Eminescu, răsucindu-se în mormant ...

A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei, ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...

O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...


Ca si bonus, intrati pe emisiunea lui Dan Capatos, pentru o lectie de cultura pentru tinerii acestei Tari si nu numai...

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

EMISIUNE DE GUINESS BOOK !!! Vizualizati de la min. 4:30. Daca nu va uitati, nici nu stiti ce pierdeti...

30 de ani de la revolta înăbuşită cu fecale

În octombrie 1981, minerii de la Motru s-au răsculat violent pentru că nu le mai ajungea pâinea. Fronda a fost reprimată la 20 octombrie cu maşini de pompieri care au împroşcat căcat peste manifestanţi.

Istoria recentă a României ascunde multe nemernicii. Se împlinesc trei decenii de la cea mai josnică umilinţă la care au fost supuşi nişte cetăţeni ai României comuniste. Au cerut pâine, iar statul le-a dat, la propriu, căcat. În urmă cu exact 30 de ani, la Motru se petrecea un important scurtcircuit în angrenajul comunist. Răscoala minerilor de la Motru (judeţul Gorj) a fost pe nedrept uitată de istorie. „Adevărul" încearcă să o pună acolo unde îi este locul: alături de Valea Jiului '77 şi de Braşov '87.

Ţării, mai mult cărbune...

În anii '70, lui Nicolae Ceauşescu nu-i mai ieşea din cap un lucru: să asigure independenţa energetică a ţării. Pentru asta avea nevoie de lignit. Şi de mineri. Aşa s-a populat Bazinul Olteniei cu mine şi mineri din toată ţara. Aşa a ajuns şi Motru să existe pe harta industrială a ţării. La începutul anilor '80, falimentul economic se făcea simţit la nivelul maselor. L-au simţit şi minerii din Motru când n-au mai avut ce mânca înainte să intre în şut. Ar fi mâncat şi pâine goală, dar nici atât nu mai puteau cumpăra.

Până în toamna lui '81, oraşele miniere erau bine aprovizionate. Ceauşescu nutrea convingerea cu totul corectă că ortacul trebuie să mănânce bine pentru a munci bine. La alimentarele minerilor se vindea pâinea „la liber", nu pe cartelă. Veneau oamenii şi din Teleorman, cu „trenul foamei", să cumpere pâine multă de la Motru.

În 1981, Partidul a tăiat însă şi din hrana minerilor. La 17 octombrie '81, apărea în Buletinul Oficial decretul 313 care introducea raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. Raţia era de 400 de grame de pâine, de persoană, pe zi. Cu 400 de grame de pâine pe zi ţi-e foame şi la Biblioteca Academiei, darămite în mină, la târnăcop. Asta a declanşat furia.

Pângărirea lui Bobu

17 octombrie a fost într-o sâmbătă. 19 octombrie - cea dintâi zi lucrătoare cu pâinea cântărită în grame. Primii au început să cârtească minerii de la exploatarea Roşiuţa (la câţiva kilometri de Motru). Apoi, cei de la minele Leurda şi Motru n-au mai vrut să intre în şut. Şefii minelor au dat alarma la Comitetul de Partid Motru şi mai departe la Târgu-Jiu. Emil Bobu, secretarul cu problemele organizatorice al PCR, se afla într-o vizită de lucru la Craiova. Fiind anunţat de iureşul motrenilor, a sistat vizita şi a venit cu elicopterul la mina Leurda, la doi paşi de Motru.

Doctorul în istorie Gheorghe Gorun a aprofundat răscoala gorjeană. „Rezistenţa la comunism - Motru '981" este o colecţie de mărturii ale participanţilor. Minerii povestesc acolo cum l-au primit pe Bobu la Leurda: l-au îmbrâncit şi i-au luat căciula din cap, ca să-l umilească. Unul mai puţinel la minte a scuipat în căciulă, apoi i-a îndesat-o la loc, pe cap, lui Bobu. Cei care n-au fost în preajma politrucului ­s-au descărcat aruncând cu cartofi putreziţi în el. Deja începea să miroasă pestilenţial. Din buza minelor, protestele s-au mutat spre seară în centrul Motrului. S-au strâns mii de oameni în faţa sediului administrativ al oraşului. Sediul era, de fapt, o scară de bloc cu Miliţia la parter, Consiliul Popular la etajul unu, Comitetul de Partid (etajele II şi III) şi Securitatea (etajul IV).

„Tot oraşul a fost în stradă, nimeni n-a mai intrat în şut. Au venit şi copiii şi gospodinele", spune Gheorghe Gorun. Ce voiau răsculaţii? Să tranşeze direct cu Ceauşescu problema pâinii: „Să vină Ceauşescu!". Dar Ceauşescu n-a venit. Şi pentru că n-a venit, minerii au scris cu cretă pe lopeţile cu care intrau în mină: „Jos Ceauşescu". Şi le-au ţinut ca pe nişte pancarte.

Nu gloanţele i-au speriat...

Spre deosebire de revoltele minereşti din Valea Jiului (1977) şi de greva muncitorilor de la Braşov (1987), la Motru situaţia a fost atât de tensionată încât a intervenit Armata. A fost prima mişcare de protest din România comunistă care a impus intervenţia Armatei. Militarii au blocat intrările în oraş de teamă ca nu cumva cei din Valea Jiului să fi auzit de frământările de la Motru şi să se alăture.

La ora 18.00 au început violenţele. Din marea de oameni a fost aruncată o piatră într-un geam al Miliţiei. Miliţienii, speriaţi, au fugit pe scări la etajul al treilea al blocului şi au format acolo o celulă de criză, împreună cu ofiţerii de Securitate şi activiştii de partid. O a doua celulă se afla la sediul Combinatului Minier. Acolo se adăpostise Emil Bobu împreună cu prim-secretarul Gorjului, Nicolae Gavrilescu. Minerii au pătruns cu forţa în blocul administraţiei locale. Orbi de furie, au tăiat cablurile de telefonie şi au dat foc documentelor găsite în birourile Miliţiei şi Primăriei. Au aruncat pe ferestre tablouri, steaguri, documente, alimente, ţigări, butelii de aragaz.

Octombrie maro

Nivelul violenţei creştea cu repeziciune. De la Turnu Severin a venit în grabă mare o brigadă de luptători antitero. „Au acţionat şi militarii de la o unitate de cercetare diversiune din Mehedinţi, care au lansat zvonuri printre mineri că au început să fie răpiţi copiii", spune Gheorghe Gorun. În agitaţia acelei nopţi s-a auzit un anunţ de la o portavoce care soma lumea să plece din stradă, altfel se va deschide focul. Martorii îşi aduc aminte că s-au tras mai multe trasoare în plan vertical. Speriaţi de zgomotul trasoarelor, minerii care devastau birourile administrative au coborât în stradă.

Şi totuşi, nu ameninţarea gloanţelor a golit piaţa de manifestanţi. După miezul nopţii şi-au făcut apariţia câteva maşini de pompieri. Oamenii au continuat să strige „Pâine, pâine!" şi „Jos Ceauşescu!". După ce îşi învinseseră frica în faţa trasoarelor, maşinile de pompieri păreau o joacă. Numai că din tunurile acestora nu a ţâşnit apă, ci fecale amestecate cu urină din canalul rezidual al oraşului.

Minute bune a durat tirul acesta teribil. Când s-a terminat era trecut de trei noaptea. Era frig - noapte de octombrie - şi nu se mai vedea nici picior de om pe stradă. Pângăriţi şi îngheţaţi, epuizaţi şi flămânzi, minerii au fugit spre casele lor. A venit dimineaţa de 20 octombrie 1981, o zi de marţi. Tot centrul oraşului Motru mirosea puternic a vespasiană. „Din fericire nu a curs sânge. Din nefericire, regimul a mai înregistrat o victorie", conchide Gheorghe Gorun.

Ispăşirea

Securitatea a scos câţiva ţapi ispăşitori pentru fronda unui oraş întreg. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Ceauşescu a fost tot timpul în contact cu Bobu, care-i raporta că sunt nişte beţivi prin oraş care fac rele. „Beţivii" trebuiau pedepsiţi. Din miile de participanţi, Tudor Postelnicu (şeful Securităţii) şi Emil Macri (şeful Contrainformaţiilor economice), veniţi la Motru pentru anchetă, i-au ales pe cei mai tineri şi care abia se stabiliseră în oraş. Au pus toată vina pe umerii a nouă tineri fără legături sociale, pentru a nu da naştere la noi revolte. Celor nouă li ­s-au făcut dosare de infractori de drept comun şi au primit pedepse cu închisoare între şase şi opt ani, pentru distrugere şi huliganism.

"O revoltă a pâinii s-a transformat într-o mişcare anti-Ceauşescu şi anti-comunism. Din acest motiv cred că Motru '81 este mai important decât Valea Jiului '77 şi Braşov '87.''
Gheorghe Gorun istoric

„Am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat!"

Anul 1981 n-a fost prea bun pentru Constantin Soare, care avea pe atunci 23 de ani. Era a treia vară în care lucra ca ospătar pe litoralul Mării Negre şi Mariana nu părea să fie decât o fată naivă de miner venită să vadă marea pentru prima dată în viaţa ei. E greu de înţeles tumultul care s-a petrecut atunci în mintea şi în inima tânărului Soare, dar cert este că el a plecat odată cu Mariana, s-a stabilit la Motru şi a îmbrăcat salopeta de miner.

Constantin Soare a fost pângărit şi mutilat de Securitate Foto: Cristian Delcea


„Lucram la Mina Horăşti de trei săptămâni când s-a aflat că trei maiştri de la Roşiuţa au refuzat să mai intre în şut şi au fost arestaţi. Eram nemulţumiţi pentru că nu se mai găsea nimic de mâncare, nici măcar zacuscă. Fiind cel mai nou, ceilalţi au zis să plec eu până în oraş să văd ce se întâmplă şi dacă nu mă întorc vin şi ei după mine", începe Constantin Soare.

În oraş, tot mai mulţi mineri se adunau în faţa blocului administrativ. Securiştii au încercat să liniştească mulţimea spunând că arestaţii sunt înăuntru, că n-au fost duşi la Târgu-Jiu, aşa cum se zvonea. Au invitat în sediu o delegaţie de mineri, să vadă cu ochii lor. Aflat în delegaţie, Constantin Soare susţine că i s-a pus pistolul la ceafă şi i s-a pus în vedere că trebuie să-i mintă pe cei rămaşi afară.

„Când am ieşit afară, eu am spus adevărul: «Fraţilor, ăştia ne mint! Arestaţii nu sunt aici!». Atunci a început nebunia, au năvălit minerii şi cu braţele au rupt grilajele de fier de la geamuri şi am intrat înăuntru peste ei. Au fugit toţi securiştii şi activiştii. Când am intrat la ei şi am deschis frigiderele - erau toate bunătăţile de pe lume. Am luat nişte cârnaţi şi i-am aruncat pe geam: «Luaţi fraţii mei şi mâncaţi, că ia uite ăştia cum trăiesc şi noi murim de foame!»".

El, Soare, nu regretă nimic

Luate prin surprindere, autorităţile locale au chemat întăriri de la Turnu-Severin şi de la Craiova pentru a-i reprima pe ortaci. Numai că numărul minerilor ieşiţi în stradă creştea. „Au adus atâtea trupe de ziceai că e Beirutul la Motru. Când au aflat ceilalţi mineri ce forţe au venit n-au mai intrat în mină la schimbul de seară şi au venit toţi, de la toate minele. «Omorâţi-ne, faceţi ce vreţi, dar nu ne mai lăsaţi în foamete! Vrem pâine!», aşa strigam", îşi aminteşte Soare.

Luptele dintre cele două tabere s-au întins până târziu în noapte, când forţele de represiune, care încercaseră fără succes să spargă răscoala cu focuri de avertisment, au pus în aplicare ideea diabolică. Constantin Soare a fost în primele rânduri când s-a dat cu ce s-a dat: „Trecuse de miezul nopţii şi dacă au văzut că nu ne pot împrăştia cu gloanţe, atunci au tras cu vidanjele din canalizarea oraşului şi au aruncat în noi cu căcat. Noi ­le-am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat! Ăsta a fost regimul comunist din România! Eram uzi, plini de rahat şi am plecat acasă pentru că mai rămăsesem prea puţini şi eram dezgustaţi. Dimineaţa, toţi copacii din zonă puţeau a rahat de nu puteai trece pe lângă ei".

A doua zi, Soare a dispărut din Motru şi s-a refugiat la o mină din Munţii Almăjului, sub un nume fals. A încercat fără succes să fugă peste graniţă, iar apoi a fost prins, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare, din care a ispăşit 6 şi jumătate. „Pe noi, ăştia 9, ­ne-au scos ţapi ispăşitori, că eram mai tineri". Soare a trecut prin trei închisori şi a îndurat torturi cumplite din partea Securităţii. Cel mai cumplit este că i-au fost zdrobite testiculele şi n-a mai putut avea copii. Şi cu toate acestea el nu regretă nimic: „Eu să regret? Eu, Soare? Eu, Soare, am strigat la Procuratura militară: «Trăiască Regele Mihai, moarte lui Ceauşescu!". Am strigat aşa ca să-i înnebunesc pe securişti".

Epilog: Soare trăieşte astăzi în Slatina, este Cetăţean de onoare al oraşului Motru şi are statut de deţinut politic. Pe Mariana, fata de la mare, n-a mai văzut-o niciodată. N-a căutat-o, dar tot a dat peste declaraţia ei când şi-a luat dosarul de la CNSAS. Spunea Mariana acolo că Soare era duşman al orânduirii socialiste şi că de-aia s-a mutat el la Motru, ca să pregătească revolta. Despre apusurile de soare, cu Soare, din vara lui 1981 n-a scris nimic, şireata.

"Mă încălzeşte pe mine că mi-a dat Ion Iliescu diplomă şi că m-au făcut cetăţean de onoare când eu, Soare, nu am mai putut să fac copii pentru că mi-au zdrobit testiculele?''
Constantin Soare
condamnat în urma revoltei de la Motru

Cei nouă condamnaţi în urma revoltei de la Motru

- Soare Constantin, Slatina (Olt), 23 de ani - 8 ani de închisoare
- Sârbu Gheorghe, Corneşti (Iaşi), 36 de ani - 8 ani de închisoare
- Gaidaş Alexandru, Mehadia (Caraş Severin), 19 ani - 8 ani de închisoare
- Târnovschi Nicolae, Fundulea (Călăraşi), 27 de ani - 7 ani de închisoare
- Chirilă Ştefan, Motru (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Nişulescu Viorel, Roşiuţa (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Tătaru Dumitru, Codlea (Braşov), 19 ani - 6 ani de închisoare
- Măciucă Valerică, Hunedoara, 21 de ani - 7 ani de închisoare;
- Ursan Vasile, Suharău (Botoşani), 19 ani - 7 ani de închisoare
Tătaru, Măciucă, Ursan şi Soare veniseră să lucreze în mină de mai puţin de o lună. Toţi au fost eliberaţi înainte de termen, în perioada '85-'88.

ROMÂNIA

Motru azi: revoltaţii - huliţi, Ceauşescu - geniu

Revolta de la Motru n-a rămas fără urmări. În primul rând a fost abrogat decretul de raţionalizare a pâinii. „Ca să liniştească spiritele, autorităţile au luat măsuri populiste. S-au umplut magazinele cu alimente şi condiţiile de viaţă s-au schimbat mult în bine. S-au constituit structuri administrative noi şi au fost întărite secţiile de Miliţie şi Securitate. La primul meci de acasă al echipei de fotbal Minerul Motru securiştii în civil s-au infiltrat printre spectatori pentru a vedea care este starea de spirit", spune Gheorghe Gorun. Oamenii s-au întors la lucru din dimineaţa următoare, iar ziarele vremii n-au publicat, desigur, niciun rând despre revolta de la Motru. Ba mai mult, în „Gazeta Gorjului" au continuat să apară în acea săptămână titluri precum „Din realizările minerilor de la Motru...".

Nici după căderea comunismului nu s-a vorbit prea mult despre revolta din 1981. Astăzi nici măcar în Motru nu există prea multă admiraţie pentru curajul celor care au înfruntat forţele de represiune. În locul unde acum 30 de ani se declanşase iadul i-am găsit pe câţiva mineri pensionari odihnindu-se la soare. N-am apucat să pomenim despre răscoala din 81, că nea Vasile Sava, om cu 18 ani vechime în mină, ne-a şi sărit în cap: „Pe vremea lu' Ceauşescu am trăit mai bine ca-n rai. A fost al doilea geniu după Eminescu. Am fost şi eu aici la revoltă, dar mai mult să mă uit, alţi nebuni s-au bătut şi au devastat. Erau beţi, vai de capul lor".

Degeaba am încercat noi să tragem discuţia către momentul octombrie 81, că Vasile Sava a ţinut-o una şi bună cu Ceauşescu, susţinut cu entuziasm de ceilalţi mineri: „Am fost în audienţă la el pentru că Marin Cârţu, care era normator şi tatăl lui Sorin Cârţu, mi-a tăiat alocaţia că aş fi lipsit de la muncă. Ceauşescu m-a primit la el în birou, am dat şapca jos, cum se face, şi m-a întrebat tovarăşul: câţi copii am, câte butelii, după care i-am spus în ce problemă şi m-a asigurat că se rezolvă. Era şi Leana în birou, parcă o văd şi-acum cum stătea pe un scaun. A scos un teanc de bani. Zice: «Nicule, eu n-am decât 5.000 de lei la mine. Mai scoate şi tu să-i dăm omului că are greutăţi». Mi-au dat şi m-au trimis la tren cu o maşină. Erau nişte oameni deosebiţi. Ăştia de acum îşi bat joc de noi. Ne dau p... în braţe, aia ne dau!".


Sursa:

http://www.adevarul.ro/actualitate/30_de_ani_de_la_revolta_inabusita_cu_fecale_0_575343035.html

Legat la ochi, Vadim Tudor a reuşit să spună anii de naştere şi pe cei ai morţii a nu mai puţin de 67 de personalităţi

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a demonstrat miercuri seară, la emisiunea "Un show păcătos", că ştie să spună, doar din memorie, anii de naştere şi de moarte ai multor personalităţi, pe care Dan Capatos i le dicta. Iată lista personalităţilor ale căror date biografice au fost identificate corect: Eminescu, Bach, Leonardo da Vinci, Ludovic al XIV-lea, Veronica Micle, Händel, Michelangelo, Franz Joseph, I. L. Caragiale, Vivaldi, Rafael, Martin Luther, Dimitrie Cantemir, Mozart, Theodor Aman, Jean Calvin, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Beethoven, Nicolae Grigorescu, Napoleon, Alexandru Vlahuţă, Haydn, Constantin Brâncuşi, Washington, Mihail Sadoveanu, Schubert, Kennedy, Liviu Rebreanu, Verdi, Frederic cel Mare, Lucian Blaga, Wagner, Otto von Bismarck, George Bacovia, Ceaikovski, Tudor Vladimirescu, George Călinescu, Chopin, Nicolae Bălcescu, Tudor Arghezi, Schumann, Gheorghe Magheru, Mircea Eliade, Brahms, Avram Iancu, Nicolae Labiş, Johann Strauss, Nicolae Iorga, Gheorghe Asachi, Offenbach, Octavian Goga, Al. Macedonski, Rossini, Take Ionescu, Tudor Muşatescu, George Enescu, Iuliu Maniu, Nichita Stănescu, Ciprian Porumbescu, Mareşalul Antonescu, Marin Preda, Nicolae Titulescu, Vasile Pârvan, Al.I.Cuza, Shakespeare, Mihail Sturdza, Dante Alighieri.
Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a primit aplauze de la toţi cei aflaţi în platoul emisiunii "Un show păcătos" pentru cunoştinţele sale, iar asistenta Bianca Drăguşanu nu s-a putut abţine să nu exclame de cîteva ori la rînd: "Sînteţi genial! Sînteţi genial!".


Sursa:
www.ziarul-tricolorul.ro



P.S.:iata linkul unde poate fi urmarita emisiunea:

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

ION DIACONESCU A MURIT

Ion Diaconescu a murit !
Dumnezeu sa il ierte !
Desi nu am fost intotdeauna de acord cu actiunile si opiniile seniorului taranist Ion Diaconescu, filiala OTRM Timis deplange trecerea in eternitate a acestui om care a executat 17 ani de temnita grea total nemeritata si cere guvernului Romaniei declararea doliului national. Fie ca sufletul acestuia sa-si gaseasca odihna de-a dreapta Tatalui...

Biroul de presa al Organizatiei de Tineret Romania Mare Timis

A murit Ion Diaconescu. Viaţa ultimului senior ţărănist

Ion Diaconescu a murit! Liderul ţărănist Ion Diaconescu a fost, alături de Corneliu Coposu, unul dintre actorii politici care au influenţat decisiv procesul de democratizare a României în vremurile tulburi care au urmat prăbuşirii regimului comunist, în temniţele căruia a stat nu mai puţin de 17 ani.

Născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti din judeţul Argeş, Ion Diaconescu s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani.

De formaţie inginer, el a intrat în politică din vremea studenţiei, influenţat şi de tradiţia familiei sale, fiind nepotul lui Ion Mihalache. Astfel, devine membru al Partidului Ţărănesc încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului şi apoi în Biroul Central (1944-1947). După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), lucrează ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947.

Participant la manifestaţiile anticomuniste, chiar înainte de abdicarea forţată a Regelui Mihai, este reţinut la 1 decembrie 1947, fiind prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ. A stat în închisorile comuniste nu mai puţin de 17 ani, între 1947 şi 1964. Odată eliberat din detenţie, Ion Diaconescu a lucrat ca inginer la Ascensorul Bucureşti până în 1980.

Cum l-au săltat comuniştii pe Ion Diaconescu în 1947: "Au dat năvală în camera mea 5 indivizi cu pistoale care strigau: «Mâinile sus!»"

Contribuţia la schimbarea regimului Iliescu

Pe toată durata regimului comunist a continuat să ţină legătura cu Corneliu Coposu, cel alături de care avea să demareze relansarea partidului ţărănist chiar în decembrie 1989, în zilele Revoluţiei, când semnează un apel pentru intrarea în legalitate a formaţiunii, alături de alţi foşti membri.

A fost mâna dreaptă a lui Corneliu Coposu, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului în perioada 1990 - 1995. Cei doi au fost ţinta atacurilor în prima parte a regimului iliescian, în timpul mineriadei din 1990, sediile partidelor istorice (PNŢCD şi PNL) fiind devastate. A fost membru al CPUN, în perioada februarie-mai 1990, apoi deputat de Bucureşti între 1990 şi 2000.

Împreună cu seniorul Coposu, Diaconescu a pus umărul la crearea Convenţiei Democrate din România şi l-a susţinut pe Emil Constantinescu drept candidat al CDR la alegerile prezidenţiale din 1992 şi 1996. Construită ca o mişcare civică ce reunea intelectualii anticomunişti şi milita pentru retrocedarea proprietăţilor, CDR a reuşit să asigure prima alternanţă democratică la putere, câştigând alegerile din 1996. Corneliu Coposu nu a mai apucat să se bucure de victoria proiectului său politic, stingându-se din viaţă în toamna lui 1995. Cel care avea să asigure coeziunea CDR şi să ducă alianţa spre victorie a fost Ion Diaconescu.

El preia preşedinţia PNŢCD (12 noiembrie 1995-27 noiembrie 2000) şi şefia CDR (1996-2000) după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte al ţării.

Pledoarie pentru retrocedare şi lustraţie

După venirea CDR la putere, este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996-15 decembrie 2000), o perioadă în care Convenţia încearcă să îşi pună în aplicare promisiunile electorale, deşi este măcinată de mari dispute între partidele aflate la guvernare.

Sub mandatul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sunt adoptate însă, cu mari eforturi, Legea caselor naţionalizate, Legea retrocedării pădurilor, celebra Lege Ticu care avea ca scop deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Tot atunci sunt adoptate şi primele acte normative care vizau punerea în acord a legislaţiei române cu cerinţele NATO. A militat pentru revenirea la monarhie, reforma morală prin Biserică, lustraţie şi privatizare.

PNŢCD avea însă să plătească electoral pentru certurile din coaliţia de guvernare. În plus, PNŢCD a avut proasta inspiraţie de a mări pragul electoral. Această decizie, cuplată cu retragerea lui Emil Constantinescu din cursa pentru un nou mandat prezidenţial, a făcut ca partidul să rămână în afara Parlamentului la alegerile din 2000. Partidul nu a mai reuşit să revină în Legislativ.

La 27 noiembrie 2000, Ion Diaconescu demisionează din funcţia de preşedinte al partidului, ulterior fiind ales preşedinte de onoare.

Deşi nu a reuşit să menţină partidul pe linia de plutire, Ion Diaconescu a rămas un reper moral în viaţa publică din România în aceşti ani. Şi-a publicat memoriile în volumele Temniţa -destinul generaţiei noastre (1998), După temniţă (2003) şi După Revoluţie (2003).

Sursa: www.adevarul.ro

Acesta trebuie să fie adevăratul Proces al Comunismului !

1947 iunie 20, Bucureşti. Memoriul preşedintelui Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, către ministrul Afacerilor Interne, în care protestează împotriva abuzurilor guvernului faţă de partidele din opoziţie.

Domnule Ministru,

În dispreţul legilor ţării şi al obligaţiunilor internaţionale, guvernul continuă acţiunea sa abuzivă de-intimidare şi teroare, îndreptată împotriva aderenţilor opoziţiei naţionale.
Protestele Partidului Naţional-Ţărănesc adresate guvernului şi intervenţiile parlamentarilor naţional-ţărănişti, pentru încetarea stării de flagrantă ilegalitate în care se menţine Ministerul Afacerilor Interne -, prin ordonarea nejustificată de arestări, întemeiate exclusiv pe criteriul adversităţii politice, - nu au fost luate în considerare. Arestările continuă. Starea deplorabilă în care sînt menţinuţi prizonierii politici din Opoziţie, în temniţele statului, fără mandate judecătoreşti şi fără vreo vinovăţie personală înseamnă o nesocotire evidentă a drepturilor fundamentale ale omului şi a legilor româneşti. Sute de cetăţeni paşnici au fost ridicaţi fără arătarea vreunui motiv plauzibil şi aruncaţi în închisori, pe considerentul simplu că fac parte din rîndurile aderenţilor noştri. Mii de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească familiile, casele şi ocupaţiile pentru a se feri de urgia dezlănţuită de către organele Siguranţei Statului împotrivaOopoziţiei.
Speranţa care domneşte în ţară. Nenumăraţi cetăţeni sînt puşi în afară de lege şi scoşi din cîmpul muncii productive, prin metode de persecuţie şi teroare, proprii organizaţiilor fasciste, iar familiile lor sînt lipsite în mod samavolnic de sursa de existenţă.
În acelaşi timp, cei întemniţaţi au parte de vitregia unui tratament neuzitat în ţările civilizate. Se urmăreşte în mod sistematic înfometarea. Raţiile alimentare, atribuite acestor prizonieri politici, însumează în medie 400 de calorii de persoană pe timp de o zi şi, comparate cu plafonul standardului fiziologic, stabilit prin convenţii internaţionale (de 2.110 calorii de persoană, pe timp de 24 ore) impun, fără rezervă, concluzia că se urmăreşte suprimarea acestora prin inaniţie. Pe de altă parte, deţinuţii politici sînt îngrămădiţi în celule nespaţioase şi detestabile din punct de vedere igienic, îngrijirea medicală este inexistentă. Epidemiile şi stările patologice provocate de inaniţie au făcut numeroase victime în rîndurile celor arestaţi. S-au înregistrat în închisori numeroase cazuri de tifos exantematic şi febră recurentă, fără ca acestea să provoace măsuri sanitare de izolare şi terapie din partea autorităţilor.
La Închisoarea Piteşti a decedat în aceste condiţii fruntaşul naţional-ţărănist Ion Struguraş din Mediaş. Numeroşi alţi aderenţi ai noştri sînt grav bolnavi.
Cu toate intervenţiile noastre, deţinuţii bolnavi de tuberculoză pulmonară în fază avansată sînt ţinuţi la un loc cu ceilalţi arestaţi, fără îngrijire medicală. Situaţia aceasta durează de 3 luni, de cînd organele Siguranţei au început să aresteze fruntaşii organizaţiilor noastre. Numărul total al celor arestaţi se apropie de 1.000. Aceste împrejurări, care au format obiectul unor repetate intervenţii din partea noastră, sînt în întregime confirmate prin memoriul concludent pe care 1-a prezentat chiar unul din membrii guvernului, anume domnul vicepreşedinte al Consiliului colegilor domniei-sale din guvern.
Pentru a înăspri şi mai mult situaţia celor întemniţaţi, Ministerul de Interne, prin organele sale în subordine, a luat toate măsurile destinate să împiedice alimentarea din afară a deţinuţilor politici, de către familiile lor şi de către comitetele de asistenţă ale partidului. Direcţia Închisorilor descoperă, în fiecare zi, şicane noi în această privinţă. Astfel, în ultima vreme s-a interzis predarea alimentelor destinate prizonierilor politici la biroul închisorilor şi s-a impus expedierea lor prin poştă. Printr-o măsură recentă a Ministerului de Interne, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-au dat dispoziţii închisorilor să primească alimente numai de două ori pe lună, la zile fixe, exclusiv de la rudele de gradul I ale celor arestaţi - care urmează să se deplaseze din toate colţurile ţării pentru a preda coletele cu alimente deţinuţilor. Totodată, s-a interzis depunerea coletelor cu alimente la oficiile poştale de la sediul închisorilor. Aceste dispoziţii urmăresc fără îndoială înfometarea celor arestaţi.
Semnalăm, în acelaşi timp, împrejurarea excepţional de gravă că deţinuţii politici sînt maltrataţi şi bătuţi în închisoare de către organele Siguranţei.
Astfel, la închisoarea Piteşti, domnul colonel Poşa, din Organizaţia judeţeană a P.N.Ţ. Botoşani, a fost pălmuit şi lovit cu pumnii, de faţă cu martori, de către şeful Siguranţei din Piteşti, chiar în biroul directorului închisorii. La închisoarea din subsolul Ministerului de Interne, deţinutul Ion Bărbuş, din Organizaţia centrală a Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc, a fost grav bătut de către agenţii Siguranţei. În acelaşi timp, se refuză asistenţa medicală deţinuţilor grav bolnavi din închisoare.
Semnalăm cazul domnilor dr. Virgil Solomon din Bucureşti, fost ministru al Lucrărilor Publice, din Închisoarea Craiova, C. Totoi, secretarul Organizaţiei centrale a muncitorilor naţional-ţărănişti, din închisoarea Ministerului de Interne - toţi avînd grave afecţiuni de natură tuberculotică. Vă rugăm insistent, domnule ministru, să binevoiţi a reexamina situaţia creată prin măsurile ilegale ale organelor de Siguranţă şi să dispuneţi de urgenţă încetarea acestei stări de abuz flagrant şi eliberarea neîntîrziată a aderenţilor noştri, întemniţaţi fără motiv şi fără mandat judecătoresc, de la 1 martie 1945 încoace, în închisorile din Piteşti, Craiova, Gherla şi Miercurea Ciucului, precum şi în Capitală, în Închisoarea Văcăreşti şi în Ministerul de Interne şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Primiţi vă rog, domnule ministru, asigurarea consideraţiei mele.

Bucureşti, 20 iunie 1947
ss. Iuliu Maniu, Preşedintele
Partidului Naţional-Ţărănesc
Domniei-Sale,
Domnului Ministru al Afacerilor Interne, Bucureşti
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 7611947, f. 168-169)