ION DIACONESCU A MURIT

Ion Diaconescu a murit !
Dumnezeu sa il ierte !
Desi nu am fost intotdeauna de acord cu actiunile si opiniile seniorului taranist Ion Diaconescu, filiala OTRM Timis deplange trecerea in eternitate a acestui om care a executat 17 ani de temnita grea total nemeritata si cere guvernului Romaniei declararea doliului national. Fie ca sufletul acestuia sa-si gaseasca odihna de-a dreapta Tatalui...

Biroul de presa al Organizatiei de Tineret Romania Mare Timis

A murit Ion Diaconescu. Viaţa ultimului senior ţărănist

Ion Diaconescu a murit! Liderul ţărănist Ion Diaconescu a fost, alături de Corneliu Coposu, unul dintre actorii politici care au influenţat decisiv procesul de democratizare a României în vremurile tulburi care au urmat prăbuşirii regimului comunist, în temniţele căruia a stat nu mai puţin de 17 ani.

Născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti din judeţul Argeş, Ion Diaconescu s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani.

De formaţie inginer, el a intrat în politică din vremea studenţiei, influenţat şi de tradiţia familiei sale, fiind nepotul lui Ion Mihalache. Astfel, devine membru al Partidului Ţărănesc încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului şi apoi în Biroul Central (1944-1947). După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), lucrează ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947.

Participant la manifestaţiile anticomuniste, chiar înainte de abdicarea forţată a Regelui Mihai, este reţinut la 1 decembrie 1947, fiind prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ. A stat în închisorile comuniste nu mai puţin de 17 ani, între 1947 şi 1964. Odată eliberat din detenţie, Ion Diaconescu a lucrat ca inginer la Ascensorul Bucureşti până în 1980.

Cum l-au săltat comuniştii pe Ion Diaconescu în 1947: "Au dat năvală în camera mea 5 indivizi cu pistoale care strigau: «Mâinile sus!»"

Contribuţia la schimbarea regimului Iliescu

Pe toată durata regimului comunist a continuat să ţină legătura cu Corneliu Coposu, cel alături de care avea să demareze relansarea partidului ţărănist chiar în decembrie 1989, în zilele Revoluţiei, când semnează un apel pentru intrarea în legalitate a formaţiunii, alături de alţi foşti membri.

A fost mâna dreaptă a lui Corneliu Coposu, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului în perioada 1990 - 1995. Cei doi au fost ţinta atacurilor în prima parte a regimului iliescian, în timpul mineriadei din 1990, sediile partidelor istorice (PNŢCD şi PNL) fiind devastate. A fost membru al CPUN, în perioada februarie-mai 1990, apoi deputat de Bucureşti între 1990 şi 2000.

Împreună cu seniorul Coposu, Diaconescu a pus umărul la crearea Convenţiei Democrate din România şi l-a susţinut pe Emil Constantinescu drept candidat al CDR la alegerile prezidenţiale din 1992 şi 1996. Construită ca o mişcare civică ce reunea intelectualii anticomunişti şi milita pentru retrocedarea proprietăţilor, CDR a reuşit să asigure prima alternanţă democratică la putere, câştigând alegerile din 1996. Corneliu Coposu nu a mai apucat să se bucure de victoria proiectului său politic, stingându-se din viaţă în toamna lui 1995. Cel care avea să asigure coeziunea CDR şi să ducă alianţa spre victorie a fost Ion Diaconescu.

El preia preşedinţia PNŢCD (12 noiembrie 1995-27 noiembrie 2000) şi şefia CDR (1996-2000) după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte al ţării.

Pledoarie pentru retrocedare şi lustraţie

După venirea CDR la putere, este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996-15 decembrie 2000), o perioadă în care Convenţia încearcă să îşi pună în aplicare promisiunile electorale, deşi este măcinată de mari dispute între partidele aflate la guvernare.

Sub mandatul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sunt adoptate însă, cu mari eforturi, Legea caselor naţionalizate, Legea retrocedării pădurilor, celebra Lege Ticu care avea ca scop deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Tot atunci sunt adoptate şi primele acte normative care vizau punerea în acord a legislaţiei române cu cerinţele NATO. A militat pentru revenirea la monarhie, reforma morală prin Biserică, lustraţie şi privatizare.

PNŢCD avea însă să plătească electoral pentru certurile din coaliţia de guvernare. În plus, PNŢCD a avut proasta inspiraţie de a mări pragul electoral. Această decizie, cuplată cu retragerea lui Emil Constantinescu din cursa pentru un nou mandat prezidenţial, a făcut ca partidul să rămână în afara Parlamentului la alegerile din 2000. Partidul nu a mai reuşit să revină în Legislativ.

La 27 noiembrie 2000, Ion Diaconescu demisionează din funcţia de preşedinte al partidului, ulterior fiind ales preşedinte de onoare.

Deşi nu a reuşit să menţină partidul pe linia de plutire, Ion Diaconescu a rămas un reper moral în viaţa publică din România în aceşti ani. Şi-a publicat memoriile în volumele Temniţa -destinul generaţiei noastre (1998), După temniţă (2003) şi După Revoluţie (2003).

Sursa: www.adevarul.ro

Acesta trebuie să fie adevăratul Proces al Comunismului !

1947 iunie 20, Bucureşti. Memoriul preşedintelui Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, către ministrul Afacerilor Interne, în care protestează împotriva abuzurilor guvernului faţă de partidele din opoziţie.

Domnule Ministru,

În dispreţul legilor ţării şi al obligaţiunilor internaţionale, guvernul continuă acţiunea sa abuzivă de-intimidare şi teroare, îndreptată împotriva aderenţilor opoziţiei naţionale.
Protestele Partidului Naţional-Ţărănesc adresate guvernului şi intervenţiile parlamentarilor naţional-ţărănişti, pentru încetarea stării de flagrantă ilegalitate în care se menţine Ministerul Afacerilor Interne -, prin ordonarea nejustificată de arestări, întemeiate exclusiv pe criteriul adversităţii politice, - nu au fost luate în considerare. Arestările continuă. Starea deplorabilă în care sînt menţinuţi prizonierii politici din Opoziţie, în temniţele statului, fără mandate judecătoreşti şi fără vreo vinovăţie personală înseamnă o nesocotire evidentă a drepturilor fundamentale ale omului şi a legilor româneşti. Sute de cetăţeni paşnici au fost ridicaţi fără arătarea vreunui motiv plauzibil şi aruncaţi în închisori, pe considerentul simplu că fac parte din rîndurile aderenţilor noştri. Mii de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească familiile, casele şi ocupaţiile pentru a se feri de urgia dezlănţuită de către organele Siguranţei Statului împotrivaOopoziţiei.
Speranţa care domneşte în ţară. Nenumăraţi cetăţeni sînt puşi în afară de lege şi scoşi din cîmpul muncii productive, prin metode de persecuţie şi teroare, proprii organizaţiilor fasciste, iar familiile lor sînt lipsite în mod samavolnic de sursa de existenţă.
În acelaşi timp, cei întemniţaţi au parte de vitregia unui tratament neuzitat în ţările civilizate. Se urmăreşte în mod sistematic înfometarea. Raţiile alimentare, atribuite acestor prizonieri politici, însumează în medie 400 de calorii de persoană pe timp de o zi şi, comparate cu plafonul standardului fiziologic, stabilit prin convenţii internaţionale (de 2.110 calorii de persoană, pe timp de 24 ore) impun, fără rezervă, concluzia că se urmăreşte suprimarea acestora prin inaniţie. Pe de altă parte, deţinuţii politici sînt îngrămădiţi în celule nespaţioase şi detestabile din punct de vedere igienic, îngrijirea medicală este inexistentă. Epidemiile şi stările patologice provocate de inaniţie au făcut numeroase victime în rîndurile celor arestaţi. S-au înregistrat în închisori numeroase cazuri de tifos exantematic şi febră recurentă, fără ca acestea să provoace măsuri sanitare de izolare şi terapie din partea autorităţilor.
La Închisoarea Piteşti a decedat în aceste condiţii fruntaşul naţional-ţărănist Ion Struguraş din Mediaş. Numeroşi alţi aderenţi ai noştri sînt grav bolnavi.
Cu toate intervenţiile noastre, deţinuţii bolnavi de tuberculoză pulmonară în fază avansată sînt ţinuţi la un loc cu ceilalţi arestaţi, fără îngrijire medicală. Situaţia aceasta durează de 3 luni, de cînd organele Siguranţei au început să aresteze fruntaşii organizaţiilor noastre. Numărul total al celor arestaţi se apropie de 1.000. Aceste împrejurări, care au format obiectul unor repetate intervenţii din partea noastră, sînt în întregime confirmate prin memoriul concludent pe care 1-a prezentat chiar unul din membrii guvernului, anume domnul vicepreşedinte al Consiliului colegilor domniei-sale din guvern.
Pentru a înăspri şi mai mult situaţia celor întemniţaţi, Ministerul de Interne, prin organele sale în subordine, a luat toate măsurile destinate să împiedice alimentarea din afară a deţinuţilor politici, de către familiile lor şi de către comitetele de asistenţă ale partidului. Direcţia Închisorilor descoperă, în fiecare zi, şicane noi în această privinţă. Astfel, în ultima vreme s-a interzis predarea alimentelor destinate prizonierilor politici la biroul închisorilor şi s-a impus expedierea lor prin poştă. Printr-o măsură recentă a Ministerului de Interne, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-au dat dispoziţii închisorilor să primească alimente numai de două ori pe lună, la zile fixe, exclusiv de la rudele de gradul I ale celor arestaţi - care urmează să se deplaseze din toate colţurile ţării pentru a preda coletele cu alimente deţinuţilor. Totodată, s-a interzis depunerea coletelor cu alimente la oficiile poştale de la sediul închisorilor. Aceste dispoziţii urmăresc fără îndoială înfometarea celor arestaţi.
Semnalăm, în acelaşi timp, împrejurarea excepţional de gravă că deţinuţii politici sînt maltrataţi şi bătuţi în închisoare de către organele Siguranţei.
Astfel, la închisoarea Piteşti, domnul colonel Poşa, din Organizaţia judeţeană a P.N.Ţ. Botoşani, a fost pălmuit şi lovit cu pumnii, de faţă cu martori, de către şeful Siguranţei din Piteşti, chiar în biroul directorului închisorii. La închisoarea din subsolul Ministerului de Interne, deţinutul Ion Bărbuş, din Organizaţia centrală a Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc, a fost grav bătut de către agenţii Siguranţei. În acelaşi timp, se refuză asistenţa medicală deţinuţilor grav bolnavi din închisoare.
Semnalăm cazul domnilor dr. Virgil Solomon din Bucureşti, fost ministru al Lucrărilor Publice, din Închisoarea Craiova, C. Totoi, secretarul Organizaţiei centrale a muncitorilor naţional-ţărănişti, din închisoarea Ministerului de Interne - toţi avînd grave afecţiuni de natură tuberculotică. Vă rugăm insistent, domnule ministru, să binevoiţi a reexamina situaţia creată prin măsurile ilegale ale organelor de Siguranţă şi să dispuneţi de urgenţă încetarea acestei stări de abuz flagrant şi eliberarea neîntîrziată a aderenţilor noştri, întemniţaţi fără motiv şi fără mandat judecătoresc, de la 1 martie 1945 încoace, în închisorile din Piteşti, Craiova, Gherla şi Miercurea Ciucului, precum şi în Capitală, în Închisoarea Văcăreşti şi în Ministerul de Interne şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Primiţi vă rog, domnule ministru, asigurarea consideraţiei mele.

Bucureşti, 20 iunie 1947
ss. Iuliu Maniu, Preşedintele
Partidului Naţional-Ţărănesc
Domniei-Sale,
Domnului Ministru al Afacerilor Interne, Bucureşti
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 7611947, f. 168-169)