Partidul Romania Mare

Europa nu are nevoie de Scutul Antirachetă, ci de Scutul Antizăpadă !

2012-02-15T15:37:00.001+02:00

Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
de ani de zile, populaţia Planetei este ameninţată cu încălzirea globală“ dar, paradoxal, fenomenul care se petrece este invers, şi anume îngheţarea globală“. În momentul în care vă vorbesc, nu mai puţin de 625 de cetăţeni europeni au murit din pricina ravagiilor acestei ierni sălbatice. Dintre aceştia, peste 10%, adică 79, provin din ţara mea, România. Aceşti oameni au murit de frig, de lipsă de asistenţă medicală, de izolare şi blocare sub munţi de zăpadă. Mor, pe capete, şi oameni, şi animale, într-un coşmar parcă fără sfîrşit. Nu ştiu care este situaţia în celelalte ţări, dar în România avem de-a face cu un regim anarhic, care nu-şi coordonează acţiunile, e totul descoperit în faţa situaţiilor de forţă majoră şi habar n-are să gestioneze astfel de probleme, fiindcă s-a preocupat pînă acum de îmbogăţire, de certuri politice, de răfuieli cu adversarii. România cunoaşte în aceste zile o catastrofă naturală şi umanitară de proporţii încă foarte greu de estimat. La exact 200 de ani de la înfrîngerea lui Napoleon în Rusia, Generalul Iarnă“ loveşte, din nou, Europa civilizată. Şi Uniunea Europeană, şi NATO se dovedesc a fi neputincioase faţă de un asemenea adversar, care vine din cer. Europa are nevoie nu de Scutul Antirachetă, ci de Scutul Antizăpadă. Aşadar, mai puţine arme şi mai multe unelte. Ajutaţi România!

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Textul a fost trimis, în limba engleză, tuturor celor peste 700 de membri ai Parlamentului European)
Strasbourg, 14 februarie 2012

ZECE NEGRI MITITEI

2012-01-30T21:46:00.002+02:00

Motto: „Ţiganu-i ţigan şi-n ziua de Paşti...”

N-am absolut nimic împotriva ţiganilor. Ba chiar îi preţuiesc pe unii în mod deosebit, pentru talentul şi curăţenia lor morală. Am copilărit alături de ţigani, în zona Rahova – Sebastian din Capitală, şi, nu de puţine ori, am împărţit aceeaşi bucată de pîine cu unii dintr ei. După 1990, am ajutat foarte mulţi ţigani, în cadrul programului umanitar „Cina Creştină”, creat şi finanţat de mine: le-am crescut, efectiv, copiii, le-am dat pachete cu alimente şi medicamente, dar şi haine de-ale mele şi de-ale fetiţelor mele. De la înalta tribună a Parlamentului European, le-am luat apărarea ţiganilor, care nu sînt de vină pentru întîrzierea lor civică şi socială, pentru izolarea şi degradarea unora dintre ei. Principalele soluţii pentru integrarea socială a acestor copii ai lui Dumnezeu sînt: Şcoala şi Biserica.
Ce ne facem, însă, cu ţiganii îmbătrîniţi în rele? Care nu vor să audă de Biserică, iar prin Şcoală au trecut ca gîsca prin apă, lăudîndu-se cu nişte diplome şi patalamale, la adăpostul cărora nu-şi mai încap în pene? Fiindcă asta e o trăsătură specifică rasei lor: trufia. Dublată de nerecunoştinţă. „Ţiganul, cînd s-a văzut împărat, întîi pe ta-su l-a spînzurat” – spune o zicală românească. Nu e vorba de sas, ungur, armean, sîrb, lipovean sau de alţi trăitori pe meleagurile noastre. E vorba de ţigani. Ajunge să înhaţe unul o funcţie, cît de mică, şi nu se mai înţelege nimeni cu el, devine fiară. Exemple sînt cu nemiluita, le vedeţi şi singuri. Din „galeria” ţiganilor care le face românilor viaţa grea, în aceste vremuri blestemate, am ales 10 medalioane. Aceşti indivizi îi chinuie însă şi pe ai lor, fiindcă se ruşinează cu etnia din care provin şi o fac de rîs. Cei 10 au un numitor comun: nu sînt români, sînt ţigani, moştenind, din drojdia veacurilor de robie, ciordeală şi jeg tot ceea ce e mai rău.
E prea tîrziu să-i mai educăm acum, la bătrîneţe. Tot ceea ce putem face este să-i prindem în insectar şi să-i arătăm copiilor, la şcoală, pentru a şti să se ferească, în viaţă, de asemenea exemplare.

1) DAN VOICULESCU. A fost colonel de Securitate. E unul dintre cei care au furat banii Statului Român încă din 1990, fiindcă ştia conturile bancare şi parolele. În Rusia, ar fi ajuns după gratii. În China, ar fi fost împuşcat. Visul vieţii acestui „profesor” incult este să devină şeful Statului. Dar, cum n-are nici o şansă în luptă dreaptă, fiindcă nu-l votează nici familia lui, inventează tot felul de şmecherii. De pildă, el caută o marionetă, pe care s-o impună la Preşedinţie, să o manevreze şi să-i ia, apoi, locul – eventual, din poziţia de şef al Senatului. În urmă cu 7-8 ani, îmi dădea tîrcoale mie, mă vizita în biroul de la Senat, îmi făcea capul calendar, cu strategiile lui. L-am studiat ca pe o curiozitate: avea ceva din gîndacul lui Kafka. Acum, aranjorul ăsta de 2 lei găuriţi a găsit pe altcineva, cu care crede că îşi poate pune planul în aplicare: cartoforul Crin Antonescu. Căruia îi vîră, periodic, în fund furtunul unor sondaje de opinie din ce în ce mai mincinoase, menite să-i convingă pe români că numai el, găgăuzul Crin, va fi salvatorul Neamului. Nu singur, fireşte, ci împins de la spate, cu deştiul (avans) de „creierul” Dan Voiculescu, dar şi de găzarul Dinu Patriciu, de banditul Iaşilor, Relu Fenechiu, şi de alţi pretinşi liberali. Au, ăştia, legătură cu PNL-ul Brătienilor cum are Lama de ras Gilette cu Dalai Lama. Jenant. În ziua sfîntă a Unirii Principatelor, cînd l-au făcut pe microcefalul cu figură de borş de miel Relu Fenechiu că prezidează o Conferinţă de Presă, la Filiala PNL Iaşi, şi le dă cuvîntul celor 3 copii ai străzii, plecaţi cu sorcova prin tramvaie (Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Constantin), i-am văzut pe marii unionişti Al.I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu răsucindu-se în mormînt. El, interlopul Relu, îi prezenta şi îi dirija pe cei care pretind că sînt pregătiţi să ia Puterea în ţara asta! Vai, vai, vai, ce ruşine! În spatele tuturor, ca un păianjen nevăzut, rînjea ţiganul absolut: Dan Voiculescu. Care, chiar în acea zi, a scos din maţele-i sulfuroase un „sondaj” de opinie. Care, de fapt, nici n-a fost făcut. Totul era o invenţie, bolnavă, a bătrînei caiafe securiste, ca să gîdile glanda vedetismului Crinuţei şi să-i fraierească pe gură-cască. Nu m-aş fi referit la această făcătură ordinară dacă băsarul Voiculescu n-ar fi făcut referire şi la PRM. Care, în creierul lui de marmeladă veche, are tot 4%. Orice s-ar întîmpla, PRM nu e lăsat de el, bătrînul parazit, să depăşească 4%. Poate şi din răzbunare că eu l-am trimis la plimbare, acum cîţiva ani, cînd m-a invitat la Clubul Diplomatic, de la Băneasa, făcîndu-mi propunerea ca PRM să fuzioneze, prin absorbţie, cu PC, luînd titulatura acestuia din urmă. „Domnule Voiculescu, dumneata ai văzut, vreodată, vreun peşte mare care să fie înghiţit de un peşte mic?” – cam aşa l-am pus la punct. Borfaşul a făcut ca toţi dracii, venise cu nişte hîrtii de calc, colorate, din care trebuia să reiasă cîte mii de consilieri au ei, în toată ţara ş.a.m.d. Nici o şansă. Am plecat rîzînd. Atunci am priceput, definitiv, că acest Dan Voiculescu e nebun de legat! El chiar crede că reprezintă ceva. El chiat trăieşte în iluzia bolnavă că un post (două, trei) de Televiziune poate conduce şi administra o ţară. El chiar are convingerea că scrisorelele lui tălîmbe, adresate ba lui Băsescu, ba altor primitivi, ca şi el, ţin loc de operă politică şi doctrinară. În realitate, fostul PUR, actual PC, e un partid-televizor,clocit de ambiţia paranoică a unui autostopist de profesie, care stă pe marginea drumului la „ia-mă. nene”: întîi l-a băgat în Parlament PSD-ul, pe urmă s-a întors împotriva PSD-ului, apoi a revenit la sînul generos (şi lăptos) al lui Adrian Năstase, după care iar a mers ca pişatul boului şi uite tot aşa. Ce exploatează el? Faptul că România e ţara unde, dacă nu apari la televizor, nu exişti. Am scris undeva că românii sînt un popor televizist. Dar, nimeni în lume nu mănîncă sticla micului ecran. Telecomanda e telecomandă şi pîinea e pîine. Şi, vorba motto-ului de azi: „Ţiganu-i ţigan şi-n ziua de Paşti”.
2) MIHAI GÂDEA. Îngrozitor de infatuat, băiatul ăsta. El nu mai discută decît de la CNN în sus, Angela Gheorghiu şi alte firme şi nume cu care el şi numai el poate dialoga. El fiind cine? Ziarist nu e, n-a văzut, nimeni, vreun articol de-al lui. Ca moderator, e foarte slab şi debitează nişte banalităţi de vînzătoare de ridichi. Un mediocru ca el nu poate să impresioneze decît tot un mediocru – Dan Voiculescu. Amîndoi spilcuiţi şi cu pantofi cu scîrţ (ca să aibă o scuză cînd scapă vreun pîrţ). Acest băiat cu nume imposibil, Gâdea, pretinde că e creştin. Cred că e penticostal. În orice caz, ceva de genul lui Gh. Falcă şi Gh. Seculici, care folosesc biserica baptistă ca paravan pentru ticăloşiile lor. Dar creştinii nu mint, oameni buni. Nu mărturisesc strîmb. S-ar putea ca Mihai Gâdea să nu aibă încotro, fiind pus de stăpînul lui, Dan Voiculescu, să debiteze minciuni. Nu e o scuză. Va veni o vreme cînd, dacă mai are un fond bun în el, se va ruşina de pîinea murdară pe care o mănîncă, iar fiica lui îl va judeca aspru. În seara cînd Gâdea vărsa, în casele românilor, hîrdăul plin de lături al „sondajului” voiculesc, i-am trimis un SMS: „Nu vă e, mă, ruşine să minţiţi în halul ăsta? O să vă bată Dumnezeu. Huo! VADIM TUDOR”. Acelaşi mesaj i l-am trimis şi lui Radu Tudor, o altă unealtă în mîna bătrînului escroc Dan Voiculescu, care, şi el, popularizează muncii din creierul acestui nenorocit. Cei doi – Mihai Gâdea şi Radu Tudor – poate nu realizează cît de abject e comportamentul lor, ce josnică e batjocorirea muncii atîtor oameni cinstiţi, care cred în ideea de ţară, de dreptate, de muncă. Încă o dată: Nu vă e, mă, ruşine? Nu, nu vă e ruşine, vouă vă e foame, călcaţi pe cadavre pentru cîteva mii de euro (bani negri, de furat) pe care vi-i vîră în gura de tonomat bulibaşa Felix Motanul. Sincer să fiu, mie îmi e milă de acest Mihai Gâdea: presimt că îşi va rupe gîtul foarte curînd. Şi n-o să-l ajute nici idolul său, Strigoiul de la Versoix, nici Radu Duda, cărora le-a tras clopotele cu o slugărnicie de oligofren.

3) DINU PATRICIU. N-ar fi multe de spus. Cine nu-l cunoaşte? Ăsta-i născut hoţ, nu se mai poate îndrepta nici cînd trece, vorba aia, în lumea celor drepţi. Dar cine l-a făcut aşa de bogat? Cine l-a ţinut în braţe şi i-a dat liber la furat? Păi, tovarăşii săi de drum: Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, cîţiva agenţi CIA, cîţiva agenţi KGB etc. Din palma albă a mîinii lui negre ciugulesc „grăunţe” Andrei Pleşu şi alţi pretinşi „dizidenţi”. Ce „societate civilă” mai e asta, care trăieşte din bani de furat, fiind slujnică în casa unui mafiot? Ca orice infractor înnăscut, Dinu Păturiciu joacă la două capete, el fiind gata să bată palma cu oricine, chiar şi cu dracul, dacă i se garantează că afacerile îi merg înainte. În 22 de ani de jaf şi anarhie, şi tenia asta lacomă s-a transformat – din bişniţar în mafiot. La fel ca Băsescu. Ambii sînt multimiliardari în euro. Fostul ziar „Scînteia”, cumpărat de aşa-zisul arhitect (apropo, o fi proiectat, şi el, vreun coteţ de găini în viaţa lui?), e una dintre cele mai sinistre publicaţii din toată Istoria presei române, care a ajuns pe mîna (ghiara) unei găini zăpăcite: analfabetul, cu jafu-n sînge şi cu sîngele-n cruci, Grigore Carti-Anus.

4) SEBASTIAN LĂZĂROIU. Alt ţigan sadea. Infantil. Tovarăş de pahar al tătarului nebun de la Cotroceni. Falsificator de sondaje. Singurul ministru al Muncii, din lume, devenit... şomer! De ce? A vorbit gura fără el şi a şucărit-o pe Piranda Titulară, Elena Udrea. Nivelul intelectual al acestui individ strîmb (aţi văzut ce crăcănele are, de nu stă nici o pereche de pantaloni pe el?) este teribil de scăzut. De la „Albă ca Zăpada” pînă la „Monstrul Marin”, care vrea ca jertfă ba o fecioară, ba o barză chioară, idiotul ăsta n-a pierdut nici un prilej să se facă de rahat. El e veriga vie (beată moartă, de altfel) dintre Traian Băsescu şi principalul sfetnic al acestuia, Virgil Asztaloş-Măgureanu, în sensul că deţine un telefon ultra-sofisticat şi ultra-secret (poate îi cade în closet!) pe care vorbesc cei doi derbedei. Poreclit de mine Sebastian Şomeroiu, acest parazit cu vorbirea gîngavă demonstrează cum se poate face carieră politică în România acestor ani de mare ruşine naţională: deşi e prost ca noaptea, ţigănuşul trece drept profund, are tăceri abisale, asta pînă cînd deschide gura aia de canal, tivită de o barbă ca şoriciul pîrlit excesiv.

5) NICOLAE DIDE. M-au întrebat destui oameni de ce nu m-am dus, şi eu, în Piaţa Universităţii. Chiar aşa, de ce? Pot da un răspuns scurt şi unul lung. Răspunsul scurt e: alde Dide. Răspunsul lung sună altfel: alde Dide şi monarhiştii îmbătrîniţi în rele. Răspunsul cel mai lung din lume, ca o denumire din Madagascar, este acesta: imboldul curat, al protestatarilor dintîi, mai ales al tinerilor, a fost confiscat şi tîrît în mocirlă de agenţi provocatori, care îl pot umple de scuipaţi chiar şi pe marele Caragiale, coborît, prin miracol, de pe frontispiciul Teatrului Naţional şi ajuns printre oameni. Care Caragiale a venit, special, de la Berlin, pentru a-l vizita pe tînărul martir Octavian Goga, în puşcăriile ungureşti. Acum 120 de ani, la „Coada Calului”, cum îi place Danei Grecu să spună (cal care a dispărut, cu coadă cu tot!), adică în Agora Bucureştilor, cine vorbea? Păi, vorbeau Delavrancea, Nicolae Fleva şi alţi tribuni. Acum, scena vieţii politice e populată de ţigani primitivi, ca puşcăriaşul Nicolae Dide. Sincer să fiu, am crezut că ăsdta a mierlit-o. Sau că, în orice caz, e paralizat (cel puţin aşa au scris unele ziare). Aş, ţi-ai găsit? Cine-a mai văzut drac mort? Fostul tovarăş de drum al lui Traian Băsescu (care îi spunea Chiorului, la o petrecere din vila sa, „Ai venit să ciordeşti ceva?”), făcut senator PD de Petre Roman, a înviat din morţi, a bîţîit din picior, i-a spus lui Dan Iosif că mai întîrzie puţin la suprafaţa pămîntului şi s-a strecurat prin mulţimea adunată în Piaţa Universităţii. Sintagmă din care şmenarul de profesie nu ştie decît cuvîntul Piaţă, ce treabă are puradelul Firandei (aşa o chema pe mă-sa) cu Universitatea? Acest Dide e musca din paharul cu lapte: un om zdravăn la cap nu aruncă musca şi bea laptele, ci varsă tot paharul! Oricine vine în contact cu un astfel de şarpe – e în pericol, se compromite. Nu l-a luat nimeni de guler, nu i-a sucit, nimeni, fularele colorate, de vînzător de „ciunga” şi de „change money”, să-l azvîrle în Căruţa cu Paiaţe din faţa Teatrului Naţional? Adică tinerii ăia curajoşi care au luat bastoane în cap şi pe spinare, de la nişte brute echipate ca nişte extratereştri, au sîngerat şi au lăcrimat pentru ca, pe umerii lor, să se aburce ploşniţa ţigănească Dide? Hai, că ne merităm soarta! Abia acum înţeleg cum a fost posibil să dispară nişte telefoane mobile; căutaţi-l pe prietenul lui Băsescu, Dide...

6) COZMIN GUŞĂ. Ţigan, şi ăsta, din Cîmpia Turzii. El e în stare să jure că nu e, dar sînt atîţia oameni care îi cunosc familia şi îl contrazic. Nu limbricul cu eczemă pe chelie nu s-a aventurat în Piaţa Universităţii. A făcut-o acum cîţiva ani, dar a fost fugărit de nişte vlăjgani, care abia aşteptau să-i facă chelia vîlvoi. Acum, Guşă se dă patron şi analist de Televiziune. Mai exact: Realitatea TV. Fireşte că nu sînt banii lui, fiindcă, în urmă cu cîţiva ani, milogul vindea, şi el, „ciunga” prin America. E posibil ca el să fie băgat la înaintare de stăpînul lui, cu care juca table în chiloţi, Şarpele cu Ochelari. Boschetarul ăsta de Guşă a lătrat, la Realitatea TV, că „PRM s-a autodizolvat” (?!). Asta o visează ei, lacheii asztaloşieni, dar n-au nici o şansă. Ca să se autodizolve PRM-ul ar trebui ca eu să mă transform într-o aspirină Bayer efervescentă, să plonjez într-o piscină şi să încep să fac bule, ceea ce nu e cazul. Bulele sînt doar în capul acestui Bulă traseist, care şi-a făcut un veritabil palat, cu piscină şi teren de tenis, iluminat noaptea, în „comuna cu girofar”, Cornu. Gurile rele spun că, pentru a face carieră, Guşă ar fi pus şi fundul la bătaie, devenit metresa bulangiilor, de care PSD-ul n-a dus niciodată lipsă. Datorită acestui rebut uman, eu nu mai apar, de 4 luni, la Realitatea TV. Adică sînt interzis, aflîndu-mă pe o „listă neagră”. De înjurat, pot să fiu înjurat, în voie, zi de zi, seară de seară, de orice aurolac – dar nu mi se dă nici un drept la replică. Aşa s-a întîmplat luni seară, cînd sifiliticul în erupţie C.T. Popescu, m-a porcăit cum îi dicta carbidul din creierul lui ciupit de alcool, dar eu am fost împiedicat să dau un răspuns. Bravo, Elan Schwartzenberg! Să nu te miri că postul ăsta al tău (cumpărat, desigur, cu banii altora), unde eu făceam ratinguri de peste 5 puncte, s-a prăbuşit şi la 0,5 puncte. Aşa îi sancţionează românii pe nemernici. Ratingul nu e ca votul, nu poate fi nici furat, nici falsificat. Revenind la Guşă, pot să spun doar atît: totul e ridicol la rahatul ăsta cu ochi, de la nume, pînă la înfăţişare. Care o fi nefericita care s-a măritat cu o asemenea caricatură, f... în gură? (Desigur, e un pamflet.)

7) GABRIEL OPREA. Ăsdta nu-i orice fel de ţigan – el e din ce în ce mai ţigan, negru şi burduhănos. Ajung să spun, şi eu, ca Octavian Goga, la sfîrşitul anului 1916, după dezastrul de la Turtucaia: „Ţară minoră, ţară de secături. O ţară unde un individ ca Alecu Constantinescu-Porcul e ministru, îşi merită soarta” (citat din memorie). N-avem decît să înlocuim numele porcului Alecu cu numele porcului Oprea. Fiindcă, neîndoielnic, fostul ospătar şi spălător de obiele e un porc. Vorba lui Marmeladov, din capodopera lui Dostoievski, „Crimă şi Pedeapsă”: „Aţi putea spune, oare, că eu nu sînt un porc?”. Nuuu, nu am putea. Carevasăzică, „fostul şef al Mafiei personale a lui Adrian Năstase” a dezertat şi a ajuns „şeful Mafiei personale a lui Traian Băsescu”. Toţi sînt o apă şi-un pămînt. Mă uit la acest Gabriel Oprea şi oftez: Doamne, cît de rău s-a degradat lumea românească! A ajuns un gunoi ca ăsta – şi prost, şi urît, şi plin de ţîfnă, ca un cimpoi – general cu 4 stele, ministru al Apărării Naţionale, prof. univ. dr., şef de doctorate, putred de bogat etc. Ruşine, români! Nu e nimeni de vină, decît voi! Uitaţi-vă, la final de săptămînă, la TVR, la emisiunea aceea idioată, dedicată Armatei: e plină de Kim Ir Sen din Drumul Sării, cu scalpul ca un manşon de blană, mişcîndu-se ritmic, cu fruntea cît o cutie de chibrituri, cu ochii mici, de viezure în călduri, cu azvîrliri şi smuciri de tărtăcuţă, care trădează grave afecţiuni psihice (de altfel, a şi fost internat, la „glumeţi”). Sărmană Armată Română! Ai ajuns obiect de troc politic, între bişniţari, care te joacă la barbut! Iar unii militari, în loc să le tragă un glonţ în cap, îşi trag lor, se sinucid (fireşte, vorbesc metaforic).

8) ELENA UDREA. „Cherche la femme!” – zice francezul. Asta-i cheia problemei. Ea e căţeaua cu coada pe jos, în jurul căreia au roit mulţi dintre labagiii şi poponarii ăştia, care nu mai văzuseră femei. Ea e numitorul comun al lui Traian Băsescu, Gabriel Oprea, Gh. Falcă, Said Baaklini ş.a. Fata a fost prostituată, cu condicuţă, pe strada-bordel Ştefan Furtună, din apropierea Gării de Nord, dar şi pe trotuarul de la Intercontinental Astăzi, e stăpîna României. N-am zis „stăpîna incontestabilă”, fiindcă o contestă toată lumea şi, dacă românii ar prinde-o pe undeva, ar sfîşia-o. Ţigancă sută la sută - de altfel, pe măsură ce îmbătrîneşte, se başoldeşte, i se învineţesc ochii, fruntea îi e din ce în ce mai teşită şi uitătura devine rea, de animal încolţit. I-a tot adus amantului ei, Băsescu, tot felul de ţigănci, vrăjitoarea Cati (de la Mărăcineni, cu bărbatul ei, Dracul Şchiop), Baba Neagra (de la Rm. Vîlcea) şi altele. Individa e o cioară primitivă şi rea de muscă, ilustrînd zicala: „Dealu-i deal şi valea-i vale/ Curva-i curvă pînă moare”. Este atît de multă ură-n popor împotriva acestei ciumăfăi, încît mă gîndesc la moartea nevestei dictatorului latino-american din romanul lui Gabriel Garcia Marques, „Toamna Patriarhului”: a fost sfîşiată de gloată, în piaţă! E clar că „ţiganca asta împuţită” nu moare în patul ei. Degeaba îşi dă pe faţa aia păroasă cu creme de aur (?!): tot în canal o să ajungă. Nu pot avea nici o milă faţă de curva asta bătrînă de cînd a tras sforile - împreuă cu alt ţigan, Adriean Videanu – ca PRM să fie evacuat, prin fraudă, cu forţa (peste 140 de poliţişti!) – din sediul pe care îl ocupa în mod legal. Aşa ceva nu se uită. Eu, care am scris versurile cîntecului „Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti” (muzica Marian Nistor), o să fac o uşoartă adaptare: „Ţigăncuşă, ce boccie eşti”...

9) DAN DIACONESCU. Nu vreau să reiau ceea ce am scris, deja, şi am spus şi la cîteva emisiuni de Televiziune. L-am inclus pe şantajistul din Caracal în acest „rom-insectar” pentru că, marţi seara, s-a petrecut ceva de domeniul teatrului absurd (gen „Capul de răţoi”): disperat că a dat rateu cu Congresul PP-DD (Patridul Panaramelor – Din Deşeuri), transformat într-un talk-show, populat de tot felul de ambuscaţi, ţiganul cu dinţii strîmbi şi Rolls-Royce a fabricat un sondaj de om nebun: cică el are 72% şi, gata, e ca şi ales preşedinte al României! Mare mai trebuie să fie panica acestui dobitoc sinistru, care a venit în curul gol la Bucureşti şi acum se visează pe tronul lui Mihai Viteazul! Îi zornăie Dorin Cocoş, la ureche, cătuşele – şi la fiecare sunet el scapă o rafală de vînturi, utile, poate, în energia eoliană. Îmi e milă de cei din jurul lui, care, din dorinţa de a se vedea la televizor, se prefac că îl cred şi că îl urmează: avocaţi fără procese, ţambalagii fără public ş.a. Atunci cînd cei din Serviciile Secrete, care au filmat întîlnirile secrete ale lui D.D.D., cu Iulian Fota, Dorin Cocoş, Sebastian Lăzăroiu şi alţi slugoi băsişti vor „scăpa”, pe Internet, filmuleţele respective şi lumea va vedea cum „viitorul preşedinte al României” a primit 1,5 milioane de euro de la Cocoşul încornorat şi ce troc murdar au făcut ei – va fi jale mare, se duce micul Spoitingir după Elodia... Carevasăzică, 72%, nu? Băi, frate, s-a dat drumul la nebuni! Iată doi ţigani care se aseamănă şi care merg cap la cap, ca tusea şi junghiul: Dan Diaconescu şi Dan Voiculescu; amîndoi, Dan; amîndoi, cu posturi de Televiziune; amîndoi, şantajişti, ulceraţi de ambiţii, cu handicapuri psiho-somatice (deci complexaţi); amîndoi, negri ca fundul de ceaun; amîndoi, puşcăriabili.

10) ION ILIESCU. Cu voia dvs., ultimul pe listă. El e Vinovatul nr.1, fiindcă a ucis 2 preşedinţi, într-un singur deceniu: pe Nicolae Ceauşescu şi pe Corneliu Vadim Tudor (la modul simbolic, în sensul că mi-a furat alegerile, în decembrie 2000). Altfel ar fi arătat România acum, dacă nu vedea la Putere, ilegal, pentru a treia oară, călăul lui Ceauşescu, trăgînd după el o întreagă păduchelniţă de bandiţi români, ţigani, unguri, evrei, arabi. Acum, la 82 de ani, operat de cancer la popou, Ion Iliescu îşi poate contempla "opera". Ai distrus România, teteo! Nu numai acum, ci pe cîteva generaţii. Eu nu te urăsc, fiindcă am fost şi am rămas creştin. Dar o să te bată Dumnezeu cum e mai rău. Fără tine, fără crima ta dublă (decembrie 1989, decembrie 2000) n-ar fi fost posibili nişte avortoni nenorociţi, ca Virgil Asztaloş-Măgureanu, Traian Băsescu, Elena Udrea, Dan Voiculescu, Laszlo Tökeş şi alţi minoritari obraznici, care le fac românilor viaţa un coşmar. Iată numai cîteva motive pentru care sînt naţionalist.

CORNELIU VADIM TUDOR
25 ianuarie 2012

RUGACIUNEA ORTODOCSILOR ROMANI PENTRU UN ALES AL LUI DUMNEZEU

2012-01-23T10:15:00.004+02:00

Deoarece un duh rău pluteşte peste Ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea Neamului Românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru Ţară şi Neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, Ţară şi Neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !
Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai Neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe Poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale Neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele Poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.
Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă Neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută Neamul şi Ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul Ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

COMICII VESTIŢI AI ECRANULUI, VICTORIŢA ŞI CRINUŢA, AU TESTAT REACŢIA MULŢIMII...

2012-01-21T21:39:00.001+02:00

Prezentat de presa românească în funcţie de arondarea politică a patronului, mitingul Opoziţiei, desfăşurat miercuri la Bucureşti, s-a dovedit o încercare, ratată, de a aduce în fruntea mişcărilor sociale din România cuplul de clovni Victoriţa şi Crinuţa. Deşi, iniţial, liderii Opoziţiei s-au umflat în pene că vor aduce în Bucureşti 20.000 de persoane, oricine a dorit să evalueze corect amploarea demonstraţiei organizate de USL a putut aprecia că, în momentul de vîrf al manifestării, la Arcul de Triumf, nu erau mai mult de 10.000 de persoane. Cu nişte discursuri lălăite de cîteva personaje de mîna a doua, cacealmaua Opoziţiei s-a stins prin tentativa, eşuată, a organizatorilor de a face joncţiunea cu manifestanţii din Piaţa Universităţii, aflaţi în a 8-a zi de revolte. Protestatarii angrenaţi politic în stradă au fost întîmpinaţi cu răceala în Piaţa Universităţii, ei fiind izolaţi de ceilalţi, într-un grup separat. Mai mult, ca şi în urmă cu două seri, penelistul Ludovic Orban a încercat să se strecoare în mulţime, dar a fost fluierat şi huiduit, un semn clar că oamenilor le e lehamite, în egală măsură, atît de clica lui Traian Băsescu, cît şi de cea a USL.
Apariţia beţivanului Orban în Piaţa Universităţii, joi seara, pentru a doua oară în ultimele zile, are o însemnătate aparte. Bineînţeles că nici un personaj politic cu simţ de conservare nu s-ar înfiinţa de două ori la rînd într-un loc unde a fost huiduit, dar Ludovic Orban se pare că nu a avut de ales. Conform unor informaţii din cadrul Organizaţiei PNL Bucureşti, al cărui preşedinte este, apariţia lui în Piaţă a fost un test. Concret, sursele noastre ne-au comunicat că Orban a fost trimis la înaintare, pentru a fi testată reacţia oamenilor, înainte de a veni, în Piaţa Universităţii, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care, conform planului, ar fi trebuit ca joi seara să se instaleze în fruntea protestelor. După ce au văzut atmosfera ostilă, afişată la apariţia lui Orban, perechea de măscărici din fruntea USL a renunţat să îşi mai pună în aplicare planul, acela ca în jurul orelor 20,30 să apară în Piaţa Universităţii. Sursele noastre spun că cei doi nu au renunţat nicidecum la planul de a se pune în fruntea masselor, care este un ordin primit de la Ambasada SUA, dar momentul a fost, deocamdată, ratat.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

O MANA DE FIER SA PREIA TARA

2012-01-19T23:24:00.000+02:00

Mesaj primit de Tribun la biroul său din Strasbourg
O MÎNĂ DE FIER SĂ PREIA ŢARA

România este total distrusă de PDL, PSD, PNL şi UDMR. Timp de 22 de ani, legile s-au transformat în instrumente ale Corupţiei. Ion Caramitru, acum, cînd ţara nu are bani, modifică Teatrul Naţional pentru 70 milioane de euro. Cu această sumă se pot construi cel puţin 10 teatre mari. În plus, sala se micşorează la doar 900 locuri, aşadar, este vorba de o lucrare fără rost! Motivul ar fi că s-a făcut o expertiză şi clădirea Teatrului National Bucureşti nu ar rezista nici la 6,3 grade pe scara Richter...
Nu cred aşa ceva! În timpul comunismului, inginerii plăteau cu plutonul de execuţie dacă nu realizau bine o clădire.
Primarul PNL de Oradea, Ilie Bolojan, cheltuie banii Statului aiurea pe sensuri giratorii inutile, tăieri de arbori perfect sănătoşi, montarea de garduri din fier forjat pe malul Crişului Repede, înlocuirea bordurilor bune din granit cu borduri din beton, reconfigurarea parcurilor, montarea de borduri despărţitoare pe mijlocul şoselelor, la un preţ de 1000 euro/metru liniar. DNA ce face ?
Vadim cred că ar fi bun. Am văzut în urmă cu cîţiva ani cum dl. Vadim, cînd avea pondere mare în Parlament, i-a dat afară din partid pe nişte PRM -işti corupţi. Nici un partid nu a făcut aşa ceva în ţara noastră. De aceea, fiţi de partea celor ce manifestă, pentru că ei nu au bani şi mor de foame. Am văzut asta în declaraţiile lor. Efectiv, nu pot trăi. USL-ul vrea să preia ura populaţiei pentru dezastrul ţării. Şi să se dea drept exponent în rezolvarea problemelor ţării. Eroare totală! Tăriceanu, în 2007, a închis, fără nici un motiv, Arpechim Piteşti. 13.000 oameni au rămas fără loc muncă doar pentru a-i face vînzări mai mari lui Patriciu. PSD -ul a dat toată industria în 2000-2004 concurenţilor internaţionali, care au închis-o total - în special ruşilor. Aşa că lozinca legată de intrarea în UE ar fi însemnat cedarea industriei este o minciună. Ce au ruşii cu UE?
Aţi luptat tot timpul pentru păstrarea economiei ţării şi aţi fost făcut extremist. Cei ce v-au făcut extremist pe dvs., d-le Vadim, adică USL, vor acum să se dea salvatorii ţării, după ce au prăduit-o.
Îmi venea să plîng, cînd am văzut la Universitate oameni ce declarau că nu au bani de mîncare, alţii nu aveau nici locuri de muncă, iar clientela UDMR, care beneficiază de cele mai importante retrocedări în Transilvania vinde o parte din ele şi cîştigă, din nimic, zeci de milioane euro.
Fiţi de partea manifestanţilor!
P. TRAIAN, Oradea

Preşedintele PRM a depus o coroană de flori cu panglică Tricoloră la mormîntul lui Mihai Eminescu

2012-01-15T23:55:00.001+02:00

Ca în fiecare an, de ziua Luceafărului poeziei româneşti, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, a depus, duminică, 15 ianuarie, o coroană de flori cu panglică Tricoloră la mormîntul lui Mihai Eminescu de la Cimitirul Bellu. La 162 de ani de la naşterea sa, poetul nostru nepereche rămîne mai actual ca oricînd, prin articolele pe teme politice pe care le-a semnat în presa vremii. La acest moment emoţionant a fost prezentă o importantă delegaţie a Partidului România Mare, formată din: prof. Adrian Popescu vicepreşedinte PRM, Dorel Vulpoiu preşedintele PRM Sector 1, Ruxandra Lungu preşedinta OFRM, Marcelina Pătraşcu, Ana Pătraşcu, Gavril Căpâlnaş consilier, Vasile Lăcătuş, Mihaela Ionescu, Cristina Ţone, Ilie Iosub, Mihai Mirea vicepreşedinte OTRM, Rodica Mureşan preşedinte OFRM Bucureşti, Marian Zamfir - vicepreşedinte OTRM Sector 6, Marian Iliuţă, Ion Şain, Mihai Ştefănescu, Ştefan Zoican, Nicolae Fulău, Nelu Cristene, Ştefan Chifelea preşedinte OTRM Sector 4. De menţionat că domnul Corneliu Vadim Tudor este singurul şef de partid politic care omagiază, de două ori pe an, memoria lui Mihai Eminescu.

Sursa:
Ziarul Tricolorul

6 ianuarie - BOTEZUL DOMNULUI IISUS CHRISTOS

2012-01-07T00:20:00.002+02:00

Creştinii ortodocşi şi catolici celebrează azi Boboteaza, iar mîine, Sfîntul Ion, marcînd astfel sfîrşitul Sărbătorilor de Iarnă. Botezul Domnului sau Boboteaza se sărbătoreşte în fiecare an, în ziua a VI-a a lunii ianuarie, reamintind momentul în care Mîntuitorul nostru Iisus Christos a fost făcut cunoscut lumii. Este şi motivul pentru care Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", care provine din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire", "revelare". Mii de credincioşi se duc la biserică pentru a lua agheazmă, iar preoţii sfinţesc apele.

În localităţile de lîngă o apă , se aruncă o cruce mare de lemn în apă, iar mai mulţi tineri încearcă să o prindă. Cel care va lua crucea va fi ferit de rele tot anul, potrivit tradiţiilor. La Patriarhie are loc o slujbă specială, oficiată de PF Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În tradiţia populară, copiii mergeau cu Chiralesa de Bobotează, iar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfîntul Ion. Chiralesa provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Există credinţa ca, strigînd Chiralesa, omul să capete putere, toate relele fug şi anul va fi curat pînă la Sfîntul Andrei.
Potrivit tradiţiei, de Bobotează nu se spală rufe. În această zi, apa sfinţită are puteri miraculoase şi nu se strică niciodată. În multe zone din ţară, se păstrează tradiţiile şi obiceiurile populare. În Mureş, flăcăii sar peste flăcări pentru a se curăţa şi feri de boli. După săritul peste foc, cei prezenţi se încălzesc cu vin fiert, prăjesc cîrnaţi şi slănină şi se distrează pînă la ivirea zorilor. Tot în această zi, se taie crenguţe din pomi şi se aşează într-un vas, la căldură, şi după cum va înverzi fiecare, va prevesti rodul fructelor respective.

Copyright Tricolorul

SFANTUL VASILE CEL MARE

2012-01-01T22:49:00.002+02:00

Sf. Vasile episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanti parinti ai bisericii ortodoxe, si totodata unul dintre cei mai mari teologi crestini.
El s-a nascut in Pont in jurul anului 329 si a murit in Cezarea in ziua de 1 Ianuarie 379.
El provine dintr-o familie crestina binecunoscuta: tatal sau Sf. Vasile cel Batran a fost un renumit invatator in Pont, iar sora sa Macrina si fratele sau Grigore din Nyssa au devenit deasemenea sfinti.
Sf. Vasile a studiat in Cezarea iar mai apoi la Constantinopol si Atena, remarcandu-se inca de tanar prin profunde cunostinte in filosofie, astronomie, geometrie, medicina si retorica.
La Atena a legat o stransa prietenie cu Grigore Nazianzus care a fost intotdeauna impresionat de inteligenta si spiritul sau profund.
Sf. Vasile a devenit apoi un stralucit profesor in NeoCezarea.
Sub influenta sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserica, iar episcopul Cezareii, Dianius, care il aprecia deosebit de mult il incurajeaza sa accepte o slujba bisericeasca.
In cautarea cailor spre perfectiune, Vasile viziteaza multe manastiri din Egipt, Siria, Palestina si Mesopotamia. La intoarcerea in Pont el infiinteaza o manastire pe malul Iris-ului.
Scrierile sale din acea perioada pun bazele vietii monahale sistematice si de aceea Sf. Vasile este considerat parintele monahismului oriental.
Dupa moartea lui Dianius, Eusebius devine episcop, care la randul sau incearca sa-l convinga pe Vasile sa devina preot, si in cele din urma ii ofera o inalta slujba in cadrul episcopiei, care ii da ocazia sa-si arate in plenitudine deosebitele sale calitati spirituale si intelectuale.
In acest timp Vasile exercita o mare influenta atat in randul conducatorilor statului cat si a populatiei si clerului.
El incepe o apriga polemica impotriva arianismului si a altor miscari eretice.
La 14 Iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareii, cel mai important sustinator al sau fiind Grigore Nazianzus.
In aceasta inalta functie el era totodata Mitropolit al Capadociei si Exarh al Pontului, autoritatea sa intinzindu-se intre Balcani, Mediterana, Marea Egee si pana la Eufrat.
El a depus un enorm efort in organizarea bisericii si a luptat pentru drepturile clerului, totodata punand un mare accent pe temeinica pregatire canonica si spirituala a preotilor.
O mare atentie a acordat Sf. Vasile paturii sarace si celor oprimati, initiind nenumarate acte de caritate.
Incepand din anul 373, o serie de evenimente intristeaza viata sa, incepand cu moartea fratelui sau Grigore si ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adauga situatia generala din Imperiul Roman si atacurile gotilor.
Sf. Vasile moare in anul 379, iar la inmormantarea sa participa un imens numar de crestini, evrei, pagani, localnici si straini, ca dovada a marii sale popularitati.

Scrierile sale au o mare importanta teologica si au fost traduse pe tot globul.
Sf. Vasile a scris citeva carti impotriva lui Eunomius si a arianismului in general, in care apara teza Trinitatii.
In "De Spiritu Sancto" Vasile trateaza despre Sfantul Duh si combate anumite miscari din Macedonia care negau existenta Duhului Sfant.
El a sris deasemenea un mare numar de lucrari exegetice despre Psalmi, Isaia si Iov, un numar de 24 predici si multe discursuri.
Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie si un numar de 366 epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.
O alta importanta scriere este Liturghia Sf. Vasile cel Mare.

Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Capadocieni" (alaturi de Grigore din Nyssa si Grigore Nazianzus) fiind totodata si cel mai important dintre ei.

Sf. Vasile este serbat pe data de 1 Ianuarie si deasemenea pe 30 Ianuarie impreuna cu Sf. Ioan Gura de Aur (Chrysostom) si Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfintii Trei Ierarhi - sarbatoare hotarata in 1081 de catre Ioan Patriarhul Constantinopolului in memoria acestor trei mari sfinti si teologi ortodocsi).

LA MULTI ANI 2012 !

2011-12-29T14:38:00.002+02:00

Organizatia de tineret Romania Mare Timis ureaza tuturor romanilor SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI !

TESTAMENT - Leonida Lari

2011-12-11T22:53:00.002+02:00

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă n-aş fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecătoare,
Pentru cei ordinari de pe pămînt
Şi dragostea aproape-i o teroare.

Eu sufăr astăzi pentr-un ordinar
Ce-şi saltă-o reputaţie precară,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Mă-nvinge astă verde primăvară.

Totul e verde-n faţa mea şi tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu mă duc, precum se duse Lot,
Sodoma şi Gomora-s în putere.

Eu merg pe-un drum ce nu se-arată lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Răsar doar monumente mari de sare.

Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.

Ce simplu-ar fi, dacă-aş trăi cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, şi toată viaţa mea
E-o lacrimă ce-şi curge monumentul.

Şi merg, şi merg, tot merg în infinit,
Şi sufletul nu-mi las nici într-o gară,
Merg către-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primăvară.

Merg către-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg către-un mort mai viu ca orice viu
Care mă-aşteaptă ca pe-o sărbătoare!

Rămîi cu bine, lume, şi rămîi
Cu o enormă, groaznică ruşine,
Că de la ziua ta, din cea dintîi,
Poeţii nu avură loc în tine.

Rămîi şi tu, biet trăitor sub vremi,
Ce m-ai trădat dintr-o tocmeală-a pieţii,
Ce primăvară, Doamne, de te temi
Că dai în Dumnezeu, lovind poeţii!

Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,
Ei, cei răniţi, cîntat-au chiar şi rana,
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi
Sub un stejar, din dor, la Căpriana.

Sursa: pongogonzo.ro

Leonida Lari a murit. Poeta şi publicista Leonida Lari suferea de ceva vreme de cancer, scrie Adevărul.

Leonida Lari a semnat 24 de volume de poezie și proză, dar este cunoscută şi pentru traducerile din marea poezie universală. A avut şi o lungă carieră politică...timp de 10 ani membra a PRM.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: www.realitatea.net/a-murit-leonida-lari_894411.html

TARA MEA DE DINCOLO DE PRUT

2011-12-03T22:11:00.003+02:00

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit,
sa te sterg din minte c-un burete,
patria mea pusa la perete.

Si, ca-n anii nostri cei mai tristi,
iar sa ma prefac ca nu existi
iar sa ma prefac ca nu pot plange
si ca alta-i ruda mea de sange.

Tara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima daca-ti mai este scut,
numai dorul te mai apara de rele,
tara trista-a Pruturilor mele.

Mi se-ngaduie si-acum, ca mai-nainte,
sa bocesc cu cateva cuvinte.
Trec pe strada, necajit, si-mi zic:
of, mai bine mut - decat peltic !

Iar, scripturile gandite de strabuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
si ca viitorul meu a si trecut,
tara mea de dincolo de Prut.

Tara mea de dincolo de Prut,
am sa-ncerc, daca-am sa pot sa uit;
si, cum scriu la carte-naintasii,
am sa incerc ca sa-mi iubesc vrajmasii.

Dara dincolo de moarte, tara-a mea,
nu ma parasi, nu ma lasa -
cand chema-ma-va la Dansul, Dumnezeu,
te implor sa spui ca sunt al tau.

Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit.
...Dar de-o fi sa mi te uit, suflet al meu,
uite-ma pre mine Dumnezeu !

Nicolae Dabija

IMN MORTILOR

2011-12-02T23:39:00.001+02:00

Morminte dragi, lumina vie,
Sporite'ntr'una an de an,
Noi v'auzim curgand sub glie,
Ca un suvoi subpamantean !

Ati luminat cu jertfe sfinte
Pamantul, pana'n temelii,
Caci arde tara de morminte,
Cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma'n tara,
Va regasim mereu in noi !

De vi s'au smuls si flori si cruce
Si daca locul, nu vi-l stim,
Tot gandul nostru'n el v'aduce,
Ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
Noi am facut din voi icoane,
Si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
Ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu ! Neamul nostru nu va plange,
Ci se cumineca prin voi.

Radu Gyr

1 DECEMBRIE

2011-12-02T22:09:00.002+02:00

Doamnelor si domnilor,
Partidul România Mare salută, cu multă bucurie în suflet, jubileul a 85 de ani de la cea mai înaltă culme a existentei nationale: Unirea cea Mare si Vesnică de la 1 Decembrie 1918. Ne plecăm fruntile, cu veneratie, în memoria generatiei de aur a Unirii, care s-a jertfit pe Altarul Patriei pentru îndeplinirea unui ideal străvechi. Recunostintă vesnică si Marilor Puteri – Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii – alături de care am luptat în primul război mondial si care au dat garantii internationale pentru Unirea noastră. Era idealul Daciei lui Decebal. Era idealul ,,pohtei ce-a pohtit-o” Mihai Viteazul, care a reunit cele trei tări surori, sub sceptrul său năpraznic. Era idealul tuturor acelora care au muncit, au visat, au plîns, au strîns din dinti, au răbdat ocări, au fost doborîti si s-au ridicat, mergînd mai departe, pentru că ei aveau o poruncă din timpuri imemoriale si ascultau, vorba lui Hasdeu, ,,electrica voce a sîngelui”. N-am să mai fac nici o incursiune în labyrintul Istoriei, fiindcă lantul generatiilor e bine cunoscut si, la urma urmei, românii au aceste patimi în memoria fiecărei celule a fiintei lor. Se poate spune, în liniste, că mîndria de a fi român face parte din genomul uman al fiecărui compatriot al nostru. Noi sîntem mîndri de Istoria noastră, de latinitate, de faptul că ne-am născut crestini, de limba cu care ne-a dăruit Dumnezeu, de datini, port si obiceiuri, de sanctuarele demnitătii nationale – tot astfel cum sînt mîndre si celelalte neamuri de comorile lor. În aceasta constă esenta Nationalismului Luminat, care constituie inima doctrinei Partidului România Mare. Era nevoie, totusi, de o Românie Mare? Evident că da, atît din punctul de vedere al întregirii firesti a unui organism amputat de vitregiile Istoriei, cît si din punctul de vedere al strategiilor pe termen lung ale lumii civilizate. Un tînăr căpitan francez spunea, imediat după sfîrsitul primului război mondial, în anul 1919, citez: ,,O Românie Mare si o Polonie Mare sînt absolut necesare pentru a stăvili ofensiva bolsevică spre inima Europei“. Numele acestui vizionar era Charles de Gaulle. Astăzi, avem în centrul Bucurestilor o piată cu numele De Gaulle, dar îsi mai aduce, oare, cineva aminte de clarviziunea lui? Imperativul stabilit de cel care avea să devină, poate, cel mai important militar si om politic al Frantei în Secolul XX este, astăzi, mai actual ca oricînd. Noi am atras, mereu, atentia că un imperiu clădit în 500 de ani de jaf si samavolnicii nu poate muri în 500 de săptămîni. Am un respect desăvîrsit fată de strălucita cultură rusă, care a dat umanitătii valori remarcabile, ce ne-au ajutat să ne formăm ca oameni – si mă gîndesc, în primul rînd, la părintele romanului modern, Dostoievski, la părintele teatrului modern, Cehov, la boemul de geniu Serghei Esenin, dar, pentru numele lui Dumnezeu, mortii de la Fîntîna Albă sau de la Katin nu pot fi dusi la groapă pe muzică de Ceaikovski! Respectul fată de fiinta umană este si trebuie să rămînă sfînt. Revirimentul de ultimă oră al expansionismului rusesc s-a produs si pe fondul unor greseli impardonabile comise de NATO si de unele puteri occidentale. Avînd în vedere faptul că, în anul 2004, România va deveni membru al NATO, probabil că unele personaje de la Moscova ne consideră un inamic virtual si au fost demarate operatiunile de mărire si de consolidare a acelui avanpost din Basarabia. Ceea ce se întîmplă acum cu privire la o asa-zisă federalizare a Republicii Moldova confirmă avertismentele pe care le-am lansat noi, încă din anul 1991. Dacă atunci, Puterea politică de la Bucuresti si cea de la Chisinău, au ratat proclamarea reunificării, pe cale pasnică, a Basarabiei cu Patria-Mamă – din motive asupra cărora nu insist – momentul actual nu trebuie să fie irosit. Fiindcă redesteptarea fortelor nationale de peste Prut, catalizate de schimbările spectaculoase care au loc în Georgia, reprezintă un fundal prielnic aruncării peste bord a puseelor bolsevice ale lui Voronin si Smirnov. În 1991, România avea un statut normal, si anume participa la toate negocierile pe tema Basarabiei, în calitate de garant. Astăzi, România a fost exclusă de la aceste dezbateri, de către cine? De către Rusia si Ucraina! Dar în ce calitate se implică Rusia si Ucraina în probleme care nu le privesc si care trebuie tratate în conformitate cu dreptul international? Mă văd nevoit, din nou, să informez corpul diplomatic acreditat la Bucuresti, precum si cancelariile occidentale că Republica Moldova e un stat creat artificial care, alături de enclava rusă Kaliningrad – fostul Könnigsberg, unde s-a născut marele gînditor german Immanuel Kant – reprezintă ultima si cea mai anacronică consecintă a Pactului dintre Hitler si Stalin, de la 23 august 1939. Cum este, oare, posibil, ca la începutul Mileniului III crestin să mai dăm piept cu efectele monstruoase ale unui acord sovieto-nazist, vechi de aproape 65 de ani? Nu mai există norme morale, justitie istorică? La noi, la români, se termină democratia? În această zi solemnă, sub cupola Parlamentului, Partidul România Mare îsi exprimă solidaritatea activă si militantă cu fortele unioniste din Basarabia. Noi cerem, în mod categoric, abandonarea planului de federalizare a Republicii Moldova, precum si aplicarea rezolutiei OSCE de la Istanbul, care a hotărît retragerea Armatei a XIV-a din Transnistria. Singura solutie este unificarea, pe cale pasnică, a Basarabiei cu România, după modelul binecuvîntat al unificării celor două Germanii. Aceia care au alte idei sau mai stau, încă, la îndoială, înseamnă că n-au tangentă nici cu Istoria, nici cu ,,politica reală“ – acel ,,real politik“, de care vorbea istoricul german Leopold von Ranke. Îi atragem atentia, totodată, domnului Vladimir Putin, cu deferenta necesară si asigurîndu-l de simpatia noastră pentru eforturile de modernizare si democratizare a Federatiei Ruse, că Basarabia nu-i Cecenia, nici Complexul Teatral ,,Nadubrovka“ din Moscova, unde au fost experimentate gaze de luptă pe pielea si pe viata a sute de oameni nevinovati. România nu cere nimic ce nu-i al ei – România cere ceea ce i-a răpit cîrdăsia celor doi mari răufăcători ai Istoriei, din Secolul XX, Hitler si Stalin. Am spus toate acestea cu durere în suflet, pentru că nouă nu ne este indiferentă soarta a peste 4 milioane de români – numiti, abuziv, moldoveni printr-o siluire vădită a Istoriei. Am spus toate acestea atît ca presedinte al unui partid care poartă numele de România Mare, nume consfintit prin jertfa de sînge a 800.000 de români, la finalul apoteotic al anului 1918, cît si ca presedinte de onoare al Asociatiei Mondiale ,,Pro Basarabia si Bucovina“ cu sediul la Paris.
Doamnelor si domnilor,
cei care scriu studii si cărti despre provocările globalizării si sfidările Mileniului III sînt excelenti la teorie, dar, sistematic, sînt măturati de taifunul si talazurile practicii. E foarte comod să stai într-un birou elegant, la lumina unei veioze Tiffany, si să te joci pe calculator pe teme planetare. Ce ne facem, însă, cu viata propriu-zisă, cu milioanele de oameni care se încăpătînează să nu intre în ascensorul statisticilor, ascensor care urcă si coboară cu viteze ametitoare, provocînd uneori tulburări grave, psihice si somatice? Ce ne facem cu copiii care cer de mîncare zi de zi, nu din an în Paste? Cum rămîne cu bătrînii care au nevoie, tot zi de zi, de medicamente, după o viată de muncă si privatiuni care le-au subrezit sănătatea? Adevărul este că în România se trăieste prost si, dacă nu se va schimba ceva radical, nu se va trăi si mai prost – de fapt, nu se va mai trăi deloc, fiindcă bătrînii mor cu zile, somerii se sinucid, iar tinerii pleacă din tară. Noi vorbim de Unire, dar unde, în ce casă dărăpănată să vină fratii nostri din Basarabia si Bucovina si către ce reper să-si îndrepte privirile milioanele de români risipiti de viscolul Istoriei prin Balcani? Cine e de vină pentru degradarea, fără precedent, a vietii din tara asta? Actuala Putere ne spune, mereu, că nu sînt bani pentru protectia socială, pentru sănătate, pentru învătămînt, pentru cultură – iar eu îi răspund că bani sînt si n-are decît să-i ia din revista ,,Capital“. Adică din Topul multimilionarilor în dolari. România e singura tară din Europa unde hotii se numesc democrati, iar oamenii cinstiti si patrioti sînt stampilati ca extremisti. Adevăratul si singurul extremism este înfometarea Poporului de către o oligarhie fără rusine, care o să dea socoteală, foarte curînd, în fata lui Dumnezeu. Oligarhie care nu are nici nationalitate, nici culoare politică. De ani si ani de zile noi atragem atentia că tara e pe un drum gresit – si nu ne referim la integrarea euro-atlantică, proces cu care sîntem si noi de acord si pe care îl sprijinim – noi ne referim la pulverizarea unui întreg sistem de valori, la aparitia si proliferarea unor lipitori de o lăcomie anormală, care nu numai că au semănat prăpăd, dar încep să le ia românilor pînă si speranta. Totul se usucă pe unde trec ăstia. După ei, potopul! De unde-au apărut? De ce n-au nici un strop de milă fată de popor? Si, pentru că s-au priceput să corupă, din timp, unele ziare, ba chiar si-au făcut si posturi de Televiziune si de Radio, practică cea mai sinistră dezinformare si ne pun, pe noi, la stîlpul infamiei, cu cele mai aberante acuzatii. În această operatiune de intoxicare, sînt lansate, periodic, si niste sondaje de opinie bune, poate, pentru cei cu dizabilităti, ca să nu zic, direct, pentru handicapati – nu pentru oameni normali la cap. Numai că totul are un sfîrsit, iar minciuna are picioare scurte. Un mare presedinte american, de la a cărui asasinare comemorăm, chiar în aceste zile, 40 de ani, l-am numit pe John Fitzgerald Kennedy, spunea că ,,Dacă o societate liberă nu-i poate ajuta pe cei multi si săraci, ea nu-i poate salva nici pe cei putini si bogati“. Poporul Român merită, cu prisosintă, o soartă mai bună. România nu e deloc o tară greu de condus. Ce mare filosofie e să dai mîncare, căldură si medicamente la oameni? Ce e greu în a face cămine studentesti, în locul atîtor zeci de mii de vile care s-au ridicat si încă se mai ridică, într-o frenezie vecină cu inconstienta? (În acest moment, mai multi parlamentari PSD au început să vocifereze, iritati de abordarea subiectului.) N-avem decît să ne uităm la vietuitoarele firii – ele, păsările si animalele n-au decît un singur culcus, cel mult două, în functie de migratia unora – pe cînd rechinii tranzitiei sfidează orice bun-simt, ridicîndu-si 7-8 si, unii, chiar 20 de palate, atît în tară, cît si prin tot felul de locuri exotice ale Planetei. Ca fiu de muncitor, eu nu pot întelege asemenea anomalii si voi lupta, întreaga mea viată, împotriva acelora care îi asupresc pe oamenii sărmani si calcă în picioare cele 10 porunci ale Bibliei. Aici nu putem decît să fim de acord cu lupta contra coruptiei reale pe care o duce presedintele Ion Iliescu. (Agitatia parlamentarilor PSD a luat sfîrsit brusc.) Merg mai departe si întreb: de ce nu se stîrpeste criminalitatea economico-financiară? Dacă de lucrurile astea elementare nu sînt capabili conducătorii nostri, atunci ce stiu ei să facă? Si de ce nu-i lasă pe altii?
Doamnelor si domnilor,
am spus toate acestea fiindcă exista riscul ca, participînd numai si numai la adunări festive, noi să nu avem sansa de a rosti niste adevăruri dureroase ale societătii românesti. Pe mine posturile de Televiziune mă păstrează în carantină, iar o ,,politie politică“ supărătoare, dirijată de SRI, mă tine în lanturi si îmi fabrică tot felul de mizerii. Să nu uităm că, tocmai pentru a nu mai putea eu să apar pe micul ecran, a fost lichidat un post de Televiziune, OTV, motiv pentru care, în semn de protest, mi-am dat demisia din functia de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am făcut asta si ca semn că nu mă interesează nici o functie si că onoarea si caracterul sînt comori mai de pret decît tot aurul din lume. Dacă as fi avut posibilitatea ca, de-a lungul anului, să apar si eu undeva si să spun ce gîndesc, ce planuri am pentru salvarea acestei tări, cu ce echipă de specialisti voi veni, echipă redutabilă, pe care o am, efectiv, ca dovadă că PRM conduce nu mai putin de 9 comisii permanente ale Parlamentului – fiti convinsi că nu se mai ajungea la acumularea asta de tensiuni din finalul lui 2003. Dar, departe de mine gîndul de a atenta la solemnitatea momentului aniversar. Există solutii pentru iesirea din criză a României. Prima solutie este cimentarea unei autentice solidarităti nationale, în jurul valorilor românesti eterne si al aspiratiilor de revenire în lumea civilizată. O altă solutie este instaurarea, de sus si pînă jos, a unei austerităti autentice, care să pună capăt luxului orbitor afisat de unii. O altă solutie este promovarea, masivă, a tineretului, care, fiind inocent, nu mai trebuie să piardă timpul cu explicatii despre luminile si umbrele din biografia sa. Avem copii geniali – să-i ajutăm să se formeze si să se afirme în lumea largă, dar să le creăm conditii să se întoarcă acasă. ,,Noi nu avem bani, asa că trebuie să gîndim!“ – spunea celebrul fizician neo-zeelandez Ernest Rutherford. În ceea ce mă priveste, eu am fost si voi rămîne un optimist incorigibil. A cunoscut ea, tara noastră, momente si mai dramatice – să ne amintim de anii 1917 si 1940. Dar, vorba unui verset din Biblie, poporul este ca iarba, prin urmare îsi revine repede si e vesnic tînăr. Popor din care fac parte si minoritătile nationale, pe care, în spiritul aceleiasi Biblii – mai precis al îndemnurilor lui Dumnezeu către Moise, trebuie să le ocrotim fiindcă, spunea Demiurgul, si voi ati fost robi la străini. De altfel, în toate documentele programatice ale Unirii s-a prevăzut protectia minoritătile – desigur, cu o singură rugăminte: ele, aceste minorităti, să fie loiale Statului National Unitar Român. În acest context, noi condamnăm diversiunea asa-zisului Tinut Secuiesc. De ce sînt eu optimist? Poate si pentru asigurarea pe care ne-o dă, peste decenii, Paul Valéry: ,,Se va vedea cum iau amploare actiunile unor oameni alesi, care, lucrînd pe echipe, vor produce, în cîteva clipe, la o oră neprevăzută, într-un loc neprevăzut, evenimente zdrobitoare“. În încheiere dati-mi voie să fac ceea ce n-am mai făcut de mult, si anume să citesc un poem închinat Unirii, pe care l-am scris si l-am publicat în urmă cu 20 de ani. Din păcate, în România acestor vremuri a ajuns să fie o rusine să mai spună cineva că e poet, datorită situatiei mizerabile a oamenilor de cultură.

Transilvania, 1 Decembrie 1918

Tu, Transilvanie neprihănită
trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ti se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se desteptară viscolitori
urmasii Romei să-ti dea putere
purtînd la arme frunze si flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
si cînd zăpada muscă din Lună
si-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaieruri
cînd vulturi zboară din calendar
si-o filă albă poartă spre ceruri
filigranată în fildes clar
Si din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăsesti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torte sărbătoresti
Întîi decembre, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi esti, Transilvania mea
Azi toti tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună tării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Si vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu si Glad
plînsul le tese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu stiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Stefan
Stoica si Iacob, Drag si Balica
Vlad, Nicolae, Ion si Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, Crai al răbdării
muntii ca-n palmă i se astern
si-n urmă creste ctitorul tării
Mihai Viteazul nostru etern!
Si vin iobagii, si vin jelerii
pîlcuri de oase din mosi-strămosi
dezmostenitii, robii durerii
cu oase frînte si ochii scosi
Toti fiii vetrei, toti transilvanii
din Tara Bîrsei în Apuseni
purtînd hrisoave si vechi pisanii
îsi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate tara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creste-n lumină
sfintind o gintă si-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire si spiritul său!
Glorie tie, Patrie bună
atît la bine, cît si la rău
Iubire, pace si sănătate
la toti de fată si viitori
Trăiască tara în libertate
si steagul sacru în Trei culori!

CORNELIU VADIM TUDOR
Senator de Bucuresti,
Presedintele Partidului România Mare
(Discursul a fost rostit la Sesiunea Solemnă consacrată Zilei Nationale a României, desfăsurată joi, 27 nov. 2003, la Palatul Parlamentului, manifestare transmisă, în direct, la TVR si Radio România.)

30 noiembrie - SFANTUL APOSTOL ANDREI

2011-12-01T18:44:00.002+02:00

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Sursa: www.sfantulandrei.info

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL

2011-11-08T23:56:00.002+02:00

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Sf. Arhanghel MihailPentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Sf. Arhanghel GabrielIar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:
www.calendar-ortodox.ro

Eminescu, răsucindu-se în mormant ...

2011-10-22T12:21:00.002+03:00

A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei, ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...

O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...

Ca si bonus, intrati pe emisiunea lui Dan Capatos, pentru o lectie de cultura pentru tinerii acestei Tari si nu numai...

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

EMISIUNE DE GUINESS BOOK !!! Vizualizati de la min. 4:30. Daca nu va uitati, nici nu stiti ce pierdeti...

30 de ani de la revolta înăbuşită cu fecale

2011-10-20T10:49:00.000+03:00

În octombrie 1981, minerii de la Motru s-au răsculat violent pentru că nu le mai ajungea pâinea. Fronda a fost reprimată la 20 octombrie cu maşini de pompieri care au împroşcat căcat peste manifestanţi.

Istoria recentă a României ascunde multe nemernicii. Se împlinesc trei decenii de la cea mai josnică umilinţă la care au fost supuşi nişte cetăţeni ai României comuniste. Au cerut pâine, iar statul le-a dat, la propriu, căcat. În urmă cu exact 30 de ani, la Motru se petrecea un important scurtcircuit în angrenajul comunist. Răscoala minerilor de la Motru (judeţul Gorj) a fost pe nedrept uitată de istorie. „Adevărul" încearcă să o pună acolo unde îi este locul: alături de Valea Jiului '77 şi de Braşov '87.

Ţării, mai mult cărbune...

În anii '70, lui Nicolae Ceauşescu nu-i mai ieşea din cap un lucru: să asigure independenţa energetică a ţării. Pentru asta avea nevoie de lignit. Şi de mineri. Aşa s-a populat Bazinul Olteniei cu mine şi mineri din toată ţara. Aşa a ajuns şi Motru să existe pe harta industrială a ţării. La începutul anilor '80, falimentul economic se făcea simţit la nivelul maselor. L-au simţit şi minerii din Motru când n-au mai avut ce mânca înainte să intre în şut. Ar fi mâncat şi pâine goală, dar nici atât nu mai puteau cumpăra.

Până în toamna lui '81, oraşele miniere erau bine aprovizionate. Ceauşescu nutrea convingerea cu totul corectă că ortacul trebuie să mănânce bine pentru a munci bine. La alimentarele minerilor se vindea pâinea „la liber", nu pe cartelă. Veneau oamenii şi din Teleorman, cu „trenul foamei", să cumpere pâine multă de la Motru.

În 1981, Partidul a tăiat însă şi din hrana minerilor. La 17 octombrie '81, apărea în Buletinul Oficial decretul 313 care introducea raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. Raţia era de 400 de grame de pâine, de persoană, pe zi. Cu 400 de grame de pâine pe zi ţi-e foame şi la Biblioteca Academiei, darămite în mină, la târnăcop. Asta a declanşat furia.

Pângărirea lui Bobu

17 octombrie a fost într-o sâmbătă. 19 octombrie - cea dintâi zi lucrătoare cu pâinea cântărită în grame. Primii au început să cârtească minerii de la exploatarea Roşiuţa (la câţiva kilometri de Motru). Apoi, cei de la minele Leurda şi Motru n-au mai vrut să intre în şut. Şefii minelor au dat alarma la Comitetul de Partid Motru şi mai departe la Târgu-Jiu. Emil Bobu, secretarul cu problemele organizatorice al PCR, se afla într-o vizită de lucru la Craiova. Fiind anunţat de iureşul motrenilor, a sistat vizita şi a venit cu elicopterul la mina Leurda, la doi paşi de Motru.

Doctorul în istorie Gheorghe Gorun a aprofundat răscoala gorjeană. „Rezistenţa la comunism - Motru '981" este o colecţie de mărturii ale participanţilor. Minerii povestesc acolo cum l-au primit pe Bobu la Leurda: l-au îmbrâncit şi i-au luat căciula din cap, ca să-l umilească. Unul mai puţinel la minte a scuipat în căciulă, apoi i-a îndesat-o la loc, pe cap, lui Bobu. Cei care n-au fost în preajma politrucului s-au descărcat aruncând cu cartofi putreziţi în el. Deja începea să miroasă pestilenţial. Din buza minelor, protestele s-au mutat spre seară în centrul Motrului. S-au strâns mii de oameni în faţa sediului administrativ al oraşului. Sediul era, de fapt, o scară de bloc cu Miliţia la parter, Consiliul Popular la etajul unu, Comitetul de Partid (etajele II şi III) şi Securitatea (etajul IV).

„Tot oraşul a fost în stradă, nimeni n-a mai intrat în şut. Au venit şi copiii şi gospodinele", spune Gheorghe Gorun. Ce voiau răsculaţii? Să tranşeze direct cu Ceauşescu problema pâinii: „Să vină Ceauşescu!". Dar Ceauşescu n-a venit. Şi pentru că n-a venit, minerii au scris cu cretă pe lopeţile cu care intrau în mină: „Jos Ceauşescu". Şi le-au ţinut ca pe nişte pancarte.

Nu gloanţele i-au speriat...

Spre deosebire de revoltele minereşti din Valea Jiului (1977) şi de greva muncitorilor de la Braşov (1987), la Motru situaţia a fost atât de tensionată încât a intervenit Armata. A fost prima mişcare de protest din România comunistă care a impus intervenţia Armatei. Militarii au blocat intrările în oraş de teamă ca nu cumva cei din Valea Jiului să fi auzit de frământările de la Motru şi să se alăture.

La ora 18.00 au început violenţele. Din marea de oameni a fost aruncată o piatră într-un geam al Miliţiei. Miliţienii, speriaţi, au fugit pe scări la etajul al treilea al blocului şi au format acolo o celulă de criză, împreună cu ofiţerii de Securitate şi activiştii de partid. O a doua celulă se afla la sediul Combinatului Minier. Acolo se adăpostise Emil Bobu împreună cu prim-secretarul Gorjului, Nicolae Gavrilescu. Minerii au pătruns cu forţa în blocul administraţiei locale. Orbi de furie, au tăiat cablurile de telefonie şi au dat foc documentelor găsite în birourile Miliţiei şi Primăriei. Au aruncat pe ferestre tablouri, steaguri, documente, alimente, ţigări, butelii de aragaz.

Octombrie maro

Nivelul violenţei creştea cu repeziciune. De la Turnu Severin a venit în grabă mare o brigadă de luptători antitero. „Au acţionat şi militarii de la o unitate de cercetare diversiune din Mehedinţi, care au lansat zvonuri printre mineri că au început să fie răpiţi copiii", spune Gheorghe Gorun. În agitaţia acelei nopţi s-a auzit un anunţ de la o portavoce care soma lumea să plece din stradă, altfel se va deschide focul. Martorii îşi aduc aminte că s-au tras mai multe trasoare în plan vertical. Speriaţi de zgomotul trasoarelor, minerii care devastau birourile administrative au coborât în stradă.

Şi totuşi, nu ameninţarea gloanţelor a golit piaţa de manifestanţi. După miezul nopţii şi-au făcut apariţia câteva maşini de pompieri. Oamenii au continuat să strige „Pâine, pâine!" şi „Jos Ceauşescu!". După ce îşi învinseseră frica în faţa trasoarelor, maşinile de pompieri păreau o joacă. Numai că din tunurile acestora nu a ţâşnit apă, ci fecale amestecate cu urină din canalul rezidual al oraşului.

Minute bune a durat tirul acesta teribil. Când s-a terminat era trecut de trei noaptea. Era frig - noapte de octombrie - şi nu se mai vedea nici picior de om pe stradă. Pângăriţi şi îngheţaţi, epuizaţi şi flămânzi, minerii au fugit spre casele lor. A venit dimineaţa de 20 octombrie 1981, o zi de marţi. Tot centrul oraşului Motru mirosea puternic a vespasiană. „Din fericire nu a curs sânge. Din nefericire, regimul a mai înregistrat o victorie", conchide Gheorghe Gorun.

Ispăşirea

Securitatea a scos câţiva ţapi ispăşitori pentru fronda unui oraş întreg. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Ceauşescu a fost tot timpul în contact cu Bobu, care-i raporta că sunt nişte beţivi prin oraş care fac rele. „Beţivii" trebuiau pedepsiţi. Din miile de participanţi, Tudor Postelnicu (şeful Securităţii) şi Emil Macri (şeful Contrainformaţiilor economice), veniţi la Motru pentru anchetă, i-au ales pe cei mai tineri şi care abia se stabiliseră în oraş. Au pus toată vina pe umerii a nouă tineri fără legături sociale, pentru a nu da naştere la noi revolte. Celor nouă li s-au făcut dosare de infractori de drept comun şi au primit pedepse cu închisoare între şase şi opt ani, pentru distrugere şi huliganism.

"O revoltă a pâinii s-a transformat într-o mişcare anti-Ceauşescu şi anti-comunism. Din acest motiv cred că Motru '81 este mai important decât Valea Jiului '77 şi Braşov '87.''
Gheorghe Gorun istoric

„Am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat!"

Anul 1981 n-a fost prea bun pentru Constantin Soare, care avea pe atunci 23 de ani. Era a treia vară în care lucra ca ospătar pe litoralul Mării Negre şi Mariana nu părea să fie decât o fată naivă de miner venită să vadă marea pentru prima dată în viaţa ei. E greu de înţeles tumultul care s-a petrecut atunci în mintea şi în inima tânărului Soare, dar cert este că el a plecat odată cu Mariana, s-a stabilit la Motru şi a îmbrăcat salopeta de miner.

Constantin Soare a fost pângărit şi mutilat de Securitate Foto: Cristian Delcea

„Lucram la Mina Horăşti de trei săptămâni când s-a aflat că trei maiştri de la Roşiuţa au refuzat să mai intre în şut şi au fost arestaţi. Eram nemulţumiţi pentru că nu se mai găsea nimic de mâncare, nici măcar zacuscă. Fiind cel mai nou, ceilalţi au zis să plec eu până în oraş să văd ce se întâmplă şi dacă nu mă întorc vin şi ei după mine", începe Constantin Soare.

În oraş, tot mai mulţi mineri se adunau în faţa blocului administrativ. Securiştii au încercat să liniştească mulţimea spunând că arestaţii sunt înăuntru, că n-au fost duşi la Târgu-Jiu, aşa cum se zvonea. Au invitat în sediu o delegaţie de mineri, să vadă cu ochii lor. Aflat în delegaţie, Constantin Soare susţine că i s-a pus pistolul la ceafă şi i s-a pus în vedere că trebuie să-i mintă pe cei rămaşi afară.

„Când am ieşit afară, eu am spus adevărul: «Fraţilor, ăştia ne mint! Arestaţii nu sunt aici!». Atunci a început nebunia, au năvălit minerii şi cu braţele au rupt grilajele de fier de la geamuri şi am intrat înăuntru peste ei. Au fugit toţi securiştii şi activiştii. Când am intrat la ei şi am deschis frigiderele - erau toate bunătăţile de pe lume. Am luat nişte cârnaţi şi i-am aruncat pe geam: «Luaţi fraţii mei şi mâncaţi, că ia uite ăştia cum trăiesc şi noi murim de foame!»".

El, Soare, nu regretă nimic

Luate prin surprindere, autorităţile locale au chemat întăriri de la Turnu-Severin şi de la Craiova pentru a-i reprima pe ortaci. Numai că numărul minerilor ieşiţi în stradă creştea. „Au adus atâtea trupe de ziceai că e Beirutul la Motru. Când au aflat ceilalţi mineri ce forţe au venit n-au mai intrat în mină la schimbul de seară şi au venit toţi, de la toate minele. «Omorâţi-ne, faceţi ce vreţi, dar nu ne mai lăsaţi în foamete! Vrem pâine!», aşa strigam", îşi aminteşte Soare.

Luptele dintre cele două tabere s-au întins până târziu în noapte, când forţele de represiune, care încercaseră fără succes să spargă răscoala cu focuri de avertisment, au pus în aplicare ideea diabolică. Constantin Soare a fost în primele rânduri când s-a dat cu ce s-a dat: „Trecuse de miezul nopţii şi dacă au văzut că nu ne pot împrăştia cu gloanţe, atunci au tras cu vidanjele din canalizarea oraşului şi au aruncat în noi cu căcat. Noi le-am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat! Ăsta a fost regimul comunist din România! Eram uzi, plini de rahat şi am plecat acasă pentru că mai rămăsesem prea puţini şi eram dezgustaţi. Dimineaţa, toţi copacii din zonă puţeau a rahat de nu puteai trece pe lângă ei".

A doua zi, Soare a dispărut din Motru şi s-a refugiat la o mină din Munţii Almăjului, sub un nume fals. A încercat fără succes să fugă peste graniţă, iar apoi a fost prins, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare, din care a ispăşit 6 şi jumătate. „Pe noi, ăştia 9, ne-au scos ţapi ispăşitori, că eram mai tineri". Soare a trecut prin trei închisori şi a îndurat torturi cumplite din partea Securităţii. Cel mai cumplit este că i-au fost zdrobite testiculele şi n-a mai putut avea copii. Şi cu toate acestea el nu regretă nimic: „Eu să regret? Eu, Soare? Eu, Soare, am strigat la Procuratura militară: «Trăiască Regele Mihai, moarte lui Ceauşescu!". Am strigat aşa ca să-i înnebunesc pe securişti".

Epilog: Soare trăieşte astăzi în Slatina, este Cetăţean de onoare al oraşului Motru şi are statut de deţinut politic. Pe Mariana, fata de la mare, n-a mai văzut-o niciodată. N-a căutat-o, dar tot a dat peste declaraţia ei când şi-a luat dosarul de la CNSAS. Spunea Mariana acolo că Soare era duşman al orânduirii socialiste şi că de-aia s-a mutat el la Motru, ca să pregătească revolta. Despre apusurile de soare, cu Soare, din vara lui 1981 n-a scris nimic, şireata.

"Mă încălzeşte pe mine că mi-a dat Ion Iliescu diplomă şi că m-au făcut cetăţean de onoare când eu, Soare, nu am mai putut să fac copii pentru că mi-au zdrobit testiculele?''
Constantin Soare
condamnat în urma revoltei de la Motru

Cei nouă condamnaţi în urma revoltei de la Motru

- Soare Constantin, Slatina (Olt), 23 de ani - 8 ani de închisoare
- Sârbu Gheorghe, Corneşti (Iaşi), 36 de ani - 8 ani de închisoare
- Gaidaş Alexandru, Mehadia (Caraş Severin), 19 ani - 8 ani de închisoare
- Târnovschi Nicolae, Fundulea (Călăraşi), 27 de ani - 7 ani de închisoare
- Chirilă Ştefan, Motru (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Nişulescu Viorel, Roşiuţa (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Tătaru Dumitru, Codlea (Braşov), 19 ani - 6 ani de închisoare
- Măciucă Valerică, Hunedoara, 21 de ani - 7 ani de închisoare;
- Ursan Vasile, Suharău (Botoşani), 19 ani - 7 ani de închisoare
Tătaru, Măciucă, Ursan şi Soare veniseră să lucreze în mină de mai puţin de o lună. Toţi au fost eliberaţi înainte de termen, în perioada '85-'88.

ROMÂNIA

Motru azi: revoltaţii - huliţi, Ceauşescu - geniu

Revolta de la Motru n-a rămas fără urmări. În primul rând a fost abrogat decretul de raţionalizare a pâinii. „Ca să liniştească spiritele, autorităţile au luat măsuri populiste. S-au umplut magazinele cu alimente şi condiţiile de viaţă s-au schimbat mult în bine. S-au constituit structuri administrative noi şi au fost întărite secţiile de Miliţie şi Securitate. La primul meci de acasă al echipei de fotbal Minerul Motru securiştii în civil s-au infiltrat printre spectatori pentru a vedea care este starea de spirit", spune Gheorghe Gorun. Oamenii s-au întors la lucru din dimineaţa următoare, iar ziarele vremii n-au publicat, desigur, niciun rând despre revolta de la Motru. Ba mai mult, în „Gazeta Gorjului" au continuat să apară în acea săptămână titluri precum „Din realizările minerilor de la Motru...".

Nici după căderea comunismului nu s-a vorbit prea mult despre revolta din 1981. Astăzi nici măcar în Motru nu există prea multă admiraţie pentru curajul celor care au înfruntat forţele de represiune. În locul unde acum 30 de ani se declanşase iadul i-am găsit pe câţiva mineri pensionari odihnindu-se la soare. N-am apucat să pomenim despre răscoala din 81, că nea Vasile Sava, om cu 18 ani vechime în mină, ne-a şi sărit în cap: „Pe vremea lu' Ceauşescu am trăit mai bine ca-n rai. A fost al doilea geniu după Eminescu. Am fost şi eu aici la revoltă, dar mai mult să mă uit, alţi nebuni s-au bătut şi au devastat. Erau beţi, vai de capul lor".

Degeaba am încercat noi să tragem discuţia către momentul octombrie 81, că Vasile Sava a ţinut-o una şi bună cu Ceauşescu, susţinut cu entuziasm de ceilalţi mineri: „Am fost în audienţă la el pentru că Marin Cârţu, care era normator şi tatăl lui Sorin Cârţu, mi-a tăiat alocaţia că aş fi lipsit de la muncă. Ceauşescu m-a primit la el în birou, am dat şapca jos, cum se face, şi m-a întrebat tovarăşul: câţi copii am, câte butelii, după care i-am spus în ce problemă şi m-a asigurat că se rezolvă. Era şi Leana în birou, parcă o văd şi-acum cum stătea pe un scaun. A scos un teanc de bani. Zice: «Nicule, eu n-am decât 5.000 de lei la mine. Mai scoate şi tu să-i dăm omului că are greutăţi». Mi-au dat şi m-au trimis la tren cu o maşină. Erau nişte oameni deosebiţi. Ăştia de acum îşi bat joc de noi. Ne dau p... în braţe, aia ne dau!".

Sursa:

http://www.adevarul.ro/actualitate/30_de_ani_de_la_revolta_inabusita_cu_fecale_0_575343035.html

Legat la ochi, Vadim Tudor a reuşit să spună anii de naştere şi pe cei ai morţii a nu mai puţin de 67 de personalităţi

2011-10-16T00:34:00.004+03:00

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a demonstrat miercuri seară, la emisiunea "Un show păcătos", că ştie să spună, doar din memorie, anii de naştere şi de moarte ai multor personalităţi, pe care Dan Capatos i le dicta. Iată lista personalităţilor ale căror date biografice au fost identificate corect: Eminescu, Bach, Leonardo da Vinci, Ludovic al XIV-lea, Veronica Micle, Händel, Michelangelo, Franz Joseph, I. L. Caragiale, Vivaldi, Rafael, Martin Luther, Dimitrie Cantemir, Mozart, Theodor Aman, Jean Calvin, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Beethoven, Nicolae Grigorescu, Napoleon, Alexandru Vlahuţă, Haydn, Constantin Brâncuşi, Washington, Mihail Sadoveanu, Schubert, Kennedy, Liviu Rebreanu, Verdi, Frederic cel Mare, Lucian Blaga, Wagner, Otto von Bismarck, George Bacovia, Ceaikovski, Tudor Vladimirescu, George Călinescu, Chopin, Nicolae Bălcescu, Tudor Arghezi, Schumann, Gheorghe Magheru, Mircea Eliade, Brahms, Avram Iancu, Nicolae Labiş, Johann Strauss, Nicolae Iorga, Gheorghe Asachi, Offenbach, Octavian Goga, Al. Macedonski, Rossini, Take Ionescu, Tudor Muşatescu, George Enescu, Iuliu Maniu, Nichita Stănescu, Ciprian Porumbescu, Mareşalul Antonescu, Marin Preda, Nicolae Titulescu, Vasile Pârvan, Al.I.Cuza, Shakespeare, Mihail Sturdza, Dante Alighieri.
Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a primit aplauze de la toţi cei aflaţi în platoul emisiunii "Un show păcătos" pentru cunoştinţele sale, iar asistenta Bianca Drăguşanu nu s-a putut abţine să nu exclame de cîteva ori la rînd: "Sînteţi genial! Sînteţi genial!".

Sursa:
www.ziarul-tricolorul.ro

P.S.:iata linkul unde poate fi urmarita emisiunea:

http://unshowpacatos.a1.ro/inedit/Experiment-unic-in-televiziune-C.V.-Tudor-isi-risc_3609.html

ION DIACONESCU A MURIT

2011-10-12T22:37:00.006+03:00

Ion Diaconescu a murit !
Dumnezeu sa il ierte !
Desi nu am fost intotdeauna de acord cu actiunile si opiniile seniorului taranist Ion Diaconescu, filiala OTRM Timis deplange trecerea in eternitate a acestui om care a executat 17 ani de temnita grea total nemeritata si cere guvernului Romaniei declararea doliului national. Fie ca sufletul acestuia sa-si gaseasca odihna de-a dreapta Tatalui...

Biroul de presa al Organizatiei de Tineret Romania Mare Timis

A murit Ion Diaconescu. Viaţa ultimului senior ţărănist

Ion Diaconescu a murit! Liderul ţărănist Ion Diaconescu a fost, alături de Corneliu Coposu, unul dintre actorii politici care au influenţat decisiv procesul de democratizare a României în vremurile tulburi care au urmat prăbuşirii regimului comunist, în temniţele căruia a stat nu mai puţin de 17 ani.

Născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti din judeţul Argeş, Ion Diaconescu s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani.

De formaţie inginer, el a intrat în politică din vremea studenţiei, influenţat şi de tradiţia familiei sale, fiind nepotul lui Ion Mihalache. Astfel, devine membru al Partidului Ţărănesc încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului şi apoi în Biroul Central (1944-1947). După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), lucrează ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947.

Participant la manifestaţiile anticomuniste, chiar înainte de abdicarea forţată a Regelui Mihai, este reţinut la 1 decembrie 1947, fiind prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ. A stat în închisorile comuniste nu mai puţin de 17 ani, între 1947 şi 1964. Odată eliberat din detenţie, Ion Diaconescu a lucrat ca inginer la Ascensorul Bucureşti până în 1980.

Cum l-au săltat comuniştii pe Ion Diaconescu în 1947: "Au dat năvală în camera mea 5 indivizi cu pistoale care strigau: «Mâinile sus!»"

Contribuţia la schimbarea regimului Iliescu

Pe toată durata regimului comunist a continuat să ţină legătura cu Corneliu Coposu, cel alături de care avea să demareze relansarea partidului ţărănist chiar în decembrie 1989, în zilele Revoluţiei, când semnează un apel pentru intrarea în legalitate a formaţiunii, alături de alţi foşti membri.

A fost mâna dreaptă a lui Corneliu Coposu, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului în perioada 1990 - 1995. Cei doi au fost ţinta atacurilor în prima parte a regimului iliescian, în timpul mineriadei din 1990, sediile partidelor istorice (PNŢCD şi PNL) fiind devastate. A fost membru al CPUN, în perioada februarie-mai 1990, apoi deputat de Bucureşti între 1990 şi 2000.

Împreună cu seniorul Coposu, Diaconescu a pus umărul la crearea Convenţiei Democrate din România şi l-a susţinut pe Emil Constantinescu drept candidat al CDR la alegerile prezidenţiale din 1992 şi 1996. Construită ca o mişcare civică ce reunea intelectualii anticomunişti şi milita pentru retrocedarea proprietăţilor, CDR a reuşit să asigure prima alternanţă democratică la putere, câştigând alegerile din 1996. Corneliu Coposu nu a mai apucat să se bucure de victoria proiectului său politic, stingându-se din viaţă în toamna lui 1995. Cel care avea să asigure coeziunea CDR şi să ducă alianţa spre victorie a fost Ion Diaconescu.

El preia preşedinţia PNŢCD (12 noiembrie 1995-27 noiembrie 2000) şi şefia CDR (1996-2000) după alegerea lui Emil Constantinescu ca preşedinte al ţării.

Pledoarie pentru retrocedare şi lustraţie

După venirea CDR la putere, este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996-15 decembrie 2000), o perioadă în care Convenţia încearcă să îşi pună în aplicare promisiunile electorale, deşi este măcinată de mari dispute între partidele aflate la guvernare.

Sub mandatul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sunt adoptate însă, cu mari eforturi, Legea caselor naţionalizate, Legea retrocedării pădurilor, celebra Lege Ticu care avea ca scop deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Tot atunci sunt adoptate şi primele acte normative care vizau punerea în acord a legislaţiei române cu cerinţele NATO. A militat pentru revenirea la monarhie, reforma morală prin Biserică, lustraţie şi privatizare.

PNŢCD avea însă să plătească electoral pentru certurile din coaliţia de guvernare. În plus, PNŢCD a avut proasta inspiraţie de a mări pragul electoral. Această decizie, cuplată cu retragerea lui Emil Constantinescu din cursa pentru un nou mandat prezidenţial, a făcut ca partidul să rămână în afara Parlamentului la alegerile din 2000. Partidul nu a mai reuşit să revină în Legislativ.

La 27 noiembrie 2000, Ion Diaconescu demisionează din funcţia de preşedinte al partidului, ulterior fiind ales preşedinte de onoare.

Deşi nu a reuşit să menţină partidul pe linia de plutire, Ion Diaconescu a rămas un reper moral în viaţa publică din România în aceşti ani. Şi-a publicat memoriile în volumele Temniţa -destinul generaţiei noastre (1998), După temniţă (2003) şi După Revoluţie (2003).

Sursa: www.adevarul.ro

Acesta trebuie să fie adevăratul Proces al Comunismului !

2011-10-11T22:55:00.002+03:00

1947 iunie 20, Bucureşti. Memoriul preşedintelui Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, către ministrul Afacerilor Interne, în care protestează împotriva abuzurilor guvernului faţă de partidele din opoziţie.

Domnule Ministru,

În dispreţul legilor ţării şi al obligaţiunilor internaţionale, guvernul continuă acţiunea sa abuzivă de-intimidare şi teroare, îndreptată împotriva aderenţilor opoziţiei naţionale.
Protestele Partidului Naţional-Ţărănesc adresate guvernului şi intervenţiile parlamentarilor naţional-ţărănişti, pentru încetarea stării de flagrantă ilegalitate în care se menţine Ministerul Afacerilor Interne -, prin ordonarea nejustificată de arestări, întemeiate exclusiv pe criteriul adversităţii politice, - nu au fost luate în considerare. Arestările continuă. Starea deplorabilă în care sînt menţinuţi prizonierii politici din Opoziţie, în temniţele statului, fără mandate judecătoreşti şi fără vreo vinovăţie personală înseamnă o nesocotire evidentă a drepturilor fundamentale ale omului şi a legilor româneşti. Sute de cetăţeni paşnici au fost ridicaţi fără arătarea vreunui motiv plauzibil şi aruncaţi în închisori, pe considerentul simplu că fac parte din rîndurile aderenţilor noştri. Mii de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească familiile, casele şi ocupaţiile pentru a se feri de urgia dezlănţuită de către organele Siguranţei Statului împotrivaOopoziţiei.
Speranţa care domneşte în ţară. Nenumăraţi cetăţeni sînt puşi în afară de lege şi scoşi din cîmpul muncii productive, prin metode de persecuţie şi teroare, proprii organizaţiilor fasciste, iar familiile lor sînt lipsite în mod samavolnic de sursa de existenţă.
În acelaşi timp, cei întemniţaţi au parte de vitregia unui tratament neuzitat în ţările civilizate. Se urmăreşte în mod sistematic înfometarea. Raţiile alimentare, atribuite acestor prizonieri politici, însumează în medie 400 de calorii de persoană pe timp de o zi şi, comparate cu plafonul standardului fiziologic, stabilit prin convenţii internaţionale (de 2.110 calorii de persoană, pe timp de 24 ore) impun, fără rezervă, concluzia că se urmăreşte suprimarea acestora prin inaniţie. Pe de altă parte, deţinuţii politici sînt îngrămădiţi în celule nespaţioase şi detestabile din punct de vedere igienic, îngrijirea medicală este inexistentă. Epidemiile şi stările patologice provocate de inaniţie au făcut numeroase victime în rîndurile celor arestaţi. S-au înregistrat în închisori numeroase cazuri de tifos exantematic şi febră recurentă, fără ca acestea să provoace măsuri sanitare de izolare şi terapie din partea autorităţilor.
La Închisoarea Piteşti a decedat în aceste condiţii fruntaşul naţional-ţărănist Ion Struguraş din Mediaş. Numeroşi alţi aderenţi ai noştri sînt grav bolnavi.
Cu toate intervenţiile noastre, deţinuţii bolnavi de tuberculoză pulmonară în fază avansată sînt ţinuţi la un loc cu ceilalţi arestaţi, fără îngrijire medicală. Situaţia aceasta durează de 3 luni, de cînd organele Siguranţei au început să aresteze fruntaşii organizaţiilor noastre. Numărul total al celor arestaţi se apropie de 1.000. Aceste împrejurări, care au format obiectul unor repetate intervenţii din partea noastră, sînt în întregime confirmate prin memoriul concludent pe care 1-a prezentat chiar unul din membrii guvernului, anume domnul vicepreşedinte al Consiliului colegilor domniei-sale din guvern.
Pentru a înăspri şi mai mult situaţia celor întemniţaţi, Ministerul de Interne, prin organele sale în subordine, a luat toate măsurile destinate să împiedice alimentarea din afară a deţinuţilor politici, de către familiile lor şi de către comitetele de asistenţă ale partidului. Direcţia Închisorilor descoperă, în fiecare zi, şicane noi în această privinţă. Astfel, în ultima vreme s-a interzis predarea alimentelor destinate prizonierilor politici la biroul închisorilor şi s-a impus expedierea lor prin poştă. Printr-o măsură recentă a Ministerului de Interne, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-au dat dispoziţii închisorilor să primească alimente numai de două ori pe lună, la zile fixe, exclusiv de la rudele de gradul I ale celor arestaţi - care urmează să se deplaseze din toate colţurile ţării pentru a preda coletele cu alimente deţinuţilor. Totodată, s-a interzis depunerea coletelor cu alimente la oficiile poştale de la sediul închisorilor. Aceste dispoziţii urmăresc fără îndoială înfometarea celor arestaţi.
Semnalăm, în acelaşi timp, împrejurarea excepţional de gravă că deţinuţii politici sînt maltrataţi şi bătuţi în închisoare de către organele Siguranţei.
Astfel, la închisoarea Piteşti, domnul colonel Poşa, din Organizaţia judeţeană a P.N.Ţ. Botoşani, a fost pălmuit şi lovit cu pumnii, de faţă cu martori, de către şeful Siguranţei din Piteşti, chiar în biroul directorului închisorii. La închisoarea din subsolul Ministerului de Interne, deţinutul Ion Bărbuş, din Organizaţia centrală a Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc, a fost grav bătut de către agenţii Siguranţei. În acelaşi timp, se refuză asistenţa medicală deţinuţilor grav bolnavi din închisoare.
Semnalăm cazul domnilor dr. Virgil Solomon din Bucureşti, fost ministru al Lucrărilor Publice, din Închisoarea Craiova, C. Totoi, secretarul Organizaţiei centrale a muncitorilor naţional-ţărănişti, din închisoarea Ministerului de Interne - toţi avînd grave afecţiuni de natură tuberculotică. Vă rugăm insistent, domnule ministru, să binevoiţi a reexamina situaţia creată prin măsurile ilegale ale organelor de Siguranţă şi să dispuneţi de urgenţă încetarea acestei stări de abuz flagrant şi eliberarea neîntîrziată a aderenţilor noştri, întemniţaţi fără motiv şi fără mandat judecătoresc, de la 1 martie 1945 încoace, în închisorile din Piteşti, Craiova, Gherla şi Miercurea Ciucului, precum şi în Capitală, în Închisoarea Văcăreşti şi în Ministerul de Interne şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Primiţi vă rog, domnule ministru, asigurarea consideraţiei mele.

Bucureşti, 20 iunie 1947
ss. Iuliu Maniu, Preşedintele
Partidului Naţional-Ţărănesc
Domniei-Sale,
Domnului Ministru al Afacerilor Interne, Bucureşti
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 7611947, f. 168-169)

14 SEPTEMBRIE - INALTAREA SFINTEI CRUCI

2011-09-16T22:37:00.002+03:00

La stăruinta Sfintei împărătese Elena, mama lui Constantin cel Mare, după săpături la locul răstignirii Mântuitorului, s-a aflat lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Iată cum s-au petrecut acestea: Împăratul Constantin, care credea în Iisus, a trimis-o pe mama sa cu multi bani la Ierusalim, în căutarea Sf.Cruci. Întrebând iudeii, ea nu a reusit să afle locul, atunci a recurs la chinuri si acestia l-au indicat pe bătrânul Iuda. La început, nici acesta nu a vrut să-i arate locul dar, după ce l-a aruncat într-o groapă adâncă, unde a fost lăsat ceva vreme, acesta a promis să le arate locul. După ce l-au scos din groapă, merseră într-un loc unde era un munte mare, împresurat cu pământ si pietre, pe care Adrian, împăratul Romei, zidind templul zeitei Venera, a pus în el un idol. Acolo Iuda a arătat că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa a poruncit să fie dărâmat templul si să fie căutată Crucea în pământul de dedesubt. În acest timp, Macarie, patriarhul Ierusalimului, se ruga si iată a iesit un miros frumos si îndată s-a arătat mormântul si locul Căpătânii, în partea de răsărit si aproape au aflat, îngropate 3 cruci si piroanele.

Nestiind care dintre cele 3 era Crucea Domnului, patriarhul Macarie le-a încercat punându-le pe rând pe un mort. Când au pus Crucea Domnului, îndată a înviat mortul.

După ce s-au închinat Crucii, împărăteasa si suita sa au hotărât înăltarea Sf.Cruci, deoarece, din pricina multimii nu toti puteau să o vadă si să i se închine. Atunci Macarie, stând pe un loc mai înalt a înăltat-o multimii si toti au strigat: “Doamne miluieste!”. Aceasta a avut loc pe 14 sept.326(327).

Azi, o parte din Sf.Cruce (1m) se află în Sf.Mormânt, altă bucată la Roma si o alta în Grecia, la Muntele Athos.

Sursa:
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com

Sf. Corneliu Sutaşul - primul general roman devenit creştin

2011-09-13T17:40:00.002+03:00

Sfîntul Corneliu Sutaşul a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli. Era originar din Cezareea Împăratului Tiberiu, fiind primul general roman devenit creştin. Sfîntul Corneliu Sutaşul era un om generos, vestit pentru milosteniile pe care le făcea. Numele său e de origine celtică, însemnînd „Om tare precum cornul“ (de animal), cu terminaţie latină - Cornelius. Petrecînd o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru. Sfîntul Petru vine în Cezareea şi le vorbeşte celor adunaţi în casa lui Corneliu despre Isus Christos. În timpul predicii „Duhul Sfînt a căzut peste toţi care ascultau cuvîntul“, iar Corneliu primeşte botezul chiar de la Sfîntul Petru, fiind primul păgîn intrat în comunitatea creştină. A devenit apoi episcop în Cezareea sau Frigia. La Mulţi Ani tuturor acelora care poartă frumosul nume de Corneliu sau Cornelia.

Sursa:

www.ziarultricolorul.ro

FRAUDA ELECTORALA IN ROMANIA

2011-09-05T23:57:00.001+03:00

Scrisoare deschisa
adresată domnilor:

- Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene;

- Hans-Gert Pottering, preşedintele Parlamentului European;

- Lluis Maria de Puig, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

- preşedinţilor principalelor grupuri politice din Parlamentul European: Joseph Daul (PPE); Martin Schulz (PSE); Graham Watson (ALDE - Grupul Liberal); Paul Henry Spaak (Grupul Verzilor); Brian Crowley şi Cristina Muscardini (Europa Unită a Naţiunilor); Francis Wurtz (Grupul Confederal al Stîngii Unite Europene).

Stimaţi lideri ai Uniunii Europene,

aşa după cum ştiţi, la fel ca în toată Europa Unită, duminică, 7 iunie 2009, şi în România vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Din păcate, în România aceste alegeri stau, din nou, sub semnul unei fraude electorale de proporţii, pe care o pregăteşte o Mafie politică disperată, care nu ştie să facă altceva decît să fure, să mintă şi să se agaţe de Putere. Practic, din decembrie 2000, de cînd s-a dat startul fraudelor electorale oficiale, pe faţă, iar eu am fost împiedicat să devin preşedintele României, deşi în finala alegerilor prezidenţiale mi-am învins, detaşat, adversarul septuagenar (Ion Iliescu) - în România se falsifică şi se denaturează TOATE alegerile: prezidenţiale, parlamentare, locale, europarlamentare, referendumuri etc. Au fost create şi perfecţionate, de la an la an, structuri şi tehnici de fraudare de o inventivitate deosebită, la care îşi dau concursul instituţii ale Statului, plătite de la Buget: Servicii Secrete, Poliţie, Jandarmerie, Prefecturi, Primării etc. Pe parcursul timpului, atît eu, cît şi alţi lideri politici, alături de reprezentanţi ai societăţii civile, am semnalat forurilor internaţionale aceste fraude, furnizînd exemple şi dovezi concrete. Jaful electoral a fost, însă, muşamalizat. Nimeni n-a luat nici o măsură. Astăzi, situaţia s-a agravat, din cel puţin două puncte de vedere:

1) Alegerile de la 7 iunie sînt alegeri pentru Parlamentul unei Europe care se află la răscrucea existenţei sale, fiind ameninţată de un real pericol de dezintegrare;

2) Criza financiară şi economică declanşată în toată lumea creează probleme sociale din ce în ce mai mari, aşa că nu cred că vă este indiferent cum va arăta viitorul Parlament European, cine va manevra fondurile comunitare (suportate de zecile de milioane de plătitori de taxe şi impozite!), ce fel de oameni vor reprezenta cele 27 de ţări în structurile de conducere ale Europei Unite.

Iată, pe scurt, în ce anume constă frauda electorală pusă la cale, în aceste zile, în România:

1) La o populaţie de 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, s-au tipărit - la o firmă privată, imposibil de controlat - peste 20,5 milioane de buletine de vot. Aşa după cum se ştie, absenteismul este din ce în ce mai mare, în toate ţările Uniunii Europene. în România, se estimează că vor participa la votul de la 7 iunie cca. 22% dintre alegători, conform unui recent sondaj de opinie. Şi atunci, de ce a fost tipărită o cantitate atît de mare de buletine de vot suplimentare? Răspunsul e simplu: în vederea fraudei!

2) Zilele trecute, guvernul extra-natur de orientare stînga-dreapta, format din PSD şi PDL, a emis o Ordonanţă de Urgenţă care permite ca fiecare alegător să voteze, duminică, 7 iunie, acolo unde se află în acel moment. În toate celelalte 26 de ţări ale Uniunii Europene, nu este voie să se voteze decît în localitatea de domiciliu - numai în România s-a schimbat regula! De ce? Şi aici, răspunsul e la fel de simplu: pentru încurajarea şi favorizarea turismului electoral! Experienţa ciclurilor electorale precedente ne arată că, la 7 iunie, vor circula mii de autocare, microbuze, alte mijloace de transport, de la un capăt la altul al României, cu echipe bine antrenate şi plătite, care vor vota de mai multe ori. Pretextul PSD – PDL, că votul multiplu va fi pedepsit, prin lege, este o minciună penibilă. Nici un infractor electoral, niciodată, nu a plătit, în România, pentru asemenea ilegalitate.

3) „Lovitura finală” împotriva corectitudinii alegerilor de la 7 iunie va fi dată la Biroul Electoral Central, prin softul pregătit de doi dintre cei mai neruşinaţi hoţi de voturi: Dan Nica (ministru de Interne de la PSD) şi Vasile Blaga (fost ministru de Interne, de la PDL). Cine îi controlează pe ei? Şi, dacă îi controlează, unde să-i reclame?

Am sintetizat fraudele electorale în cîteva paragrafe. Ele vor fi mult mai multe şi mai complexe, dar nu doresc să abuzez de tipul dvs. preţios. Din nefericire - cel puţin din punct de vedere electoral - în România domneşte o teroare mai mare decît cea din Uganda lui Idi Amin, sau Cambodgia lui Pol Pot. Atunci cînd în ţara mea se va produce o explozie socială devastatoare, să ştiţi că ea se va datora şi acestor fraude electorale revoltătoare, care au falsificat voinţa poporului şi au ruinat orice speranţă într-o societate democratică. Nu-i credeţi pe diversionisţii de profesie, care, neavînd ce să spună împotriva mea (mai ales că eu sînt un creştin practicant şi nu sînt corupt!) - folosesc etichete, şabloane, ştampile prefabricate, numindu-mă „extremist”. Ştiţi bine că nu sînt cîtuşi de puţin „extremist”. Extremişti sînt cei care jefuiesc, terorizează, mint, sînt corupţi, comit fapte mizerabile, care nu sînt pe placul lui Dumnezeu. Fiecare dintre dvs. mă cunoaşte, a vorbit cu mine, a primit cărţi ale mele cu autograf. Eu sînt un patriot român şi un adept al proiectului generos al Uniunii Europene. Tocmai de aceea vă scriu acum şi vă sesizez aceste fărădelegi: vă rog să nu permiteţi ca aici, în România, acest proiect să fie compromis, batjocorit, dinamitat. Niciodată nu-i prea tîrziu pentru adevăr. Rog foarte mult să vă faceţi datoria. Ar fi sub demnitatea dvs. să staţi la masa dialogului şi a tratativelor cu nişte hoţi de buzunare comunitare, din Balcani. Dacă instituţiile şi pîrghiile Europei Unite nu sînt capabile nici măcar atít - să împiedice, sau să denunţe o fraudă electorală evidentă, care le priveşte în mod direct - înseamnă că ele sînt o iluzie şi nu fac altceva decît să inducă în eroare ţări şi popoare. Nutresc speranţa că, totuşi, nu este aşa.

Al dvs.,

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,

Preşedinte al Partidului România Mare

Membru al Academiei Tiberine din Roma

Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer”

Membru al Academiei de Ştiinţe Politice din New York

Bucureşti, 29 mai 2009

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

2011-08-15T22:38:00.001+03:00

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Sursa:
www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august15.htm

6 august - SCHIMBAREA LA FATA

2011-08-07T23:33:00.003+03:00

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Sursa:

www.calendar-ortodox.ro

Nu se va clinti nici un fir de iarbă din pămîntul Ardealului!

2011-08-07T16:05:00.006+03:00

Am venit să vă aduc salutul „României Mari” care, alături de „Vatra Românească”, a îmbrăcat cămaşa morţii pentru cauza naţională! (Urale. Se scandează „România Mare”, „Vadim”)

Am venit în pofida tuturor restricţiilor, a tuturor acelora care mi-au spus să nu vin, că-i pericol. Am venit pentru că, dacă acum, de Ziua Naţională a României, nu sîntem în mijlocul tragediei româneşti din Transilvania, nu mai merită să trăim! (Aplauze furtunoase). Nu sînteţi singuri! Toată ţara e cu Transilvania! Inima ţării bate la Tg. Mureş şi Alba Iulia, bate la Cluj, peste tot unde românii au început să se simtă străini la ei acasă!

Ştim tot ce se întîmplă în Ardeal. De peste tot ne vin mesaje, vin scrisori, vin zeci de mii de semnături de adeziune. Pulsul Ardealului îl simţim lîngă tîmpla noastră. Întîmplarea face că sînt ardelean după regretata mea mamă. Primele legende pe care le-am auzit, înainte de a învăţa să buchisesc, au fost cele despre Avram Iancu, Horea şi toate patimile pămîntului românesc. Iar fluviul de lacrimi al Ardealului nu îl va putea scoate nimeni din sîngele nostru. România fără Transilvania nu poate exista! (Urale. Participanţii scandează „Murim, luptăm/ Ardealul nu cedăm!”)

Ar fi fost mai bine pentru toată lumea să nu trăim asemenea momente dramatice. Ar fi cu totul minunat şi ne-am închina de trei ori pe zi lui Dumnezeu, dacă nu am avea provocări, dacă nu s-ar întîmplă nenorocirile care se întîmplă. Dar, vorba unui om de spirit: „Doamne, drama noastră este că sîntem prea departe de Tine şi prea aproape de Ungaria!” Mesajul unui scriitor român, care a învăţat la şcoala umanismului naţional, este un mesaj de pace. Înainte de a fi o entitate etnică, înainte de a fi români, înaintea sintezei daco-romane din secolele III-IV, am fost creştini datorită iubitului Apostol al lui Isus, Sf. Andrei, care, după răstignirea Mîntuitorului, a peregrinat pînă în Scythia Minor (Dobrogea de azi) şi i-a creştinat pe strămoşii noştri. Iar noi i-am creştinat pe alţii, care au venit în goana cailor şi, vorba lui Nicolae Iorga, au sfîşiat cu mîinile pline de sînge perdeaua Istoriei universale! (Aplauze îndelungate) Aşadar, mesajul meu este de pace şi de concordie. Dar, dacă nu se va putea, trebuie să fim pregătiţi, cum zicea Eminescu: „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi...”. Pentru că ceea ce încearcă extremismul maghiar la ora actuală, mai puţin acela din ţară şi mai mult cel de peste hotare, şi în special cel din S.U.A., ceea ce încearcă prin atacul fatal de a dezmembra această ţară, este revoltător. Trebuie, cu orice preţ, să ţinem la integritatea acestei ţări! Trebuie să nu se împlinească ceea ce a spus nefericitul Ceauşescu în ultimele lui clipe de viaţă, că aşa ceva va duce la nimicirea României. Noi nu trebuie să ajungem pînă aici! În Casa comună a Europei, aşa cum ne-o profeţesc sirenele amăgitoare ale Apusului, noi vom fi nişte zilieri, dacă vom fi izgoniţi de pe pămînturile noastre.

Avem cu ungurii nefaste experienţe istorice... Iat-o pe aceea din 1940 cînd, datorită rapacităţii fasciste, am fost siliţi să cedăm o parte din teritoriul naţional. Atunci n-am tras nici un foc de armă, dar, dacă se va mai ajunge la un asemenea Diktat, vom trage şi în contul anului 1940! (Atmosferă incandescentă, se scandează, minute în şir, „România Mare-Vechile hotare!”)

Vine o vreme în viaţa fiecărei Naţiuni cînd, dacă existenţa istorică îi este periclitată, trebuie să-şi strîngă rîndurile, să treacă peste orice considerente diplomatice, chiar şi peste morala străveche, care spune să întorci şi obrazul celălalt, şi să-şi apere fiinţa naţională.

Noi sîntem români, sîntem la noi acasă, am păcătuit de a fi prea buni cu străinii şi de a-i primi în casa sufletelor noastre, dar acum ei vor să ne alunge de aici! Eu nu doresc să instig, din contră, vin cu toată dragostea faţă de minoritatea maghiară, care are reale calităţi. Am prieteni maghiari la Bucureşti, dar nu ştiu cum se face, de cîte ori se agită această arie îndrăcită a iredentismului, a revizionismului şi, în fond, a fascismului, parcă se dezumanizează, parcă nu mai sînt ei. În 1935, în decembrie, cum spune lecţia Istoriei, cînd Carol al II-lea a adresat Mesajul Tronului, a răspuns, printre alţi parlamentari, şi un deputat maghiar de la Bucureşti, Gabriel Bethlen, care a acuzat şi România Mare de atunci, şi Parlamentul României, că nu dau drepturi minorităţilor, că le persecută, exact aceeaşi placă ruginită pe care o auzim şi astăzi. Şi atunci s-a sculat Nicolae Titulescu, cu următoarea replică, citez din memorie: „Domnule deputat, nu veţi găsi în toată Istoria României un om politic care să aprecieze mai mult calităţile Poporului maghiar. Sînt primul care recunoaşte că sînt oameni minunaţi, sînt buni muzicieni, buni muncitori, pot fi camarazi desăvîrşiţi, dar dvs. nu doriţi egalitate cu noi, dvs. doriţi privilegii, dvs. aveţi o boală foarte ciudată: boala persistenţei pe retină a imaginii Ungariei Mari, care, în realitate, era de operetă. Pentru cel mai mic gest nelalocul lui, pentru fiecare supărare, un cetăţean român obişnuit se adresează forurilor puterii locale româneşti, numai dvs., maghiarii, vă duceţi la acea cutie de rezonanţă care e Societatea Naţiunilor!” – a spus Titulescu în 1935 şi la fel spunem şi noi astăzi.

Nu ştiu care este opinia Puterii noastre la nivel central, dar eu cer chiar aici, la Tîrgu Mureş, desfiinţarea, prin Lege, a organizaţiei teroriste U.D.M.R.! (Aplauze prelungite) Dacă nu le place în România, n-au decît să se ducă în Ungaria! (Aplauze, urale) Aş dori să dea Dumnezeu din ceruri să nu mai avem tragedii ca aceea din 20 martie. Cum am trăit noi, cei din Bucureşti, acele evenimente? Priveam la televizor, atunci, noaptea, şi m-a durut sufletul că, în loc să auzim un academician ca Ştefan Pascu, pe care-l iubesc foarte mult şi-l consider un mare dascăl de Istorie, deşi el nu s-a purtat loial faţă de noi, în loc să ascultăm poziţia altor mari istorici sau a unor şefi de partide, care au un cuvînt greu de spus în România, Televiziunea Română a găsit de cuviinţă ca, la 12 noaptea, să prezinte opinia unui chelner, un ospătar – s-a băgat şi el într-un partid... îl cheamă Viezure. Întîmplarea făcea că-l ştiam din vedere, de pe străzile oraşului. Cît de turcit şi de balcanic poate fi oraşul Bucureşti! Să-şi dea un ospătar cu părerea despre Istoria Naţională, el, care n-a citit în viaţa lui mai mult decît trei etichete de pe sticlele de vin! (Rîsete, animaţie în sală) În condiţiile astea, stai şi te întrebi: cine conduce TVR şi a cui politică o face? Eu am scris primul în „România Mare”: toată lumea se întreabă cînd va fi Televiziunea cu adevărat liberă, dar nimeni nu s-a întrebat cînd va fi cu adevărat română, pentru că nu e română! (Aplauze, rîsete) Şi, ca să închei capitolul referitor la Televiziune, voi spune că este inadmisibil ca oameni importanţi, care poartă un drapel naţional în mînă, cum este Mitropolitul Ardealului, marele cărturar Antonie Plămădeală, care păstoreşte sufletele a 5 milioane de creştini ortodocşi, cum este Teoctist Arăpaş, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi alţi patrioţi cărturari să fie terfeliţi într-un mod barbar la Televiziunea Română. Aceasta, pare-se, a devenit o anexă a „Europei libere”, care „Europă liberă”, să nu uităm, a semnat Declaraţia ruşinoasă de la Budapesta privind autonomia Transilvaniei, iar pericolul acestei ţări pleacă şi de acolo, de la „Europa liberă”. Aşa că să fim foarte atenţi cînd se servesc informaţiile pe un post care a avut un anumit rol, zic eu, în trezirea conştiinţei româneşti – dar vedeţi bine coloratura politică, ei tîrguiesc Transilvania, or, aşa ceva nu se poate tolera! În acest context, vreau să acuz Partidul Naţional ţărănesc Creştin şi Democrat că nu-şi îndeplineşte menirea faţă de Patrie! Apariţia pe scena istoriei a Uniunii Naţionale „Vatra Românească” arată că sarcina pe care trebuia s-o aibă partidul lui Maniu a preluat-o „Vatra Românească”, pentru că partidul lui Maniu nu mai e al lui Maniu! (Aplauze) Şi sînt incalificabile declaraţiile pe care dl. Corneliu Coposu le-a făcut la Budapesta! (Aplauze)

Fraţi români, pentru că e vremea darurilor, am să vă fac şi eu unul: numărul sărbătoresc al revistei noastre, scos la Trei culori, cu harta României Mari! (Aplauze, se scandează „România Mare! România Mare!”) Sper ca roşul din steag să nu-i înfurie pe tăuraşii U.D.M.R.-ului şi să nu dea foc iar la revista noastră, aşa cum au făcut la Huedin, Cluj, Odorhei şi în alte localităţi ale Transilvaniei. Aceste incinerări sînt de origine fascistă! Aşa cum face şi Societatea Timişoara, care a ars mii de exemplare din revista noastră.

Aş vrea să exprim două dorinţe, care sînt ale întregii reviste, care sînt ale tuturor scriitorilor ce s-au aliat pentru cauza naţională. Parlamentul României, care este compus foarte eterogen, chiar şi din oameni luaţi de pe stradă în focul Revoluţiei, în esenţa lui este un Parlament ales democratic şi este bine că, în majoritatea lor, aceşti oameni acţionează pentru cauza ţării. Am să fac o propunere Parlamentului României, care a intrat deja în Istoria modernă a acestei ţări, prin faptul că a ascultat glasul mulţimilor şi a propus, şi a adoptat ca ziua sacră de 1 Decembrie să fie Sărbătoarea Naţională a României pentru întîia oară de 72 de ani: el ar avea posibilitatea să intre mai temeinic în Istoria acestei ţări, gîndindu-se şi la a doua Capitală a României, politică şi administrativă, undeva, în Transilvania, la Braşov sau la Alba Iulia. (Aplauze furtunoase) Aceasta este o dorinţă a noastră, este o dorinţă şi a corifeilor, a tribunilor care au făurit Unirea cea Mare şi Veşnică. Nu am fi prima ţară din lume cu două capitale. Bucureştii, după cum ştim, sînt atestaţi documentar drept Capitală a ţării Româneşti, acum exact 525 de ani, şi Parlamentul a propus sărbătorirea acelui hrisov domnesc la insistenţa mea, pentru că nimeni nu ştia în Parlament de acest hrisov al lui Radu cel Frumos, din 1465. La ora cînd alte state trufaşe nici nu erau pe harta lumii, noi aveam deja o Capitală, Bucureşti. Oraşul a jucat un rol extraordinar în Istoria Neamului. Secole de-a rîndul, pentru toţi românii soarele de la Bucureşti a răsărit. Dar, pentru echilibrul situaţiei din Transilvania şi pentru apărarea acestei provincii a României, care este locul etnogenezei noastre, ar fi bine ca factorii Puterii să trăiască în inima Transilvaniei şi să vadă ce este de făcut pentru a păstra teritoriul sfînt al Patriei. Puterea este prea departe de Transilvania! (Aplauze) Şi, dacă se va continua cu ignorarea situaţiei grave care există, dacă unii dintre oamenii care au fost aleşi în mod democratic – nu dau nume – nu pot, n-au organ să recepţioneze mesajul de disperare al vostru, şi dacă haosul va continua să macine Naţiunea Română, şi dacă ne vom îndrepta cum vor forţele oarbe, din afară mai ales, spre un – Doamne fereşte! – război civil, eu, Corneliu Vadim Tudor, Revista „România Mare” şi toţi scriitorii patrioţi de la Fundaţia noastră vom propune, cel puţin pentru 2 ani, să avem o guvernare militară, serioasă, naţională, pentru salvarea României! (Aplauze entuziaste, urale) Dacă poporul simte că-i este periclitată continuitatea în vatra străbună, că nu se mai poate trăi de frica criminalităţii, de frica acelora care-i numesc „boi” şi „porci”, „valahi împuţiţi” pe români, la ei acasă, soluţia este să preia Puterea în această ţară singura instituţie solidă, serioasă, matură, care, de 2.000 de ani, nu s-a abătut de la legea Neamului Românesc, şi aceasta este Armata! (Strigăte de „Ura!”, „Bravo!”)

Am spus aceasta în mai multe interviuri, care mi-au fost luate la Bucureşti, de către corespondenţi de presă de la „New York Times”, de la unele ziare britanice, de la B.B.C., Televiziunea chineză şi altele. Dar de la Televiziunea maghiară nu i-am primit, pentru că eu ştiam ce le poate pielea. (Animaţie, rîsete în sală) Corespondenta ziarului

„New York Times” m-a întrebat: „Vă referiţi la o dictatură militară?” – „Nu, nu aşa, dictatură nu vrea nimeni, dar trebuie prefecţi militari de judeţe, primari militari de oraşe şi municipii, trebuie consilii militare de administraţie în marile întreprinderi pentru a aduce lumea la treabă, pentru a stăvili sabotajele economice, trebuie ca structurile noastre teritoriale să fie împînzite cu militari, pentru că militarul ştie de ordin. Militarul, prin natura menirii lui pe pămînt, e disciplinat şi e legat prin jurămînt de drapelul Patriei sale”. Asta am spus într-o situaţie critică, între două rele trebuie să-l alegem pe cel mai puţin rău. Nu mor de dragul militarilor... Dar, în asemenea situaţii dramatice, Armata trebuie să asigure stabilitatea acestei ţări, cu sfatul, fireşte, de a-şi asigura mai întîi stabilitatea în sînul ei.

Noi plecăm de aici, dar voi veţi rămîne cu conaţionalii maghiari şi mă rog lui Dumnezeu din ceruri să vă daţi mîna, ca pînă acum, şi să trăiţi ca fraţii, altfel nu se va putea. Şi bine ar fi dacă cerul le-ar lumina calea liderilor maghiari cinstiţi, să-şi potolească conaţionalii, să le spună că pot înflori în limba, civilizaţia şi datinile lor foarte bine, mai bine decît pînă acum. Poarta către viitor este deschisă. De ce forţează extremiştii unguri cursul Istoriei? Pentru că ce vor ei nu se poate! Nu se va clinti nici un fir de iarbă din pămîntul Ardealului! (Aplauze, urale entuziaste)

Permiteţi-mi să vă citesc, pentru sfînta noastră Zi Naţională, cîteva poezii. Aş începe printr-un amplu Triptic la Marea Unire şi aş continua cu „Călăii” – poem cenzurat în 1985, de mai multe ori, chiar de către unii tovarăşi maghiari de la CC. al P.C.R., pentru că şi înainte ei aveau mai multe drepturi decît noi. Niciodată, în poeziile mele, în articole, în luări de cuvînt, nu mă voi referi la naţionalitatea maghiară, în ansamblu, ci la elementele extremiste. Este cea mai mare greşeală pentru un om cu judecată, un om raţional, să absolutizeze, să spună că toţi ungurii sînt aşa şi pe dincolo, că toţi saşii sau evreii... Popoarele sînt sfinte, lăsate de la Dumnezeu. Asta este opinia mea de scriitor creştin.

TRIPTIC LA MAREA UNIRE

I. Basarabia, 9 aprilie 1918

Ne-au dărîmat lăcaşele cu tunul
ne-au vînturat în cele patru zări
tribunii noştri, unul cîte unul
i-au răstignit în jug de lumînări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din aşternut
vechi pămînteni ce-au stăpînit odată
mînaţi de patul puştii şi de cnut
E sfîrtecată harta cu hangerul
un rîu secat ne minte în zadar
pămîntu-i rupt, dar oglindeşte cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleţi
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceţi
Şi-i mai acuză datina ce cîntă
la vicleim, la nunţi şi-ngropăciuni
iar peste toate, Limba noastră sfîntă
icoană făcătoare de minuni
E graiul meu şi-al celor ce-o să vină
şi-al munţilor de oase ce nu tac
o pravilă de aur şi lumină
cu slove de mărimea unui veac
E Limba Romei tămăduitoare
în ea s-au poticnit duşmanii mei
din Căpriana lui Ştefan cel Mare
pîn’ la Hotin, Tighina şi Orhei
Aceasta-i ziua binecuvîntată
cînd Sfatul Ţării buciumă la stîni
psaltirile miros a judecată
şi moldovenii iar îşi spun români
E uvertura sacră a unirii
e temelia casei unui neam
îngenuncheaţi, au priceput şi zbirii
că româneşti sînt toate: rîu şi ram
Şi că minciuna n-are viaţă lungă
şi că din zorii lumii stăm aici
Sodoma şi Gomora să-i ajungă
pe toţi vrăjmaşii noştri venetici!

II. Bucovina, 28 noiembrie 1918

Îmbracă-te în aur frumoasă Bucovină
acum ori niciodată e timpul să renaşti
n-au vulturii habsburgici puterea să te-aţină
mestecenii şi fagii parcă-s făclii de Paşti
Şi ei îţi luminează făgaşul către ţară
pe vechile cazarme sînt flamuri româneşti
poştalioane trase de cerbi se desfăşoară
din Cernăuţi în Stupea, din Putna-n Ipoteşti

Sînt toate ale noastre, podoabe şi minee
şi fluiera cioplită în inimă de plop
veşmintele alb-negru, icoane ce scînteie
şi acoperămîntul Mariei de Mangop
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topeşte ceară albă sigiliul princiar
e un Luceafăr tînăr şi bun de pus pe rană
e Sfîntul Eminescu de pază la hotar

Aici e salba noastră de mînăstiri bătrîne
e micul nostru Athos cu turlele de flori
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
cînd spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori
Şi obcina, şi cîmpul, şi rîurile toate
se scutură deodată de numele străin
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, şi restul e destin.

III. Transilvania, 1 decembrie 1918

Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal
risipite ca ursita
plîng mormintele-n Ardeal
De la Anna la Caiafa
trag în jug atîţi români
şi le sîngerează ceafa
au ţărînă în plămîni
Şi se sting fără prihană
nu s-ar plînge nimănui
tot Ardealul e o rană
lacomi sînt călăii lui
Pînă-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
cînd eşarfe Tricolore
un întreg popor şi-a pus
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar
cronică de aur plină
piatră albă de hotar

Timp înalt de-ntemeiere
flambură cu vulturi grei
semn că Patria nu piere
cît mai are pui de lei
Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou

*

* *

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de rîuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintîi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stîlpi funerari ai avut căpătîi
Jaful cel crîncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plîngerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtînd la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, cînd se adună
tainele lumii pe lîngă foc
şi cînd zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
cînd vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste cîmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pîlpîie torţe sărbătoreşti
Întîi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stîni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sînt vrednic astăzi a te cînta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în cîmpie
să-i spună ţării cît o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfînt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pămînt
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plînsul le ţese ochiuri de zale
ridică mîndri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvîrle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobîlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strînge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pîlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frînte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtînd hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pămînteni
Răsar din cartea neamului sfîntă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvîntă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atît la bine, cît şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!

CALAII

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
şi casă bună n-am făcut prin ani
căci mîna voastră veşnic e pătată
de sîngele românilor sărmani
Trufaşi, şi cruzi, şi fără de măsură
nici fiarele pădurii nu-s ca voi
cu ochii tulburi, injectaţi de ură
visînd la un mileniu de noroi

„Să piară-n veci valahilor sămînţa
sînt mult prea vechi şi prea s-au înmulţit
din Cluj la Satu Mare şi Săpînţa
auzi doar graiul lor nesuferit!
Afară cu valahii! Sau la moarte
exterminaţi-i pînă nu-i tîrziu
mutaţi-le hotarul mai departe
pe-aici să nu rămînă unul viu!”

Şi aţi trecut la fapte glorioase
dar simpla crimă nu era de-ajuns
şi i-aţi călcat cu plugul peste oase
le-aţi scos şi ochii, limbile le-aţi smuls...
I-aţi presărat cu sare peste rană
i-aţi ars de vii şi-apoi i-aţi stins cu var
aţi necinstit copii fără prihană
aţi jefuit cadavrele barbar

Aţi pus ţăranii să îşi sape groapa
i-aţi împuşcat în ceafă, ca pe cîini
oceanelor nu le-ar ajunge apa
ca să vă spele crima de pe mîini
Aţi spintecat femei însărcinate
aţi răstignit şi preoţii-n altar
pustiu şi jale aţi lăsat prin sate
Attila însuşi n-a fost mai tîlhar

Aţi sigilat în trenuri, ca pe vite
femei, bătrîni, copii nevinovaţi
şi-n viscol de ocări nelegiuite
i-aţi expulzat flămînzi peste Carpaţi
Azi nu pricepe mintea omenească
cum de-aţi făcut asemenea orori
cum de-a putut în gînd să vă-ncolţească
să nu rămîneţi iadului datori

Satanice cruzimi, apocalipsă
a bestiei turanice din voi
de crime n-aţi dus niciodată lipsă
dar inventivi le-aţi dat veşminte noi
Gardişti în zdrenţe, zvastica şi cloaca
levenţi şi honvezi, criminali groteşti
viteji ca porcii cînd răstoarnă troaca
duhnind a grajd, rachiu şi boli lumeşti

De ce spun toate astea? Pentru ce
mai răscolesc cenuşii amintirea?
să vadă omenirea cine e
această bandă ce ne-a vrut pieirea
Şi nu era de vină un popor
- popoarele au inimă regească –
de-aceea marşul meu acuzator
doar gărzile horthyste le demască

N-a fost să fie după vrerea crimei
au mai rămas urmaşi şi mărturii
să povestească trist viitorimei
să nu mai fie astfel de urgii
Acum veniţi şi spuneţi prin ziare
de drepturile omului, de legi
de amiralul jalnic fără mare
de hărţi şi de fantoma unor regi

Plătiţi cu aur şi femei de stradă
- arhangheli proxeneţi şi prea uituci –
dar banii voştri tot miros a pradă
şi-a sînge de români ucişi pe cruci
Nu mai puteţi prosti pe nimeni, iată
sînteţi ridicoli, n-aveţi nici un spor
o Mioriţă veşnic fermecată
v-a dat de gol în ochii tuturor

Eu vă blestem cu cerul şi cu marea
eu vă blestem cu munţii cei bătrîni
vă stingă scorpionii lumînarea
precum aţi stins voi ochii la români
Şi dumnezeul viermilor vă tragă
mereu la judecata de apoi
secătuiţi de minte şi de vlagă
vă scurme porcii inima-n gunoi

Eu vă blestem să beţi pe săturate
din sîngele cu lacrimi de atunci
femeile de vi-s însărcinate
să fete pui de viperă, nu prunci
Eu vă blestem să auziţi vecernii
la Cluj şi Treznea, la Moisei şi Ip
să vă sfîşie lupii-n dricul iernii
şi masca morţii arde-v-ar pe chip

Noi n-o să ne-nţelegem niciodată
nu sînteţi oameni, sînteţi cîini turbaţi
azi vă cunoaşte omenirea toată
nu mai puteţi pe nimeni să-nşelaţi
Sălbatici cu iluzii de nobleţe
ce doliu tragic aţi mai pus la porţi!
doar Hitler mai putea să vă răsfeţe
şi fără el, ştiţi bine, sînteţi morţi

Istoria şi-a spus din nou cuvîntul
definitiv, tenace şi firesc:
cît or să fie cerul şi pămîntul
ARDEALUL VA FI VEŞNIC ROMÂNESC!
Iar el va fi de-a pururi casă bună
pentru român şi pentru fraţii lui
aici trăim de veacuri împreună
şi nu dăm socoteală nimănui!

CORNELIU VADIM TUDOR

(29 noiembrie 1990; discurs rostit liber la Marea Adunare Populară desfăşurată la Palatului Sporturilor şi Culturii din Tîrgu Mureş, cu prilejul primei sărbători a Zilei Naţionale de 1 Decembrie)

IULIU MANIU - Sfinxul de la Badacin

2011-08-03T21:18:00.005+03:00

În 1986, perioadă de maxime constrângeri în timpul regimului comunist, un tânăr de 24 de ani, din Bădăcin, l-a comemorat, împreună cu un grup de prieteni, pe Iuliu Maniu. Gestul său nu a rămas fără repercusiuni, astfel că Ioan Pop, căruia prietenii i-au zis „Poetul” pentru că a scris un imn dedicat lui Iuliu Maniu, a fost bătut de Miliţie şi urmărit sistematic de Securitate.

Are 49 de ani, dar nu-şi arată vârsta. Vorbeşte încet, rar şi uşor stânjenit. E pentru prima dată când rememorează în faţa unui jurnalist evenimentul care i-a schimbat viaţa şi l-a transformat din Ioan Pop în „Poetu”.

„În 1986 tocmai ieşisem din armată. Cu câteva zile înainte de 5 februarie (data la care a murit Iuliu Maniu), am adunat mai mulţi prieteni şi le-am propus să-l comemorăm pe Iuliu Maniu. Fiind din Bădăcin, la fel ca marele om politic, ni s-a părut un gest firesc. Nu ne era frică. Probabil că era vorba şi de inconştienţa specifică vârstei. Ştiam de la bătrâni că Iuliu Maniu nu a fost trădător de ţară, aşa cum îl prezentau comuniştii. Ştiam că avusese o influenţă covârşitoare în făurirea Marii Uniri, că a salvat Transilvania în 1944 şi că a murit ca un martir în închisorile comuniste”, îşi aminteşte Ioan Pop.

Comemorare clandestină

Deşi a chemat alături de el mai mult de 20 de tineri, doar 12 au venit în 5 februarie la marginea fostului conac al lui Iuliu Maniu. Casa în care s-a născut „Sfinxul de la Bădăcin” fusese transformată de comunişti în cămin pentru copii cu dizabilităţi, dar la marginea proprietăţii, mai rămăseseră mormintele rudelor lui Iuliu Maniu. Acolo s-au întâlnit tinerii din Bădăcin, conduşi de Ioan Pop. Au aprins câteva lumânări, au depus o coroană şi au ţinut scurte cuvântări. „Era într-o zi de joi, în jurul orei 18.00. Pe rând, am vorbit fiecare despre Iuliu Maniu, viaţa şi activitatea lui. La final, am cântat împreună un cântec ale cărui versuri le-am compus eu cu câteva zile înainte. Acel cântec scris de un tânăr rebel a devenit astăzi „Imnul lui Maniu”, iar eu am fost poreclit de atunci Poetu”, mai spune disidentul din Bădăcin.

Au tras clopotele pentru Maniu

În timpul comemorării, clopotele de la vechea biserică din sat, greco catolică în vremea lui Maniu, dar furată de ortodocşi în 1948, au început să bată pentru fostul premier interbelic. „Am pus tot satul pe jar. Nimeni nu ştia de ce bat clopotele. Cu greu am reuşit să-l convingem pe clopotar, dar în cele din urmă ne-a ascultat rugăminţile”, rememorează Pop.

Schimb de amabilităţi cu Securitatea

A doua zi, Securitatea a descins în Bădăcin. Pe el nu l-au găsit acasă securiştii, pentru simplul motiv că se trezise foarte devreme şi plecase după lemne în pădure. Dar duminică dimineaţa a primit o invitaţie la sediul Securităţii din Zalău. „Mă aşteptau acolo domnii Ivan şi Butiri. Ambii s-au comportat decent cu mine. Nu m-au bătut, ci doar mi-au spus că am făcut un gest necugetat. La acea vreme securiştii nu mai băteau. Băteau miliţienii, dar asta am ajuns să o cunosc pe pielea mea la un după”, mai spune Poetu.

„Nu ne era frică. Probabil că era vorba şi de inconştienţa specifică vârstei. Ştiam de la bătrâni că Iuliu Maniu nu a fost trădător de ţară, aşa cum îl prezentau comuniştii”. Ioan Pop

Bătut cu bestialitate de miliţienii din Şimleu

Avea să treacă un an de la comemorarea clandestină. Ioan Pop s-a bucurat din plin de atenţia Securităţii în acest răstimp. Avea „coadă” tot timpul, iar în vara lui 1987 a „achitat” cu adevărat nota de plată pentru organizarea evenimentului comemorativ. „Era un concert în Şimleu, cu Loredana Groza şi Ion Caramitru. La un moment dat, am vociferat, nemulţumit fiind de poeziile care se recitau. Un poliţist a venit şi m-a luat. Am ieşit din sală şi m-a invitat la sediul Miliţiei. Nu îmi era frică, dar după ce am intrat la Miliţie lucrurile s-au schimbat total. Credeam că îmi vor da o amendă şi mă vor lăsa să plec. Dar nu a fost aşa. Copos, un poliţist recunoscut pentru modul crunt în care bătea, mi-a spus: „Ai ajuns pe mâna noastră Poetule!”, iar apoi a început să mă lovească cu bulanul. Zeci de lovituri au căzut pe corpul meu. Mă băgaseră într-o cuşcă cu câinele, şi mă loveau. Au întărâtat şi câinele pe mine, dar bietul animal nu mi-a făcut nimic”, spune cu glas tremurat Ioan Pop.

Cu această bătaie suferinţele fizice ale bădăcineanului au luat sfârşit. Dar până la Revoluţie, ca angajat la Fabrica de Ţevi din Zalău, a fost în permanenţă urmărit.

După 25 de ani

După 1990 a cochetat cu politica şi a primit un loc neeligibil pe listele PNŢ. Supărat pe societatea în care trăieşte, pe ignoranţa şi laşitatea celor din jur, Ioan Pop a ales, în cele din urmă calea străinătăţii. Din 2000 lucrează în Spania şi vine rar acasă. Tot ce-şi doreşte este să-şi construiască o cabană, într-un loc cât mai ferit de societate. Pare un singuratic, aşa că nu s-a căsătorit niciodată şi nu are copii.

„Nu pot să înţeleg de ce nici astăzi românii continuă să-l ignore pe Iuliu Maniu. Ne batem joc de propria istorie. Casa lui Iuliu Maniu stă să se dărâme, partidul său este aproape de dispariţie. Nu mă pot împăca cu această stare de fapt. Aşa că m-am retras din politică şi încerc, prin discuţii cu tinerii să le amintesc, măcar lor de Iuliu Maniu. Doar ei mai pot schimba ceva în această ţară”, adaugă Poetu.

Ce are Rembrandt cu Iuliu Maniu?

Incultura celebră a miliţienilor din vremea comunismului s-a confirmat şi în cazul comemorării clandestine de la Bădăcin. Poetu spune că au adus cu ei o coronă în seara de 5 februarie pe care o inscripţionase cu „Remember Iuliu Maniu”. „Neştiind limba engleză, miliţianul care a ajuns la faţa locului a scris în primul raport că „coroana era pentru unu Rembrandt Iuliu Maniu””, îşi aminteşte amuzat Ioan Pop.

De altfel, şi pentru a face rost de acea coroană tinerii de la Bădăcin au trebuit să treacă printr-o adevărată aventură. Ioan Pop spune că toate florăriile şi cei care se ocupau de producerea coroanelor l-au refuzat, de frică, când au auzit ce nume trebuie să treacă pe panglica tricoloră. În cele din urmă, Poetu a găsit un vânzător de coroane, mai slab de înger, pe care a reuşit să-l mintă spunându-i că nu este vorba despre fostul prim ministru din perioada interbelică, ci de un văr de al său, pe care îl cheamă exact la fel şi care a murit de curând.

Imnul lui Iuliu Maniu

Lui Ioan Pop i s-a spus „Poetu”, pentru că în 1986 a compus o poezie dedicată lui Iuliu Maniu. Versurile ale de atunci au devenit Imnul lui Iuliu Maniu şi sunt cântate în fiecare an, în 5 februarie, când este comemorat marele om politic la Bădăcin.

Îl simt cum mai vine
Mai vine pe acasă,
Îl vad cum se aşează
Cu satul la masă,
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi —
Generaţii ca mine,
Ca tine, ca voi.

Ref: Să cântăm despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toata lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm.
Dragii mei prin menire
Ne-e dat sa-l spălăm
De minciuni şi de vorbe,
În noi sa-l schimbăm.
În mormânt să-i găsim —
Cum mormânt şi-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.

De azi înainte generaţii vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofranda
Şi respect sincer
Ţara românească
Îngerii din cer.

Versuri: Ioan Pop

Sursa:
www.adevarul.ro

Ajung toţi la vorba Tribunului... PUPAŢI-L PE VADIM !

2011-08-03T20:27:00.002+03:00

Pe bună dreptate, profesorul Ilie Bădescu, citîndu-i pe geopoliticianul rus Aleksandr Dughin, dar şi pe alţi gînditori ruşi, spunea că, în momente critice, doar naţionalismul poate salva un popor. Democraţia importată sau instaurată în Estul Europei, în fostul lagăr socialist, a dus la mişcări centrifugale. La atomizarea societăţii, la pauperizarea populaţiei, la dispariţia unei clase politice, e drept, comuniste, dar înlocuită cu penibile surogate puse doar pe căpătuială. Singura care şi-a revenit a fost Rusia. După eşecul guvernării Elţîn, sub fostul ofiţer Putin, Rusia a apelat la naţionalism şi a redevenit o mare putere. Doar naţionalismul a salvat Rusia, a unit şi a catalizat energiile acestui mare popor.

În România, naţionalismul e văzut ca o ciumă, ca şi cum a-ţi iubi patria şi poporul este o crimă. Nici un partid politic, cu excepţia României Mari, nu s-a declarat a fi naţionalist.

Unii se dau de stînga, alţii de dreapta, importă ideologii, dar uită un singur lucru: că ţara asta trebuie şi iubită, protejată. În ciuda faptului că au mai fost încercări de înfiinţare a unor formaţiuni politice naţionaliste, gen PUNR, Partidul Noua Generaţie a lui Gigi Becali, toate s-au soldat cu un eşec. E meritul exclusiv al lui Corneliu Vadim Tudor că ţine de 20 de ani în viaţă un partid naţionalist. Un partid care a semnalizat din anii ’90 asupra pericolului maghiar, iar nici astăzi bieţii corifei nu-i dau dreptate.

Deşi unii îl înjură copios şi absolut pe nedrept pe Vadim Tudor, uită un singur lucru: naţionalismul e o necesitate! Iar lipsa PRM-ului din Parlament e o nedreptate strigătoare la cer, mai ales cînd UDMR-ul a luat-o razna. O să-l pupaţi pe Vadim, dar să nu fie prea tîrziu!

FLORIAN BICHIR

(Text reprodus din ziarul „Libertatea”,

nr. din 1 august 2011)

Interviu cu Alin Muresan

2011-07-29T14:31:00.002+03:00

După o primă jumătate de an foarte agitată, care a cuprins atât apariţia cărţii Pitești. Cronica unei sinucideri asistate şi a filmului „Demascarea”, cât şi o serie de lansări prin ţară şi apariţii în presă, www.fenomenulpitesti.ro a stat de vorbă cu istoricul Alin Mureşan despre motivaţia din spatele acestui proiect, despre importanţa fenomenului Piteşti în peisajul comunismului românesc şi despre necesitatea neuitării. Partea a doua a interviului va fi publicată peste circa o săptămână.

Fenomenul Piteşti.ro: În 2007 scriai prima ediție a volumului „Pitești.Cronica unei sinucideri asistate”, primul studiu documentat despre acțiunea ce a avut loc în închisoarea Pitești. După aceea ai lansat la început de 2011 un imens proiect, constituit de această dată de o nouă ediție a cărții, de un film documentar și de o bază de date online. Crezi că prin publicarea primei ediții a cărții nu s-a putut concretiza ceea ce ți-ai propus?

Alin Mureşan: În istorie nu există subiecte care să poată fi vreodată epuizate. Or, eu ştiam încă de la prima ediţie că va exista şi o continuare dintr-o serie de motive: arhivele se deschid greu şi în etape, apar alţi martori, se publică volume noi. Prima ediţie este astăzi depăşită la nivel de informaţie, deşi la vremea respectivă a reprezentat o noutate. Filmul a apărut prin colaborare mea cu Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca şi cred că a fost o idee foarte inspirată, întrucât a mărit substanţial publicul proiectului. Şi asta nu doar în ţară, ci şi peste hotare, fiindcă am insistat pentru subtitrări în mai multe limbi de circulaţie internaţională. În fine, site-ul îşi are şi el rolul lui, fiindcă mai nou mediul on-line este principala sursă de informare şi am considerat că e util ca oamenii să aibă la dispoziţie informaţii cât mai corecte şi complete despre fenomenul Piteşti. În plus, pentru mine personal e un avantaj, fiindcă aşa cum spuneam apar mereu surse noi în cercetare şi nu pot să scot ediţii noi ale cărţii o dată la câţiva ani. Aşa încât noutăţile esenţiale vor apărea de acum înainte pe site, în cea mai mare parte.

FP.ro: Ce te-a stimulat în demersul tău având în vedere că toate aceste lucruri le-ai făcut în totalitate benevol?

AM: Ce înseamnă benevol? Până la urmă, sunt istoric şi mi-am făcut meseria. Asta ţine de normalitate. Dacă vrei să vorbim despre motivaţie, ea vine din forţa extraordinară pe care am descoperit-o la foştii deţinuţi politic, care au trecut prin experienţe cumplite, şi totuşi şi-au revenit. E un exemplu de urmat, fiindcă te gândeşti fără să vrei că dacă ei au depăşit acele momente, şi-au regăsit echilibrul şi s-au împăcat cu Dumnezeu şi cu aproapele lor, atunci pe tine nu ar trebui să te clintească sau să te smintească nimic.

FP.ro: Ți-ai petrecut ani de zile citind, studiind, analizând evenimentele ce s-au petrecut în închisorile comuniste din România și mai cu seamă te-ai implicat în cercetarea tenebrosului experiment de la Pitești. Și totuși consideri că nu este suficient ceea ce ai făcut... De ce reprezintă acest episod de istorie recentă atâta importanță pentru un tânăr istoric ca tine?

AM: Din două motive. Pe de o parte, fenomenul Piteşti reprezintă un soi de microcosmos al comunismului. Dacă vrei să ştii ce înseamnă comunismul, ce vrea şi cum vrea să realizeze, atunci aici trebuie să te duci în primul rând. O fi având el idealuri nobile, nu ştiu, dar felul în care dorea să ajungă la ele, prin ură, blasfemie şi violenţă, nu lasă loc de comentarii. Aşa încât fiecare detaliu din ce s-a întâmplat la Piteşti mi se pare important. Pe de altă parte, nu-mi place să las lucrurile neterminate sau făcute de mântuială, deşi sunt conştient că imperfecţiuni şi lipsuri sunt încă destule.

FP.ro: Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că ești foarte tânăr. Nu ai autoritatea părinților sau bunicilor noștri, care au trăit pe viu efectele ideologiei comuniste. Cum te poți apăra în fața celor care sunt mai în vârstă ca tine și chiar susțin că pe vremea comunismului se trăia mai bine?

AM: Fiecare are dreptul la părerea lui. Dar ce ne facem cu sutele de mii de oameni aruncaţi în închisori şi ţinuţi în condiţii care astăzi ar scandaliza asociaţiile pentru protecţia animalelor? Dar cu copiii lor, exmatriculaţi din facultăţi? Sau cu preoţii aruncaţi în închisori? Nu avem de ce să ne mirăm că astăzi elitele noastre suferă la capitolul calitate, pentru că cei care ar fi trebuit să le formeze în mod firesc mureau în închisori, iar în locul lor erau aduşi oameni cu studii aprofundate în 6 luni la şcoli de partid. Argumentele sunt atât de multe şi de simple încât nici nu are sens să le expui. Iar ideea că cine n-a trăit vremurile, nu se poate exprima, e la fel de copilărească. Asta ar însemna să desfiinţăm cu totul istoria. Nu-mi fac probleme, lumea poate să spună ce doreşte, noi ne vedem liniştiţi de treabă.

FP.ro: Putem afirma, ca o concluzie după 20 de ani, că experiența regimului comunist a fost nefastă pentru România?

AM: Da, din toate motivele pe care le-am amintit deja. Ne-am pierdut obiceiul de a merge la biserică după 45 de ani de comunism, or asta se simte la nivelul societăţii. Materialismul dialectic propovăduit de comunism a pregătit terenul pentru materialismul agresiv de astăzi, există o continuitate din punctul acesta de vedere. Sunt foarte multe astfel de exemple. Acum, eu nu sunt adeptul discursului revanşard, în alb şi negru: comunismul a avut numai părţi rele. Dar cred că per total, experienţa ne-a marcat semnificativ în rău şi că ar trebui să învăţăm din ea.

FP.ro: Cât de importantă ar trebui să fie pentru noi astăzi memoria, conștientizarea și asumarea trecutului?

AM: Putem să trăim şi gândindu-ne doar la mâncare şi bani, fără să ne intereseze altceva, dar personal mă îndoiesc că ne ajută la ceva sau că asta ne va face oameni mai buni. Cine se uită în trecut realizează că avem o identitate, avem motive să fim demni şi mai ales că avem o obligaţie faţă de înaintaşii noştri. N-a trecut aşa de mult timp de când bunicii noştri mureau pe front sau în închisori, apărând ceea ce noi azi luăm de-a gata, ca şi cum ar fi un drept natural. Măcar din respect ar fi bine să ştim ce s-a întâmplat cu ei.

FP.ro: Și ca să revenim la proiectului tău, poți să ne spui care au fost dificultățile pe care le-ai întâmpinat în realizarea acestui proiect? Ai avut piedici?

AM: Cred că nu există proiect fără dificultăţi, e firesc să fie aşa. Cea mai mare problemă am avut-o cu faptul că ziua are doar 24 de ore. Apoi a fost destul de obositor să stabilesc un echilibru între partenerii din acest proiect, care provin din medii destul de diferite, şi să lupt cu lipsa de colaborare a unor persoane. Însă toate astea sunt mai puţin importante decât bucuria pe care am avut-o să întâlnesc foarte multă lume talentată, pasionată şi serioasă, care a lucrat de multe ori pe bani foarte puţini, iar alteori chiar pe gratis. Le-am rămas îndatorat multora dintre ei.

FP.ro: Proiectul Fenomenul Pitești a fost lansat, rând pe rând, în București, Cluj, Timișoara, Oradea, Buzău, Constanța, și mai recent, în Câmpulung Muscel și Pitești. Care a fost reacția publicului? A fost pe măsura așteptărilor?

AM: Nu am avut aşteptări, n-am ştiut la ce să mă aştept. Pot să spun însă că am fost foarte bucuros că nu s-a muncit degeaba la acest proiect, fiindcă aproape peste tot am avut parte de săli pline. Nu mă aşteptam să se epuizeze atât de repede două tiraje din carte, să fim invitaţi să proiectăm filmul „Demascarea” la TIFF sau să-l difuzăm la televizor. La fel, ne-a luat prin surprindere interesul mare de peste hotare, aşa încât acum lucrăm la posibilitatea de a vinde pachetele carte+film şi în străinătate.

FP.ro: Odată ce ai intrat în conctact cu victimele experimentului Pitești și cunoscându-le intimitățile, cum crezi că a fost posibilă rezistența în închisoarea de la Pitești? Crezi că dacă tineretul din acea perioadă nu era atât de bine ancorat în ceea ce înseamnă valori tradiționale, în credință nu ar fi rezistat?

AM: Din păcate, când vorbim despre fenomenul Piteşti, rezistenţa este un fenomen izolat. Dar asta nu e nici surprinzător, nici n-ar trebui să fie smintitor. Orice om are momente în care cedează, cu atât mai mult cei supuşi la astfel de grozăvii. Minunea este că ei şi-au revenit, în cea mai mare parte, iar aici categoric credinţa i-a ajutat pe cei mai mulţi dintre ei. Credinţa, iubirea celor din jur (în primul rând familia) şi faptul că au ieşit de sub presiunea constantă de acolo.

FP.ro: Se spune adeseori că gradului de credință îi este invers proporțional gradul de cultură. Închisorile politice din timpul regimului comunist au dovedit tocmai contrariul. Paradoxal cei care au simțit imperios necesitatea rugăciunii, au fost tocmai intelectualii și elitele. Cum comentezi această realitate?

AM: Nu ştiu dacă mai contează mediul social din care provii în momentul în care eşti pus în situaţii extreme. Nici nu pot să spun că am făcut o statistică a celor mai credincioşi oameni din închisorile politice, nu cred că este o diferenţă prea mare între ţărani, de exemplu, şi intelectuali. Oamenii în general îşi aduc aminte de Dumnezeu doar în încercările vieţii. Însă cel puţin pentru generaţiile de intelectuali de dinaintea noastră, a fi credincios era un lucru absolut firesc. Anul şcolar, anul universitar începea obligatoriu cu o slujbă şi cu rugăciuni, cultura nu excludea deloc credinţa, dimpotrivă.

FP.ro: Și pentru că această realitate era bine cunoscută de inteligența diabolică a regimului comunist am înțeles cu toții că tocmai aici au încercat să lovească. Cum putem înțelege noi astăzi într-o societate desacralizată că un plan atât de banal pentru omul recent a fost atât de eficient?

AM: Aici ne întoarcem fără să vrem la fenomenul Piteşti. Eu eram mai degrabă ateu când am început să îl studiez. În orice caz, eram indiferent religios. Însă când am văzut furia dezlănţuită împotriva credinţei şi bătaia de joc la care s-a ajuns, mi-am dat seama că ei, comuniştii, validau fără să vrea credinţa şi am început să gândesc altfel. Fiindcă dacă nu crezi în Dumnezeu, dai din mână neinteresat şi mergi mai departe, dar nu te preocupi să inventezi blasfemii şi „liturghii negre”. Pe de altă parte, nu ştiu dacă sunt de acord cu eficienţa planului acestuia. Sigur că pe moment a fost o îndepărtare de Dumnezeu, dar eu azi văd în jurul meu că lumea se reîntoarce în biserici. Şi mulţi vin inspiraţi fiind de cei care au pătimit în închisori, ceea ce e mare lucru.

FP.ro: Unde localizezi Experimentul Pitești pe harta acțiunilor represive a ultimelor secole pe plan internațional?

AM: Nu cred că putem compara monstruozităţile şi să facem un clasament al suferinţei. E puţin lipsit de eleganţă. Dar am să-l citez pe Gheorghe Stănică din film, nu cred că afirmaţia lui e o exagerare. Pentru cei care au trecut prin asta, „a fost ceva de ordin apocaliptic”. Dar cu siguranţă faptul că toate reacţiile de până acum ale celor din străinătate sunt foarte puternice, spune ceva despre ceea ce a însemnat fenomenul Piteşti.

FP.ro: Este limpede că înșiși ofițerii de securitate au fost niște elemente secundare în scenariul acțiunii de la Pitești. În a doua ediție a cărții chiar ai exemplificat acest aspect: totul s-a petrecut în cel mai mare secret, dirijat din umbră, și, ce e și mai important, din Securitate existau doar 3-4 persoane care știau cu adevărat ce se întâmpla la Pitești. Totuși, de unde veneau toate aceste directive? E plauzibilă ipoteza că doar șefului Securității – Gheorghe Pintilie – îi revine întreaga responsabilitate? Și totuși de ce atâta secretomanie de a nu se afla nimic acest experiment?

AM: Aici există încă o problemă destul de mare. Nu există nici cea mai mică dovadă, nici măcar o sugestie despre cine inventa metodele de tortură sau cine a gândit/ordonat blasfemiile de Paşti sau de Crăciun. Ce este clar în urma cercetării este că Gheorghe Pintilie este cel care a gândit şi a ordonat culegerea de informaţii de la deţinuţii politic prin orice metode. El a încurajat violenţa (în documente nu apar ordinele directe de tortură, fiindcă aveau grijă ca acestea să fie verbale, nu scrise), el a cerut ca amănuntele să nu fie cunoscute de nimeni şi el este cel care a recrutat şi a şantajat ofiţeri din Securitate să se ocupe de detalii. Nu aş spune că e singurul responsabil, dar cu siguranţă este cel mai important. Acum, bănuiala mea este că el, agent NKVD fiind, a primit la rândul său instrucţiuni pentru acest lucru, dar asta e greu de demonstrat.

FP.ro: Având în vedere câ îi cunoști destul de bine pe supraviețuitorii de la Pitești și că ai păstrat legătura cu aceștia, cred că poți să ne spui în linii mari cum s-a desfășurat viața acestora după eliberare. Cunoaștem că Securitatea i-a ținut sub supraveghere intensă și după ce aceștia și-au ispășit pedeapsa.

AM: Da, cu siguranţă nimeni n-a ieşit din radarul Securităţii. Pe majoritatea dintre ei i-au presat să dea ofere informaţii şi în libertate, lucru pe care unii l-au făcut, din diverse motive. Unii s-au împotrivit iniţial, alţii nu. Foarte puţini s-au prezentat de bună voie la Securitate, însă. Aproape toţi au avut probleme serioase în a-şi continua studiile şi la angajare, fiindcă presiunile erau constante. Nu au avut viaţă uşoară, asta este clar. Cum spuneau Nicolae Purcărea şi Mihai Buracu, „libertatea” din perioada comunistă a însemnat un „Piteşti după Piteşti”.

FP.ro: Ce impact a avut asupra ta contactul cu foștii deținuți politici?

AM: A fost esenţial, pentru că mi-au menţinut motivaţia de a lucra. Când ştii pentru ce lucrezi, nu mai iei în serios toate piedicile şi problemele care apar, e mult mai uşor să le depăşeşti.

FP.ro: Ce ar trebui să se facă pentru ca ceea ce s-a petrecut la Pitești să aibă mai multă rezonanță?

AM: Foarte multe lucruri. Dar am convingerea că ele vor fi făcute şi n-o spun ca pe o părere. Peste 10 ani-15 ani vom discuta cu totul altfel despre subiect, iar perioada aceasta va părea una romantică.

FP.ro: Și pentru că este inevitabil să nu te întreb, te rog să ne spui care îți sunt proiectele de viitor.

AM: Strict legat de acest proiect, încă mai sunt câteva evenimente. Sper ca în toamnă să existe cel puţin o proiecţie importantă a filmului „Demascarea” în Bucureşti, alături de victime. Vom mai participa la un festival de film din ţară şi s-ar putea şi la unul destul de important din străinătate, acum suntem în discuţii. În curând sper să ajungem la Câmpina, unde am fost invitaţi de mai multă vreme. Pe deasupra, există extrem de multă muncă de cercetare de făcut pentru site: vom adăuga poze noi cu închisoarea, vom continua să lucrăm la portretele victimelor, vom posta câteva studii legate de Piteşti şi de perioada comunistă, clipuri noi cu victimele şi multe altele. De asemenea, vom începe să lucrăm şi la varianta în limba engleză a site-ului, pentru care începem să strângem finanţare, şi sper ca în curând să putem comercializa filmul, pachete carte+film şi tricouri, atât în ţară, cât şi în străinătate. Aşa încât mai sunt multe de făcut. În ceea ce priveşte celelalte proiecte, nu-mi place să vorbesc înainte de vreme, dar se lucrează şi le voi anunţa la momentul respectiv.

A consemnat Ionuţ Trandafirescu

Sursa:

www.fenomenulpitesti.ro

Conacul familiei Brătianu de la Florica

2011-07-28T23:16:00.004+03:00

Expresie a gustului și convingerilor estetice a doi eminenți oameni de stat și lideri liberali, Ion C. Brătianu (1821-1891) și Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), tată și fiu, de al căror nume se leagă realizarea României moderne, Conacul Florica impresionează nu atât prin originalitatea arhitecturii și bogăția ornamentelor din lemn masiv folosite la decorarea plafoanelor și pereților interiori, cât prin excepționala încărcătură spirituală pe care o conține pentru istoria și civilizația românească.
Revoluționar pașoptist și fondator al Partidului Național Liberal în 1875, Ion C. Brătianu a deținut mai multe mandate ministeriale în timpul domniei lui Carol I al României, în timpul războiului ruso-turc din 1877, Congresului de la Berlin, formării Regatului Român și revizuirii Constituției.

Ionel Brătianu a intrat în istorie ca artizanul reformelor care au stat la baza democrației interbelice – reforma agrară și reforma electorală, a ocupat funcția de Prim-ministru pentru aproape 12 ani, și a avut nu mai puțin de 25 de mandate ministeriale în timpul domniei regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, dintre care cel de Ministru al Afacerilor Externe în perioada realizării Marii Uniri de la 1918.
Alți doi membri de marcă ai familiei au fost Dinu Brătianu (1866-1950) și Vintilă Brătianu (1867-1930), cel de al doilea și, respectiv, cel de al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu. Primul dintre aceștia a reprezentat în parlament și guvern partidul liberal între 1910 și 1944, iar celălalt a deținut mandatul de Ministru de Război în perioada Primului Război Mondial, printre alte mandate în timpul regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, precum și funcția de primar al Capitalei între 1907 și 1911. Victimă a regimului comunist, Dinu Brătianu a fost arestat în 1950 și trimis în închisoarea de la Sighet, unde a și murit.
Conacul Florica, în saloanele căruia s-au elaborat strategii în timp de pace și război, s-au dezbătut reforme, s-au alcătuit și destituit guverne, s-a realizat Independența și Unirea României, a fost locul vizitat de cele mai mari personalități ale politicii românești din perioada antebelică și interbelică, printre care: Regele Carol I al României, Regele Ferdinand I al României, Regina Elisabeta a României, Regina Maria a României, frații Nicolae și Ștefan Golescu, C.A. Rosetti, mareșalul Averescu, prințul Barbu Știrbey, I.G. Duca, precum și cunoscuți membri ai Partidului Național Liberal, cum au fost: Eugeniu Carada, Emil Costinescu, Grigore Ștefănescu, Vasile Conta, Nicolae Kalinderu, ofițeri ai armatei române și reprezentanți ai clerului.

Reședința cu un etaj și o terasă deschisă, construită de Ion C. Brătianu în stilul arhitectonic clasic românesc, după căsătoria cu Caliopia (Pia) Pleșoianu, în 1858, a luat locul clădirii cu patru camere și pivniță pentru vin, aparținând administrației moșiei Florica, unde marele om politic și fratele său, Dumitru, s-au născut.
“Poziția acestei vile e sănătoasă și încântătoare, destul de sus, pe o coamă de munte, împrejmuită de vii… Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la valea Buzăului.”

Așa descrie Carol I al României, într-o scrisoare datată octombrie 1868, casa ministrului său, Ion C. Brătianu, al cărui oaspete a fost în toamna anului 1868.
Trei decenii mai târziu, casa “era încă așa cum o lăsase Ion Brătianu. Prispa…cu vederea ei frumoasă spre Argeș și spre Pitești; biblioteca începută încă de marele întemeietor; încăperile încă neschimbate”, după cum consemna Al. Iacovachi în însemnările sale memorialistice cu privire la vizita sa din 1896 la Florica.

Așa cum se prezintă astăzi, Conacul Florica este rezultatul concepției novatoare a lui Ionel I.C. Brătianu, de formație inginer, din a cărui inițiativă casa clădită de părintele său în 1858 este refăcută și extinsă pe parcursul a trei decenii și jumătate, începând cu anul 1889.
Transformarea reședinței Brătienilor s-a derulat sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), promotorul stilului neoromânesc în prima jumătate a secolului al XX-lea. Printre edificiile realizate de Petre Antonescu se numără: Primăria Capitalei (1906-1910), realizată aproximativ în aceeași perioadă cu actualul Conac Florica, Primăria din Craiova (1912-1913), sediul Băncii Marmorosch-Blank (1915-1923), palatele de justiţie din Botoşani şi Buzău (1909-1912), Arcul de Triumf (1935-1936), dar și reședințele din București ale fraților Ionel și Vintilă Brătianu, situate pe străzile Biserica Amzei la nr. 6-9 și, respectiv, pe strada Aurel Vlaicu la nr. 19.
Tot sub conducerea lui Petre Antonescu și la inițiativa lui Ionel I.C. Brătianu s-a realizat: modernizarea fermei de la Florica, renumită, încă de pe vremea lui Ion C. Brătianu, pentru producția de vin, țuică și lactate de o excelentă calitate, cripta care adăpostește sicriele cu trupurile neînsuflețite ale membrilor familiei Brătianu, biserica, clădirea de la Grădinari, de lângă biserică, crama și uzina electrică.
Situată în stânga drumului care urcă spre Conacul Florica, la intrarea în parc, ferma a fost vândută după moartea lui Ionel Brătianu, în 1927, statului român.
Clădirile construite pe două nivele în stil neoromânesc în perioada 1905-1912, în care până nu demult, a funcționat Stațiunea de Cercetări și Producție Viti-vinicolă Ștefănești, sunt acum lăsate în paragină.

Biserica familiei Brătianu, cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” a fost construită pe un platou, în dreapta parcului, între anii 1905-1912, și sfințită în anul 1921.
Aici a fost adus sicriul lui Ion C. Brătianu – înmormântat inițial pe dealul din apropierea conacului, alături de prima sa fiică, Florica, decedată la vârsta de trei ani, cu ocazia împlinirii unui secol de la nașterea acestuia.
Șase ani mai târziu, în aceeași biserică a avut loc slujba de înmormântare a lui Ionel I.C. Brătianu, decedat la vârsta de 63 de ani, căruia, după nici trei ani, i-a urmat fratele său Vintilă Brătianu. Dinu Brătianu, mort în închisoarea de la Sighet, va fi depus la rândul său în capela familiei.
În forma sa actuală, Conacul Florica este structurat pe trei niveluri, cuprinzând, în principal: un salon, odaia turcească, sufrageria, dormitorul musafirilor, dormitorul lui Ion C. Brătianu (păstrat nemodificat), camera de lucru, biblioteca, camera războaielor de țesut, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, precum și două terase acoperite, amplasate la etajele I și al II-lea, care, la asfințit, oferă o panoramă unică asupra orașului Pitești.
Reședința Brătienilor cuprindea, de asemenea, o cameră destinată guvernantei care se ocupa de educația copiilor (Florica, Sabina, Ionel, Dinu, Vintilă, Maria, Tatiana și Pia).
Până în anul 1948, când conacul a trecut în proprietatea Gospodărie de partid a P.M.R. (P.C.R.), dintre toate aceste încăperi, cea mai importantă a fost, fără doar și poate, biblioteca, apreciată de Constantin Argetoianu drept “cea mai însemnată bibliotecă particulară din România”.

Biblioteca Brătienilor, care, la acea dată, cuprindea zeci de mii de volume, reviste, incunabule, colecții de numismatică, timbre, tablouri și fotografii de familie, a fost distrusă în cea mai mare parte după confiscarea domeniului Brătianu. Doar o mică parte din cărțile donate, după moartea lui Ionel I.C. Brătianu, Academiei Române și altor câteva biblioteci, se mai păstrează.
De o mare simplitate, camera lui Ion C. Brătianu cuprindea, pe lângă nelipsitele volume cu caracter istoric, pentru care acesta avea un adevărat cult, un pat de fier, o masă din lemn, câteva scaune și un jilț.
Deși din mobilierul și obiectele de decor de altădată nu se mai păstrează decât o masă din lemn masiv și un scrin, iar multe din încăperi și-au schimbat destinația inițială, biblioteca unicat, încastrată în pereții interiori și sobele cu cahle de Bistrița, datând din diferite perioade, lemnăria lucrată ca cercevele, ușa datată 1823, feroneria forjată și, nu în ultimul rând, fragmentele de arhitectură antică greco-romană fixate pe fațada clădirii constituie un argument în plus pentru care Conacul Florica merită vizitat.
Începând cu anul 1993, în incinta Conacului Florica funcționează Centrul de Cultură Brătianu, instituție patronată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și aflată în administarea Consiliului Județean Argeș.
Acces

Orașul Ștefănești (în trecut Florica), pe teritoriul căruia se găsește Conacul Florica, este situat la 5 km sud – est de Pitești, reședința județului Arges.

Taxa de vizitare a muzeului este de 4,8 lei pentru adulți și 2,4 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Sursa:

http://milikas.wordpress.com/2010/11/22/calator-pe-meleaguri-argesene-conacul-familiei-bratianu-de-la-florica/

BLESTEM

2011-07-28T22:24:00.003+03:00

Bate-i, Doamne, pe duşmanii mei
Dă-le plagă biblică, Părinte
Ca un cancer cu ciorchinii grei
Cresc pe trupul Ţării noastre sfinte.

Eu privesc cu silă şi dezgust
Cum pîndeşte haita lor grozavă
Capul lor lombrozian şi-ngust
Fierbe ca un ceainic cu otravă.

Iar în zori, şacalii năvălesc
Buimăciţi, cu botul plin de sînge
Şi-n complotul antiromânesc
Lacrimi grele Mioriţa plînge.

Eu sînt paratrăznetul curat
Al acestor descărcări de ură
Multe ploi şi jafuri le-am stricat
Vor să-mi pună botniţă la gură.

M-am luptat cu lifte ungureşti
Le-am oprit să-mi rupă-n două Ţara
Chiar şi lăcomiei evreieşti
I-am pus pofta-n cui şi i-am smuls ghiara.

Am făcut cărare printre hoţi
De pămînt am dat cu toţi borfaşii
Doamne, Tu, care ne vezi pe toţi
Nu mă părăsi, îndrumă-mi paşii.

Duc pe umeri crucea unui neam
Care-a înfruntat prin veac urgia
Blestemat eram de nu purtam
Bătălia pentru România.

Ştiu prea bine toţi românii mei
Că sînt drept ca stînca în furtună
Iar vermina unor bieţi pigmei
Niciodată n-o să mă răpună.

Şirul de martiri sacrificaţi
S-a oprit şi-n faţa casei mele
Fiţi de-a pururi binecuvîntaţi
Răzbuna-voi patimi şi drapele.

Daţi-mi din tăria voastră azi
Din fîntîni de ochi vreau apă vie
Ca o stea înfiptă-n vîrf de brazi
Luminaţi-mi calea prin urgie.

La răscruce grea e-al meu popor
Precum cerbul prins într-o capcană,
Iar sămînţa Cozii de Topor
Îi presară sare peste rană.

Amăgindu-mi neamul cu minciuni
Ca pe-un trib cu sticle colorate
Umblă unii creanga, de nebuni
Revărsînd mizerii prin Cetate.

Ne făgăduiesc un colţ de rai
(Dar ne fură Ţara cu bucata)
Ne promit un alt nivel de trai
(Cu ce preţ? Ne-au dezarmat Armata!)

Ipocriţi, murdari şi farisei
Ei ne ard la palmă cu vergeaua
Toţi calicii vin şi se dau zmei
I-am primit - şi ne-am găsit beleaua!

Ne-au furat trecutul, nici un drept
Nu mai au în ţara lor românii,
Mai că-ţi vine să îi iei de piept
Şi să strigi: „Hai, valea, că pun cîinii!".

Am ajuns la noi acasă slugi,
Prizonieri milogi pe timp de pace
Precum nişte vechi perechi de blugi
Ţara nu-i la modă şi nu place.

A fi patriot? Nebun curaj!
La spital cu naţionaliştii !
(Dar acasă, ţin un alt limbaj
Ei au voie - Bill, şi Jacques, şi Pişti).

Şi măcar mai bine de-am trăi,
Şi măcar de n-am dormi pe paie,
Dar cerşesc părinţii la copii
Şi bătrînii caută-n gunoaie.

Şleahta de agenţi şi puşcăriaşi
Ce-au venit prin forţă la Putere
Necinstiţi şi cruzi, tîlhari şi laşi
Ne sting setea cu oţet şi fiere.

Asta-i tot, eu nu îi mai suport
Mor cu ei de gît şi vor da seama
Împărţind o Ţară ca pe-un tort
Ei şi-au dat pe faţă azi arama.

Şi nu-i ziuă de la Dumnezeu
Să nu mă vîneze toţi hăitaşii
Ca pe-un monstru m-au pictat, mereu
Mi-ar răpi din leagăn copilaşii.

Şi de ce? Ce crimă am făcut?
Am spus adevărul cu glas tare
Dar pe cei ce cred în Belzebuth
Adevăru-i arde şi îi doare.

Asta-i soarta pentru toţi acei
Care-au îmbrăcat cămaşa morţii -
Bate-i, Doamne, pe duşmanii mei
Prapuri să le pui în faţa porţii.

Zvîrle, Tu, pucioasă din Înalt,
Lepră şi holeră, ploi de broaşte
Dintr-un mal de Styx în celălalt
Fă-i mînia Ta a o cunoaşte.

Pedepseşte-i crunt pe satanişti
Fiindcă-s răi şi Te hulesc cu patos
Iar atunci voi şti că Tu exişti
Şi am s-aprind o candelă la Athos...

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 20 oct. 1995)

A incetat din viata, la varsta de 97 de ani, duhovnicul Arsenie Papacioc

2011-07-20T15:34:00.002+03:00

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Mînăstirea Sfînta Maria din Techirghiol, a trecut la Domnul, marţi, 19 iulie, informează Radio TRINITAS.

Marele duhovnic s-a stins din viaţă în jurul prînzului, în sînul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori, în luna aprilie a acestui an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tînăr, la Mînăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mînăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mînăstirea Sfînta Maria din Techirghiol. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Astazi, mare praznic crestinesc: SFANTUL ILIE

2011-07-19T23:37:00.003+03:00

Sfîntul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit, în fiecare an, pe 20 iulie. Sfîntul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici vine şi numele prorocului - Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiţiei, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcaţi în veşminte albe, care îl înveleau pe Ilie în haine de foc şi îi dădeau să mănînce o flacără.

Preoţii templului din Ierusalim au interpretat această imagine în sensul că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică. Sfîntul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mîntuitorului, pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfăşurat activitatea în Regatul Israel, din Samaria. Regele Ahab, la îndemnul soţiei sale, a introdus în regatul israelitean cultul zeului Baal. Sfîntul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de 3 ani şi jumătate. Sfîntul Ilie se ascunde de furia lui Ahab pe malul pîrîului Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa ei, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul.

Spre sfîrşitul anilor de secetă, Sfîntul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întîi prorocii lui Baal, apoi el însuşi lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.

Prorocul Ilie, dupa ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost luat de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin moarte. Unii susţin că Ilie a fost luat cu trupul la cer ca răspuns la modul în care a vieţuit. Alţii afirmă că scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer este acela că el va reveni la sfîrşitul lumii, ca un al doilea înaintemergător al Mîntuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Christos spre a judeca neamul omenesc. Dacă ţinem seama că Raiul a fost închis după căderea oamenilor în păcat, nu putem să evităm întrebarea: unde a fost înălţat Sfîntul Ilie? Sfîntul Ioan Gură de Aur susţine că Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haină îngerească. Iar Sfîntul Maxim Mărturisitorul afirma: „Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor şi semnelor şi s-a folosit de modul înnoirii, mutînd spre alt chip de viaţă decît cel în trupul supus stricăciunii pe fericiţii Ilie şi Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii şi îndrumării ei“. Aceste afirmaţii ne-ar face să vorbim de prezenţa sa în lumea îngerilor. Cinstea deosebită de care s-a bucurat Sfîntul Ilie înaintea lui Dumnezeu se regăseşte în prezenţa sa pe Muntele Taborului, alături de Moise, atunci cînd Mîntuitorul s-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Lui.

Minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii sale l-au trecut în rîndul sfinţilor. Sîntilie, sfînt războinic al Calendarului Ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor şi fulgerelor. Ca şi aceştia, el mîna un car de foc în timpul furtunilor şi îşi trimitea fulgerele către diavoli şi păcătoşi. La trăsura sa sînt înhămaţi 2 sau 4 cai albi, înaripaţi. Acolo, pe cer, Sfîntul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră şi trăzneşte.

De Sfîntul Ilie, femeile duc la biserică busuioc şi-l pun la iconostas. La sfîrşitul slujbei, îl iau şi îi dau foc, iar cu cenuşa lui se freacă în gură copiii, cînd au bube. Mărul este pomul Sfîntului Ilie, de aceea nu se mănîncă mere noi pînă în 20 iulie. Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. În ziua Sfîntului, jertfelnicul de la biserică este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul morţilor.

Sursa: Ziarul Tricolorul

Astăzi, 4 iulie, America sărbătoreşte un Jubileu: 235 de ani de la Declaraţia de Independenţă

2011-07-04T10:33:00.002+03:00

Americanii celebrează astăzi Ziua Naţională. Se împlinesc 235 de ani de cînd Congresul Continental proclama oficial independenţa celor 13 colonii din Lumea Nouă. Declaraţia constituie actul de naştere al statului ce avea să devină simbolul mondial al libertăţii. Ziua de 4 iulie e un prilej de afirmare a patriotismului american. Ţara se îmbracă în roşu, alb şi albastru, culorile drapelului american. Ziua este dedicată petrecerilor, picnicurilor, paradelor fastuoase şi jocurilor de artificii. Declaraţia de Independenţă a fost ratificată în ziua de 4 iulie 1776. Thomas Jefferson este autorul primei schiţe a Declaraţiei de Independenţă, făcînd apoi corecturile şi schimbările cerute cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams şi mai apoi cu întregul Congres Continental.

De-a lungul anilor 1750-1760, relaţiile dintre Regatul Marii Britanii şi cele 13 colonii ale sale din America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, pînă cînd, în ziua de 19 aprilie 1775, precedînd cu peste 1 an Declaraţia de Independenţă, războiul a izbucnit cu adevărat, prin confruntarea militară cunoscută sub numele de Bătăliile de la Lexington şi Concord. Aceste lupte s-au desfăşurat în aceeaşi zi, 19 aprilie, în apropiere de Boston, cuprinzînd o arie delimitată de localităţile Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (Arlington) şi Cambridge, toate din acelaşi comitat, Middlesex. Aceste confruntări militare, ale căror efective participante de ambele părţi au putut fi doar estimate, au făcut următoarele victime: 73 de morţi, 26 de dispăruţi şi 174 de răniţi de partea britanică, respectiv 50 de morţi, 5 dispăruţi şi 39 de răniţi de partea americană. Simultan, aceste bătălii multiple sînt considerate de către toţi istoricii ca fiind începerea efectivă a Războiului Revoluţionar American (1775-1783).

Cel puţin două documente au contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori, meşteşugari şi comercianţi, care au avut prea puţine legături puternice între ele, într-o viitoare naţiune, avînd o clară conştiinţă colectivă şi o dorinţă intensă de a fi independentă. Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de colonişti ca unul de opresiune, cunoscut sub numele de „Intolerable Acts“ şi care aproape a sugrumat autoguvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este pamfletul lui Thomas Paine, intitulat „Common Sense“, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de solidarizare a minţilor, sufletelor şi mîndriei coloniştilor, atitudine exprimată sintetic de Patrick Henry: „Give me Liberty or give me Death“ („Daţi-mi Libertatea sau daţi-mi Moartea“).

Fie ca America să rămînă pentru totdeauna patria libertăţii şi a democraţiei, iar relaţiile cu România să intre, foarte curînd, într-o nouă eră, profitabilă ambelor noastre ţări şi popoare!

Sursa: Ziarul Tricolorul

SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

2011-06-30T23:05:00.001+03:00

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, pentru că au contribuit, prin rîvna lor, la răspîndirea cuvîntului evanghelic în multe părţi ale lumii. Sfîntul Apostol Petru a fost pescar şi se numea Simon. Împreună cu fratele său Andrei îşi cîştigau cele necesare pentru trai, pescuind în apele Lacului Ghenizaret. Aceasta pînă cînd auziră glasul de chemare al Mîntuitorului: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni“. Era într-o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nici un peşte.

La îndemnul lui Isus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor – căci experienţa de pînă atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atît de mulţi încît abia au putut să o tragă la mal. După această minune, ascultară de chemarea lui Isus şi îl urmară. Au lăsat uneltele, familia, rudele şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Christos şi martori ai minunilor pe care le-a făcut. După Înălţarea Mîntuitorului la Cer, plin de curaj şi de Duh Sfînt, Apostol Petru l-a propovăduit pe Christos în Ţara Sfîntă, în cetăţile din Asia Mică, pînă a ajuns la Roma împăraţilor păgîni. De mai multe ori a fost închis în temniţă. Şi-a sfîrşit viaţa şi osîrdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi Bazilică San Pietro. Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul (“Cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, Capitala Provinciei Cicilia. Venind de tînăr la Ierusalim, el a studiat “legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni “rabi”. În anul 33 este întîlnit la uciderea cu pietre a Arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a-i prinde pe creştini şi a-i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. O lumină puternică l-a învăluit şi i-a luat vederea; el a căzut cu faţa la pămînt, apoi a auzit un glas care i-a grăit: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.

Din Damasc s-a dus în Arabia, unde a petrecut 3 ani în post şi rugăciune. Marele duşman al creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei, pe care o vesteşte în întreg cuprinsul Imperiului Roman. Sfîntul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgînă L-a văzut pe Christos”. A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflîndu-se în primejdii. Niciodată nu şi-a pierdut rîvna şi curajul. Din porunca Împăratului Nero, în ziua de 29 iunie în anul 67, i s-a tăiat capul.

Astfel au săvîrşit călătoria pe pămînt aceşti doi mari luceferi şi mărturisitori ai credinţei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, stîlpi ai Bisericii...

Sursa: Ziarul Tricolorul

La 5 ani de la mascarada „Procesului comunismului“ TRAIAN BĂSESCU A CĂLCAT, DIN STRACHINĂ ÎN STRACHINĂ, PÎNĂ A AJUNS LA VORBA MEA...

2011-06-24T23:13:00.001+03:00

Miercuri noaptea, pe la ora la care ies strigoii la drumul mare, în casele românilor a intrat, din nou, şi fantoma ambulantă şi împiedicată la minte C. T. Popescu. Nebunul i-a spus prezentatoarei de la Realitatea TV că a fost sculat din somn, că aţipise, că nu prea ştie despre ce e vorba etc. Din păcate, acest post de Televiziune aşa face: îi caută pe toţi îmbrobodiţii, care dorm pe ei şi sînt inculţi – dar nu îi abordează pe oamenii care pot lămuri populaţia într-o problemă sau alta. Aşa că să nu se mire Realitatea TV că, indiferent ce ar face, ratingul său e la 1/2 faţă de ratingul concurenţei (Antena 3). Dar, despre ce vorbeau cei de la postul băsist la acea oră tenebroasă? Despre ultimele flatulaţii scoase pe gură de Traian Băsescu, în urechile celor două borfeline de la B 1 TV, Robert Cristoiu şi Ion Turcescu (sau cam aşa ceva). Era evident, cel puţin pentru cunoscători, că Matrozul Chior confundase evenimentele: atunci cînd a zis că fostul rege Mihai a comis un act de trădare de ţară, el a vrut să se refere la arestarea Mareşalului Antonescu, la 23 august 1944 nu la abdicarea de la 30 decembrie 1947. Ştia el ceva, ca orice urechist, dar o ceaţă densă îi acoperea gîndirea. Nu era nici prima, nici ultima dovadă de incultură a acestui palavragiu. Amintiţi-vă numai de „Marea Neagră lac rusesc“. Şi în acea seară de miercuri, Băsescu era beat mangă, aşa că filamentele din creieraşul lui se încîlciseră rău de tot.

Din păcate pentru cineva care se dă mare cunoscător într-ale Istoriei şi se laudă că doarme la Biblioteca Academiei, Ardei Umplut n-a sesizat amestecarea planurilor. Ce trădare putea comite un om pe care komisarii sovietici şi Armata Roşie îl siliseră, sub ameninţarea armelor, să semneze actul de abdicare? Ce slugă la ruşi putea fi cineva care era alungat din ţară chiar de ruşi? El era prizonier în mîna ruşilor, pe care, din nenorocire, chiar el ni i-a adus pe cap. Acesta e adevărul istoric şi el nu poate fi falsificat. Aşadar, Mihai s-a făcut vinovat de trădare la 23 august 1944 – nu la 30 decembrie 1947. Atunci, în 1944, Mihai l-a arestat, prin vicleşug, pe Mareşalul Antonescu, pe care l-a predat agenţilor Moscovei, abandonînd în ghearele URSS cca. 170.000 de militari români. Fără nici o garanţie (Armistiţiul avea să fie semnat la 12 septembrie 1944), necoptul rege a predat ţara ruşilor! Aia, da, trădare!, Dar, nu numai perechea Turcescu – Cristoiu a dormit ca boul pe coadă, ci şi cuplul trist şi certăreţ C. T. Popescu – Oana Dobre. Nici ăştia n-au sesizat grava confuzie făcută de marinarul analfabet. Nu numai atît, dar tovarăşa Dobre a spus, de mai multe ori, că Mihai era un copil, de 13-14 ani, fiind născut în 1927, „informaţie“ acceptată şi confirmată de Crocodilul Chelios. Iarăşi, o confuzie penibilă: în 1927 a murit Regele Ferdinand, bunicul lui Mihai – care Mihai se născuse cu 6 ani înainte, în 1921. Apoi, cu suficienţa lui penibilă, care nu suportă nu numai o contrazicere, dar nici măcar o întrerupere, C. T. Popescu a debitat: „E o problemă de ştiinţă, de istorie“. Aţi văzut inginerul de tinichigerie, ce dă din el? Muşchiul Vorbitor nu ştie lucruri elementare, dar pozează în savant universal! Ce mai, Sulică Frînaru pozează, la orice oră din zi şi din noapte, în Nicolae Iorga, în salopetă muncitorească şi cu cozoroc întors, de băiat de mingi! În murdăria sufletului său meschin, acest Popescu a profitat de ocazie pentru a mă ataca pe mine, la pachet cu revista „România Mare“. El, care şi-a băgat în faliment propria fiţuică, „Gîndul“ (pe care o făcuse cu banii lui Adrian Sârbu), nu are loc de o publicaţie care şi-a dovedit forţa, viabilitatea şi rezistenţa în timp, apropiindu-se acum de fenomenalul număr 1.100! Aşadar, „România Mare“ apare de 21 de ani - în vreme ce TOATE publicaţiile săptămînale au murit. Mai mult decît atît, dar această revistă a oferit, timp de 19 ani, Premii substanţiale la un număr impresionant de valori ale Poporului Român. Şi încă ceva: revista a creat un Partid politic şi o Mişcare Naţională! Dar vine un schelet ambulant, crăcănat nu numai la picioare, ci şi la minte, şi o pune la zid! În direct, pe un post de Televiziune! Iar mie, care am încercat să-i dau o replică, nu mi s-a oferit cuvîntul! Ce ruşine! Ce mizerie! Ce presă mai e asta? Că numitul C. T. Popescu e un sifilitic cu dungă roşie-n buletin, o ştie toată lumea. Că el e la fel de incult, megaloman şi beţiv ca T. Băsescu, iarăşi e de notorietate. Dar că un post TV se face preş la picioarele lui rahitice, permiţîndu-i să înjure un om care îi este infinit superior şi ar fi putut clarifica subiectul, fiindcă e domeniul lui de activitate – aşa ceva e scandalos.

În concluzie, Traian Băsescu a greşit în mai multe privinţe. Prima şi cea mai gravă eroare a lui a fost mascarada intitulată „Procesul comunismului“, la care l-a invitat şi pe fostul rege Mihai. Atunci, am fost singurul şef de partid care a protestat faţă de acea înscenare periculoasă pentru Istoria Naţională. Ţin minte că necoptul Victor Ponta m-a făcut atunci, tot la Realitatea TV, „huligan“. Acum, îl face aşa (sau pe aproape) pe cel pe care îl apăra atunci, Traian Băsescu. Cîtă lipsă de caracter! Ce obraz au oamenii aceştia? În loc de şira spinării, au o macaroană fiartă. Evident, eu n-am să-l iau în braţe pe Mihai de Hohenzollern pentru a lovi în Traian Băsescu. Amîndoi au trădat România. Amîndoi vor rămîne în cartea de Istorie la Capitolul Erată, ca fiind slugile cuiva: Mihai – sluga ruşilor; Băsescu – sluga americanilor.

Dar, nu numai Realitatea TV a făcut o criză de „monarhită“, ci şi Antena 3. Postul respectiv a reluat tema a doua zi, joi, invitîndu-l în studio pe compozitorul fără operă Adrian Iorgulescu, care a eliminat o „perlă“ cît oul de struţ: cică regele Mihai „a scurtat al II-lea război mondial cu cîţiva ani“ (?!). Cu alte cuvinte, dacă nu era el, infantilul care, la 21 de ani, plimba un crocodil prin Palat, retardatul căruia i-a băgat Emil Bodnăraş în pat o grecoaică, agentă NKVD, oare pînă cînd ţinea marea conflagraţie – pînă în anii ’50? În realitate, specialiştii militari au apreciat că întoarcerea armelor de către România ar fi scurtat războiul cu cca. 6 luni, prin urmare nu „cu cîţiva ani“. Dacă nu te pricepi, maistre cu părul vopsit, de ce te bagi? Şi de ce îi tot invită televiziunile astea pe nişte diletanţi? În aceeaşi emisiune s-a făcut auzită şi vocea gîjîită a lui Aurel Vainer, aşa-zisul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, care n-a pierdut prilejul de a mai trage o copită Armatei Române şi Jandarmeriei: acestea, chipurile, ar fi ucis mii, sau zeci de mii de evrei, ba la Iaşi, ba prin alte părţi. Termină, moşule, cu minciunile, că nu se mai uită nimeni în gura voastră. Ia nu-i mai faceţi voi pe români criminali, că ne-am săturat de atîta mizerie şi nerecunoştinţă. Ai grijă să nu se şucărească Băsescu pe matale şi să nu facă publice dovezile fraudei neruşinate prin care ai intrat în Parlament (la o populaţie de cca. 5.000 de evrei cu drept de vot s-a pretins că te-ar fi votat cca. 25.000 de oameni, ceea ce nu crede nici un şmecher ca Katz, sau Radu Ioanid).

CORNELIU VADIM TUDOR

22 iunie 1941 – 22 iunie 2011 JUBILEUL A 70 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL SFÎNT PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI ŞI A BUCOVINEI DE NORD

2011-06-22T22:58:00.002+03:00

Cruciada antibolşevică a început cu istoricele cuvinte rostite

de Mareşalul Antonescu:

„Români, vă ordon: treceţi Prutul!”

Sursa: Ziarul Tricolorul

MURDĂRIA DIN FRF TREBUIE SPĂLATĂ CU SĂPUN DURU… PRIETENII ŞTIU DE CE

2011-06-09T10:15:00.001+03:00

Noi cei de la PRM Timiş îi mulţumim domnului Preşedinte Vadim pentru gestul facut în cel mai înalt for politic european luni 06.06.2011, în primul rând ca suporteri ai echipei POLI Timişoara şi abia apoi ca membri PRM.
Regretăm faptul că mai multe publicaţii locale, răutăcioase, l-au acuzat pe Preşedintele nostru de calcule şi raţiuni electorale, ba mai mult, l-au bagat în aceeaşi oală cu politicieni locali care au intervenit într-un fel sau altul în favoarea echipei Timişorene (Cristian Buşoi, Alin Popoviciu, Gheorghe Ciobanu etc.)
După părerea noastră, lucrurile stau cu totul invers, adică oficialităţile din Timiş au obligaţia să intervină în favoarea echipei , pentru că ei au ajuns unde au ajuns cu sprijinul timişorenilor, adică în mare parte al suporterilor clubului alb-violet, de condamnat fiind cei care nu au luat o poziţie oficială într-un fel sau altul şi nu cei care şi-au manifestat sprijinul. Revenind la domnul Preşedinte Vadim, chiar nu pricepem care au fost calculele politice, deoarece în ţară sunt mai mulţi cei care urăsc clubul Poli decât cei care-l iubesc. Intervenţia lui a fost făcută în mod total dezinteresat, în concordanţă cu spiritul justiţiar care-l caracterizează. De ce nu au intervenit acum şi alti lideri de la Bucuresti, „din raţiuni electorale” ? Timişorenii să nu uite că Vadim Tudor a mai luat apărarea clubului alb-violet în câteva rânduri în trecut, culminând cu scrisoarea deschisă trimisă în martie 2007 primului ministru italian de atunci, Romano Prodi, dar şi primului ministru român de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în legătură cu acel aventurier italian Claudio Zambon care efectiv a furat timişorenilor culorile şi palmaresul clubului Poli.
Da, trebuie să recunoaştem că pentru filiala PRM Timiş intervenţia din Parlamentul European este de un real ajutor iar dacă Dumnezeu va face dreptate şi echipa îşi va recâştiga dreptul de a evolua în Europa, contracandidaţii noştri la alegerile locale de anul viitor vor fi simpli figuranţi.

Dr. Livius Ţîrnea,
Prim vicepreşedinte al PRM Timiş
Preşedinte al OTRM Timiş

CANTEC DE STEA

2011-06-06T22:02:00.002+03:00

Au îngheţat pescarii pe Dunăre azi-noapte
parcă-i prăpădul lumii din ‘907
Agonizează veacul ca un profet nebun
ce sufletul şi-l vinde pe-o mână de tutun
Primim o veste proastă în fiecare zi
războaie fratricide şi molime-n copii
Se moare şi de foame, se moare şi de frig
la ţărmul Mării Moarte s-a-prăbuşit un dig
Egală-i tragedia de zece mii de ani
mereu va smulge vântul fereastra la sărmani
Scriptura se-mplineşte, aşa ne este dat
nu-i ciumă - sunt războaie, şi tot ne-au secerat
La cumpănă de ere, crucificat în cuie
într-un chivot de aur Iisus la ceruri suie
El, mielul, pălmuitul cu haine de urzici
încoronat cu spinii întregii Asii Mici
Eu cred legenda tocmai pentru că e absurdă
dar ce e logic oare când Antichriştii zburdă?
Când mor copii de cancer sau împuşcaţi în cap
atunci când se-nfierbântă în lume vreun satrap?
E singura scăpare: îngenuncheaţi o dată
la candela ce plânge cu flacără bogată
Smeriţi-vă-n odaie, când nimeni nu vă ştie
la ceas de spovedanii şi sfântă liturghie
El este farul sigur ce bate până-n larg
pe marea în furtună e singurul catarg
întoarceţi-vă gândul şi faţa spre Mesia
nimic nu o să pierdeţi, dar câştigaţi vecia
în clipa grea a morţii noi fără El am fi
ca Dunărea în iarnă şi bezna din pustii
înalţă-te spre slavă, poporul meu frumos
şi ia botezul zilnic de la Iisus Christos!

CORNELIU VADIM TUDOR
(31 decembrie 1992-2 ianuarie 1993)

COMUNICAT DE PRESA

2011-06-05T15:56:00.002+03:00

Filiala PRM Timiş este alături de echipa POLI Timişoara şi de suporterii clubului care reprezintă neîndoielnic spiritul acestui oraş.
Nu ştim dacă vinovat este Marian Iancu, Consiliul Municipal Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş (care au pompat ani de zile bani publici în acest club, fără a cere cel mai mic audit al situaţiei financiare), acel personaj sinistru cu nume de săpun - Duru (care pozează în ”vigilentul Pământului” dar nu foloseşte aceleaşi unităţi de masură şi pentru alte cluburi din Liga 1) sau FRF (care a tras toate sforile posibile ca POLI să nu iese cumva campioană şi cu toate acestea ”le-a trecut glonţul pe la ureche”), dar ştim cu siguranţă cine suferă din toată această situaţie creată: PUBLICUL TIMIŞOREAN, jucătorii şi antrenorii (care nu au absolut nici o vină).
Dedesubtul este clar: POLI a fost ”la mustaţă” să ia campionatul, în ciuda tuturor opreliştilor şi această situaţie nu mai are voie să se repete. De aceea, clubul trebuie desfiinţat. Dacă POLI termina campionatul undeva pe la mijlocul plutonului ar fi fost totul în regulă, iar domnul Duru rămânea în continuare un anonim. Pe cei de la FRF nu-i interesează să trimită în Europa cluburi valoroase, care să aducă puncte Romaniei, ei au distrus Fotbalul Românesc şi asta se vede cel mai bine la nivel de echipă Naţională.
Dacă liderii suporterilor consideră că mesajul lor nu are penetranţa aşteptată în randurile fanilor, filiala PRM Timiş le asigură locul unde pot exprima liber gândurile lor, în cadrul conferinţelor de presă ale acestui partid. De asemenea, uşa filialei noastre le este oricând deschisă şi deşi prin manevre asemănatoare, PRM a fost exclus din Consiliul Municipal Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Parlamentul României, în limita posibilităţilor filiala noastră va face tot posibilul ca Timişoara şă nu-şi piardă echipa.

Biroul de presă al PRM Timiş

Timişoara, 03.06.2011

Astăzi, 27 mai, un jubileu trist: 190 DE ANI DE LA MOARTEA DE MARTIR A MARELUI PATRIOT TUDOR VLADIMIRESCU

2011-05-28T23:49:00.002+03:00

Elogiu lui Tudor din Vladimiri

OARE DIN CE MATERIE SE PLĂSMUIESC EROII? De ce îi iubim şi cum anume o facem? Pentru a da un răspuns convingător vom spune că, prin natura lucrurilor, prin complexul psihologiei sale pozitive cu un acut simţămînt al viitorului, Poporul Român nu este un popor paseist. Iubim din suflet talazul eroic al timpurilor revolute, dar asta nu înseamnă că am dori să ne întoarcem înapoi, prin vreme.

Această iubire este mai degrabă rodul unui puternic simţămînt al istoriei, o gravă conştiinţă a gratitudinii faţă de cei care ne-au dat viaţă şi ne-au lăsat moştenire o ţară liberă, independentă şi demnă. Este ca şi cum coroana unui pom îşi apleacă ramurile grele de roade către rădăcini, în semn de evlavie şi mulţumire. E bine să ne amintim de toţi marii cunoscuţi sau anonimi care, în numele năzuinţelor naţiei, au plătit cu tot ceea ce aveau mai de preţ - cu însăşi viaţa lor. Şi au plătit amarnic, pierind fie de jungher, fie de otravă, fie de glonţ sau spînzurătoare. Ei, aproape toţi, au avut morţi violente, fapt care, prin el însuşi, poate însemna, într-o superioară semiotică a tainelor universale, un indiciu că prin jertfa lor de foc puteau purifica totul, întărind zidirile viitoare. Ei ştiau că nu vor mai vedea velinţa înstelată a cerului, că nu vor mai gusta din prospeţimea de granate a vinului şi din bucatele pămîntului, că nu vor mai mirosi asfodelele şi rourusca cele pline de o răcoare parfumată, iar păsările nu le vor mai turna în auz colindele lor gregoriene, născute în templele cerului. Ei ştiau că nu vor mai apuca să-şi dezmierde maica, femeia iubită şi pruncii, că trupurile lor tinere, în giulgiuri însîngerate, vor fi acoperite de marmora verde a ierbii şi poate că nu le va pîlpîi nici o făclioară la creştet, după ritul cel vechi al locurilor, iar, după o vreme, puţini vor mai şti de trecerea lor prin viaţă. Ei ştiau, de asemenea, că nu vor fi prima şi nici ultima jertfă a neamului şi că va mai trece fără îndoială timp îndelungat pînă ce posteritatea va da un sens împlinit şi major sacrificiului lor. Şi, cu toate acestea, la auzul cornului şi al clopotelor, ei lăsau plugul în brazdă şi săreau bărbăteşte cu pieptul la hotare pentru că aşa le spunea porunca imemorială! Oh, ce forţă fantastică aveau oamenii aceştia într-înşii, ce seve ale pămîntului urcau în tulpinile lor şi îi făceau atît de mîndri şi răzbunători, atît de crînceni în zeiasca lor încleştare! Şi, atîta timp cît va mai fi vlăstar mioritic sub soare, noi vom spune acestor preoţi ai jertfei, care se pierd în negura istoriei, ca nişte păduri albe de mesteceni, „mulţămesc”! care vine din latinescul „multi anni ire!” adică „la mulţi ani!”. Ei, înaintaşii, au pierit în fumul mileniilor, dar este moral şi frumos să le spunem uneori, dimineaţa şi pe la prînzişor, la chindie şi noaptea „la mulţi ani!”, asigurîndu-i că vor trăi veşnic în memoria noastră. Astfel, de la Burebista întemeietorul şi pînă la vitejii care au făcut „suprema jertfă pe cîmpurile de bătaie pentru întregirea neamului”, din cele două carnagii mondiale, fiii patriei au ştiut că au o datorie vitală faţă de pămîntul şi poporul din care s-au născut. La rădăcina fiecărei garoafe de purpură şi a fiecărui tei, cu pirogravurile sale de fosfor înflorit, la temelia oricărei zidiri de astăzi şi a oricărei palme de pămînt liber românesc, se află chezăşie cîte o viaţă de erou. Noi nu vom pregeta niciodată să închinăm puilor de lei cele mai alese gînduri ale noastre, pentru că ei sînt bulbii cei curaţi ai patriei, părinţii care ne-au apărat, iar acum aşteaptă să le apărăm şi noi lăcaşul de veci şi memoria.

Din ce materie sînt plăsmuiţi eroii? Fără doar şi poate, din aceeaşi materie cosmică şi augustă, din care e plăsmuită patria. Fiinţa lor lasă prin aer inscripţii de aur aidoma unor gigantice oştiri de albine, care au trudit din răsputeri pentru izbînda mierii pe pămînt. Un asemenea erou, unic şi epocal, a fost Tudor Vladimirescu.

„TUDOR A FOST O PERSONIFICARE A DEŞTEPTĂRII NAŢIONALE” - scria Nicolae Bălcescu. Născut, după toate probabilităţile, în luna iunie a anului 1780, în satul gorjan Vladimiri, într-o familie de ţărani liberi, Tudor a fost înzestrat de la natură cu o exemplară agerime a minţii şi cu remarcabile trăsături de caracter. El avea să parcurgă, de timpuriu, ajutat de marile sale însuşiri, şi de o seamă de oameni de bine care aveau încredere în steaua lui, o serie de trepte ale ierarhiei boiereşti şi militare. La o vîrstă încă tînără, după ce practică mai multe meserii, avînd şi îndeletnicirea de a vinde vite, seu şi peşte, după ce peregrinează prin ţară şi peste hotare, el ajunge vătaf al plaiului Cloşanilor, în 1806, şi se afirmă ca o căpetenie de mare valoare a oastei de panduri olteni - formă tradiţională de apărare populară. Avea, aşadar, o situaţie materială bună, chiar foarte bună, de vreme ce şi-a putut permite, în buna tradiţie a domnilor şi boierilor pămînteni, să întemeieze o biserică în satul Prejna, unde s-a şi păstrat un frumos tablou votiv cu chipul său. Consacrîndu-se carierei militare, s-a remarcat în războiul ruso-turc şi a fost decorat cu ordinul „Sfîntului Vladimir”. Avea deci toate şansele să ocupe poziţii sociale şi militare din ce în ce mai bune, poate chiar un loc în divan. Şi totuşi, slugerul a renunţat la tot, a sacrificat şi linişte, şi avere, şi viaţă pentru un ideal infinit mai înalt decît orice satisfacţie personală: slujirea patriei, repunerea ei în drepturile cele vechi, fericirea şi dreptatea pentru tot norodul românesc. Înainte de a evoca o seamă de aspecte ale revoluţiei conduse de el şi ecourile uriaşe pe care aceasta le-a avut nu numai în epocă, dar şi mai tîrziu, să încercăm, cu sprijinul cîtorva martori ai vremii, să desprindem din pulberea cronicilor chipul lui Tudor. Iată o schiţă pentru un posibil portret, fizic şi spiritual, care ni-1 apropie şi mai mult, în timp şi spaţiu, făcîndu-i prezenţa extrem de vie. Din puţinele portrete care s-au păstrat (printre care îl menţionăm şi pe acela executat magistral de Theodor Aman, după relatările ulterioare ale pandurilor) precum şi din mărturiile scrise sau rostite, ne putem da seama că slugerul avea, în mare parte, trăsăturile esenţiale şi virtuţile Poporului Român. Să vedem cum îl descrie Ştefan Scarlat Dăscălescu: „Om de statură mai mult mijlocie, talia bine proporţionată, faţa palidă, mustaţă galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decît oval, trăsăturile feţei potrivite, nu prea durduliu, nici prea slab, cu o mică bărbie, om nu urît”. Tot el notează că „stă drept ca un soldat” şi are „un aer de comandir”. Iată şi cîteva notaţii de suflet pe care le face Zilot Românul în „Jalnica cîntare pentru care să cuprind Revoluţia românilor supt Tudor slugerul Vladimirescu, i zavera supt Aleco beizadea Ipsilanti, i stăpînirea turcească supt Chehaia bei, i oareşice din domnia românească întoarsă iar la români de la grecii fanarioţi subt domnul Grigore Ghica Voevod”, alcătuită la 1823: „Cu adevărat avea omul duh firesc şi vorba lui puţină şi totdeauna pe gînduri, şi cînd îl frigea cărbunele ce-l avea ascuns în inimă scăpa cîte o vorbă desperată asupra tiraniei”. De o frumuseţe aparte sînt şi descrierile făcute de Chiriac Popescu, unul dintre aghiotanţii lui Tudor, şi de polcovnicul Ioniţă Cegan. Întîiul scria: „Vladimirescu era fireşte om al războiului, îndrăzneţ şi tot foc, puţin la vorbă şi voinic la inimă şi la suflet, nelenevos, cu multă minte sănătoasă şi curajos”. Iar cel de-al doilea: „Ştii d-ta, domnule, ce om era căpitanul nostru Tudor? El, care nu rîdea niciodată, cînd auzea că vin turcii asupra noastră, că să năpustea păgînii ca vijelia, cînd nici cu gîndul nu gîndeai, el de bucurie începea să cînte şi să joace ca un copil. Intra în foc, domnule, parc-ar fi mers la nuntă”.

Nu mai puţin interesant îl surprinde Alexandru Pelimon în Tudor Vladimirescu. Mişcarea de la 1821: „...el era om de-o talie mijlocie, în etate ca de 40 ani, smead la chip (cu un semn pe obraz în jos sub ochiul stîng, ca cum i-ar fi picat o lacrimă) al căruia aer dovedea un caracter ferm şi mare capacitate militară, portul său: o dulamă, pantaloni leşeşti, ce era la modă p-atunci, încins cu brîu peste mijloc, cu o bundă mare îmblănită, cu o căciulă înaltă, gelepească de hîrşie, şi armat de o spadă ce o purta atîrnată de nişte găitane pe dupe gît, cu pistoale la cingătoare. Vocea sa era tunătoare...”.

Tot astfel, un alt contemporan, l-am numit pe Gheorghe Hagi Toma Peşacov, îl numeşte într-o elegie „heroul României”, pentru ca mai tîrziu, Ion Ghica să scrie în lucrarea sa „Din vremea zaverei”, pe baza mărturiilor celor care l-au cunoscut, că Tudor era „un om de arme, îndrăzneţ şi patriot, care dăduse dovezi de mare vitejie comandînd panduri în toate bătăliile contra turcilor de la anul 1806 pînă la 1812”, fiind adorat de panduri, în ciuda măsurilor disciplinare aspre pe care le lua fiind numit de toţi românii Domnul Tudor, considerat „adevăratul domn al Ţării Româneşti”. Personalitatea lui are darul, după cum se vede, să fascineze şi astăzi. Nu ne propunem aici să evocăm constelaţia impresionantă de testimonii, studii, lucrări de beletristică şi artă plastică, nestemate ale folclorului, oratorii şi alte produse ale harului românesc, al căror personaj central este Tudor Vladimirescu. Deşi steaua lui a trecut pe cerul patriei vreme de numai cîteva luni, între ianuarie şi mai ale anului 1821, fuzeele luminoase, pe care le-a răspîndit şi le-a presărat cu dărnicie în jur, au stîrnit imaginaţia tuturor celor care i-au urmat. El, care îşi trăgea sevele din vlaga şi lacrimile a sute de generaţii de olteni împătimiţi, a devenit peste timp unul dintre simbolurile Renaşterii naţionale. Era un bărbat falnic, de mare onoare şi loialitate, ştia greceşte şi ruseşte, se afla pus la curent cu ceea ce se întîmpla nu numai în ţară, ci şi în viaţa politică a Europei. El îşi lărgise, de altfel, orizontul cu prilejul şederii îndelungate la Viena, în anul 1814, tocmai în zilele celebrului Congres care legiferase înfrîngerea Franţei napoleoniene. Au rămas, din fericire, cîteva scrisori autografe de-ale lui, adresate boierului Ioan Glogoveanu, care îl trimisese acolo pentru rezolvarea unor probleme financiare şi juridice de ordin familial. Numindu-1 pe Napoleon „Bună-parte”, tînărul valah era preocupat de evenimente şi de gradul în care ele puteau influenţa lucrurile în ţările române: „Să aşteaptă, în octomvrie, din toate părţile, miniştri pentru Congres, şi vine şi împăratul Rosiei. Să sună că atunci va fi ceva şi pentru locurile acelea ; ci mult au fost, puţin au rămas”.

„CE STRIGĂ LA 1821 POPORUL ROMÂN, acum în picioare şi deşteptat ? - interoga Nicolae Bălcescu. „Poarta călcase drepturile ţării: poporul cere ca să le consfinţească din nou; fanarioţii şi ciocoii trădaseră un veac ţara: poporul cere ca puterea să se ia din mîinile lor, că tot românul să fie liber şi egal în ţara lui; într-un cuvînt, cere ca statul să se facă românesc, cere domnirea democraţiei. Vladimirescu, care avu norocirea de a purta glasul în numele poporului şi a personifica deşteptarea lui, avu încă norocirea de a-şi da viaţa pentru credinţa sa şi de a fi ucis de aceşti fanarioţi pe care după moarte-i, umbra lui urmează a-i înlătura din ţară. Căci revoluţia nu moare cu dînsul...” Am reprodus acest pasaj din Mersul revoluţiei în istoria românilor pentru că el ilustrează cît se poate de pătrunzător esenţa mişcării iniţiate şi conduse de Tudor. Revoluţia de la 1821 marchează începutul epocii moderne în Istoria României, ale cărei momente de vîrf aveau să fie apoi Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, Războiul de Independenţă din 1877-1878, Unirea cea mare şi veşnică din 1918—1919 şi epopeea declanşată în ziua de 23 August 1944. Este de la sine înţeles că Tudor n-ar fi putut strînge o oaste atît de numeroasă (se estimează că ea trecea de cifra de 20.000 de oameni) dacă stindardul sub care lupta nu ar fi avut o dublă coloratură: naţională şi socială. Pe plan militar, Tudor a sintetizat tradiţia medievală a războiului popular, cu inovaţia armatei permanente, de militari de profesie. Amploarea armată a mişcării s-a datorat, în primul rînd, încorporării semi-generalizate care s-a produs în ţară pe bază de adeziune şi entuziasm popular fără margini, precum şi constituirii unor adevărate gărzi civice şi redute de apărare care au luat naştere în fiecare localitate intrată sub autoritatea revoluţiei, în vederea asigurării ordinii şi unei posibile retrageri. Astfel, se poate considera că Revoluţia de la 1821 este o piatră de temelie pentru începuturile armatei romane moderne - entitate naţională de care urma să avem atîta nevoie în cursul încleştărilor supreme care ne-au încercat fiinţa timp de peste 100 de ani de atunci înainte. Pornită într-o strînsă relaţie cu Eteria grecească, revoluţia românilor avea să-şi adune treptat şuvoaiele într-o matcă proprie şi incon-fundabilă. Tudor nu a fost, după părerea noastră şi a altor autori, membru activ al organizaţiei greceşti. El şi-a păstrat lucid, atît angajamentele faţă de aceasta, dar şi, mai cu seamă, posibilităţile de a acţiona nestingherit în direcţia intereselor naţionale româneşti. Evenimentele istorice propriu-zise sînt foarte bine cunoscute, acum, la aproape 160 de ani de la petrecerea lor. „Răzbunător al Daciei” - aşa scria diplomatul englez Koch că se intitula Tudor Vladimirescu la acea oră din existenţa Europei. Este neîndoielnic că marele oştean şi patriot avea un viu simţămînt al romanităţii în întreg ansamblul ei, în pofida vremelnicei despărţiri a celor trei ţări surori. Atît în Moldova, cît şi în Transilvania, revoluţia condusă de el a avut ecouri dintre cele mai fericite. Iată o expresie a mîinii frăţeşti pe care Tudor o întindea moldovenilor, sub forma unei epistole din 5 aprilie 1821, în care el adresa un apel limpede la luptă înfrăţită „ca unii ce suntem de un neam, de o lege... Urmează să ştim cele ce se fac acolo şi să le vestim carte de aici ca fiind la un gînd şi într-un glas cu Moldova, să putem cîştiga deopotrivă drepturile acestor prinţipaturi, ajutorîndu-ne unii pe alţii”. Este emoţionantă, de asemenea, proclamaţia pe care o rosteau românii ardeleni prin tîrguri : „Se face înştiinţare, că de către răsărit, s-a ridicat un crăiuţ, cui e numele Toderaş, întîi cu puţină oaste, dar din zi în zi sporeşte; pînă acum s-au adunat cîteva sute şi mii. Dumnezeu i-o fi asupra, că vrea să facă dreptate şi acuma-i în Ţara Românească, isprăveşte lucrul cu boierii şi de s-o sfîrşi lucrul bine acolo, pînă la Paşti, o da şi într-acoace... ca să facă şi aicia dreptate”. Pentru a ne face o idee despre flacăra nădejdii pe care Tudor a aprins-o în inimile fraţilor săi români de peste munţi, iată spre exemplificare un fragment dintr-o scrisoare adresată de consulul austriac la Bucureşti către şefii săi din Viena: „...spiritul de libertate şi independenţă pe care Tudor şi ostaşii săi îl insuflară românilor aspri şi necăjiţi (mă tem) să nu cuprindă - ca o boală molipsitoare - şi pe românii din Transilvania...”. În acel timp, mai erau în viaţă mulţi dintre participanţii şi martorii direcţi ai răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan, iar duhul acestor martiri era încă foarte viu şi prevestitor de furtuni. Aşa, după cum scria şi acad. Ştefan Pascu, românii ardeleni au participat activ, ca voluntari, în oastea de panduri. Corespondentul ziarului „Wiener Allgemeine Zeitung” afirmă că la intrarea în Cerneţi oastea lui Tudor avea 1.500 de oameni „în cea mai mare parte dezertori din Transilvania”. Între ardeleni, fireşte, o figură luminoasă în oastea lui Tudor era dascălul Gheorghe Lazăr. Acesta, după cum spunea Heliade, „era în toate zilele binevenit la Cotroceni unde Tudor era asediat cu oastea sa, era consultat adesea la întăriturile ce se făceau lagărului”. Iar Christian Tell scria că: „Lazăr învăţa pe oamenii lui Tudor cum să facă afeturile şi cum să dea cu tunul. Pandurii pînă a nu da cu tunurile ziceau: staţi să vie neamţul să îndrepte tunul. Neamţul era Lazăr”. Este un adevăr indiscutabil că prin reverberaţiile puternice născute în Ardeal şi Moldova, prin legăturile directe avute de revoluţionari cu românii din celelalte provincii, marea mişcare a lui Tudor a contribuit din plin la desăvîrşirea procesului de făurire a conştiinţei comune a tuturor fiilor patriei, operă dificilă şi sublimă, care avea de atunci încoace să parcurgă etape superioare pe drumul ireversibil al triumfului idealurilor noastre sacre de libertate, unitate şi propăşire naţională. Revoluţia condusă de Tudor a avut ecouri largi şi peste graniţe. Principalele române şi celelalte ţări din sud-estul Europei puteau acum şi era imperios necesar să găsească forme tot mai eficiente de zdruncinare a stabilităţii Imperiului otoman. În urma acestor mişcări centrifuge, care au cutremurat clin temelii anacronicul imperiu, poporul grec, de pildă, avea să-şi dobîndească independenţa la anul 1824. Personalitatea lui Vladimirescu a stîrnit reacţii dintre cele mai interesante într-o serie de ţări ale continentului. într-un ziar englezesc el este numit „Campion al Dreptăţii”. Alţii, pe alte meridiane, îl comparau cu Cromwell sau cu Tomasso Anielo. Ajunsese, într-un timp uluitor de scurt, un om temut şi respectat, hulit şi iubit - ca orice covîrşitoare personalitate istorică. Karl Marx scria, reliefînd valoarea extraordinară a personalităţii marelui oltean: „Tudor Vladimirescu era patriot român. El nu s-a adresat boierimii, ci ţăranilor. Cum a auzit despre cele dintîi mişcări ale lui Ipsilanti, a şi chemat la arme pe ţăranii din munţii Olteniei. Coborît cu dînşii la Craiova, adună poporul şi îi făcu cunoscute planurile sale de eliberare. În cîteva zile era stăpîn pe întregul banat al Craiovei... Ţăranii alergau în masă în jurul său, nu-l mai numesc decît Tudor Vodă (principele Tudor)”.

MOŞTENIREA LUI TUDOR VLADIMIRESCU ESTE PENTRU NOI, ROMÂNII, SFÎNTĂ. Cel care la vîrsta de 40 de ani intra triumfător în Bucureşti cu o pîine aurie în mînă, în semn de belşug, şi care peste scurt timp dădea proclamaţii incendiare şi alcătuia arzuri de o mare frumuseţe lingvistică nestemată, cel care a plătit cu viaţa cutezanţa lui vulturească de a visa la fericirea poporului român şi a fost pomenit cu cinste de marile spirite ale veacului său şi ale celui în care trăim, a intrat în Pantheonul naţiei ca un Erou legendar. Noi, toţi cei care simţim şi năzuim româneşte, îl venerăm pe marele bărbat pentru fiecare cuvînt şi acţiune a sa, pentru tăria de a fi îmbrăcat, conştient, „cămaşa morţii” pentru tot ceea ce a însemnat el în redeşteptarea demnităţii naţionale. Aflat la loc de cinste şi împodobit cu lauri în programele de luptă ale tuturor revoluţionarilor care l-au urmat, Tudor a constituit un exemplu strălucit atît pentru paşoptişti, cît şi pentru unionişti, atît pentru făuritorii independenţei de stat, cît şi pentru corifeii mişcării muncitoreşti. Astăzi, mişcarea condusă de Tudor este interpretată just, ca o revoluţie autentică, nu de import, ci pur românească, constituind un moment de cotitură în lupta pentru libertate şi dreptate socială, pentru scuturarea jugului dominaţiei străine şi afirmarea drepturilor naţionale ale Poporului Român. Pilda exemplară de curaj şi spirit vizionar a lui Tudor este obiect de studiu pentru tinerele generaţii, numele lui este purtat astăzi de prestigioase redute culturale şi de învăţămînt, există o mare decoraţie care îi poartă numele, spiritul lui este prezent pretutindeni şi va dăinui de-a pururi. Fie-ne îngăduit, stimaţi cititori, să ne plecăm frunţile, în semn de pios omagiu, acum, la bicentenarul naşterii sale. El a fost şi va rămîne unul dintre voievozii noştri neînduplecaţi, de vigoarea Oltului, Dunării şi Carpaţilor, voievozi fără de care noi n-am mai fi vorbit astăzi limba românească cea cu atît de dulci rădăcini latineşti, n-am mai fi avut poate, hotarele de astăzi, iar umanitatea nu ne-ar fi cunoscut în adevărata şi demna noastră întruchipare. Lacrima de sub ochiul stîng al lui Tudor, suspendată şi ţinută în frîu de bărbăţia lui demnă, n-a mai căzut. A căzut însă, ca un blestem reformator, profeţia pe care o făcea el, în dimineaţa trădării sale, din cerdacul Goleştilor, tuturor acelor putregaiuri care l-au vîndut: „Sîn-gele meu pe capul copiilor voştri!”. Justiţiară, istoria i-a făcut dreptate lui Tudor.

CORNELIU VADIM TUDOR

(1980)

* * *

II. NOI MĂRTURII DESPRE 1821

Recent au fost descoperite noi şi preţioase mărturii despre Revoluţia de eliberare naţională şi socială din Ţara Românească, de la 1821, despre eroul ei, Tudor Vladimirescu. Ele vin să se adauge în chip fericit suitei de manifestări şi evenimente prin care întregul nostru popor omagiază acum împlinirea a 160 de ani de la desfăşurarea acestui memorabil act de mîndrie naţională, care marchează începutul României moderne.

Este vorba, în primul rînd, despre partitura şi manuscrisul unui imn original, cu caracter laic, descoperite la schitul Strehareţ (jud. Olt) de către neobositul cercetător al istoriei noastre vechi, Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei. Datat în anul 1820 şi scris de prietenul şi sfetnicul lui Tudor, episcopul Ilarion al Argeşului (versurile, în număr de 44) şi de un anume Pavel (muzica), se presupune că acest imn a fost una dintre formele spirituale care au pregătit revoluţia, fiind, alături de celebrul „Mugur, mugurel”, un cîntec mult îndrăgit de panduri. Tulburătoare prin melosul său românesc, care urcă din profunzimile istoriei, cu reflexe de doină, lucrarea are o importanţă excepţională mai cu seamă datorită versurilor sale, care anticipează unirea celor trei ţări române, însufleţind pandurii şi poporul pentru realizarea acestui măreţ ideal al românilor dintotdeauna.

De menţionat că versurile imnului erau cunoscute, ele fiind scrijelate pe una dintre cele patru coloane ale pridvorului bisericii Antim din Bucureşti. Coloană care, printr-o ingenioasă personificare poetică, „vorbeşte” despre celelalte trei surori ale sale: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

A fost găsit, totodată, un inel de argint aurit - se presupune că bijuteria a servit drept sigiliu în cancelaria lui Tudor Vladimirescu. Deosebit de interesantă este reprezentarea miniaturală care figurează pe cameea ovală, de culoare roz, a inelului: o femeie care îşi rupe cătuşele, ridicînd ochii şi braţele către o stea, precum şi inscripţia „1821”. Cercetătorii apreciază că aceasta este prima alegorie a României moderne, servind ulterior ca simbol pentru revoluţionarii şi pictorii paşoptişti.

(1981)

Abia acum am înţeles că Poliţia şi Procuratura au dreptate: DAN DIACONESCU E UN ŞANTAJIST NENOROCIT...

2011-05-28T22:06:00.002+03:00

Pînă acum, l-am menajat pe parvenitul din Caracal. Nu vreau să vă mai amintesc ce am făcut pentru postul lui de Televiziune, căruia i-am asigurat un rating-record de zeci de ori. Cine nu crede, n-are decît să se uite pe cifrele de audienţă ale posturilor unde sînt invitat acum: Antena 3, Realitatea TV, Kanal D. Acesta e adevăratul sondaj de opinie. Iar eu am făcut-o şi o fac gratis, ba chiar am refuzat ofertele unora de a primi, după fiecare emisiune, un plic cu onorariu. „Eu nu sînt lăutar, oameni buni, să primesc «darul» după nuntă.“ Pe Dan Diaconescu l-am ajutat pentru că l-am simţit inimos şi curajos, venit pe jos, dintr-un tîrg oltenesc, să facă ce? Dreptate, zicea el. Şi un nume în presă. În realitate, el era ahtiat după bani. Bani mulţi, foarte mulţi, inimaginabil de mulţi, aşa după cum avea să se adeverească în curînd. În anul 2002, în semn de protest faţă de închiderea, abuzivă, a OTV, de către Adrian Năstase personal, eu mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În ziua de 13 septembrie 2002, printr-o Scrisoare Deschisă adresată preşedintelui de atunci al acelui important forum, austriacul Peter Schieder, anunţam decizia mea şi motivele. Am organizat şi am condus, personal, un Miting şi un Marş de Protest, în Capitală, din Piaţa Senatului pînă la Palatul Cotroceni, la care au participat peste 7.000 de persoane. Aşa cum îl ştim deja, numitul Dan Diaconescu a pretins că n-a fost mare scofală, fiindcă postul ar fi fost închis din cauza mea. Adevărul e altul: Adrian Năstase îl pîndea de mult şi făcea demersuri fie să-l înhaţe gratis, fie să îl cumpere la un preţ de chilipir. Acest comportament atît de grosolan şi, efectiv, banditesc şi inexplicabil pentru un om cultivat a reprezentat unul dintre motivele pentru care l-a trîntit Dumnezeu – răsunător, total, definitiv. Anii au trecut. Atîtea şi atîtea s-au întîmplat între timp. Evenimentul cel mai important l-a constituit arestarea lui Dan Diaconescu. Aşadar, n-a mai fost închis postul, ci patronul. De ce? Tot pentru că nu a cedat în faţa neamurilor proaste, care alergau cu limba scoasă după o „Trompetă a Carpaţilor“. Era tot un abuz. Nu aşa se procedează, una-două sînt zornăite cătuşele la urechile unor oameni bănuiţi, nu dovediţi de corupţie, şantaj etc. Ştiţi comportamentul lui Băsescu: primitiv, aberant, criminal. Pe Adrian Năstase l-a bătut Dumnezeu a mia parte din cît o să-l bată pe fostul lui vecin de vilă şi de alianţă politică, Traian Băsescu. Iar pedeapsa va cădea, ca trăznetul, din senin, exact cînd îi va fi lumea mai dragă. Eu am fost şi am rămas un om drept. Revoltat de această imensă porcărie, i-am luat apărarea lui Dan Diaconescu. La Realitatea TV, nu la OTV. Fiindcă atunci cînd mă pregăteam să plec spre OTV, la invitaţia stăpînei (din umbră) a lui Dan Diaconescu, pe nume Diana Voiculescu, totul s-a contramandat. Nu înţelegeam de ce. După cîteva zile am înţeles: se negocia de zor, se bătea palma pentru o mare şmecherie, aşa că ADEVĂRUL şi vinovaţii pentru arestarea caracaliotului nu trebuiau să fie divulgaţi. Aveam să fiu informat că cel arestat a fost vizitat, în celulă, de micul agent Iulian Fota – o nulitate şi ca intelect, şi ca om, dar cu capul plin de „muci strategici“. Neica-nimeni Fota şi posesorul de Rolls-Royce au băut adălmaşul pentru eliberarea rapidă din arest, cu condiţia ca el, Diaconescu, să înfiinţeze, rapid, un partid-televizor, pe care să-l depună la picioarele lui Traian Băsescu. Totul la derută, pentru a se crea pretextul şi justificarea fraudelor electorale. Fiindcă adevărul e altul: tendinţa este aceea de dispariţie a partidelor, nu de înfiinţare a unora noi. Aşa e şi cu ziarele: ele dispar, nu apar. Uitaţi-vă la publicaţii cu pretenţii, care au închis prăvălia: „Ziua“, „Cotidianul“, „Gîndul“, „Gardianul“, „Academia Caţavencu“ ş.a. Deşi par două chestiuni diferite, regula e aceeaşi: pe vreme de criză, oamenii au alte priorităţi, care se adaugă suprasaturării de politică, de tocat vorbe, de isterizare în massă. Veţi vedea că aceeaşi regulă (nescrisă, bineînţeles) se aplică şi la posturile de Televiziune. Printre primele care îşi vor închide porţile e OTV-ul. De ce? Din foarte multe motive, principalul fiind acela al concurenţei strivitoare a posturilor comerciale şi de ştiri. Indiferent cît s-ar lăuda D. Diaconescu, în stilul lui, că e „lider de piaţă“ şi că „aseară am făcut audienţă-record“, OTV se tîrăşte, agonizează, horcăie pe la 1 punct de rating. Iar dacă va mai invita mulţi sifilitici, de teapa lui Pavel Coruţ, care scuipă blasfemii la adresa Bibliei şi a lui Isus Christos, dar şi de teapa acelora pentru care orice moarte este, musai, un asasinat – atunci harakiri e asigurat. Dar ăsta-i Dan Diaconescu: umflă ratingul postului aşa cum umflă şi sondajul partidului. Care sparge şi barometrele de opinie, şi termometrele cu mercur, învîrtindu-se, de nebun, ca o muscă beată, în jurul a 20%. În realitate, cu toţi banii pe care Famiglia Udrea – Cocoş, la ordinul lui Băsescu, îi pompează în PP-DD, acest partiduleţ artificial n-a depăşit, niciodată, 2-3%. Asta-i situaţia. Dacă a avea un post TV ar fi o condiţie vitală pentru un partid, atunci formaţiunea lui Dan Voiculescu, Partidul Conservator, în spatele căreia se află 4 posturi de Televiziune, 1 post de Radio şi 1 mare cotidian ar trebui să atingă 30%, ceea ce nu e cazul. Aşa că Dan Diaconescu ori se ambalează singur („Curaj, găină, că te tai!“) ori e păcălit de alţii. Fiind, el, informat de eşecul „proiectului“ fotist, Băsescu a fost cît pe-aci, în cîteva rînduri, să ordone o nouă arestare a gloabei pe care o crezuse harmăsar. Cu greu a fost potolit. Mai nou, aceiaşi „strategi“ cotrocenişti (Fota, Lăzăroiu, probabil şi Măgureanu, sfetnicul Matrozului Chior) au clocit o altă diversiune: să-l lanseze pe Fulgerică din Caracal în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei! Chipurile, ca independent. Cum aşa? Nu are partid? Independent era, şi încă mai este, Sorin Oprescu, care chiar nu face parte din nici o formaţiune. Dar Dan Diaconescu? Nu mai intru în amănunte, pe care fiţi siguri că le cunosc. Evident că nici trucul acesta nu are nici un viitor. Pentru că lumea simte şi ştie că, orice ar face D. Diaconescu, orice ar spune, oricît s-ar agita - în spatele lui e Băsescu. Care l-a muşcat o dată, fatal, ca Dracula în filme, şi l-a făcut sclavul lui. Nu ştiu dacă micul caracaliot e conştient în ce joc murdar s-a băgat şi cît de periculos trăieşte. El e pe un drum greşit, care duce într-o singură direcţie: puşcăria. Ba nu, mai e o ramificaţie, către o altă destinaţie: balamucul. Mai devreme sau mai tîrziu, el va ajunge într-una din cele două stabilimente. Lui i se aplică, de minune, un aforism al lui Cervantes: „Cine vrea să se îmbogăţească într-un an, va fi spînzurat în 6 luni“. Să dea Dumnezeu să mă înşel eu. Dar am ţinut la băiatul ăsta, fiindcă are şi calităţi şi părea sincer şi civilizat în demersurile sale – pînă cînd „blestemata foame de aur“ i-a luat minţile şi l-a făcut să delireze, titrînd, aiuritor, expresii de genul „Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României“... Parcă-parcă ceva mai convingător era Iosipescu-Zambra, cu care Dan Diaconescu şi seamănă, pe legea mea!

Dar, ce m-a făcut să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o şi să-l urechez puţin pe cel care îmi ţinea haina şi îmi turna apă minerală în pahar, cu vizibile talente de valet? Iată ce s-a întîmplat: în seara zilei de 26 mai a.c., la OTV a apărut un anunţ mare, care ne anunţa că se transmite „Filmul complet al înmormîntării marelui scriitor Fănuş Neagu“. Prin Cimitirul Bellu bîzîia, ca o muscă beată, Horaţiu Nicolau (pe care Madame Clarence îl cunoaşte bine, prietenii ştiu de ce), care se agăţa de oameni, le cerea declaraţii despre cel dispărut, făcea greşeli cu nemiluita etc. Pe scurt, băiatul (fetiţa) NU era în temă şi deranja ceremonia funerară. Problema nu e a lui: el e o apariţie ridicolă, care cere palme, neavînd nici o legătură cu presa, ci, eventual, cu Circul de Stat. Problema e a lui Dan Diaconescu, care a minţit foarte urît, scriind pe ecran „FILMUL COMPLET“, dar cenzurînd, cu neruşinare, trei discursuri funebre, rostite la căpătîiul lui Fănuş Neagu. E vorba de cuvintele de rămas bun ale tinerilor scriitori Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu, precum şi de necrologul meu. Sincer să fiu, n-aş fi vrut să spun nimic, întrucît eram nedormit şi nici nu doresc să trec drept un orator de profesie pentru ceremonii de doliu. Dar, la rugămintea familiei, am vorbit. Evident, am vorbit liber, fără un text scris. Poate şi din acest motiv discursul meu i-a părut criticului literar Gabriel Dimisianu „prea lung“ – bine, omul mă urăşte sincer, încă de pe cînd revista la care lucra, „România literară“, practica un linşaj barbar împotriva mentorului meu literar, Eugen Barbu. Dar cîte discursuri a rostit, la viaţa lui, „soţul soţiei sale“, Gabriel Dimisianu? Eu am rostit cca. 1.000, nu numai în ţară, ci şi în Parlamentul European, precum şi la mari reuniuni internaţionale, desfăşurate la Berlin, Sankt-Petersburg, Rabat, Tripoli, Atena ş.a. Banda „Europei libere“ a fost, a rămas şi va muri bolnavă de ură. Dar, despre aceşti rataţi voi mai avea prilejul să scriu. Aşadar, am ţinut un discurs. Aplaudat de participanţii la acel nefericit eveniment, ceea ce, la astfel de ocazii, nu se obişnuieşte. N-am făcut-o pentru mine, ci pentru memoria acelui om generos, căruia şi eu, şi atîţia alţi scriitori din generaţiile mai noi, i-am datorat enorm. Noi, cei de afară, nu-i vedem pe morţii închişi în sicrie, dar, cu siguranţă, ei ne văd pe noi, fiindcă sufletele lor sînt acolo, plutesc peste creştetele noastre. Fănuş Neagu ne vedea şi simţea cît de mult l-am iubit. Echipele de Televiziune prezente la funeralii au filmat cîteva secvenţe, după care au plecat – mai bifaseră o acţiune, nu ieşise nici un scandal, nu căzuse clopotul din turla capelei în capul lui Irinel Columbeanu (care, desigur, nu avea ce căuta acolo), nu fugise Oana Zăvoranu cu coliva lui Pepe (care să se plîngă apoi că a fost jefuit) etc. De filmat, se pare că filmase, integral, doar OTV. Că tot nu are programe proprii prea multe. Eu aveam nevoie de o copie a casetei video, pentru a-mi transcrie discursul şi a-l publica în ziar. Am vorbit în acest sens cu Florin Condurăţeanu – a promis că mă sună şi îmi dă o soluţie. N-a sunat nici pînă în ziua de azi. Dar seara aveam să-l aud, tot la OTV, debitînd o „perlă“ colosală, încă nemaiauzită în spaţiul public românesc: cică Dimitrie Cantemir l-a salvat de la moarte pe „uriaşul scriitor Lev Tolstoi“ (?!). Vai, vai, vai! E posibil aşa ceva? Între cei doi e o diferenţă de cca. 150 de ani: românul Cantemir se naşte la 1673, iar rusul Tolstoi – la 1828. Nu se poate o gafă atît de monumentală, dragă Florin Condurăţeanu! Entuziasmul, fanatismul, extazul tău teatral – toate astea nu ţin loc de cultură. Revenind la „Filmul complet“, voi spune că cei care au fost la Cimitirul Bellu au văzut că era... incomplet: se cenzurase tocmai discursul meu! Şi, ca să nu bată la ochi, au fost eliminate, la montaj, şi cuvintele de rămas bun rostite de prozatorii Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu. Adică ceea ce era mai important! Personajul principal nu mai era Fănuş Neagu, ci specimenul tuns-castron, Horaţiu Nicolau. Fireşte, fiecare post de Televiziune are libertatea să difuzeze ce vrea el. Dar să nu mintă. Să nu-şi dezinformeze publicul. Cenzurîndu-mă pe mine (din răzbunare prostească, pentru că tot mai multe filiale ale hibridului său partid intră în PRM, sau din calcule politice tembele), Dan Diaconescu a insultat memoria lui Fănuş Neagu. E urît. E odios. Şi, cu siguranţă, o să-l bată Dumnezeu. Televiziunea Poporului? Haida-de! Care popor? Poporul lui Băsescu, Cocoş, Fota şi Lăzăroiu?

I-ar ucide lumea cu pietre, în piaţa publică. Iartă-mă, Fănuş Neagu. N-am putut duce omagiul meu pînă la capăt. Dacă am fi fost manelişti, şi eu, şi tu, televiziunile ar fi transmis totul, non-stop, în direct. Pe cînd aşa? Tu, un biet scriitor clasic, iar eu un amărît de membru al Parlamentului European. Amîndoi fără bani. Amîndoi patrioţi. Acum e vremea lichelelor. A ticăloşilor. „Tii, kallos!“ – exclamau zapciii fanarioţi cînd le luau ţăranilor români velinţa de pe pat, sau icoana de pe perete. În greceşte, asta înseamnă: „Ia uite ce frumos!“. Îţi plăcea acest „cuvînt călător“, din care românii, cu geniul lor metaforic, au scos „ticălos“. Atunci era frumos, într-un fel, fiindcă epoca avea parfumul ei. Acum, însă, e urît...

CORNELIU VADIM TUDOR

27 mai 2011

Explicaţie poză: Dan Diaconescu, pe vremea cînd era un băiat amărît, din Caracal, iar Tribunul nu numai că îi fãcea rating la OTV, dar, ca încurajare, îi dădea şi Premiul Fundaţiei „România Mare“, secondat de fiica genialului Tudor Arghezi. Astăzi, Diaconescu e putred de bogat (dar şi şantajat), băgîndu-se slugă la „amanţii morţii“, Traian Băsescu - Elena Udrea. Ce ruşine!

SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA

2011-05-21T22:19:00.003+03:00

An de an, la 21 mai, atît Biserica Ortodoxă, cît şi cea Romano-Catolică îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei „întocmai cu apostolii“. Vieţile lor sînt considerate adevărate modele de urmat, Constantin rămînînd în istorie ca împăratul roman care a acordat adevărata libertate Creştinismului.

Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, merge la Ierusalim, în fruntea unei sfinte solii, pentru a căuta crucea pe care a fost răstignit Isus Christos şi pentru a descoperi locul în care Mîntuitorul a fost îngropat. Şi nu a abandonat căutările pînă cînd, la 14 septembrie 326, nu a adus Sfînta Cruce în faţa credincioşilor din Imperiu. Iar descoperirea locului în care Isus a fost îngropat a fost cinstită prin ridicarea Bisericii Mormîntul lui Isus (în anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif din Aritmateea. De asemenea, Sfînta Elena şi-a susţinut fiul în toate realizările sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a Imperiului: Constantinopolul (oraşul lui Constantin). Inaugurat în anul 330, pe locurile fostului Byzanţ (şi ale actualului oraş turc Istanbul), Constantinopolul devine capitala creştină a Imperiului, cu multe biserici şi foarte pitoresc. De aceea, la vremea respectivă a fost numit „Roma cea nouă”, strălucind mai puternic decît Roma antică. Domnia primului împărat creştin al Imperiului Roman a durat peste 30 de ani (306 - 337), fiind o mare binecuvîntare pentru Biserică - a fost momentul în care acesteia i s-a dat libertate, după o lungă perioadă de interdicţie şi persecuţii. Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, şi a fost înmormîntat în Biserica Sfinţii Apostoli, una dintre multele aşezăminte religioase construite chiar sub conducerea sa.

Sursa: Ziarul Tricolorul

A încetat din viaţă, la vîrsta de 89 de ani, nora celebrului om politic liberal Dinu Brătianu

2011-05-14T00:19:00.002+03:00

Ieri, în jurul prînzului, a încetat din viaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, doamna Eleonora Brătianu – nora lui Constantin (Dinu) Brătianu, fratele lui Ionel. I. C. Brătianu. Avea aproape 89 de ani (născută în septembrie 1922). Soţul ei, Dan Gheorghe Brătianu, era unul din cei 3 fii ai fruntaşului liberal. După ocuparea României de către trupele sovietice, aduse în ţară de necoptul rege Mihai de Hohenzollern, Dinu Brătianu a murit în închisoare, iar fiul său a făcut 6 ani de temniţă grea, la Sighet, iar apoi a avut domiciliu forţat, spărgînd piatră, ca salahor, pe propria sa moşie. Liderul PRM a apreciat-o mult pe Eleonora Brătianu, căreia i-a trimis, în mai multe rînduri, cărţile sale cu autograf. Bătrîna i-a mulţumit Tribunului, pentru idealismul cu care, de fiecare dată cînd s-a aflat în judeţul Argeş, a fost în pelerinaj la Biserica de la Florica, unde îşi dorm somnul de veci marii ctitori de Ţară, depunînd coroane de flori cu Tricolor. Ultima oară, Vadim a făcut o vizită la cripta Brătienilor în mai 2009, însoţit de Gigi Becali, în campania pentru Parlamentul European.

Înmormîntarea Eleonorei Brătianu va avea loc duminică, în sanctuarul de la Florica. Din partea preşedintelui PRM va fi depusă o coroană de flori cu panglică Tricoloră. Vor participa Mihai Coandă, Elena Pascu, alţi membri ai PRM. Dumnezeu s-o ierte pe distinsa şi regretata doamnă.

Sursa: Ziarul Tricolorul

HOTII HOTILOR

2011-04-29T00:29:00.003+03:00

Criza economică internaţională, made în U.S.A, a lovit, în Europa, cel mai tare în România, unde este prevăzut ca ea să staţioneze mai mulţi ani. De ce? Pentru că în Holocaustul împotriva românilor au fost jefuite, cu premeditare, bogăţiile naturale ale Poporului Român! Conform Constituţiei României, art.135, lit.d, „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional”. Contrar prevederilor din Constituţie, pe care formal au depus un jurămînt, Regimul Iliescu-Năstase şi Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc, la comandă străină şi cu susţinerea PDSR (PSD), PNL, PD (PDL), UDMR, PUR (PC) şi a deputaţilor minorităţilor etnice, au dat de pomană bogăţiile naturale ale Poporului Român la diverse firme de stat sau private din străinătate.

Comisioanele încasate au fost substanţiale, dar sînt confidenţiale. Niciodată, Poporul Român nu a fost informat de către preşedinţii alogeni Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, nici de către primii-miniştri, nici de Parlament, nici de eternul guvernator alogen al Băncii Naţionale, nici de către komisarii de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) la ce preţuri au fost înstrăinate aceste bogăţii naturale. În plină criză economică, după ce le-au fost tăiate salariile şi micşorate pensiile, românii au constatat că preţul carburanţilor a ajuns la 6 lei litrul şi are tendinţă de creştere, la fel ca şi preţul gazelor naturale. Preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc V (PDL, UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor etnice) se plîng că nu au pîrghii pentru a interveni în sprijinul cetăţenilor. Pîrghiile legale pe care le-au avut guvernanţii au fost abandonate. Regimul Băsescu-Boc, împreună cu liderii PDL, PSD, PNL, UDMR, UNPR şi PC se încăpăţînează şi nu spun Poporului Român adevărul în legătură cu jefuirea de către străini a zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale din România. Se recunoaşte de către toţi cei care au fost la guvernare şi în Parlament, în ultimii 10 ani, că s-a greşit la privatizarea PETROM, dar nimeni dintre cei vinovaţi nu răspunde nici penal, nici civil şi nici material pentru faptele comise, cu toate că prejudiciile depăşesc suma de 50 miliarde euro. Românii nu ştiu şi nici nu au fost informaţi că ţiţeiul şi gazele naturale din România, după anul 2004, s-au vîndut şi se vînd la cele mai mici preţuri din Europa şi din lume. În timp ce preţul ţiţeiului pe piaţa mondială a urcat la 120 dolari/baril şi va creşte spre 150 dolari/baril în anul 2012, iar preţul gazelor naturale a ajuns la 400 dolari/1.000 mc, cu tendinţa de creştere, Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc a vîndut şi vinde ţiţeiul românesc cu circa 10 dolari/baril şi gazele naturale cu circa 15 dolari/1.000 mc. Aceste cifre sînt ascunse populaţiei şi constituie secrete de Stat (?!). În acelaşi timp, Regimul Băsescu-Boc susţine că numai atîta poate economia naţională şi se tot plînge că nu sînt bani la Bugetul de Stat. În apariţiile comandate la posturile publice de Radio şi Televiziune, preşedintele Băsescu, guvernatorul Isărescu şi premierul Boc nu spun şi nici nu justifică pentru cetăţenii români de ce, începînd cu anul 2005 şi pînă în anul 2014, se vinde în România cu numai 10 dolari barilul de ţiţei şi cu numai 15 dolari 1.000 mc de gaze naturale, fără nici o legătură cu preţurile acestor produse de pe piaţa mondială. Din păcate, la ordin, moderatorii emisiunilor respective nu au voie să-i întrebe pe invitaţi despre adevăratele motive ale acestui jaf naţional. Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc a ascuns Poporului Român redevenţele încasate la Bugetul de Stat de la firmele care exploatează ţiţei şi gaze naturale din România. De ce? Pentru că sînt cele mai mici din lume. Cine le-a stabilit? Regimul Iliescu-Năstase a stabilit redevenţele, prin contractul de privatizare a PETROM şi apoi în Parlament, prin Legea nr.555/2004, votată de PSD, PD, PNL, UDMR şi PC. Singurul partid politic care s-a opus în Parlament şi a votat împotriva acestui jaf naţional, botezat privatizarea PETROM, a fost Partidul România Mare. În Senat şi în Camera Deputaţilor, la proiectul de lege privind privatizarea PETROM au luat cuvîntul numai senatorii şi deputaţii PRM. De la toate celelalte partide politice parlamentare nu a luat cuvîntul şi nu s-a opus nici măcar un senator sau un deputat. Asasinii politici au votat cu toţii pentru privatizarea PETROM şi jefuirea Poporului Român. În acest context, numai Partidul România Mare are curajul şi forţa morală să-i abordeze tranşant pe hoţii hoţilor, pe cei care au jefuit şi permit jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român. Opoziţia de catifea de la sfîrşitul anului 2004, formată din PNL, PD, şi PC, după ce a ajuns la Putere, începînd cu anul 2005, a făcut ciocul mic pe tema privatizării PETROM şi a clauzelor înrobitoare pentru Statul şi Poporul Român, inclusiv a preţurilor simbolice la care se vînd ţiţeiul şi gazele naturale din România. Preşedintele Băsescu tace şi el pe tema preţurilor derizorii la care se vînd bogăţiile naturale ale Poporului Român. Se ştie că privatizarea PETROM şi a altor firme strategice şi profitabile pentru România a fost impusă de către asasinii politici şi economici străini. Lista firmelor ce urmau să fie privatizate în cadrul Acordului PSAL 2 cu Banca Mondială, din anul 1998, a fost semnată de negociatorul şef, Traian Băsescu, pe atunci ministrul Transporturilor. Rămîne, încă, o enigmă de ce Traian Băsescu a negociat şi a acceptat lista cu firmele de prestigiu româneşti care urmau să fie date unor aşa-zişi investitori strategici. Regimul Iliescu-Năstase a negociat cu firma de stat OMV din Austria vînzarea PETROM, împreună cu zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale ale Poporului Român, pe care le-au dat la preţuri derizorii. Nimeni nu îi întreabă pe preşedinţii Iliescu şi Băsescu, precum şi pe liderii PDL, PSD, PNL, UDMR, UNPR şi PC de ce nu vînd ţiţeiul şi gazele naturale din România la preţurile practicate pe piaţa mondială. În anii 2002, 2003 şi 2004, Regimul Iliescu-Năstase a adoptat, la cererea OMV şi a altor firme străine interesate de je-fuirea ţiţeiului şi gazelor naturale din România, mai multe Hotărîri de Guvern şi Ordonanţe de Urgenţă şi a modificat Legea minelor şi Legea petrolului. Strategia specifică de privatizare a SNP PETROM SA a fost aprobată de Guvernul Năstase în 29 august 2003, prin HG nr.924/2003. În 8 iulie 2004, prin HG nr.1090/2004, Guvernul Năstase a aprobat semnarea contractului de privatizare a PETROM. În ziua de 23 iulie 2004, dl. Constantin Nedelcu, în calitate de adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a semnat singur, în numele Guvernului României, privatizarea SNP PETROM SA către OMV din Austria, reprezentată de directorul general şi directorul general adjunct. Intuind consecinţele penale ale privatizării PETROM, nici un membru al Guvernului Năstase şi nici un jurist nu au avut curajul să semneze contractul de privatizare. Acest contract are 66 de pagini, la care se adaugă numeroase anexe secrete pentru Poporul Român. Majoritatea clauzelor contractului sînt dezavantajoase pentru Statul Român, facilitînd pierderi anuale de miliarde euro la Bugetul de Stat. Sînt, încă, păstrate la secret următoarele informaţii:

1) La ce preţuri s-au vîndut, începînd cu anul 2005, ţiţeiul şi gazele naturale exploatate din România?

2) Cît a fost renta resursei naturale încasată anual la Bugetul de Stat pentru cantităţile extrase de ţiţei şi gaze naturale din România?

3) Ce cantităţi de ţiţei şi gaze naturale s-au extras anual în perioada 2005-2010 şi de către ce firme?

4) Ce acorduri a dat Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi în ce condiţii, pentru concesionarea cîmpurilor petrolifere din România, Kazakhstan şi Libia?

5) De ce au fost anulate şi la cererea cui cele două majorări de capital social autorizate de AGA de la SNP PETROM SA din 22 martie 2004 şi 28 aprilie 2004?

6) S-au acordat sau nu cumpărătorului (OMV) ajutoare de Stat şi în ce sume, conform art. 29 din Legea nr.555/2004?

7) S-au făcut sau nu de către cumpărător investiţiile de modernizare, retehnologizare şi de mediu prevăzute în Planul de Afaceri şi/sau Programele de Conformare?

8) Ce suprafeţe de terenuri au fost concesionate şi în ce condiţii?

9) Despăgubirile pentru mediu, prevăzute în Legea nr.555/2004, întrec sau nu suma de 1 miliard de euro?

10) Care sînt pierderile anuale înregistrate de Bugetul de Stat după privatizarea PETROM.

11) Cine şi de ce a stabilit obligaţiile ce revin Statului Român faţă de OMV pe următorii 10, 15 şi 30 de ani după privatizarea PETROM, respectiv:

a) Art.15, alin.1 din Legea nr.555/2004: pe o perioadă de 10 ani „se vor menţine nivelul procentual, baza şi modalitatea de calcul a redevenţelor datorate” de O.M.V.

b) Art.15, alin.2 din Legea nr.555/2004 prevede că „pînă la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplică, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, încheiate cu ANRM.”

c) Art.10, alin.2 din Legea nr.555/2004 prevede că, pînă la 31 decembrie 2014, „regimul de impozitare aplicabil activităţilor de explorare şi producţie ale societăţii şi filialelor sale nu va deveni, indiferent sub ce formă, mai oneros pentru societate, inclusiv prin majorarea ratelor impozitelor aplicabile ori prin introducerea de noi impozite cu privire la explorare şi producţie.”

d) Art.10, alin.,4 din Legea nr.555/2004: „Prevederile alin. (1), (2) şi (3) se aplică şi celorlalte societăţi care întreprind activităţi de explorare şi exploatare petrolieră şi de gaze naturale în România”.

e) Art.18, alin.1 din Legea nr.555/2004 precizează că „vînzătorul este autorizat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării, să despăgubească, în totalitate, societatea pentru orice pretenţii în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor şi condiţiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.”

f) Art.18, alin.2 din Legea nr.555/2004 precizează că „.vînzătorul este autorizat ca, pe o perioadă de 30 de ani de la data finalizării, să despăgubească, în totalitate, societatea pentru orice pretenţii în legătură cu abandonarea şi scoaterea din funcţiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care aşteaptă să fie abandonate.”

g) Timp de 15 ani, vînzătorul va plăti anual cel puţin 50 milioane euro, reprezentînd „cheltuielile pentru pretenţiile cu privire la contaminarea istorică.” Dacă pretenţiile anuale ale OMV depăşesc suma pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor (50 milioane euro), diferenţa se va acoperi din sumele obţinute din privatizări şi din Bugetul de Stat.

12) De ce Regimul Iliescu-Năstase a stabilit şi pe ce bază că timp de 10 ani, pînă în anul 2014, OMV şi toate firmele care exploatează ţiţei din România plătesc cea mai mică redevenţă din lume, calculată la preţul fix al ţiţeiului de 22 dolari/baril, indiferent de preţul petrolului pe piaţa mondială?

13) De ce preţul carburanţilor plătit de contribuabilii români la pompă este influenţat de preţul petrolului pe piaţa mondială, din moment ce redevenţa este neschimbată în România?

14) De ce preţul de vînzare a PETROM către OMV a fost stabilit la suma de 668.815.418,88 euro, mai mic decît profitul firmei pe un an? De unde provin cei 88 de cenţi?

15) De ce Codul fiscal al României a fost modificat la cererea OMV în privinţa scutirilor de la plata impozitelor şi taxelor (art.216) şi a cotei geologice în vigoare de la 1 ianuarie 2005?

16) De ce prin Contractul de privatizare a PETROM, la punctul 4.2.4. lit.(iii), „Stabilitate fiscală”, s-a introdus şi respectat ulterior un drept de veto asupra Parlamentului, precizîndu-se că „următoarele prevederi ale Codului Fiscal al României vor rămîne în vigoare pînă la 31 decembrie 2014 şi nu vor fi modificate în defavoarea OMV: art.22(2), art.24(3,c), art.24(11,e), art.24(14) şi art.24(21)?”

17) De ce sînt păcăliţi cetăţenii români şi nu a fost schimbată din PETROM în OMV denumirea staţiilor de produse petrolifere, din moment ce Statul Român mai deţine doar cîteva procente la firma PETROM pe care să le vîndă?

18) De ce nu încetează Contractul cu OMV pentru încălcarea lui (conform punctului 6.2.) şi limitarea răspunderii (conform punctului 6.3.)? Conform Contractului de privatizare, art.6.3.5.alin. I „Răspunderea maximă a vînzătorului”, rezultă că „Suma totală a despăgubirilor datorate de vînzător nu va depăşi preţul de cumpărare şi preţul de subscriere”.

Din cele prezentate, rezultă clar că stă la îndemîna Regimului Băsescu-Boc şi a Parlamentului să abroge Legea nr.555/2004 privind privatizarea PETROM şi să rezilieze contractul de privatizare. Propunerea legislativă a PRM privind abrogarea Legii nr. 555/2004 a fost aprobată de Senat în anul 2008 şi staţionează la Camera Deputaţilor. Guvernul Boc V poate abroga rapid Legea 555/2004, printr-o Ordonanţă de Urgenţă sau prin angajarea răspunderii în Parlament, şi astfel zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale, precum şi averea uriaşă a PETROM ar reveni Poporului Român, iar veniturile la Bugetul de Stat ar creşte cu 5-10 miliarde euro anual. Se pare că, în cazul abrogării Legii nr.555/2004, eventualele pretenţii ale cumpărătorului se pot ridica doar pînă la suma de aproape 669 milioane euro, achitată de OMV la privatizarea PETROM. Această sumă este mai mică decît împrumutul lunar de 1-2 miliarde euro luat de către Regimul Băsescu-Boc de la băncile străine, altele decît FMI şi Banca Mondială.

După prezentarea acestor informaţii, devin obsedante şi trebuie abordate în dezbaterile televizate cel puţin două întrebări:

1) De ce Regimul Iliescu-Năstase a stabilit să se vîndă la poporul austriac ţiţeiul şi gazele naturale ale Poporului Român, la cele mai mici preţuri din lume?

2) De ce Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc a acceptat jefuirea Poporului Român cu 5-10 miliarde euro anual, de pe urma exploatării ţiţeiului şi gazelor naturale din România?

Dr. GHEORGHE FUNAR,

Secretar General al PRM,

Preşedintele Filialei PRM Cluj

PASTORALA 2011

2011-04-22T23:28:00.003+03:00

Aşa cum credem în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, tot aşa, noi cei de la Partidul Romania Mare credem în Învierea Neamului Românesc, care e aproape.
De circa 60 de ani, Poporul Român e pălmuit, batjocorit şi scuipat de toţi tâlharii, exact ca şi Mântuitorul în urmă cu două mii de ani.
Prin comportamentul faţă de singurul Său Fiu, Dumnezeu a vrut să încerce specia umană. Iar specia umană a căzut la acest examen cosmic, fiindcă n-a avut iluminarea necesară să-L ocrotească pe Cel mai bun, mai blînd şi mai nobil exponent al ei.
Pentru a-l mântui pe om, Dumnezeu a făcut un Fiu, pe care L-a trimis ca pe un miel neprihănit, în mijlocul fiarelor. Dar fiarele nu erau dobitoacele firii, care, de altfel, L-au şi ocrotit la naştere, încălzindu-L cu răsuflarea lor, în ieslea din Bethleem. Fiarele erau tocmai oamenii, care nu L-au crezut şi L-au dat morţii, în cele mai groaznice sudori de sânge.

Sfântul Paşte
de Corneliu Vadim Tudor

I. E vremea Paştelui sublim
Se-nalţă Crucea peste fire
Noi n-avem forţa să privim
Nici filme despre răstignire.
Noi nu suntem în locul Lui
Nu sângerăm bătuţi în cuie
Iar din icoane şi statui
Durerea pân’ la noi nu suie.

Refren:
Christos a Înviat din morţi
Întregul Univers renaşte.
Împodobit cu flori la porţi
Cât de frumos e Sfântul Paşte!
Christos Se va întoarce iar
Atunci când s-o-mplini Psaltirea.
E Paştele! Alege dar:
Vrei mântuirea, sau pieirea?

II. Lumea-i în strai sărbătoresc
Bat clopotele de-Înviere
Şi ouă roşii iar vestesc
Că Paştele în veci nu piere.
În noapte râuri de lumini
Curg din biserici fermecate.
El a murit, şi-a treia zi
A înviat cu-adevărat
Ca să ne spele de păcate!

După cum se vede, astăzi n-am rostit un discurs politic, ci mai degrabă o predică. Fiindcă românii au nevoie de predici smulse din adâncul inimii, care să le arate Calea, Adevărul şi Viaţa, să le dea tărie în vreme de restrişte şi să reînnoade legătura acestui Popor cu Dumnezeu. Aceasta este şansa noastră.
Urăm tuturor timişenilor şi românilor SĂRBĂTORI FERICITE !

Dr. LIVIUS ŢÎRNEA
Prim Vicepreşedinte al PRM Timiş

REGIMUL BĂSESCU-BOC LICHIDEAZĂ ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC !

2011-04-09T21:45:00.003+03:00

În timpul celui de al II-lea Război Mondial, Guvernul Antonescu a asigurat locuri de muncă, salarii şi pensii mai mari pentru toţi cetăţenii români, burse pentru studenţi şi elevi, a dublat alocaţiile de stat pentru copii (de la 500 lei la 1.000 lei pentru fiecare copil) şi a acordat indemnizaţii de scumpete (de 25%-50% din salariu). Guvernul Antonescu a vândut ţiţei Germaniei şi a primit pe el vagoane cu lingouri de aur. În timpul Războiului Mondial, Guvernul Antonescu nu a închis şcoli şi spitale, nu a alungat din România medicii şi dascălii ! Documentele istorice şi presa vremii dovedesc că niciodată Guvernul Antonescu nu a acţionat împotriva Poporului Român şi nu şi-a motivat deciziile pe scuza folosită, în mod repetat, de Regimul Băsescu-Boc că „atâta poate economia”, urmată de pretextul: „nu sunt bani la Buget !” Nu-i mai crede nimeni pe guvernanţi ! Cum să nu fie bani la Bugetul de Stat după ce Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu: au privatizat zeci de mii de societăţi comerciale cu o valoare de piaţă de peste 700 miliarde euro; au dat spre exploatare, mai ales la străini, bogăţiile naturale ale Poporului Român, în valoare de peste 1.000 miliarde euro; au luat împrumuturi externe de peste 150 miliarde euro, din care 60 miliarde euro în anii 2009 şi 2010 ?
Ca să micşoreze veniturile la Bugetul de Stat, cu scopul de a justifica noi şi înrobitoare împrumuturi de la băncile străine, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu susţinute de P.S.D.(fost F.S.N. şi P.D.S.R.), P.D.L.(fost P.D.), P.N.L., P.N.Ţ.C.D., P.C.(fost P.U.R.) şi U.D.M.R.: au renunţat la cea mai mare bogăţie a românilor, la muncă, prin lichidarea a peste 5 milioane locuri de muncă şi alungarea din Ţara-Mamă a aproape 5 milioane de români, mai ales tineri, în peste 100 de ţări de pe Pământ; au refuzat să atragă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană de circa 30 miliarde euro; au lăsat necultivate peste 4 milioane hectare de teren agricol şi au decimat efectivele de porcine, ovine, bovine, cabaline şi păsări; au dat gratis la poporul austriac zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale ale Poporului Român, precum şi uriaşa avere a PETROM evaluată la peste 20 miliarde euro; au scutit de plata impozitelor la Bugetul de Stat firmele care exportă din România ţiţei şi gaze naturale; au „închis ochii” la corupţie, evaziune fiscală, contrabandă şi traficul cu produse etnobotanice; au dat gratis la străini cele mai mari zăcăminte de aur, argint şi metale rare din lume.
La comandă externă, Poporului Român, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, care trăieşte de peste 10.000 de ani în Dacia Edenică, i se aplică, în ultimii 21 de ani, un plan diabolic de terorizare şi exterminare, ale cărui etape sunt tot mai evidente ! În Holocaustul împotriva românilor se acţionează pentru demolarea „stâlpilor” Neamului nostru, respectiv: Biserica; Şcoala; Sănătatea şi Cultura ! Este evident că, la comandă străină, Regimul Băsescu-Boc aplică politici îndreptate împotriva Poporului Român ! Toţi preşedinţii României şi toate guvernele post-decembriste au declarat că Învăţământul este prioritate naţională ! Vorbe frumoase, dar fapte contrare. Lichidarea Învăţământului românesc reprezintă un obiectiv major şi obligatoriu în Holocaustul împotriva românilor ! Pentru atingerea acestui obiectiv, prin Bugetul general consolidat al Statului Român s-au alocat tot mai puţine fonduri pentru Învăţământ. În timp ce în acest Buget în anul 2011, comparativ cu anul 2008, totalul cheltuielilor a crescut cu 7,43%, la Învăţământ cheltuielile au scăzut cu 20%. În niciun an nu s-a respectat prevederea legală vizând alocarea a 5% din P.I.B. pentru Învăţământ ! Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a promulgat Legile Bugetului de Stat în ultimii 6 ani. Cheltuielile pentru Învăţământ în România sunt cele mai mici din Europa ! În 22 septembrie 2010, la Radio România Actualităţi, preşedintele Băsescu a recunoscut că sunt subfinanţate Învăţământul şi Sănătatea. De ce? Evident, pentru a asigura aplicarea Holocaustului împotriva românilor! S-a continuat cu: disponibilizarea, la comanda F.M.I. şi a Băncii Mondiale, a zeci de mii de cadre didactice; neaplicarea Legii nr.221/2008 privind creşterea salariilor; tăierea a 30-60% din drepturile băneşti ale angajaţilor din Învăţământ; închiderea a 3.000 de şcoli numai în Limba Română, urmaşă a Limbii Primordiale; chinuirea şi obligarea a zeci de mii de elevi din satele rămase fără şcoli să meargă pe jos zilnic 10-20 km pentru a ajunge la alte şcoli. Românii să nu uite, mai ales cadrele didactice, faptul că la tăierea drepturilor băneşti şi la închiderea a mii de şcoli, numai româneşti, o contribuţie importantă o are U.D.M.R. prin vice-premierul Marko Bela (care coordonează Învăţământul şi Cultura), un duşman evident al Poporului Român, al Limbii Române, al Statului Naţional Unitar Român, al Zilei Naţionale a României şi a Drapelului Naţional al ţării noastre ! Socoteala din străinătate a autorilor şi susţinătorilor Holocaustului împotriva românilor nu se potriveşte totdeauna cu cea din România ! Aşa s-a întâmplat în anul 2009 când Regimul Băsescu-Boc, susţinut de P.D.L. şi P.S.D., a refuzat să acorde majorările de salarii pentru cadrele didactice, creşteri care au fost stabilite prin Legea nr.221/2008. Cele două partide, năpârlite din Frontul Salvării Naţionale (F.S.N.) s-au înţeles, încă din vara anului 2008, că după fraudarea alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 (conform scenariului aprobat de stăpânii străini ai României) vor forma împreună Guvernul Boc I şi nu vor pune în aplicare Legea nr.221/2008 ! În campania electorală din toamna anului 2008 toţi liderii şi candidaţii pentru Parlament ai P.D.L. şi P.S.D. au minţit alegătorii şi, în special, cadrele didactice, că a doua zi după formarea noului guvern vor plăti salariile majorate prin lege ! Ei au avut în minte sloganul „Vorbe, nu fapte !” După ce s-au văzut cu sacii în căruţă, liderii P.D.L. şi P.S.D. împreună cu Guvernul Boc I au anunţat că nu respectă Legea nr.221/2008 şi prin O.U.G.nr.71/2009 au stabilit arbitrar că această lege se va aplica probabil în anii 2012, 2013 şi 2014, dar numai dacă vor fi bani ! Cadrele didactice şi sindicatele din Învăţământ au organizat şi participat la numeroase forme şi acţiuni de protest în toate judeţele şi în Bucureşti. Regimul Băsescu-Boc i-a sfidat pe dascălii aflaţi în grevă, nefiind sensibilizaţi nici de greva foamei în care au intrat mai multe cadre didactice.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române guvernul este un organ de stat care exercita Puterea Executivă, iar a guverna înseamnă a conduce, a administra, a dirija un Stat. Organ executiv înseamnă organ de stat cu funcţia de organizare şi de asigurare a executării legilor. Membrii Guvernelor Boc I-V, adică reprezentanţii P.D.L., P.S.D., U.N.P.R. şi U.D.M.R., au dovedit că nu ştiu că ei trebuie să asigure punerea în aplicare a legilor ! Cu toţii au încălcat jurământul depus în baza art.82, alin.2 din Constituţia României. Au uitat repede că au jurat să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere drepturile fundamentale ale cetăţenilor.
Constatând că Regimul Băsescu-Boc are misiunea să lichideze Învăţământul în Limba Română şi continuă Holocaustul împotriva slujitorilor Şcolii, aproape 100.000 de cadre didactice s-au adresat instanţelor judecătoreşti solicitând obligarea autorităţilor locale (Consilii locale şi primari) să le plătească drepturile salariale, conform Legii nr.221/2008. După ce peste 7.000 de dascăli au câştigat în instanţă, iar alte câteva sute de cadre didactice au pierdut procesele, s-a ajuns ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită, în ziua de 5 aprilie a.c., recursul în interesul legii şi să oblige practic instanţele judecătoreşti ca în toate dosarele aflate pe rol şi în cele aproape 200.000 de noi procese pe care le vor deschide profesorii care încă nu s-au adresat Justiţiei, să se dea câştig de cauză celor din Învăţământ şi să fie plătite creşterile salariale pe perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009. În această situaţie, în mod normal şi legal Guvernul Boc V ar trebui ca, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, să oblige pe primari şi Consiliile locale să achite cadrelor didactice drepturile salariale cuvenite conform Legii nr.221/2008, pe perioada stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă ar proceda astfel, Guvernul Boc V ar putea preveni: blocarea instanţelor judecătoreşti cu alte 400.000-500.000 de procese, care urmează a fi judecate de instanţa de fond şi cea de recurs; cheltuieli de judecată inutile (ce vor fi imputate membrilor guvernului) de cel puţin 300.000.000-500.000.000 lei; peste 200.000 de acţiuni ale executorilor judecătoreşti, urmate de alte procese pentru suspendarea executării; aproape 300.000 de procese având ca obiect stabilirea de daune cominatorii de 100-500 lei pe zi de întârziere până la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, sume ce pot şi trebuie pretinse legal de către cadrele didactice; alte zeci de mii de plângeri penale la Parchetele de pe lângă Tribunalele judeţene formulate împotriva persoanelor vinovate de nerespectarea şi neaplicarea hotărârilor judecătoreşti. Dacă Guvernul Boc V, proptit de parlamentarii P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor etnice, refuză să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti irevocabile şi îşi va angaja, pentru a 12-a oară, răspunderea pe un proiect de lege vizând plafonarea drepturilor salariale ale cadrelor didactice corelat cu amânarea plăţii creşterilor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2008-decembrie 2009 abia în anii 2012, 2013 şi 2014, este tot mai evident că acest guvern luptă împotriva Statului de drept, a Învăţământului românesc şi susţine Holocaustul împotriva românilor ! Premierul Emil Boc şi ministrul Educaţiei trebuie internaţi de urgenţă şi supuşi unui control psihiatric! Ei şi ceilalţi miniştri au aprobat O.U.G. nr. 4 din 2 februarie 2011 şi după numai două luni au uitat ce au decis şi dezinformează populaţia României ! Amândoi, precum şi alţi miniştri şi liderii P.D.L., i-au înştiinţat pe români şi mai ales cadrele didactice că guvernul va plăti abia în anii 2012, 2013 şi 2014 creşterile salariale cuvenite dascălilor, pentru perioada octombrie 2008 - decembrie 2009, stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că O.U.G.nr.4/2011 la art.IV prevede că, se completează Ordonanţa Guvernului nr.22/2002 cu art.6 şi art.7, din care cităm alin.1 şi alin.2 : „În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art.1, 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective. În cazurile în care obligaţia de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, instituţia debitoare poate solicita instanţei care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin.1, care se aplică în mod corespunzător.” Rezultă foarte clar că nu Guvernul Boc V stabileşte dacă se amână la plată drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, ci numai instanţele judecătoreşti, la solicitarea unora dintre Consiliile locale care arată că nu îşi pot îndeplini obligaţia de plată. Cei care susţin Holocaustul împotriva românilor şi lichidarea Învăţământului românesc s-au încurcat şi au căzut în propria plasă ! Practic, este posibil să urmeze alte zeci de mii de procese generate de către primarii P.D.L. şi U.D.M.R., care la comandă politică vor încerca să amâne plata drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice. Ministrul Educaţiei a anunţat că legea pregătită, în stil pompieristic, pentru plafonarea salariilor cadrelor didactice va fi aplicată numai până în decembrie 2011. De ce ? Se suspendă aplicarea Legii salarizării unitare, pe care şi-a angajat de două ori răspunderea Guvernul Boc V ? Guvernanţii declară că „plafonarea salariilor profesorilor asigură dezvoltarea normală a economiei naţionale” ! O asemenea perlă politică candidează la locul I la Spitalul de nebuni din Bucureşti ! Premierul Boc repetă, precum papagalii politici, că „numai atât poate economia” şi că „guvernul nu are bani”, respectiv 500 milioane euro, pentru a plăti creşterile salariale pentru cadrele didactice, care au fost stabilite şi vor fi stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Dacă ar fi fost de bună credinţă şi ar fi respectat Constituţia României, Guvernul Boc V s-ar adresa Parlamentului cu un proiect de lege de rectificare a Bugetului de Stat pe anul 2011, care să fie dezbătut în procedură de urgenţă, pentru a se asigura aplicarea Legii nr.221/2008 şi a deciziei Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie. Regimul Băsescu-Boc acţionează pe bază de dictatură pentru plafonarea, de fapt micşorarea veniturilor cadrelor didactice, cu scopul de a face economii pentru a asigura fondurile necesare, de cel puţin 1 miliard euro anual, în vederea aplicării legii cu care U.D.M.R. şantajează P.D.L. şi U.N.P.R., cea privind statutul minorităţilor etnice. Această lege asigură cadrul legal pentru dezmembrarea teritorială a României şi pentru declanşarea conflictelor interetnice ! P.D.L. s-a obligat faţă de U.D.M.R. că Guvernul Boc V îşi va angaja răspunderea pe acest proiect de lege, în luna mai a.c. Se ştie că, Senatul României a respins, în 25 octombrie 2006, această iniţiativă legislativă a U.D.M.R., însuşită de Guvernul Tăriceanu I (P.N.L., P.D., U.D.M.R. şi P.C.).
Nu poate nimeni să creadă Regimul Băsescu-Boc că nu are 500 milioane de euro pentru a pune în aplicare hotărârile instanţelor judecătoreşti pentru cadrele didactice atâta timp cât:
1.A împrumutat, în anii 2009 şi 2010, de la F.M.I. şi alte bănci străine peste 60 miliarde euro şi se împrumută lunar cu 1-2 miliarde euro în acest an !
2.A renunţat la datoria Irak-ului de aproape 3 miliarde dolari !
3.A încasat 2,25 miliarde euro din privatizarea Băncii Comerciale Române şi a împărţit 1,5 miliarde euro la o bancă europeană şi o bancă americană reprezentând dobânda de câte 700 milioane euro pentru un credit de numai 50 milioane euro luat pentru 6 luni !
4.Refuză să încaseze 5-10 miliarde euro anual de la O.M.V. şi alte firme străine care exploatează ţiţei şi gaze naturale din România şi care nu plătesc renta resursei naturale şi care sunt scutite, prin Codul fiscal (art.216) de plata impozitelor la Bugetul de Stat !
5.Are 15-20 miliarde euro pentru a rambursa în acest an ratele la împrumuturile externe şi dobânzi de 2-3 miliarde euro !
6.Refuză să renegocieze contractele de concesionare a bogaţiilor naturale, pierzându-se anual peste 10 miliarde euro la Bugetul de Stat !
7.Nu a atras peste 25 miliarde euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană !
8.Plăteşte anual sute de milioane euro la firma O.M.V. din Austria pentru decontaminarea istorică a mediului !
9.Achită anual zeci de milioane euro reprezentând chirii pentru imobilele care au fost restituite la cererea U.D.M.R. pentru Statusul Romano-Catolic, bisericile ungureşti şi urmaşii grofilor unguri !
10.Refuză să sporească veniturile anuale ale Bugetului de Stat, cu cel puţin 20 miliarde euro, prin combaterea corupţiei, evaziunii fiscale, contrabandei şi traficului cu produse etnobotanice!
11. A pregătit un ajutor de Stat pentru firma privată Roşia Montană Gold Corporation de 1 miliard euro pentru a putea jefui Poporul Român de cel mai mare zăcământ din lume de aur, argint şi metale rare, evaluat la peste 100 miliarde euro !
12. A garantat pentru firma americană Ford credite de peste 400 milioane euro şi a pregătit ajutoare de Stat !
13. Îi susţine pe „băieţii deştepţi” din energie ! Unul dintre ei este vicepreşedinte al P.D.L. şi obţine anual, în locul Statului Român, peste 500 milioane euro din exportul de energie electrică.
14.A renunţat la ultima tranşă de 1 miliard euro de la F.M.I. !
15.Realizează investiţii din bani publici la preţuri de 2-3 ori mai mari decât cele de pe piaţa europeană, iar multe dintre ele nu sunt necesare şi nici oportune !
Exemplele pot continua. Cele prezentate confirmă că Guvernul Boc V nu duce lipsă de fonduri şi poate plăti sumele cuvenite cadrelor didactice, stabilite de Justiţie.
Răspunzând ordinelor primite din străinătate, via Cotroceni, pentru lichidarea Învăţământului românesc, Guvernul Boc V va continua cu procedura dictatorială de angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, pe jumătate gol. În această situaţie, cadrele didactice şi Sindicatele din Învăţământ au la îndemână următoarele soluţii:
1.Să se adreseze executorilor judecătoreşti pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Aceştia îi vor soma pe primari şi Consiliille locale să plătească sumele datorate cadrelor didactice.
2.Să promoveze cereri de chemare in judecată formulate împotriva autorităţile locale care refuză să execute dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti irevocabile, investite cu formulă executorie şi să pretindă daune cominatorii de 100-500 lei pe zi de întârziere la plată.
3.Sindicatele din Învăţământ să solicite Avocatului Poporului să acţioneze în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile privind acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Legea nr.221/2008.
4.Să ceară primarilor şi consilierilor locali să convoace Consiliile locale în şedinţe extraordinare şi să rectifice bugetele locale pentru a putea achita sumele cuvenite cadrelor didactice. În caz contrar, primarii şi consilierii locali riscă să fie cercetaţi şi condamnaţi penal.
5. În ultimă instanţă, să fie înaintate plângeri penale la Parchetele de pe lângă Tribunalele judeţene cu solicitarea de a fi identificate şi trase la răspundere penală persoanele vinovate de nerespectarea şi neaplicarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
Datorită faptului că a intervenit o imixtiune a Puterii Executive în Puterea Judecătorească, conform Constituţiei României, art.80, alin.2, preşedintele României are obligaţia să medieze între Puterile Statului şi să solicite Guvernului Boc V să plătească în acest an toate drepturile băneşti cuvenite cadrelor didactice. Astfel, în Postul Paştilor ar fi ajutat Guvernul Boc V şi parlamentarii P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor etnice să nu păcătuiască, din nou, iar cadrele didactice ar putea spera la Sărbători fericite !

Dr.Gheorghe Funar
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Cluj-Napoca,
7 aprilie 2011

Vadim a scos la încălzire tineretul oltean din PRM

2011-04-05T21:32:00.002+03:00

La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Organizaţiei de Tineret România Mare (OTRM), a organizat o întâlnire de lucru la Craiova cu participanţi din judeţele Olteniei, dar şi din Hunedoara şi Timiş. La Craiova a fost prezent şi prim-vicepreşedintele PRM Gorj Gheorghe Bucălăete.

Acesta a precizat:“Organizăm periodic astfel de întâlniri, după un grafic stabilit de Biroul Permanent al OTRM. Eu am şi calitatea de prim-vicepreşedinte al OTRM la nivel naţional şi răspundere în plus faţă de activităţile ce le desfăşoară tineretul din PRM. A fost o întâlnire benefică ce a adus un plus de energie tinerilor noştri. Avem tineri de calibru, iar din cei prezenţi la Craiova demonstrăm că depăşim calitativ multe structuri politice pretenţioase. Pot să vă dau câteva exemple; pe Livius Tîrnea, preşedintele OTRM Timiş, medic şi asistent universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, Mircea Mincea, preşedinte OTRM Hunedoara şi avocat în baroul din judeţul respectiv, iar exemplele pot continua. Tinerii din Dolj, Gorj, Mehedinţi şi din celelalte judeţe care au avut delegaţi la întâlnirea regională, au fost şi ei la înălţime. Atât eu cât şi colegii din conducerea centrală a OTRM am fost mulţumiţi de prestaţia tinerilor prezenţi în capitala Olteniei. Vom continua cu şedinţele regionale, urmând să organizăm Şcoala Politică a Tineretului România Mare, la Constanţa, în această vară “. Tinerii peremişti gorjeni sunt bine reprezentaţi la nivel naţional, liderul acestora, Gabriel Nueleanu, fiind unul din secretarii conducerii centrale a OTRM.

În ce priveşte conducerea centrală a PRM, se pare că Tribunul Vadim Tudor şi-a creionat o nouă strategie pentru atragerea simpatiei tineretului, care în anul 2000 l-a propulsat în turul II al alegerilor prezidenţiale. După ce a recomandat organizaţiilor din fiecare judeţ să promoveze tinerii în structurile de conducere, Tribunul continuă să fie principalul susţinător al deplasărilor acestora şi în alte judeţe în schimb de experienţă şi pentru a implementa proiectele şi programele politice ale PRM, în vederea atragerii nehotărâţilor sau a celor indiferenţi din punct de vedere politic.

A.S.

Sursa: www.gorjeanul.ro

OPOZIŢIA NU-ŞI MAI ÎNCAPE ÎN PIELE

2011-04-04T10:12:00.001+03:00

Constat cu deosebită îngrijorare că, dată fiind starea lucrurilor la momentul de graţie aprilie 2011, la cîteva zile de la „ieşirea din recesiune”, România este în mare pericol, atît în prezent, din cauza guvernării catastrofale şi trădătoare a grupării Băsescu-Boc, cît şi pe viitor, pentru că forţe externe doresc să readucă la putere două grupări politice care au mai fost, e drept separat, şi care nu au făcut mai puţin rău Poporului Român decît actuala guvernare. Ştiţi cum este acuma? Exact ca înaintea alegerilor din 2004, cînd, sătui de Adrian Năstase şi de partidul său, românii s-au îmbulzit să voteze pentru „schimbarea sistemului ticăloşit” întrupat atunci de Puterea PSD-istă. Şi acum, ca şi atunci, pentru a fi siguri de victorie, „păpuşarii mondiali” au dat o formă întregită Opoziţiei, prin care să îi creeze un statut de mare putere politică şi să o prezinte în faţa românilor ca pe o entitate nou creată, capabilă să scoată ţara din nenorocire, în realitate să-i mai păcălească o dată pe oameni. Şi după cum arată sondajele mincinoase de opinie, se pare că această tentativă va avea sorţi de izbîndă, cu condiţia ca Poporul Român să mai înghită şi de astă dată găluşca. Numai că încercarea moarte n-are şi aşa cum au tot făcut-o de 20 de ani încoace, încearcă şi acum să ia puterea prin forţa masselor nemulţumite şi oprimate, pe care şi le subordonează prin diverse metode şi mijloace, cunoscute deja ca aparţinînd structurilor informative, în prima linie aflîndu-se presa, fie ea scrisă sau audio-vizuală. Oare să fi uitat românii de guvernările PSD-iste sau PNL-iste, atunci cînd din cauza jafului practicat în economie, care îi făcea să trăiască tot mai rău, se rugau să vină timpul unui nou vot pentru a scăpa de ele? Oare să fi uitat românii că aşa a ajuns la putere Alianţa D.A. şi o dată cu aceasta Traian Băsescu, care efectiv au nenorocit ţara? Cine sînt oare cei care au guvernat braţ la braţ cu UDMR-ul? PRM-ul cumva? Astăzi PSD-ul şi PNL-ul sînt în postura celui care nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Aşa că se prefac că nici nu au auzit de colaboraţionismul cu această anomalie a naturii, care fiinţează contrar Constituţiei nu numai prin faptul că este o formaţiune constituită pe criterii etnice, dar şi pentru că militează zilnic, prin şefii săi, împotriva statului naţional unitar român. Stăteam în faţa televizorului şi mă uitam, uimit şi totodată umilit ca român, şi nu îmi venea să-mi dau crezare ochilor şi urechilor, cum un oarecare personaj de profesie sociolog, pe numele său Marius Pieleanu, prezenta la postul de televiziune Antena 3 cel mai recent sondaj de opinie, în care combinata USL era cotată la un nivel de 67% din opţiunile electoratului, disproporţionat de mare în raport cu realitatea. Cum oare nu le este ruşine acestor oameni, care pretind că sînt şi români, şi profesionişti, să vină cu astfel de dezinformări crase şi să le prezinte, fără jenă, ca fiind cele mai adevărate, unui popor şi aşa necăjit şi umilit? Cum nu le este, măcar aşa, un pic de ruşine, de obrazul unui alt om politic de factură intelectuală net superioară lor şi cu care se întîlnesc destul de des, ba pe la un post de televiziune, ba într-un anturaj prietenesc, şi l-am numit aici pe Corneliu Vadim Tudor, cu mult mai calificat decît ei în această profesie onorabilă de sociolog? Oare bunul lor simţ, dacă nu altceva, nu le spune că PRM-ul nu are cum să se situeze sub UDMR în conştiinţa românului de rînd şi mai ales a ardeleanului? Hai să spunem că unele sondaje de opinie care ne mai parvin şi nouă, pe la PRM, exagerează atunci cînd ne dau cu 27%, dar nici nu poţi să vii şi să afirmi, mai ales pe un canal de televiziune apreciat şi de largă audienţă precum Antena 3, că PRM-ul are numai 4%. Fiţi cinstiţi cu voi, în primul rînd, măi, oameni buni şi spuneţi adevărul, pentru că altfel vă faceţi părtaşi la dezastrul ţării ăsteia, după urma căreia mîncaţi o pîine bună. N-o avea PRM-ul 27%, dar peste 10% tot are şi atunci de ce vreţi voi să răpiţi încă o dată dreptul acestui partid justiţiar şi cu adevărat românesc de a intra în Parlament? Nu cumva tot de dragul UDMR-ului, pe care îl cotaţi cu 5% şi cu care intenţionaţi să refaceţi coaliţia, într-o formă sau alta, dacă o să veniţi la Putere? Sigur, pe cei mai mulţi o să-i păcăliţi iarăşi, pentru că aveţi infrastructura făcută, v-aţi împărţit colegiile după cum aveţi primarii, iar cuvîntul acestora este hotărîtor, în special în comunităţile mici, ajungîndu-se astfel de la marea dictatură a lui Ceauşescu la mica dictatură a primarilor. Dar ce mai contează, daţi-o dracului de democraţie cu cine a mai inventat-o şi p-asta, vouă să vă meargă bine, nu-i aşa, în rest ce vă pasă? Romcim-ul, Petrom-ul, Petromidia, Sidex-ul, BCR-ul, Tractorul, Autocamioanele, ALRO şi-atîtea altele, nişte nimicuri, ia, acolo, mormane de fiare vechi. Toate sînt de acum istorie. Agricultura, industria alimentară, industria chimică, industria mobilei, metalurgia, siderurgia, industria constructoare de maşini, flota, toate au dispărut, au fost lichidate sau au ajuns pe mîna străinilor. Cine au fost magicienii acestei dispariţii? Vă spun eu dacă aţi uitat: PSD, PNL, PC, PD-L, toţi în cîrdăşie cu UDMR. Ce ziceţi de sondajul ăsta, domnule Pieleanu? Esta adevărat sau nu? Pe ce eşantion credeţi că a fost el realizat şi cu ce marjă de eroare? Tot de 2,9, plus sau minus? Vă spunem noi, eşantionul a fost constituit din multele şi realele milioane de şomeri. Sigur PRM-ul a fost la Putere, nu-i aşa, el le-a vîndut pe comisioane grase! D-aia nu mai sînt bani la buget, iar şomajul a crescut exponenţial, ca să nu mai vorbim de plecările masive din ţară! Aţi vizionat, domnule Pieleanu şi Marius, filmul realizat de colega dumneavoastră Carmen Avram, difuzat în aceeaşi seară în care au fost prezentate şi sondajele dumneavoastră, prezentînd tragedia a sute de mii de români nevoiţi să ia drumul pribegiei pentru o bucată de pîine? Sînt sigur că da. Ştiţi cine este de vină pentru această nenorocire? Evident, PRM-ul. Vedeţi, d-asta a ajuns la 4% în sondaje! Nu, nu, nici PSD-ul, nici PNL-ul şi cu atît mai puţin PDL- ul nu sînt vinovate, nu, pentru că, iată, au împreună aproape 70%, respectiv 12%! Dar cînd a început acest exod al populaţiei româneşti, în căutarea unui codru de pîine cu care să-şi întreţină familia, nu cumva pe vremea guvernărilor PSD-iste, PNL-iste, culminînd acum cu cea PDL-istă? Vedeţi, d-aia moare Ţara Românească încet şi sigur, pentru că există astfel de „specialişti” care deformează adevărul şi pentru doi arginţi găuriţi debitează la comandă neadevărurile necesare realizării fraudei. Pericol, mare pericol pentru România! Să sperăm însă că românul s-a trezit la realitate. Singura soluţie este să vină la vot şi să aleagă exact pe cine merită să reconstruiască ţara, altfel praful şi pulberea se va alege. Şi încă ceva, din păcate: „Nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile!”. Acesta este principiul de bază pe care mizează PDL-ul pentru a se menţine la Putere. Aşa că atenţie mare, băieţi, voi cei de la USL, care aţi început să nu vă mai încăpeţi în piele cînd vedeţi sondajele astea mincinoase. Dacă nu cunoaşteţi realitatea, v-o spun eu. Aţi început-o cam devreme şi aţi dat posibilitatea să fiţi tocaţi ca la carte. În sport sau mai bine zis în atletism, în cursele de fond, este o regulă de aur care îţi poate asigura succesul. Aceasta este să nu porneşti puternic de la început, ci să stai în plasa adversarului o bună bucată de timp pentru ca apoi, pe finalul cursei, să ţîşneşti în învingător. Voi aţi început-o cam tare şi cam devreme şi deja nu prea mai aveţi suflu. V-aţi instalat în fruntea plutonului şi conduceţi cursa. Deocamdată. Pînă la alegeri mai este mult şi s-ar putea să obosiţi, aşa că aveţi grijă. Infatuarea nu este bună, mai ales cînd ştiţi că adversarul este redutabil, în special în materie de fraudă. Doar v-a mai dovedit odată că maşina lui de furat este mai bună ca a voastră, ca să cităm un clasic în viaţă!

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Sursa: Ziarul Tricolorul

Cea mai proastă infrastructură din Uniunea Europeană

2011-04-01T09:01:00.001+03:00

Între multele capitole la care România se situează pe ultimile locuri în Europa se numără infrastructura. Nu numai că autostrăzile noastre sînt ca şi inexistente, dar circulaţia pe drumurile publice devine tot mai mult un coşmar, cu multe victime. Şi aici nu este vorba numai de comportamentul inconştient al unor conducători auto, cît, mai ales, de starea proastă a drumurilor, inclusiv a celor 300 de km de autostrăzi. Totul începe în dezvoltarea unei ţări de la crearea unei infrastructuri corespunzătoare. Fără drumuri bune nu poţi face nimic, nici industrie, nici comerţ, ca să nu mai vorbim de turism. Lăsăm la o parte faptul că România face autostrăzile cele mai scumpe din Europa, cu preţuri pornind de la 8 milioane de euro pe km, în zona de cîmpie, şi ajunge pînă la 80 de milioane de euro. O comparaţie cu o ţară cum este Danemarca este mai mult decît sugestivă. O autostradă de 26 de km din această ţară nordică, cu zeci de lucrări adiacente (poduri, pasaje), se construieşte cu aproximativ 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă cam 4 milioane de euro pe km. Ce să mai spunem despre japonezi, care au reconstruit o autostradă în numai 6 zile? În Canada, costul total al celor 3,2 km de autostradă, din Rocky Mountains, cu tot cu demolarea unui pod vechi şi înlocuirea acestuia cu un viaduct rutier, a ajuns la 64 de milioane de dolari. Orice comparaţie cu Bechtel-ul este de prisos. Ca să nu mai vorbim de cele 117 milioane de euro pe km, la Pasajul Basarab. Nu acelaşi lucru se întîmplă cînd românii construiesc în străinătate. O companie de-a noastră va primi 66,7 milioane dolari pentru un tronson de 20,6 km, în regiunea Kurdistan, din Irak. În ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, sîntem, de asemenea, la pămînt. Pînă în luna martie, au fost atraşi doar 4% din totalul de 4,5 miliarde euro, adică cca 100 milioane de euro. Pe ultima sută de metri, actuala guvernare promite ca pînă în 2013 România să aibă 800 km de autostrăzi. Greu de crezut, la maniera la care merg lucrurile pe malurile Dîmboviţei. Înainte de a face o comparaţie cu Polonia, de exemplu, să amintim că un pod de cale ferată, cum este cel de la Grădiştea (Bucureşti-Giurgiu), care s-a prăbuşit în 2005 şi putea fi reparat în două luni, a rămas, şi astăzi, impracticabil. Polonia a absorbit pînă acum din fondurile europene pentru infrastructură cca. 10,6%, din totalul alocat pentru 2007-2013, adică aproximativ 2 miliarde de euro, din care căile ferate atrag un sfert din suma menţionată. În altă ordine de idei, să amintim că în Germania, de exemplu, costurile şi evoluţia proiectelor de infrastructură sînt raportate o dată la două luni de către factorii responsabili ai ţării.

Se spune că dacii şi romanii au făcut mai multe „autostrăzi“ decît toate guvernările de după decembrie 1989 la un loc. Descoperiri recente arată că dacii aveau o reţea de drumuri pavate, de 6-12 m lărgime, pe o distanţă de 764 de km, adică exact ceea ce ne propunem noi să facem pînă în anul 2013. Interesant este şi faptul că un tronson dacic, din zona Caraşului, şi care datează de peste 2.000 de ani, oferă condiţii de transport mai bune decît drumul naţional din această zonă. Drumul roman care lega oraşul Drobeta, în paralel cu Oltul – la 20-25 de metri de acesta, ajungea pînă în zona Bran. Un precursor al Autostrăzii Transilvania unea zona de azi a Aradului, prin Baia Mare şi Satu Mare, cu Sarmisegetuza. Un drum de o calitate excepţională pentru acele vremuri lega Tîrgoviştea de astăzi cu zona Giurgiu şi Oltenia, avînd o ramificaţie directă spre Adamclisi, pentru ca apoi să ajungă la Pontul Euxin. Aşadar, Autostrada Soarelui, făcută de daci şi romani, reuşea să ajungă la Marea Neagră, construcţie care în zilele noastre rămîne încă aspiraţie. Multe din drumurile naţionale ce străbat azi România, au fost construite pe traseele dacice şi romane, însumînd o reţea totală de aproximativ 12.000 de km. S-au păstrat sau sînt menţionate multe alte minuni – drumuri de apărare care duceau la fortificaţiile montane, o reţea de tuneluri subterane, la fel de enigmatică precum cea din Afganistan - care demonstrează că, pentru noi, nici măcar întoarcerea în timp nu este, deocamdată, posibilă...

DUMITRU AVRAM

Sursa: Ziarul Tricolorul

Salutări de la Abrud

2011-03-28T14:02:00.002+03:00

Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei "Treiasche duhul lui Iancu". L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita.Dache mai ajung.
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, "Iancule mare". Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei "nu la fatza che se vede, la oase". Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. "Apa, paie şi bataie".
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.

Pusilok,
Csibi Barna

UN GAND SMERIT

2011-03-20T19:29:00.004+02:00

de Valeriu Gafencu

Un gând smerit şi simplu, o lumină,
Spre Tine se înalţă lin din mină
Şi sufletul înlăcrimat se roagă:
„O, vino, de păcate ne dezleagă”.

Refren:
Iisuse, Doamne, vino-n zori!
Te cheamă cei din închisori.
O, vino, mina luminează,
Pe noi ne binecuvântează!
Pe fruntea mea senină mâna-Ţi pune
Şi cheamă-mă încetişor pe nume
Cum Ţi-ai chemat prietenul din groapă...
Te rog, Iisuse, dă-mi un pic de apă.

Pe umeri mă apasă greu o cruce
Şi sânger... Dă-mi putere s-o pot duce,
Dă-mi Pâine, Apă vie dă-mi din Viţă,
Să simt pulsând viaţa în mlădiţă.

sursa: http://coltul-adevarului.blogspot.com/2011/03/un-gand-smerit.html

Ziua maghiarimii - prilej de magarii ?

2011-03-18T00:31:00.002+02:00

Filiala P.R.M.Timis isi exprima indignarea fata de actiunea iredentist-sovina,fara precedent in epoca moderna,desfasurata ieri 15 Martie 2011,cu ocazia zilei maghiarimii de pretutindeni.
Profanarea celui mai iubit si cantat erou al Romanilor din Ardeal,este o palma usturatore pe obrazul intregii natiuni.Daca fapta de ieri ramane nepedpsita inseamna ca Romania nu mai are legi si nici institutii ale statului.Alianta puterii cu UDMR trebuie sa aiba totusi o limita. Nu poate fi terfelit un intreg popor de dragul ramanerii la putere a unei gasti bezmetice.
Traim intr-o Romanie in care datorita duplicitatii clasei politice, strainii au ajuns sa domine atat viata economica cat si cea politica. In tara noastra marele erou, maresalul ION ANTONESCU este persona non-grata, CRAISORUL MUNTILOR este profanat, dar ungurimea minoritara se inchina in fata statuilor celor 13 crminali unguri. Unde? La Arad,in Romania aproape chiar de TARA MOTILOR.
Apropos de ziua maghiarimii de pretutindeni au loc manifestari ale lor in Europa si America. De ce nu se duc si in Mongolia? Ce natie civilizata este aceea care nu-si cinsteste stramosii, care-si uita originile? De ce alaturi de palinca si gulas ungurii nu-si breveteaza cea mai ecologica si absolut maghiara reteta; carnea cruda,fragezita sub saua calului.
Noi ROMANII,mergem la Columna lui Traian,ei sa mearga in stepele Mongoliei. Asta este diferenta intre cele doua civilizatii. Trasaturile atavice ale popoarelor nu dispar nici in milenii.

Ec. Grigore Trif
Presedinte al PRM Timis

MESAJ LA CONGRESUL XIV (ŞI ULTIMUL) AL UDMR

2011-02-25T22:17:00.001+02:00

Capra rîioasă a Budapestei şi cei trei iezi cerşetori de voturi ungureşti: Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu

Doamnelor şi domnilor,

dacă aş fi un om cu suflet rău, m-aş ruga la Dumnezeu ca pe clădirea din Oradea unde aveţi voi Congresul să cadă o bombă, ori o explozie de gaze să vă arunce în aer, ca să scape România şi Europa de nişte ticăloşi. Dar pentru că eu sînt un om cu suflet milostiv, mă rog la Dumnezeu, dimpotrivă, să vă dea sănătate şi judecată sănătoasă, aducîndu-vă pe calea cea dreaptă, astfel încît să nu mai trăiţi ca nişte nelegiuiţi. La urma urmei, problema nu sînteţi voi, cei de la UDMR. Problema o reprezintă acele „cozi de topor” româneşti care au închis ochii, încă din anul 1990, la instalarea unui Cal Troian în societatea noastră, veritabilă Coloană a V-a, care a făcut un imens rău atît românilor, cît şi minorităţii maghiare. Numai vrajbă, numai ură, numai şantaj. Aţi ucis oameni. I-aţi umilit pe copiii românilor, dîndu-i afară din şcoli. Aţi făcut o purificare etnică de factură nazistă. În 21 de ani, de cînd face umbră pămîntului românesc şi usucă tot ce atinge, acest UDMR n-are nici o realizare. Timp de 16 ani, cît am fost senator al României (adică 4 legislaturi), i-am observat, cu atenţie, pe reprezentanţii acestei organizaţii criminale: în afara cîtorva excepţii notabile, restul erau o turmă, teleghidată de la Budapesta şi mînată cu biciul, de la spate, de nişte primitivi îmbătrîniţi în rele, ca Attila Vereştoy, Csapo Joseph, Robert Raduly, Peter Eckstein Kovacs, Şogor Csaba, Marton Arpad ş.a.

Nicăieri, în lumea civilizată, nu mai e tolerată o asemenea haită de troglodiţi! Într-o Europă care se îndreaptă spre unificare, voi uneltiţi, pe faţă, la segregare pe criterii etnice, la sfîrtecarea teritorială a unei ţări membre. Îndrăzniţi să ne vorbiţi, nouă, de Europa şi de valorile ei! Nouă, românilor, care sîntem în Europa înainte de naşterea Europei! Nouă, care sîntem strămoşii civilizaţiei şi limbilor de circulaţie internaţională! Nouă, care am dat cea mai veche scriere din lume! Nouă, care sîntem creştinaţi la prima mînă (nu prin „delegare de competenţe”, ca alte popoare), de Sfinţii Apostoli Andrei şi Pavel! Nouă, care am creat imnul „Te Deum” (Niceta Remesianul) şi calendarul Erei Creştine (Dionisie Exiguul), în timp ce voi lătraţi gutural şi mîncaţi carne crudă de sub şa! Trufia voastră stupidă a fost pusă la stîlpul infamiei de numeroase spirite ale civilizaţiei, dintre care îi amintesc pe Giuseppe Garibaldi, Lev Tolstoi, Emile Zola, I. L. Caragiale. Poetul Naţional al românilor, Mihai Eminescu, scria: „Maghiarii sînt nişte adversari comici”. Iar Octavian Goga, arestat şi închis în mai multe temniţe ungureşti, v-a prins, şi el, în „insectarul” spiritului său polemic: „Maghiarii urlă de dureri închipuite”. Nu puţine sînt acele conştiinţe ale bătrînului continent care v-au trimis înapoi, în fundul Asiei, dacă nu veţi învăţa să trăiţi printre oamenii civilizaţi. Atrocităţile săvîrşite de unguri, mai cu seamă în Secolul XX, sînt de domeniul coşmarului şi ele vor rămîne, de-a pururi, ca „pagini negre” în Istoria Umanităţii. Aşa că voi vorbiţi în numele unei culturi şi al unei superiorităţi care NU EXISTĂ. În imensa majoritate a lor, ungurii de valoare nu erau unguri, ci români, sîrbi, croaţi, evrei ş.a. Pentru că aţi venit tîrziu în Europa (la începutul Secolului X) şi aţi găsit spaţiul ocupat de alţii, unii prezenţi aici încă din zorii Istoriei, voi tot încercaţi să dislocaţi, să vă faceţi pîrtie cu picioarele, cu cuţitele: astfel, aveţi revendicări teritoriale de la români, de la sîrbi, de la slovaci, de la ucrainieni.

Eu, unul, mă lupt de zeci de ani cu strigoii revizionismului unguresc. La început, mi-a fost silă de voi. Acum îmi e milă. De ce? Fiindcă zvîrcolirile voastre sînt zadarnice. De fiecare dată cînd credeţi că aţi făcut vreun progres, vă izbiţi de forţele sănătoase ale altor naţiuni şi de normele comunităţii internaţionale, care ştie ce vă poate pielea. Mă uit la unul dintre tartorii voştri, Satana în Sutană Laszlo Tökeş: nu-l bagă nimeni în seamă în Parlamentul European, îl ocolesc toţi ca pe-un ciumat. Şi asta nu numai pentru mintea lui bolnavă şi anacronică, ancorată în Evul Mediu întunecat, ci şi pentru viaţa desfrînată pe care o duce, el abandonîndu-şi soţia şi cei 3 copii. Dacă un „slujitor” al Bisericii trăieşte în mocirlă şi vă mai este şi păstor, îmi pot imagina cum or trăi păcătoşii, pe care el are menirea să-i lumineze…

Doamnelor şi domnilor,

nu doresc să dezleg şi să asmut pe voi tigrul pamfletar din mine. Aşadar, acesta nu e un pamflet, ci un mesaj la Congres. Rămîne de văzut dacă acest Congres va marca şi un Deces. Fiindcă e clar pentru toată lumea că UDMR-ul, vorba românului, şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul. Sau şi-a băut palinka, şi-a terminat caterinca. Această organizaţie aberantă, care funcţionează ILEGAL – întrucît nu s-a înscris, niciodată, la Tribunal, cum prevede Legea de funcţionare a partidelor politice – reprezintă, în realitate, un grup de criminalitate organizată. Lumea scuipă în sîn şi îşi face cruce: sînteţi singura Organizaţie Non-Guvernamentală din lume (inclusă în Catalogul ONG-urilor) care face parte din TOATE guvernele. Nu vă e ruşine? Nu, nu vă e ruşine. Vouă vă e doar foame. Şi sete. Şi nu vă mai puteţi opri din furat, sînteţi ca la „zidul morţii”, din circurile ambulante ale copilăriei. Aşa-zisele voastre „performanţe” se văd şi în aceste zile, în plină desfăşurare: ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, închide cca. 200 de spitale, fără nici un fel de noimă; ministrul Mediului, Laszlo Borbely, asistă, pasiv, la defrişările de păduri, care deşertifică România şi facilitează inundaţii (13 morţi în judeţul Harghita, în 2006!); ministrul Culturii, veterinarul Kelemen Hunor, stă cu mîinile încrucişate în faţa prăbuşirii Casei Memoriale Constantin Brâncuşi, din Hobiţa, chiar în zilele Jubileului a 135 de ani de la naşterea marelui sculptor. Care sînt „succesurile” membrilor UDMR – miniştri, secretari de Stat, şefi de Agenţii şi Autorităţi Naţionale, directori generali – care consumă bani publici şi nu fac nimic în folosul acestei ţări, ci în folosul lor şi al grupării teroriste care i-a trimis la furat? Cine i-a urcat în capul românilor? Cine i-a tolerat? Dar, în definitiv, de ce vorbesc la timpul trecut? Aceste aberaţii se petrec şi azi, în anul de graţie 2011.

Asistăm, în aceste zile de februarie, la cel mai grotesc şi mai scandalos spectacol politic: Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi în stare să se ducă, desculţi, prin zăpadă (ca nefericitul împărat Henric al IV-lea la Canossa, pentru a cere iertare Papei, în anul 1077), pînă la Oradea, cerşind voturile UDMR! Ce degradare! Ce scenă de coşmar! Acum se vede, clar, că între cei 3 nu este nici o diferenţă! Toţi se luptă pentru Putere! Cu ghearele şi cu dinţii! Toţi sînt nişte impostori, care se învîrt ca nişte giruete, după cum bate vîntul. În anul 2004, Traian Băsescu şi Crin Antonescu erau aliaţi împotriva lui Victor Ponta şi a stăpînului său, Adrian Năstase. În 2011, Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au aliat împotriva lui Traian Băsescu. Ca să facă ce? Să-i mai păcălească, o dată, pe români. Indiferent de justificările pe care şi le fabrică ei, cei 3 sînt nişte şmecheri, care NU reprezintă pe nimeni. Au legătură Traian Băsescu cu creştin-democraţia, Crin Antonescu cu PNL-ul Brătienilor făuritori de ţară şi Victor Ponta cu social-democraţia aşa cum am eu cu amanta şi parapanta din Pleşcoi, Elena Udrea! Iată-i cum se gudură, toţi 3, la picioarele duşmanilor Neamului Românesc! Pazvante Chiorul să se menţină la Putere, cu voturile UDMR în Parlament, iar cele două (b)orfeline să-l dea jos de la Putere, ca să vină alde Dinu Patriciu, Relu Fenechiu, Puiu Haşotti, Marian Oprişan, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu ş.a. Lumea vede şi judecă. A venit momentul să îi acuz, răspicat, pe Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu: domnilor, sînteţi nişte trădători de Neam şi Ţară! N-aveţi nici un fel de valoare, degeaba vă umflă cu pompa de picior, ca pe nişte roţi de bicicletă, unele posturi de Televiziune şi institute de sondare (firme de bucătărie), care seamănă tot mai mult ca prezervativele, sau seringele drogaţilor, adică sînt de unică folosinţă. Electoratele voastre (din ce în ce mai reduse) nu vă urmează! Puteţi să publicaţi cîte sondaje mincinoase vreţi, Ţara Reală e alta şi nu dă pe voi nici două parale. Şi încă ceva, pentru „presa ticăloşită”: măi, copii ai durerii, nu mai minţiţi că eu şi PRM am vrea să intrăm, pe uşa din dos, în făcătura ridicolă USL, fiindcă vă scuipă lumea pe stradă! În anul 2002, eu mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, tocmai pentru că sînt un om demn. La ora de faţă, conform ultimului sondaj de opinie, efectuat de departamentele de resort ale Serviciilor Secrete, eu am 40%, mai mult decît au împreună Victor Ponta (20%) şi Crin Antonescu (17%). Iar PRM a ajuns la 31%. Acesta este electoratul nostru şi nişte marionete ca voi n-au nici o putere asupra lui.

În ultima clipă, Matrozul Chior s-a răzgîndit: nu mai merge la Oradea, ci în… Kuweit! Pe ce punem pariu că se duce acolo pentru a-şi pune la adăpost conturile bancare, ameninţate cu blocarea de F.B.I.?

În concluzie, urez succes deplin lucrărilor ultimului Congres al organizaţiei horthyste UDMR. Iar acest succes e sintetizat în urarea: să se aleagă praful de gaşca voastră de agenţi străini şi infractori! Să mai rămîneţi cîţi am botezat eu! De 21 de ani încoace, otrăviţi sufletele românilor, cărora nu numai că le mîncaţi pîinea, dar le şi vîrîţi în spate cuţitul de la tureatca cizmei. V-aţi ales Oradea, ca loc de reunire a bandei voastre de răufăcători, fiindcă e aproape de graniţa cu Ungaria, unde vă trage aţa. Adică acolo unde o să vă expulzez eu, cînd voi veni la Putere. Cît despre cei 3 iezi cucuieţi ai caprei rîioase cu coada pe sus UDMR, ei demonstrează de ce România e patria teatrului absurd şi a suprarealismului: timp de mai bine de 100 de ani, unguroaicele erau servitoare în casele româneşti – iată că şi româncele (adică Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care au avut şi „momente feminine” la viaţa lor) au ajuns slujnice în casele ungureşti. Aferim! La mai mare! Habar n-aveţi ce serviciu faceţi, prin această slugărnicie dezgustătoare, Mişcării Naţionale. Adio, şi-un praz verde.

Pe ungurii cinstiţi din România îi asigur de toată dragostea mea.

CORNELIU VADIM TUDOR,

Membru al Parlamentului European,

Preşedinte al Partidului România Mare

24 februarie 2011, Bucureşti

VIATA LUI VALERIU GAFENCU

2011-02-18T21:21:00.003+02:00

Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.
Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.
Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facaultatii de Drept din Iasi.

Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.
Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”.
Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 – 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de “fenomenul Pitesti”, proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).
Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.
Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.
Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.
In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o “epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.
Cu aceasta figura de sfant – care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.
Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.
A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.
La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.
Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.

I-a salvat viata pastorului Wurmbrand cu pretul propriei vieti

Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.
Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.
Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrand, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.
Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.
Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.
Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrand a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa*

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!
dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?
dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere… I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….
Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

sursa: http://valeriugafencu.wordpress.com/category/despre-valeriu-gafencu-viata-opera-imagini-marturi/viata-lui-valeriu-gafencu

Un martir al inchisorilor comuniste din Romania – Parintele Vasile Patrascu

2011-02-15T23:00:00.003+02:00

Parintele VASILE PATRASCU (1 ianuarie 1922, Bârlad – † 23 septembrie 2006, Bucureşti)

Am închinat toată suferinţa mea lui Dumnezeu…!

M-am născut în ianuarie 1922 în oraşul Bârlad, din români ortodocşi din neam în neam. Am urmat şcoala primară şi liceul în oraşul Bârlad şi apoi Academia de Înalte Studii Economice din Bucureşti.

Am fost arestat la 16 mai 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, apoi la încă 10 ani muncă silnică pentru “organizare subversivă”, fiind încadrat, ca toţi deţinuţii politici, la Legea nr. 209 de “uneltire contra siguranţei statului”.

Am trecut prin următoarele temniţe ale “raiului bolşevic”: Ministerul de Interne în două rânduri, Jilava în cinci rânduri, Uranus, Piteşti, Gherla, Aiud în trei rânduri, Alba-Iulia, Galaţi în mai multe rânduri, Focşani, Ploieşti în două rânduri, Codlea, Iaşi, Periprava, Bârlad în mai multe rânduri.

La Ministerul de Interne am fost supus la anchete prelungite de 70 şi 80 de ore, fără masă, fără somn sau odihnă. De la Interne, primul lot de condamnaţi am fost expediaţi la Piteşti prin martie-aprilie 1949. Aici era filtrul lui Nicolski, împuternicitul Moscovei pentru România, secondat de generalul Dulgheru (Dulbergher), şeful anchetelor pe ţară, de ofiţerul politic de la Piteşti, Marina Iţicovici şi alţii din echipa lor.

În timpul anchetelor am fost dus în biroul lui Dulgheru în trei rânduri şi mi-a zis: “Nu vrei să spui? Lasă că avem noi grijă să nu vă mai facem Academie din închisori!Ai să spui tu în minele de mercur din Urali!”… După noi au mai venit alte loturi de la Iaşi, Suceava, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov, etc. Capacitatea celulelor era de maxim 4 persoane, pentru că erau două paturi. Au pus şi 7 şi 9 persoane într-o celulă de 2/4 metri. În celulele negre au băgat şi 20-30 de deţinuţi – ca viermii în rană…

Toţi deţinuţii au trecut prin faţa lui Marina Iţicovici, care însemna capacitatea de rezistenţă a fiecăruia. Apoi comandantul închisorii, Dumitrescu, cu o ceată de gardieni au năvălit peste cei din Camera 4 Spital, bătându-i până la mutilare şi zvârlindu-i pe priciuri ca pe nişte pachete cu oase şi carne sfărâmate. Apoi i-au dat în primire lui Ţurcanu şi echipei lui.

În camere se făcea “reeducarea”. Se juca “volei” cu tine şi nu conta unde te loveau. În faţa mea unul a primit o lovitură în ficat şi a murit pe loc. Te băgau cu capul în tineta de murdării (urină, materii fecale, sânge, puroi, flegme) şi îţi făceau “botezul” până la gât, fără să-ţi dea voie să te speli după aceea. Eu am fost pus să mănânc şi să beau un borcan de 3 kilograme de astfel de murdărie.

Capul îmi era umflat cât ciutura, ochiul stâng nu se mai vedea, maxilarul stâng mi s-a spart. Băgam cârpa sub buza superioară şi scoteam fistule cu sânge şi puroi. Fesele şi tălpile îmi erau negre, picioarele amândouă umflate ca nişte butuci din pricina loviturilor. Pentru a se dezumfla, mi-am înfăşurat picioarele în nişte izmene ude, ridicându-le pe pereţi. Altădată au pus cincisprezece persoane deasupra mea, în stivă, în spaţiul dintre perete şi prici. Peste al cincisprezecelea a mai plonjat unul, ca strivitura să fie mai mare. Am umflat pieptul cu aer şi am proptit coatele pe ciment. Am ţinut până la al optulea, după aceea am dat drumul la aer şi toate coastele din dreapta s-au rupt.

La Camera 1 Subsol era şef al “comitetului de reeducare” Mărtinuş. La ordinul lui – “Bandiţilor, sub priciuri fuga marş!” – toţi intrau sub prici, iar el lovea cu un drug ceea ce mai rămânea afară. Odată eu, ne mai având unde intra, am rămas cu trei sferturi din corp afară şi loviturile de drug se opreau în coloana mea vertebrală. Repetându-se în acelaşi loc, au făcut ca trei vertebre să cedeze, intrând înăuntrul coloanei, după care n-am mai putu mişca nici un deget. Însă Dumnezeu mi-a remediat mutilarea trupului. Tot la Camera 1 stăteam pe prici, sub geam, pe la 12 noaptea. Era în ianuarie, geamul deschis, iar eu învelit cu o pătură subţire ca tifonul. Stăteam sub pătură, cu genunchii la gură, când văd că zboară pătura de pe mine şi aud vocea lui Mărtinuş: “Ce faci, banditule?”. Eu, liniştit şi simplu, i-am răspuns: “Mă rog”, ceea ce şi făceam. Parcă i-aş fi dat cu o muchie de topor în cap. A amuţit.

În Camera 2 Subsol, unde era şef de “comitet” Leonida Titus, am fost “făcut” preot, îmbrăcat într-o pătură a lui Sandu Ghica. Mi s-a dat gamela şi o lingură, să “împărtăşesc” 70-80 de oameni cu murdărie din tinetă. Nevrând să execut ordinul, au venit din fundul camerei cu o bâtă înfăşurată în sfoară şi mi-au dat în cap. M-am prăbuşit. M-au udat cu apă şi m-au pălmuit până mi-am revenit. Pe cap aveam o umflătură mare. Au pus pe unul să-mi “întindă” umflătura cu dosul gamelei, ceea ce îmi producea nişte dureri înspăimântătoare. Tot la Camera 2 am stat pe tinetă două zile şi o noapte într-un picior, cu mâinile în sus. Ajunsesem desfigurat, livid, nu mai semănam a om. Atunci am văzut broboane de sudoare ieşindu-mi din piele cu un fir foarte subţire de sânge. Văzându-mă în starea aceea, Titus le-a spus celorlalţi: “Bandiţilor, îl vedeţi? Toţi veţi fi ca el!”.

În Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti au făcut “demascarea” preoţilor şi călugărilor, – cea mai mare blasfemie la adresa lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului. Eu sunt preot al lui Hristos şi ştiu şi cred că este iad, dar ceea ce a fost în Săptămâna Mare la Piteşti cred că a fost mai rău decât în iad.

La Aiud am stat în zarcă şi în celular cu preotul Nicolae Pâslaru de la Roman, cu preotul Barnovescu de la Bârlad, cu preotul-călugăr Iustin Pârvu de la Petru-Vodă, cu preotul Mihai Lungeanu de la Iaşi, cu preotul Ioan Iovan de la Recea. Acolo îmi făceam rânduiala zilnică de rugăciune. Programul zilei era numai în genunchi, în colţul celulei, afară de închidere – deschidere şi mese. În felul acesta zburau zilele ca şi când nu ar fi fost.

Acolo, la Aiud, în zarcă, după nouă ani de cereri în rugăciune, mi-a dat Dumnezeu preot pentru spovedanie, pe părintele Nicolae Pâslaru, de am stat numai cu el singur şi m-a spovedit o zi întreagă. A scos două fire de aţă din saltea, le-a răsucit, le-a sfinţit ca epitrafil şi apoi m-a spovedit. În temniţă şi în prizonierat aşa au făcut preoţii ortodocşi români.

Tot atunci studentul la Medicină, Mihai Lungeanu, fiu de preot, care executase 10 ani de temniţă şi acum venise cu o condamnare nouă, de 15 ani, ne-a adus de afară o pungă foarte mică din pânză de paraşută în care erau ascunse Sfintele Taine uscate, care au fost de mare preţ pentru noi. Din felia de pâine pe care o primeam la masă luam miezul şi îl frământam. După aceea luam bucăţi cât mazărea şi le făceam plate. Cu acul luam din punga cu Sfinte şi puneam pe biluţele acelea făcute plate, apoi ridicam marginile ca la “poale-n brâu”, le făceam rotunde şi iar plate. Se uscau şi le puneam în cele două tivuri de la un prosop cu care nu mă ştergeam niciodată, sau la gulerul şi manşetele unei cămăşi. Erau ca o linte mai mare. La percheziţie nu puteau să-şi dea seama, căci erau prea mici. În posturile cele mari transmiteam unui preot de pe celular numele de botez al fiecăruia, iar la ora 6.00, când băteau clopotele la Biserica Ortodoxă din Aiud, cădeam toţi în genunchi în celule şi ne făceam spovedania, iar preotul dădea dezlegare.

În 1953 la Securitatea din Bârlad, m-au ţinut 7 zile şi 7 nopţi pe un scaun în spatele unui dulap de arhivă din camera ofiţerului de servici. Eu n-aveam treabă cu ei, programul meu era destul de încărcat: două Acatiste, două Paraclise, 15.000-20.000 de rugăciunea „Doamne Iisuse…”. Repetam în gând Evangheliile şi Epistolele ca să nu le uit.

În timpul unei anchete le-am cerut hârtie şi cerneală ca să scriu o declaraţie. Pe coala de hârtie am scris: “N-am fost şi nu voi fi nici o secundă din viaţa mea cu dumneavoastră. Rămân alături de cei ce-L au pe Hristos. Semnat: Vasile Pătraşcu”.

Seara mi-au dat o varză cu carne. Când am gustat din zeamă cinci linguri, am simţit gustul de sodă de vase. De la acele linguri în şase ore m-am făcut mai galben decât portocala. Văzându-mi culoarea feţei, m-au pus în dubă şi m-au expediat la penitenciarul Focşani, unde 15 zile n-am mâncat nimic şi am băut numai apă fiartă. Au trimis un locotenent-major să vadă cum mă comport şi dacă n-am murit. După 15 zile m-au dus la infirmerie, unde un deţinut bolnav s-a oferit să-mi dea de la bagajul lui două tuburi mici de meteonină, care au fost salvarea ficatului meu. Felcerul de la Focşani mi-a spus că n-a văzut în viaţa lui un astfel de icter. Am stat 87 de zile cu jumătate de kilogram de cartofi cât nucile – atât era raţia – şi Dumnezeu m-a salvat. În urma acestei otrăviri, ani şi ani n-am mai putut suporta uleiul sau grăsimea.

După expirarea pedepsei mi-au mai dat doi ani de “administrativ” la Periprava, în Deltă. De la Periprava m-am eliberat împreună cu 200 de preoţi, între care era şi părintele Ilie Lăcătuşu.

Am ajuns acasă, la Bârlad, pe la trei noaptea. Am sărit gardul. Câinele era altul, nu mă mai cunoştea. Mama a ieşit afară şi a întrebat cine e. Ştia că eu sunt mort din 1957, când a primit acasă ceasul de buzunar pe care-l pusesem la bagaje la Aiud. Când mi-a recunoscut vocea, era gata să cadă jos. Am sprijinit-o şi am intrat în casă. Am întrebat-o unde este tata şi mi-a răspuns că e plecat la ţară. I-am zis că nu mai sunt copil, că moartea a trecut pe lângă mine de sute de ori, dar Dumnezeu m-a scăpat şi am întrebat-o din nou: “A murit?”. Mi-a spus că murise de doi ani, cu durere în suflet că cei doi băieţi ai lui erau în temniţă. Acela a fost cel mai greu moment din viaţa mea.

La ieşirea din temniţă am închinat toată suferiţa mea lui Dumnezeu:

- Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci “comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru-a putea ierta”.

La ieşirea din temniţă voiam să merg în Nordul Moldovei, să mă călugăresc, însă duhovnicul meu mi-a spus să rămân în lume, nu de unul singur la călugărie. Şi am rămas în lume.

(Material preluat de pe http://vatopaidi.wordpress.com/2010/11/09/un-martir-al-inchisorilor-comuniste-din-romania/ )

sursa: www.sfintii-inchisorilor.ro

A Martyr of Romania’s Communist Prisons – Father Vasile Patrascu

(January 1, 1922, Bârlad – † September 23, 2006, Bucharest)

I dedicated all my suffering to God…!

I was born in January of 1922 in the town of Bârlad, to a family of Romanian people who had been Orthodox Christians for generations. I completed my middle and high school studies in Bârlad, and then I went on to the Academy of High Economic Studies in Bucharest.

I was arrested on May 16, 1948 and sentenced to 15 years of hard labor, then I was given an additional 10 years of hard labor for “subversive organizing” as I fell, along with all political detainees, under the stipulations of Law # 209, due to “plotting against the security of the state.”

I passed through the following jails of the “Bolshevik heaven”: the Interior Ministry–twice, Jilava Prison–five times, Uranus, Piteşti, Gherla, Aiud–three times, Alba-Iulia, Galaţi–many times, Focşani, Ploieşti–twice, Codlea, Iaşi, Periprava, Bârlad–many times.

At the Interior Ministry, I underwent 70-80 hour long investigations, without eating, sleeping, or resting. From there, our first group of detainees was sent to Piteşti in March-April of 1949. In Piteşti, we had to go through Nicolski’s filter, Nicolski being Moscow’s authorized representative for Romania. He was seconded by General Dulgheru (Dulbergher), the national head investigator, by the political officer from Piteşti, Marina Iţicovici, and others from their team.

During the course of the investigations, I was taken into Dulgheru’s office three times. He told me, “So, you don’t want to declare anything? No worries, we’re gonna make sure we’ll no longer give you academies in prison! You’ll spill everything in the mercury mines of the Ural Mountains!…” After us, more groups of detainees came from Iaşi, Suceava, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov, etc. A cell could fit at the most four people as there were only two beds in it. They put seven, even nine people in a cell of eight square meters in size. In the black holes, they crammed 20-30 detainees–like teeming worms in a wound…

All prisoners had to go before Marina Iţicovici, who made a note of everyone’s endurance abilities. Then the warden, Dumitrescu, along with a group of guards pounced upon all those from Room 4 Hospital, clubbing them to mutilation and throwing them on cots as if they were mere bags of bones and broken flesh. Then they handed them over to Ţurcanu and his team.

The “reeducation” took place in cells. They played “volleyball” with the detainees, hitting them randomly all over their bodies. One of them received a blow to the liver and died instantly right before my eyes. They would dunk our head to the neck in the waste bucket (full of urine, feces, blood, puss, phlegm) and would “baptize” us, without allowing us to clean ourselves afterward. I was forced to ingest a three-kilogram jar of such filth.

My head had swollen to the size of a bucket, my left eye had disappeared in the back of my skull, and my left maxillary was broken. I used a rag to cleanse under the upper lip, taking out blisters of blood and puss. My buttocks and soles of feet had turned black, and both of my legs were the size of logs due to the strikes. To make the swelling go down, I wrapped them in some wet long johns and lifted them up on the walls. Some other time they piled fifteen people on top of me in the narrow space between the wall and the cot. Above the fifteenth person, one more jumped forcefully atop the human stack to make sure the crush would be heavier. I filled my chest with air and propped myself up on my elbows. I was able to withstand it up to the eighth person, but then I exhaled and all the ribs on my right side broke.

The head of the “reeducation committee” in Room 1 Basement was someone by the name of Mărtinuş. At his order–“All bandits, march under the cots!”–, we had to run under the cots, and he would begin clubbing with an iron bar whatever parts of our body were still sticking out. Once, when I ran out of space, three quarters of my body were left without cover, and all the blows stopped straight on my spine. Since the hits landed on the same spot over and over again, three of my vertebrae slipped inside the spinal cord, after which I was unable to move a single finger. But God mended the mutilation of my body. I was still in Room 1, on my cot under the window around midnight. It was January, our window was open, and I was wrapped in a blanket the thickness of gauze. I was curled up in the fetal position when I felt the blanket fly from over me and heard Mărtinuş’s voice, “What are you doing, you bandit?” I answered calmly and simply, “I’m praying,” which was exactly what I was doing. It was as if I hit him with an ax over the head. He remained speechless.

I was “made” a priest, “dressed up” in one of Sandu Ghica’s blankets, in Room 2 Basement, where Leonida Titus was the head of the “committee.” I was given a tin and a spoon to “commune” 70-80 people with the filth from the waste bucket. Since I disobeyed the order, they came from the back of the room with a cudgel wrapped in rope and struck me over the head. I collapsed. They doused me in water and slapped me until I regained consciousness. I had a big bulge on my head. They made someone “flatten” it out with the back of the tin, which caused horrendous pain. It was in that same Room 2 that I stood for two days on one foot on the waste bucket with my arms stretched upward. I had reached a state of disfigurement, I was livid, I no longer resembled a human being. That was when I saw a thin string of blood mixed in with the drops of sweat breaking through my skin. Seeing me in that state, Titus warned the others, “See’im, you bandits? You’re all gonna end up like him!”

During the Holy Week of Easter, they “unmasked” the priests and monks–the worst type of blasphemy against God and the Most Holy Mother of God. I am a priest of Christ, and I know and believe there is a hell, but I also believe that what took place in Piteşti during that Holy Week was worse than hell itself.

In Aiud, I shared my lock-up and solitary confinement with Father Nicolae Pâslaru from Roman, with Father Barnovescu from Bârlad, with the priest-monk Iustin Pârvu from the Petru-Vodă Monastery, with Father Mihai Lungeanu from Iaşi and with Father Ioan Iovan from Recea. I did my customary daily prayer the entire time. I spent the whole day kneeling in the corner of the cell, except at shutdown, wake-up, and during meals. In this way, time seemed to fly by swiftly.

After nine years of prayer in the lock-up in Aiud, God granted me the request of having a father confessor, Father Nicolae Pâslaru, with whom I was able to spend some time alone, and who listened to my confession for a whole day. He pulled two strings of thread from the mattress, twisted and blessed them into an epitrachelion, and then took my confession. That was what Romanian Orthodox priests did in jails during imprisonment.

It was at that time that medical student and son of a priest, Mihai Lungeanu, who had already served ten years of imprisonment and now was back for 15 more, brought us from the outside a small bag made of parachute cloth in which he had hidden dried up pieces of the Holy Eucharist, which were of great value to us. We would take the soft center from the slice of bread we received for meals and knead it into small pea-sized pieces, which we would then flatten out. Then, with a needle, we would take a piece of the Holy Communion and place in the center of the flattened morsel then would wrap it carefully by folding up all sides, making the piece of bread round and then flattening it out again. When they were dry, we would hide them in the hem of an unused towel or in the collar or sleeve cuffs of a shirt. They were slightly bigger than a lentil bean, too small to be found during searches. During the extended fasting periods, we would pass our Christian names on to the priest in solitary confinement, and at 6 a.m. when the bells of the Orthodox Church from Aiud rang, we would all kneel in our cells, confess, and receive absolution from the priest.

In 1953, I was withheld by the Securitate (Department of State Security) from Bârlad for seven days and seven nights, bound to a chair behind an archives closet in the room of the officer on duty. I was minding my own as my schedule was full indeed: two akhatists, two parakleses, 15,0000 – 20,000 of “Lord Jesus Christ…” I kept repeating the Gospels and Epistles in my head, so I wouldn’t forget them.

Once, during an investigation, I asked for paper and ink to give them a statement. I wrote the following: “I never was nor ever will be on your side. I stand fast with those who follow Christ. Signed: Vasile Pătraşcu.”

For dinner that night they gave me cabbage with meat. I took but five spoonfuls and felt the taste of dishwashing liquid. That was all it took–six hours later I had turned more yellow than a lemon. Seeing my pallor, they put me in a van and expedited me to the Focşani Prison, where, for 15 days, I didn’t eat anything and only drank boiled water. They sent a lieutenant-major to check on my status and see whether I had expired. After 15 days, they took me to the infirmary, where another ill prisoner offered me two small tubes of methionine, which saved my liver. The medical assistant from Focşani said that he had never seen in his life a case of jaundice such as mine. I survived for 87 days on half a kilogram of potatoes the size of walnuts–that was our ration–, and God saved me. As a result of that poisoning, it took years and years before I could even stand the sight of oil or cooking fat.

When my prison sentence ended, I was given two additional years of “administrative” arrest in Periprava in the Danube Delta. From Periprava, I was released together with 200 other priests, among whom Father Ilie Lăcătuşu.(Father Ilie Lăcătuşu’s incorrupt body was discovered in 1998.)

I arrived at home in Bârlad at about three o’clock in the morning. I jumped over the fence. The dog was different and didn’t know me. My mother came outside and asked who it was. She had thought I was dead ever since 1957 when she had received the pocket watch I had packed before leaving for Aiud. When she recognized me, she nearly fainted. I upheld her, and we went inside the house. I asked the whereabouts of my father, and she said he was in the countryside. I told her that I wasn’t a child anymore, that death had stared me in the face hundreds of times, and that God had saved me, then I asked her again, “Is he dead?” She told me he had died two years before, with great sorrow in his heart because both his sons were in jail. That was the most difficult moment of my life.

When I came out of prison, I dedicated all my suffering to God:

“My Lord, I offer You all my suffering. All those who tortured me, forgive them, show them Your mercy, and sanctify them. And if they need days of my days, I am ready to give those to them, for “the treasure of the soul and mind is to love in order to forgive.”

Upon my release, I wanted to go to Northern Moldavia to become a monk, but my spiritual father told me to remain among people and not choose the solitude of monasticism. And so I stayed in the world.

(Material preluat de pe http://vatopaidi.wordpress.com/2010/11/09/a-martyr-of-romania%E2%80%99s-communist-prisons/ )

Monumentul "CALVARUL AIUDULUI"

2011-02-12T19:09:00.003+02:00

,,Noi românii suntem aici de mii de ani încreştinaţi fiind de Sf. Ap. Andrei. Nu ne-au schimbat nici Moscova, nici Roma, nici Instanbulul, am rămas aceiaşi şi aşa trebuie să rămânem mai departe. Atât comuniştii cât şi catolicii sau otomanii, de-a lungul istoriei, ni s-au impus politic şi material. Au fost unii care au cedat dar majoritatea au rezistat şi, datorită lor, azi, suntem un popor ortodox." (pr. Iosif Paşca, fost deţinut politic)

AIUD - judeţul Alba. Monumentul ,,Calvarul Aiudului" este un edificiu ridicat în cinstea şi veşnica pomenire a Martirilor din perioada prigoanei comuniste dintre anii 1947-1964.
Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut-o martirii, crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului" pe care ei au dus-o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.

În interiorul monumentului, pe pereţii paraclisului, de-a lungul treptelor care conduc spre Sfântul Altar, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sunt înscrise nume ale deţinuţilor trecuţi prin închisoarea din Aiud, Gherla, Jilava, Baia Sprie, Periprava, Târgu Ocna etc.; pentru cei executaţi în închisoare, în faţa numelor acestora, s-a trecut litera ,,e".

Numele au fost luate din registrele arhivei închisorii. Listele sunt incomplete, mai sunt probabil încă foarte mulţi necunoscuţi care au murit fără ca oamenii să le cunoască numele, dar cunoscuţi lui Dumnezeu. Toate cele petrecute în aceste închisori nu au fost altceva decât o ,, Evanghelie vie" adaptată la acele timpuri.

Aceşti deţinuţi morţi în penitenciarul Aiud au suferit moarte martirică, o moarte plăcută în faţa Creatorului care le-a încununat jertfa în Sfinte Moaşte. Deţinuţilor li s-a reproşat că au fost ,,trădători de ţară", ,,legionari sau colaboratori ai acestora", ,,duşmani ai poporului", ,,bandiţi" etc., dar de fapt au fost prigoniţi, arestaţi, chinuiţi psihic şi fizic, şi unii chiar ucişi pentru dreapta credinţă şi pentru mărturisirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, torţionarii nu au reuşit să le zdruncine credinţa celor închişi. Drept dovadă stau Sfintele Moaşte descoperite în locul numit ,,Râpa robilor", locul unde au fost aruncate trupurile fără viaţă ale celor morţi din penitenciar.

"Râpa robilor" a fost un cimitir fără morminte şi cruci, pentru a nu fi identificat niciodată vreunul din cei ce au zăcut colo. În momentul cand îi scoteau din închisoare, gardienii le făceau o ultimă ,,operaţie" celor morţi, le străpungeau inima cu o suliţă de inox.

Părintele Iustin Pârvu, fost deţinut politic, mărturiseşte următoarele: ,,la Piteşti, Aiud, Gherla, dacă dai cu târnacopul, la câţiva centrimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte frumoase, galbene. E semnul sfinţeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire, neştiute, prin suferinţă, prin jertfă". Acestea sunt Sfintele Moaşte.

Astfel de Sfinte Moaşte se află în osuarul Monumentului din Aiud. Aici, în osuar, orice pelerin, închinător sau nu, poate vedea o infimă parte din suferinţa celor morţi în închisoare. Se pot vedea cranii în care se bătuseră cuie scurte, şi altele bătute cu ranga până la deformare incredibilă şi oase rupte, vindecate prost, provocând dureri de neimaginat. Au fost găsite şi cranii tăiate cu circularul încă din timpul vieţii.

Prin aceste groaznice chinuri se poate observa că, martirajul contemporan depăşeşte cu mult martirajul primilor creştini, prin cruzimea folosită spre uciderea trupului dar şi a sufletului. Astfel, mai mult ca niciodată, s-a putut vedea la Aiud şi în restul închisorilor comuniste lupta dusă pentru abaterea creştinilor de la adevărata credinţa în Dumnezeu. Însă, lucrul cel mai important pentru viata creştină este de a deveni conştient de faptul că omul aparţine nu numai unui plan social, ci şi unuia duhovnicesc, plan în care îşi găseşte libertatea prin care se poate mântui.

Libertatea umană, a unei persoane, nu poate fi dată de o societate coruptibilă faţă de păcat. Ea aparţine omului ca fiinţă spirituală. Dar, regimul comunist avea intenţia anulării depline a libertăţii umane. Acest regim ateu se baza pe o ordine tiranică din partea unui sistem social, care nu lăsa loc libertăţii. Există o libertate la care omul nu are dreptul să renunţe dacă vrea să-şi păstreze demnitatea de om, aceasta este libertatea conştiinţei, libertatea de spirit. Libertatea este atât exterioară, cât şi interioară. Deci, omul poate fi liber în interior chiar şi atunci când este pus în lanţuri, chinuit, aşa cum s-a întâmplat cu mucenicii perioadei comuniste.

Cu toate aceste greutăţi, cei ce au suferit pentru Adevăr au fost întăriţi de Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi astfel au putut duce crucea până la capăt. Din toată suferinţa trăită de cei ucişi dar şi de supravieţuitorii închisorilor comuniste se poate observa în mod clar că Biserica Ortodoxă Română a fost persecutată religios în timpul regimului de tristă amintire. Astfel Biserica Ortodoxă nu poate fi acuzată de colaborare cu "fiara roşie" comunistă.

Dacă au fost şi slujitori ai Bisericii care au cedat în anumite împrejurări mai dificile, asta nu înseamnă că a cedat intreaga Biserică!

Pentru aceasta stau mărturie cei morţi pentru dreapta credinţa precum: Valeriu Gafencu (denumit ,,Sfântul închisorilor"), ieromonahul Daniil Sandu Tudor (iniţiatorul mişcării ,,Rugului Aprins"), Mircea Vulcănescu, dar şi supravieţuitori precum: părintele Iustin Pârvu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Ilie Lăcătuşu (ale cărui Sfinte moaşte se află întregi la Bucureşti, putând fi văzute oricând), părintele Arsenie Papacioc etc.
Prin martiriul lor şi prin suferinţa acestora Biserica Ortodoxă continuă să dea sfinţi. Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un neam cu mulţi martiri pe care noi trebuie să îi cinstim. Dacă noi nu îi cinstim, atunci cine? Prin aceste pilde Biserica Ortodoxă a dat dovadă că a rămas neştirbită şi în perioada comunistă! Azi e singura Biserică ce şi-a păstrat invăţătura de credinţă neschimbată de-a lungul istoriei!

ASTRADROM
(A.P.P.P.V.C.N.P.R.)
Anca Budău - secretar

"Aiudule, Aiudule,/ Temniţă cruntă,/ Fă-te zăludule/ Piatră măruntă.// Focul mânce-te/ Că nu te saturi./ Mereu vrei scâncete/ Şi bei oftaturi.// Vântul destramă-te/ Că nu-ţi ajunge/ - şi'n marea-ţi foamete - / mereu vrei sânge.// Apele facă-te/ Ape ca ele,/ Lacrimi din lacăte/ Plâns de zăbrele.// Grindina ‘ndoaie-te/ Spele-te ploaie,/ Lanţuri si geamăte/ Să ţi le'nmoaie.// Aiudule, Aiudule/ Fiară năucă,/ Face-te-ai crudule/ Scrum şi nălucă." (poezie scrisă de Radu Gyr)

Un articol realizat cu ajutorul parinteluiEftimie, staretul Manastririi Huta (dec. 2008)

sursa: www.lacasuriortodoxe.com/article-25911201.html