Cea mai proastă infrastructură din Uniunea Europeană

Între multele capitole la care România se situează pe ultimile locuri în Europa se numără infrastructura. Nu numai că autostrăzile noastre sînt ca şi inexistente, dar circulaţia pe drumurile publice devine tot mai mult un coşmar, cu multe victime. Şi aici nu este vorba numai de comportamentul inconştient al unor conducători auto, cît, mai ales, de starea proastă a drumurilor, inclusiv a celor 300 de km de autostrăzi. Totul începe în dezvoltarea unei ţări de la crearea unei infrastructuri corespunzătoare. Fără drumuri bune nu poţi face nimic, nici industrie, nici comerţ, ca să nu mai vorbim de turism. Lăsăm la o parte faptul că România face autostrăzile cele mai scumpe din Europa, cu preţuri pornind de la 8 milioane de euro pe km, în zona de cîmpie, şi ajunge pînă la 80 de milioane de euro. O comparaţie cu o ţară cum este Danemarca este mai mult decît sugestivă. O autostradă de 26 de km din această ţară nordică, cu zeci de lucrări adiacente (poduri, pasaje), se construieşte cu aproximativ 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă cam 4 milioane de euro pe km. Ce să mai spunem despre japonezi, care au reconstruit o autostradă în numai 6 zile? În Canada, costul total al celor 3,2 km de autostradă, din Rocky Mountains, cu tot cu demolarea unui pod vechi şi înlocuirea acestuia cu un viaduct rutier, a ajuns la 64 de milioane de dolari. Orice comparaţie cu Bechtel-ul este de prisos. Ca să nu mai vorbim de cele 117 milioane de euro pe km, la Pasajul Basarab. Nu acelaşi lucru se întîmplă cînd românii construiesc în străinătate. O companie de-a noastră va primi 66,7 milioane dolari pentru un tronson de 20,6 km, în regiunea Kurdistan, din Irak. În ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, sîntem, de asemenea, la pămînt. Pînă în luna martie, au fost atraşi doar 4% din totalul de 4,5 miliarde euro, adică cca 100 milioane de euro. Pe ultima sută de metri, actuala guvernare promite ca pînă în 2013 România să aibă 800 km de autostrăzi. Greu de crezut, la maniera la care merg lucrurile pe malurile Dîmboviţei. Înainte de a face o comparaţie cu Polonia, de exemplu, să amintim că un pod de cale ferată, cum este cel de la Grădiştea (Bucureşti-Giurgiu), care s-a prăbuşit în 2005 şi putea fi reparat în două luni, a rămas, şi astăzi, impracticabil. Polonia a absorbit pînă acum din fondurile europene pentru infrastructură cca. 10,6%, din totalul alocat pentru 2007-2013, adică aproximativ 2 miliarde de euro, din care căile ferate atrag un sfert din suma menţionată. În altă ordine de idei, să amintim că în Germania, de exemplu, costurile şi evoluţia proiectelor de infrastructură sînt raportate o dată la două luni de către factorii responsabili ai ţării.

Se spune că dacii şi romanii au făcut mai multe „autostrăzi“ decît toate guvernările de după decembrie 1989 la un loc. Descoperiri recente arată că dacii aveau o reţea de drumuri pavate, de 6-12 m lărgime, pe o distanţă de 764 de km, adică exact ceea ce ne propunem noi să facem pînă în anul 2013. Interesant este şi faptul că un tronson dacic, din zona Caraşului, şi care datează de peste 2.000 de ani, oferă condiţii de transport mai bune decît drumul naţional din această zonă. Drumul roman care lega oraşul Drobeta, în paralel cu Oltul – la 20-25 de metri de acesta, ajungea pînă în zona Bran. Un precursor al Autostrăzii Transilvania unea zona de azi a Aradului, prin Baia Mare şi Satu Mare, cu Sarmisegetuza. Un drum de o calitate excepţională pentru acele vremuri lega Tîrgoviştea de astăzi cu zona Giurgiu şi Oltenia, avînd o ramificaţie directă spre Adamclisi, pentru ca apoi să ajungă la Pontul Euxin. Aşadar, Autostrada Soarelui, făcută de daci şi romani, reuşea să ajungă la Marea Neagră, construcţie care în zilele noastre rămîne încă aspiraţie. Multe din drumurile naţionale ce străbat azi România, au fost construite pe traseele dacice şi romane, însumînd o reţea totală de aproximativ 12.000 de km. S-au păstrat sau sînt menţionate multe alte minuni – drumuri de apărare care duceau la fortificaţiile montane, o reţea de tuneluri subterane, la fel de enigmatică precum cea din Afganistan - care demonstrează că, pentru noi, nici măcar întoarcerea în timp nu este, deocamdată, posibilă...

DUMITRU AVRAM

Sursa: Ziarul Tricolorul

Salutări de la Abrud

Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei "Treiasche duhul lui Iancu". L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita.Dache mai ajung.
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, "Iancule mare". Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei "nu la fatza che se vede, la oase". Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. "Apa, paie şi bataie".
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.

Pusilok,
Csibi Barna