Ştiaţi că începând din 2000 ziua de 4 februarie este Ziua Mondială a Cancerului? În fiecare an, această zi este dedicată distribuirii de informaţii despre bolile canceroase importanţa prevenirii lor şi metodele de prevenţie. Accentul pus pe metodele de prevenire este cu atât mai mare, dacă luăm în considerare datele furnizate de Uniunea Internaţională împotriva Cancerului, conform cărora 40 % din bolile canceroase ar putea fi prevenite. Cea mai bună metodă de a evita apariţia bolilor o constituie adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat.
Studiile au arătat că 30 % din pacienţii bolnavi de cancer suferă de o deficienţă gravă de vitamina C şi că pacienţii din acest grup au o durată a vieţii mai scurtă după apariţia bolii.
Conform rezultatelor celui de al doilea studiu din cadrul programului National Health and Nutrition Examination Survey din SUA, persoanele care sufereau de o deficienţă mai gravă sau mai puţin gravă de vitamina C prezentau un risc de deces datorat bolilor cu 57% mai mare şi un risc de deces din cauza cancerului mai mare cu 62% decât persoanele care prezentau un nivel normal al vitaminei C.
În timpul operaţiilor de salvare şi curăţare a zonelor afectate în urma catastrofei de la Fukushima s-a observat că în cazul muncitorilor cărora le-au fost administrate doze mari de vitamina C împotriva radiaţiilor radioactive înainte şi în timpul desfăşurării activităţii nu au crescut riscul de apariţie a cancerului sau nivelul altor indicatori asociaţi cu afecţiunile produse de radiaţii. Riscul de apariţie a cancerului a crescut în mod semnificativ în cazul muncitorilor care nu au primit un tratament preventiv, însă a scăzut din nou spectaculos după două luni de tratament cu vitamina C.
Toate acestea înseamnă că noi înşine putem facem mai mult pentru prevenirea bolii, iar primul pas pe care trebuie să îl facem în direcţia aceasta este de a ne verifica dulăpiorul de medicamente de acasă şi de a-l umple cu doze uriaşe de vitamina C.
Surse bibliografice:
http://www.uicc.org/
Vitamina C previne afecţiunile produse de radiaţii – în Nutritional Medicine in Japan, 2012
4 februarie 2013
25 ianuarie 2013
MICA UNIRE
24 ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
În fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoţie şi mîndrie de măreţul act al Unirii Principatelor Române, prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintodeauna, fiindcă Unirea era visul tuturor românilor, vis scump, venind din vechimea secolelor, din vremea lui Burebista şi Decebal. Era, după spusele lui Bălcescu, „visarea iubită“ a marilor noştri voievozi, Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare ş.a.
În urma războiului Crimeii, problema românească a devenit de interes internaţional, ea fiind luată în discuţie la Congresul de Pace de la Paris (1856) o parte a marilor puteri (Franţa, Prusia, Piemontul) au susţinut ideea Unirii Prinicipatelor Române, în vreme ce Anglia, Austria şi Turcia se împotriveau acestei idei, pentru a nu se ajunge la un conflict european, s-a hotărît consultarea Poporului Român în problema Unirii Principatelor.
Congresul de Pace de la Paris hotărîse:
- Înlăturarea protectoratului rusesc asupra Ţării Româneşti, care rămînea în continuare sub suzeranitatea Turciei, şi instituirea garanţiei colective a marilor puteri;
- Libertatea navigaţiei pe Dunăre;
- Constiuirea Comisiei Dunării, cu sediul la Galaţi.
În anul 1857, au fost constituite parlamentele consultative, numite divanuri ad-hoc.
Convenţia de la Paris din anul 1858 a hotărît realizarea unor noi alegeri pentru domnie, atît în Moldova, cît şi în Ţara Românească.
Idealul unirii tuturor românilor l-au nutrit cu ardoare marii cărturari ai acestui popor, de la Miron Costin pînă la Samuil Micu, Gheorghe Şincai sau Petru Maior. Idealul de unire şi unitate naţională i-a însufleţit pe Tudor Vladimirescu şi pe toţi revoluţionarii paşoptişti: Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Simion Bărnuţiu ş.a. Firul conducător al istoriei Poporului Român se află înscris în această idee a unităţii, care a înarmat braţul tăbăcarilor, al ţăranilor şi intelectualilor în Revoluţia de la 1848 - românii avînd să meargă spre Dealul Mitropoliei peste cîţiva ani, la data de 24 ianuarie 1859, pentru a spijini şi impune pe cel ce avea să împlinească visul secular de unire, Alexandru Ioan Cuza. Dubla alegere al lui Cuza, ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie, şi în Ţara Românească, la 24 ianuarie, conducea la realizarea unirii. Ziua de 24 ianuarie 1859 era „ziua cea mai mare a veacului“, cum a fost numită. Unirea e actul energic al întregii naţiuni române. Uniunea naţiunea a făcut-o, spunea cu fierbinte entuziasm marele patriot Mihail Kogălniceanu. O biruinţă memorabilă, după care vor urma ani de mari reforme. Domnia lui Cuza a însemnat punerea bazelor statului naţional modern român.
Ţara întreagă urca trepte de progres şi prosperitate, făcea paşi hotărîtori spre dobîndirea independenţei, pe care o vor cuceri roşiorii şi dorobanţii, în iureşul gloanţelor de la Plevna, Rahova şi Smîrdan, în anul 1877.
Sursa:
Ziarul Tricolorul
În fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoţie şi mîndrie de măreţul act al Unirii Principatelor Române, prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintodeauna, fiindcă Unirea era visul tuturor românilor, vis scump, venind din vechimea secolelor, din vremea lui Burebista şi Decebal. Era, după spusele lui Bălcescu, „visarea iubită“ a marilor noştri voievozi, Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare ş.a.
În urma războiului Crimeii, problema românească a devenit de interes internaţional, ea fiind luată în discuţie la Congresul de Pace de la Paris (1856) o parte a marilor puteri (Franţa, Prusia, Piemontul) au susţinut ideea Unirii Prinicipatelor Române, în vreme ce Anglia, Austria şi Turcia se împotriveau acestei idei, pentru a nu se ajunge la un conflict european, s-a hotărît consultarea Poporului Român în problema Unirii Principatelor.
Congresul de Pace de la Paris hotărîse:
- Înlăturarea protectoratului rusesc asupra Ţării Româneşti, care rămînea în continuare sub suzeranitatea Turciei, şi instituirea garanţiei colective a marilor puteri;
- Libertatea navigaţiei pe Dunăre;
- Constiuirea Comisiei Dunării, cu sediul la Galaţi.
În anul 1857, au fost constituite parlamentele consultative, numite divanuri ad-hoc.
Convenţia de la Paris din anul 1858 a hotărît realizarea unor noi alegeri pentru domnie, atît în Moldova, cît şi în Ţara Românească.
Idealul unirii tuturor românilor l-au nutrit cu ardoare marii cărturari ai acestui popor, de la Miron Costin pînă la Samuil Micu, Gheorghe Şincai sau Petru Maior. Idealul de unire şi unitate naţională i-a însufleţit pe Tudor Vladimirescu şi pe toţi revoluţionarii paşoptişti: Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Simion Bărnuţiu ş.a. Firul conducător al istoriei Poporului Român se află înscris în această idee a unităţii, care a înarmat braţul tăbăcarilor, al ţăranilor şi intelectualilor în Revoluţia de la 1848 - românii avînd să meargă spre Dealul Mitropoliei peste cîţiva ani, la data de 24 ianuarie 1859, pentru a spijini şi impune pe cel ce avea să împlinească visul secular de unire, Alexandru Ioan Cuza. Dubla alegere al lui Cuza, ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie, şi în Ţara Românească, la 24 ianuarie, conducea la realizarea unirii. Ziua de 24 ianuarie 1859 era „ziua cea mai mare a veacului“, cum a fost numită. Unirea e actul energic al întregii naţiuni române. Uniunea naţiunea a făcut-o, spunea cu fierbinte entuziasm marele patriot Mihail Kogălniceanu. O biruinţă memorabilă, după care vor urma ani de mari reforme. Domnia lui Cuza a însemnat punerea bazelor statului naţional modern român.
Ţara întreagă urca trepte de progres şi prosperitate, făcea paşi hotărîtori spre dobîndirea independenţei, pe care o vor cuceri roşiorii şi dorobanţii, în iureşul gloanţelor de la Plevna, Rahova şi Smîrdan, în anul 1877.
Sursa:
Ziarul Tricolorul
