăvili sabotajele economice, trebuie ca structurile noastre teritoriale să fie împînzite cu militari, pentru că militarul ştie de ordin. Militarul, prin natura menirii lui pe pămînt, e disciplinat şi e legat prin jurămînt de drapelul Patriei sale”. Asta am spus într-o situaţie critică, între două rele trebuie să-l alegem pe cel mai puţin rău. Nu mor de dragul militarilor... Dar, în asemenea situaţii dramatice, Armata trebuie să asigure stabilitatea acestei ţări, cu sfatul, fireşte, de a-şi asigura mai întîi stabilitatea în sînul ei.

Noi plecăm de aici, dar voi veţi rămîne cu conaţionalii maghiari şi mă rog lui Dumnezeu din ceruri să vă daţi mîna, ca pînă acum, şi să trăiţi ca fraţii, altfel nu se va putea. Şi bine ar fi dacă cerul le-ar lumina calea liderilor maghiari cinstiţi, să-şi potolească conaţionalii, să le spună că pot înflori în limba, civilizaţia şi datinile lor foarte bine, mai bine decît pînă acum. Poarta către viitor este deschisă. De ce forţează extremiştii unguri cursul Istoriei? Pentru că ce vor ei nu se poate! Nu se va clinti nici un fir de iarbă din pămîntul Ardealului! (Aplauze, urale entuziaste)

Permiteţi-mi să vă citesc, pentru sfînta noastră Zi Naţională, cîteva poezii. Aş începe printr-un amplu Triptic la Marea Unire şi aş continua cu „Călăii” – poem cenzurat în 1985, de mai multe ori, chiar de către unii tovarăşi maghiari de la CC. al P.C.R., pentru că şi înainte ei aveau mai multe drepturi decît noi. Niciodată, în poeziile mele, în articole, în luări de cuvînt, nu mă voi referi la naţionalitatea maghiară, în ansamblu, ci la elementele extremiste. Este cea mai mare greşeală pentru un om cu judecată, un om raţional, să absolutizeze, să spună că toţi ungurii sînt aşa şi pe dincolo, că toţi saşii sau evreii... Popoarele sînt sfinte, lăsate de la Dumnezeu. Asta este opinia mea de scriitor creştin.



TRIPTIC LA MAREA UNIRE



I. Basarabia, 9 aprilie 1918



Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!



II. Bucovina, 28 noiembrie 1918



Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti

Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar

Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.



III. Transilvania, 1 decembrie 1918



Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar

Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou


*

* *


Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!





CALAII


Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
şi casă bună n-am făcut prin ani
căci mîna voastră veşnic e pătată
de sîngele românilor sărmani
Trufaşi, şi cruzi, şi fără de măsură
nici fiarele pădurii nu-s ca voi
cu ochii tulburi, injectaţi de ură
visînd la un mileniu de noroi



„Să piară-n veci valahilor sămînţa
sînt mult prea vechi şi prea s-au înmulţit
din Cluj la Satu Mare şi Săpînţa
auzi doar graiul lor nesuferit!
Afară cu valahii! Sau la moarte
exterminaţi-i pînă nu-i tîrziu
mutaţi-le hotarul mai departe
pe-aici să nu rămînă unul viu!”

Şi aţi trecut la fapte glorioase
dar simpla crimă nu era de-ajuns
şi i-aţi călcat cu plugul peste oase
le-aţi scos şi ochii, limbile le-aţi smuls...
I-aţi presărat cu sare peste rană
i-aţi ars de vii şi-apoi i-aţi stins cu var
aţi necinstit copii fără prihană
aţi jefuit cadavrele barbar

Aţi pus ţăranii să îşi sape groapa
i-aţi împuşcat în ceafă, ca pe cîini
oceanelor nu le-ar ajunge apa
ca să vă spele crima de pe mîini
Aţi spintecat femei însărcinate
aţi răstignit şi preoţii-n altar
pustiu şi jale aţi lăsat prin sate
Attila însuşi n-a fost mai tîlhar

Aţi sigilat în trenuri, ca pe vite
femei, bătrîni, copii nevinovaţi
şi-n viscol de ocări nelegiuite
i-aţi expulzat flămînzi peste Carpaţi
Azi nu pricepe mintea omenească
cum de-aţi făcut asemenea orori
cum de-a putut în gînd să vă-ncolţească
să nu rămîneţi iadului datori

Satanice cruzimi, apocalipsă
a bestiei turanice din voi
de crime n-aţi dus niciodată lipsă
dar inventivi le-aţi dat veşminte noi
Gardişti în zdrenţe, zvastica şi cloaca
levenţi şi honvezi, criminali groteşti
viteji ca porcii cînd răstoarnă troaca
duhnind a grajd, rachiu şi boli lumeşti

De ce spun toate astea? Pentru ce
mai răscolesc cenuşii amintirea?
să vadă omenirea cine e
această bandă ce ne-a vrut pieirea
Şi nu era de vină un popor
- popoarele au inimă regească –
de-aceea marşul meu acuzator
doar gărzile horthyste le demască

N-a fost să fie după vrerea crimei
au mai rămas urmaşi şi mărturii
să povestească trist viitorimei
să nu mai fie astfel de urgii
Acum veniţi şi spuneţi prin ziare
de drepturile omului, de legi
de amiralul jalnic fără mare
de hărţi şi de fantoma unor regi

Plătiţi cu aur şi femei de stradă
- arhangheli proxeneţi şi prea uituci –
dar banii voştri tot miros a pradă
şi-a sînge de români ucişi pe cruci
Nu mai puteţi prosti pe nimeni, iată
sînteţi ridicoli, n-aveţi nici un spor
o Mioriţă veşnic fermecată
v-a dat de gol în ochii tuturor

Eu vă blestem cu cerul şi cu marea
eu vă blestem cu munţii cei bătrîni
vă stingă scorpionii lumînarea
precum aţi stins voi ochii la români
Şi dumnezeul viermilor vă tragă
mereu la judecata de apoi
secătuiţi de minte şi de vlagă
vă scurme porcii inima-n gunoi

Eu vă blestem să beţi pe săturate
din sîngele cu lacrimi de atunci
femeile de vi-s însărcinate
să fete pui de viperă, nu prunci
Eu vă blestem să auziţi vecernii
la Cluj şi Treznea, la Moisei şi Ip
să vă sfîşie lupii-n dricul iernii
şi masca morţii arde-v-ar pe chip

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
nu sînteţi oameni, sînteţi cîini turbaţi
azi vă cunoaşte omenirea toată
nu mai puteţi pe nimeni să-nşelaţi
Sălbatici cu iluzii de nobleţe
ce doliu tragic aţi mai pus la porţi!
doar Hitler mai putea să vă răsfeţe
şi fără el, ştiţi bine, sînteţi morţi

Istoria şi-a spus din nou cuvîntul
definitiv, tenace şi firesc:
cît or să fie cerul şi pămîntul
ARDEALUL VA FI VEŞNIC ROMÂNESC!
Iar el va fi de-a pururi casă bună
pentru român şi pentru fraţii lui
aici trăim de veacuri împreună
şi nu dăm socoteală nimănui!

CORNELIU VADIM TUDOR

(29 noiembrie 1990; discurs rostit liber la Marea Adunare Populară desfăşurată la Palatului Sporturilor şi Culturii din Tîrgu Mureş, cu prilejul primei sărbători a Zilei Naţionale de 1 Decembrie)